Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

luni, 31 august 2009

Proloagele din 31 august



Luna august in 31 de zile: pomenirea punerii in sfanta racla a cinstitului Brau al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, in cinstita ei casa din Constantinopol, si a minunii ce s-a facut atunci, acolo.

Inca din cele dintai timpuri, crestinii au aratat multa evlavie pentru orice fel de lucruri, care au avut vreo legatura cu Mantuitorul Hristos, cu Maica Domnului sau cu Sfintii Sai (Fapte 19, 12). Ei au pastrat cu scumpatate asemenea semne sfinte si le ascundeau cu grija in vremuri de restriste. Multe s-au pierdut si pierdute au ramas pana in ziua de astazi, dar, altele s-au aflat si, in vremuri de liniste, au fost asezate in locuri de cinste, iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru pastrarea si cinstirea lor.

Asa s-a intamplat, bunaoara, cu "Vesmantul Maicii Domnului" cu "cinstitul ei Omofro", cu Braul Maicii Domnului", cu moastele a sute si mii de Mucenici si cu atatea altele, de acest fel, aducatoare aminte despre cei ce au marturisit, de-a lungul vremurilor, credinta noastra veche si mereu noua, in Iisus Hristos, Domnul nostru.

Cinstitul Brau al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astazi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, asezat intr-o racla de aur, cu pecetluire imparateasca, si a fost pus in biserica pe care dreptcredinciosul imparat Teodosie cel Tanar o zidise, cu hramul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adica targul de arama. Dupa multi ani, pe vremea imparatiei lui Leon cel Intelept (886-912) sotia acestuia, Zoe imparateasa, era suparata de duhul cel necurat, iar imparatul si rudeniile lui erau in mare mahnire si se faceau multe rugaciuni catre Dumnezeu, pentru imparateasa, care patimea. Si i s-a aratat ei o dumnezeiasca vedenie, spunandu-i ca, daca se va pune pe dansa Braul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, va lua tamaduire.

Imparateasa a spus acest vis barbatului sau, imparatului Leon, iar el, a rugat, indata, pe patriarh pentru aceasta. Si, dezlegand pecetea, au deschis racla si s-a aflat, intreg, cinstitul Brau al Preacuratei, intru nimic vatamat de trecerea vremii. Si l-au sarutat pe el cu evlavie. Iar, cand petriarhul l-a intins deasupra imparatesei, aceasta, indata a scapat de chinuirea diavoleasca si a castigat tamaduire desavarsita de boala ei. Atunci, toti, cu bucurie, au preamarit pe Hristos Dumnezeu si pe Preacurata Maica lui, cantand cantari de multimire. Iar cinstitul Brau, fiind pus in aceeasi racla de aur, a fost pecetluit cu pecete imparateasca. Si s-a asezat praznuirea de astazi, in cinstea Binecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a facut atunci de sfantul sau Brau, cu darul Preacuratei si cu milostivirea Celui ce S-a nascut dintr-insa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.



Intru aceasta zi, pomenirea innoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.

Pe vremea imparatiei lui Mihail si a Teodorei, dreptcredinciosii imparati (1051-1055), un oarecare patrician, cu numele Antonie, avea in Constantinopol o casa cinstita, in curtea ce era alaturi de Neoria. De asemenea, el avea o biserica slavita, a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, careia imparatii luptatori impotriva icoanelor ii luasera podoabele, scotand sfintele icoane si insemnand numai cruci in locul lor. Deci, patricianul acesta, facand, din nou, icoanele bisericii, cum se cadea, a zidit si o baie, foarte mica, dedesuptul bisericii, pentru trupeasca lui odihna. Dar deasupra acelei bai se aducea pururea preamarire lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit intr-insa darul Preasfantului Duh, pentru Preacurata Maica a Domnului nostru Iisus Hristos, si au inceput a se face multe tamaduiri, de multe feluri de boli. S-au strans si unii iubitori de Dumnezeu si au cerut de la patrician sa faca imbaierile, o data pe saptamana, pentru fratii cei intru Hristos si, mai ales, pentru cei bolnavi; si primind invoirea, faceau aceasta, cu credinta, si se vindecau. Deci, murind patricianul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce erau oameni iubitori de Dumnezeu, spre mantuirea lui sufleteasca. Dar acestia, fiind saraci si neavand nici apa de ajuns, nici alt venit, incetul cu incetul, grijea lucrarii se parasea si, nevrand nimeni dreptul sa o lase altcuiva, a ramas neingrijita. Iar baia, jefuind-o unii si altii de podoabele pe care le avea, lucrul a incetat cu desavarsire. Iar sfanta biserica, vindecatoare a celor bolnavi, in care facea slujba un preot, care, din dumnezeiescul dar, slujea acolo, avea din destul, cele de trebuinta hranei. Deci, fericitul imparat Roman, facandu-si palatul imparatesc si trebuindu-i multe materiale la lucrul palatelor, instiintandu-se de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu, ca are multe materiale de folos, a pus gand sa o strice. Dar Nascatoarea de Dumnezeu purta de grija impotriva celor ce gandea imparatul. Si, in noaptea aceea, s-a aratat celui care era ispravnic asupra lucrarilor, precum si unui tanar, ruda cu ispravnicul, si le-a zis, ingrozindu-i, sa nu cuteze nicidecum a-i darama casa ei, cea de la Neoria. Iar, daca s-a facut ziua, tanarul a spus mamei ispravnicului visul sau si a auzit si imparatul, care, indata ce a aflat, a zis cuvantul acesta: "Nu vreau sa supar pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ci, inca, voi innoi casa aceea cu cele de trebuinta". Asa incat, in loc sa o strice, oamenii care au fost trimisi au curatit baia, cu toata grija, si au innoit-o. Deci, terminandu-se toate lucrarile si facandu-se baia mai mare, au incalzit-o, iar imparatii Roman, Constantin si Hristofor s-au imbaiat intr-insa si bucurandu-se, au intarit acea baie, cu hrisov de danie, pe care s-o poata lua in fiecare an. Si au daruit-o unei manastiri, ca monahii manastirii aceleia sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu. Iar minunile ce s-au facut in acea biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa deoparte, povestind doar una din minunile ce s-au facut in vremea noastra.

O femeie vestita a cazut in boala grea. Si, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori. Dar, auzind de minunile ce se faceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo. Si, ramanand acolo cateva zile si petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bantuita de boala. A iesit, deci, si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna si, cazand la pamant, se ruga zicand: "Miluieste-ma, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca am alergat la tine, fiind lipsita de orice ajutor omenesc." Si, ramanand acolo noua zile, in ziua cea din urma, i s-a aratat o Doamna preacinstita, zicandu-i: "O, femeie, ce strigi catre mine, neincetat?" Iar ea a zis catre dansa: "O, Stapana, stiu ca, pentru pacatele mele, ma chinuiesc, dar, mai stiu că pentru noi pacatosii, Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorat din cer si S-a facut om, nascandu-Se din pantecele tau, drept aceea, am alergat la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa." Iar Nascatoarea de Dumnezeu a zis catre dansa: "Du-te la lacasul meu cel mic, de la Neoria, si acolo iti vei afla vindecarea." Deci, daca s-a desteptat femeia, a multumit lui Dumnezeu si s-a dus, in graba, la Neoria. Si, cazand cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea: "Miluieste-ma Stapana si implineste mila ta catre mine." Si, dupa ce a zis aceasta, a adormit. Si a vazut, iarasi, pe Nascatoarea de Dumnezeu, care i se aratase, impreuna cu un barbat frumos, catre care Maica Domnului a zis: "Iata, femeia cea bolnava, vindeca-i pantecele." Si acela, indata, atingand-o peste pantece cu varga, ce tinea in mana, s-a facut nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, care se aratase cu dansul. Deci, desteptandu-se femeia, a intrat in baie si, spalandu-se, a iesit sanatoasa. Si, inchinandu-se acelui sfant loc, a tamaiat cu mirodenii, multumind Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoarei, spre slava Celui ce S-a nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, istorisire din Limonar, despre cel dintre Sfinti, Parintele nostru Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.

