Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

vineri, 17 august 2018

Proloagele din 17 august

Luna august în 17 zile: pomenirea Sfinţitului Mucenic Miron, preotul
      Sfântul Miron, preotul, a trăit în Grecia (Ahaia), pe vremea păgânului împărat Decius, cârmuitor, domn şi dregător, în acea ţară, fiind atunci, Antipatros, om rău şi hain la suflet, care vărsase mult sânge creştinesc. Şi era Sfântul Miron de bun neam, cu obiceiuri bune şi având dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Deci, în ziua Naşterii Domnului Hristos, Antipatros a intrat în biserică, unde slujea Sfântul Miron, ca să prindă pe creştinii adunaţi acolo şi să-i dea la chinuri. Fără să se înspăimânte de vederea în biserică a marelui dregător, Sfântul preot a certat pe Antipatros prin cuvinte pline de părintească dojană, pentru cruzimea şi fărădelegile lui. Dar mâniindu-se, prigonitorul a poruncit ostaşilor de l-au prins pe preot şi l-au dus la locul unde se făcea schingiuirea creştinilor. Şi l-au chinuit cumplit, cu grele şi înfricoşătoare chinuri, l-au spânzurat pe lemnul de osândă şi i-au strujit trupul cu piepteni de fier, arzându-i, apoi, rănile cu tăciuni aprinşi. L-au silit, apoi, să treacă prin văpaia focului, şi s-a păzit Sfântul Miron, cu darul lui Hristos, fără vătămare, ba, încă, se vedeau şi Sfinţii îngeri înconjurându-l pe el şi focul prefăcându-se în răcorire. Şi-l sileau pe el să se închine idolilor, dar Sfântul, nesupunându-se, dregătorul a poruncit să-i scoată pielea de pe trup, ca pe nişte curele, de la umeri până la picioare, şi l-au dat fiarelor spre mâncare. Dar văzând că şi aici Sfântul s-a păzit nevătămat, dregătorul şi-a luat viaţa singur, ruşinat de răbdătorul de chinuri al lui Hristos. Deci, Sfântul, fiind dus în cetatea Cizicului, i s-a tăiat capul. Şi aşa, luând cununa mucenicească, a intrat Miron, preotul, în bucuria Domnului, dându-şi sfântul său suflet în mâna lui Dumnezeu.
Întru această zi, învăţătură a Sfântului Vasilie cel Mare
        Vădit lucru este că mulţi oameni, astăzi, nu se mai îngrijesc de păzirea poruncilor Mântuitorului, ci se supun mai mult obiceiului şi poruncilor omeneşti. Pentru că, a petrece prin munţi şi prin pustietăţi, a se zăvorî pe sine în închisoare, şi în tot chipul a se feri pe sine şi a mânca o dată pe zi pâine şi apă, şi a purta haine aspre de păr, şi a-şi înfăşura trupul său cu fier, şi a umbla desculţ şi a se culca pe pământ, şi a fugi de vorba multă, toate acestea sunt predanii bine aşezate de Sfinţii bărbaţi. Datori sunt, însă, cei ce fac acestea, mai întâi, să păzească poruncile Domnului, adică: îndelunga-răbdare, adevărul, gândul smerit, înfrânarea, neaducerea aminte de rău, neîmpătimirea pentru cele de aici, credinţa şi dragostea cea nefăţarnică, fără de care cu neputinţă este să plăcem lui Dumnezeu. Se cade, dar, cu adevărat, şi pe acelea a le păzi, şi pe acestea a nu le lăsa şi de fapte rele a ne feri, după porunca lui Dumnezeu. Deci, să fugim de mânie şi de gândul rău, de blestem şi de ocară, şi de desfrânare, de îngâmfare şi de slava deşartă, de minciuni şi de clevetiri, de vrajbă şi de invidie şi de toată răutatea. Eu, pe cel ce nu păzeşte aceste porunci ale Domnului, ce s-au zis, ci se jură, şi minte, şi ocărăşte şi se bucură de răul altora, eu, nu-l primesc pe el, nici măcar de şi-ar petrece toată viaţa sa în sac şi în cenuşă, şi chiar de n-ar primi nici un fel de hrană, fiindcă ei socotesc, că mai bine este să se împărtăşească din bucate, cu mulţumire, şi să-şi măsoare pentru sine o pustnicie după putere, decât să se ţie numai de obiceiurile omeneşti şi să nu se îngrijească de poruncile Domnului. Eu am văzut, adică, pe mulţi, având desăvârşită înfrânare şi purtându-şi trupul aproape mort, de multă pustnicie, peste măsură, şi mult îi slăveau pe ei oamenii. Eu ştiu că înfrânarea goneşte şi pe draci, când are, ca temelie, poruncile Domnului şi ferirea de rele. Dar, după aceea, văzându-i, pe unii dintr-înşii, jurându-se şi minţind şi ocărând, i-am rugat pe ei, zicându-le: "O, fraţilor, de vreme ce faceţi învăţăturile Sfinţilor bărbaţi, siliţi-vă, dar, şi la poruncile Domnului. Şi feriţi-vă de sfaturile cele viclene, de jurământ şi de blestem, de minciuni şi de gândul cel rău şi de toate celelalte." Ei, însă, n-au primit sfatul acesta. Şi, prin aceasta, s-a vădit că ceea ce făceau ei, pentru slava omenească făceau şi mai mult nimic. Pentru că pustniceasca înfrânare are durere şi osteneală trupească, iar, pentru a se feri de minciuni, de ocări şi de blesteme, este trebuinţă de luare aminte. Pentru că pe acestea le-a legiuit şi le-a aşezat Hristos, Întemeietorul de Lege, pentru care şi pedepseşte, cu osândă, pe cei ce le calcă. 
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage17Aug.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august17.htm

