Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

miercuri, 30 noiembrie 2016

Proloagele din 30 noiembrie

 Luna noiembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului slãvitului  şi atotlãudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat (+69).       
       Acesta a fost din Betsaida, orăşel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea şi fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus şi zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii"(Ioan,1,29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui său Petru: "Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos"(Ioan,1,41). Şi astfel, l-a tras şi pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel întâi chemat al Domnului. Şi se află în Scriptură şi alte multe învăţături despre dânsul. Din zilele acelea, ca şi ceilalţi Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoţindu-L pe drumurile Ţării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieştilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârşite de Domnul, s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viaţă, al credinţei celei noi întemeiată de Hristos şi, mai presus de toate, a văzut Patimile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi şi s-a întărit în credinţă, în ziua Învierii. La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat, - i-a căzut sorţul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeia, Însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie şi, străbătând celelalte ţări, a ajuns la ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Tradiţie, mai ştim că Sfântul Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus "Crucea Sfântului Andrei". Dumnezeului nostru slavă !    

Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre lucrarea dracului, cel ce este urâtorul binelui.      
      Părinţilor şi fraţilor, ascultaţi: De multe ori vrăjmaşul sfătuieşte pe om zicând: "Eşti încă tânăr, îndulceşte-te din poftele tale. Socoteşte câţi nu s-au desfătat şi în lume şi nici de veşnicele bunătăţi nu s-au lipsit. Şi tu eşti tânăr, mănâncă, bea, veseleşte-te cu bunătăţile lumii acesteia şi la bătrâneţile tale te vei pocăi. Că, pentru ce voieşti de la o vârstă ca aceasta să-ţi topeşti trupul tău?" Vin apoi bătrâneţile şi el, vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeieştile Scripturi şi zice: "O, omule, suspini şi te îndoieşti de mila lui Dumnezeu şi îl faci pe Dânsul nemilostiv? Dumnezeiasca Scriptură propovăduieşte că Dumnezeu este milostiv şi iubitor de oameni. Au nu cunoaşte El că eşti bătrân, slab şi neputincios? Nu ştie El că nu poţi să posteşti, nici să priveghezi, nici pe jos să te culci? Nu l-ai auzit pe Dânsul, zicând în Evanghelie că şi cei ce slujesc din tânără vârstă şi cei din vârsta de mijloc, precum şi cei bătrâni, întocmai iau plată? Că aşa a zis în Evanghelie: şi cei ce au venit din ceasul întâi, ca şi cei din ceasul al treilea şi cei din al şaselea şi cei din al nouălea, ca şi cei din al unsprezecelea ceas, aceeaşi plată au luat. Iată şi Proorocul David a proorocit zicând: "A binecuvântat pe cei mici şi pe cei mari". Graiurile acestea le zice duhul rău către cei ce ştiu Scripturile, ca nici la tinereţe, nici la bătrâneţe să nu-i lase să-şi plângă păcatele. Iar către cei mai simpli, bătându-i cu paloşul deznădejdii, zice: "Omule, ce gândeşti? Ce te amăgeşti singur, zicând că Dumnezeu este Dumnezeu al celor ce se pocăiesc? Ai fost desfrânat, ai tâlhărit, ai ucis, ai furat, ai minţit, ai jurat strâmb! Ce nădejde de mântuire mai ai? Ai pierit. Drept aceea îndulceşte-te acum de poftele tale. Pe cele de dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici să nu te lipseşti!" Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui Hristos sunt tocmai dimpotrivă: "Ai pierit, dar poţi să te mântuieşti. Ai fost desfrânat, dar poţi să te faci întreg înţelept". Când Petru a zis: "De câte ori voi ierta fratelui meu când se pocăieşte?" I-a răspuns Hristos: "De şaptezeci de ori câte şapte". Adică întotdeauna. Însă, omul, aşa cum va fi găsit la sfârşitul său, aşa se va judeca ori în bine, ori în rău. Adu-ţi aminte frate, cum s-au mântuit păcătoşii şi să nu deznădăjduieşti. Adu-ţi aminte de fericitul Manase, de desfrânata, de vameşul, de tâlharul şi vei scăpa de amăgire. Când îţi va zice ţie: "Îndulceşte-te din poftele tale!", zi către el: "Şi oare ce folos este din necurăţia dezmierdărilor, afară de focul veşnic ce-l pricinuieşte?" Şi când îţi aduce ţie aminte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu că este milostiv şi iubitor de oameni, dar El este şi drept Judecător. Şi ştiu că nu te-a cruţat nici pe tine diavole, nici pe cei ce, după tine, care s-au lepădat de El, ci cu focul cel veşnic v-a osândit". Iar dacă îţi va zice: "Eu sunt fără de trup şi nu sunt legat cu neputinţe, pentru aceasta nu m-a cruţat, dar pe tine te va cruţa". Atunci răspunde-i: "Dar, de ce, atunci, nu l-a cruţat pe Adam, cel întâi zidit? Nici pe Eva, nici pe Cain, nici pe cei din vremea potopului, nici pe cei din Sodoma şi nici pe ucenicul Său Iuda? Şi dacă pe ucenicul Său nu l-a cruţat, cum mă va cruţa pe mine? Du-te departe de la mine, lepădatule din cer". Şi pecetluieşte-te pe tine cu semnul crucii şi va fugi de la tine. Fraţii mei, să nu ne plecăm vrăjmaşului celui ce ne sfătuieşte rău, ca să ne piardă pe noi. Ci să credem că este judecată şi răsplătire şi pentru fapte, ca şi pentru cuvinte şi pentru gânduri. Acestea toate ştiindu-le pe ele să ne întemeiem noi înşine, ca cei potrivnici, neavând ce să zică nici un rău împotriva noastră în ziua înfricoşatei judecăţi, să aflăm odihnă cu cei ce se tem de Domnul şi împreună cu toţi aceştia să slujim binele: "Că fără fapte, credinţa este moartă"(Iacov 2,20) precum şi faptele, fără de credinţă, moarte sunt. Că este cu neputinţă ca cineva, îmbuibându-se, să intre în Împărăţia Cerurilor, după însuşi grăitul glas al Evangheliei ce zice: "Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură" (Luca,21,34). Pentru aceasta se cuvine nouă să fim gata în tot ceasul, ca nu cumva, fără de veste, fiind chemaţi, să ne aflăm nepregătiţi. Şi vor suspina pentru noi Sfinţii îngeri, cei trimişi de noi, iar răii draci vor râde în hohote. Să nu ne aflăm numai cu numele creştini, iar cu năravul păgâni, căci, creştinătatea însemnează să urmezi, după putinţă, lui Hristos. Că, dacă ne mulţumim numai cu Sfântul Botez şi ne vom lenevi la împlinirea celorlalte porunci, ne vom face necredincioşi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecând noi în răutate şi în păcat. Că l-au auzit pe Dânsul grăind în Sfânta Evanghelie: "Nu oricine Îmi zice: "Doamne, Doamne", va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri"(Matei,7,21). Vedeţi cum au bineplăcut Sfinţii lui Dumnezeu, nu dormind şi zăcând cu faţa în sus, ci, "...au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi şi strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustiu şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului."(Evr.11,37-38). Pentru aceea, iubiţilor şi iubitorilor de Hristos, să ne ostenim şi noi, fiecare după putere, ca nu cu totul să ne aflăm fără de roade şi nu ne va primi pe noi Domnul cu osânda cea veşnică. Deci, precum este la voia noastră a păcătui, Dumnezeu dăruindu-ne slobodă stăpânire de sine, aşa şi a lucra dreptatea, întru noi este, cu dumnezeiescul ajutor. Drept aceea, să iubim calea cea strâmtă şi necăjită, că printr-însa, împreună cu Hristos vom împărăţi şi să fugim de umblările căii celei late şi desfătate, care se face nouă pricinuitoare de osândă veşnică. Deci, fraţilor, să lucrăm bunătatea din toată mintea noastră, să omorâm cugetul nostru cel trupesc, ca să nu ne aflăm vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, cum a zis Pavel, marele Apostol al lui Hristos. Să ne milostivim, să dăm pâine şi să luăm cerul, să dăm un ban şi vom locui în Rai, să dăm o haină să moştenim Împărăţia Cerurilor. Să dăm puţine, ca să luăm multe. Să avem voinţă şi vom putea săvârşi totul. Să avem tragere de inimă şi vom lua virtute. Că, zice Sfântul Grigorie al Nysei: "Numai fapta bună cu osteneală hrăneşte puterea, neslăbind-o, ci crescând-o". Să lăcrimăm aici, o fraţilor iubitori de Hristos, ca să stingem văpaia cea fără de sfârşit, că cei ce aici se veselesc, acolo se vor osândi, iar cei ce plâng aici, acolo vor râde. Cei ce sunt aici urâţi, acolo vor fi fericiţi. Cei ce aici flămânzesc, acolo se vor sătura. Cei ce aici însetează, acolo se vor îndestula. Să ne trezim, să priveghem cu toată puterea. Să nu ne întristăm, bătând în uşă şi rugându-ne, că negreşit ne va deschide Hristos Dumnezeul nostru. Lui Se cuvine slava, acum şi de-a pururea şi în vecii vecilor ! Amin.  

Sursa:
ortodoxism.ro 
e-icoane.ro 
calendar-ortodox.ro

marți, 29 noiembrie 2016

Proloagele din 29 noiembrie

 Luna noiembrie în 29 de zile: pãtimirea Sfântului Mucenic Paramon şi a celor împreunã cu dânsul (+250).         

      În vremea rău credinciosului împărat Decius (250-253) era în răsărit un dregător cu numele Achilin, care aprig prigonea pe creştini. Odată, acesta a adunat în temniţă trei sute şaptezeci de creştini şi vrând el să meargă la via sa cea din Valsatin, a poruncit să fie duşi şi creştinii prinşi, împreună cu el. Că, aveau a trece pe lângă capiştea idolului Poseidon şi voia să-i silească să jertfească acolo idolilor. Deci, ajungând la capiştea aceea, îi silea pe creştini, pe fiecare, vreme îndelungată, să aducă jertfă spurcatului Poseidon. Şi n-a putut să-i înduplece pe dânşii, nici cu îmbunări, nici cu îngroziri. S-a întâmplat atunci că a trecut pe acolo un oarecare bărbat cinstit, cu numele Paramon, creştin cu credinţa. Acesta, văzând atâta mulţime de mucenici gătiţi spre junghiere, a venit înaintea capiştei idoleşti şi a strigat cu glas mare: "O, atâţia drepţi, fără de vină, junghie spurcatul dregător, pentru că ei nu se închină idolilor lui celor muţi şi fără de suflet". Acestea zicându-le, în auzul tuturor, a purces în calea sa. Dar dregătorul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de mânie şi a poruncit slujitorilor lui ca îndată să-l alunge şi să-l omoare. Iar Paramon, neştiind de porunca aceasta a dregătorului, mergea pe drumul său. Şi, iată, slujitorii l-au ajuns pe el şi l-au prins. Şi, mai întâi i-au tras afară din gură limba, care mustrase şi ocărâse pe dregătorul chinuitor şi i-au împuns-o cu trestii ascuţite. Apoi i-au înfipt trestii ascuţite în toate mădularele, iar după aceasta l-au străpuns cu suliţele. Şi aşa, Sfântul Mucenic Paramon şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Întru acelaşi ceas şi Sfinţii Mucenici, cei trei sute şaptezeci, mai înainte pomeniţi, fiind chinuiţi lângă capiştea lui Poseidon, au fost tăiaţi pentru mărturisirea lui Hristos.   

Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric, că nu este bine sã dea monahul  cele de trebuinţã la rudele sale, cã foc este.  

         Un călugăr avea în lume un frate sărac şi cele ce avea în chilia lui le dădea fratelui mirean, însă pe cât îi dădea lui, acela încă mai mult sărăcea. Deci, ducându-se călugărul să spună aceasta stareţului, i-a zis lui stareţul acela: "Eu te voi învăţa pe tine să faci aşa: de acum înainte să nu-i mai dai lui; ca să nu te vătămeze şi pe tine şi pe dânsul, ci să-i zici lui: "Frate, când am avut eu, îţi dădeam ţie, iar acum tu, din ceea ce vei dobândi, să-mi aduci şi mie". Şi orice-ţi va aduce ţie, primeşte de la dânsul. Şi de vei vedea undeva străin, sărac sau bătrân, dă-le lor şi roagă-i pe ei să facă rugăciuni pentru dânsul". Deci, mergând călugărul acela, a făcut aşa şi după ce a venit la dânsul fratele său mirean, el îndată i-a spus lui, precum îl învăţase pe el stareţul. Şi s-a dus fratele lui mâhnit. Însă, a doua zi, luând din ostenelile lui puţine verdeţuri, le-a şi adus fratelui său călugăr, iar acesta, luându-le pe ele, le-a dat bătrânilor şi i-a rugat pe ei să facă rugăciuni pentru fratele lui. Şi, luând binecuvântare, s-a întors la casa sa. Apoi, iarăşi, a mai adus fratelui trei pâini şi verdeţuri şi, luându-le, călugărul a făcut la fel ca şi mai înainte şi, luând binecuvântare, iarăşi s-a dus. Deci, a venit a treia oară, aducând multe de trebuinţă şi vin şi peşte, încât, văzându-le fratele, s-a înspăimântat. Şi, chemând pe săraci, i-a odihnit pe ei. Zis-a dar călugărul către fratele lui: "Îţi trebuie oare ceva de la mine?" Iar mireanul i-a răspuns: "Nu-mi trebuie nimic, stăpânul meu, că atunci când luam de la tine, ca focul intra în casa mea şi mânca toate lucrurile mele, iar de când n-am mai luat, nădăjduindu-mă spre Dumnezeul meu, de toate sunt îndestulat". Deci, călugărul, ducându-se, a spus stareţului toate cele ce se făcuseră. Iar stareţul i-a zis lui: "Oare, nu ştii că lucrul călugărului este foc şi oriunde intră arde? Iar dacă cineva aduce milostenie la călugări, apoi primeşte rugăciuni de la dânşii şi aşa se binecuvântează şi se îmbogăţesc unii pe alţii. 



Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre cei 
rãposaţi.         

      Acel cuvânt, ce zice că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui şi la venirea Ziditorului, fiecare va secera ceea ce a semănat, precum şi toate câte se vor zice la înfricoşatul Lui răspuns, toate despre sfârşitul lumii acesteia sunt. Că atunci nicidecum nu va mai fi ajutor vremelnic şi toată cearta va înceta, fiindcă târgul se va strica, nu va mai fi nici cumpărare, nici dobândă. Că, unde vor fi atunci săracii, slujbele, unde cântările, unde faptele bune? Drept aceea, mai înainte de ceasul acela, unul pe altul să ne ajutăm. Că nu este nedrept Dumnezeu, ca să uite faptele, după cum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie, în cuvintele sale a zis: "Măcar şi în văzduh de se va fi dus, cela ce s-a săvârşit întru buna credinţă, tu însă să nu osteneşti de a-i aprinde la mormânt untdelemn şi lumânări, chemând pe Hristos Dumnezeu, că primite sunt acelea de Dumnezeu şi multă răsplătire aduc, că untdelemnul şi lumânarea sunt ca ardere de tot, iar dumnezeiasca şi cea fără de sânge jertfă este curăţire. Iar ceea ce se dă la săraci, mai mult decât toată facerea de bine foloseşte. Aceasta, dar, ştiută să fie, că jertfa cea de gând a celor morţi le foloseşte, care, în această viaţă, au petrecut cu înfrânare de la faptele rele. Pentru aceea şi după moarte, le folosesc lor, cele ce se fac aici pentru dânşii. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin ! 

Sursa: 
www.ortodoxism.ro, 
www.e-icoane.ro, 
www.calendar-ortodox.ro  
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-paramon 

luni, 28 noiembrie 2016

Proloagele din 28 noiembrie

 Luna noiembrie în 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Ştefan cel Nou Mãrturisitorul (+766).        
      Sfântul Ştefan, numit cel Tânăr, a trăit pe vremea împărăţiei lui Anastasie (713-715), patriarh al Bisericii fiind Sfântul Ghermano. Era născut în cetatea împărătească, fiu al unor părinţi creştini, Ioan şi Ana. Din tinereţe, s-a deprins cu cartea şi, copil fiind, în toate zilele, se afla cu maica sa în Biserica lui Dumnezeu, ducând o viaţă aspră şi cu fapte bune. Venind Leon Isaurul la împărăţie (717-741) a ridicat război în popor, zicând că, adică, este o meşteşugire idolească a cinsti Sfintele icoane şi a pus la chinuri pe cei ce erau prinşi că se închină icoanelor. Înainte de a fugi în Sicilia, părinţii lui Ştefan îşi puseseră la adăpost copilul, care era acum un tânăr ca de 16 ani, în mănăstirea Sfântului Auxentie, aşezată nu departe de Calcedon, unde stareţul Ioan îl primi cu multă bucurie şi unde curând, fu aşezat în rândul călugărilor şi mult sporea în duhovniceştile nevoinţe, biruind pornirile trupului. Tânărul Ştefan nu împlinise 30 de ani când fericitul Ioan, stareţul şi egumenul său, s-a odihnit în pace în Domnul şi, timp de zece ani, Sfântul, fiind ales egumen, purta grija mănăstirii sale, cu multă inimă, după care, începu şi pentru el vremea schivniciei şi a pătimirilor. Că, între timp, muri şi Leon împăratul, fiind mustrat din destul de fericitul Ghermano patriarhul, şi, în locul lui veni la împărăţie fiul său Constantin, zis Copronim (741-775), care a făcut rele şi mai mari decât tatăl său, prădând şi pustiind bisericile, sfărâmând cu toporul şi arzând Sfintele icoane, izgonind şi chinuind în tot felul pe monahi. Deci, acesta, aflând şi de Sfântul Ştefan, că se închina icoanelor, iar pe el, împăratul îl numeşte eretic, a trimis de l-au prins şi, după multe chinuri, l-au închis în temniţa ce se zice Pretorion, unde erau închişi şi alţi părinţi aleşi, că erau toţi la număr patruzeci şi doi. Şi mai erau acolo şi alţii de prin alte ţări, trei sute la număr, dintre care unora le erau tăiate nasurile, altora urechile, altora ochii scoşi şi mâinile tăiate şi bărbiile rase, pe care aflându-i, fericitul Ştefan îi săruta şi-i îndemna spre pocăinţă şi făceau împreună, la închisoarea Pretorionului, toată rânduiala şi slujba călugărească, ca şi cum s-ar fi aflat într-o mânăstire.  Deci, aflând împăratul de aceasta, că Pretorionul s-a făcut mânăstire, prin Ştefan, la unsprezece zile de la intrarea în acel Pretorion, l-au scos de la închisoare şi, stând înaintea împăratului, acesta a poruncit de l-au trântit la pământ, bătându-l cu pietre şi cu toiege, iar unul din ucigaşii aceia a luat un lemn şi, lovindu-l în cap, i-a despicat sfântul cap şi aşa şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu şi a luat cununa mărturisirii. Iar ceilalţi ucigaşi, legând trupul său de cai, l-au târât gol pe uliţi, încât i se zdrobeau mâinile şi picioarele, în vreme ce un altul, vrând să facă mai multă mulţumire împăratului, luând o piatră mare, i-a spart Sfântului trupul. Deci, ce a mai rămas din trupul Sfântului, l-au aruncat la locul ce se chemă al lui Pelaghie. Iar de aici, luându-l nişte creştini, l-au îngropat la loc de cinste. Dumnezeului nostru, slavă !   

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh  şi cei împreunã cu dânsul (+303).          
     Mucenicul Irinarh se trăgea cu neamul din cetatea Sevastia. Deci, tânăr fiind, făcea slujbă ucigaşilor şi, când erau chinuiţi Mucenicii, slujea şi el la chinuirea lor. Deci, întâmplându-se că, în zilele împăratului Diocleţian, nişte femei creştine, şapte la număr, au fost date la chinuri de Maxim, domnul Sevastiei, sufletul lui Irinarh s-a luminat cu dumnezeiescul dar al lui Dumnezeu, văzând pe femeile acelea îmbărbătându-se pentru Hristos şi ruşinând pe tiran cu minunile ce făceau. Pentru aceasta, mărturisind şi el, pe faţă, cu îndrăzneală, pe Hristos şi, descoperindu-se că este creştin, a fost aruncat mai întâi într-un iezer adânc, din porunca tiranului. Deci, ieşind de acolo viu, l-au băgat într-un cuptor aprins şi, fiind păzit şi de foc, prin minune, i-au tăiat capul şi, împreună cu el şi preotului Acachie, care-l botezase.   
 Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam, despre bogaţi şi sãraci.        
      A fost un împărat mare şi bogat şi slăvit şi i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită şi înconjurată de ostaşi, precum se cade împăraţilor. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcaţi în haine rupte şi proaste, traşi la faţă şi galbeni; însă, împăratul îi cunoştea pe ei, că prin obosire trupească, cu osteneala postului şi cu sudoare, îşi cheltuiseră trupul. Şi cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură şi, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi cuprindea pe ei cu dragoste şi-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu acestea şi cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărăteşti. Însă, ei, nepricepându-se, nici îndrăznind a-l mustra în faţă, au spus fratelui împăratului să grăiască cu el, zicându-i: "Nu ţi se cade a defăima slava coroanei împărăteşti". Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu l-a înţeles. Deci, avea obicei împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trâmbiţa de moarte să afle porunca cea împărătească, iar glasul trâmbiţei îl cunoşteau toţi, că vinovat se face acela de osândire la moarte. Şi, făcându-se seară, a trimis împăratul o trâmbiţă de moarte, ca să trâmbiţeze la poarta casei fratelui său. Iar acesta cum a auzit trâmbiţa cea de moarte, nu mai înţelegea nimic şi, s-a gândit la aceasta toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcându-se în haine de mâhnire şi de plângere, împreună cu femeia şi cu fiii săi, au mers la palatul împăratului şi au stat înaintea uşilor, plângând şi tânguindu-se. Deci, l-a chemat pe el împăratul la sine şi, dacă l-a văzut tânguindu-se, i-a zis: "O, nepriceputule, te-ai înfricoşat atât de un vestitor al fratelui tău, celui asemenea născut ca tine şi cinstit, faţă de care nu te ştii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de ocară asupra mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au însemnat mie moartea, cu mai mare glas decât trâmbiţa? Şi înfricoşată îmi este întâlnirea cu Hristos, că eu îmi ştiu cele multe şi mari păcate, ce am săvârşit. Deci, iată, am ales un chip ca acesta, ca să te înveţi din însăşi mustrarea ta. Asemenea, degrabă voi mustra, la arătare şi pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea cea asupra mea". Şi aşa socotind şi pe fratele său învăţându-l, l-a slobozit pe el la casa lui. După aceea, a poruncit împăratul să se facă patru sipete de lemn. Şi a hotărât ca două dintr-însele să se învelească cu aur să se pună într-însele oase de morţi; şi, cu piroane de aur, le-a încuiat pe ele. Iar pe celelalte două le-a uns cu răşină şi cu smoală şi le-a umplut cu pietre scumpe şi cu mărgăritare de mult preţ şi toate binemirositoarele miresme şi le-a înfăşat pe ele cu nişte ţesături aspre de păr. Şi a chemat pe dregătorii, cei ce se smintiseră de dânsul pentru întâmpinarea smerită a celor doi oameni şi a pus cele patru sipete înaintea lor, ca să socotească de cât preţ sunt vrednice cele aurite şi de cât preţ cele unse cu răşină. Iar ei, pe cele aurite le-au preţuit, zicând că de mult preţ sunt vrednice, că le socoteau pline de împărăteşti coroane şi brâie. Iar cele unse cu smoală şi cu răşină, ziceau că sunt de un preţ mic şi prost. Deci le-a zis lor împăratul: "Am ştiut eu că aşa se cuvine a vă grăi vouă, că ochi trupeşti şi trupesc chip aveţi, dar aici nu se cade a socoti aşa, ci a vedea şi cu ochii sufletului, pe cele ce sunt înlăuntru, fie cinste, fie necinste". Şi a poruncit împăratul să deschidă sipetele cele aurite şi, deschizându-le, rău miros a ieşit dintr-însele şi, aşa, s-a văzut că sunt urâte. Şi le-a zis lor împăratul: "Acesta este chipul celor ce sunt îmbrăcaţi în haine luminoase şi slăvite, mândrindu-se cu multă putere şi slavă, iar înlăuntru sunt pline de oase moarte şi de lucruri rele". După aceea, a poruncit să deschidă pe cele răşinite şi unse cu smoală. Şi, deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu strălucirile ce se aflau într-însele şi cu bună mireasmă ce ieşea din ele. Deci, le-a zis împăratul: "Oare, ştiţi cu cine se aseamănă sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriţi, ce erau îmbrăcaţi în haine proaste, al căror chip dinafară văzându-l voi, aţi socotit defăimare a coroanei împărăteşti, plecăciunea mea până la pământ înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dânşii, cunoscând cu ochii sufletului frumuseţea şi cinstea lor sufletească şi i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni şi mai cinstiţi decât împărăteştile mese". Şi aşa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi şi i-a învăţat pe ei a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

Viața Părintelui Arsenie Boca
     Arsenie Boca, părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în Hunedoara. A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție, în 1929. În același an, Zian Boca, după numele de mirean, se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește, la recomandarea profesorului Nicolae Popovici, o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de Medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul, o traduce în limba română în doar cinci luni. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul, de la Ateneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu. În 1935, ca absolvent al Academiei Teologice, a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan.  În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din județul Brașov. În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează, schimbând înfățișarea locurilor. Din 1940, declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”. Devine renumit ca mare duhovnic, iar părintele Cleopa încearcă să ia legătura cu el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate. În iarna anului 1944, profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie, numele lui Arsenie Boca nu mai este menționat. Fiind prigonit de Securitate, nu este amintit nici în Istoria Bisericii Ortodoxe Române de pr. dr. Mircea Păcurariu. După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcei pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 - pentru că nu i-a fost găsită nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și din cauza notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat. Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop, în noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare. În 1959, comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal și i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate. Fiind înainte văzător cu duhul, el lasă mărturie a supliciului din care i s-a tras moartea, pictând la Biserica din Drăgănescu scena supliciilor Sfântului Ștefan cel Nou, pomenit pe 28 noiembrie - data morții Părintelui Arsenie. Astăzi, mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din țară.

Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage28Nov.shtml 
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1246 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie28.htm http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-mucenic-stefan-cel-nou http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-irinarh
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-mucenic-stefan-cel-nou
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-irinarh
http://www.doxologia.ro/biblioteca/vietile-parintilor/viata-parintelui-arsenie-boca

duminică, 27 noiembrie 2016

Proloagele din 27 noiembrie


Luna noiembrie în 27 de zile: Pãtimirea Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul.         

Acest Sfânt Mucenic a fost un mare dregător la curtea regelui perşilor, pe vremea creştineştilor împăraţi Honorius şi Arcadius(395-408). Creştin de la strămoşi, de neam cinstit şi luminat, el îşi luase femeie creştină şi vieţuia în bogăţie şi în cinste, fiind foarte iubit de regele său, împăratul perşilor. Toate acestea erau şi o mare primejdie pentru sufletul său şi a avut prilejul să vadă singur cât de uşor poate cădea în păcat cel ce se lipeşte prea mult de comorile pământeşti. Că, înşelându-se cu toate aceste binefaceri şi cinstiri, când regele a deschis război contra creştinilor, Iacob a căzut de la credinţa în Hristos şi a adus jertfe idolilor, închinându-se lor împreună cu regele. Aflând de această cădere, mama şi soţia lui Iacob s-au îndepărtat de dânsul, arătându-i, prin scrisori, greul păcat pe care-l săvârşise: că a ales mai mult dragostea împăratului, decât dragostea lui Hristos şi pentru o slavă trecătoare a ales osânda ruşinii veşnice. Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Sfântul s-a depărtat de legea cea deşartă a împăratului său şi îşi plângea păcatul, că s-a despărţit de Hristos. Deci, venind înaintea împăratului, a mărturisit credinţa lui în Hristos. Şi împăratul mâniindu-se pe el, a poruncit să i se taie fiecare încheitură a trupului, una câte una. Deci, i s-au tăiat toate încheiturile trupului său, ale mâinilor şi ale picioarelor, până i-a mai rămas numai capul şi trunchiul, iar, la urmă, i-au tăiat şi capul. Şi aşa a luat de trei ori fericitul cununa cea nestricăcioasă a nevoinţei pentru Hristos. 


Întru aceastã zi, cuvânt ca sã nu osândim pe cãlugãri.        

      Mulţi oameni neştiutori, din nepricepere, defaimă pe călugări. Când văd pe câte un călugăr greşind, atunci spun: "Iată, aceştia spun legea Domnului şi o tălmăcesc în vreme ce ei singuri cad în mulţime de păcate". Şi iarăşi, dacă văd pe vreun călugăr mâncând bucate, ei se fac răi şi amarnici clevetitori, dar uită că, ei înşişi, umblă beţi în toate zilele şi nu ştiu, sărmanii, că, prin acestea, peste ale lor păcate, îşi adună pentru ei mai mare foc şi că se lipsesc de orice răspuns, la Judecată.  Pentru aceea, îi ceartă Domnul, zicându-le: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?" (Matei,7,3). Bine este ca pentru ale noastre păcate să ne osândim pe noi înşine şi nu pe alţii şi aşa să câştigăm mila lui Dumnezeu.   


Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre despãrţirea sufletului, despre a doua venire şi despre judecatã.        

      Aţi auzit, fraţi iubiţi, toţi cei care aţi luat Sfântul Botez, cum vom fi judecaţi şi cum iese sufletul din trup. Pentru aceea zice Proorocul: "De ce mă tem de ziua cea rea? Până şi fărădelegea călcâiului meu, mă va însoţi". Că va veni fraţilor, o zi şi un ceas, când va lăsa omul toate şi pe toţi şi se va duce singur singurel, gol şi fără ajutor, fără ocrotire, fără de însoţire, negătit, fără de îndrăzneală, în ziua când nu se aşteaptă, când se desfătează, când strânge averi, când benchetuieşte, când nu se îngrijeşte. Că într-o noapte adâncă, întunecoasă şi dureroasă, se duce ca un osândit, acolo unde se duce toată firea oamenilor care au Sfântul Botez. De mulţi povăţuitori ai trebuinţă atunci, o, omule, de mulţi ajutători, de multe rugăciuni, de mulţi împreună călători, de multe fapte bune, în ceasul despărţirii sufletului. Mare va fi atunci frica şi cutremurul, mare taina, mare împrejurarea, mare trecerea trupului către lumea cea de dincolo, când se duce omul către veacul cel nemărginit, de unde nimeni nu s-a mai întors. Unul singur este ceasul acela şi nu alt ceas, una singură este calea aceea şi nu este altă cale. Cumplită este trecerea, dar toţi printr-însa vom trece. Strâmtă şi necăjită este calea, dar toţi pe ea vom călători. Amar şi greu este paharul, dar toţi îl vom bea pe el şi nu pe altul. Mare şi nearătată este taina morţii şi nimeni nu poate să ne-o povestească nouă. Groaznice şi înfricoşătoare sunt acelea ce pătimeşte atunci sufletul, dar nimeni din noi nu le ştie, fraţilor iubiţi. Iată, ne ducem şi nu ştim unde vom fi. Orice bine am lucrat acum, pe acela l-am şi dobândit şi orice am trimis înainte, acela ne va întâmpina. Şi orice am agonisit pe pământ, aceasta îmi va fi mie folosul. De am miluit pe cineva, în ceasul acesta voi fi şi eu miluit. De am adăpostit pe cineva, acum voi fi şi eu adăpostit. Că strâmt şi greu îmi este mie ceasul de acum al ieşirii sufletului meu, mai greu decât tot ceasul, că nepregătit m-a apucat. Întunecată îmi este noaptea aceasta de acum, că fără de roadă am fost tăiat. Grea îmi este mie calea aceasta de acum, că nici o merinde nu am pe cale. Ci, lăcrimaţi şi vă rugaţi, ca să aflu acolo puţină răsuflare. Nu cer mult, că am păcătuit mult. De ce să-mi aprindeţi lumânări, când eu nu mi-am aprins candela sufletului meu? De ce să mă puneţi ca pe cuvioşi în sicriu, când viaţa şi năravul lor nu l-am urmat? Vai mie cum m-am înşelat, cum m-am batjocorit, zicând: "Sunt tânăr, să mă îndulcesc din dezmierdările vieţii. Să mă desfătez din destul de dulceţile lumii. Să-mi îngrijesc trupul şi apoi, mai pe urmă, mă voi pocăi. Că Dumnezeu este iubitor de oameni şi negreşit mă va ierta pe mine". Acestea, în fiecare zi gândindu-le, rău mi-am cheltuit viaţa. Învăţăm şi aminte nu luăm. Eram sfătuit şi râdeam, auzeam Sfintele Scripturi şi nu credeam şi, iată, acum sfârşitul m-a prins nepregătit. Auzeam de judecată şi o luam în batjocură, auzeam de moarte şi trăiam ca un nemuritor. Iată acum am ajuns aici nepocăit şi nu-i nimeni să mă izbăvească, ajutor caut şi nu-i nimeni să mă ajute. Iată, mă osândesc şi nu este nimeni care să mă mântuiască. Dreaptă este judecata lui Dumnezeu. De câte ori n-am făgăduit că mă pocăiesc şi iarăşi mai rău am lucrat! De câte ori I-am căzut înainte şi iar m-am lepădat! De câte ori m-a miluit şi eu iarăşi L-am supărat. Acestea vorbindu-le spre noi cel ce se sfârşeşte, deodată i se leagă limba lui, i se schimbă ochii, îi tace gura, i se opreşte glasul şi oştile cele înfricoşătoare se pogoară, slujitorii dumnezeieşti cheamă sufletul să iasă din trup, demonul cere să ne tragă pe noi la judecată. Pe acesta văzându-l ticălosul om, chiar împărat de ar fi, chiar tiran, chiar stăpânitor a toată lumea, tot se clatină, tot tremură, tot se tulbură, tot se înspăimântă. Văzând puteri înfricoşătoare, văzând chipuri străine, văzând feţe aspre şi posomorâte, văzând rânduieli pe care niciodată nu le-ai mai văzut şi gândind în sine zice: "Bine este cuvântat Cel singur nemuritor. Bine este cuvântat Cel singur Împărat nemoştenit". Iar munca este veşnică. Iată cu adevărat oşti cereşti. Iată chipuri înfricoşătoare ale lumii demonilor. Iată ostaşii cei puternici ai lui Dumnezeu Celui tare, iată pustnicii Celui singur Preaputernic. Acestea le vede atunci cel ce moare, iar pe noi nu ne mai vede, ci la puterile cele ce îl cheamă priveşte. Şi toţi oamenii care sunt de faţă, înspăimântaţi, zic unii către alţii: "Tăceţi, tăceţi şi nu supăraţi pe cel ce doarme, nu strigaţi şi nu plângeţi, ca să nu-l tulburaţi pe dânsul. Rugaţi-vă ca în pace să-i iasă sufletul. În mare luptă acum el se află. Gândiţi-vă că aceasta şi voi o veţi pătimi. Căutaţi şi taina aceasta n-o uitaţi. Rugaţi-vă ca să aibă îngeri iubitori de oameni. Cădeţi la rugăciune, ca pe Stăpânul să-L afle milostiv şi blând. Căutaţi şi îngrijiţi-vă de ceasul acesta; că, oare, ce este omul? Vierme, ţărână, umbră şi vis. Iată a trecut, iată s-a dus, iată a tăcut, iată a încetat, iată s-a liniştit, iată s-a domolit. Leul cel mare şi nebiruit, tiranul, dregătorul cel înfricoşător tuturor, acum zace. Şi a trecut cel cunoscut, ca un necunoscut, cel născut, ca un nenăscut, cel mai mare decât mulţi s-a făcut un nimic, cel ce stăpânea legea, acum zace legat şi este dus unde vor cei ce-l duc. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor".(Ps.145,4). Atunci îngerii, luând sufletul, se duc prin văzduh, unde stau începătoriile, stăpâniile şi ţiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, pârâşii noştri cei amari, vameşii cei cumpliţi, cei ce ţin socoteala faptelor, care întâmpinându-l în văzduh, cer seamă şi îl iscodesc şi aduc aminte păcatele omului şi înscrisele lui, cele din tinereţe, cele din bătrâneţe, cele de voie şi cele fără de voie, cele prin fapte şi cele din gânduri, cele prin aduceri aminte. Multă frică este acolo, mult cutremur pentru ticălosul suflet, nepovestită este nevoia pe care o pătimeşte atunci de la mulţimea milioanelor de vrăjmaşi, fiind ţinut de dânşii, fiind frânt, clevetit, împins şi oprit să nu se sălăşluiască în lumină şi să nu intre în latura celor vii. Însă, pe suflet îl aduc Sfinţii îngeri. Iar noi, trupul, din casă luându-l, ca pe un străin îl ducem cu sârguinţă la mormânt. Şi vedem acolo altă taină mare şi mai înfricoşătoare, vedem morţi mari şi mici, împăraţi şi oameni de rând, tirani şi robi, toţi în ţărână prefăcuţi, un praf, o putreziciune, un vierme. Precum cel tânăr, aşa şi cel bătrân, precum cel slăbănog, aşa şi cel puternic, cu un chip şi în acelaşi fel de mormânt zăcând. Şi zicem unii către alţii: "Iată, cutare şi cutare, acesta este cutare împărat, acesta este cutare tiran şi acesta este cutare dregător. Acesta este nepotul cutăruia, şi aceasta este fiica cutăruia ! Aceasta este tânăra cea închipuită, care se trufea, acesta este tânărul, care se gătea". Acestea, zicându-le de multe ori cu suspinuri la morminte, lăcrimăm, văzând taina cea mare şi înfricoşătoare, văzând că acolo toată tinereţea este necunoscută, văzând că toată vârsta acolo se risipeşte, văzând că acolo toată frumuseţea se strică, văzând că acolo tot ochiul s-a stins, văzând că dinţii acolo s-au risipit, văzând că toate au căzut şi toată osteneala şi truda lumii acesteia se năruie. Că grăim şi nimeni din cei plecaţi nu ne aude. Plângem şi nimeni nu ia aminte. Pe nume îi strigăm pe cei ce zac în morminte şi zicem: "Unde v-aţi dus fraţii noştri; cum trăiţi, cum vă aflaţi, cum aşa degrabă ne-aţi părăsit ? Daţi-ne nouă vreun cuvânt, precum grăiaţi nu de mult, grăiţi-ne nouă, răspundeţi-ne nouă". Şi praful acesta, care este înaintea ochilor voştri în mormânt, ţărâna aceasta pe care o vedeţi, oasele acestea putrezite, viermii aceştia necuraţi, nu sunt trupurile acelea ale tinerelor şi ale tinerilor pe care îi iubeaţi? Ţărâna aceasta este trupul acela cu care vă îmbrăţişaţi şi pe care cu dragoste îl sărutaţi? Tina aceea este faţa aceea pe care ziua şi noaptea fără saţiu o dezmierdaţi? Viermii aceştia şi curgerea aceasta întinată este trupul acela cu care păcătuiaţi? Vedeţi şi înfricoşaţi-vă că, atunci când, pe soţiile voastre lăsându-le, vă desfrânaţi, atunci vă tăvăleaţi în tina şi în ţărâna aceasta. Cunoaşteţi că toate mădularele lor sunt tină. Nu vă amăgiţi, o, tineri şi tinere fără de minte, nepricepuţi şi fără de omenie. Este o judecată şi o răsplătire. Este iad, este osândă fără de sfârşit, este întuneric neluminat şi este gheenă nemângâiată şi este vierme neadormit şi este plâns netăcut şi este scrâşnire neîncetată care nu caută la faţă şi sunt slujitori care nu iartă şi este plângerea amară şi veşnică. Şi când toţi ne vom scula din morţi, stând înainte, seamă ni se va cere. Şi înaintea Celui mare, înfricoşător Divan al Judecătorului ne vom mărturisi. Când din Cer va veni să judece toată lumea, de la răsăriturile soarelui până la apusuri, când glasul acelor înfricoşătoare trâmbiţi va răsuna, când zidirea toată cu frică şi cu cutremur se va clătina şi se va tulbura, când mormintele se vor deschide şi tot trupul se va scula, gol şi supus. Când toată gura se va astupa şi toată limba se va mărturisi, când râul de foc va curge pe dinaintea Judecătorului, Cel de care Daniil zice: "Priveam până ce s-au pus scaunele şi a şezut Cel vechi de zile. Scaunul Lui pară de foc. Roatele Lui, foc arzând. Mii şi mii stau înaintea Lui şi milioane de milioane Îi slujesc Lui.". Judecata a început şi cărţile s-au deschis. Aceasta este ziua şi ceasul de care David zice: "Pentru ce să mă tem în ziua cea rea?" Este ziua pe care Iov a blestemat-o, zicând: "Să o blesteme pe dânsa Cel ce a blestemat ziua aceea, Cel care va nimici pe chitul cel mare şi-l va birui, adică pe diavolul". De ziua aceea şi alt Prooroc a zis: "Iată, vine Domnul şi cine va răbda ziua venirii Lui?"  Când Dumnezeu, arătându-se, va veni, Dumnezeul nostru şi nu va tăcea, iar împrejurul Lui vifor tare. Chema-va cerul de sus şi pământul ca să cearnă pe poporul Său. Atunci tot trupul va sta înainte la acel divan înfricoşător ca un osândit. Toţi legaţi, toţi goi, tremurând, tulburaţi, îngrijoraţi, socotind fiecare ce va zice, ce va răspunde Împăratului împăraţilor, Domnului Dumnezeului nostru. Unde vor fi acolo părerile împăraţilor, unde stăpânirea dregătorilor, unde podoaba hainelor, unde caii cei cu frâul de aur, unde sunetul arginţilor, unde desfătarea, unde benchetuiala, unde vor fi cei ce mănâncă şi zic: "Să mâncăm şi să bem că mâine vom muri". N-aţi auzit dumnezeieştile Scripturi, că va fi judecată şi răsplătire, care va plăti fiecăruia după faptele lui? Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta: "Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii!" Iar celor de-a stânga: "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel mai din afară, cel gătit diavolului şi îngerilor lui". Se vor duce aceştia în osânda veşnică, iar drepţii în viaţa veşnică. Împăratului nostru, slavă, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.  

Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage27Nov.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1245
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mare-mucenic-iacob-persul

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Proloagele din 26 noiembrie


Luna noiembrie în 26 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Alipie Stâlpnicul.       

      Acesta a trăit în zilele împăratului Heraclie(610-641), trăgându-se din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din fragedă tinereţe a fost plin de râvnă pentru poruncile Evangheliei şi pentru fapte bune, crescând după învăţăturile Bisericii, în deplină înfrânare şi necunoscând altă bucurie decât cugetarea neîncetată a Domnului. Crescând în vârstă şi sporind în înţelepciune, s-a făcut iubit de Dumnezeu şi de oameni şi a fost sfinţit diacon al Bisericii, slujind lui Dumnezeu cu credinţă şi evlavie. După o vreme, a simţit chemarea să vieţuiască în linişte şi singurătate, ca să se îndulcească din neîncetata cugetare către Domnul şi, căutând un loc în care i-ar fi fost lesne a petrece astfel. Şi, găsind acel loc, nu departe de Adrianopole, s-a suit pe un stâlp, dorind ca toate să le aibă, din râvnă pentru Domnul: iarna şi zăduful, ploaia şi zăpada, grindina şi gerul fără de nici un acoperiş, simţind întru sine o puternică dorinţă să se asemene cu Sfântul Simeon Stâlpnicul. Şi s-a făcut astfel, singur şi de bună voia sa, mucenic nu numai un an, ci cincizeci şi trei de ani, pătimind pe stâlp ca şi cum ar fi fost răstignit pe cruce. Şi venea mulţime de norod să asculte de la dânsul sfaturi de folos şi să se tămăduiască de boli; că, încă din timpul vieţii sale, se făcuse atât de plăcut lui Dumnezeu, încât tot trupul lui era luminat, ca de o lumină cerească şi multe minuni făcea. La urmă, căpătând o rană la un picior şi neputându-se sprijini pe el, stătea numai pe o parte, sprijinit de stâlp şi aşa a zăcut treisprezece ani ca Iov, până şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieţii lui a fost o sută de ani.    


Întru aceastã zi, pomenirea Precuviosului  Pãrintelui nostru Nicon, numit "Pocãiţi-vã".        

Acesta se trăgea din ţara Armeniei şi a trăit în zilele împăratului Vasile Bulgaroctonul (976-1025), fiind fiu al unui oarecare mare dregător. Deci, auzind dumnezeiescul glas ce zice: "Tot cel ce va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa..." şi celelalte şi-a lăsat toate şi s-a dus la o mânăstire, la care a arătat cea mai desăvârşită nevoinţă şi aspră petrecere. Iar după ce a aflat tatăl său că el a îmbrăcat haina monahală, îl căuta pe la toate locaşurile călugărilor. Iar Sfântul, ieşind din mănăstirea sa a colindat tot Răsăritul, propovăduind tuturor zicând: "Pocăiţi-vă!" Pentru aceasta, aşa i-a rămas şi numele. Deci, s-a dus şi în insula Creta şi, de acolo, în Peloponez şi la toate cetăţile şi oraşele, apoi s-a dus în cetatea Lacedemonia, unde săvârşind multe minuni, a făcut şi o biserică lui Hristos, Mântuitorul nostru. Şi acolo, aflându-se până la sfârşit, s-a mutat către Hristos, Cel dorit de dânsul, luând de la El cununa nevoinţei.  


Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului  Pãrintelui nostru Stelian Paflagonul.       

Acesta a fost închinat lui Dumnezeu încă din pântecele maicii sale şi s-a făcut lăcaş Duhului Sfânt. Că, împărţindu-şi la săraci bogăţia ce avea şi făcându-se monah, covârşea pe toţi prin aspra lui vieţuire şi ostenicioasă sihăstrie. S-a dus apoi în pustie şi petrecea într-o peşteră şi primea hrană printr-un înger. Acolo, s-a învrednicit însă de darul doctorilor fără de arginţi şi tămăduia multe şi grele suferinţe, mai ales pe timp de molime, când mureau mulţi copii. Iubea mult copiii şi a fost sprijinitorul şi ajutătorul lor şi izbăvea din boală pe mulţi copii bolnavi, când părinţii lor chemau numele Sfântului într-ajutor. Deci, pururea pomenitul, Stelian, aşa vieţuind, vindecări şi multe minuni săvârşind, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.   

Întru aceastã zi, cuvânt de învãţãturã cãtre cei ce stãpânesc.        

       De te-a pus pe tine împăratul în orice dregătorie, fie de judecător al poporului sau, fie la orânduiala cetăţii sale, fie că stai înaintea feţii lui şi mulţi ţi se pleacă, ori vin la tine, mici sau mari, slăviţi şi neslăviţi, aducându-ţi cinste şi daruri şi îţi cad ţie la picioare, să ştii că acest bine ţi s-a dăruit ţie de la Dumnezeu. Vezi însă să nu iei ceva cu păcat. Că iată, dacă cineva, vrând să biruiască pe pârâşul său, ar izbuti să te câştige pe tine cu plată mai dinainte, vei judeca cu nedreptate pe acel om, care este chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos Şi-a vărsat sângele Său. Că destul îţi este ţie şi casei tale leafa ta cea hotărâtă ţie la arătare, nu pe ascuns. Iar de vei primi ceva în dar, cunoaşte-ţi boala sufletului şi ia aminte mai mult cu înţelegerea sufletului tău, cu frica lui Dumnezeu, ca pe o băutură tulbure, curăţeşte-l ca printr-o strecurătoare, ca să nu se prindă de sufletul tău spurcăciunea vieţii acesteia, adică averea cea nedreaptă, care-ţi va naşte boală fără scăpare. Ci, precum am zis mai înainte, strecoară-l de-a pururea şi cu toată vrednicia spăla-l în apa care curge alături, adică, dă-l săracilor celor ce trec pe uliţe, pe lângă porţile tale, care cer pâine şi apă, haine, odihnă şi curăţire. Primeşte-i şi adu-i în casă, hrăneşte-i, adapă-i şi-i încălzeşte. Tu vei face după puterea ta, iar Dumnezeu se pregăteşte să-ţi răsplătească ţie însutit, precum Însuşi a făgăduit şi se va ţine de cuvântul Său. Tu să semeni, iar El va face să crească. Şi, dacă aici puţin, îţi va răsplăti ţie, iar tu laudă rânduiala Lui. Iar când vor năvăli asupra ta ispitele, către Cel ce le-a lăsat, să-ţi ridici mâinile, de vreme ce drept este a răbda, cu rugăciune şi cu tărie isipitele ce ni se întâmplă şi a mulţumi lui Dumnezeu pentru ele; şi să nu te minunezi, dacă nu vei lua aici răsplătiri pentru faptele cele bune. Ci, când te vei muta din lumea aceasta trecătoare şi vei intra în veşnica şi luminata Cetate, în Ierusalimul cel de Sus, atunci vei primi ceea ce acum este scris. Dacă cunoşti pe Dumnezeu, sau citeşti cărţile, să nu zici: "Amar mie, iată sunt bogat şi legat cu grijile cele lumeşti; nu mă pricep ce voi face!" Ţine bogăţia pe care ţi-a dat-o ţie Dumnezeu, nu o feri pe ea nevăzut. Şi de-ţi este ţie cu putinţă şi de doreşti a fi fără de grijă, împarte-o la săraci şi te fă călugăr. Iar de nu poţi să faci aceasta, apoi şi în lume făcând aşa, nelipsit vei fi de mila lui Dumnezeu, zicând către El: "După mila Ta, mântuieşte-mă!" Însă aceasta o zic pentru miluirea săracilor. Să nu zici: "Averea este a mea". Ci să zici: "Averea îmi este încredinţată mie pentru puţine zile". Drept aceea, ca un iconom să împarţi averea cea încredinţată, precum porunceşte Cel ce ţi-a încredinţat-o ţie. Deci, averea ce ţi-a dat-o ţie Dumnezeu, ca poruncile Lui să le împlineşti printr-însa, să nu o laşi neamului tău celui mai de pe urmă. Ci pe fiii tăi şi pe femeia ta şi pe toată seminţia ta, să o încredinţezi lui Dumnezeu, bunul păzitor, a cărui milă este mare şi bogăţie neştiută. Că averea din lumea aceasta este asemenea cu râul, se duce de aici în jos şi apoi iarăşi vine din sus. Nu te îngriji, dar, pentru cei mai de pe urmă fii, nepoţi şi strănepoţi. Că aceia altfel vor vieţui. Că ori ispitele, ori furtul, ori războiul, ori pierzând încrederea împărătească, averea nu le este de nici un folos, de nici un ajutor. Drept aceea, în viaţa ta, de sufletul tău să porţi grijă şi la el mult să te gândeşti, că unul îţi este sufletul tău, doar una e vremea vieţii tale şi o moarte vei avea. Aceasta să te doară, pentru aceasta să te mâhneşti; şi curăţirea păcatelor aici să o ceri, iar la ieşirea din viaţă, apărarea de diavolul. Şi, după ce vei merge acolo, vei înţelege că n-ai fi putut lua Împărăţia lui Dumnezeu, cea gătită din veac, nici palatele Lui cele luminos rânduite, dacă nu le-ai fi cumpărat de aici. Dar de ai sta să cumperi cu bogăţia lumii acesteia şi o casă din cele mai mici din Ierusalimul cel de Sus, apoi nici bogăţia din toată lumea adunată nu face cât preţul ei. Însă, Împărăţia lui Dumnezeu se cumpără cu milostenia, iar milostenia nu stă în mare şi în mult, ci se socoteşte după puterea celui ce dă şi dacă dă cu toată inima. Că darea la săracii cei ce au trebuinţă, aceea este milostenie fericită şi de ea au fost pline vasele celor cinci fecioare înţelepte, cărora li s-a deschis Împărăţia. Deci, pe această milostenie să o păstrezi şi tu nedepărtată şi să o legi pe ea la grumazul tău, ca totdeauna să fie cu tine. Că zic Scripturile: "Milostenia bărbatului este pecetea pe care o poartă pe sine". Drept aceea, de o vei primi pe dânsa, nici un potrivnic nu te va birui, văzând că porţi pecetea Împăratului Ceresc şi că mergi spre Dânsul, Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.  

Sursa: 

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage26Nov.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1244 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie26.htm

vineri, 25 noiembrie 2016

Proloagele din 25 noiembrie


Luna noiembrie în 25 de zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Ecaterina (+305) 

      Această Sfântă a trăit pe vremea lui Maximian, cel ce domnea împreună cu Diocleţian. S-a născut în Alexandria, fiind fiică de neam împărătesc. Deşteaptă, frumoasă, crescută în belşug, Sfânta Ecaterina a dobândit cunoştinţe rare şi multă învăţătură, ajungând, foarte de tânară, printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii sale. A cunoscut, astfel, scrierile lui Virgiliu, Esculap şi Hipocrate, ale lui Aristotel şi Platon şi ale altor înţelepţi asemenea lor, a cunoscut tot meşteşugul marilor cuvântători şi grăia în multe limbi străine. Dar osebit de toate aceste învăţături, Sfânta era şi o luminată creştină, cunoscând Sfânta Scriptură şi străduindu-se să vieţuiască după poruncile Domnului Hristos, pe care Îl iubea ca o logodnică, socotindu-L Mirele sufletului său. În zilele prigoanei pornite împotriva creştinilor de împăratul Diocleţian, sosind Maximian în Alexandria Egiptului, a fost prinsă şi Sfânta Ecaterina pentru mărturisirea ei cea în Hristos. Deci, a fost pusă la bătăi grele şi la sângeroase chinuri, din care a ieşit nevătămată. Asemenea între alte pedepse, Sfânta a fost silită de Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, ca să dovedească în faţa poporului, deşertăciunea zeilor. Iar ea, ruşinându-i pe toţi, cu înţelepciunea şi cu buna grăire, i-a înduplecat pe cei o sută cincizeci de învăţaţi să creadă în Hristos, încât, stăruind ei în mărturisirea credinţei, au fost arşi în foc. În cele din urmă, scăpând ea ca prin minune de învârtirea cea ucigătoare a roatei, a fost osândită să i se taie capul şi aşa a luat cununa mărturisirii. Trupul ei se află la mănăstirea Sfânta Ecaterina, de pe muntele Sinai. 


Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie.            

       Acesta a fost pe vremea împăraţilor Decius (250-253) şi Valerian (253-260), trăgându-se cu neamul din părţile răsăritului. Era fiu al unui scit, ce se numea Gordian şi făcea parte din ceata vitejilor, ce se numea a Martionilor. Odată, arătându-i-se înainte îngerul Domnului, acesta i-a insuflat în inimă atâta îndrăzneală şi vitejie, încât Mercurie a izbutit o mare faptă de biruinţă împotriva barbarilor. Pentru aceasta, a fost ridicat de împăratul Decius la vrednicia de general şi l-a făcut sfetnic apropiat al său. Deci, după război, l-a poftit împăratul pe Mercurie să aducă împreună jertfă de mulţumire Artemidei. Dar, pentru mărturisirea lui Hristos în faţa lui Decius, Sfântul a fost legat de patru stâlpi şi i-au tăiat trupul cu cuţitele. După aceea, l-au întins deasupra unui foc, pe care l-a stins cu pâraiele sângelui său. L-au bătut apoi şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră grea de grumaji. L-au bătut iarăşi cu bice de ştreang arămite. Şi rămânând nevătămat, a fost dus la Cezareea Capadochiei, unde i s-a tăiat capul. Şi aşa a luat cununa muceniciei. Şi avea Sfântul Mercurie, când a mărturisit pe Hristos, douăzeci şi cinci de ani, fiind mare la trup, frumos la faţă, cu părul auriu, pe care îl împodobea o firească rumeneală ce strălucea pe faţa sa.     

 Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam,  despre eretici şi închinători la idoli            
       A fost un oarecare om bogat, având turme multe de oi, pe lângă care a pus păstori buni, ca să le pască pe ele. Şi erau acolo dumbrăvi multe, în care păşteau acele turme de oi. Şi în aceleaşi dumbrăvi erau şi multe turme de capre sălbatice, dintre care unele erau bătrâne, iar altele tinere. Deci, văzând oile acelea, caprele s-au amestecat cu ele şi au început a paşte împreună şi umblau la păşune în acelaşi loc. Şi acestea văzând, păstorii s-au ostenit mult cu caprele acelea şi au început a le primi în staul şi le-au făcut pe ele ca pe nişte oi şi au zis: "De acum caprele acestea nu se vor mai despărţi de oi" şi nu s-au mai îngrijit de ele. Deci, unele dintre aceste capre, după puţine zile, iar altele după multe zile, se duceau la vechile lor turme, întru care se născuseră. Şi, odată ieşind din staul nu se mai întorceau de la turmele lor, la oile cele blânde. Iar tâlcuirea aceasta este: Omul este Hristos, oile, creştinii.  Păstorii sunt episcopii şi preoţii, iar dumbrăvile toată lumea. Turmele de capre sunt ereticii şi închinătorii la idoli, dintre care unii vin la dreapta credinţă, dar, după Botez, încep iarăşi a se aduna cu cei de la care au venit, apoi se întorc la credinţa lor cea dintâi, pentru că episcopii şi preoţii nu-i păstoresc bine pe dânşii. Că pe cei ce vin, dintre eretici şi dintre închinătorii la idoli, către dreapta credinţă creştinească, se cade mai întâi a-i cerceta pe dânşii, de păzesc sfânta rânduială a Bisericii, cea pentru dânşii şi aşa să se lipească ei, cu toată inima, de adevărata credinţă a lui Hristos. Încă se cade a-i învăţa în toate zilele, ca, nu numai să nu se întoarcă la a lor veche credinţă, ci şi pentru a se îngriji de mântuirea lor. Că datori sunt episcopii şi preoţii ca unii ce sunt păstori şi învăţători, să se îngrijească de mântuirea a toată lumea şi fără de lenevire să înveţe.    


Întru aceastã zi, cuvânt despre un călugăr vorbit de rău la Ioan Milostivul        

     Avea fericitul Ioan, mai mult decât altele, multă grijă să nu osândească pe nimeni, pentru orice fel de greşeală şi, mai ales, pe călugări, de vreme ce a greşit o dată cu unul din aceştia şi de atunci niciodată nu osândea pe călugări în grabă, căci i se întâmplase lui, într-adevăr, un lucru ca acesta: Un călugăr tânăr umbla de câteva zile prin Alexandria, având împreună cu sine o fecioară tânără şi foarte frumoasă. Acest lucru văzându-l, unii s-au tulburat, socotind că, pentru păcat o poartă cu sine şi au înştiinţat pe Sfântul Ioan Milostivul. Iar el a poruncit să-i prindă pe amândoi şi să-i închidă deosebit în temniţă. Deci, în noaptea următoare, s-a arătat călugărul acela în vis patriarhului, arătându-i lui spatele său plin de răni şi a zis către dânsul: "Oare plăcută îţi este ţie aceasta, stăpâne? Au aşa ai învăţat de la Apostoli a paşte turma lui Hristos? Cu sila, nu cu voia? Să mă crezi că te-ai înşelat". Acestea zicând, s-a dus de la dânsul. Iar patriarhul, deşteptându-se din somn, gândea la ceea ce văzuse şi, cunoscându-şi greşeala sa, şedea pe pat necăjindu-se şi întristându-se. Şi, făcându-se ziuă, a poruncit să-l aducă pe monahul acela, vrând a-l vedea pe el, de este asemenea celui ce i s-a arătat în vedenie. Şi a venit monahul cu mare greutate, că nu putea să se mişte de mulţimea rănilor. Şi, când l-a văzut pe el, patriarhul a rămas o vreme ca un mort, neputând rosti un cuvânt. Iar, după o vreme, venindu-şi în sine, l-a rugat pe monah să-şi dezbrace haina sa şi să-i arate lui spatele, ca să vadă de este atât de rănit, precum îl văzuse pe el în vis. Şi, plecându-se rugăminţii, monahul a început a se dezbrăca de haina sa. Şi, din întâmplare, dezbrăcându-se el, i s-au descoperit părţile trupului său cele ascunse şi l-au văzut toţi că este famen, dar de vreme ce era tânăr, nimeni nu-l cunoştea pe el. Şi, văzând trupul lui zdrobit de răni, patriarhului i-a părut foarte rău de aceasta şi, trimiţând după cei ce-l pârâseră pe monah, i-a despărţit pe ei de biserică vreme de trei ani. Iar de la monah îşi cerea iertare, zicând: "Iartă-mă, frate, de vreme ce din neştiinţă am făcut aceasta; am greşit lui Dumnezeu şi ţie. Însă, nu ţi se cădea nici ţie, aşa, fără grijă, a umbla cu fecioara prin cetate, ca să nu sminteşti pe mireni, fiindcă porţi chip monahicesc".  Atunci a început a grăi monahul, cu multă smerenie: "Să mă crezi pe mine stăpâne, că nu mint, ci adevărul spun ţie. Mai înainte de această vreme, fiind eu în Gaza şi mergând să mă închin la mormântul Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, m-a întâmpinat către seară această fecioară şi, căzând la picioarele mele, m-a rugat pe mine cu lacrimi, ca să nu o opresc pe dânsa a merge împreună cu mine. Iar eu, lepădându-mă de ea, am fugit; dar ea, mergând în urma mea, zicea: "Juru-te pe tine cu Dumnezeul lui Avraam, Care a venit să mântuiască pe cei păcătoşi şi va judeca viii şi morţii, nu mă lăsa pe mine". Acestea auzind, am zis către dânsa: "Pentru ce mă juri pe mine aşa, fecioară?" Iar ea tânguindu-se, mi-a răspuns: "Eu sunt păgână şi doresc să las credinţa mea părintească şi să fiu creştină. Deci, rogu-te pe tine, părinte, nu mă lăsa pe mine, ci mântuieşte sufletul cel ce voieşte a crede în Hristos." Acestea auzind, m-am temut de judecata lui Dumnezeu şi, luând-o pe dânsa, am învăţat-o sfânta credinţă. Şi, venind la mormântul Sfinţilor Mucenici, am botezat-o pe ea în biserică şi umblu cu dânsa, întru curăţia inimii, până când o voi duce într-o mânăstire de fecioare". Iar patriarhul auzind acestea, a oftat şi a zis: "Câţi robi ai Săi ascunşi are Dumnezeu, iar noi, păcătoşii, nu-i ştim". Şi a spus înaintea tuturor vedenia ce văzuse despre monah noaptea în vis. Şi, luând o sută de galbeni, voia să-i dea monahului aceluia. Iar el n-a vrut să ia nici unul, zicând: "Monahul care crede că Dumnezeu are purtare de grijă pentru dânsul, aceluia nu-i trebuie aur. Iar cel ce iubeşte aurul, acela nu crede că este Dumnezeu". Acestea zicând, s-a închinat patriarhului şi s-a dus.  De atunci, fericitul Ioan a început şi mai mult a cinsti pe călugări şi pe cei buni, dar şi pe cei ce păreau a fi răi şi a ridicat o mânăstire, spre odihna monahilor celor străini şi se păzea pe sine de osândire. Şi, ca un păstor bun, îşi învăţa oile sale să nu îndrăznească a osândi pe nimeni, chiar de ar şti greşeala cuiva, ci să-şi vadă fiecare ale sale păcate, iar nu pe cele străine. Dumnezeului nostru, slavă acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage25Nov.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1243 http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mare-mucenita-ecaterina