Despre Sfantul Ghenadie, in cartea care se numeste Limonar, Parintii Sofronie si Ioan povestesc asa: "Am mers, ziceau ei, intr-o manastire de obste, care se numea Salama, departe fiind, de Alexandria, ca la noua stadii. Si am aflat acolo pe doi stareti, care fusesera, mai inainte, preoti in Constantinopol. Aceia ne-au povestit noua despre fericitul patriarh Ghenadie, ca era foarte bland si curat cu trupul si preainfranat. Si a fost instiintat despre un cleric, cu numele Harisie, care slujea in biserica Sfantului Mucenic Elefterie si care mult gresea. Ca nu numai intru lenevire si nepurtarea de grija si in necuratie vietuia, ci si cu talharii se indeletnicea. Deci, chemandu-l pe el patriarhul, il sfatuia prin cuvinte, cu duhul blandetei, spre indreptare. Dar, vazandu-l petrecand in neindreptare, a poruncit ca sa fie pedepsit, parinteste, pentru indreptare. Dar acela, umbland cu totul umbland cu totul neindreptat si prin pedepsire neintepetindu-se, a trimis patriarhul, pe unul din slujitorii sai, la biserica Mucenicului, la care slujea Harisie, ca sa se roage Mucenicului, ca, pe clericul acela, care greseste la biserica sa, sau sa-l indrepteze sau sa-l desparta de biserica. Deci, trimisul, ducandu-se si stand in biserica in fata altarului, si intinzandu-si mana spre mormantul Mucenicului, a zis: "Sfinte Mucenice Elefterie, iti graieste tie Ghenadie patriarhul, prin mine pacatosul, ca Harisie, care slujeste in biserica ta face multe faradelegi si sminteli. Deci, tu, sau sa-l indreptezi pe el, sau sa-l desparti de biserica." Deci, facand aceasta, dimineata l-au aflat Harisie mort. Si, de aici, se poate vedea cat de placut a fost lui Dumnezeu, si Sfintilor Lui, fericitul Ghenadie, ca nu in desert a fost cuvantul lui, ce s-a grait catre Sfantul Mucenic, prin trimisul sau, ci, degraba a fost auzit si cu fapta implinit.

Intru aceasta zi, cuvant despre milostivul Sozomon, ca celui ce da saracilor milostenie, imprumut ii da lui Dumnezeu si va lua insutit.

A fost un oarecare om in Ierusalim, cu numele Sozomon, care, mergand prin cetate, s-a intalnit cu un sarac necajit si, dezbracand de pe el imbracamintea, i-a dat-o saracului si s-a dus in calea sa. Insa, aceasta se intampla in vremea secerisului si ziua se pleca spre seara. Si, adormind el putin, a avut un vis. Si se facea ca era intr-o casa minunata, in care era multa lumina si tot felul de pomi, cu multe feluri de roade binemirositoare, incat se plecau ramurile pana la pamant. Si pasarile cantau, in multe feluri, cantari preafrumoase, neavand tacere, incat se putea auzi glasul lor de la pamant si pana la cer. Si ramurile se clatinau cu slava mare.

Deci, acestea vazandu-le el, a venit la dansul un tanar si i-a zis lui: "Vino dupa mine!" Si au mers impreuna, la un stalp poleit cu aur. Si printr-o ferestruica a vazut niste usi si palate preaslavite si impodobite cu margaritare de mult pret. Si, privind Sozomon acolo, iata, au iesit niste barbati cu aripi, din palatele acelea, stralucind ca soarele si ducand patru lazi. Iar, cand acei minunati ingeri treceau de usi, a cunoscut Sozomon ca ei mergeau spre dansul. Si, stand, au pus in preajma lui lazile acelea si asteptau pe cineva, puternic, care sa vina la dansii. Deci, iata, a vazut Sozomon un barbat frumos, iesind din palatele acelea si a mers la ingerii care tineau lazile si le-a zis lor: "Aratati omului acestuia ca, de vreme ce a miluit pe saracul acela, dandu-i lui haina sa, apoi, pentru dansul, se pastreaza lazile acestea." Si a deschis o lada, din cele de aur, au si inceput sa scoata camasi si haine imparatesti si le intindeau pe el, zicandu-i: "Solomon, oare, sunt placute acestea inaintea ochilor tai?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic si a privi spre ele." Si-i aratau lui si alte tesute cu aur si mult pret, cu felurite podoabe si erau ele, ca la o mie la numar, si i-au zis lui: "Cel ce da saracului insutit va primi si viata vesnica va mosteni." Apoi, i-a zis lui Domnul ingerilor: "Tie iti graiesc, Sozomon, iata, cat de multe bunatati ti-am pregatit tie, pentru o haina, cu care M-ai imbracat pe Mine, vazandu-Ma gol. Mergi, dar, si mai fa si altele asemenea si se va da tie insutit." Iar Sozomon a raspuns, fiind cuprins de frica si de bucurie: "Doamne al meu, oare, asa vor lua toti cei ce fac milostenie la saraci?" Si i-a zis: "Cu adevarat, asa este. Ca tot cel ce face milostenie, insutit va primi si viata vesnica va mosteni. Insa iti spun tie si aceasta, sa nu te caiesti pentru milostenie, nici sa te indoiesti de cel sarac, cand i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, in loc de plata, paguba indoita sa primesti." Deci, dupa ce a auzit acestea, Solomon, s-a desteptat din somn si s-a minunat in sine de acel infricosator vis. Apoi, sculandu-se din pat, a zis: "Daca asa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da saracului si cealalta haina a mea." Si, cealalta noapte a avut acelasi vis. Deci, sculandu-se, a doua zi, si-a impartit averea sa saracilor. Si, despartindu-se de lume, s-a facut calugar iscusit.


Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre talharul Chiriac.