Proloagele din 16 august

[1608_icoana.jpg]
Luna august în 16 zile: Istorisire despre chipul cel nefăcut de mână 
al Domnului nostru Iisus Hristos şi despre aducerea lui din Edesa, în Constantinopol
     În zilele în care Mântuitorul nostru Hristos S-a arătat pe pământ şi propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, săvârşind multe minuni, era cârmuitor în cetatea Edesei, din Siria, un oarecare Avgar. Acesta pătimea de o boală cumplită, că avea lepră neagră, care-i cuprinsese tot trupul şi stătea toată vremea în casă, chinuit de suferinţe, şi nu voia să-l vadă nimeni dintre supuşii săi, fiind atât de urât de boală încât, văzându-se, se scârbea singur de chipul său. Deci, auzind el de Domnul Hristos şi de minunatele tămăduiri ce le făcea numai prin cuvânt, a fost cuprins de dorinţa de a-L vedea cu ochii lui, încredinţat fiind că va primi şi el tămăduire de suferinţele sale. Dar, neputând să meargă el însuşi în Iudeea, a trimis o scrisoare, cu rugămintea către Hristos, ca să vină Domnul la dânsul, în cetatea Edesei. Scrisoarea aceluia este scrisă astfel: "Avgar, domnul Edesei, lui Hristos, Mântuitorul cel bun, Care S-a arătat, în părţile Ierusalimului, în Trup, să Se bucure. Eu am auzit de Tine şi de slăvitele Tale fapte minunate că tămăduieşti fără doctorii, bolile; orbilor le dai vedere, şchiopilor umblare, pe cei leproşi îi curăţeşti, goneşti din oameni duhurile cele necurate, pe cei paralizaţi, care de mulţi ani zac în pat, îi tămăduieşti prin cuvânt şi pe cei morţi îi înviezi, deci, unele ca acestea auzind eu, din două, una gândesc că eşti, ori Dumnezeu, pogorât din Cer, ori Fiul lui Dumnezeu, că faci nişte lucruri ca acestea, de mirare. Pentru aceasta, scriu către Tine smerita mea carte, cu rugămintea ca să Te osteneşti a veni la mine, să-mi vindeci boala mea cea netămăduită, de care pătimesc de mulţi ani. Aud, încă, şi acestea, că evreii Te urăsc pe Tine şi că vor să-Ţi facă rău. Deci, eu am o cetate, care, deşi nu este foarte mare, însă este preafrumoasă şi îndestulată cu toate bunătăţile. Vino, deci, la mine şi locuieşte în cetatea mea, care ne va fi îndestulată cu toate cele de trebuinţă". Temându-se însă că Hristos nu va veni, Avgar a socotit de cuviinţă să trimită, odată cu scrisoarea, şi pe un zugrav vestit, ce se numea Anania, ca acesta să-i închipuiască faţa Mântuitorului pe pânză, ca, măcar în felul acesta, să poată vedea pe Cel ce stăpâneşte toate tainele firii. Mergând, deci, la Ierusalim şi aflând pe Hristos, Anania privea cu multă luare aminte faţa Lui, străduindu-se să zugrăvească, cu meşteşugul lui, chipul Domnului, şi nu izbutea. Dar Domnul, Cel a toate văzător, cunoscând gândul lui Anania, a trimis pe Apostolul Toma să cheme la sine pe acel bărbat, care stătea pe o piatră, în mijlocul mulţimii, şi încerca să-I zugrăvească faţa. Iar Domnul, citind scrisoarea, a scris răspuns lui Avgar, astfel: "Fericit eşti Avgar, cel ce nu M-ai văzut şi ai crezut în Mine, că scris este despre Mine: "Cei ce Mă văd pe Mine, nu vor crede, iar cei ce nu Mă văd, vor crede şi vor moşteni viaţa cea de veci". Îmi scrii Mie, să vin la tine, dar se cade Mie să săvârşesc cele pentru care sunt trimis, iar, după săvârşirea lor, să Mă întorc la Tatăl, Care M-a trimis pe Mine. După Înălţarea Mea, însă, voi trimite la tine pe unul din Apostolii Mei. Acela te va tămădui de bolile ce te-au cuprins şi viaţă veşnică îţi va dărui ţie şi celor ce sunt cu tine". Deci, săvârşind Domnul scrisoarea Sa, a pecetluit-o cu a Sa pecete, pe care scria cu litere evreieşti: "A lui Dumnezeu faţă, dumnezeiască minune". Şi a împlinit Domnul şi cealaltă dorire a lui Avgar şi a zugravului Anania. Că Domnul, cerând puţină apă şi spălându-Se pe faţă, I s-a dat o năframă, ca să se şteargă, şi, ştergându-Se, chipul Domnului s-a întipărit pe pânză, atât de limpede, cum n-ar fi putut nici o mână omenească să-L zugrăvească. Şi Domnul, chemând pe Anania, i-a dat, o dată cu scrisoarea şi această pânză, să o ducă stăpânului său, ca răsplătire pentru credinţa sa. Iar Avgar, primind mahrama ca pe o icoană a Mântuitorului nefăcută de mână, şi închinându-se ei, îndată a simţit cum îl părăsesc durerile şi cum i se curăţeşte trupul de lepră, că n-a mai rămas din ea decât o mică pată. Deci, după ce Domnul a înviat şi S-a înălţat la Cer, Sfântul Apostol Tadeu a venit în Edesa, propovăduind credinţa cea nouă. Şi l-a chemat, îndată, la sine Avgar şi, primind, de la Sfântul Apostol, botezul, s-a tămăduit deplin. A dărâmat, apoi, şi idolul cel păgânesc, de la poarta cetăţii, şi, zidind o firidă rotundă deasupra intrării, a aşezat acolo icoana cea nefăcută de mână a lui Hristos, pentru ca toţi cei ce vor intra şi vor ieşi pe poartă, să dea cinstire lui Dumnezeu cel adevărat. Şi a stat acolo sfânta mahramă tot timpul cât a domnit Avgar şi fiul său. Dar a venit, la cârma treburilor, un nepot al lui Avgar, care s-a lepădat de credinţa cea dreaptă şi acesta vroia să aşeze un idol, în locul dumnezeiescului chip. Drept aceea, episcopul locului a pus noaptea, de s-a zidit firida în care se afla sfântă mahrama, iar necredinciosul nepot, nemaivăzând-o, şi-a părăsit gândul său. Au trecut, după aceea, mulţi ani şi Edesa a căzut sub turci, iar icoana a rămas tot acolo. Şi a fost lăsată în acel loc până la anul 944, când a fost adusă la Constantinopol, de împărat, plătită cu slobozirea unor turci vestiţi, care erau în robie la greci. Deci, s-a adus cu slavă chipul cel nefăcut de mână a lui Hristos în împărăteasca cetate şi, aşezându-se prăznuirea aducerii chipului cel nefăcut de mână la 16 august, sfânta mahramă a fost pusă în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, numită a Farului, spre apărarea cetăţii şi spre slava lui Hristos Dumnezeu, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Întru aceasta zi, cuvânt al Cuviosului Părintelui nostru Ioan Damaschin, 
despre închinarea la Sfintele icoane
      De vreme ce unii ne urăsc pe noi, pentru că ne închinăm şi cinstim chipul Mântuitorului nostru şi al împărăteştii Maici a lui Dumnezeu, şi, încă şi ale altor Sfinţi, robi ai lui Hristos, să audă aceştia că la început, Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa. Căci, pentru ce ne cinstim unii pe alţii, numai pentru că suntem zidiţi după chipul lui Dumnezeu? Că, precum grăieşte de Dumnezeu purtătorul şi cel dintre Sfinţi marele Vasilie: "Cinstirea chipului de pe icoană merge la chipul Sfântului din cer, după a cărui asemănare s-a întocmit icoana". Aceasta a fost şi pricina că oamenii, din timpul lui Moise se închinau cortului celui sfânt, care avea închipuite pe el zugrăveli cereşti şi, mai ales, asemănări din toată făptura, înconjurându-l. Pentru că a zis Dumnezeu lui Moise: "Vezi, să faci toate după chipul cel arătat ţie, în munte". Iar heruvimii, cei ce umbreau altarul, oare, n-a fost zidit cu meşteşug de mâini omeneşti? Deci, Sfânta Scriptură osândeşte pe cei ce se închină la chipuri cioplite şi care jertfesc dracilor. Pentru că şi păgânii şi iudeii jertfeau; dar păgânii aduceau jertfe dracilor, iudeii, lui Dumnezeu. Drept aceea, jertfele cele păgâneşti erau lepădate şi blestemate, iar jertfa iudeilor era binecuvântată şi primită de Dumnezeu. Astfel, a adus şi Noe jertfă şi a plăcut lui Dumnezeu, cu miros de bună mireasmă, pentru că era adusă Lui, din inimă curată şi de bună voie. Iar ciopliturile păgâneşti, de vreme ce erau idoli drăceşti, sunt oprite şi blestemate, ca fiind spurcate şi lui Dumnezeu urâte. Pe lângă aceasta, cine poate să zugrăvească faţa lui Dumnezeu, Celui nevăzut, fără de trup, necuprins, nici închipuit? Este, deci, cea mai de pe urmă şi fără de Dumnezeu nebunie, să închipuiască cineva Dumnezeirea, precum se află Ea însăşi. Pentru aceasta în Testamentul Vechi, nu se învăţa cinstirea icoanelor. Iar, după aceea, când milostivul Dumnezeu a orânduit, cu îndurările Sale, a noastră mântuire, s-a făcut Om cu adevărat şi nu S-a arătat numai cu închipuire