Aceasta a fost din Egipt. Încă de la vârsta de 12 ani, s-a despărţit de casa părintească şi a mers în Alexandria. Era tânără şi frumoasă şi a căzut într-o desfrânare fără saţiu, încât s-a făcut ademenitoare multor suflete de bărbaţi tineri şi bătrâni, cu desfătările pierzaniei desfrânării. Deci, petrecând ea şaptesprezece ani în cea mai adâncă viaţă păcătoasă, părându-i-se că numai aceasta este viaţă, Dumnezeu i-a întins o mână de ajutor, făcând ca un îndreptar de întoarcere la pocăinţă, de nevoinţă peste fire şi de neasemuită sfinţenie. Că, dorind să se închine lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim, vânzându-şi trupul corăbierilor, drept plată de călătorie. Dar, încercând să se apropie de lemnul Sfintei Cruci, s-a întâlnit cu o Putere nevăzută, care o respingea afară din biserică, şi n-o lăsa să intre. Şi, făcând încercare de mai multe ori şi neizbutind şi-a dat seama de viaţa ei păcătoasă. Şi aşa a început plânsul şi pocăinţa Mariei. Deci, luând chezaşă pe Preacurata, că de o va lăsa să intre îşi va schimba viaţa, şi-a dobândit dorirea şi şi-a ţinut făgăduinţa. Având trei pâini uscate drept merinde, a trecut Iordanul şi s-a afundat în pustie. Nevoinţele ei au fost multe şi grele, lacrimile neostoite, postul, rugăciunea, goliciunea trupului în frig şi în arşiţa soarelui. Şi, aşa, a trăit 47 de ani în aspră pocăinţă, în încercări şi ispite, aflând mântuirea. Şi atât s-a înălţat deasupra patimilor, cât trecea şi apa Iordanului pe deasupra şi, când stătea la rugăciune, se înălţa în sus, ca de un cot de la pământ, neavând alt martor decât pe Dumnezeu, iar la sfârşitul vieţii, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfântul Zosima.
Şi aşa, biruind firea omenească, prin nevoinţa ei şi cu harul lui Hristos, şi dobândind îngereasca petrecere, cea mai presus de om, încă din lumea aceasta, Sfânta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul, în vârstă de 76 de ani, în anul 431, pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr. Pentru ale ei sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru cei ce fac răutaţi şi nu sunt pedepsiţi aici
Cât de îndelung a fost răbdat de Dumnezeu faraon împăratul, căci îl răbda pe el când făcea răutăţile lui cele multe. Vedeţi însă că, mai pe urmă, pentru toate răutăţile lui, a luat răsplătire şi cumplită pedeapsă. Nu numai că rău şi-a săvârşit viaţa aceasta, ci şi dincolo cumplit şi fără de milă se chinuieşte. Drept aceea, se cade nouă, fraţilor, ca mult să ne mâhnim şi să ne temem şi mai mult să ne doară pentru cei ce primesc aici faceri de bine şi sănătate, deşi petrec în răutăţi şi nu fac nici un bine şi nicidecum nu iau nici o certare de la Dumnezeu, nici necazuri, nici boli. Că, atunci când, pentru faptele noastre cele rele, Dumnezeu aduce pedeapsă asupra noastră şi chinuri, prin boli, atunci, mai uşoară ne face nouă judecata, pentru unele ca aceasta. Iar dacă pentru orice greşală ne rabdă, apoi, mare şi rea osândă ne aşteaptă pe noi. Că, dacă nimeni din lume n-ar fi luat pedepsiri, nimeni n-ar fi socotit că este un Dumnezeu deasupra noastră. Şi dacă, iarăşi, aici ar fi luat fiecare după faptele sale, nimeni n-ar fi socotit că mai este o înviere a morţilor, că toţi îşi iau plată aici, după fapte. Dar nu este aşa, ci, pe unii aici, îi pedepseşte, iar, pe alţii, îi lasă. Şi mulţi drepţi, pentru puţine greşeli sunt pedepsiţi aici, iar, pe mulţi răi îi vedem sănătoşi şi cu trupurile şi în zile bune, dar, dincolo, foarte amar le va fi lor. Deci, acestea ştiindu-le, să nu ne tulburăm. Isaia Proorocul a fost fierăstruit, Ştefan cu pietre a fost ucis. Petru Apostolul a fost răstignit, Ioan, Mergătorul înainte, a fost tăiat cu sabia şi alţi mulţi Sfinţi cumplite primejdii şi tot felul de moarte au luat. De multe ori, cei binecredincioşi, pentru că au puţine greşeli, ca şi de acelea să se izbăvească, iau multe necazuri şi întristări. Că nu este nici un drept, care să nu aibă vreo greşeală şi nu este nici un păcătos, care să nu aibă ceva lucru bun. Precum şi păcătoşii mor în cumplite morţi, ca şi ceilalţi, văzându-i pe ei pedepsiţi, să se teamă. Însă cei ce mor cumplit îşi iau o parte de uşurare în osândă, că, pe acela pe care îl iubeşte Domnul, îl ceartă. Iar cei ce petrec întru îndestulare şi în nimic n-au fost încercaţi, unii ca aceştia sunt în primejdie şi să ia seama ! Dumnezeului nostru, slavă !