Spunea un iubitor de Hristos despre Chiriac talharul, ca facea razboi pentru furt, pe la Emaus, acolo unde este cetatea Nicopolei. Si atat de cumplit era, incat oamenii il numeau lup. Inca, mai avea impreuna cu sine si pe alti talhari, nu numai crestini, ci si evrei si samarieni. Deci, odata, ducandu-se oamenii din Nicopole, de la casele lor, la sfanta cetate a Ierusalimului, in Saptamana cea mare, pentru botezul copiilor lor, dupa ce i-au botezat, se intorceau la casele lor, ca sa praznuiasca sfanta zi a Invierii. Si i-au intampinat pe ei talharii, nefiind de fata mai marele talharilor, Chiriac. Barbatii au fugit, iar, pe femei, prinzandu-le, pe pruncii de curand botezati i-au aruncat pe pamant. Atunci, cand fugeau barbatii, i-a intampinat pe ei vataful de talhari si i-a intrebat: "De ce fugiti?" Iar ei i-au spus lui ceea ce li s-a intamplat. Deci, luandu-i pe ei, Chiriac, mai marele talharilor, i-a adus la insotitorii sai. Si au aflat pe prunci aruncati la pamant. Si, afland de cele ce facusera talharii, indata i-a taiat pe toti cei facusera spurcaciuni. Si a poruncit barbatilor ca sa-si ia pe copiii lor si sa nu se desparta de femeile lor. Iar, dupa ce a mai trecut putina vreme, prins a fost insusi vataful talharilor, si a petrecut in temnita zece ani, si nimeni din domni sau din dregatori nu l-au ucis pe el. Iar, mai pe urma, i-au slobozit din temnita si spunea el despre sine, folosul celor ce auzeau: "Pentru copiii aceia, pe care i-am izbavit eu, atunci, am scapat de moartea cea amara. Pentru ca ii vedeam pe ei, de multe ori, zicandu-mi, sa nu ma tem, caci ei vor raspunde pentru mine." Si am vorbit eu impreuna cu dansul, zicea ava Ioan, presbiterul unei manastiri de obste, si acestea ne spunea noua, slavind pe Dumnezeu, pentru toate cele ce se savarsesc pe Dansul, pentru ca neuitate sunt facerile de bine, ale tutoror oamenilor Inaintea Lui.

Pentru aceasta, a fost izabavit, si acest talhar, din legaturi, din temnita si din moartea cea amara, prin Hristos Iisus, Domnul nostru. Caruia se cuvine slava, cinste si stapanire, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sfarsitul Prologului ce cuprinde douasprezece luni, iar Celui in Treime slavit, Dumnezeului nostru, slava!

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage31Aug.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august31.htm

sâmbătă, 29 august 2009

Proloagele din 30 august



Luna august in 30 de zile: pomenirea celui dintre Sfinti, Parintele nostru Alexandru, patriarhul Constantinopolului(+340).

Sfantul Alexandru a fost episcop pe vremea marelui imparat Constantin (313-337) si a Sfantului Mitrofan, intaiul patriarh al Constantinopolului. Si era Sfantul Alexandru barbat cu multa ravna, si impodobit cu o minunata intelepciune si cu fapte bune. Cand s-au adunat la Niceea Sfintii Parinti, la cel dintai Sinod, a toata lumea (325), patriarhul Mitrofan, neputand merge, din pricina batranetilor, pe acest Sfant Alexandru l-a trimis in locul lui, ca marturisitor al dreptei credinte. Si a dovedit acolo multa pricepere impotriva ratacitei invataturi a lui Arie, incat, de mult folos au fost indrumarile date de el pentru statornicia adevarurilor dreptei credinte.

Iar, cand, dupa moartea Sfantului Mitrofan, Sfantul Alexandru a fost inaltat patriarh al Constantinopolului, el a pastorit cu parinteasca grija turma lui Hristos, ce i-a fost incredintata, fiind un bun si neadormit pastor, impotriva lupilor eretici si pagani si chiar impotriva imparatului din vremea sa, Constantiu, fiul marelui Constantin, care se lasase inselat de uneltirile partasilor lui Arie. Si asa, dupa o lunga viata de lupte si ravna, pentru apararea credintei, cand anii sai au ajuns la 98, Sfantul Alexandru s-a mutat, cu pace, catre Domnul.


Intru aceasta zi, istorisire din viata si ostenelile Cuviosului Parintelui nostru Hristofor.

Spunea Parintele nostru Teodul, despre acest Cuvios barbat: "Eu, zicea, m-am calugarit in manastirea Sfantului Teodosie si am aflat acolo un staret mare, cu numele Hristofor, roman de neam. Deci, intr-o zi, m-am inchinat lui, zicand: "Fii bun parinte, de-mi spune mie lucrurile tale din tinerete. Si staretul, cunoscand ca pentru folos l-am intrebat, mi-a spus mie, zicand: "Eu, fiule, dupa ce m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, ma indeletniceam, in toate zilele, cu slujbele, iar noaptea intram in pestera, pentru rugaciuni, acolo unde fusese Sfantul Teodosie si alti Sfinti Parinti. Iar, cand ma pogoram, ma inchinam lui Dumnezeu pe fiecare treapta, facand o suta de metanii. Si toate treptele sunt optsprezece la numar. Apoi, daca intram inauntru, ma inchinam si faceam rugaciuni. Iar, dupa ce toca de Utrenie, ieseam, indata, la slujba mea. Inca si post castigam pe langa aceasta. Si le-am facut pe toate timp de unsprezece ani, cu infranare si in saracie si in ascultare si intru trupeasca osteneala. Iar, odata, vrand eu sa intru in pestera, am vazut-o toata plina de candele; si unele ardeau, iar altele nu ardeau. Deci, am vazut doi barbati, cu chipuri albe, umbland si ingrijind de candele. Iar eu le-am zis: De ce va ingrijiti de candelele acestea si nu ma lasati pe mine sa intru, ca sa ma rog? Iar eu mi-au zis: Ava, acestea sunt candelele celor ce se ostenesc pentru Dumnezeu. Eu am zis: Pentru ce unele ard, iar altele nu ard? Aceia mi-au raspuns mie: Ale celor ce slujesc bine lui Dumnezeu, acelea ard, iar, ale celor lenesi, nu ard. Apoi am zis: Oare, candela mea arde, sau nu? Ei mi-au zis: Osteneste in rugaciuni catre Dumnezeu si o vom aprinde pe ea. Eu, iarasi, am zis: Dar cele ce le-am facut pana acum, de ce le-am facut? Si, de acest cuvant, ma minunam, apoi, intorcandu-ma, n-am mai vazut pe nimeni. Dupa aceea, am zis in sinea mea: O, Hristofor, de mai multa osteneala iti este tie trebuinta. Iar a doua zi, m-am dus la muntele Sinai, neluand nimic, in afara de hainele in care eram imbracat. Si am petrecut acolo cincizeci de ani. Dupa aceea, mi-a venit mie un glas, zicandu-mi: Hristofor, sa mergi in viata de obste, unde te-ai ostenit bine pentru Dumnezeu, ca, acolo, sa te odihnesti, impreuna cu parintii tai. Deci, acestea spunandu-mi mie, Hristofor si-a dat sufletul sau Domnului si a fost pus in pestera".