omenească, precum S-a arătat lui Avraam, oarecând, şi Proorocilor, ci, după fiinţă şi cu adevărat, Om s-a făcut, înstrăinându-Se, pe pământ, a petrecut cu oamenii, a făcut minuni, a pătimit, pe cruce S-a răstignit şi îngropat fiind, a treia zi a înviat şi la ceruri S-a înălţat. Atunci, toate acestea s-au făcut cu adevărat şi au fost văzute de oameni. Dar, noi, nefiind într-acele vremi şi acestea nevăzându-le, ele au fost scrise, spre învăţătura noastră şi aducerea aminte, ca pe cele ce nu le-am văzut, auzindu-le şi crezând, să câştigăm dumnezeiasca fericire. Dar, de vreme ce nu tuturor s-a dat ştiinţa Scripturilor, nici silinţa la citirea cărţilor, Sfinţii Părinţi, cu un glas, au judecat, că pentru o mai grabnică aducere aminte, acestea să fie închipuite pe icoane, ca nişte semne preaslăvite şi de biruinţă purtătoare. Pentru că, adeseori, dintr-a noastră nepurtare de grijă, mintea uită pătimirea Domnului, dar, privind spre închipuirea răstignirii lui Hristos, îndată ne aducem aminte de mântuitoarele Lui patimi, şi, căzând, ne închinăm nu zugrăvelii, ci Aceluia, a Cărui închipuire este. Că nu materia din care este făcută cartea Evangheliei o cinstim, ci Cuvântul lui Dumnezeu, scris într-însa. De asemenea, nici lemnul din care este făcută crucea, ci răstignirii lui Hristos, celei amintite prin cruce, ne închinăm, căci altfel, ce ar fi însemnat crucea, de n-ar fi închipuit prin ea răstignirea lui Hristos? Acelaşi lucru se cuvine a-l şti şi despre icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că cinstea aceea, pe care o aducem Maicii lui Dumnezeu, merge spre Cel ce S-a întrupat dintr-însa. Asemenea, şi vitejeştile nevoinţe, cele închipuite pe icoane, ale Sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu, ne deşteaptă pe noi la bărbăţie duhovnicească, la râvnă şi la urmarea faptelor celor bune, spre slava lui Dumnezeu. Că, precum am zis, cinstirea, în icoanele lor, a celor aleşi, este mărturia osârdiei noastre înaintea Domnului tuturor. Şi cinstirea aceasta merge, cu adevărat, la chipul cel dintâi. Este drept, că această predanie a icoanelor nu este pusă în Sfânta Scriptură, precum nici închinarea spre răsărit, cinstirea Crucii şi multe altele asemenea. Se află scris, însă, în istorie că Avgar, domnul Edesei, a trimis pe zugravul său, ca să zugrăvească pentru sine chipul Domnului. Dar acela, din pricina luminării minunate ce ieşea din faţa lui Hristos, n-a putut să împlinească ceea ce i se poruncise. Atunci, Însuşi Domnul a întipărit pe mahramă, chipul Lui cel dumnezeiesc şi de viaţă făcător, închipuind în acest fel asemănarea Sa, şi a trimis-o lui Avgar, împlinindu-i dorinţa. Iar că Sfinţii Apostoli ne-au dat nouă multe rânduieli în afară de Scriptură, aceasta, Pavel, Apostolul neamurilor, o mărturiseşte astfel: "Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră"(II Ţes. 2, 15). Şi iarăşi: "Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile, precum vi le-am dat"(I Cor. 11,2).
Întru această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Diomid, doctorul (+304)
       Sfântul Diomid era de neam din Tarsul Ciliciei, cu meşteşugul, doctor, iar cu credinţa, creştin tămăduia nu numai trupurile, ci şi sufletele omeneşti. Că învăţa pe păgâni să creadă în Hristos şi-i aducea pe ei la Sfântul Botez. Iar în vremea împăratului Diocleţian, lăsând Tarsul, a mers în Niceea, cetate din Bitinia, şi, acolo, după obiceiul său, făcând leacuri, tămăduia toate bolile, nu atât cu cele materiale, cât, mai ales, prin chemarea numelui lui Iisus Hristos, cel Atotputernic şi dătător de tămăduiri, şi cu însemnarea cinstitei Cruci. Şi, aşa, îi câştiga pe cei necredincioşi. Şi mulţi se întorceau, prin leacurile şi învăţătura lui, de la înşelăciunea idolească, spre Hristos. De acest lucru înştiinţându-se Diocleţian împăratul, care se afla atunci, în părţile acelea ale Răsăritului, a trimis să-l prindă pe el. Şi, când au ajuns la dânsul, ostaşii trimişi l-au aflat pe el tocmai adormit în Domnul. Deci, i-au tăiat capul mortului, ca să-l ducă la împărat. Iar, după tăierea capului, îndată, ostaşii aceia şi-au pierdut lumina ochilor şi au rămas orbi. Şi, îndrumaţi fiind de alţii, au mers la împărat, ducând capul tăiat al lui Diomid. Deci, împăratul, văzând capul şi pe ostaşi orbi, le-a poruncit lor ca, iarăşi, să ducă înapoi capul, la locul său. Şi când ostaşii au făcut aceasta, îndată au văzut. Şi au crezut în Hristos, adevăratul Dumnezeu, Căruia Se cuvine slava, în veci ! Amin. 
Întru această zi, cuvânt din prooroceştile învăţături, către episcopi şi către toată ceata sfinţită, ca să înveţe pe oameni dreapta credinţă fără teamă
       Aşa zice Domnul: "Fiul omului să mergi şi să spui fiilor lui Israel şi să grăieşti cuvintele Mele către dânşii. Să nu te temi de dânşii, nici să nu te înspâimântezi de faţa lor, fiindcă neam îndărătnic sunt. Pentru că strajă te-am pus pe tine peste casa lui Israel. Ca, auzind tu cuvântul din gura Mea, să-i îngrozeşti pe ei, în numele Meu. Când zic Eu celui fără de lege: "Cu moarte vei muri," şi nu-i vei spune lui, nici nu vei zice celui fără de lege să părăsească şi să se întoarcă din calea lui cea rea, ca să fie viu, iar cel fără de lege va muri în fărădelegile lui, apoi, sângele lui, din mâinile tale, îl voi cere. Iar, de-i vei spune tu celui fără de lege şi nu se va întoarce de la fărădelegile sale, şi din calea sa cea rea, şi cel păcătos va muri întru fărădelegile sale, atunci tu îţi vei izbăvi sufletul tău. Şi, dacă vreun drept se va abate din calea cea dreaptă a sa şi va face păcate, şi osânda este pusă înaintea sa, şi el va muri, fiind de tine lăsat să moară în fărădelegile sale, ca şi cum faptele lui bune nu s-ar pomeni, atunci, sângele lui, din mâinile tale, îl voi cere. Iar, de vei spune tu dreptului aceluia să nu greşească, şi te va asculta, dreptul acela va trăi în veac, iar tu îţi vei izbăvi sufletul tău". Să mai zicem, iarăşi, şi din Faptele Sfinţilor Apostoli, precum a zis Pavel: "Voi ştiţi cum m-am purtat cu voi, în toată vremea, din ziua cea dintâi, când am venit în Asia, slujind Domnului, cu toată smerenia şi cu multe lacrimi şi încercări, care mi s-au întâmplat, prin uneltirile iudeilor. Şi cum nu v-am ascuns nimic din cele folositoare, ca să nu vi le vestesc şi să nu învăţ, fie înaintea norodului, fie prin case, mărturisind şi iudeilor şi elinilor întoarcerea la Dumnezeu prin pocăinţa şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Iar, acum, iată, că fiind eu mânat de Duhul, merg la Ierusalim, neştiind cele ce mi se vor întâmpla acolo. Pentru aceea, vă mărturisesc, în ziua de astăzi, că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc toată voia lui Dumnezeu. Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma... Că eu ştiu aceasta, că după plecarea mea, vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma."(Fapte 20, 18-22,26-29). Acelaşi Pavel, în Epistola sa către Timotei, a zis: "De pofteşte cineva episcopie, bun lucru doreşte. Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de arginţi, bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bunăcuviinţa; că dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va putea purta grijă de Biserica lui Dumnezeu" (I Tim. 3, 1-5). Şi, iarăşi, acelaşi Apostol zice: "Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura. Căci, va veni o vreme, când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă şi - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme."(II Tim. 4, 2-4)Drept aceea, fraţilor, acestea auzindu-le, să ne îngrijim de mântuirea noastră şi a oamenilor, pe de o parte, cu rugăminte, iar, pe de alta, cu certarea, învăţând norodul lui Dumnezeu să păzească viaţa curată şi să-L facă lor, pe Dumnezeu, milostiv. Şi, aşa, ne vom mântui şi pe noi, şi pe dânşii. Că a Lui este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Martiri Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, care au pătimit pentru Hristos la anul 1714

         Acest binecredincios şi de Hristos iubitor Voievod al Ţării Româneşti s-a născut la anul 1654 din părinţi de bun neam, după tată fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar după mamă, nepot al voievodului Şerban Cantacuzino, în timpul căruia la anul 1688 s-a tipărit pentru întâia dată în întregime Sfânta Scriptură în limba română. Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învăţat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înţelepţi spre a primi învăţătură aleasă. Pentru iscusinţa şi înţelepciunea sa Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinereţe. După moartea voievodului Şerban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la stăruinţele tuturor boierilor şi dregătorilor ţării, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Ţării Româneşti, fiind uns de către mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit ţara cu adâncă pricepere şi înaltă priveghere, cu blândeţe şi răbdare creştinească. Luând în ajutor pe Hristos, împăratul veacurilor şi având pildă pe vrednicii săi înaintaşi, Constantin voievod, îşi începu slăvita domnie punând temelia celei mai mari mânăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde şi-a pregătit şi loc de veşnică odihnă. Nenumărate sunt însă bisericile şi mănăstirile ridicate sau înzestrate de milostivul şi evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Ţării Româneşti. Dărnicia şi purtarea de grijă a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu se vor opri însă la hotarele Ţării Româneşti, ci se vor întinde şi la fraţii români din Moldova şi din Transilvania, fiind vrednice de pomenit şi multele ajutoare trimise dreptcredincioşilor creştini aflaţi în suferinţă pe meleagurile siriene, caucasiene şi arabe, precum şi la toate locurile sfinte ale Răsăritului. 
      Se întâmplă deci că în Săptămâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, mulţime de ostaşi de l-au luat pe Constantin Vodă cu fiii şi ginerii săi şi în jalea tuturor locuitorilor oraşului Bucureşti l-au dus la înalta Poartă. Aici creştinul Voievod şi fiul său cel mare au fost chinuiţi cumplit de către necredincioşi vreme de patru luni, fiind supuşi la amarnice suferinţe". După aproape 25 de ani de strălucită domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, să-şi încununeze fruntea, el şi cei patru fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi sfetnicul său Ianache, cu coroana sfântă a muceniciei pentru credinţa ortodoxă, pe care au mărturisit-o şi nu au părăsit-o nici în faţa călăului păgân. În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brancoveanul împlinea 60 de ani, primi sfârşitul mucenicesc prin sabie împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul său Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredincioşi în mare, de unde au fost culese de creştini milostivi, care le-au îngropat în taină şi cu evlavie nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mănăstirii Maicii Domnului. Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în ţară la anul 1720 de către doamna Marica, soţia sa şi înmormântate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria sa, unde de atunci şi până în zilele noastre veghează lumina candelei care aminteşte locul de odihnă al Voievodului.
Viaţa Sfântului Cuvios Iosif de la Văratic
      Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, dintr-o familie de oameni evlavioşi, trăitori ai credinţei ortodoxe. În acea vreme are loc revolta românilor ortodocşi din Transilvania, condusă de Cuviosul Sofronie de la Cioara, împotriva asupririi austriece şi a uniaţiei. Din cauza acestor conflicte şi persecuţii, multe familii de români statornici în credinţa ortodoxă au venit în Moldova, între care şi cea a Cuviosului Iosif. Râvnind vieţii îmbunătăţite a nevoitorilor pentru Hristos, Cuviosul Iosif a cercetat mănăstirile Moldovei şi, văzând viaţa duhovnicească a multor nevoitori, a urmat pilda lor. Acesta a cunoscut viaţa monahală din tinereţe, alegând să devină ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna. Ucenic al Sfântului Paisie la mănăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ, el s-a deprins cu ascultarea, smerenia, paza minţii, înfrânarea, postirea, privegherile şi rugăciunea minţii. Când Sfântul Cuvios Paisie s-a mutat cu obştea la Mănăstirile Secu şi Neamţ, a venit şi Cuviosul Iosif, care, la recomandarea stareţului, a fost călugărit şi hirotonit ieromonah. Pe la anul 1779, îl aflăm pe Cuviosul Iosif îndrumător duhovnicesc la Schitul Pocrov de lângă Mănăstirea Neamţ, şi povăţuitor al maicilor de la schiturile Gura Carpenului şi Durău. La ceva timp, cu binecuvântarea stareţului, a devenit sihastru (ieroschimonah) în Munţii Neamţului cu alţi doi părinţi, Gherman şi Gherontie. După anul 1785, cu povăţuirea Stareţului Paisie şi cu binecuvântarea chiriarhului, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Varatic, împreună cu maica Olimpiada, iar mai apoi şi Nazaria, ucenicele sale duhovniceşti de la Schitul Durău. Sihastru şi dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, preot şi duhovnic renumit, părinte adevărat pentru călugări şi mireni şi bun organizator, Sfântul Iosif este cel dintâi duhovnic, de pilduitoare autoritate, al aşezării călugăreşti de la Văratic şi, în acelaşi timp, unul dintre ctitorii acestei mănăstiri. Cunoscând purtarea sa şi rolul activ pe care l-a îndeplinit la Văratic, Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei l-a preţuit pentru sfinţenia vieţii sale şi faptele bune ce le săvârşea. Ca ucenic şi următor al Sfântului Paisie, Cuviosul Iosif a devenit un vrednic misionar al Bisericii noastre şi înnoitor al vieţii monahale în obştea de la Varatic şi împrejurimi. Împreună cu stareţele din vremea sa, a pus temelia bunelor rânduieli cu privire la slujbele bisericeşti, la lucrul de obşte şi chilie, la deprinderea cu cititul, scrisul, lucrul de mână şi rugăciunea cea de toată vremea. La Mănăstirea Văratic a devenit ctitor al celor două biserici de la începutul mănăstirii, al celei din lemn (1785) şi apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Sfântul Iosif Pustnicul a contribuit la organizarea mai multor mănăstiri din munţii Neamţului şi timp de treizeci de ani a asigurat îndrumarea duhovnicească a mai bine de trei sute de călugăriţe, precum şi a numeroşi anahoreţi din munţii de lângă Sihla. Slujitor al cuvântului lui Dumnezeu, Sfântul Cuvios Iosif a dobândit încă din tinereţe o cunoaştere temeinică a Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, ceea ce i-a dat posibilitatea să se ocupe şi de copierea manuscriselor cu conţinut scripturistic, teologic şi cultic. Vestea despre sfinţenia şi înţelepciunea lui duhovnicească atât de mult sporise, încât ajunsese unul din cei mai renumiţi sihaştri din ţinutul Neamţului, la care alergau monahii şi credincioşii să se spovedească şi să primească povăţuiri. Tuturor ucenicilor săi, Cuviosul Iosif le-a insuflat un duh de râvnă duhovnicească şi de jertfă pentru dobândirea desăvârşirii. Printre ucenicii săi se numără şi Ieromonahul Irinarh Rosetti (†1859), care, după ce a întemeiat, cu binecuvântarea şi sprijinul Mitropolitului Veniamin Costachi, Mănăstirea Horaiţa, a plecat în Ţara Sfântă, unde a ctitorit biserica de pe Muntele Tabor. Din mărturiile monahiilor de la Varatic se ştie că duhovnicescul părinte a dus o viaţă aspră, cu nevoinţe călugăreşti, iubind pe Dumnezeu şi oameni, rugăciunea şi cărţile. Pentru viaţa sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Iosif cu darul facerii de minuni şi al izgonirii duhurilor necurate. Prin rugăciunile sale înălţate înaintea Sfintei Treimi şi a Maicii Domnului, erau vindecaţi mulţi creştini de bolile sufleteşti şi trupeşti. Blândeţea, îndelunga răbdare, bunătatea şi dragostea l-au făcut pe Iosif ieroschimonahul să fie iubit, ascultat şi preţuit de soborul Mănăstirii Văratic şi de pelerinii acestui loc de rugăciune. Prin viaţa sa sfântă, prin tot ceea ce a învăţat şi lucrat, Cuviosul Iosif s-a dovedit a fi o pildă de trăire intensă a Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cuviosul părinte a trecut la cele veşnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Văratic. Locurile din Munţii Neamţului unde s-a nevoit Ieroschimonahul Iosif au rămas în tradiţia locului sub denumirea: „Poiana lui Iosif”, „Pârâul lui Iosif” şi „Chiliile lui Iosif”. De la marele isihast român se păstrează un Tipic al rugăciunii inimii, pe care îl urma dimpreună cu ucenicii săi din mănăstiri. Pentru faptele şi viaţa sa plină de sfinţenie, Biserica noastră îl cinsteşte pe Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic în rândul sfinţilor cuvioşi români ce a strălucit în ţinutul Neamţului, binecuvântat de Dumnezeu cu multe vetre monahale. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.
 
Sursa:

Proloagele din 15 august

[1508_adormirea-maicii.jpg]
Luna august în 15 zile: Cinstita mutare a Preaslăvitei, Stăpânei noastre, 
Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria
         Maica Domnului este cea mai înaltă sfinţenie omenească cunoscută şi cinstită de Sfânta Biserică, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei. Este o sărbătoare pregătită, precum se ştie, printr-un post de două săptămâni. În Sfânta Scriptură, nu aflăm nimic despre moartea Maicii Domnului. În schimb, cântările şi imnele de la Vecernia şi Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiţie a Bisericii în această privinţă: "Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viaţa cea cerească. Deci, înştiinţându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, şi s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage. S-a întors, apoi, acasă şi a pregătit toate cele de îngropare, încredinţând, pe vecine că, mutându-se în ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta şi o va ocroti. Şi a împărţit văduvelor sărace veşmintele sale. Şi a luat, apoi, iertăciune de la toţi şi, culcându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi pentru vieţuirea în pace. Şi, binecuvântând pe toţi cei de faţă şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Şi multe vindecări s-au împărţit tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei."

Întru această zi, cuvânt al celui dintre Sfinţi, Părintelui nostru Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, la praznicul Adormirii 
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria
        O, preaslăvită minune, izvorul Vieţii în mormânt se pune. Şi scară către cer, mormântul se face. Minunatului Dumnezeu, minunată îi este şi Maica Sa. Că, din început şi până la sfârşit, este minunată, iubiţii mei ascultători. Că minunată este zămislirea ei, minunată este şi vieţuirea ei şi mutarea ei este minunată. O, preaslăvită minune. Este minunată la zămislire, că din bunăvestire îngerească s-a zămislit, din născători sterpi şi neroditori, dar curaţi şi sfinţi. Este minunată în vieţuirea ei, că a fost Maică, fiind fecioară, şi Maica-Fecioara, născând pe Dumnezeu, fecioria ei a rămas nestricată. Este minunată şi la mutarea ei, pentru că, prin mormântul său, nu se desface în pământ, ci în cer se suie şi scară, către cer, mormântul se face. O, preaslăvită minune ! Că şi cea moartă este minunată şi mormântul este minunat. Cea moartă, dupa moarte vieţuieşte: "După Naştere, Fecioară şi, după moarte vie". Şi mormântul ajunge cer, precum acea scară a lui Iacob, care era întărită pe pământ şi al cărei vârf ajungea până la cer: "Scară către cer, mormântul se face". Dar eu pun întrebarea: "Cine s-a mutat ?" Ştiu că fiecare, după a sa osârdie, va răspunde prin cuvinte de laudă. Unul va zice: "Maica lui Dumnezeu s-a mutat către Fiul său şi Dumnezeu." Altul vă va zice: "Cerul cel însufleţit a fost luat întru cele cereşti." Altul, iarăşi, va zice: "Uşa cea neumblată s-a dus la cer." Iar altul va zice: "Casa lui Dumnezeu cea preacurată şi preacinstită s-a dus în locaşurile cele nefăcute de mână." Dar altul va zice: "Soarele, întru care Şi-a pus sălăşluirea Cel Preaînalt, s-a suit de pe pământ la cer." Şi fiecare, din a sa evlavie, va zice câte ceva de laudă. Iar eu, întorcându-mă către această minunată moartă, care este pusă în mormânt numai de trei zile, o voi întreba: "Cine eşti tu, care zaci aici ?" Şi voi auzi răspunzându-mi, cu glas smerit: "Iată, roaba Domnului." Acum, dar, fiecăruia să-i fie ştiut cine s-a mutat: "Roaba Domnului s-a mutat, roaba Domnului s-a pus în mormânt, iată, roaba Domnului." Aici voi pomeni de zicerea cea de demult: "A sluji lui Dumnezeu este şi a împărăţi cu Dumnezeu." Că, dacă Fecioara cea preacurată, este roaba Domnului, apoi, cu adevărat, este şi împărăteasa a toată făptura cea văzută şi nevăzută.Deci, eu, privind spre Domnul şi spre roaba Domnului, cu luare aminte, văd cu mintea mea pe Cel Unul în trei Feţe, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Asemenea şi pe roaba Lui şi a noastră împărăteasă privind, văd trei osebite lucrări dumnezeieşti. Că într-un chip a slujit ea lui Dumnezeu-Tatăl, cu alt chip lui Dumnezeu-Fiul, şi cu altul lui Dumnezeu-Duhul Sfânt. Că, lui Dumnezeu Tatăl, i-a fost Fiică; pentru care zice: "Ascultă, fiică şi vezi". Lui Dumnezeu-Fiul, i-a fost Maică, iar lui Dumnezeu Duhului Sfânt, Fecioară nenuntită, Mireasă pururea fecioară. Că a slujit lui Dumnezeu Tatăl, ca o Fiică, lui Dumnezeu-Fiul, ca o Maică, lui Dumnezeu Duhului Sfânt, ca o Fecioară nenuntită; Sfintei Treimi, cu trei rânduieli osebite, i-a slujit, cu credinţă şi cu adevăr. Aici, iarăşi, întreb: "Tu roaba Domnului, care ţi-ai dobândit împărătească cinste, prin care trepte te-ai suit spre atât de mare vrednicie şi întru aşa de înaltă cinste, ca să fii fiică lui Dumnezeu-Tatăl, Maică lui Dumnezeu-Fiul, Fecioară nenuntită lui Dumnezeu-Duhul Sfânt ?" Cu adevărat, suişuri au pus acestea în inima sa. Că s-a suit către starea de Mireasă a lui Dumnezeu-Duhul Sfînt, prin curăţia ei cea feciorească, iar, spre Maica lui Dumnezeu-Fiul, s-a suit prin smerenie. "Că a căutat," zicea ea, "spre smerenia roabei Sale." Iar, către fiica lui Dumnezeu-Tatăl, s-a suit prin dragoste. Sfântul Ambrozie mărturiseşte despre ea, zicând: "Era fecioară nu numai cu trupul, ci şi cu duhul". Cu trupul fecioară era, că şi-a păzit floarea curăţiei sale nestricată. Fecioară era şi cu duhul, ca una ce niciodată nu s-a gândit la nuntă. Că, de când ajunsese la vârsta nunţii şi vieţuia în Sfânta Sfintelor, arhiereii şi preoţii îi porunceau să meargă după bărbat, cum cerea obiceiul Legii. Iar ea le-a răspuns lor, zicând: "Eu, prin născătorii mei, sunt afierosită lui Dumnezeu din scutece, după care şi eu m-am făgăduit a-mi păzi fecioria în veac şi nu-mi este mie cu putinţă a mă însoţi cu un om muritor". Şi, auzind acestea, arhiereii s-au minunat, că, până atunci, nici nu s-a aflat la evrei vreo fecioară, care să-şi făgăduiască lui Dumnezeu fecioria sa. Şi, iarăşi, se cuvine a ne mira, că, după căderea lui Adam, cuvântul lui Dumnezeu n-a venit degrabă spre a se întrupa, că nici o fecioară nu s-a aflat, ca să fie curată şi cu trupul şi cu duhul: numai ea, singură, s-a învrednicit a fi lăcaş al Sfântului Duh. Şi precum atunci, prin curăţia fecioriei sale, s-a suit către Dumnezeu-Duhul Sfânt, aşa şi la cinstita sa adormire, de pe această treaptă, s-a suit la cerul cerurilor, cel mai presus de ceruri. Prin această adâncă treaptă a omeniei s-a suit ea şi la preaînalta cinste a nestricăcioasei naşteri de Dumnezeu, că, la acele cuvinte smerite ale ei: "Iată roaba Domnului", îndată, Cuvântul trup S-a făcut, în preacuratul şi feciorelnicul ei pântece şi S-a sălăşluit între noi. Asemenea, şi prin treapta cea mai înaltă a dragostei, s-a suit ea către Dumnezeu-Tatăl şi s-a făcut Lui fiică. Şi cât a iubit Preacurata Fecioară pe Dumnezeu, aceasta nici o limbă nu poate să o mărturisească şi nici o minte nu poate să o ajungă, numai lui Dumnezeu Însuşi îi este ştiut, Celui ce cunoaşte inimile şi rărunchii noştri. Şi noi putem cunoaşte ceva din dragostea Maicii Domnului. Când a rămas copilul Iisus în Ierusalim, când L-a aflat Fecioara, I-a zis: "Cu multă durere te-am căutat pe Tine, adică, durându-ne inima." Pentru care, putem zice că Preacurata Fecioară, din toată inima, L-a iubit pe Dumnezeu, mai ales când stătea lângă Cruce, privind la pătimirea cea de bună voie a Fiului său şi, împlinindu-se cu dânsa cuvintele Dreptului Simeon, adică: "Sabie îţi va trece prin sufletul tău". La Înălţarea Domnului la cer, oare, cu ce dragoste privea la El, înălţându-Se, iar ea, rămânând pe pământ ? Cu adevărat, putem zice că din toată inima şi cu tot cugetul L-a iubit pe El. La această atât de mare vrednicie s-a înălţat prin smerenie Preacurata Fecioară şi a stat de-a dreapta Fiului său, unde văzând-o cetele îngereşti, s-au adunat Scaunele, Puterile, au înconjurat-o Începătoriile şi Căpeteniile, Heruvimii şi Serafimii, Domniile, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi s-au închinat ei, ca Maicii lui Dumnezeu şi Împărătesei cerului şi pământului şi a întregii făpturi. Deci, iubiţii mei dreptmăritori creştini, vremea este acum a ne aduce aminte, şi noi, de făgăduinţa ei, la mutarea sa, care făgăduinţă a făcut-o creştinilor, ce plângeau împrejurul patului ei, zicându-le: "Nu plângeţi, ci, mai mult, vă bucuraţi, împreună cu mine, că mă duc la Fiul meu, Căruia, faţă către faţă, mă voi ruga pentru tot sufletul creştinesc." Deci, să stăm puţin şi să căutăm, oare şi-a împlinit Preacurata făgăduinţa sa ? Cu adevărat, chiar faptele ei arată că o împlineşte cu prisosinţă. Pentru că i s-a dat ei putere, în cer şi pe pământ, ca unei Împărătese a făpturii văzute şi nevăzute şi toate stihiile o ascultă şi i se supun ei; cerul şi pământul, văzduhul şi marea, şi toate duhurile cele potrivnice, temându-se de numele ei cel sfânt, ştiind-o pe ea Maică a lui Dumnezeu. Şi dacă cineva m-ar fi întrebat ce este, sub cer, mai puternic şi mai tare decât toate, eu aş fi răspuns: "Nimic altceva nu este mai tare şi mai puternic pe pământ şi în cer, după Domnul, Dumnezeul nostru Iisus Hristos, decât Preacurata Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria. Puternică pe pământ, că a sfărâmat capul nevăzutului balaur, ea a călcat puterea iadului, printr-însa se ridică biruinţele, printr-însa cad vrăjmaşii. Puternică este în cer, că pe Dumnezeu cel tare şi putemic îl leagă prin ale sale rugăciuni, precum, oarecând, pe pământ, Îl lega cu scutecele. Leagă, zic, pe Dumnezeu, cu ale sale rugăciuni, când El este mâniat, pentru păcatele noastre, şi voieşte a ne pedepsi. Ea, atunci, îşi întinde către Domnul rugătoarele sale mâini, şi opreşte dreapta Lui cea tare, ca să nu piardă, pe păcătoşi, pentru fărădelegile lor. Ne ajută pe pământ, asupra văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Asupra celor văzuţi, precum a ajutat, oarecând, grecilor, asupra lui Cosroe şi asupra agarenilor. Ajută şi asupra nevăzuţilor vrăjmaşi, ziua şi noaptea, cu a sa nebiruită putere, gonindu-i de la adevăraţii creştini, robii lui Hristos, Dumnezeu. Şi, oare, nu avem noi nevoie, în tot ceasul, de ajutor în lumea aceasta, plină de tot răul, precum grăieşte, despre dânsa Scriptura, că toată lumea zace în răutate ? Şi, în lume, niciodată nu te poţi bucura, fără numai a plânge, căci, ori încotro îţi vei întoarce ochii, tot rău vei afla. Şi răutatea este îndoită, sau la arătare sau ascunsă sub chipul celui bun, precum otrava este ascunsă sub dulceaţă. Răutatea cea întru arătare este aceasta: prigonirile, primejdiile, războaiele, după aceea certările lui Dumnezeu, pe care le sloboade pentru păcate, precum sunt foamea, focul, sabia, şi altele asemenea; şi, foarte greu ne este a putea răbda aceste nesuferite pedepse. Să vedem, dar, şi bogăţia şi slava acestei lumi. Cine nu ar fi zis, oare, că lucru bun este a fi bogat şi slăvit, a petrece bine, în propăşire, veselindu-se în toate zilele, luminat. Dar acestea toate sunt numai acoperite cu chipul binelui, că într-însele zace otrava ascunsă, căci scris este că sfârşitul slavelor şi al dezmierdărilor duce în iad, după cum zice Proorocul Isaia: "În iad se va pogorî slava ta şi veselia ta cea multă, sub tine vor aşterne gunoi, iar acoperământul tău, viermi." Şi Apostolul Iacob zice: "Veniţi, acum, bogaţilor, de plângeţi şi vă tânguiţi pentru cumplitele rele ce au să vie asupra voastră." Să vedem acum şi benchetuirile cele ce se fac în casele celor bogaţi. Acolo vezi dragoste, prietenie, vezi paharele deşertându-se până la fund, în sănătatea unuia şi a altuia. Însă, aceste părute bunătăţi sunt acoperite cu chipul răutăţilor, precum zise Psalmistul: "Facă-se masa lor înaintea lor cursă, răsplătire şi sminteală" (Ps. 68, 26). Că, sau unul sau altul se prind, ca şi cu nişte curse, prin cuvinte viclene şi făţarnice prietenie, sau osândesc pe mulţi, spre sminteala multora, necăutând la ale lor păcate, sfâşiind slava aproapelui, ca şi cu nişte dinţi ascuţiţi, prin cuvintele limbilor lor cele cu prihană. Să ne întoarcem ochii şi către prietenia omenească şi vom vedea şi acolo, multă răutate acoperită. Că vorbesc unul cu altul cu dulceaţă, dar gândesc amar, în gură miere, iar în inimă otravă, după cuvântul zis: "Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decât untdelemnul, dar ele sunt săgeţi" (Ps. 54, 24). Şi, pe scurt, nimic nu ai pentru ce a te veseli în această lume, mult înrăutăţită şi plină de primejdii. Că, din toate părţile, ne cuprind primejdiile, precum zice apostolul: "Primejdii în mare, primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii în cetăţi, primejdii în pustie, primejdii între fraţii cei mincinoşi." Pentru aceasta, în lume, toţi suspină, grăind ca şi David: "Şi nu vrea să se mângâie sufletul meu". Că toată bucuria lumii acesteia este întristare şi nu este aici vreo bucurie, care să nu fie amestecată cu întristare, nu este vreo mângâiere, care să nu fie însoţită cu necazul, nu este vreo veselie, căreia să nu-i urmeze mâhnirea, nu este râs, căruia să nu-i urmeze plânsul cu suspinuri, nu este vreun bine, care să nu se sfârşească cu rău. Că, lumea aceasta, fiind amestecată, cum va putea face cuiva vreun bine ? Tu o iubeşti pe ea, iar ea pe tine te înşeală, tu o cauţi pe ea, dar ea fuge de tine. Tu îi slujeşti ei, dar ea te bate. Tu cu laude o fericeşti pe ea, iar ea de tine îşi bate joc. Tu nădăjduieşti spre ea, iar ea pe tine te amăgeşte. Îţi făgăduieşte cinste, dar îţi răsplăteşte cu necinste. Îţi făgăduieşte aur, dar îţi dă noroi. Îţi făgăduieşte bogăţie, dar şi de cele de pe urmă ale tale te dezbracă. Îţi făgăduieşte miere, dar îţi dă fiere. Îţi făgăduieşte dulceaţă şi îţi dă amărăciune. Îţi făgăduieşte pâine şi îţi dă piatră. Cele bune îţi făgăduieşte, dar cu cele rele îţi răsplăteşte. Nu este, dar, în lumea aceasta nici un fel de mângâiere şi bucurie, ci toate sunt amestecate cu plâns şi cu întristare. Aşa viaţa noastră fiind plină de multe primejdii şi lacrimi, să ne întoarcem, dar, ochii minţii noastre către Născătoarea de Dumnezeu, care ne poate mângâia şi trupeşte şi sufleteşte, că nu în zadar o numeşte Biserica "Rai cuvântător". Să începem cu pocăinţă a ne ţine de acest "Rai preadulce", care poate să ne izbăvească de toate relele şi de toate primejdiile. Că ea este "Uşa Raiului", care a deschis intrarea în Rai a tuturor celor ce aleargă la dânsa. Precum grăieşte, despre ea, Grigorie al Nicomidiei, zicând: "Prin tine Raiul am primit, prin tine neamul omenesc, cel izgonit, s-a întors în patria sa, prin tine s-a depărtat arma cea de foc, care păzea porţile Edenului, prin tine uşile cele încuiate ale veseliei s-au deschis, prin tine nădăjduim a intra în împărăţia Cerului, prin tine este, pe scurt, toată mântuirea şi bucuria noastră". La ea să alergăm, creştinilor, că altă scăpare nu avem nici în cer, nici pe pământ. Amin.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Grigorie Dialogul despre Carp episcopul
            Carp era dintr-o cetate a Europei, bărbat foarte fericit, în viaţa sa. El slujea, în fiecare zi, lui Dumnezeu, săvărşind Sfânta Liturghie şi jertfa sa o înălţa cu multe lacrimi. Iar, odată, înlăuntru Sfântului Altar, fiind şi primind Sfintele Taine, a primit de la Dumnezeu un răspuns, prin arătarea unui preot, care-i zicea: "Fă, dar, tu, ceea ce faci, slujindu-Mi Mie, că nu-ţi vor obosi ţie picioarele, nici nu îţi vor slăbi mâinile. Dar, în ziua Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, vei veni la Mine şi-ţi voi da ţie ca plată, Împărăţia Cerului, să o moşteneşti, împreună cu toţi, pentru care te-ai rugat". Deci, după un an, în ziua mutării Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, slujind el Taina Sfintei Liturghii şi primind pe Domnul, după ce a săturat pe toti clericii săi, s-a dezlegat îndată din legăturile trupeşti şi şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Şi s-a luminat, atunci, faţa lui ca soarele.
Întru această zi, învăţătură la cinstita mutare 
a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
         Astăzi, fraţilor, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, mutându-se din viaţa aceasta, la Împărăţia cea de sus, în lăcaşul cel veşnic sălăşluieşte, în bucuria şi în veselia cea negrăită unde doresc îngerii să privească. Astăzi, nepoata şi stăpâna strămoşului Adam, de pe pământ, la cer, cu slavă, se suie, la petrecerea cea cu adevărat iubită şi dorită. Astăzi, se slobozeşte firea omenească de blestemul strămoşilor. Astăzi, împotrivitorii lui Dumnezeu s-au ruşinat. Pentru că Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea, suindu-se la ceruri, ca un soare luminează toată lumea, cu a sa milă şi cu rugăciunile sale şi încununează, cu slavă şi cu cinste, pe credincioşi şi pe cei ce o mărturisesc pe ea, ca adevărată Născătoare de Dumnezeu, curată. Pentru că ea s-a arătat ajutătoare celor asupriţi, celor mâhniţi, folositoare, celor în necazuri, mângâiere, bolnavilor, tămăduire, credincioşilor, întărire, lauda Apostolilor, tăria Mucenicilor, arhiereilor nestricăcioasă cunună. Către aceasta şi noi, fraţilor, să cădem, cu credinţă caldă, către Preacurata noastră Doamnă, Stăpâna şi de Dumnezeu Născătoarea, cu toată inima şi cu tot sufletul. La Sfânta Biserică a ei, în grabă să alergăm, şi cinstitul ei praznic, cu dragoste şi luminos, să-l prăznuim, cu veselie şi cu bucurie, în laude şi în cântări şi, pe cât ne este cu putinţă, să o fericim. Pe cei străini şi săraci să-i primim în casele noastre şi, pace şi dragoste având unul către altul, să ne curăţim de păcate sufletele şi trupurile noastre. Şi, aşa, curaţi şi fără de prihană şi desăvârşiţi în fapte bune, cu vrednicie să ne apropiem de înfricoşătoarea şi dumnezeiasca Masă şi să ne împărtăşim cu Preacuratul Trup al Domnului şi cu cinstitui Lui Sânge, cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă. Dar nu ca Iuda, care, nevrednic fiind şi plin de răutate şi întunecat cu boala iubirii de arginţi, a îndrăznit a se apropia de acea înfricoşătoare şi sfântă Taină dumnezeiască. Că, atunci, îndată după "pâine", a intrat într-însul satana şi, dându-se la spânzurare a pierit. Pentru că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie din această Taină, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. Dar noi, fraţilor, să nu fim ca unii din aceştia, ci să fim de Hristos iubitori şi cu dragoste de fraţi şi îmbunătăţiţi; pe preoţi, slugile Domnului să-i avem în cinste, că printr-înşii suntem botezaţi şi darul lui Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos printr-înşii le primim şi de la ei ne împărtăşim cu Preacuratul Trup şi cu dumnezeiescul Sânge şi cu rugăciunile lor ne izbăvim de păcate. Cu ale căror rugăciuni şi Duhul Sfânt Se pogoară către Sfânta pâine, care se aduce şi o preface pe ea în Trupul cel dumnezeiesc, iar vinul, în Sfântul Lui Sânge. Iar celor ce cu credinţă Îl primesc, li se dă iertare păcatelor şi gustare din viaţa veşnică. Pentru că preoţii se numesc îngeri pământeşti şi oameni cereşti. Pentru că zice Apostolul: "Ascultaţi pe mai marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghiază pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie, şi nu suspinând" (Evr. 13, 17). Deci, să rugăm pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu şi pe Cel ce S-a născut dintr-însa, pe Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca, pentru rugăciunile ei, să ne izbăvească pe noi de muncile cele veşnice şi să ne dăruiască iertare de păcate şi viaţă veşnică, nouă celor ce săvârşim şi cinstim cu laude prăznuirea ei, fiindcă şi în făgăduinţele sale, a zis: "Celor ce cheamă numele meu şi al Celui ce S-a născut din mine, Fiului şi Dumnezeului meu, să li se sfinţească locul lor şi să li se împlinească lor toate cererile, cele spre folosul mântuirii. Şi să-i păzească Domnul pe ei de vrăjmaşul şi începătorul răutăţii, care de-a pururea se luptă cu ei, precum şi de cursele şi meşteşugurile aceluia, ce împiedică paşii lor spre Dumnezeu. Şi să-i învrednicească pe ei ca, cealaltă parte a vieţii lor, în pace şi fără tulburare să o treacă, să-i fie plăcuţi Lui, prin pocăinţă şi lacrimi şi prin celelalte fapte bune şi, de relele cele nevindecate izbăvindu-se, să câştige bunătăţile ce sunt dincolo. Cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, slavă, cinste, stăpânire şi închinăciune I Se cuvine, acum şi pururea şi în nesfârşiţii veci ai vecilor ! Amin.
Sursa:

Proloagele din 14 august

[1508_adormirea-patmos-sec15.jpg]
Luna august în 14 zile: Înainte prăznuirea 
Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
     Se cuvine, fraţilor, să ştim că astăzi este înainte-prăznuirea Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Maica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, să ne adunăm toţi în biserică, la rugăciuni. Că astăzi Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru, fără să cunoască stricăciunea şi cu trupul proslăvit, a fost dusă de îngeri la veşnicile lăcaşuri, la viaţa ei cea cerească. Se bucură, deci, îngerii în ceruri şi oamenii se veselesc pe pământ, iar heruvimul cu sabia de văpaie s-a depărtat de la uşa Raiului şi toată firea tresaltă că Maica Domnului, intrând în ceruri, primeşte pe toţi care cinstesc, cu dreaptă credinţă preasfântă adormirea ei. Nimeni, dar, din noi, iubiţilor, să nu se lenevească să laude pe Născătoarea de Dumnezeu, ca, nu cumva, din răutate şi lenevirea aceasta, să fie lipsit de darul ei. Ci, să ne încingem mijlocul nostru cu înfrânarea şi să lepădăm de la noi toate patimile noastre cele rele: mânia, desfrânarea, furtul, saţiul, beţia şi celelate toate, care se împotrivesc socotinţei celei sănătoase. Iar, în locul acestora, să primim credinţa, nădejdea şi dragostea, că acestea sunt împlinirea Legii şi a Proorocilor şi, prin acestea, fii ai lui Dumnezeu să ne numim şi să fim moştenitori ai Împărăţiei. Şi, toate cele ce vom cere, le vom lua de la El, întru acest veac şi în cel ce va să fie, ca nişte păzitori ai poruncilor Lui.
Întru această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Miheia (sec VI î. Hr.)
      Acesta a fost unul din cei doisprezece Prooroci mici, din Biblie, născut în ţinutul Moreset, şi a trăit sub domnia lui Iotam, Ahaz şi Ezechia, regii din Iuda cu 721 de ani înainte de Mântuitorul Hristos, şi deci, el este altul decât Proorocul Miheia, fiul lui Imla, care a trăit cu un veac înainte, sub domnia regelui Ahab. Ca şi proorocul Amos, Miheia a fost un om de la ţară. Nu ştim nimic din viaţa lui, nici cum a fost chemat de Dumnezeu la slujirea de prooroc, dar, de la el ne-a rămas o carte, în şapte capitole, care se află în Biblia Vechiului Testament. Cuvintele sale înfruntă fărădelegile celor bogaţi şi puternici şi nedreptăţile făcute de ei celor săraci, şi vesteşte, pedeapsa pe care Dumnezeu le-o pregăteşte. Dumnezeu aşteaptă de la ei altceva, fapte de dreptate şi iubire de oameni. Dumnezeu va veni şi va judeca lumea, pedeapsa lor e hotărâtă. Proorocul vesteşte şi o mare nădejde, o înnoire a lumii şi naşterea în Betleemul Iudeii a marelui Rege al păcii, aşa cum s-a şi împlinit.
În această zi, cuvânt din Pateric
       Ne spunea nouă un oarecare părinte, zicând: "Doi negustori din acelaşi loc, aveau dragoste mare între ei. Însă, unul din ei era foarte bogat, iar celălalt, mai puţin. Deci, cel dintâi avea o femeie foarte frumoasă şi înţeleaptă, precum se va arăta mai jos. Şi, murindu-i bărbatul, a rămas văduvă. Iar negustorul celălalt, văzând frumuseţea şi înţelepciunea ei, poftea să o ia pe ea ca soţie pentru dânsul. Se ruşina însă a-i zice el, ca nu cumva să nu primească şi avea, totdeauna, gând rău împotriva ei. Deci ea fiind înţeleaptă, a cunoscut ce vrea să facă el şi i-a zis: "Frate Simion te văd tulburat de gânduri, dar să-mi spui mie, fără de nici o îndoială, cele ce pofteşti, şi, de va fi cu putinţă, îţi voi spune ţie." Iar el, mai întâi, se ruşină să-i spună lucrul acela. Dar, mai pe urmă, i l-a spus. Şi o ruga pe ea, să primească să-i fie lui soţie. Iar ea i-a răspuns lui: "Dacă vei face cele ce-ţi voi porunci ţie, voi face şi eu voia ta." Iar el i-a zis ei: "Orice-mi vei porunci mie, îndată voi face." Deci, i-a zis lui: "Să mergi la casa ta şi să nu guşti nimic, până ce te voi chema." Iar el, cu bucurie, a făgăduit să facă aceasta, însă nu-i dăduse lui o zi hotărâtă, când îl va chema. Deci, a trecut întâia, a doua şi a treia zi, dar nu l-a chemat pe el. Iar el, din dragoste, răbda, cu tărie, acestea toate făcându-se după purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Deci, întru a patra zi, a trimis la el, care pierea de foame şi nu putea, de slăbiciune, să vină pe picioarele sale. Însă, sprijinit fiind pe cineva, a venit. Iar, ea gătise masă, asemenea şi pat şi i-a zis lui: "Iată masa", iată şi patul, ce porunceşti, mai întâi, să faci ? Atunci i-a zis ei: "Miluieşte-mă şi-mi dă, mai întâi, să mănânc că pier." Apoi, i-a zis lui: "Iată, dacă ai flămânzit, m-ai uitat şi pe mine şi toate poftele le-ai uitat şi nu pofteşti decât numai să te saturi de pâine. Deci, când îţi vor veni ţie aceste gânduri, să primeşti acest fel de doctorie a postului şi te vei izbăvi de tot gândul viclean şi rău. Încă, să mă crezi pe mine, frate, că, după moartea bărbatului meu, nici cu tine nici cu altul nu mă voi însoţi, ci, cu ajutorul Hristosului meu, voi petrece în curăţenie." Atunci s-a umilit omul acela şi s-a minunat de curăţia ei şi de mintea ei cea întreagă. Şi i-a zis ei: "De vreme ce a binevoit Dumnezeu să mă mântuiască pe mine, prin înţelepciunea ta, acum ce mă sfătuieşti să fac ?" Iar ea, cunoscându-şi tinereţea şi frumuseţea ei, ca nu cumva şi ea să pătimească unele de acest fel, i-a zis lui: "Socotesc că nu iubeşti pe nimeni, după Dumnezeu, ca pe mine, precum şi eu, cu adevărat, după Dumnezeu, te iubesc. Dar avem porunca stăpânului nostru. Care zice: "De voieşte cineva să vină după Mine şi nu-şi va urî pe tatăl său şi pe maica sa, pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să-mi fie Mie ucenic." Deci, de vei voi, eu te sfătuiesc să ne îndepărtăm unul de altul, pentru Dumnezeu, ca să-ţi socotească şi ţie Domnul că te-ai lepădat de femeia ta, pentru El. Şi mie, asemenea, să mi se socotească că m-am lepădat de bărbatul meu. Şi, iată că este o mânăstire în părţile noastre. Şi, dacă doreşti, cu adevărat, să te lepezi de lume, mergând acolo, leapădă-te. Şi vei plăcea lui Dumnezeu, cu adevărat. Deci, el, îndată şi-a împărţit bogăţia sa la săraci, şi s-a dus în mănăstirea aceea, şi a petrecut acolo până la moartea sa, şi a fost călugăr iscusit. Asemenea şi acea fericită femeie, cea întreagă la minte, s-a dus la o mânăstire de fecioare şi, plăcând lui Dumnezeu, s-a mutat la veşnica viaţă". Iar acestea toate ni le-a spus nouă părintele Simeon şi am proslăvit pe Dumnezeu, a Căruia este slava, acum şi pururerea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.sinaxar.ro/icoane.htm

Proloagele din 13 august

Luna august în 13 zile: Mutarea moaştelor Preacuviosului Părintelui nostru 
Maxim Mărturisitorul
       Pomenirea vieţii şi patimilor Sfântului Maxim s-a făcut la 21 ianuarie; astăzi, prăznuim aducerea în Constantinopol a sfintelor lui moaşte. Ştiut este, că Sfântul Maxim, marele luptător pentru dreapta credinţă, a fost surghiunit de împăratul Constanţiu al II-lea, în anul 662, în Ţara lazilor, pe coasta de răsărit a Mării Negre. Acolo, Sfântul, cu limba şi cu mâna dreaptă tăiate, s-a mutat la Domul, în acelaşi an, la 13 august, în urma chinurilor suferite, la vârsta de 82 de ani. Şi a fost înmormântat într-o mânăstire de acolo. Mai târziu, când ereticii erau înfrânţi şi pacea domnea iarăşi în sânul Bisericii, moaştele Sfântului au fost aduse, cu mare cinste de la mănăstirea unde a fost înmormântat, la Constantinopol. Dumnezeului nostru, slavă !

