Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

joi, 26 noiembrie 2020

Proloagele din 26 noiembrie

 


Luna noiembrie în 26 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Alipie Stâlpnicul.       

      Acesta a trăit în zilele împăratului Heraclie(610-641), trăgându-se din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din fragedă tinereţe a fost plin de râvnă pentru poruncile Evangheliei şi pentru fapte bune, crescând după învăţăturile Bisericii, în deplină înfrânare şi necunoscând altă bucurie decât cugetarea neîncetată a Domnului. Crescând în vârstă şi sporind în înţelepciune, s-a făcut iubit de Dumnezeu şi de oameni şi a fost sfinţit diacon al Bisericii, slujind lui Dumnezeu cu credinţă şi evlavie. După o vreme, a simţit chemarea să vieţuiască în linişte şi singurătate, ca să se îndulcească din neîncetata cugetare către Domnul şi, căutând un loc în care i-ar fi fost lesne a petrece astfel. Şi, găsind acel loc, nu departe de Adrianopole, s-a suit pe un stâlp, dorind ca toate să le aibă, din râvnă pentru Domnul: iarna şi zăduful, ploaia şi zăpada, grindina şi gerul fără de nici un acoperiş, simţind întru sine o puternică dorinţă să se asemene cu Sfântul Simeon Stâlpnicul. Şi s-a făcut astfel, singur şi de bună voia sa, mucenic nu numai un an, ci cincizeci şi trei de ani, pătimind pe stâlp ca şi cum ar fi fost răstignit pe cruce. Şi venea mulţime de norod să asculte de la dânsul sfaturi de folos şi să se tămăduiască de boli; că, încă din timpul vieţii sale, se făcuse atât de plăcut lui Dumnezeu, încât tot trupul lui era luminat, ca de o lumină cerească şi multe minuni făcea. La urmă, căpătând o rană la un picior şi neputându-se sprijini pe el, stătea numai pe o parte, sprijinit de stâlp şi aşa a zăcut treisprezece ani ca Iov, până şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieţii lui a fost o sută de ani.    


Întru aceastã zi, pomenirea Precuviosului  Pãrintelui nostru Nicon, numit "Pocãiţi-vã".        

Acesta se trăgea din ţara Armeniei şi a trăit în zilele împăratului Vasile Bulgaroctonul (976-1025), fiind fiu al unui oarecare mare dregător. Deci, auzind dumnezeiescul glas ce zice: "Tot cel ce va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa..." şi celelalte şi-a lăsat toate şi s-a dus la o mânăstire, la care a arătat cea mai desăvârşită nevoinţă şi aspră petrecere. Iar după ce a aflat tatăl său că el a îmbrăcat haina monahală, îl căuta pe la toate locaşurile călugărilor. Iar Sfântul, ieşind din mănăstirea sa a colindat tot Răsăritul, propovăduind tuturor zicând: "Pocăiţi-vă!" Pentru aceasta, aşa i-a rămas şi numele. Deci, s-a dus şi în insula Creta şi, de acolo, în Peloponez şi la toate cetăţile şi oraşele, apoi s-a dus în cetatea Lacedemonia, unde săvârşind multe minuni, a făcut şi o biserică lui Hristos, Mântuitorul nostru. Şi acolo, aflându-se până la sfârşit, s-a mutat către Hristos, Cel dorit de dânsul, luând de la El cununa nevoinţei.  


Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului  Pãrintelui nostru Stelian Paflagonul.       

Acesta a fost închinat lui Dumnezeu încă din pântecele maicii sale şi s-a făcut lăcaş Duhului Sfânt. Că, împărţindu-şi la săraci bogăţia ce avea şi făcându-se monah, covârşea pe toţi prin aspra lui vieţuire şi ostenicioasă sihăstrie. S-a dus apoi în pustie şi petrecea într-o peşteră şi primea hrană printr-un înger. Acolo, s-a învrednicit însă de darul doctorilor fără de arginţi şi tămăduia multe şi grele suferinţe, mai ales pe timp de molime, când mureau mulţi copii. Iubea mult copiii şi a fost sprijinitorul şi ajutătorul lor şi izbăvea din boală pe mulţi copii bolnavi, când părinţii lor chemau numele Sfântului într-ajutor. Deci, pururea pomenitul, Stelian, aşa vieţuind, vindecări şi multe minuni săvârşind, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.   

Întru aceastã zi, cuvânt de învãţãturã cãtre cei ce stãpânesc.        

       De te-a pus pe tine împăratul în orice dregătorie, fie de judecător al poporului sau, fie la orânduiala cetăţii sale, fie că stai înaintea feţii lui şi mulţi ţi se pleacă, ori vin la tine, mici sau mari, slăviţi şi neslăviţi, aducându-ţi cinste şi daruri şi îţi cad ţie la picioare, să ştii că acest bine ţi s-a dăruit ţie de la Dumnezeu. Vezi însă să nu iei ceva cu păcat. Că iată, dacă cineva, vrând să biruiască pe pârâşul său, ar izbuti să te câştige pe tine cu plată mai dinainte, vei judeca cu nedreptate pe acel om, care este chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos Şi-a vărsat sângele Său. Că destul îţi este ţie şi casei tale leafa ta cea hotărâtă ţie la arătare, nu pe ascuns. Iar de vei primi ceva în dar, cunoaşte-ţi boala sufletului şi ia aminte mai mult cu înţelegerea sufletului tău, cu frica lui Dumnezeu, ca pe o băutură tulbure, curăţeşte-l ca printr-o strecurătoare, ca să nu se prindă de sufletul tău spurcăciunea vieţii acesteia, adică averea cea nedreaptă, care-ţi va naşte boală fără scăpare. Ci, precum am zis mai înainte, strecoară-l de-a pururea şi cu toată vrednicia spăla-l în apa care curge alături, adică, dă-l săracilor celor ce trec pe uliţe, pe lângă porţile tale, care cer pâine şi apă, haine, odihnă şi curăţire. Primeşte-i şi adu-i în casă, hrăneşte-i, adapă-i şi-i încălzeşte. Tu vei face după puterea ta, iar Dumnezeu se pregăteşte să-ţi răsplătească ţie însutit, precum Însuşi a făgăduit şi se va ţine de cuvântul Său. Tu să semeni, iar El va face să crească. Şi, dacă aici puţin, îţi va răsplăti ţie, iar tu laudă rânduiala Lui. Iar când vor năvăli asupra ta ispitele, către Cel ce le-a lăsat, să-ţi ridici mâinile, de vreme ce drept este a răbda, cu rugăciune şi cu tărie isipitele ce ni se întâmplă şi a mulţumi lui Dumnezeu pentru ele; şi să nu te minunezi, dacă nu vei lua aici răsplătiri pentru faptele cele bune. Ci, când te vei muta din lumea aceasta trecătoare şi vei intra în veşnica şi luminata Cetate, în Ierusalimul cel de Sus, atunci vei primi ceea ce acum este scris. Dacă cunoşti pe Dumnezeu, sau citeşti cărţile, să nu zici: "Amar mie, iată sunt bogat şi legat cu grijile cele lumeşti; nu mă pricep ce voi face!" Ţine bogăţia pe care ţi-a dat-o ţie Dumnezeu, nu o feri pe ea nevăzut. Şi de-ţi este ţie cu putinţă şi de doreşti a fi fără de grijă, împarte-o la săraci şi te fă călugăr. Iar de nu poţi să faci aceasta, apoi şi în lume făcând aşa, nelipsit vei fi de mila lui Dumnezeu, zicând către El: "După mila Ta, mântuieşte-mă!" Însă aceasta o zic pentru miluirea săracilor. Să nu zici: "Averea este a mea". Ci să zici: "Averea îmi este încredinţată mie pentru puţine zile". Drept aceea, ca un iconom să împarţi averea cea încredinţată, precum porunceşte Cel ce ţi-a încredinţat-o ţie. Deci, averea ce ţi-a dat-o ţie Dumnezeu, ca poruncile Lui să le împlineşti printr-însa, să nu o laşi neamului tău celui mai de pe urmă. Ci pe fiii tăi şi pe femeia ta şi pe toată seminţia ta, să o încredinţezi lui Dumnezeu, bunul păzitor, a cărui milă este mare şi bogăţie neştiută. Că averea din lumea aceasta este asemenea cu râul, se duce de aici în jos şi apoi iarăşi vine din sus. Nu te îngriji, dar, pentru cei mai de pe urmă fii, nepoţi şi strănepoţi. Că aceia altfel vor vieţui. Că ori ispitele, ori furtul, ori războiul, ori pierzând încrederea împărătească, averea nu le este de nici un folos, de nici un ajutor. Drept aceea, în viaţa ta, de sufletul tău să porţi grijă şi la el mult să te gândeşti, că unul îţi este sufletul tău, doar una e vremea vieţii tale şi o moarte vei avea. Aceasta să te doară, pentru aceasta să te mâhneşti; şi curăţirea păcatelor aici să o ceri, iar la ieşirea din viaţă, apărarea de diavolul. Şi, după ce vei merge acolo, vei înţelege că n-ai fi putut lua Împărăţia lui Dumnezeu, cea gătită din veac, nici palatele Lui cele luminos rânduite, dacă nu le-ai fi cumpărat de aici. Dar de ai sta să cumperi cu bogăţia lumii acesteia şi o casă din cele mai mici din Ierusalimul cel de Sus, apoi nici bogăţia din toată lumea adunată nu face cât preţul ei. Însă, Împărăţia lui Dumnezeu se cumpără cu milostenia, iar milostenia nu stă în mare şi în mult, ci se socoteşte după puterea celui ce dă şi dacă dă cu toată inima. Că darea la săracii cei ce au trebuinţă, aceea este milostenie fericită şi de ea au fost pline vasele celor cinci fecioare înţelepte, cărora li s-a deschis Împărăţia. Deci, pe această milostenie să o păstrezi şi tu nedepărtată şi să o legi pe ea la grumazul tău, ca totdeauna să fie cu tine. Că zic Scripturile: "Milostenia bărbatului este pecetea pe care o poartă pe sine". Drept aceea, de o vei primi pe dânsa, nici un potrivnic nu te va birui, văzând că porţi pecetea Împăratului Ceresc şi că mergi spre Dânsul, Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.  
Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage26Nov.shtml 
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1244 
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie26.htm