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur,
să nu ne lenevim a citi cărţile Sfintei Scripturi.
să nu ne lenevim a citi cărţile Sfintei Scripturi.
Mulţi din necitirea dumnezeieştilor Scripturi, s-au înstrăinat de la calea cea dreaptă şi, rătăcindu-se, au pierit. Iar alţii, chiar citind Cărţile, fiindcă n-au avut cunoştinţa cea adevărată, asemenea şi aceia s-au abătut de la calea cea dreaptă, Dumnezeu dându-le voie slobodă, pentru mândria lor. Pentru că, după ce primesc înţelegerea, nu au şi voia cea bună să facă dreptatea. De vreme ce omul cărturar dacă este beţiv, nu se poate îndrepta spre adevărul mântuirii. Iar dacă cineva, neştiind Scriptura, s-ar face înţelept, unul ca acela, asemenea este ca un stâlp, sau ca un gard, ce stă fără de proptele şi, dacă suflă vântul, el cade. Aşa şi acela ce se face înţelept, neştiind Scripturile, dacă ar sufla asupra lui vântul păcatului, apoi cade, neavând proptele şi sprijin din cuvintele Scripturii. Iar dacă înţelepciunea şi Scriptura ar fi la un om, apoi ele sunt ca cei doi ochi, pentru un trup, cu vederea desăvârşită. Că precum păsărilor, pentru aceea li s-au dat aripile, ca să scape de laţurile omeneşti, aşa, oamenilor, li s-au dat Scripturile, ca pe toată înşelăciunea vrăjmaşului să o dea pe faţă, că multe sunt meşteşugurile vicleanului diavol, cu care vânează pe oameni: pe unul îl umflă cu mânia, iar pe altul cu pizma, îl săgetează, pe altul la furtişag şi la strâmbătate îl învaţă, şi pe alţii îi deprinde la deşertăciuni şi îi amăgeşte la beţie şi la desfrânare şi la cântece spurcate, pe unii spre mândrie îi îndeamnă, iar pe alţii cu lenevire îi fură, ca să nu meargă la biserică. Pentru că pe mulţi îi amăgeşte, vrând să-i îndepărteze de Dumnezeu şi să-i facă străini de Împărăţie. Însă Dumnezeu a descoperit oamenilor, prin Sfintele Cărţi, toate smintelile vicleanului diavol, ca să nu înşele pe cei ce cred în El. Şi ne-a dăruit asupra diavolului Cinstita Cruce, iar asupra laţurilor lui, Sfintele Cărţi, pe care, ascultându-le şi făcând cele scrise, vom câştiga sfinţenia şi viaţa veşnică, sălăşuirea cea împreună cu Sfinţii, întru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt din Limonar, despre cum a miluit Sfântul Apolinarie pe un tânăr, fără ştirea lui.