Iarasi, acelasi Parinte Teodul, despre acelasi ava Hristofor, intr-o alta vreme, mai inainte de mutarea sa, ne-a spus noua aceasta: "Intr-una din zile, am iesit din manastirea mea, la sfanta cetate a Ierusalimului, ca sa ma inchin si sa sarut Crucea Domnului, cea de viata facatoare. Si, cand am fost acolo si m-am inchinat, si acum ieseam, am vazut pe un oarecare frate stand in usile din mijlocul bisericii, nici intrand, nici iesind, si am vazut doi corbi, zburand fara de frica, aproape pe dinaintea fetei lui si cu aripile amenintand fata celuia si nelasandu-l pe el sa intre. Si am inteles eu, ca demoni sunt corbii aceia. Si am zis catre cel ce sta: Spune-mi mie, frate, pentru ce stai in mijlocul usilor si nu intri? Iar el mi-a zis mie: Iarta-ma parinte, ca sunt optit de ganduri. Si un gand imi zice mie: Mergi si te inchina cinstitei Cruci si o saruta pe ea. Iar, alt gand imi zice: Ba nu, ci mergi, mai intai, si-ti savarseste lucrul tau, si, la alta vreme venind, te vei inchina. Iar eu, auzindu-le pe acestea, zicea Sfantul Hristofor, l-am luat pe el de mana si l-am dus in biserica. Si indata s-au dus corbii aceia de la dansul. Si, asa, l-a facut pe el sa se inchine cinstitei Cruci si Preasfantului Mormant al Domnului si l-am slobozit sa mearga cu pace.

Acestea mi le-a spus mie Cuviosul Hristofor, zicea Teodul, de vreme ce ma vedea pe mine indeletnicindu-ma mult cu lucrurile manastiresti, iar de rugaciuni neingrijindu-ma, ca sa stiu ca se cuvine a cinsti, mai intai, pe cele duhovnicesti si, numai dupa aceia, a savarsit slujirile cele trupesti".

Si acestea auzindu-le, fericitii Parinti Ioan si Sofronie, le-au scris, spre folosul celor ce le citesc si le asculta si spre slava lui Hristos, Dumnezeului nostru.


Intru aceasta zi, cuvant pentru cei ce doresc arhierii si egumenii.

Pierit-a pomenirea lui cu sunet, graieste Proorocul David, adica, a pierit pomenirea omului celui trupesc si iubitor de dulceata, cu sunetul lumii trecatoare. Nu pofti, iubitorule de marire desarta, sa te sui la vrednicie inalta, pentru ca de smerenie este mare nevoie. Ca stim pe multi mari si tari, a caror pomenire, astazi, nu se mai face. Pentru ce, dar, te trufesti in desert, nevoindu-te sa poruncesti altora si ca sa ai cinste si marire in lumea aceasta? N-au fost, oare, altii, inainte de tine, cu aceasta vrednicie, si impodobiti cu aceasta intalta slujire, unde doresti si tu sa te inalti si pe care lumea nu numai ca nu-i pomeneste acum, dar nici nu se gandeste la ei? Socoteste ce sfarsit au avut aceia, si ca tu vei pati asemenea. Ca lumea nu si-a schimbat obiceiul ei cel dintai. Ca trupurile lor s-au facut tarana, precum si tu, maine, te vei face. Nu cinsti fericirea pe care ti-o da lumea, in aceasta viata trecatoare, ci, in mintea ta, gandeste-te ce ti se va intampla, cand te vei duce din aceasta viata trecatoare si scurta. Si sa nu te insele cugetul, ca poti sa-i slujesti lui Dumnezeu mai placut, fiind la vrednicie si la treapta mai inalta, poftind episcopii, egumenii si alte dregatorii, decat in smerenie saracacioasa, cu gandul facerii de bine, parandu-ti ca, asa, vei putea face bunatatile mai lesne, adica, sa indreptezi pe calea mantuirii turma cea incredintata, cum se cuvine lui Dumnezeu, sau sa dai milostenie saracilor, sau alte multe faceri de bine sa savarsesti. Ci, acestea toate sunt cugete mandre, zburatoare in vazduh si mincinoase, cu inselaciune diavoleasca. Pentru ca, daca sarcina cea mica nu o poti purta, pe cea mare, cum o vei duce? Si cel ce nu este rob bun, nici domn bun nu poate fi. Cel ce nu a fost facator de bunatati, in ascultare, nici egumen, placut lui Dumnezeu, nu va fi. Ca ascultatorii cei buni nu poftesc niciodata cinste, cu voia lor. O, ticalosia ta, lume! La cate tocmeli nerusinate ai ajuns, ca sa dea cineva mii de galbeni, sa cumpere stapanii, egumenii si alte ispravnicii, cumparand ei neinteleptii, osanda lor vesnica. In vremile de demult, iubitorii de Hristos parinti nu voiau nicidecum sa ia vreo vrednicie, cu voia lor, ci, cu multa greutate, cu sila, ii puneau numai atunci cand ii vedea ca sunt vrednici.

Iar voi, pentru mandrie, va nevoiti a incapea la cinste trecatoare. Spune-mi, o, iubitorule de marire, cat este de cinstit Pavel Tebeul, ca a lepadat cinstea lumii, stand in pustie 99 de ani si vietuind numai cu apa si cu finice. Tot asa, ava Marcu, care a impinit 95 de ani, in pustie, din care 30 de ani a mancat pamant si de sete a baut apa din mare? Dar Ioasaf, imparatul Indiei, care, lasand imparatia, s-a dus in pustie, sihastrind treizcci si cinci de ani, cu Varlaam, traind numai cu apa si cu verdeturi? Si Alexie, numit "Omul lui Dumnezeu", care a petrecut saptesprezece ani inaintea curtii parintelui sau, sarac, nestiut si defaimat de robi? Dar, pe cine lauda lumea? Oare, nu pe acestia? Pe cine lauda cetatile crestinesti si praznuiesc popoarele? Oare, pe imparatii cei slaviti si luminati? Oare, pe dregatorii cei viteji si purtatori de biruinta? Ori pe alti oameni bogati, care se infrumusetau, odinioara, cu bogatie si cu slava? Ba nu. Dar, pe cine? Pe cei simplii, nebagati in seama, saraci, desculti, adica pe Apostoli si pe cei care au lepadat lumea; pe ei, pe care, oarecand, lumea nu ii lua in seama, iar, acum, imparatii arhiereii si bogatii, cu sfanta teama, se inchina acestora. Si toti cati s-au despartit de lume, aceia, acum, primesc lauda si pe acestia ii pomeneste lumea. Ca Dumnezeu se proslaveste in cei ce-L proslavesc pe Dansul. Ca mai lesne este sa-si mantuiasca cineva sufletul sau, decat sa ridice jugul tuturor pe umerii lui. Ca datoria egumenilor si a celor din dregatorii este, mai mult decat toate, a pazi curatia si dreptatea; aceasta este marea lupta a celor mari si marea intrebare ce sta asupra lor, in ziua Judecatii. Dumnezeului nostru slava!

Sursa:

miercuri, 26 august 2009

Proloagele din 27 august



Luna august in 27 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen (+454).


Acest Preacuvios a fost egiptean de neam si a trait in pustia Egiptului, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450). Tineri fiind, el si cei sapte frati ai sai, intr-o buna zi, s-au despartit de lume si, luand drumul pustniciei, au intrat intr-o manastire si s-au facut monahi.