miercuri, 25 noiembrie 2020

Proloagele din 25 noiembrie

 


Luna noiembrie în 25 de zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Ecaterina (+305) 

      Această Sfântă a trăit pe vremea lui Maximian, cel ce domnea împreună cu Diocleţian. S-a născut în Alexandria, fiind fiică de neam împărătesc. Deşteaptă, frumoasă, crescută în belşug, Sfânta Ecaterina a dobândit cunoştinţe rare şi multă învăţătură, ajungând, foarte de tânară, printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii sale. A cunoscut, astfel, scrierile lui Virgiliu, Esculap şi Hipocrate, ale lui Aristotel şi Platon şi ale altor înţelepţi asemenea lor, a cunoscut tot meşteşugul marilor cuvântători şi grăia în multe limbi străine. Dar osebit de toate aceste învăţături, Sfânta era şi o luminată creştină, cunoscând Sfânta Scriptură şi străduindu-se să vieţuiască după poruncile Domnului Hristos, pe care Îl iubea ca o logodnică, socotindu-L Mirele sufletului său. În zilele prigoanei pornite împotriva creştinilor de împăratul Diocleţian, sosind Maximian în Alexandria Egiptului, a fost prinsă şi Sfânta Ecaterina pentru mărturisirea ei cea în Hristos. Deci, a fost pusă la bătăi grele şi la sângeroase chinuri, din care a ieşit nevătămată. Asemenea între alte pedepse, Sfânta a fost silită de Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, ca să dovedească în faţa poporului, deşertăciunea zeilor. Iar ea, ruşinându-i pe toţi, cu înţelepciunea şi cu buna grăire, i-a înduplecat pe cei o sută cincizeci de învăţaţi să creadă în Hristos, încât, stăruind ei în mărturisirea credinţei, au fost arşi în foc. În cele din urmă, scăpând ea ca prin minune de învârtirea cea ucigătoare a roatei, a fost osândită să i se taie capul şi aşa a luat cununa mărturisirii. Trupul ei se află la mănăstirea Sfânta Ecaterina, de pe muntele Sinai. 


Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie.            

       Acesta a fost pe vremea împăraţilor Decius (250-253) şi Valerian (253-260), trăgându-se cu neamul din părţile răsăritului. Era fiu al unui scit, ce se numea Gordian şi făcea parte din ceata vitejilor, ce se numea a Martionilor. Odată, arătându-i-se înainte îngerul Domnului, acesta i-a insuflat în inimă atâta îndrăzneală şi vitejie, încât Mercurie a izbutit o mare faptă de biruinţă împotriva barbarilor. Pentru aceasta, a fost ridicat de împăratul Decius la vrednicia de general şi l-a făcut sfetnic apropiat al său. Deci, după război, l-a poftit împăratul pe Mercurie să aducă împreună jertfă de mulţumire Artemidei. Dar, pentru mărturisirea lui Hristos în faţa lui Decius, Sfântul a fost legat de patru stâlpi şi i-au tăiat trupul cu cuţitele. După aceea, l-au întins deasupra unui foc, pe care l-a stins cu pâraiele sângelui său. L-au bătut apoi şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră grea de grumaji. L-au bătut iarăşi cu bice de ştreang arămite. Şi rămânând nevătămat, a fost dus la Cezareea Capadochiei, unde i s-a tăiat capul. Şi aşa a luat cununa muceniciei. Şi avea Sfântul Mercurie, când a mărturisit pe Hristos, douăzeci şi cinci de ani, fiind mare la trup, frumos la faţă, cu părul auriu, pe care îl împodobea o firească rumeneală ce strălucea pe faţa sa.     

 Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam,  despre eretici şi închinători la idoli            
       A fost un oarecare om bogat, având turme multe de oi, pe lângă care a pus păstori buni, ca să le pască pe ele. Şi erau acolo dumbrăvi multe, în care păşteau acele turme de oi. Şi în aceleaşi dumbrăvi erau şi multe turme de capre sălbatice, dintre care unele erau bătrâne, iar altele tinere. Deci, văzând oile acelea, caprele s-au amestecat cu ele şi au început a paşte împreună şi umblau la păşune în acelaşi loc. Şi acestea văzând, păstorii s-au ostenit mult cu caprele acelea şi au început a le primi în staul şi le-au făcut pe ele ca pe nişte oi şi au zis: "De acum caprele acestea nu se vor mai despărţi de oi" şi nu s-au mai îngrijit de ele. Deci, unele dintre aceste capre, după puţine zile, iar altele după multe zile, se duceau la vechile lor turme, întru care se născuseră. Şi, odată ieşind din staul nu se mai întorceau de la turmele lor, la oile cele blânde. Iar tâlcuirea aceasta este: Omul este Hristos, oile, creştinii.  Păstorii sunt episcopii şi preoţii, iar dumbrăvile toată lumea. Turmele de capre sunt ereticii şi închinătorii la idoli, dintre care unii vin la dreapta credinţă, dar, după Botez, încep iarăşi a se aduna cu cei de la care au venit, apoi se întorc la credinţa lor cea dintâi, pentru că episcopii şi preoţii nu-i păstoresc bine pe dânşii. Că pe cei ce vin, dintre eretici şi dintre închinătorii la idoli, către dreapta credinţă creştinească, se cade mai întâi a-i cerceta pe dânşii, de păzesc sfânta rânduială a Bisericii, cea pentru dânşii şi aşa să se lipească ei, cu toată inima, de adevărata credinţă a lui Hristos. Încă se cade a-i învăţa în toate zilele, ca, nu numai să nu se întoarcă la a lor veche credinţă, ci şi pentru a se îngriji de mântuirea lor. Că datori sunt episcopii şi preoţii ca unii ce sunt păstori şi învăţători, să se îngrijească de mântuirea a toată lumea şi fără de lenevire să înveţe.    


Întru aceastã zi, cuvânt despre un călugăr vorbit de rău la Ioan Milostivul        

     Avea fericitul Ioan, mai mult decât altele, multă grijă să nu osândească pe nimeni, pentru orice fel de greşeală şi, mai ales, pe călugări, de vreme ce a greşit o dată cu unul din aceştia şi de atunci niciodată nu osândea pe călugări în grabă, căci i se întâmplase lui, într-adevăr, un lucru ca acesta: Un călugăr tânăr umbla de câteva zile prin Alexandria, având împreună cu sine o fecioară tânără şi foarte frumoasă. Acest lucru văzându-l, unii s-au tulburat, socotind că, pentru păcat o poartă cu sine şi au înştiinţat pe Sfântul Ioan Milostivul. Iar el a poruncit să-i prindă pe amândoi şi să-i închidă deosebit în temniţă. Deci, în noaptea următoare, s-a arătat călugărul acela în vis patriarhului, arătându-i lui spatele său plin de răni şi a zis către dânsul: "Oare plăcută îţi este ţie aceasta, stăpâne? Au aşa ai învăţat de la Apostoli a paşte turma lui Hristos? Cu sila, nu cu voia? Să mă crezi că te-ai înşelat". Acestea zicând, s-a dus de la dânsul. Iar patriarhul, deşteptându-se din somn, gândea la ceea ce văzuse şi, cunoscându-şi greşeala sa, şedea pe pat necăjindu-se şi întristându-se. Şi, făcându-se ziuă, a poruncit să-l aducă pe monahul acela, vrând a-l vedea pe el, de este asemenea celui ce i s-a arătat în vedenie. Şi a venit monahul cu mare greutate, că nu putea să se mişte de mulţimea rănilor. Şi, când l-a văzut pe el, patriarhul a rămas o vreme ca un mort, neputând rosti un cuvânt. Iar, după o vreme, venindu-şi în sine, l-a rugat pe monah să-şi dezbrace haina sa şi să-i arate lui spatele, ca să vadă de este atât de rănit, precum îl văzuse pe el în vis. Şi, plecându-se rugăminţii, monahul a început a se dezbrăca de haina sa. Şi, din întâmplare, dezbrăcându-se el, i s-au descoperit părţile trupului său cele ascunse şi l-au văzut toţi că este famen, dar de vreme ce era tânăr, nimeni nu-l cunoştea pe el. Şi, văzând trupul lui zdrobit de răni, patriarhului i-a părut foarte rău de aceasta şi, trimiţând după cei ce-l pârâseră pe monah, i-a despărţit pe ei de biserică vreme de trei ani. Iar de la monah îşi cerea iertare, zicând: "Iartă-mă, frate, de vreme ce din neştiinţă am făcut aceasta; am greşit lui Dumnezeu şi ţie. Însă, nu ţi se cădea nici ţie, aşa, fără grijă, a umbla cu fecioara prin cetate, ca să nu sminteşti pe mireni, fiindcă porţi chip monahicesc".  Atunci a început a grăi monahul, cu multă smerenie: "Să mă crezi pe mine stăpâne, că nu mint, ci adevărul spun ţie. Mai înainte de această vreme, fiind eu în Gaza şi mergând să mă închin la mormântul Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, m-a întâmpinat către seară această fecioară şi, căzând la picioarele mele, m-a rugat pe mine cu lacrimi, ca să nu o opresc pe dânsa a merge împreună cu mine. Iar eu, lepădându-mă de ea, am fugit; dar ea, mergând în urma mea, zicea: "Juru-te pe tine cu Dumnezeul lui Avraam, Care a venit să mântuiască pe cei păcătoşi şi va judeca viii şi morţii, nu mă lăsa pe mine". Acestea auzind, am zis către dânsa: "Pentru ce mă juri pe mine aşa, fecioară?" Iar ea tânguindu-se, mi-a răspuns: "Eu sunt păgână şi doresc să las credinţa mea părintească şi să fiu creştină. Deci, rogu-te pe tine, părinte, nu mă lăsa pe mine, ci mântuieşte sufletul cel ce voieşte a crede în Hristos." Acestea auzind, m-am temut de judecata lui Dumnezeu şi, luând-o pe dânsa, am învăţat-o sfânta credinţă. Şi, venind la mormântul Sfinţilor Mucenici, am botezat-o pe ea în biserică şi umblu cu dânsa, întru curăţia inimii, până când o voi duce într-o mânăstire de fecioare". Iar patriarhul auzind acestea, a oftat şi a zis: "Câţi robi ai Săi ascunşi are Dumnezeu, iar noi, păcătoşii, nu-i ştim". Şi a spus înaintea tuturor vedenia ce văzuse despre monah noaptea în vis. Şi, luând o sută de galbeni, voia să-i dea monahului aceluia. Iar el n-a vrut să ia nici unul, zicând: "Monahul care crede că Dumnezeu are purtare de grijă pentru dânsul, aceluia nu-i trebuie aur. Iar cel ce iubeşte aurul, acela nu crede că este Dumnezeu". Acestea zicând, s-a închinat patriarhului şi s-a dus.  De atunci, fericitul Ioan a început şi mai mult a cinsti pe călugări şi pe cei buni, dar şi pe cei ce păreau a fi răi şi a ridicat o mânăstire, spre odihna monahilor celor străini şi se păzea pe sine de osândire. Şi, ca un păstor bun, îşi învăţa oile sale să nu îndrăznească a osândi pe nimeni, chiar de ar şti greşeala cuiva, ci să-şi vadă fiecare ale sale păcate, iar nu pe cele străine. Dumnezeului nostru, slavă acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage25Nov.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1243 http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mare-mucenita-ecaterina

http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mare-mucenic-mercurie

marți, 24 noiembrie 2020

Proloagele din 24 noiembrie

 

Luna noiembrie în 24 de zile: pomenirea celui dintre Sfinţi  Pãrintelui nostru Clement, episcopul Romei (+101)          
Fericitul şi preaînţeleptul Clement era roman din naştere. A fost adus la credinţă de marii Apostoli Petru şi Pavel, de la care a învăţat credinţa în Hristos cea adevărată, făcându-se propovăduitor Evangheliei şi apostoliceştilor aşezăminte. Şi a fost al treilea episcop al Romei, după Lin şi Anaclet. Cu vrednicie a stat pe scaunul Romei vreme de aproape zece ani. În timpul acesta, s-a petrecut o mare dezbinare în Biserica din Corint. Mulţi credincioşi nemulţumiţi, nu ştim din ce pricini, s-au răzvrătit împotriva preoţilor şi-i alungau de prin locurile lor. Atunci, Sfântul Clement, în numele Bisericii din Roma, scrie corintenilor o vestită Epistolă, în anul 96, care, fiind citită în bisericile din Corint, toţi credincioşii şi-au recunoscut greşeala, întorcându-se la calea cea dreaptă, de la care se abătuseră, făcând pace în Biserica lui Dumnezeu. Tradiţia Bisericii ne spune că Sfântul Clement a murit ca mucenic. Că, fiind prins pe vremea prigoanei lui Traian (98-117) şi, nesupunându-se poruncii lui, a fost surghiunit într-o cetate îndepărtată numită Cherson(Crimeea), iar acolo a fost osândit să fie aruncat în mare, legându-i-se de grumaz o ancoră de corabie. Şi aşa s-a săvârşit de trei ori fericitul.    

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru,  episcopul Alexandriei (+312)         
      Acesta a fost în zilele împăratului Maximin şi a ajuns episcop al Alexandriei, după moartea lui Teona(300). A păstorit cu înţelepciune şi curaj Biserica, pe vremea prigoanei lui Diocleţian şi a urmaşilor lui. Istoricul Eusebiu îl numeşte dascăl minunat al credinţei creştine şi podoabă dumnezeiască a episcopilor. În nişte vremi ca acelea pline de groază, el a întărit pe mulţi din cei slabi şi fricoşi, iar în cele din urmă a fost izgonit şi el pentru Hristos. Şi umbla prin Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini, prin scrisori şi cerând darul Duhului Sfânt pentru dânşii. O tradiţie a Bisericii spune că Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Petru, într-o vedenie, tot răul pe care Arie avea să-l aducă în Biserica lui Hristos. Că a văzut pe Domnul, în chip de copil, ca de doisprezece ani, strălucind mai mult ca soarele, purtând o haină ruptă, din cap până în picioare. Deci, întrebându-L pentru ce-I este ruptă haina, a aflat de la El că Arie este cel care I-a rupt-o, Domnul arătând prin semnul acesta, ruptura pe care a făcut-o între Tatăl şi Fiul, nemărturisindu-L pe Hristos de o fiinţă cu Tatăl. Şi Domnul a încheiat: "Să nu-l faci pe el urmaşul tău !" Deci, înştiinţându-se păgânul împărat Maximin că, pentru învăţătura lui Petru, mulţi se întorc de la idoli la Hristos, a trimis ostaşi să-l prindă şi l-au închis în temniţă. Dar, văzând dârzenia poporului credincios, a venit împăratul însuşi în Alexandria şi a poruncit să se taie capul Sfântului Petru. Şi aşa, acest Sfânt s-a săvârşit, după porunca împăratului, câştigând cununa cea neveştejită a chinuirii pentru Hristos.    
Întru aceastã zi, cuvânt despre Pafnutie monahul,  cum a mântuit acesta pe un tâlhar        
      Pafnutie monahul, alegându-şi viaţa pustnicească, niciodată nu gusta vin. Iar, umblând el odată prin pustie, a aflat nişte tâlhari şi aceştia beau vin. Însă, l-a cunoscut pe el vătaful tâlharilor şi ştia că nu bea vin. Dar, văzându-l pe el slăbit de multe osteneli, i-a umplut un pahar de vin, iar în cealaltă mână a luat sabia şi a zis stareţului: "De nu-l vei bea, apoi te voi ucide pe tine". Deci, cunoscând stareţul cu duhul că prin aceasta îl va câştiga pe el pentru Dumnezeu, luând paharul l-a băut. Iar vătaful de tâlhari i-a zis: "Iartă-mă, părinte, că te-am supărat pe tine". Şi i-a zis stareţul: "Cred că Dumnezeu, pentru acest pahar, va face milă cu tine şi în veacul de acum şi în cel ce va să fie". Şi, umilindu-se tâlharul, a grăit bătrânului: "Cred în Dumnezeu şi de acum nu voi mai face strâmbătate niciodată, nici nu voi jefui, nici nu voi mai ucide, ci voi merge împreună cu tine şi mă voi pocăi de păcatele mele". Deci, lăsând pe tovarăşii săi, a mers cu stareţul şi şi-a mântuit sufletul său, vieţuind în pocăinţă.         

Întru aceastã zi, cuvânt de învãţãturã, pentru preoţi,  al Sfântului Ioan Gurã de Aur      
           Şi iarăşi tu, o preote, păstorule al oilor lui Hristos şi stătătorule înainte al înfricoşatei Lui Mese, cel ce înalţi rugăciunile la Dumnezeu pentru toţi cei ce sunt în locaşul şi în Biserica aceasta şi te rogi pentru unirea credincioşilor, să te păzeşti de beţie, că ea îţi spurcă rugăciunile tale. Să nu înlocuieşti cuvintele sfinte cu cele proaste omeneşti, ştiind că eşti vorbitor cu Dumnezeu. Trupul tău să-l păzeşti curat, ştiind că eşti mijlocitor către Dumnezeu pentru fraţii tăi. Să ai lină păşirea picioarelor tale, de vreme ce stai la loc sfânt. Păzeşte-ţi mâinile tale de toate necurăţiile, de vreme ce, cu acelea amândouă, ridici Trupul lui Hristos. Să primeşti smerenia şi să te socoteşti pe tine nimic, ca, strigând tu către Dumnezeu, să caute spre tine, că spre cei smeriţi caută Domnul. Să ai curată limba ta de osândirea a tot omul, de vreme ce cu limba slăveşti pe Dumnezeu laolaltă cu îngerii. Retrage-te adeseori de la tulburarea cu poporul, ca mintea ta, fiind netulburată să înalţe rugăciune curată către Dumnezeu. Milostiv să fii către cei săraci, că cel milostiv va afla mila de la Dumnezeu. Când te apropii de Sfântul Pristol, să-ţi scoţi încălţămintea grijilor lumeşti şi necuratele gânduri din inima ta, că locul unde stai sfânt este. La sfintele rugăciuni, adu-ţi aminte de fraţii tăi, până la cel mai din urmă dintre ei. Să nu amesteci rugăciunile, nici să nu cânţi pe glasuri multe la cântare, că acelea gonesc smerenia. Să citeşti cu râvnă fraţilor tăi vieţile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, nu cu înaltă cugetare şi dăscăleşte, ci smerindu-te pe tine şi cu înţeles, însă toate cu porunca mai marelui tău şi nu ca la sine, ca să nu cazi în cursa îndrăznelii. Să nu-ţi saturi peste măsură pântecele tău, ca nu cu înfocare trupească şi cu aburii mâncării să goneşti pe Duhul Sfânt, Care Se pogoară asupra Darurilor. Când stai la Sfântul Prestol să nu te uiţi deseori înapoi, ci ochii să ţi-i ridici numai spre Cel ce locuieşte în ceruri. Să ai pace şi închinăciune şi cu cel mai de pe urmă, cerând de la toţi binecuvântare şi rugăciune, ca stând, înaintea altarului, să-ţi ridici fără osândire mâinile. Încă o dată, iarăşi, îţi zic ţie, o, slujitorule al lui Hristos, păzeşte-te de băutură, că eşti serafim cu trup şi nu ţi se cade ţie să te dai la băutură. Încă, te mai păzeşte de iubirea de avere, de mândrie, de osândire, de iubirea de slavă, de mânie şi de desfrânatele gânduri. Că toate acestea sunt străine de rânduiala îngerească şi tu slujeşti Trupului lui Hristos, primind slujirea îngerilor şi amestecându-te cu dânşii. Că se zice: "Acum puterile cereşti nevăzut împreună cu noi slujesc". Drept aceea, preotule, să fii priceput, să înţelegi ce eşti şi ce slujeşti. Şi, cunoscând aceasta, să slujeşti Domnului cu frică şi cu dragoste, toate năravurile cele de glumă să le lepezi. Ca, după ce ai primit slujba îngerească şi aceasta păzind-o cu frică, cu dragoste şi cu evlavie, să ajungi a locui în ceruri, împreună cu îngerii, în vecii nesfârşiţi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage24Nov.shtml 
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1242 
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie24.htm http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-sfintit-mucenic-clement-episcopul-romei 
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-sfintit-mucenic-petru-episcopul-alexandriei

luni, 23 noiembrie 2020

Proloagele din 23 noiembrie

 

 Luna noiembrie în 23 de zile: pomenirea celui dintre Sfinţi Pãrintele nostru Amfilohie, episcopul Iconiei (395).           
       Acest Sfânt s-a născut în Capadocia, către anul 340 şi a strălucit cu nevoinţa şi cu dumnezeiasca cunoştinţă, în vremile împăraţilor Valentinian şi Valens, ajungând până la vremea marelui Teodosie(379-395) şi a fiilor săi Honorius şi Arcadie. A trăit în aceeaşi vreme cu Sfântul Vasilie cel Mare şi cu Sfântul Grigorie de Nazianz, deşi era mult mai tânăr decât ei şi a avut legături de prietenie cu ei. În tinereţe a învăţat carte, ajungând judecător respectat şi iubit de tot poporul, pentru cinstea şi bunătatea sa, precum şi învăţător vestit al dreptei credinţe, bun vorbitor împotriva rătăcirilor din vremea sa şi, îndeosebi împotriva lui Arie şi a lui Macedonie, om al faptelor, mai mult decât filosof. Pe la 373, la îndemnul Sfântului Grigorie de la Nazianz, a părăsit lumea şi slava omenească şi s-a retras, cu tatăl său, într-un ţinut îndepărtat din Capadocia, o singurătate numită Oziz, nevoindu-se acolo cu citirea Sfintelor Scripturi şi cu grădinăritul. Pentru că în locul acela nu creştea grâul, Sfântul Grigorie îi trimitea grâu, iar Amfilohie îi aducea legume. Deci, după oarecare vreme, Sfântul Vasilie, fiind ales arhiepiscop al Capadociei, Amfilohie s-a ferit de el, de teamă să nu fie aşezat la vreun scaun de episcop, socotindu-se nevrednic de asemenea răspundere. Părăsi deci Capadocia şi se aşeză în Iconia. Dar se întâmplă că, în acea vreme, tocmai Iconia să fie fără păstor. Aflând că este căutat, a voit mai întâi să fugă, dar la stăruinţele poporului, a primit, până la urmă, să fie sfinţit episcop al Iconiei, în anul 374. Bucurându-se de aceasta, Sfântul Vasilie, care-l preţuia mult, i-a trimis o scrisoare de încurajare şi un îndreptar de lucru. S-a dovedit un viteaz cuvântător, apărând şi întărind dreapta credinţă în popor, pentru care pricină multe izgoniri şi necazuri a răbdat, în vremea stăpânirii împăratului arian Valens(364-378). Asemenea, a luat parte la cel de al doilea Sinod a toată lumea, împotriva lui Macedonie şi a altor luptători împotriva Duhului Sfânt, alături de cei o sută cincizeci de părinţi, Sinod ţinut în Constantinopol, în anul 381, arătându-se unul dintre mărturisitorii credinţei Bisericii, în Duhul Sfânt, din crezul nostru de astăzi şi de totdeauna. Şi aşa, păstorind mulţi ani turma lui Hristos şi alcătuind multe învăţături în dreapta credinţă, s-a odihnit cu pace în Domnul. 

Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcei       
     Acest fericit părinte Antonie era de neam român şi a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la Sfânta Biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor săi. Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrăţişat viaţa monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ţinutul Vâlcii. Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala şi asprimea vieţii mănăstireşti. Atât de mare era nevoinţa sa, încât celorlalţi vieţuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc. Dorind să sporească nevoinţele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în Sfântul Munte Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătăţit şi poate fi de folos multora, aici, a stăruit ca el să rămână în ţară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru şi văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion şi cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaş. După multe nevoinţe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieşit din schit şi cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peşteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, privegherile şi plecăciunile genunchilor săi ? Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, părul capului era scurt, barba deasă, scurtă şi destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puţin iute din fire şi lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă şi numai cele de trebuinţă purta. Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pâine uscată şi apă, dar şi acelea cu măsură. Vin şi băutură ameţitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai stătea, pentru osteneală, rezemat de nişte pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi tot timpul la rugăciune. Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte şi i-a spus în taină: "Sfârşitul mi s-a apropiat. După ieşirea sufletului, să te nevoieşti să pui trupul meu în gropniţa pe care eu am săpat-o aici în piatră". După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învăţătură pentru suflet, a adormit în Domnul.     
Istorisirea, foarte de folos, a visului unui oarecare frate           
     Fost-a un om pe vremea împăratului Constantin cel Mare, cu numele Ioan, care era cunoscut împăratului prin meşteşugul său. Acesta, având viaţă înrăutaţită, nu a gândit niciodată la gheenă. Iar Domnul, Cel ce pe toate le iconomiseşte spre folos, a orânduit îndreptarea lui prin vedenie. Căci acesta a văzut o dată în vis că a adus împăratului Constantin un lucru din meşteşugul său şi că pentru aceasta, vorbea împăratului cu îndrăzneală şi se bucurau împreună. După aceasta a văzut pe împăratul că scoate o sabie goală şi, strângându-i părul la un loc, se grăbea să-i taie capul fără milă; iar Ioan plecă gâtul său, socotind că glumeşte cu împăratul. Însă în vreme ce făcea aceasta, a auzit pe împăratul care cu groază îi zice: "Când sabia va atinge părul tău, atunci gâtul tău se va umple de sângele tău". Deci i s-a părut lui că i s-a tăiat gâtul, şi când sabia a venit spre piept, nedumerindu-se şi temându-se, Ioan căuta ajutor de la cineva; şi de frică şi de groaza acelei lupte s-a trezit, şi venindu-şi în fire, stătea cu totul spăimântat. Deci, făcându-şi semnul crucii peste trupul lui, zicea: "Mulţumescu-ţi ţie, visule, că această luptă grozavă mi-ai arătat-o numai ca nălucire, nu şi ca faptă". Şi aşa a rămas iarăşi nepocăit şi neîndreptat. Iar după câtăva trecere de vreme, a căzut la grea boală şi chema ajutorul lui Dumnezeu. Atunci a văzut iarăşi, dar nu în vis, ci în uimire fiind, că stătea de faţă la un divan judecătoresc. Vedea încă şi un înfricoşător împărat şezând pe scaun şi îmbrăcat cu podoabă împărătească şi arhierească şi de-a dreapta şi de-a stânga lui, şedeau oarecare bărbaţi, cu sfinţită cuviinţă şi cucernicie, iar el stătea dedesubtul acelora; de-a dreapta împăratului, şedeau oarecare fameni tineri şi frumoşi, iar de-a stânga lui, şedea unul mai smerit şi mai primitor. Iar în partea din spatele împăratului, era o prăpastie foarte întunecată şi adâncă, care numai la vedere pricinuia frică nespusă şi durere mare. Deci, în vreme ce el stătea cu frică şi cu cutremur, i-a zis lui împăratul cel ce şedea: "O, tinere, oare ştii cine sunt Eu?" Iar Ioan i-a răspuns: "Ştiu, Stăpâne, că Tu eşti Cel ce Te-ai întrupat, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, precum dumnezeieştile noastre Scripturi glăsuiesc". Iar împăratul a zis către dânsul: "Şi dacă tu din Scripturi Mă cunoşti, şi cunoşti încă şi pe cei împreună cu Mine şezători, cum ai uitat ameninţarea care cu câţiva ani înainte ţi-a făcut ţie împăratul Constantin? Sau nu înţelegi ceea ce-ţi zic?" Iar Ioan i-a răspuns: "Înţeleg, Stăpâne, căci încă am în inima mea frica groazei aceleia". Şi a zis împăratul: "Dacă rămăşiţele fricii aceleia le ai încă în inimă, cum stăruieşti în răutăţi? Învaţă-te prin cercare, că Eu am fost Cel ce şi mai înainte ţi-am dat ţie groaza aceea, şi nu Constantin". Şi acestea zicând, a văzut Ioan că numai cu semnul a poruncit împăratul celor ce-l înconjurau ca să arunce pe Ioan în prăpastia ce se vedea în spatele lor. Şi îndată ce au început famenii să împingă fără milă pe Ioan în prăpastie, îndată el a chemat ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, că i se păruse că a văzut pe Născătoarea de Dumnezeu acolo în mijloc. Şi îndată a auzit pe împăratul zicând: "Lăsaţi-l pe el să meargă, pentru rugăciunile Maicii Mele". Până aici este vedenia ce a văzut Ioan; iar el, spăimântându-se şi venindu-şi în fire, s-a dus la un monah cucernic şi i-a povestit totul; iar monahul i-a zis: "Dă slavă lui Dumnezeu, frate, că te-ai învrednicit să iei asemenea învăţătură, şi de aceea trezeşte-te, iubitule, nu cumva şi tu să pătimeşti ca despre care îţi voi povesti". O asemenea vedenie ca a ta, a văzut-o un om. Şi anume, că se afla în împărăteştile judecătorii, unul Gheorghe cu numele, care cu silnicie fiind dus legat ca să fie aruncat într-o prăpastie grozavă, cu totul s-a înspăimântat. Iar unul din cei ce stăteau acolo de faţă, având îndrăzneală către împăratul, a oprit pe cei ce-l duceau pe el în prăpastie şi-l ruga ca să-l lase, dându-le lor chezăşie că în douăzeci de zile se va îndrepta. Deci după ce i s-a dat drumul, prin acest fel de chezăşie şi ajutor, s-a dus cel ce a văzut vedenia şi a înţeles ce înseamnă şi tălmăcirea lui Gheorghe, care era tras în prăpastie, căci îi era prieten şi cunoscut. Iar Gheorghe, auzindu-le acestea, nu le-a luat în seamă. Aşadar a rămas ticălosul neîndreptat. Iar după ce au trecut cele douăzeci de zile, a fost răpit din viaţa aceasta, şi s-a dus ca să plătească făgăduita datorie. Acestea, cu chip de adăugire le-a povestit monahul acela către Ioan. Iar Ioan auzind acestea, şi având în mintea sa încă vii îngrozirile ce văzuse, şi-a mărturisit fără de ruşine toate păcatele sale, şi schimbându-şi viaţa spre mai bine, a petrecut mulţi ani cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, şi aşa murind, s-a dus la veşnicele locaşuri.   

Întru aceastã zi, istorie a Sfântului Varlaam cãtre Ioasaf,  despre viaţa veşnicã, despre bogãţie şi sãrãcie,  despre cereasca Împãraţie şi despre osândã 
            Am auzit că a fost un împărat, care se îngrijea foare mult de împărăţia sa, şi era blând şi milostiv cu oamenii de sub stăpânirea lui, dar greşea, totuşi, că nu avea luminarea cea cu dreaptă cunoştinţă, ci de îndrăcirea idolească era stăpânit. Încă avea şi un sfetnic bun şi împodobit cu toată evlavia faţă de Dumnezeu şi cu toată cealaltă îmbunătăţită înţelepciune, însă se întrista şi se scârbea pentru înşelarea împăratului şi se ispitea să-l mustre pe el pentru aceasta, dar se oprea de la un lucru ca acesta şi se înfrâna, temându-se ca să nu fie pricinuitor de rău şi lui şi cunoscuţilor lui. Că multora, mustrarea nu se face spre folos şi, de aceea, el căuta vreme potrivită, pentru a-l trage spre bine. Iar odată, într-o noapte, a zis împăratul către dânsul: "Vino, să ieşim şi să umblăm prin cetate, doar vom vedea ceva de folos". Deci, umblând ei prin cetate, au văzut o rază de lumină strălucind în sus dintr-o fereastră, şi privind spre fereastra aceea, au văzut sub pământ un loc ca o peşteră, în care şedea un om, petrecând în cea mai de pe urmă sărăcie, îmbrăcat în zdrenţe şi femeia lui îi stătea înainte, amestecându-i vinul. Iar bărbatul, luând paharul, cânta dulce cântare şi femeia lui îi făcea veselie, săltând şi cu cântări lăudându-şi bărbatul. Iar cei ce erau împreună cu împăratul, toţi acestea auzindu-le, s-au minunat, că oamenii aceia fiind într-o aşa sărăcie, încât nici casă nu aveau, nici haine, petreceau o viaţă veselă ca aceea. Şi a zis împăratul către sfetnicul său: "O, ce minune, prietene, că eu şi tu n-am vrea niciodată o viaţă ca aceşti oameni, bucurându-se de o hrană şi slavă ca aceea în care strălucim, în vreme ce această proastă şi ticăloasă viaţă, pe unii oameni ca aceştia îi îndulceşte şi-i veseleşte". Iar sfetnicul, răspunzând, i-a zis: "O, împărate, pe cele ce vezi, să nu le înţelegi aşa. Că viaţa aceasta înşelătoare şi ticăloasă numai pe cei necunoscători îi veseleşte. Ci aceasta este o taină creştinească. Că Dumnezeu nu sileşte pe nimeni spre El, ci prin fapte ne dă semne şi chipuri, ca pe cei ce-L cunosc pe El, prin acestea, să-i ducă la Împărăţia cerească, iar pe cei ce nu voiesc a-L cunoaşte, fără de răspuns, în osândă să-i arunce. Iar tâlcuirea este aceasta: Noaptea, adică, este traiul vieţii acesteia. Ieşirea împăratului este auzirea cuvântului de suflet folositor, iar peştera cea adâncă este Biserica lui Hristos, cea de Prooroci văzută şi de Apostoli zidită. Bărbatul şi femeia, îmbrăcaţi în zdrenţe, arată, sufletul şi trupurile dreptcredincioşilor creştini, îmbrăcate cu deplină curăţie şi cu smerenia cea bună. Cântarea de dulci cântări sunt, adică, Scripturile cele de Dumnezeu insuflate. Veselia şi săltările înseamnă omorârea poftelor trupeşti, băutura şi paharul, Sfântul Sânge al lui Hristos, din care oamenii primesc viaţa veşnică, după cum zice Proorocul: "Se vor împărtăşi din îndestularea casei Tale".  Iar Ioasaf a zis: "Arată-mi mie, părinte, toate cele ce grăieşti, că acestea toate mă bucură pe mine". Iar Varlaam i-a zis: "În ceasul când vei ajunge în pustie, atunci îţi vei aduce aminte, despre cele văzute, şi tuturor le vei spune". Dumnezeului nostru slavă! 
Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage23Nov.shtml 
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1241 http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-amfilohie-episcopul-iconiei

duminică, 22 noiembrie 2020

Proloagele din 22 noiembrie

 

Luna noiembrie în 22 zile: Pomenirea Sfinţilor Apostoli, din cei şaptezeci: Filimon, Arhip, Onisim, Apfia, ce au fost ucenici Apostolului Pavel.         

    Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei şaptezeci, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind acestuia la răspândirea adevăratei credinţe în Hristos, în locuri diferite: Sfinţii Arhip, Filimon şi Apfia lucrând în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma, slujind adică Domnului, împreună cu Sfântul Apostol Pavel însuşi şi însoţindu-l pretutindeni. Pentru această slujire, Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de "împreună oştean cu noi", precum stă scris în Epistola către Filimon, din Biblie (Filimon 2). În aceeaşi Epistolă, dregătorul Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi marele Apostol, în casa căruia era Biserica creştinilor din Colose şi este preţuit de Apostol ca "iubitul Filimon, împreună lucrător cu noi" (Filimon 1), iar Sfânta Apfia, soţia lui, este numită "sora Apfia" din cauza vredniciilor ei (Filimon2). La 15 şi 19 februarie din acest Prolog, stă scris cum, prin credinţa în Hristos, Sfântul Onisim, din sclav, ajunge Apostol al Domnului şi, din răufăcător, frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon. La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune cum toţi membrii acestei familii de ucenici ai Sfântului Apostol Pavel au fost sfinţiţi "episcopi călători" la sfârşitul vieţii marelui Apostol, în timp ce "sora Apfia" îşi sfinţea viaţa, slujind fraţilor de credinţă în Biserica din casa ei. În sfârşit, tot din Tradiţie ştim că, precum au slujit în locuri diferite, aşa au şi pătimit, pentru credinţă, în locuri diferite. Cei din Colose, împreună cu Sfânta Apfia, au pătimit pe vremea nebunului împărat Nero(54-68), fiind ucişi cu pietre de păgâni, la sărbătoarea Artemidei din Efes, pentru mărturisirea credinţei lor în Hristos, din cetate în cetate. Iar Sfântul episcop Onisim a fost prins, propovăduind împărăţia lui Hristos, din cetate în cetate, pe vremea prigoanei lui Domiţian(81-96), când, răbdând multe chinuri, i s-a tăiat capul. Şi aşa cu mucenicească moarte, au trecut Sfinţii către Dumnezeu.   


Întru aceastã zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Cecilia şi  a Sfinţilor Mucenici Valerian şi Tiburtie (+232)        

     Aceştia s-au nevoit pe vremea împărăţiei lui Alexandru Sever (223-235). Sfânta Cecilia s-a născut la Roma din părinţi luminaţi, dar închinători la idoli. Auzind ea de propovăduirea Sfintei Evanghelii a crezut în Hristos şi a pus gând în inima ei să nu se mărite, ci să se păzească curată, închinându-şi fecioria ei lui Hristos Dumnezeu. Însă, fără voia ei, părinţii au însoţit-o prin nuntă cu un tânăr de bun neam, dar necredincios, anume Valerian. Drept aceea, Sfânta Cecilia încă din prima zi de căsătorie, descoperi soţului ei, că şi-a închinat fecioria ei Domnului Hristos şi izbuti să-l înduplece pe el ca să vieţuiască împreună în curăţie, îndreptându-l spre credinţa în Hristos. Puse deci începutul cel bun, cerând şi primind Sfântul Botez din mâinile Sfântului Urban, episcopul Romei din acea vreme (223-230), într-una din catacombele Romei, pe calea Apia, locul unde se adunau creştinii pentru Cuvântul Domnului, pentru Sfintele Taine şi pentru rugăciune. La rândul său, Valerian întoarse la credinţă pe Tiburtie, care îi era frate bun. Şi la atâta faptă bună s-a înălţat Tiburtie, încât şi cu îngerii vorbea în toate zilele. Valerian şi Tiburtie, care se făcuseră vestiţi pentru milostenia lor la săraci şi prin nevoinţa lor de a înmormânta pe fraţii creştini morţi pentru Hristos, nu întârziară a fi pârâţi şi, fiind prinşi, au fost duşi înaintea guvernatorului cetăţii, Almatie. Deci, mărturisind ei pe Hristos, au fost daţi de acesta în seama comandantului Maxim, ca să le taie capetele. Dar acesta, dacă văzu îngeri petrecând şi purtând la cer sufletele celor doi Sfinţi Mucenici, ca pe nişte odoare, a crezut în Hristos, el şi toată casa lui. Cât despre Sfânta Cecilia, ea a fost închisă într-o baie foarte tare înfierbântată şi, nelăsând-o să iasă de acolo vreme de trei zile, nu a păţit nimic rău. Dar, stând tare în credinţă, din porunca guvernatorului Almatie, acolo în baie i s-a tăiat capul şi a fost înmormântată în cimitirul Calist din Roma.   


Întru aceastã zi, învãţãturã a Sfântului Varlaam,  despre viaţa şi moartea oamenilor          

     Am auzit că era oarecare cetate mare ai cărei cetăţeni aveau de la cei vechi obicei să primească pe un străin, care să nu cunoască legile cetăţii lor, nici obiceiurile lor să nu le ştie nicidecum şi pe acesta şi-l puneau împărat peste ei. Şi, astfel, acesta lua toată stăpânirea şi ţinea toată puterea, până ce se sfârşea un an. După aceea, fără de veste, în zilele când era mai fără de grijă şi se hrănea din destul, socotind el că împărăţia lui în veac petrece, se sculau asupra lui şi, luând după dânsul haina cea împărătească, îl batjocoreau pe el gol, prin toată cetatea şi îl trimiteau în surghiun departe, într-o mare insulă pustie, unde nu era nici hrană, nici haină, fără numai rea pătimire, încât nici o nădejde nu mai avea el de hrană şi de haină, ci totdeauna numai suferinţă, fără nădejde de mai bine. Deci, oarecând, după obiceiul cetăţenilor acelora, au pus împărat pe un alt om care, însă, avea multă cunoştinţă în sine şi purtare de grijă, şi nu la fel ca ceilalţi, să-l răpească şi pe el, la împlinirea anului. Că acesta, nerâvnind îndestularea ce i s-a făcut deodată, nerâvnind nici pe împăraţii care au fost mai înainte de el şi rău au fost izgoniţi, nepurtând grijă, acesta în nevoinţă şi în grijă îşi avea sufletul său, cum adică s-ar chivernisi mai bine pe sine. Deci, sfătuindu-se cu sfetnici înţelepţi, a luat cunoştinţă de la ei, de obiceiul acelora şi de locul cel de surghiun; că i se cuvenea lui, cu drept cuvânt, fără de înşelare a fi înştiinţat de toate. După ce dar, s-a înştiinţat de aceasta, că adică, oarecând, întru aceeaşi insulă va fi şi el surghiunit şi de împărăţie lipsit, deschizând visteriile sale, pe care încă le avea întru a sa stăpânire, neoprit şi-a luat de cheltuială aur şi argint şi mulţime de pietre de mult preţ, le-a dat la slugile sale credincioase şi le-a trimis în insula aceea, unde avea să fie şi el surghiunit. Iar sfârşindu-se anul cel hotărât, s-au sculat cetăţenii şi luându-l, l-au trimis gol în surghiun, unde erau şi ceilalţi împăraţi vremelnici, dar nerecunoscători. Acesta însă, cu bogăţia cea mai înainte trimisă, petrecea de-a pururea în îndestulare, având hrană, şi băutură şi fiind slobod de toată frica acelor cetăţeni necrednicioşi şi răi. Iar tâlcuirea este aceasta: Prin cetate, adică, fraţilor, să înţelegeţi lumea aceasta trecătoare, iar prin cetăţeni, pe începătoriile şi stăpâniile dracilor, care stăpânesc lumea şi întunericul acestui veac, care ne amăgesc pe noi cu desfătări şi cu înşelătoare bogăţie, cu mâncările şi băuturile vieţii acesteia, punându-ne în minte totdeauna, că viaţa aceasta, trecătoare şi vremelnică este nestricăcioasă. Iar prin împăraţi, să înţelegem pe drepţi şi pe păcătoşi şi pe fiecare din noi, care vieţuind în lumea aceasta, unde moartea venind fără de veste, ne răpeşte şi ne duce în insula cea mai înainte-zisă, adică în celălalt veac. Şi de vom fi vieţuit bine, în viaţa aceasta, cu fapte bune, cu credinţă şi cu blândeţe, cu înfrânare şi cu milostenie, cu post şi smerenie, apoi ne vor lua pe noi îngerii blânzi, în viaţa cea veşnică, iar de vom vieţui rău, cu fapte spurcate, ne vor lua pe noi îngeri înfricoşaţi şi ne vor da pe noi dracilor nemilostivi şi, aşa, ne vor duce pe noi în fundul iadului şi în muncile cele gătite lor, precum zice Scriptura. Va lua fiecare după faptele sale. Deci, acestea ştiindu-le, să ne înfrânăm trupul de desfrânare şi sufletul de beţie, inima de gândirea semeaţă şi de la iubirea de argint, limba de la multă grăire şi de la clevetire, mâinile de la furtişag şi de la război şi să primim a face numai faptele bune, cu care vieţuind, vom dobândi veşnica viaţă.      


Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre lãcaşurile cele de dincolo          

     Mântuitorul numeşte "multe lăcaşuri"(Ioan 14,2) ale Tatălui, măsurile deosebite de înţelegere ale minţii celor ce se sălăşluiesc în lumea de dincolo, vreau să spun, adică, despărţirile şi deosebirile întru care se vor desfăta ei cu mintea. Că nu cu deosebirea locurilor a zis "multe lăcaşuri", ci cu treptele darurilor. Că precum fiecare se desfătează de razele soarelui acestuia simţit, după curăţia puterii celei văzătoare a ochiului şi, precum într-o casă un felinar străluceşte o singură lumină, neîmpărţindu-se în multe străluciri, aşa şi în veacul cel ce va să fie, toţi drepţii se vor sălăşui într-o singură bucurie cu nedespărţire. Şi fiecare, după măsura sa, este luminat de un singur soare gândit şi după vrednicie, gustă bucurie şi veselie ca dintr-un singur aer, un singur loc, un singur scaun, o singură privire şi o singură formă. Şi nu vede cineva măsurile celui ce îl întrece, nici ale celui mai jos decât dânsul, ca nu văzând darul cel covârşitor al prietenului, sau lipsa sa, să se facă lui acestea pricină de întristare şi de mâhnire. Să nu dea Dumnezeu să fie una ca aceasta acolo unde nu este întristare, nici suspin, ci fiecare se veseleşte înlăuntru, după darul cel dat lui, după măsura sa. Aşa este rânduiala Împărăţiei, aşa este şi rânduiala gheenei şi nu este altă rânduială, care să mijlocească între ele, fără numai felurimea deosebirii răsplătirilor. Şi dacă aceasta este adevărat, precum şi este adevărat, apoi ce lucru mai nebunesc este şi mai fără de minte decât cei ce zic: "Destul îmi este să scap de gheenă, că de a intra în Împărăţie, nu duc grijă ! Că a scăpa de gheenă, aceasta este însăşi intrarea în Împărăţie. Precum şi a cădea din Împărăţie, este a intra în gheenă". Că nu ne-a învăţat pe noi Scriptura că sunt trei locuri ! Ce, dar, ne-a învăţat? Iată: "Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, va pune oile, adică de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga ! Că n-a zis trei rânduieli, ci una de-a dreapta şi una de-a stânga. Şi a despărţit hotarele lor, după sălaşurile lor, zicând: "Că păcătoşii se vor duce în osânda veşnică, iar drepţii în viaţa veşnică vor străluci ca soarele". Şi iarăşi: "Vor veni de la răsărituri şi de la apusuri şi se vor aşeza în sânurile lui Avraam, în Împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi întru întunericul cel mai din afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor"(Matei 8,1). Dumnezeului nostru slavă !  

Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage22Nov.shtml 
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1240 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie22.htm

Proloagele din 21 noiembrie

 