Ne-a spus nouă patriarhul Alexandriei, despre Sfântul Apolinarie, că era foarte milostiv şi împreună-pătimitor cu toţi. Şi a fost în Alexandria un oarecare stăpânitor al cetăţii, ce avea un fiu şi, murind el, a rămas fiul cu mulţime de bogăţie, pe care nu a mâncat-o, nici nu a cheltuit-o în lucruri necuvioase, ci, ca un tânăr nedeprins, neputând a o chivernisi, a pierdut-o pe toată şi, din bogăţie, a ajuns întru multă sărăcie, şi i s-a spus despre dânsul fericitului patriarh Apolinarie. Iar acesta, văzându-l întru atâta sărăcie şi în haine proaste şi rupte, cu faţa ofilită, pentru că îi ştia pe părinţii lui şi multe suferea pentru dânsul, în sufletul său, voia a-l milui pe el. Dar nu voia aceasta arătat a o face, ci în taină, de la Dumnezeu învăţat fiind. Deci, a chemat pe iconomul sfintei biserici şi i-a grăit lui: "Nimănui să nu spui ceea ce voi să fac." Iar el a zis: "Nădăjduiesc stăpâne, spre Fiul lui Dumnezeu, că nimeni din oameni nu va şti." Iar patriarhul a vorbit lui pentru tânărul acela: "Voiesc a-l milui pe el. Deci, mergi şi scrie act de datorie, că de la fericitul tată al acestui tânăr, s-a luat, pentru trebuinţa bisericii, cincizeci de livre de aur şi scrie şi martori." Iar el a făcut aşa şi a dat înscrisul patriarhului. Ci, tatăl tânărului murise de zece ani şi mai bine, iar înscrisul se arăta nou, şi, pentru aceasta a poruncit patriarhul să-l pună pe el în grâu, ca să se învechească. Şi, după puţine zile, a adus actul acela ca şi când era vechi şi l-a dat patriarhului. Şi a zis patriarhului: "Mergi acum, frate, şi grăieşte tânărului: "Ce-mi vei da mie, dacă-ţi voi da un act care-ţi trebuie?" Dar, caută să nu iei mai mult de trei galbeni. Şi să-i dai actul." Şi, răspunzând iconomul a zis: "Cu adevărat stăpâne, dacă vei porunci, nimic nu voi lua." Şi i-a zis patriarhul: "Voiesc numai atâta să iei, trei galbeni." Şi a mers iconomul, după poruncă, la tânăr şi i-a zis lui: "Mai înainte, cu puţine zile, am aflat un act pe care mi l-a dat fericitul tatăl tău, spre păzire. Răposând tatăl tău, s-a întâmplat a fi la mine înscrisul până în ziua de astăzi, că am uitat şi nu mi-a venit la îndemână să ţi-l dau; dar acum, ce îmi vei da mie, ca eu să ţi-l dau?" A grăit lui tânărul: "Ce voieşti, stăpâne, îţi dau ţie." Şi a zis iconomul: "Dă-mi trei galbeni." A grăit lui tânărul: "Cu adevărat, stăpâne, dacă va fi aşa, şi mai mult îţi voi da ţie." Iar el a zis lui: "Datornicul este şi bogat şi înţelept şi-ţi vei scoate plata fără osteneală." Şi i-a dat scrisoarea, în care scria despre cele cincizeci de livre de aur. Iar el, luând-o cu bucurie, a mers la patriarhul şi i-a dat lui scrisoarea aceea. Şi, citind-o patriarhul a zis tânărului ca şi cum s-ar fi supărat: "De când a murit tatăl tău sunt zece ani, unde ai fost până acum? Du-te şi nu mă supăra." Şi a zis tânărul: "Cu adevărat, stăpâne, n-am avut eu scrisoarea aceasta, ci, zilele acestea, mi-a dat-o mie iconomul, grăind: "Căutând alte hârtii, am aflat-o şi pe aceasta". Iar patriarhul, oprind la sine scrisoarea, l-a slobozit pe el, zicând: "Mă voi gândi la aceasta." Şi, după o săptămână, din nou, a venit tânărul. Iar patriarhul, iarăşi, cercetându-l pe el, i-a zis: "Pentru ce ai zăbovit atâta?" Şi se făcea că nu vrea să-i dea lui. Atunci, a grăit lui tânărul: "Ştie Dumnezeu, stăpâne, că nu avem cu ce să ne hrănim şi ceea ce va pune Dumnezeu în gândul preasfinţiei tale, cu aceea să mă miluieşti." Atunci, a grăit lui cel întru sfinţi, patriarhul Apolinarie, prefăcându-se ca şi când îl ruga pe dânsul: "Toată datoria ce scrie în scrisoare ţi-o voi da ţie, dar te rog pe tine, fratele meu, să nu ceri de la sfânta biserică dobândă." Atunci tânărul, închinându-se, a grăit lui: "Ce voieşti, stăpâne, şi ce vei porunci, aceea voi face, nu numai dobândă, ci şi din aurul ce scrie în scrisoare, ia cât voieşti." Iar patriarhul a zis: "Nu, destul ne este iertarea dobânzii." Şi, luând cincizeci de livre de aur, le-a dat tânărului. Şi, făcând rugăciune pentru dânsul, l-a slobozit pe el, mulţumindu-i pentru lăsarea dobânzii. Aşa sunt faptele, cele ascunse şi nearătate oamenilor, ale dumnezeiescului Apolinarie. Că nu numai ridica din atâta sărăcie, dar şi covârşea cu dărnicia. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa: