Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

vineri, 30 aprilie 2010

Proloagele din 1 mai



Luna lui mai în ziua întâi: pomenirea Sfântului Prooroc Ieremia (sec. VI i.Hr.)

Acest Sfânt şi Mare Prooroc Ieremia era evreu şi a trăit în vremea vechiului testament, sub patru regi din ţara lui Iuda: Iozie, Ioachim, Iehonia şi Sedechia (612-586 i.Hr.). El era din Anatot, orăşel din Iuda tribul lui Veniamin, şi a fost de neam preoţesc, iar tatăl lui se numea Hilkia preotul. Şi era un tânăr ca de 20 de ani, când Dumnezeu l-a chemat la slujirea proorocească, că era ales pentru aceasta încă din pântecele maicii sale. Din cartea rămasă de la el, care se află în Biblie, se vede că Ieremia a trăit în vremea celor mai mari tulburări din istoria evreilor, vremea când se pregătea dărâmarea Templului şi a Ierusalimului şi ducerea poporului evreu în robia Babilonului. Aceste fapte s-au petrecut o dată cu năvălirea vestitului Nabucodonosor, marele împărat chaldeu al Babilonului (604-597). Şi robia avea să dureze vreme de 70 de ani. Două mari împărăţii voiau atunci să pună stăpânire asupra poporului ales: Babilonul lui Nabucodonosor şi Egiptul faraonului Necao. Iar cuvântul lui Dumnezeu, pe care Ieremia trebuia să-l vestească, era: întâi, să aibă toţi supunere cinstită faţă de Nabucodonosor, care este "slujitorul lui Dumnezeu" pentru curăţirea fărădelegilor poporului ales şi pentru mântuirea lui, iar, al doilea, toţi să fugă de orice legătură cu Egiptul. Dar, pentru acest cuvânt, Ieremia a fost socotit trădător, vândut Babilonului. Şi, de aici, a pornit tot chinul profetului şi toată lupta sa cu neîncrederea poporului în cuvântul lui. A fost condamnat la moarte: "Cu moarte să moară, cela ce spune unele ca acestea." Când regele a citit cuvintele lui Ieremia, scrise de Baruh, ucenicul acestuia, cartea a fost ruptă în bucăţi şi aruncată în foc. Adeseori Profetul a fost închis în temniţă, cu picioarele în butuci, sau aruncat în fântână cu noroi, până la gât. A avut însă şi apărători, care de mai multe ori l-au scăpat de la moarte. Când bogaţii şi căpetenile iudeilor au fost duşi în robia Babilonului, Ieremia a rămas aproape de poporul sărac, pe pământul pustiit al ţării, îndepărtând toate cinstirile, cu care îl îmbia regele cuceritor. Iar, după uciderea lui Godolias, omul Babilonului, în Ierusalimul dărâmat, când poporul a fugit în Egipt, de frica răzbunărilor, Proorocul s-a dus şi el acolo, nevrând să se despartă de poporul său. Ieremia a luat parte la înnoirea vieţii religioase a poporului său, începută sub regele Iozia, în anul 621, după descoperirea Deuteronomului în templu şi după citirea lui în auzul tuturor. Pe lângă alte scrieri, alcătuite prin ucenicul său Baruh, Proorocul a descris, că un martor, care a văzut cu ochii lui, cu multă jale, dărâmarea Templului şi a Ierusalimului şi robia babilonică, dar şi timpurile de lumină ale venirii lui Mesia, a Cărui împărăţie o vedea ca pe un nou, aşezământ, scris nu pe table de piatră, ci pe tablele vii ale inimii, iar pe Mesia, ca pe un sol trimis al lui Dumnezeu, să facă dreptate pe pământ. Când şi unde şi-a sfârşit zilele, nu se ştie. Tradiţia ne spune că ar fi fost ucis cu pietre de evreii fugiţi în Egipt. A propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, cam cincizeci de ani, şi a mai fost numit "Proorocul dreptăţii lui Dumnezeu."



Întru această zi, cuvânt despre dragostea cea adevărată, pentru care Dumnezeu iartă păcatele

Doi fraţi au mers împreună la un târg ca să-şi vândă lucrul mâinilor lor. Şi dacă au intrat în târg, s-au despărţit unul de altul. Iar unul, cu meşteşugul şi îndemnarea diavolului, s-a înşelat şi a căzut în păcatul desfrânării. Şi, după aceea, aflându-l pe el fratele şi însoţitorul său, i-a zis lui: "Să mergem, frate, la locul şi la chiliile noastre." Iar el a zis: "Eu, frate, nu voi merge astăzi cu tine." Iar, fratele, auzind acest cuvânt, s-a minunat şi l-a întrebat, zicând: "Pentru ce, frate, zici că nu vei merge cu mine?" Iar el a oftat şi i-a spus lui, zicând: "Eu frate, după ce te-ai dus tu şi te-ai despărţit de mine, am căzut în păcatul desfrânării şi, pentru asta, nu voi merge acum cu tine la chilia mea." Iar fratele, auzind acestea şi văzându-l foarte mâhnit, necăjit şi deznădăjduit, şi vrând să-i scoată sufletul lui din pieirea deznădejdei, i-a zis lui: "Frate, şi eu, dacă m-am despărţit de tine, am căzut în acelaşi păcat. Pentru aceasta, dar, frate, să mergem degrabă la chiliile noastre şi cu osârdie să ne pocăim şi Dumnezeu ne va ierta nouă greşeala şi păcatul nostru." Şi aşa, ascultând, fratele a mers la chilia sa. Deci, mergând la duhovnic, şi-au mărturisit amândoi împreună căderea lor în păcatul desfrânării. Iar bărbatul le-a dat lor canon de pocăinţă. Iar, ei, cu dragoste primind canonul, se rugau amândoi unul pentru altul. Şi, văzând Dumnezeu silinţa şi osteneala pe care o făcea fratele ce nu căzuse în păcat, pentru mântuirea şi dragostea fratelui său, peste puţine zile, a iertat păcatul lui. Şi a înştiinţat Dumnezeu pe bătrânul că, pentru multă dragostea fratelui, ce n-a greşit, s-a iertat păcatul celui ce a greşit. Iată, fraţilor, aceasta este dragostea cea adevărată, ca să-şi pună cineva sufletul pentru mântuirea fratelui său.



Întru această zi, cuvânt din cartea Sfântului Ieremia Proorocul despre calea cea plăcută lui Dumnezeu, pe care umblând ne vom mântui

Aşa zice Domnul: "Iată, am dat înaintea ochilor voştri calea vieţii şi calea pierzării; pe care veţi voi, pe aceea veţi merge. Să cunoaşteţi, dar, cursele diavolului şi departe de ele să umblaţi. Tuturor văduvelor şi săracilor să nu le faceţi rău. Iar, de-i veţi asupri cu nedreptate şi de vor striga, suspinând, aceia, către Mine, îi voi auzi pe ei şi Mă voi mângâia asupra voastră, şi vă voi pierde pe voi cu sabia şi vor fi femeile voastre văduve şi fiii voştri săraci. Ci, să fiţi, spre cei săraci, ca nişte părinţi, şi, spre văduve, ca nişte soli ai lui Dumnezeu, ca, printr-înşii să intraţi în calea vieţii veşnice, întru Împărăţia Cerului", aşa a zis Domnul. Iar voi, ascultaţi-mă pe mine, ca fiecare să ierte pe fratele său şi pe aproapele său.



Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Studitul, ca, întru nevoinţă şi cu grijă, să trăim toată viaţa noastră

Fraţilor şi părinţilor, fiindcă ne-am învrednicit, cu darul lui Dumnezeu, a petrece praznicul Sfintelor Paşti, pentru aceea să ne apropiem, iarăşi, de lucrul nostru. Întâi, să ducem mai departe nevoinţa noastră, iar, al doilea, să avem de-a pururea înaintea ochilor noştri mântuitoarele Patimi, Răstignirea, Îngroparea şi Învierea. Ca, prin îndeletnicirea cu ele, neprinşi şi nebiruiţi să fim de patimi. Iar, chiar dacă am fi prinşi şi robiţi, cândva, din neluare aminte, îndată să privim în sus, la Iisus Cel răstignit şi Domnul slavei şi, îndată, va răsări vindecarea sufletelor nostre, fiindcă, de demult, şi Israel, când era muşcat de şerpi, căutând la şarpele cel de aramă, s-a tămăduit. Şi ştiţi că gândurile rele, ca nişte şerpi ne muşcă şi varsă venin şi otravă în sufletul nostru. Pe acest venin, se cuvine, cu toată puterea şi sârguinţa noastră, îndată ce se va ivi, să-l vărsăm, ca, dacă zăbovim, să nu se facă mai cumplită rană. Vedeţi că primăvara este născătoare şi înmulţitoare de viaţă. Trupul pofteşte împotriva duhului şi duhul împotriva trupului. Şi sporirea unuia se face celuilalt scădere. Deci, să căutăm măsurată hrană, băutură şi somn şi toate celelalte trupeşti lucruri să le iconomisim, ca nu cumva pe suflet să-l silnicească şi să-l stăpânească, ci, el să aibă biruinţa asupra trupului. Cel ce aleargă în arena de luptă nu se numeşte biruitor, dacă aleargă numai unul sau două stadii, ci dacă va săvârşi toată alergarea. Deci, şi noi, nu numai când vom săvârşi postul cel de patruzeci sau cincizeci de zile, vom putea să scăpam de cursele diavolului, ci, de vom avea grijă şi nevoinţă, toată viaţa noastră. Că, pentru biruinţe, plată vom lua. Pentru aceea, o, fraţilor, să ne nevoim, nevoinţa cea bună, şi, încă să asudăm pentru fapta cea bună, să trudim şi să necăjim trupul, să robim pe omul cel dinafară, să supunem şi să biruim patimile, totdeauna, Jertfa Domnului Iisus, în trupul nostru purtând-o, şi ceasul morţii în noi avându-l. Că acum şi noi, negreşit, vom muri, precum şi părinţii şi fraţii noştri şi ne vom muta din lumea de aici, şi ne vom duce în locuri străine şi vom vedea lucruri pe care niciodată nu le-am văzut. Că înfricoşător, şi plin de toată spaima, pentru cel ce are minte, este cuvântul ce se grăieşte din Scriptură. Drept aceea, cutremuraţi şi înfricoşaţi de-a pururea să fim, înfrânându-ne simţurile de la auzirea deşartă, de la vederea vătămătoare şi de la toată meşteşugirea cea rea, dăruindu-ne cu toată fiinţa noastră Sfântului Dumnezeu. Ca, bine plăcându-I, moştenitori să ne facem şi veşnicelor bunătăţi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava şi stăpânirea, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/mai/Proloage01May.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=76&p2000_sectionid=22&p2000_imageid=976


joi, 29 aprilie 2010

Proloagele din 30 aprilie

Luna aprilie în 30 de zile: pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Zevedei (+42)

Sfântul Iacov, fiul lui Zevedei, era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari şi a fost frate cu Sfântul Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, şi era unul din cei doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie "de la vânarea peştilor". A fost numit Iacov cel Mare, spre a-l deosebi de Apostolul cu acelaşi nume, care a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului şi care s-a numit Iacov cel Mic. La chemarea Domnului, cei doi fraţi au lăsat mrejele şi pe tatăl lor şi au urmat pe Hristos. Ei ştiau, ca foşti ucenici ai Botezătorului, că Iisus este Mesia-Hristos şi credeau în El, luând aminte la învăţăturile ce ieşeau din preacurata Lui gură şi fiind martori la minunile făcute de El. Şi atât îi iubea Domnul, încât unuia i-a dat spre rezemare pieptul Său, iar celuilalt i-a făgăduit paharul pe care El Însuşi l-a băut. Însă şi ei atât L-au iubit pe Domnul şi atâta râvnă au arătat faţă de Dânsul, încât şi foc din cer au voit să pogoare peste cei ce nu credeau în El. Pe aceşti doi fraţi şi pe Petru, nicidecum nu-i lăsa Mântuitorul fără să le descopere mai mult decât celorlalţi Apostoli dumnezeieştile Lui taine, precum s-a petrecut pe Tabor, când a voit să-Şi arate slava dumnezeirii Sale, iar, mai târziu, în Ghetsimani, când le-a descoperit, tot lor trei, taina cea adâncă a Crucii şi a smereniei Sale. Tradiţia mărturiseşte că, după patima cea de bunăvoie, după Învierea şi Înălţarea Domnului la cer, după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacov a fost în Spania şi în alte părţi şi, acolo, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi că s-a întors la Ierusalim, învăţând cu toată îndrăzneala că Iisus este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii. Aceasta văzând-o, păgânii s-au pornit cu mânie mare şi au îndemnat pe Irod Agripa (41-44) să ridice prigoană asupra Bisericii lui Hristos, iar pe Iacov să-l ucidă. Deci, Irod a pus mâna pe câţiva din fruntaşii Bisericii, ca să-i piardă şi a ucis pe Iacov, fratele lui Ioan, cu sabia, iar pe Petru l-a închis în temniţă. Şi, spune tradiţia, că, după tăiere, ucenicii Sfântului Iacov, luând trupul învăţătorului lor, după dumnezeiasca povăţuire, l-au dus în Spania, unde şi până acum, la mormântul lui de la Compostella, se săvârşesc minuni, întru slava lui Iisus Hristos Dumnezeu, Cel ce este slăvit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, de toată făptura, în veci.