Luna noiembrie în 21 zile: Intrarea în Bisericã a Preasfintei Stãpânei noastre Nãscătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.          
       Pricina sărbătoririi de astăzi este faptul aducerii, cu evlavie, în Biserica Legii vechi din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos; întâi, pentru că acest lucru, atunci când s-a petrecut, s-a făcut într-un chip minunat şi, al doilea, ca un fapt care este ca o pregătire la Taina cea înfricoşătoare de la Crăciun, a naşterii cu trup de om a Cuvântului lui Dumnezeu, întrucât Taina aceasta tot prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu avea a se face. Întâmplarea aceasta nu se află în Sfânta Scriptură, ci se întemeiază numai pe Tradiţia Bisericii. Sfinţii Părinţi au început a o sărbători, pe la anul 750. Dar iată în ce chip istorisesc sfintele cărţi bisericiesti, pricina pentru care Născătoarea de Dumnezeu a fost dusă la Templul Legii vechi şi dăruită Domnului. Ana, cea pururea pomenită, care mai toată viaţa ei a fost stearpă, adică fără să nască copii, luând îndemn, din Cartea Sfântă la cele ce s-au petrecut cu cealaltă Ana, care era şi ea stearpă, maica Proorocului Samuel, ruga, împreună cu bărbatul ei Ioachim, pe Stăpânul firii, să le dăruiască lor un prunc, făgăduind că, dacă le va împlini cererea, îndată îl vor dărui şi închina lui Dumnezeu. Şi aşa a născut Sfânta Ana pe ceea ce s-a făcut pricina mântuirii neamului omenesc, pe împăcătoarea şi împrietenitoarea lui Dumnezeu cu oamenii, pe pricina înnoirii lui Adam cel căzut, a învierii şi îndumnezeirii lui, pe Preasfânta şi de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria. Iar când ea a fost de trei ani, au luat-o părinţii ei şi au adus-o la Templu şi au încredinţat-o preoţilor. Deci, luând-o arhiereul cel de atunci, Zaharia, a dus-o în cele mai dinlăuntru ale Bisericii unde, o dată pe an, intră numai singur arhiereul. Şi aceasta a făcut-o din insuflarea lui Dumnezeu, Cel ce avea să se nască dintr-însa, spre îndreptarea şi mântuirea lumii cea stricată prin păcat. Şi a rămas fecioara acolo, petrecând doisprezece ani de sfântă vieţuire. Că erau la Templul din Ierusalim trei rânduri de chilii, în care locuiau, cu frică de Dumnezeu, fecioare şi văduve închinate Domnului, precum şi preoţii şi slujitorii, trăind din averea Templului. Şi în acest loc de bună creştere, Sfânta Fecioară, necontenit deprindea, sub supravegherea fecioarelor mai în vârstă, lucrul de mână, citirea Scripturii şi îndeosebi rugăciunea. Iar când s-a apropiat vremea dumnezeieştii Buneivestiri, ieşind de la Templu, Sfânta Fecioară a descoperit arhiereului şi preoţilor că ea, încă din leagăn este făgăduită lui Dumnezeu şi că ea însăşi a ales o viaţă de feciorie neîntreruptă. Drept aceea, la 15 ani ea a fost logodită cu dreptul Iosif, rudenia sa, de 84 de ani, ca, sub chipul căsătoriei, să se păzească curată în lume; şi astfel, Iosif logodnicul, a slujit ca martor la Naşterea cea fără prihană a Domnului, cât şi ca ocrotitor la fuga în Egipt şi la întoarcerea de acolo la Nazaret, în pământul lui Israel. "Iubiţi, aşadar, fraţilor, pe Maica Domnului," - spune un părinte, - "iubiţi-o cu inimă fierbinte şi plină de nădejdi. Rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit de la Biserică, despre Maica Domnului. Cinstiţi pe Născătoarea de Dumnezeu. Respingeţi cu tărie minciunile rătăciţilor, care defaimă pe Sfânta Fecioară. Să ştiţi că diavolul strigă prin gura hulitorilor, diavolul care o urăşte, pentru că ea a născut pe Cel ce i-a surpat stăpânirea. Rămâneţi tari în tradiţiile sfinte ale Bisericii şi cinstiţi pe cea plină de dar şi mai ales slujiţi-o şi luaţi-o ca apărătoare şi sprijinitoare. Că mult poate rugăciunea Maicii, spre îmblânzirea Stăpânului şi nu este nimeni care să se încreadă în mila Preacuratei şi să nu fie ajutat şi mângâiat." Cu ale ei preacurate rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi ! Amin.  

Întru aceastã zi, cuvânt despre un cãlugăr,  care voia sã stie judecãţile lui Dumnezeu          
       A fost un oarecare călugăr sihastru, plin de toate bunătăţile, care se ruga lui Dumnezeu, zicând aşa: "Doamne, dă-mi mie să ştiu ce sunt judecăţile Tale, cele de multe feluri". Şi a făcut post mare pentru această pricină. Dar nu i-a arătat Dumnezeu lui vreme multă ce este cu neputinţă omului a le cunoaşte pe acelea. El însă se nevoia mai departe, rugând pe Dumnezeu pentru aceasta. Deci, Dumnezeu, vrând să-l încredinţeze pe el şi să nu se ostenească fără de minte, i-a dat lui un gând ca acesta: să meargă să cerceteze pe un bătrân, vechi de zile, ce stătea departe de dânsul, ca să-l întrebe pe el. Deci, luându-şi hrană, s-a dus la stareţ. Şi i-a trimis Dumnezeu lui un înger în chip de călugăr şi întâmpinând pe sihastrul, i-a zis: "Unde mergi, robul lui Hristos?" Iar el i-a zis: "La cutare sihastru". Iar acela a zis: "Şi eu, dar, voi merge cu tine la dânsul". Deci, bucurându-se sihastrul de tovărăşie, au mers împreună. Şi în ziua dintâi, mergând, au găzduit la un oarecare om, iubitor de Dumnezeu şi acela primindu-i pe ei, i-a cinstit cu multă omenie şi au mâncat dintr-un blid de argint. Iar după ce au mâncat, îngerul luând blidul, l-a aruncat în mare.  Şi s-a întristat foarte, de aceasta, sihastrul. Iar de acolo mergând, a doua zi, au găzduit la un om primitor de străini, care şi picioarele lor le-a spălat şi bine i-a cinstit pe ei. Şi omul acela a adus la dânşii încă şi pe singurul său fiu, ca să-l blagoslovească pe el, precum l-au şi blagoslovit; dar peste noapte, mergând, îngerul i-a sugrumat copilul. Şi simţind sihastrul, nu i-a zis nimic, pricepând că mai pe urmă avea să înţeleagă. Iar a treia zi mergând, n-au aflat pe nimeni care să-i primească, însă au găsit o casă pustie, veche şi şezând la umbra pereţilor, au început a mânca posmagi, de care ducea sihastrul. Şi, după ce au şezut ei, îngerul sculându-se, s-a încins şi a început a strica casa şi iarăşi a o zidi pe ea. Atunci, sihastrul a început a-l ocărî pe el cu mânie şi mustrându-l, îi zicea aşa: "Oare înger eşti sau drac? Că nu faci lucrurile lui Dumnezeu". Şi i-a zis lui îngerul: "Dar ce am făcut?" Şi i-a răspuns bătrânul: "Ieri şi alaltăieri, acolo unde ne-au primit acei oameni de Dumnezeu iubitori, unuia blidul i l-ai aruncat în mare şi altuia i-ai omorât copilul, iar aici, unde n-am aflat nimic şi nici oameni nu sunt, oare cui zideşti casa aceasta?" Atunci i-a spus lui îngerul: "Să nu te minunezi, bătrânule, de aceasta, nici să nu te sminteşti de mine, ci ascultă ca să-ţi spun: Omul cel ce ne-a primit pe noi întâi era plăcut lui Dumnezeu întru toate, dar blidul pe care l-am aruncat îi venise lui dintr-o nedreptate. Deci ca să nu-şi piardă plata sa, din pricina blidului aceluia, l-am aruncat în mare, iar tu nu te mira de aceasta.  Asemenea, al doilea om, plăcut este şi el lui Dumnezeu, dar de i-ar fi trăit acel copil mic, apoi de mare răutate avea să fie pricinuitor şi vas al vrăjmaşului. Pentru aceea l-am sugrumat şi i-am scos sufletul, pentru bunătatea tatălui său, ca şi acela să se mântuiască. Deci, nici de aceasta să nu te sminteşti, părinte". Iar bătrânul i-a zis: "Dar aici, în loc pustiu, ce faci, stricând casa aceasta şi iarăşi zidind-o pe ea?" Şi i-a răspuns îngerul: "Omul din casa aceasta şi-a pierdut averea şi, sărăcind a plecat. Dar moşul lui, zidind palatul acesta a pus aur în perete. Deci, pentru aceea i-am surpat casa, ca nu cumva să piardă cineva pe Dumnezeu, căutând aurul acela aici şi sufletul acela să se osândească, zidul nou arătând că pereţii vechi nu mai sunt". Şi acestea spunându-i-le cu de amănuntul, îngerul i-a zis lui: "Mergi, bătrânule, la chilia ta înapoi şi nu te mai osteni fără de minte. Că grăieşte Duhul Sfânt: "Judecăţile Domnului sunt adânci şi mult necercate şi neştiute de oameni." Deci, nu căuta să le pătrunzi pe ele, că nu-ţi este ţie de folos". Şi acestea zicând către bătrân, îngerul, într-acel ceas, s-a făcut nevăzut. Iar sihastrul, temându-se foarte, a înţeles să nu mai întrebe de judecăţile lui Dumnezeu, spunând tuturor cele întâmplate. Şi aşa şi-a mântuit sufletul său în Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos. 
Sursa:(Predică Pr. Savatie Baştovoi - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului)
http://www.ortodoxmedia.com/download/audio/predici/pr-savatie-bastovoi/Pr-Savatie-Bastovoi-predica-intrarea-in-Biserica-a-Maicii-Domnului.mp3
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage21Nov.shtml  
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1239

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4