http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mare-mucenic-mercurie

joi, 24 noiembrie 2016

Proloagele din 24 noiembrie

Luna noiembrie în 24 de zile: pomenirea celui dintre Sfinţi  Pãrintelui nostru Clement, episcopul Romei (+101)          
Fericitul şi preaînţeleptul Clement era roman din naştere. A fost adus la credinţă de marii Apostoli Petru şi Pavel, de la care a învăţat credinţa în Hristos cea adevărată, făcându-se propovăduitor Evangheliei şi apostoliceştilor aşezăminte. Şi a fost al treilea episcop al Romei, după Lin şi Anaclet. Cu vrednicie a stat pe scaunul Romei vreme de aproape zece ani. În timpul acesta, s-a petrecut o mare dezbinare în Biserica din Corint. Mulţi credincioşi nemulţumiţi, nu ştim din ce pricini, s-au răzvrătit împotriva preoţilor şi-i alungau de prin locurile lor. Atunci, Sfântul Clement, în numele Bisericii din Roma, scrie corintenilor o vestită Epistolă, în anul 96, care, fiind citită în bisericile din Corint, toţi credincioşii şi-au recunoscut greşeala, întorcându-se la calea cea dreaptă, de la care se abătuseră, făcând pace în Biserica lui Dumnezeu. Tradiţia Bisericii ne spune că Sfântul Clement a murit ca mucenic. Că, fiind prins pe vremea prigoanei lui Traian (98-117) şi, nesupunându-se poruncii lui, a fost surghiunit într-o cetate îndepărtată numită Cherson(Crimeea), iar acolo a fost osândit să fie aruncat în mare, legându-i-se de grumaz o ancoră de corabie. Şi aşa s-a săvârşit de trei ori fericitul.    

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru,  episcopul Alexandriei (+312)         
      Acesta a fost în zilele împăratului Maximin şi a ajuns episcop al Alexandriei, după moartea lui Teona(300). A păstorit cu înţelepciune şi curaj Biserica, pe vremea prigoanei lui Diocleţian şi a urmaşilor lui. Istoricul Eusebiu îl numeşte dascăl minunat al credinţei creştine şi podoabă dumnezeiască a episcopilor. În nişte vremi ca acelea pline de groază, el a întărit pe mulţi din cei slabi şi fricoşi, iar în cele din urmă a fost izgonit şi el pentru Hristos. Şi umbla prin Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini, prin scrisori şi cerând darul Duhului Sfânt pentru dânşii. O tradiţie a Bisericii spune că Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Petru, într-o vedenie, tot răul pe care Arie avea să-l aducă în Biserica lui Hristos. Că a văzut pe Domnul, în chip de copil, ca de doisprezece ani, strălucind mai mult ca soarele, purtând o haină ruptă, din cap până în picioare. Deci, întrebându-L pentru ce-I este ruptă haina, a aflat de la El că Arie este cel care I-a rupt-o, Domnul arătând prin semnul acesta, ruptura pe care a făcut-o între Tatăl şi Fiul, nemărturisindu-L pe Hristos de o fiinţă cu Tatăl. Şi Domnul a încheiat: "Să nu-l faci pe el urmaşul tău !" Deci, înştiinţându-se păgânul împărat Maximin că, pentru învăţătura lui Petru, mulţi se întorc de la idoli la Hristos, a trimis ostaşi să-l prindă şi l-au închis în temniţă. Dar, văzând dârzenia poporului credincios, a venit împăratul însuşi în Alexandria şi a poruncit să se taie capul Sfântului Petru. Şi aşa, acest Sfânt s-a săvârşit, după porunca împăratului, câştigând cununa cea neveştejită a chinuirii pentru Hristos.    
Întru aceastã zi, cuvânt despre Pafnutie monahul,  cum a mântuit acesta pe un tâlhar        
      Pafnutie monahul, alegându-şi viaţa pustnicească, niciodată nu gusta vin. Iar, umblând el odată prin pustie, a aflat nişte tâlhari şi aceştia beau vin. Însă, l-a cunoscut pe el vătaful tâlharilor şi ştia că nu bea vin. Dar, văzându-l pe el slăbit de multe osteneli, i-a umplut un pahar de vin, iar în cealaltă mână a luat sabia şi a zis stareţului: "De nu-l vei bea, apoi te voi ucide pe tine". Deci, cunoscând stareţul cu duhul că prin aceasta îl va câştiga pe el pentru Dumnezeu, luând paharul l-a băut. Iar vătaful de tâlhari i-a zis: "Iartă-mă, părinte, că te-am supărat pe tine". Şi i-a zis stareţul: "Cred că Dumnezeu, pentru acest pahar, va face milă cu tine şi în veacul de acum şi în cel ce va să fie". Şi, umilindu-se tâlharul, a grăit bătrânului: "Cred în Dumnezeu şi de acum nu voi mai face strâmbătate niciodată, nici nu voi jefui, nici nu voi mai ucide, ci voi merge împreună cu tine şi mă voi pocăi de păcatele mele". Deci, lăsând pe tovarăşii săi, a mers cu stareţul şi şi-a mântuit sufletul său, vieţuind în pocăinţă.         

Întru aceastã zi, cuvânt de învãţãturã, pentru preoţi,  al Sfântului Ioan Gurã de Aur      
           Şi iarăşi tu, o preote, păstorule al oilor lui Hristos şi stătătorule înainte al înfricoşatei Lui Mese, cel ce înalţi rugăciunile la Dumnezeu pentru toţi cei ce sunt în locaşul şi în Biserica aceasta şi te rogi pentru unirea credincioşilor, să te păzeşti de beţie, că ea îţi spurcă rugăciunile tale. Să nu înlocuieşti cuvintele sfinte cu cele proaste omeneşti, ştiind că eşti vorbitor cu Dumnezeu. Trupul tău să-l păzeşti curat, ştiind că eşti mijlocitor către Dumnezeu pentru fraţii tăi. Să ai lină păşirea picioarelor tale, de vreme ce stai la loc sfânt. Păzeşte-ţi mâinile tale de toate necurăţiile, de vreme ce, cu acelea amândouă, ridici Trupul lui Hristos. Să primeşti smerenia şi să te socoteşti pe tine nimic, ca, strigând tu către Dumnezeu, să caute spre tine, că spre cei smeriţi caută Domnul. Să ai curată limba ta de osândirea a tot omul, de vreme ce cu limba slăveşti pe Dumnezeu laolaltă cu îngerii. Retrage-te adeseori de la tulburarea cu poporul, ca mintea ta, fiind netulburată să înalţe rugăciune curată către Dumnezeu. Milostiv să fii către cei săraci, că cel milostiv va afla mila de la Dumnezeu. Când te apropii de Sfântul Pristol, să-ţi scoţi încălţămintea grijilor lumeşti şi necuratele gânduri din inima ta, că locul unde stai sfânt este. La sfintele rugăciuni, adu-ţi aminte de fraţii tăi, până la cel mai din urmă dintre ei. Să nu amesteci rugăciunile, nici să nu cânţi pe glasuri multe la cântare, că acelea gonesc smerenia. Să citeşti cu râvnă fraţilor tăi vieţile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, nu cu înaltă cugetare şi dăscăleşte, ci smerindu-te pe tine şi cu înţeles, însă toate cu porunca mai marelui tău şi nu ca la sine, ca să nu cazi în cursa îndrăznelii. Să nu-ţi saturi peste măsură pântecele tău, ca nu cu înfocare trupească şi cu aburii mâncării să goneşti pe Duhul Sfânt, Care Se pogoară asupra Darurilor. Când stai la Sfântul Prestol să nu te uiţi deseori înapoi, ci ochii să ţi-i ridici numai spre Cel ce locuieşte în ceruri. Să ai pace şi închinăciune şi cu cel mai de pe urmă, cerând de la toţi binecuvântare şi rugăciune, ca stând, înaintea altarului, să-ţi ridici fără osândire mâinile. Încă o dată, iarăşi, îţi zic ţie, o, slujitorule al lui Hristos, păzeşte-te de băutură, că eşti serafim cu trup şi nu ţi se cade ţie să te dai la băutură. Încă, te mai păzeşte de iubirea de avere, de mândrie, de osândire, de iubirea de slavă, de mânie şi de desfrânatele gânduri. Că toate acestea sunt străine de rânduiala îngerească şi tu slujeşti Trupului lui Hristos, primind slujirea îngerilor şi amestecându-te cu dânşii. Că se zice: "Acum puterile cereşti nevăzut împreună cu noi slujesc". Drept aceea, preotule, să fii priceput, să înţelegi ce eşti şi ce slujeşti. Şi, cunoscând aceasta, să slujeşti Domnului cu frică şi cu dragoste, toate năravurile cele de glumă să le lepezi. Ca, după ce ai primit slujba îngerească şi aceasta păzind-o cu frică, cu dragoste şi cu evlavie, să ajungi a locui în ceruri, împreună cu îngerii, în vecii nesfârşiţi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage24Nov.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1242 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie24.htm http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-sfintit-mucenic-clement-episcopul-romei 
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-sfintit-mucenic-petru-episcopul-alexandriei

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4