Deci, fericitul Pimen isi petrecea zilele si anii in pustnicesti nevointe, staruind neincetat in rugaciuni, sporind in faptele bune, cele monahicesti, si intarindu-se, cu ajutor de la Dumnezeu, impotriva nevazutului razboi al diavolului. In scurt, supunandu-si trupul in slujba duhului, s-a suit la varful nepatimirii si a ajuns mare intre Parintii pustiei. Deci, a auzit de intelepciunea si de smerenia lui dregatorul acelui tinut si a vrut, intr-o zi, sa vada pe ava Pimen. Dar parintele Pimen a stat si s-a gandit ca, de il va primi pe acest dregator in chilia sa, atunci, vor veni si altii, care vor incepe sa-l laude pentru darurile lui cele duhovnicesti, lipsindu-l de smerenia castigata, cu atata osteneala si prinzandu-l in mrejele mandriei. De aceea, a trimis vorba dregatorului sa nu vina la el, ca nu poate sa-l vada, fiind hotarat sa plece din locul acela. Si s-a mahnit stapanitorul de un raspuns ca acesta, dar, dorind cu orice pret sa-l vada pe batran, a aflat un mijloc ca acesta, adica a prins pe fiul surorii staretului si l-a inchis in temnita, ca si cand ar fi facut o fapta rea, nadajduind ca staretul va mijloci pentru nepotul sau si, asa, il va vedea.

Auzind aceasta, mama tanarului, sora lui Pimen, a alergat degraba in pustie, la fratele sau, si a inceput sa bata la usa si sa-l roage, cu multa tanguire. Dar staretul nu i-a deschis usa, nici nu i-a raspuns. Iar ea se jeluia, zicandu-i: "Nemilostive, impietritule, neindurate, fie-ti mila, ca acesta este singurul meu copil". Iar Pimen a trimis pe ucenicul lui, sa-i zica sorei sale: "Du-te de aici, ca Pimen nu are copii". Auzind de aceasta, dregatorul a zis catre femeie: "Spune-i batranului, ca macar o scrisoare de rugaminte sa scrie catre mine si voi elibera pe nepotul sau". Deci, staretul a scris aceasta: "Cerceteaza dupa lege si, de este vrednic de moarte, sa moara, iar, de nu, nepedepsindu-l, sa-l libereze". Si s-a mirat dregatorul de socotinta acestui barbat si, cunoscand ca este cu adevarat placut lui Dumnezeu, a eliberat, indata, pe tanarul acela.

Si a avut Cuviosul o multime de ucenici, la intrebarile carora, le raspunde prin pilde si asemanari adanci, pentru ca ei sa inteleaga invataturile Domnului si sa nu rataceasca niciodata de la dreapta credinta in Hristos. Si toti parintii si sihastrii, din Egipt si din Tebaida, il socoteau ca pe un parinte luand sfat si indrumare de la dansul.

Unul din ei l-a intrebat odata: "Cum as putea sa ma pazesc de viclesugul indemnatorului la rele?" Parintele Pimen a raspuns: "Cand caldarea are foc dedesupt si fierbe, mustele si alte vietuitoare nu se apropie de ea, iar, cand se raceste, atunci si mustele stau pe ea si taratoarele cad inauntru. Asa este si cu monahul, de cel care se miluieste cu osardie, la cele duhovnicesti, vrajmasul nu indrazneste sa se apropie si sa-l tulbure, iar, de cel ce petrece in nebagare de seama si in lenevire, vrajmasul, cu inlesnire, se apropie si il supara, precum voieste".

Dar, nu numai cu asemenea cuvinte povatuia Cuviosul, cu dragoste, suflete tinere, ci si prin faptele sale, dadea altora pilde de urmat, fapte de care este plin Patericul, la cuvantul "Ava Pimen". Si, in astfel de fapte, petrecandu-si viata, de trei ori fericitul a ajuns mare invatator al pustiei, si si-a primit sfarsitul, batran si plin de zile.



Intru aceasta zi, istorisire din Limonar, despre un alt Mucenic Pimen.

Sfintii Parinti Sofronie si Ioan, in cartea lor, au scris despre acest Cuvios Pimen. Ava Agatonic, egumenul Lavrei Cuviosului nostru Parintele Sava, ne-a spus noua: "Am mers, zicea el, intr-o zi, in pustia Ruva, la ava Pimen, cel ce vietuia in pestera si se hranea cu radacini. Si, aflandu-l pe el, i-am marturisit lui gandurile mele si, daca s-a inserat, m-a lasat pe mine intr-o pestera, sa ma odihnesc, iar el s-a dus intr-o alta pestera. Si a fost, in noaptea aceea, ger mare si grozav am patimit de frig. Iar, facandu-se ziua, a venit staretul la mine si mi-a zis: "Cum ai petrecut noaptea aceasta, fiule?" Si i-am grait lui: "Iarta-ma, parinte, toata noaptea am patimit de ger". Iar el mi-a zis: "Cu adevarat, fiule, eu nu am patimit deloc de ger". Si, auzind eu, m-am minunat mult, fiindca staretul nu era prea imbracat si l-am intrebat, zicand: "Fii bun, parinte, si spune-mi mie cum de n-ai patimit de ger?" Si mi-a spus mie staretul: "A venit leul si s-a culcat langa mine si m-a incalzit. Insa, sa stii, fiule, ca eu de fiara am sa fiu mancat". Si i-am zis lui: "Pentru ce, parinte, ai sa fi mancat de fiara?" Si mi-a grait staretul: "Cand eram in lume, la locul meu, am fost pastor de oi, si, intr-una din zile, pascand eu oile, un om mergea alaturi de mine si cainii mei, navalind asupra lui, l-au rupt si l-au mancat. Iar eu, putand sa-l apar pe el de caini, nu l-am izbavit. Si sunt instiintat, prin descoperirea lui Dumnezeu, ca, si eu, cu acelasi fel de moarte, am sa mor, rupt de fiare." Aceasta a spus-o Cuviosul Pimen, despre sine, lui ava Agatonic. Si a fost, dupa cuvantul lui. Ca, dupa trei ani, s-a facut cunoscut ca Parintele Pimen, vietuitorul din pustie, a fost mancat de o fiara. Insa sufletul lui cel sfant s-a randuit in ceata Cuviosilor Parinti, prin milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.

Sursa:

marți, 25 august 2009

Proloagele din 26 august



Luna august in 26 de zile: pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia si a celor impreuna cu dansii (+303 - 305).



Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au fost din cetatea, Nicomidiei, pe vremea imparatiei lui Maximilian Galeriu, la a doua inconjurare, pe care o facea imparatul prin imparatia sa, urmarind pe crestini. Dar, ajungand in Nicomidia si intrand in capistea idoleasca, imparatul s-a inchinat necuratilor zei, aducandu-le spurcate jertfe, impreuna cu toti cetatenii, dupa care a poruncit ca, pe cei ce cred in Hristos, sa-i caute si sa-i aduca la chinuri.
Si s-a apropiat de mai-marele ostilor, un oarecare pagan, si a zis: "Iata, crestinii s-au ascuns in pesteri si eu i-am auzit acolo, in noaptea aceasta, citind si rugandu-se Dumnezeului lor." Deci trimitand ostasi au prins douazeci si trei de barbati crestini, ascunsi in pesteri si, legandu-i in lanturi, i-au adus in cetate ca sa-i infatiseze inaintea imparatului. Dar, acolo, marturisind ca sunt crestini, Sfintii Mucenici au fost crunt batuti de ostasi, iar imparatul a poruncit ca numele si cuvintele lor sa fie scrise in cartea de judecata.
Si, pe cand se facea scrierea numelui lor, Adrian, un barbat cinstit dintre mai marii curtii, si care tinea inca de paganatate, i-a intrebat: "Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele patimi?" Si, raspunzand ei, au zis: "Ca sa dobandim bunatatile ce sunt pregatite de Dumnezeu celor ce patimesc pentru El, pe care nici auzul nu le poate sa le auda, nici cuvantul sa le povesteasca." Deci, Adrian, acestea auzindu-le, umilindu-se din dumnezeiescul dar, a zis, catre scriitori, sa scrie si numele lui, cu crestinii, aratand ca este bucuros sa moara si el, impreuna cu dansii. Deci, scriindu-l, l-au bagat in fiare si in inchisoare. De acest lucru afland, Natalia, femeia lui, la inceput s-a ingrijorat, nestiind pricina intemnitarii lui, dar, mai pe urma, instiintandu-se ca pentru Hristos, l-au pus in lanturi si in temnita, indata, imbracandu-se in haine luminate, a alergat la temnita si, intrand inlauntru, i-a sarutat cu bucurie lanturile de pe grumaji si-l fericea pentru sfantul indemn ce a aratat si-l invata sa stea neclintit in chinuri si-i ruga pe Sfntii, cei ce erau impreuna cu el, ca sa se roage pentru el. Si s-a intors Natalia la casa ei, dupa sfatuirea aceasta cu Mucenicul Adrian, care a incredintat-o ca-i va da de stire, sa vina, sa vada sfarsitul sau. Si era fericitul Adrian tanar cu varsta, avand numai douazeci si opt de ani, si nu trecusera decat treiseprezece luni, de cand se casatorise cu Natalia.
Deci, cu o zi inainte de intalnirea cu tiranul, Adrian, dand plata pazitorilor, a iesit si s-a dus sa dea el insusi de stire Nataliei, despre ziua sfarsitului sau. Dar ea, vazandu-l i-a inchis usa, gandind ca el a fugit de chinuri si s-a lepadat de Hristos, si-l mustra, facandu-l fricos si iubitor de dezmierdari. Si zicea: "Ce voi face eu, care m-am insotit cu acest pagan? Nu m-am invrednicit de cinstea de a ma numi sotia unui mucenic ca, iata-ma sunt o ticaloasa femeie, a unui barbat lepadat de Dumnezeu" Iar fericitul Adrian, stand, batea in usa, zicand: "Natalia, doamna mea, deschide, caci n-am fugit de chinuri. Eu am venit, precum ti-am fagaduit, sa te iau, ca sa vezi sfarsitul nostru, chezasuind Mucenicii pentru mine, si trebuie sa fiu acolo, la ceasul hotarat." Acestea auzindu-le, Natalia, indata, i-a deschis usa cu bucurie si, imbratisandu-se, s-a dus cu el la tiran. Si, intrand in temnita, Natalia saruta lanturile Sfintilor si stergea cu panza curata, ranile lor, aducandu-le pe cat se putea, usurare durerilor.
Deci, adus fiind Sfantul Adrian la imparat si marturisind pe Hristos, ca este Dumnezeul cel adevarat, l-au pus cu fata in jos, l-au batut cu toiege si, intorcandu-l cu fata in sus, atat a fost batut pe pantece, incat i se vedeau si maruntaiele; dupa aceea, i-au taiat mainile si picioarele. Si, fiind el in temnita impreuna cu ceilalti Sfinti, s-a instiintat imparatul ca cei legati au slabit cu totul si sunt aproape de moarte. Atunci a dat porunca sa se aduca in temnita o nicovala si un ciocan de fier, ca sa le zdrobeasca fluierele si mainile si asa sa moara. Acestea vazandu-le, Natalia ii ruga pe ucigasi sa inceapa cu Adrian. Si, ucigasii ascultand-o, ea il ruga pe Adrian sa rabde cu tarie. Si, indata, din acea durere mare, Sfantul Adrian si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
Deci, poruncind necuratul imparat ca trupurile Mucenicilor sa se dea focului, fericita Natalia a ascuns, in taina, mana barbatului ei, ca sa nu fie aruncata in foc. Dar, stingandu-se focul de un potop de ploaie cu tunete si fulgere infricosatoare, unii slujitori ai stapanirii au fugit, in timp ce altii mureau ucisi de trasnete. Iar, un om credincios, anume Eusebiu, luand moastele Sfintilor, si punandu-le intr-o corabie mica, le-a dus la Arghiropol si le-a asezat intr-o biserica, aproape de Vizantia. Acolo, mergand, mai pe urma, Natalia si-a dat sufletul lui Dumnezeu, sfarsindu-si alergarea ei cea muceniceasca si fara de sange, ca una ce a patimit mult, slujind pe Mucenici si fugind din casa ei, pentru intreaga curatie. Si a fost ingropata langa moastele Mucenicilor.




Intru aceasta zi, cuvant despre insuratoare si despre desfranare.



Veniti, voi, cei cu minte, si pricepeti, ca, deschizandu-va auzul, ascultati cuvintele mele simple, pe care vi le graiesc, spre folosul vostru, despre insuratoare si despre desfranare. Pentru ca, zice Apostolul Pavel: "Cinstita sa fie nunta intru toate, si patul nespurcat" (Evr. 13, 4). Iar acestea auzindu-le, fratilor, sa luam in inimi cele ce ni se graiesc noua spre folos, precum, iarasi, acelasi Apostol zice: "Cei ce nu pot sa se infraneze, sa se insoare si sa se marite. Ca, mai de folos este sa se insoare omul, decat sa fie desfranat, pentru ca, pe desfanati ii va judeca Dumnezeu". Deci, daca aceasta judecata o propovaduieste Apostolul, celor ce gresesc, inainte de insuratoare si nu se pocaiesc, cu atat mai aspra este judecata celor ce isi lasa sotiile si se duc la altele. Insa, de vom fi vanati de diavolul, pentru aceste pacate,apoi, sa le parasim pe acestea si sa ravnim la viata barbatilor celor buni, ca aceia au vietuit dupa Lege si, dupa Lege, au murit. Oare, Avraam n-a fost insurat? Si tot asa, Isaac si Iacov si alti multi, pe care noi astazi ii fericim si ii cinstim? Insa ei, dupa lege au trait, si nu s-au apropiat decat de sotiile lor, nici n-au cautat la desfranare, nici n-au fost desfranati. Sau, nu stiti ca multi, din Legea veche si din Legea noua, si-au pierdut plata lor, pentru multimea femeilor, petrecand in desfranari? Si, insusi Solomon, oare, nu din pricina multimii femeilor a pierit? Iar David, tatal lui, care atat de mare prooroc si imparat era, incat si Sfantul Duh se odihnea intru dansul, oare, n-a cazut prin acelasi pacat, pacatuind cu Batseba si ucigand pe barbatul ei? Dar chiar de au gresit, repede indata au adus si pocainta, cu cu buxe impietrite, ci din adancul inimii, fagaduind ca, de acum, nu vor mai face acestea, ci vor plange. Asemenea si voi, sa nu va lasati sotiile voastre, mergand la altele. Graiesc voua imparatilor, bogatilor si tuturor stapanitorilor, nu luati femeile de la barbatii lor, ca sa va insotiti cu ele, pentru ca, prin aceeasi lege, ca si voi, s-au insotit cu nunta si la aceeasi judecata vor sta inainte. Nici sa nu luati cu sila fetele de la saraci, nici sa batjocoriti, rusinand fecioare, pentru ca vor striga acelea catre Domnul si le va auzi si va trimite Dumnezeu mania Lui peste voi, precum zice Ioan, marele Teolog: "Ca si cu o secera va arde si va secera pe pacatosii de pe pamant" (Apoc. 14). Ca, daca ne vom petrece viata rau, aici, apoi, acolo, vom fi chinuiti. Deci, ce raspuns vom da la infricosatoarea Judecata? Sa ne temem fratilor, de Judecatorul cel puternic, Care nu se uita la fata celui ce este judecat. Sa parasim iubirea de dulceata si pofta cea rea si sa facem pocainta adevarata, curatindu-ne prin milostenie. Si, asa, in toate zilele facand, vom castiga Imparatia Cerurilor, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.




Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage26Aug.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=25&p2000_imageid=1152

Proloagele din 25 august



Luna august in 25 de zile: aducerea cinstitelor moaste ale sfantului Apostol Vartolomeu, de la insulele Lipare, la cetatea Venenda.

Sfantul Apostol Vartolomeu, numit si Natanail, a fost unul din cei doisprezece Apostoli. El a propovaduit pe Hristos, o vreme, in Siria, impreuna cu Sfantul Apostol Filip si cu sora acestuia, Mariami, Fecioara, iar de la o vreme, a facut lucrul Domnului singur. Pe cand propovaduia in Asia Mica, suferind batai, temnita, loviri cu pietre, pentru Stapanul sau, Sfantul Vartolomeu a intalnit pe Sfantul Ioan, Apostolul cel iubit al Domnului, binevestind pe Hristos. Si a fost intalnirea aceasta, pentru dansul, o duhovniceasca mangaiere.

S-a dus, apoi, in Frigia, si, intrand in cetatea Ierapolei, propovaduia neincetat pe Hristos in cetatea cea plina de idoli. Aici a deschis ochii cei trupesti ai orbului Stahie, iar, prin propovaduire si Sfantul Botez, i-a deschis ochii lui si ochii cei sufletesti. De aici, Apostolul Vartolomeu s-a dus in partile Indiei si a zabovit acolo multa vreme. Deci, luminand pe toti si facand biserici, le-a lasat Evanghelia Sfantului Matei, pe care o purta cu el, talmacind-o in graiul lor. Dupa ce Sfantul Vartolomeu a iesit din India, s-a dus in Armenia cea Mare si, tamaduind pe fiica imparatului de duhuri necurate, multi au crezut in Hristos, incat, pana si imparatul, cu toata casa lui, s-a botezat. Dar, uneltind, fratele imparatului l-a indemnat pe acesta sa piarda pe Vartolomeu, ca sa aiba pace cu paganii din cetate. Deci, gasind bun prilej, l-au prins pe Sfantul Apostol in cetatea Albana, din Armenia, l-au rastignit pe cruce, cu capul in jos, iar Sfantul pe cruce fiind, ii sfatuia sa cunoasca adevarul si sa se intoarca, de la intuneric, la lumina cea adevarata a lui Hristos. L-au osandit, pentru aceasta, sa-i jupoaie pielea de pe el, iar el rabda ca, intr-un trup strain, binecuvantand neincetat pe Dumnezeu. La sfarsit, dregatorul a poruncit sa i se taie capul.

Dupa sfarsitul mucenicesc al Sfantului Apostol Vartolomeu, cinstitul sau trup a fost luat de credinciosi, care l-au pus intr-o racla de plumb si l-au dus in cetatea Albana, din Armenia cea Mare, in care Sfantul lucrase. Acolo, sfintele lui moaste, dand tamaduiri bolnavilor, multi nccredinciosi se intorceau la Hristos. Deci, slujitorii diavolesti, vazand minunile acelea, se maniau pe cinstitele moaste ale Apostolului. Deci, s-au adunat cu vrajmasie si, luand racla de plumb, cu moastele, le-au aruncat in mare, socotind ca se vor duce in adanc si li se va pierde urma. Si au mai aruncat inca si alte patru racle, cu moastele altor Sfinti Mucenici. Si in loc sa se afunde, raclele s-au facut ca niste luntrii, plutind pe apa, mai presus de fire. Iar, prin purtareade grija a lui Dumnezeu, racla cu moastele Sfantului Apostol Vartolomeu a ajuns in insulele Lipare.

Toate acestea, descoperindu-se lui Agaton, episcopul insulelor Lipare, acesta a mers, cu clerul si cu poporul, la malul marii, Si, afland racla cu moastele Apostolului, s-au umplut toti de mare bucurie, graind: "Bine ai venit la noi, Apostole al lui Dumnezeu." Deci, luand racla cu moastele, in laude si in cantari, au dus-o la biserica. Si se faceau vindecari bolnavilor, cu mirul ce curgea din cinstitele moaste. Si au petrecut sfantele moaste, in insula aceea, multi ani, pana pe vremea lui Teofil, luptatorul impotriva icoanelor, cand saracinii au pradat insulele Lipare. Atunci, un om bogat, Sicard, din cetatea Venenda, pornindu-se din credinta lui fierbinte in Sfantul Apostol, a tocmit niste corabieri din cetatea Amalfi, sa ia sfintele moaste si sa le aduca la dansul, platind cu indestulare pentru aceasta.

Deci, corabierii aceia au luat din insula acea dorita bogatie duhovniceasca si s-au intors la ai lor. Iar, cand Sicard a vazut, pe mare, apropiindu-se, moastele Apostolului, a iesit in corabii cu episcopul si cu poporul, in intampinarea lor, primind cu bucurie pe Apostolul lui Hristos. Si, ducandu-le in cetatea Venenda, le-au pus in biserica cea mare, alcaduindu-le praznic luminat. Si, din acea vreme, s-a asezat praznuirea cinstitelor moaste ale acestui Apostol, la 25 de zile ale lui august, zi in care aceste sfinte moaste s-au adus in Venenda.



Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage25Aug.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august25.htm


duminică, 23 august 2009

Proloagele din 24 august



Luna august in 24 de zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Eutihie (sec.I).

Traditia Bisericii pastreaza pomenirea acestui Sfant Eutihie, care avea ca patrie Sevastopolul Palestinei. Deci, auzind el de bunavestire a lui Hristos si-a lasat parintii si rudele si s-a apropiat de ucenicul iubit al lui Hristos, adica de Sfantul Apostol Ioan, Cuvantatorul de Dumnezeu, si, urmand obiceiurilor lui, invata de la el cereasca intelepciune. Drept aceea, dezradacinand din temelie inselaciunea idoleasca si scotand darul lui Dumnezeu, ca dintr-un izvor, se umplea de ravna apostoleasca. Asemenea, afland si pe Sfantul Apostol Pavel, l-a urmat si pe el, ca steaua pe soare, ostenindu-se impreuna cu el la propovaduirea Cuvantului si rabdand barbateste toate primejdiile. Pentru aceasta si este numit el ucenic al celor doi Apostoli, desi nu se afla in numarul celor saptezeci. S-a cinstit, deci, cu numirea de Apostol, ca unul ce s-a ostenit cu cei mai mari Apostoli la bunavestirea lui Hristos si ca unul ce a fost sfintit, de dansii, episcop, la slujirea Cuvantului si la Jertfe.