Întru această zi, cuvânt despre ascultarea de părinţi

În zilele lui Teodosie cel Mare (379-395) era în Constantinopol un om, cu numele Iulian, îmbunătăţit cu viaţa şi foarte bogat în tinereţile lui. Şi avea un singur fiu, numit Teofil. Iar la bătrâneţe a sărăcit mult şi, neavând cele de nevoie pentru trup, a zis fiului său: "Fiul meu, iată, după cum vezi, eu sunt neputincios, şi atâta de sărac, încât nu am cu ce să te hrănesc şi nici cu ce să-mi petrec viaţa mea. Dar vreau să te rog pe tine ca să-mi faci o voie, pentru ca să mă uşurez şi eu, smeritul, să te învredniceşti, pentru ascultarea ta, de fericirea cerească." Iar acela a zis: "Spune-mi tată, orice pofteşti şi eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase." I-a zis lui bătrânul: "Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduinţă şi s-a dus la munte, ca să-l junghie, şi acela nu s-a dat înapoi, ci, şi lemnele le purta cu bucurie, cu osârdie purtând urma tatălui său. Şi nu numai aceasta ci şi mulţi alţii au ascultat pe părinţii lor. Aşa fă şi tu, fiule preaiubite, ascultă porunca mea şi nădăjduiesc de la Dumnezeu, cel iubitor de oameni, că nu te vei necăji pentru aceasta." Deci i-a zis lui Teofil: "Au voieşti şi tu să mă omori?" Iar tatăl a răspuns: "Să nu fie fiule, ca să fac o fărădelege ca aceasta; ci o poruncă să-mi împlineşti, să primeşti să te vând ca pe un rob al meu, ca să-mi uşurez bătrâneţile mele şi să nu umblu cerând, ca un sărac lipsit. Şi milostivul Dumnezeu va face milă cu tine pentru bunătatea aceasta, ca să-ţi dea ţie bogăţie nemăsurată întru această lume, iar sufletul tău să-l odihnească în sânurile lui Avram. Şi încă a doua poruncă să o păzeşti, până în ceasul morţii tale: de vei avea un lucru sau o slujbă, la care te va trimite domnul tău, să-ţi aduci aminte ca să te duci mai întâi la Sfânta Liturghie, când este vremea, apoi, iarăşi, du-te la slujba ta, după sfârşitul Liturghiei. De asemenea, să ai către Preasfânta Fecioară multă evlavie. Şi dacă vei face aşa, te va izbăvi Domnul de la o mare şi nesuferită furtună." Iar acela a răspuns: "După cum voieşti, părintele meu, aşa fă." Deci, a doua zi, a vândut Iulian pe fiul său unui dregător al palatului, Constantin cu numele. Acesta ţinea mult la tânăr, pentru multa lui ascultare, pentru înfrânarea şi păzirea curăţiei şi smerenia lui, pentru frumuseţea feţii lui, pentru cunoştinţa şi învăţătura lui. Şi îl însoţea totdeauna la plimbare şi la masă, pentru că-l slujea cu sârguinţă. Deci, într-una din zilele acelea, ducându-se la palatul împărătesc, domnul său a uitat acasă un hrisov cu însemnări de seamă şi l-a trimis pe Teofil să alerge, în grabă, să-l aducă. Iar tânărul a alergat, pe cât a putut, şi, intrând în cămara dregătorului cu îndrăzneală a luat hrisovul. În ceasul acela, însă, acolo, femeia dregătorului se desfrâna cu un rob al ei, iar tânărul n-a căutat la ei, în graba lui. Însă ticăloşii aceia, care au făcut păcatul, au cugetat rele asupra lui. Deci, venind dregătorul, i-a zis lui femeia: "Pentru aceasta ai cumpărat pe neruşinatul de rob, ca să vină în pat să se desfrâneze cu mine? Că dacă n-aş fi strigat ca să-mi ajute cutare, lua cinstea mea păgânul acela. Au sunt de neam prost şi nenorocit, de m-ai defăimat? Aşa mă jur pe părinţii mei şi pe mântuirea sufletului meu, de nu voi vedea mâine tăiat capul întru tot îndrăzneţului şi al obraznicului robului aceluia, nu stau nici un ceas mai mult în casa ta, ci mă despart de tine şi îmi iau zestrea mea." Acestea auzindu-le, dregătorul s-a mâniat asupra robului şi a făgăduit să-i facă voia ei. Şi, a doua zi, s-a întâlnit în palat cu judecătorul cetăţii şi i-a zis: "Mâine de dimineaţă îţi trimit pe un rob al meu, să-i tai capul lui, şi să-l pui într-o pânză, să-l pecetluieşti şi să mi-l trimiţi". Iar judecătorul a zis: "Eu nu fac nedreaptă judecată, trebuie să mărturisească trei oameni, în scris, că este vrednic de moarte, ca să-l omor." Atunci, dregătorul a zis înaintea a trei martori: "Am cumpărat un rob tânăr şi acela a silit pe doamna mea, ca să doarmă cu dânsa." Acestea zicând, a luat mărturie scrisă şi aşa a primit judecătorul ca să-l omoare. Deci, când s-a făcut ziuă, a strigat dregătorul pe acel nevinovat, zicându-i lui: "Du-te la judecător şi îi spune lui că îl felicit şi să-mi trimită răspuns." Şi Teofil ducându-se, a trecut pe lângă o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în care se slujea. Atunci şi-a adus aminte de părinteasca poruncă şi, intrând în biserică aceea, a rămas până la încheierea slujbei. Deci, robul cel rău, acela care se desfrânase cu femeia dregătorului, văzând că a zăbovit judecătorul ca să trimită capul lui Teofil, a zis dregătorului: "Să mă duc eu să-l aduc, dacă porunceşti." Iar acela a zis lui: "Du-te." Şi acesta, alergând, ca şi când ar fi vrut să ia o comoară de mult preţ şi ajungând la casa judecătorului, a intrat, felicitându-l pe dânsul, în numele dregătorului. Dar acolo sta ascuns călăul, cu sabia ascuţită, şi i-a tăiat capul lui îndată. Şi, spălându-l, l-a înfăşurat într-o pânză. Iar, când a vrut să-l pecetluiască, iată, a ajuns şi robul cel credincios şi fără de vicleşug, după ce s-a isprăvit Liturghia. Şi, felicitând pe judecător, a luat de la dânsul capul pecetluit într-un sorţ, neştiind ce are înăuntru.Când s-a întors la stăpânul său, toţi s-au minunat şi, mai ales doamna lui; că l-au trimis să-i taie capul, iar el s-a întors sănătos. Şi, întrebându-l pe dânsul ce a adus acela a răspuns, zicând: "După cum mi-ai poruncit, doamne al meu, am felicitat pe judecător şi, îndată, mi-a dat lucrul acesta, să ţi-l aduc, eu nu ştiu ce este înăuntru." Deci, luându-l şi despecetluindu-l, au aflat capul desfrânatului. Iar, desfrânata s-a îngrozit şi a rămas fără glas mult timp. Apoi, după ce şi-a venit în mintea ei, a înţeles judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu. Şi, fiindu-i frică, ca nu cumva, să pătimească ceva asemenea şi ea, ca o pricinuitoare a răului, a plâns din toată inima şi a mărturisit cu îndrăzneală fărădelegea ei, zicând: "Domnul meu, eu ticăloasa şi nenorocita sunt pricina răului acestuia. Şi mă tem să nu pătimesc, cumva, după lucrurile mele, că nu este lucru ascuns, cum zice glasul Domnului, care să nu se facă arătat. Iată, sunt astăzi trei ani şi jumătate de când fac păcatul acesta, cu robul tău cel omorât şi tu n-ai ştiut, iar robul acesta tânăr este curat şi păcat nicidecum nu a făcut, ci, cu nedreptate l-am defăimat, eu ticăloasa. Pentru aceasta, Domnul cel drept a iubit dreptatea, dând fiecăruia după lucrurile lui. Deci, iartă-mă pe mine, domnul meu, pentru îndurările lui Dumnezeu, că de astăzi, înainte nu-ţi voi mai greşi ţie."

Şi au luat toţi frică şi spaimă, slăvind pe Domnul cel iubitor de oameni, că niciodată nu trece cu vederea pe cela ce face voia Lui. Atunci, dregătorul a întrebat pe Teofil, să-i spună toate cele despre dânsul, adică petrecerea lui şi faptele lui cele bune. Şi acela i-a povestit despre bunul neam, cel mai dinainte al tatălui său, şi sărăcia cea mai de pe urmă, despre ascultarea pe care a făcut-o, de s-a vândut ca rob, ca să hrănească pe tatăl lui cel bătrân şi despre porunca pe care i-a dat-o, ca să se ducă la Sfânta Liturghie şi celelalte. Iar dregătorul, acestea auzindu-le, l-a luat pe dânsul nu ca pe un rob, ci ca pe un fiu al lui adevărat, mâncând împreună cu dânsul şi împreună petrecând. Şi nu numai aceasta, ci şi moştenitor l-a scris, la toată averea lui.

Pentru aceasta, şi noi iubiţilor, să ne tememe de judecata lui Dumnezeu şi să ne ducem la biserică şi să stăm cu frică şi cu cutremur până la sfârşitul Liturghiei, ca şi cum am vedea cu ochii cei trupeşti pe Însuşi Stăpânul Hristos, care va să ne judece pe noi, în ziua cea înfricoşătoare a învierii celei de obşte; şi să nu ieşim afară până nu se va sfârşi slujba, şi nici să nu îndrăznească cineva să vorbească în biserică. Iar acela care iese din biserică, fără de mare nevoie, sau va vorbi de grijile trupeşti, se aseamănă lui Iuda, care s-a sculat de la Cina cea de Taină şi, ca un nemulţumitor, s-a dus şi l-a vândut pe Hristos.



Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre un tânăr izbăvit de la moarte

Ne-a spus nouă ava Paladie: "Un oarecare om a fost prins făcând furtişag şi, după lege fiind pedepsit, grăia că şi altul a fost tovarăş cu el. Deci, acela de care zicea hoţul era un tânăr, ca de douăzeci de ani. Şi au fost mult bătuţi amândoi, iar tânărul grăia: "N-am făcut furtişag şi nici n-am fost cu el." Şi mult chinuindu-i pe dânşii, i-au osândit ca să-i spânzure pe lemn. Şi, dacă au ajuns la locul osândirii, au vrut ostaşii dregătorului să-l spânzure întâi pe cel tânăr. Iar tânărul s-a închinat ostaşilor, zicând: "Vă rog, pentru Domnul, întoarceţi-mă spre răsărit, ca să iau aminte la Cel răstignit." Au grăit lui ostaşii: "Pentru ce grăieşti aceasta?" A răspuns lor tânărul: "Domnii mei, am numai şapte luni, eu, ticălosul de când am luat Sfântul Botez şi m-am făcut creştin." Şi, auzind aceasta, ostaşii au lăcrimat pentru tânăr. Iar, bătrânul, auzind a răcnit foarte şi a zis ostaşilor: "La Serapis şi la Cronos, faceţi-mă pe mine a lua aminte." Atunci, aflând ostaşii credinţa cea rea a bătrânului, au lăsat pe tânăr şi l-au spânzurat pe bătrân. Şi, spânzurând ei pe bătrân, iată un ostaş călăre, trimis de la dregător a venit degrabă, cu porunca de a nu spânzura pe tânăr, ci a-l aduce la curtea împărătească. Şi s-a făcut bucurie mare ostaşilor şi tuturor celor ce erau de faţă şi l-au dus pe el înaintea divanului şi l-a slobozit pe el împărăţia. Iar tânărul, aflând de izbăvire, când nu mai nădăjduia, îndată s-a dus şi s-a făcut călugăr. Iar aceasta am scris-o, să-mi fie, şi mie şi vouă, de folos ca să cunoaştem că ştie Dumnezeu a-i izbăvi din năpastă pe cei binecredinciosi. Căruia este slava acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Proloagele de la Ohrida

30 aprilie Pomenirea Sfîntului Apostol Iacov

Iacov a fost feciorul lui Zevedei, fratele lui Ioan şi unul dintre cei Doisprezece Apostoli. La chemarea Stăpînului Hristos lacov a părăsit mreaja lui de pescar şi pe tatăl său şi, împreună cu fratele lui Ioan au urmat fără preget chemării Mîntuitorului. El era unul din acea treime de apostoli în faţa cărora Domnul a descoperit cele mai mari minuni, căci în faţa lor S-a schimbat la faţă pe Muntele Thavor, şi lor le-a fost dat să fie martorii agoniei Lui din Grădina Ghetsimani, mai înainte de Patima Lui. După Pogorîrea Sfîntului Duh, Sfîntul Apostol lacov a predicat Evanghelia în mai multe locuri, călătorind pînă în Spania. După ce s-a întors din Spania, iudeii au început să se certe cu el din pricina interpretării Sfintei Scripturi, dar nici unul dintre ei nu a putut să-i stea împotrivă, nici măcar un anume vrăjitor, Hermoghenes. Hermoghenes şi discipolul lui, Filip, au fost învinşi de puterea adevărului predicării lui Iacov, şi binevoind Domnul, amîndoi au venit la Sfîntul Botez. Dar iudeii nu s-au lăsat, ci l-au clevetit pe apostol înaintea lui Irod, înduplecîndu-l pe un anume Iosia să îl atace pe faţă pe Iacov. Dar Iosia, văzînd purtarea nobilă şi curajoasă a apostolului, şi ascultînd predica lui cea limpede care arăta fără putinţă de tăgadă adevărul, s-a pocăit şi a crezut în Hristos. Cînd Iacov a fost osîndit la moarte, acest Iosia a fost osîndit şi el împreună cu apostolul. Pe drum înspre locul de ucidere, Iosia îl ruga cu lacrimi pe Apostolul Iacov să îl ierte pentru atacurile lui josnice şi mîrşave la care îl înduplecaseră iudeii. Apostolul l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat şi i-a zis: „Pace ţie şi deplină iertare!" Amîndoi şi-au plecat capetele sub sabie, şi murind s-au înălţat la Domnul, pe Carele L-au iubit şi Căruia I-au slujit. Sfîntul Apostol Iacov a luat cununa muceniciei la Ierusalim, în anul 45. Trupul lui a fost mutat în Spania, unde la sfintele lui moaşte se lucrează minuni pînă în ziua de astăzi.

Pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Donat, Episcopul Evirei

Acest sfînt părinte a fost Episcop în oraşul Evira din Albania. El a fost hărăzit de Domnul cu marele dar al facerii de minuni, cu care el lucra mari şi minunate lucrări spre folosul oamenilor. Sfîntul Donat a preschimbat apa amară în apă dulce, a adus ploaie în timp de secetă, a vindecat-o pe fiica regelui de nebunie, a înviat un om din morţi. Mortul cel înviat îşi plătise, înainte de a muri, datoria pe care o avea către oarecine. Dar acel ticălos creditor voia să mai capete de la acel om banii o dată, şi aşa, auzind că a murit, s-a dus la văduva lui şi a cerut cu glas mare şi ticălos să i se dea înapoi păruta datorie. Văduva a plîns şi a alergat la episcop. Sfîntul Donat l-a sfătuit pe ticălosul creditor să aştepte cel puţin pînă cînd se îngroapă mortul şi numai după aceea să aducă vorba de datorie. Dar creditorul a bătut din picior cu obrăznicie. Atunci Sfîntul Donat a venit lîngă mort şi a strigat: „Scoală-te, frate, şi vezi-l pe creditorul tău!" Atunci mortul s-a ridicat din coşciug şi cu privire mînioasă a căutat către ticălosul creditor şi i-a spus răspicat unde şi cînd i-a întors toată datoria. I-a cerut şi hîrtia cea scrisă şi semnată care arăta împrumutul banilor. Creditorul înfricoşat a scos tremurînd chitanţa, pe care omul înviat a rupt-o în bucăţi, după care s-a întins înapoi în coşciug şi a murit. Sfîntul Donat a adormit cu pace la bătrîneţe adîncă strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti, la anul 387. Sfintele sale moaşte se odihnesc la Evira, în Albania, fiind de ajutor minunat credincioşilor, pînă în ziua de astăzi.

Pomenirea Sfintei Muceniţe Arghira

Această Nouă Muceniţă s-a născut la Brusa, din părinţi binecredincioşi. De îndată ce Arghira s-a cununat după rînduială cu un bărbat creştin, un anume turc din vecinătate s-a aprins de necurata poftă faţă de ea şi a chemat-o cu neruşinare să trăiască cu el. De Hristos iubitoarea Arghira a respins cu hotărîre murdara îndrăzneală a necuratului turc. Acesta, turbat de ură, s-a dus şi a clevetit-o la judecător, cum că mai întîi ar fi vrut să treacă la Islam dar mai apoi s-a răzgîndit. Această Sfîntă Arghira a petrecut începînd cu acel ceas cincisprezece ani de temniţă grea, fiind tîrîtă din tribunal în tribunal, şi din oraş în oraş, pentru că nu a voit să se lepede de credinţa ei în Hristos, pre Carele L-a iubit mai presus decît orice pe pămînt. Ea la sfârşit a murit într-una din închisorile din Constantinopol, la anul l725.

Cîntare de laudă la Sfîntul Apostol Iacov

Iacov al lui Zevedei unul dintre cei trei ucenici a fost Care de vederea tainelor Domnului s-au învrednicit. El pre Domnul a văzut Carele schimbatu-Sa la faţă, în veşmînt alb ca lumina, Faţa Lui ca soarele strălucind. El pre Domnul a văzut rugîndu-Se cu picuri de sînge, În Grădina Ghetsimani, Ca un prizonier în temniţa lumii. De această nepotrivire Iacov s-a tulburat, Pînă cînd însuşi Domnul cu Lumina învierii Pre Apostolul Său l-a luminat. Domnul înviind, Iacov a crezut; Tulburarea lui grea s-a risipit ca un fum. Iar cînd Duhul S-a pogorît pre Apostoli luminînd, Iacov de nebiruită putere s-a covîrşit. El războiul în contra a demonilor stăpînire Cu putere, zi şi noapte, a purtat. El cu minuni mari, de Hristos hărăzitul, Numele lui Dumnezeu către popor şi popoare, Spre a Domnului slavă, a purtat: Pînă cînd Numele lui Hristos Dumnezeu În întreaga lume a stălucit. Zadarnic Irod sîngerosul Capul Apostolului L-a tăiat; Căci pe al viteazului său cap Domnul Cununa biruinţei A aşezat.