Întru această zi, cuvânt din Pildele lui Solomon
       Fiul meu să nu te asemeni oamenilor răi, nici să nu doreşti a fi ca dânşii. Pentru că minciuni cugetă inima lor şi buzele lor grăiesc lucruri năpraznice. Cu înţelepciune se ridică o casă şi cu chibzuială se întăreşte. Şi cu ştiinţă se umplu cămările ei, de toată avuţia, cinstită şi bună. Mai bun este un înţelept, decât un voinic, şi omul priceput, decât unul plin de putere. Cu dibăcie se face războiul, iar biruinţa se dobândeşte cu mulţi sfătuitori. Înţelepciunea şi gândul bun stau la poarta înţelepţilor şi înţeleptul nu se abate de la legea lui Dumnezeu, ci se sfătuieşte în adunări. Cei neîncercaţi se întâlnesc cu moartea şi moare în păcate cel fără de minte. Să nu te scumpeşti a-i izbăvi pe cei duşi la moarte şi a-i răscumpăra. Iar, de vei zice: "Nu-l ştiu pe acesta," să ştii că Domnul ştie inimile tuturor. Şi cel ce a dat suflare tuturor, Acela ştie toate şi va răsplăti fiecăruia, după faptele lui. Fiul meu, înţelepciunea este dulce ca mierea, dacă o vei afla, va fi bună moartea ta şi nădejdea ta nu te va părăsi. Dacă cel drept cade de şapte ori şi tot se scoală, cei fără de lege se poticnesc în nenorocire. Dumnezeului nostru slavă !

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Simeon cel Nou
      Mulţi au fericit viaţa pustnicilor, iar alţii cele soborniceşti, adică viaţa de obşte, iar alţii pe cei ce s-au făcut povăţuitori, ca să înţelepţească şi să înveţe pe oameni, şi să aşeze mânăstiri, în care, în multe feluri, să se hrănească şi trupeşte şi duhovniceşte. Eu, însă, nu fac alegere între toate acestea; nici nu laud pe una, nici nu defaim pe cealaltă, ci, totdeauna, şi în toate lucrurile, laud de trei ori fericită viaţa, ca pentru Dumnezeu şi în Dumnezeu. Precum, din diferite meşteşugiri se alcătuieşte viaţa omenească, unii lucrând una, iar alţii, altele, şi aşa îşi împlinesc nevoile, luând unul de la altul, aşa trăiesc oamenii, dând firii trupeşti trebuinţe. Tot astfel, se poate vedea şi la cei duhovniceşti, unul, adică, se nevoieşte la acest fel de viaţă, iar altul, la altă faptă bună şi aşa, îşi petrec viaţa lor, pentru Dumnezeu şi în Dumnezeu. Însă în privinţa acestor două feluri de vieţuire, toţi gândesc la fel, şi anume, la chipul Domnului nostru Iisus Hristos, Omul ceresc şi Dumnezeu, cel îmbrăcat în omul cel pământesc şi cuvântător. Că omul, chipul Celui ceresc purtând, şi bărbat desăvârşit al plinirii lui Hristos fiind, poate să povăţuiască bune, la calea dumnezeieştilor porunci şi a păstoriei lui Hristos. Iar cel ce nu cunoaşte această taină, aceluia mai de folos îi este, ca să fie povăţuit el, decât să povăţuiască el pe alţii, spre pierzare. Însă, pe cei ce cu osârdie se apropie, Dumnezeu nu-i lasă să cadă de tot, ci, văzându-i pe ei neputincioşi, lucrează împreună cu ei, şi le ajută, iubindu-i pe dânşii şi vrând să le întindă lor mâna Puterii de sus, şi să-i ridice la Sine. Şi, astfel, le ajută, şi la arătare şi în taină, prin înţelegere şi neştiut, până ce vor urca toată scara şi se vor apropia de El şi toţi, prin toate, una vor fi şi la uitarea tuturor celor pământeşti vor ajunge şi pe El, Unul, Îl vor cunoaşte, ori în trup, ori afară de trup, nu ştiu. Şi, petrecând împreună cu El, vor primi negrăitele bunătăţi. Să nu-ţi strici rânduiala şi petrecerea ta, când vrei să zideşti pe aproapele. Vezi, dar, că lucrul acesta este cumplit şi nu este lesnicios. Ca nu cumva, ajutându-l tu pe acesta, să strici aşezarea ta şi nici aşezarea aceluia să nu poţi să o zideşti şi să o vindeci. Cel ce se teme de Dumnezeu, nu se teme de năvălirile dracilor, nici de neputincioasele lor porniri, nici de certarea oamenilor celor vicleni. Că, precum o văpaie de foc mistuieşte totul, în locuri nepătrunse şi neluminoase, noaptea şi ziua, aşa, razele dumnezeiescului foc, care se trimit, în chipul focului, de către Domnul, gonesc de la noi, pe draci care fug, ca să nu fie arşi de El. Unele puteri, adică, sunt de la noi, iar altele, se dau nouă de sus, de la Dumnezeu. Pe cât ne curăţim prin osteneli sfinţite, pe atâta ne luminăm, cu lumina umilinţei. Şi, pe cât ne luminăm, ne curăţim cu lacrimile. Una, adică aducând-o de voie, iar, pe alta, o primim, dându-ni-se de sus. Unde este smerenia adâncă, acolo sunt lacrimi din destul şi, unde sunt acestea, acolo este şi venirea Sfântului Duh. Iar Acesta venind, prin ajutorul Cel de la Domnul, se face toată curăţia şi sfinţenia. Şi văzut este omul acela de Dumnezeu şi Dumnezeu îl vede şi îl cercetează pe el. Că zice: "Spre cine voi căuta? Fără numai spre cel blând şi lin şi spre cel ce se cutremură de cuvintele Mele." Dumnezeului nostru, slavă !
Întru această zi, cuvânt despre dezlegarea canonului, după moarte
       Spunea Petru presbiterul, despre Sfântul papa Grigorie al Romei, că, după ce a fost sfinţit ca papă, a zidit o mânăstire mare şi a pus acest fel de rânduială, ca nimeni din călugări să nu aibă ceva în chilia sa. Iar un călugăr avea un frate mirean. Şi călugărul a cerut de la fratele lui, zicând: "Nu am cămaşă, deci, să fii bun să-mi cumperi una". Iar acela i-a dat lui trei galbeni, zicându-i: "Să-ţi cumperi singur, cum vei pofti". Deci, călugărul, luând galbenii, îi ţinea la sine. Iar un alt călugăr, văzând acei galbeni, a spus egumenului şi egumenul i-a spus papei. Deci, după trei zile, papa a oprit pe călugărul acela de la Împărtăşanie, ca pe un stricător de rânduială a mănăstirii. Dar, după puţine zile, fratele acela a murit sub acest canon. Însă papa nu ştia că fratele acela a murit. Deci, după trei zile, i s-a spus papei şi s-a mâhnit mult pentru el. Pentru că nu-l dezlegase pe el din canon, mai înainte de ducerea lui din viaţa aceasta. Deci, papa a scris pe o hârtie rugăciunea cea de dezlegare şi a dat-o arhidiaconului său, poruncindu-i să se suie deasupra mormântului acelui frate şi să o citească pe ea. Şi, ducându-se, arhidiaconul a citit deasupra mormântului hârtia, pe care era scrisă rugăciunea de dezlegare. Apoi, întru acea noapte, egumenul a văzut în vis pe fratele care murise şi i-a zis lui: "Frate n-ai murit?" "Adevărat, aşa este". Şi, iarăşi, l-a întrebat pe el egumenul: "Atunci, unde ai fost până acum?". Şi a zis călugărul: "Am fost în temniţă, până în ziua de ieri, dar după ceasul al nouălea, am fost slobozit de acolo." Deci, s-au înştiinţat toţi, că în ceasul în care arhidiaconul a citit rugăciunea la mormântul fratelui, întru acel ceas s-a şi dezlegat de canon şi s-a slobozit sufletul lui din osânda temniţei. Dumnezeului nostru, slavă !

Sursa:
http://monicavasiloaia.blogspot.ro/2015/01/sf-prooroc-solomon.html
http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/672/67167_simeon-noul-teolog.jpg

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4