Cugetare

Un bătrîn şi plin de cucernicie monah se afla pe patul de moarte. Fraţii şi prietenii lui s-au strîns în jurul lui să-l plîngă. Din această pricină, bătrînul a rîs de trei ori. Fraţii l-au întrebat: „De ce rîzi?" Iar bătrînul a zis: „Am rîs prima oară pentru că vouă tuturor vă este frică de moarte, a doua oară pentru că nici unul dintre voi nu este gata de moarte şi a treia oară pentru că eu plec de la muncă la odihnă." Iată, aceasta este moartea dreptului! Anume, că lui nu îi este frică de moarte. El este pregătit pentru moarte şi gata de ea. El vede că prin moarte trece de la viaţa cea grea şi împovărătoare la veşnica odihnă. Cînd natura omului contemplă starea care era a sa dintru început în Grădina Raiului, atunci el vede moartea ca fiind ceea ce şi este: ceva cu totul nefiresc, precum nefiresc este şi păcatul. Căci moartea îşi are izvorul în păcat. Pocăindu-se în timpul vieţii şi curăţindu-se prin lacrimi de păcat, omul vede că moartea nu mai este ultima anihilare, ci dimpotrivă, poarta spre veşnicie. Dacă uneori drepţii se roagă lui Dumnezeu pentru prelungirea vieţii lor pe pămînt, atunci ei nu fac aceasta pentru că ar iubi viaţa lumească sau pentru că le-ar fi frică de moarte, ci numai şi numai spre a mai cîştiga timp de pocăinţă şi de curăţire a păcatelor, astfel încît să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu mai vrednici şi mai curaţi. Iar dacă unii drepţi arată frică în ceasul morţii, frica lor nu este frica de moarte, ci de Dreapta Judecată a lui Dumnezeu. Oare, văzînd o astfel de frică a drepţilor, ce fel de spaimă nu ar trebui să-i cuprindă pe cei care trăiesc şi mor veşnic nepocăiţi?!

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpînul Iisus Hristos Cel Care S-a înălţat la ceruri: La cum toată forţa gravitaţională a pămîntului nu a putut să împiedice înălţarea Trupului Domnului la cer; La cum, prin Sfîntă înălţarea Lui, Domnul S-a arătat pe Sine deasupra legilor fizice ale firii.

Predică -

Despre luminarea lui Hristos

Deşteaptă-te, cel ce dormi, şi te scoală din morţi, şi te va lumina Hristos

(Efeseni 5: l4).

Sfântul Apostol Pavel, ca şi toţi ceilalţi apostoli şi sfinţi ai lui Dumnezeu, învaţă tot ceea ce învaţă întotdeauna din propria lor trăire şi experienţă, căci Credinţa în Hristos este trăire, iar nu teorie şi sofisticărie omenească, însuşi Pavel fusese mai înainte ca şi unul ce duhovniceşte dormea somnul necunoaşterii, fiind duhovniceşte ca şi mort, atîta vreme cît îi prigonea sîngeros pe Creştini şi Credinţa Creştină. Dar Sfântul Apostol Pavel s-a deşteptat, s-a ridicat, s-a sculat din moartea duhovnicească şi atunci l-a luminat pre el Hristos. Sfântul Apostol Pavel se cunoaşte pe sine încă din timpul în care duhovniceşte dormea somnul morţii, el cunoscînd şi ţinînd pururea minte cum s-a deşteptat, s-a ridicat, a înviat şi l-a luminat Hristos. Iar ceea ce el însuşi cunoaşte despre sine în calitate de creştin, acelea le recomandă şi credincioşilor. Ca apostol, el se vede pe sine în acea lumină mare care l-a luminat, şi crede că toţi oamenii, dacă doresc, pot să o cunoască şi ei. Căci lumina nu este a lui sau doar a lui, ci ea este Lumina lui Hristos. A lui este doar dragostea pentru acea Lumină, Care este Hristos.Dar lumina lui Hristos trebuie să fie chiar de la început, aşa cum ea trebuie să fie şi la sfîrşit. Căci, fără lumina lui Hristos, omul nu se poate deştepta, ridica, şi învia din morţi, tot aşa cum nici după această deşteptare şi înviere nu poate singur, prin singurele lui eforturi, să vieţuiască mereu şi mereu mai mult în credinţă, sau să moară cu nădejdea învierii. Hristos este de trebuinţă şi la început, şi la sfîrşit. Aşa cum braţul şi mîna părintelui îi trebuieşte copilului care este în pericol să se înece, ca să se prindă de ea şi să iasă la uscat, ca să se ţină strîns de ea spre a nu fi în pericolul de a se îneca din nou, aşa şi Hristos le trebuieşte celor care stau mereu în pericolul înnecării în marea păcatelor. Apostolul Pavel însuşi a primit lumina lui Hristos pe drumul Damascului, încă de mai înainte de a fi creştin, şi apoi a primit-o din nou, mai tîrziu. Prima luminare a fost convertirea sufletului lui la Hristos, iar a doua luminare a fost consfinţirea lui în Hristos. Prima luminare o primim şi noi toţi prin Sfîntul Botez, iar a doua prin credinţa vieţii noastre conştiente şi păzirea poruncilor Domnului. Toţi cei care nu au această luminare a lui Hristos, sau care primind-o, au pierdut-o, sînt ca şi unii ce dorm somnul morţii. O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Atotmilostive, deşteaptă-ne pre noi, ridică-ne pre noi şi ne învie pre noi, căci acestea toate noi singuri nicicînd nu le putem fără Tine, Căci Ţie Se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.

Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Vieţile Sfinţilor3, Sfinţii zilei

Sursa:

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=975

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/martie/Proloage30Mar.shtml

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-30-sf_ap_iacob.html

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-30-sf_donat_ep_evriei.html

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-30-sf_ignatie_briancianinov.html


miercuri, 28 aprilie 2010

Proloagele din 29 aprilie


Luna aprilie în 29 de zile, pomenirea Sfinţilor nouă Mucenici, care au pătimit în Cizic (303-305).

Cetatea Cizicului se află în Asia Mică, lângă marea Helespontului, care desparte Asia de Europa. Şi era Cizicul acesta la hotarul cu Troda, unde vasul alegerii, Sfântului Pavel, a pus, cel dintâi, sămânţa cuvântului lui Dumnezeu. Dar, până la marele Constantin, cetatea Cizicului nu avea mulţi creştini, din pricina păgânilor împăraţi ai Romei, care prigoneau Biserica lui Hristos. Că dădeau înfricoşate porunci şi trimiteau crânceni dregători, prin toate ţările împărăţiei romanilor, şi-i sileau pe toţi cetăţenii să se închine la idoli, iar cei ce nu se supuneau, cu groaznică moarte erau pedepsiţi. Atunci, mulţi credincioşi se ascundeau, fugind prin munţi şi prin pustii, iar alţii, mai tari în credinţă, râvnind să mărturisească la arătare numele lui Hristos, îşi puneau sufletul lor pentru El. Aşa a fost şi cu aceşti nouă bărbaţi viteji, nemişcaţi în dreapta credinţă, arzând de râvnă pentru Dumnezeu, ale căror nume sunt acestea: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostin, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Că, fiind ei din locuri şi ţări diferite, s-au adunat în Cizic, şi nebăgând în seamă groaznicile chinuri împărăteşti şi frica de tirani, preamăreau pe Hristos-Adevărul şi defăimau cinstirea idolilor, ca pe o închinăciune adusă diavolului. Aceasta văzând-o slujitorii, îndată, ca nişte lupi pe oi, i-au prins cu sălbăticie, pe cei nouă bărbaţi şi fără de omenie legându-i, i-au dus la judecată înaintea dregătorului cetăţii Cizic. Şi au fost aruncaţi în temniţă şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor, dar Mucenicii lui Hristos nu s-au depărtat de Domnul, ruşinând şi ocărând pe stăpânitori. Drept aceea, s-au tăiat capetele şi tot în acel loc li s-au îngropat şi trupurile. După câţiva ani, însă, împărăţind Marele Constantin, a încetat prigoana şi lumina dreptei credinţe a răsărit în toată lumea. Atunci şi în Cizic, binecredincioşii creştini au scos din pământ moaştele Sfinţilor nouă Mucenici, pe care, găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă şi au zidit o biserică pentru pomenirea lor. Şi s-au înmulţit, de atunci, creştinii în Cizic şi multe tămăduiri şi minuni s-au făcut prin acele sfinte moaşte. Tot prin puterea lor a fost eliberat, din temniţă şi Elevsie, episcopul Cizicului, murind în războiul cu perşii împăratul Iulian, luptătorul împotriva credinţei, care-l băgase la închisoare. Şi strălucea cetatea Cizicului cu lumina sfintei credinţe, întărindu-se, ca şi cu un zid nesurpat, prin mijlocirile acelor Sfinţi Mucenici, către Dumnezeu cu ale căror sfinte rugăciuni, să ne învrednicim şi noi de darul şi de mila Domnului nostru Iisus Hristos, totdeauna acum şi în veci. Amin.



Întru această zi, cuvânt despre călugărul cel învăţat de o femeie.

Ne-a spus nouă un părinte că, din viaţa de obşte, a fost trimis un frate, la slujbă în sat. Şi era un mirean, care locuia în sat la care de multe ori venea călugărul, iar el îl primea pe dânsul cu credinţă. Şi avea omul acela o fiică văduvă, care puţin vieţuise cu bărbatul ei. Iar fratele, de multe ori intrând şi stând la dânşii, a fost biruit cu gândul spre dânsa, iar ea, cuminte fiind, a priceput gândul lui şi se păzea să nu vie înaintea lui. Iar, într-una din zile, s-a dus tatăl ei în cetate, pentru oarecare trebuinţă, lăsând-o pe ea acasă. Şi, venind fratele a aflat-o pe dânsa singură în casă şi i-a zis ei: "Unde este tatăl tău?" Iar ea a zis: "În cetate." Iar el a început să se tulbure spre dânsa şi a vrut a se atinge de ea. Iar ea, cu înţelegere, a grăit lui: "Nicidecum să nu te tulburi, părinte; tatăl meu până mâine nu vine şi aici numai amândoi suntem. Însă ştiu că voi, călugării, nimic nu faceţi fără de rugăciune. Scoală-te, dar, şi te roagă lui Dumnezeu şi ce-ţi va spune ţie în inima ta, aceea să faci." Iar el, nevrând, mai mult se tulbura. Iar ea, văzând aceasta, a grăit lui: "Avut-ai cândva femeie?" Iar el a zis: "Nu, şi pentru aceasta, vreau să ştiu ce este." Iar ea a zis: "Pentru aceasta te tulburi?" Şi, vrând a-i potoli patima lui şi a-i astâmpăra aprinderea lui, a zis: "Acum sunt la sorocul femeiesc şi nimeni nu poate a se apropia de mine." Şi fratele, auzind de la dânsa unele că acestea şi altele mai multe, venindu-şi în sine, a început a plânge. Iar ea, văzându-l pe el că şi-a venit în sine, a început a-i grăi lui: "De te-aş fi ascultat pe tine şi am fi săvârşit păcatul, cu ce ochi aş fi căutat la faţa tatălui meu? Şi, tu, mergând la mănăstirea ta, cum ai fi ascultat ceata sfinţilor părinţi, cântând şi slăvind pe Dumnezeu? Deci, rogu-te pe tine, deşteaptă-te şi să nu cutezi, pentru o mică poftă, să-ţi pierzi ostenelile faptelor celor bune, de atâţia ani, şi să te lipseşti de veşnicele bunătăţi." Şi, auzind acestea, fratele s-a dus mulţumind lui Dumnezeu, că, prin bună înţelegerea ei, nu l-a lăsat pe el a pieri până la sfârşit. Şi a mărturisit tuturor ceea ce s-a întâmplat. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea!



Proloagele de la Ohrida - din 29 aprilie Pomenirea Sfîntului Vasile al Ostrogului

Sfîntul Vasile s-a născut la Popova, un sat din Herţegovina, din părinţi simpli şi temători de Dumnezeu, încă din tinereţe el era plin de dragostea de biserică şi de Dumnezeu, şi ajungînd la vîrsta adultă el a intrat călugăr în Mînăstirea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Trebinie. Ca monah el s-a făcut repede cunoscut pentru viaţa lui plină de rîvna tuturor nevoinţelor monahiceşti. Căci Sfîntul Vasile lua asupră-şi nevoinţă peste nevoinţă, fiecare tot mai grea faţă de cea pe care o avusese mai înainte. După o vreme, el a fost ridicat, în pofida voinţei lui, Episcop de Zahum şi Skenderia. Ca ierarh el a locuit mai întîi la Mînăstirea Tvrdoş, iar de acolo, ca un bun păstor, şi-a întărit toată turma în Credinţa Ortodoxă, păzind-o de cruzimile turcilor şi de viclenia latinilor [romano-catolicilor]. Dar cînd sfinţitul Vasile a fost împresurat din toate părţile de duşmanii lui care voiau să-i scoată sufletul, pe al lui şi pe al turmei, şi cînd Tvrdoş a fost devastată de turci, el a hotărît să plece la Ostrog, unde a dus o viaţă de încă şi mai aspre nevoinţe, păzindu-şi de acum turma sa cu rugăciunea cea cu picuri de sînge, făcută noaptea şi ziua. El a adormit în Domnul cu pace, în veacul al şaisprezecelea, lăsînd în urmă sfintele sale moaşte întregi şi făcătoare de minuni, pînă în ziua de astăzi. Minunile care se lucrează la racla Sfîntului Vasile din Ostrog sînt nenumărate. Creştini, dar şi musulmani vin la aceste sfint moaşte şi îşi află vindecarea celor mai grele şi mai cumplite boli. La aceste sfinte moaşte are loc un mare pelerinaj anual, la Sfântul Praznic al Pogorârii Sfântului Duh.

Pomenirea celor Nouă Sfinţi Mucenici din Cizic

Aceşti nouă mucenici viteji, arzînd de dragostea lui Hristos, au refuzat să aducă jertfă idolilor şi să se lepede de Hristos Dumnezeu, pentru care pricină au fost torturaţi cu bestialitate iar la urmă omorîţi prin tăierea capului, în timpul împăratului Constantin cel Mare la Cizic s-a ridicat o sfintă mînăstire în cinstea în zilele noastre [i. e., ale Sf. Nicolae Velimirovici], pe ruinele Mînăstirii Tvrdoş s-a ridicat o biserică nouă, de către creştinul Nikola Runievaci din satul Poliiţa de lîngă Trebinie. Acesta este un monument slăvit şi minunat al evlaviei - în ochii lui Dumnezeu, şi în ochii poporului Său.şi pe locul martiriului acestor nouă mucenici, în care au fost aşezate sfintele lor moaşte. Nenumărate minuni s-au lucrat la sfintele moaşte ale acestor sfinţi. Numele lor sînt: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Dorind veşnica fericire, ei au dispreţuit toată deşertăciunea acestei lumi, şi dorind nestricăciunea, ei toată stricăciunea o au lepădat. De aceea Domnul i-a aşezat pe ei în locaşurile veşnicei Sale slave, încununuîndu-i cu cununa nemuririi. Ei au luat cu cinste mucenicia şi s-au proslăvit în veacul al treilea.

Pomenirea Sfîntului Preacuvios Memnon, Făcătorul de Minuni

Memnon s-a dăruit încă din tinereţe postului şi rugăciunii, curăţindu-şi sufletul de patimi pînă la o asemenea măsură încît inima lui s-a făcut sălaşul Duhului S fînt. El a vindecat boli incurabile şi a făcut nenumărate alte feluri de minuni. El apărea pe mare în mijlocul furtunilor şi mîntuia corăbieri de la moarte, cu tot cu corăbiile lor. El a adormit cu pace în Domnul în veacul al doilea, strămutîndu-se la cereştile curţi ale Stăpînului Hristos.

Cîntare de laudă la Sfîntul Vasile de Ostrog

O Sfinte Părinte Vasile, plăcutule al lui Dumnezeu, Minunatule vindecător a toată neputinţa ! Tu cu puterea lui Hristos, pre Carele L-ai iubit, Bolile cele grele ale oamenilor le-ai vindecat ! Şi întru această zi tu vindeci pe cei ce te cinstesc, Pre cei ce fierbinte cred în Dumnezeul Cel Viu. Nu pregeta de la a noastr-ajutorare, O tu ce eşti slava poporului sîrb ! Nu pregeta rugă s-aduci pentru noi păcătoşii înaintea Tronului lui Dumnezeu. Tu eşti sfântul lui Dumnezeu, de El încununat cu veşnică slavă. Iar sfinţii cei mai adevăraţi oameni sînt, cu duhul viu, puternic. În tine noi un om adevărat vedem, liber de păcat, şi plin de darul vindecării, din belşug. În tine focul harului Duhului Sfânt pururea este, statornic în tine sălăşluieşte dragostea lui Hristos Cel înviat. Noi ţie îţi mulţumim şi lui Dumnezeu Cel Atotputernic, căci prin tine către noi Domnul îşi varsă mare milostivirea Sa: prin tine, sfîntul Lui, cel cu chip minunat de înger; prin tine, Vasile al neamului nostru sîrb, plăcutul lui Dumnezeu!

Cugetare

Nimic nu se poate ascunde de la faţa Atotcunoscătorului Dumnezeu. El în fiecare clipă cunoaşte cele ce se lucrează pe pământ, atît în afara, cît şi înlăuntrul sufletelor oamenilor. Nici o singură intenţie, nici o singură dorinţă, nici un singur gînd nu poate ascunde omul de Dumnezeu. Căci cum ai putea să ascunzi de Dumnezeu ceea ce nu poţi ascunde nici de oameni, atunci cînd ei sînt sfinţii lui Dumnezeu? Într-o zi Ţarul Ivan cel Groaznic a venit la biserică să se roage lui Dumnezeu. În aceeaşi biserică stătea la rugăciune şi Fericitul Vasile cel Nebun pentru Hristos. Este adevărat că Ţarul venise să se închine, dar el în biserică se afla doar cu trupul, căci cu inima se afla pe Dealul Rîndunicii, unde la ora aceea îşi zidea un palat, în tot timpul Sfintei Liturghii Ţarul nu s-a gîndit la nimic altceva decît cum să-şi lărgească şi să-şi zidească mai bine acel palat. După încheierea sfintei slujbe Ţarul 1-a remarcat pe Vasile şi l-a întrebat: „Unde ai stat pînă acum?" Vasile a răspuns: „În biserică." După care îndată Vasile l-a întrebat el pe Ţar: „Dar tu, Ţarule, unde ai stat pînă acum?" „Şi eu am fost aici, în biserică," a răspuns Ţarul. Dar la aceste cuvinte sfîntul cel mai înainte văzător a zis: „Nu grăieşti adevărul, Ivanuşca, căci eu te-am văzut cum în gînd te învîrteai încoace şi încolo pe Dealul Rîndunicii, ca să îţi zideşti palat!"

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Cel Care S-a înălţat la cer: la cum El, după ce i-a binecuvîntat pe ucenicii Săi, a fost înălţat deasupra pămîntului şi purtat la cer; la cum ucenicii au privit la El cum se înalţă, pînă cînd un nor L-a ascuns vederii lor.

Predică

Despre iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoştinţă

Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu(Efeseni 3, 19).

Iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă!

Mai presus, nu de cunoştinţa lui Dumnezeu, ci de cunoştinţa omului celui întunecat şi otrăvit de păcat. Cunoştinţa lui Dumnezeu este egală cu iubirea lui Dumnezeu, nici una dintre acestea două nefiind mai mare decît cealaltă. Dar cunoştinţa omului celui înstrăinat de Dumnezeu nu are cum să cuprindă dragostea Lui, dată la iveală prin Stăpînul Iisus Hristos. Dumnezeu îl cunoaşte pe om, dar omul nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Dumnezeu l-a hărăzit pe om cu facultatea cunoaşterii tocmai ca, din contemplarea zidirii şi din descoperirile şi prorociile Legii Vechi, omul să poată să vină pînă la cunoaşterea lui Dumnezeu Însuşi. Dar omul nu a voit să se plece urcării acestor trepte către El. Dumnezeu a binevoit apoi să învingă răul din om prin arătarea iubirii, prin care să-l tragă pe om către Sine. De aceea Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, S-a răstignit şi a suferit pentru oameni pînă la moarte. Asemenea iubire negrăită a lui Dumnezeu faţă de oameni, care covîrşeşte toată mintea, a rodit în mulţi şi i-a întors pre mulţi la Dumnezeu, adică i-a făcut să cunoască pe Dumnezeu, căci prin această iubire primiseră deja o cunoaştere nouă, curată şi luminată. Dar pe mulţi i-a şi nedumerit iubirea lui Dumnezeu, căci ea nu se potrivea cu înţelegerea lor întunecată şi otrăvită de păcat. Ca să cunoaşteţi, zice Apostolul. Dar cum putem noi, fraţilor, să cunoaştem ceea ce este dincolo de cunoaştere şi dincolo de înţelegere ? Noi nu vom putea cunoaşte altfel decît prin schimbarea minţii noastre, printr-o trezire şi ascuţire a minţii noastre, printr-o iluminare şi privire în sus a minţii noastre, pe scurt: prin dobîndirea unei noi minţi, care să aibă putinţa de a cunoaşte iubirea lui Hristos, cea care este mai presus şi dincolo de mintea păcătoasă cea de obşte a omului. O adîncimea înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu ! Oricine se apropie măcar un pic de Tine simte că Tu eşti totodată şi adîncimea iubirii lui Dumnezeu. O Stăpîne Iisuse Hristoase Carele Te-ai înălţat la ceruri, luminează mintea noastră cu lumina înţelegerii Tale, ca să putem şi noi dobîndi iubirea Ta de oameni cea necuprinsă, şi ca să putem să ne plîngem cu amar inimile noastre împietrite şi întunecate de păcat şi răutate, şi ca apoi Ţie să-Ţi mulţumim cu lacrimi de bucurie pentru iubirea Ta cea mare către noi păcătoşii, căci Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumita în veci, Amin.


Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Sfinţii zilei

Sursa:

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=974

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage29Apr.shtml

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-29-sf_noua_mucenici_din_cizic.html

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-29-cv_memnon.html

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie29.htm

http://www.scribd.com/doc/20799517/Proloagele-de-la-Ohrida-Vol-1-sf-Nicolae-Velimirovici

marți, 27 aprilie 2010

Proloagele din 28 aprilie



Proloagele de la Ohrida

28 aprilie: Pomenirea Sfinţilor Apostoli lason şi Sosipatru, şi a Fecioarei Cherchira

Sfinţii apostoli lason şi Sosipatru erau din numărul celor Şaptezeci, iar Fecioara Cherchira era fiica unui rege din Insula Corfu. lason şi Sosipatru sunt pomeniţi de Sfântul Apostol Pavel, el numindu-i pe aceştia de un neam cu el(Romani 16: 21). Iason se născuse în Tars, precum şi Apostolul Pavel, iar Sosipatru se născuse în Ahaia. Primul a fost uns Episcop al Tarsului de însuşi Pavel, iar celălalt fusese hirotonit Episcop în Iconium. Călătorind şi predicând Evanghelia, aceşti doi apostoli au sosit la Insula Corfu, unde au izbutit să zidească biserică în cinstea Sfântului Ştefan Arhidiaconul şi întâiul Mucenic, şi să aducă câteva suflete păgâneşti la Sfânta Credinţă. Regele insulei i-a aruncat pentru aceasta pe amândoi în închisoare, unde se mai aflau închişi şi şapte tâlhari. Numele lor sânt: Saturnin, lakişolus, Faustian, Ianuarie, Marsalie, Eufrasie şi Mammius. Apostolii i-au adus pe aceştia şapte la credinţa în Hristos, prefăcându-i pe lupi întru mieluşei buni. Auzind acestea, regele a poruncit ca cei şapte să fie daţi morţii prin aruncarea în păcură clocotită. Aşa au luat cei şapte cununile muceniciei. Mai târziu, pe când regele îi tortura pe mucenicii apostoli, fiica lui, fecioara Cherchira, privea de la o fereastră mucenicia lor. Aflând pricina pentru care erau torturaţi acei oameni, ea s-a declarat pe dată creştină şi a împărţit săracilor toate bijuteriile ei. Regele, furios pe fiica lui, a închis-o într-o temniţă deosebită. Neputând să o silească să se lepede de creştinism prin întemniţarea la care o supusese, el a poruncit să se dea foc temniţei în care o închisese. Temniţa a ars, dar fecioara a rămas vie. Văzând minunea, mult popor s-a botezat. Regele înnebunit de ură a poruncit ca fiica lui să fie legată de un copac şi ucisă cu săgeţi trase din arc. Cei care au crezut în Hristos au fugit şi s-au ascuns atunci din insula Corfu într-o alta din apropiere, ca să-şi salveze vieţile. Dar regele i-a urmărit într-o corabie ca să-i prindă şi să-i omoare, însă corabia s-a scufundat în mare şi astfel nelegiuitul rege a pierit precum odinioară faraon. Noul rege a îmbrăţişat credinţa creştină şi a primit Sfântul Botez, primind numele de Sebastian. lason şi Sosipatru au predicat apoi liber Evanghelia şi au întărit Biserica lui Dumnezeu din insula Corfu păstorind-o până la adânca lor bătrîneţe. Ei şi-au săvârşit în acea insulă alergarea lor pământească şi s-au strămutat cu cinste şi cu slavă la locaşurile cele cereşti ale Domnului.

Pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian

Maxim, Dada şi Cvintilian au luat mucenicia în timpul domniei lui Diocleţian. Ei au fost judecaţi şi torturaţi de comandantul Tarcvinius. După ce au fost torturaţi şi ţinuţi în închisoare multă vreme, ei au fost toţi trei omorâţi prin tăierea capului.

Pomenirea Sfântului Mucenic Tibald

Acesta era de neam slav din câmpia Panoniei. În timpul domniei împăratului Diocleţian el a fost torturat cu sălbăticie pentru credinţa lui creştină, luând mucenicia la locul numit Ţibal.

Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă fecioară Cherchira

Fecioara Cherchira, mugur curat, din cămara împărătescă a tatălui ei, de Numele lui Hristos a auzit. Sfântul Nume inima i-a covârşit. Şi ea gata a fost să sufere pentru El. Tatăl pe fiică o povăţuieşte - dar cum? Şi spre ce ? „Dumnezeu Unul este, tată. Lui să te închini ! Prin Hristos iubirea Lui oamenilor se arată. Această iubire acum pe mine m-a cuprins. Nu plâng pentru mine, de chinuri nu mi-e frică. Fă ce voieşti; eu înaintea Domnului meu stau. "Cherchira fecioara în mijlocul focului a stat, liniştită, blândă, luminoasă ca o porumbiţă. Ale focului limbi roşii totul au mistuit în jur, temniţa în cenuşă s-a prăbuşit. Dar inima Cherchirei bătea fără frică: în ea se aflau nădejdea şi rugăciunea. Cu acestea ea focul l-a biruit, iar focul pe ea nu a putut să o mistuie. Fecioara, de săgeţi străpunsă, cu uşurinţă s-a desprins de toată deşertăciunea lumii, prin dragostea divină. Trupul ei s-a ucis de săgeţi ucigaşe, dar Stăpânul al fecioarei suflet primitu-l-a întreg.

Cugetare

Taina mântuirii noastre se săvârşeşte şi desăvârşeşte cu venirea lui Dumnezeu în trup printre oameni. Sfântul Meliton al Sardelor zice: „Lucrările lui Hristos care urmează Botezului Său au arătat înaintea tuturor şi au dovedit lumii că dumnezeirea Lui se ascundea în trupul Său. Fiind Dumnezeu, El a fost totodată şi om deplin. El ne-a descoperit nouă cele două naturi ale Sale: cea dumnezeiască, prin facerea de minuni pe care le-a lucrat în timpul tuturor celor trei ani ce au urmat Botezului Său; şi cea omenească, pe care în toţi aceşti trei ani a arătat-o prin aceea că slăbiciunile omeneşti ale trupului Său ascundeau semnele dumnezeirii Sale, chiar fiind El cu devărat Dumnezeul Cel Veşnic." Nu ne este cu putinţă nouă oamenilor să înţelegem taina unirii celor două naturi, dumnezeiască şi omenească, a Mântuitorului nostru, dar evenimentul pogorârii lui Dumnezeu în trup printre oameni este cât se poate de pe înţelesul nostru, din punctul de vedere al iubirii lui Dumnezeu pentru om. Nici măcar evenimentul facerii lumii nu poate avea un înţeles mai mare decât acesta; facerea lumii am putea spune chiar că este mai puţin de înţeles decât acest eveniment al tuturor evenimentelor care au avut loc sub timp: întruparea lui Dumnezeu.

Luare aminte

Să luăm aminte la înălţarea Domnului nostru lisus Hristos:La cum i-a condus El pe ucenicii Săi, pentru aceasta, la un deal de lângă Betania;La cum cu braţele ridicate, El i-a binecuvântat pe ucenici.

Predică

Despre căutarea Feţei Domnului - Faţa Ta, Doamne, voi căuta (Psalmul 26: 13).

Arată faţa Ta peste robul Tău ! (Psalmul30: 16).

Împăratul David a căutat ceea ce pescarii cei simpli au aflat fără să caute. Împăratul David se afla într-o stare de întuneric a necunoaşterii şi dorea să vadă faţa luminoasă a Domnului, Care S-a descoperit pescarilor în strălucirea ei mare şi minunată, împăratul David a trăit într-un timp al aşteptării, dar ucenicii au trăit timpul împlinirii celor aşteptate. Atunci, în vremea împăratului David, exista doar proorocia venirii Domnului, dar acum, în vremea Apostolilor, se descoperă venirea Lui. Atunci era un presentiment şi un dor după faţa Domnului; dar aici se descoperă însăşi Faţa, în toată strălucirea şi frumuseţea ei. Faţa Domnului era strălucitoare şi înainte de înviere, dar cu cît mai strălucitoare nu a fost ea după înviere! Focul nestins al dumnezeirii s-a ascuns după icoana trupului Său şi a strălucit prin acea icoană trupească. Ucenicii au privit cu nesaţ faţa Lui şi s-au bucurat cu duhul. Timp de patruzeci de zile ai au privit ei trupul Lui cel înviat şi proslăvit al Domnului şi s-au bucurat cu duhul ! O fraţilor, să căutăm şi noi faţa luminoasă a Domnului, ca să putem simţi şi noi bucuria pe care o simt îngerii lui Dumnezeu. De vom căuta cu dor faţa Lui în această viaţă, atunci o vom vedea pe Ea măcar în viaţa viitoare. Dar dacă nu vom căuta Faţa Lui încă din această viaţă, atunci nu o vom vedea pe ea nici în viaţa aceasta şi nici în viaţa viitoare. Fraţilor, să dorim cu dorire mare să vedem faţa Domnului nostru lisus Hristos! Fiecare cuvînt al Său ne arată o trăsătură a Feţei Lui. Fiecare Apostol al Său ne arată cîte o caracteristică a Feţei Lui. Fiecare faptă a Sa ne arată încă o trăsătură a Feţei Lui. Fiecare dintre sfinţii Lui ne arată cîte o rază ce izvorăşte din lumina Feţei Lui. Cu dor adînc, fraţilor, şi cu nesaţ să privim Faţa Domnului nostru. Să adunăm din Ea rază cu rază, pînă cînd dobîndim tot soarele strălucitor al Feţei Lui. Să aşezăm acel soare în adîncurile inimii noastre, ca El să lumineze curţile palatului trupului nostru dinlăuntru. Să sădim această vie negrăită în inimile noastre, astfel încît să gustăm băutura nemuritoare şi nouă pe care o gustă şi de care se desfată îngerii.O Stăpîne Doamne lisuse Hristoase Purtătorule de Lumină, străluceşte Faţa Ta preste noi, robii Tăi,Căci Ţie Se cuvine toată slava şi mulţumita în veci. Amin.

Sursa:

http://www.scribd.com/doc/20799517/Proloagele-de-la-Ohrida-Vol-1-sf-Nicolae-Velimirovici

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=76&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=973

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4