El a strabatut multe tari, propovaduind pe Hristos, nu numai cu dansii, ci si singur. Dar, chiar si singur, el avea impreuna calator cu sine pe ingerul lui Dumnezeu, care il intarea si-i spunea dinainte cele ce aveau sa i se intample. A suferit pretutindeni legaturi si batai, dar patimea cu barbatie, pentru Domnul sau. Odata, fiind chinuit de foame in temnita, o mana nevazuta i-a adus paine si l-a intarit intr-atat, incat socotea chinurile ca nimic. I-au strujit trupul cu unghii de fier, dar sangele lui a imbalmasat vazduhul, ca un nor de buna mireasma. A fost aruncat in foc si dat fiarelor, dar una din ele, graind omeneste maririle lui Hristos, i-a ingrozit pe toti, cei ce priveau. Asa, savarsindu-si nevointa alergarii sale, Sfantul a fost dus legat de la Efes, in patria sa Sevastopol, din Palestina.

Slujba sa din Minei pomeneste ca Sfantul s-a sfarsit prin taierea capului cu sabia, luand de la Hristos cununa biruintei.



Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.

Ne-a spus noua fericitul Parintele nostru Luca: "Tanar fiind eu, zicea, a murit un om bogat din tara mea, si l-au ingropat in mormant. Si, mergand eu la scoala am vazut, intr-un mormant, stand un om parlit cu totul, ca un taciune, si, chemandu-ma, imi zicea: "Eu am lasat in testament scris, ca sa se dea milostenie, pentru izbavirea sufletului meu si nu au dat nimic; deci, sa le spui, sa dea. Ca de nu vor da, apoi asa voi fi, precum ma vezi." Iar eu, copil fiind, de frica am fugit si, din prostimea tineretii mele n-am spus nimic, incat, acum, dupa atatia ani, sunt judecat de cugetul meu." Acestea imi spunea fericitul Parinte Luca, mitropolitul Anavaziei.

Asemenea cu aceasta, ne-a spus si un alt batran mare, un lucru infricosator, dar, mai ales, de folos. Ca, adica, dupa ce a adunat fratii si a facut manastirea, auzind de dansul un frate al lui, dupa trup, a venit la el si, calugarindu-se in manastire, si-a sfarsit viata in multa lipsa de griji si fara luare aminte. Iar staretul, cu multa osteneala, purta grija de dansul. Si mult se ruga lui Dumnezeu, ca sa-i descopere lui cele despre fratele sau adormit. Si i s-a dat lui de a vazut sufletul aceluia in mainile dracilor. Deci, dupa ce a vazut aceasta, a poruncit fratilor sa caute, cu de-amanuntul, in chilia fratelui sau si orice vor afla acolo, sa duca la staret. Si aceasta facandu-se, din purtarea de grija a lui Dumnezeu, au gasit in fata chiliei multi saraci si scapatati. Si staretul indata a poruncit sa imparta toate cele ramase saracilor, iar fratilor din manastire le-a poruncit ca nimeni sa nu ia ceva din acelea, de la mic, pana la mare. Iar, dupa ce au facut asa, staretul, iarasi, a stat la rugaciune si a vazut judecata lui Dumnezeu si pe ingerii lui Dumnezeu luand indrazneala, din pricina milosteniei, si stand impotriva dracilor celor necurati, pentru sufletul fratelui mort. Insa, un lucru foarte infricosator si plin de multa spaima trebuie sa spunem. Ca dracii cei necurati, cu mare glas, strigau catre Dumnezeu, zicand: "Drept esti, cu dreptate sa judeci. Acest suflet al nostru este, ca faptele noastre le-a facut." Iar ingerii lui Dumnezeu graiau impotriva lor zicand: "Dar, pentru el, milostenie multa s-a facut si scris este ca bogatia omului, folosita ca milostenie, este izbavirea lui." Iarasi, se impotriveau necuratii draci, zicand: "Dar, el a dat milostenia aceea? Nu el, ci staretul." Dar marele staret a raspuns, zicand: "Ca adevarat, eu am facut milostenie, insa pentru sufletul lui am facut-o." Deci, zicand acestea, indata au pierit dracii cei necurati si a ramas sufletul in mainile ingerilor.


Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage24Aug.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=25&p2000_imageid=1150

sâmbătă, 22 august 2009

Proloagele din 23 august



Luna august in 23 de zile: pomenirea Sfantului Mucenic Lupu (sec.III).

Sfantul Mucenic Lupu a trait pe vremea imparatiei lui Aurelian (270-275), si era rob la un stapan, dar liber pentru Hristos, in Care credea. Plin de ravna dumnezeiasca, Sfantul defaima pe zeii cei fara de suflet ai paganilor. Pentru aceasta, paganii inchinatori la idoli, umplandu-se de manie, s-au pornit impotriva lui cu sabiile scoase, iar Sfantul, stand in mijlocul lor, le propovaduia cuvantul lui Dumnezeu, plin de credinta, de intelepciune si de darul lui Dumnezeu, ca, voind ei sa-l prinda, ii oprea puterea lui Hristos si nu-i lasa sa se apropie de dansul.

Stand apoi departe, si-au intins arcurile si au inceput a trage in el cu sagetile, ca Sfantul era in mijlocul lor, ca o tinta pentru sageti, dar nu-l nimereau, nici nu-l raneau. Deci, Mucenicul lui Hristos, fiind nebotezat, dorea Sfantul Botez, ca nu voia sa moara in mainile chinuitorilor lui, ca un pagan. Drept aceea, s-a rugat lui Dumnezeu, si, indata, s-a varsat din cer, ca o ploaie repede, apa peste dansul, luand astfel de sus, baia cea dumnezeiasca, incat se mirau paganii, vazand aceasta.

Deci, Sfantul Lupu s-a dat, dupa aceea, singur si de buna voie, in mainile paganilor, ca un miel la junghiere, iar aceia, luandu-l, l-au dus la dregatorul lor. Si incerca dregatorul sa-l amageasca, cu imbunari,pe credinciosul rob al lui Hristos, fagaduindu-i ca il va slobozi din robie, daca se va inchina idolilor. Dar, neputand sa-l amageasca, a poruncit sa fie batut cu bete, fara crutare. Facandu-i lui, apoi, si alte feluri de chinuri si de batai si neputand sa-l clinteasca din credinta pe ostasul lui Hristos, l-a osandit la taierea cu sabia. Deci, plecandu-si capul, si-a pus, astfel, sufletul pentru Hristos, Domnul nostru.


Intru aceasta zi, viata Cuviosilor Parintilor nostru Eutihie si Florentie (+540), aratata din cuvintele Sfantului Grigorie Dialogul.

In hotarele Nursiei, vietuiau impreuna, in sihastreasca pustietate, doi barbati cu chipul monahicesc, unul cu numele Eutihie, iar altul Florentie. Deci Eutihie, aprinzandu-se cu caldura de ravna dumnezeiasca, se ingrijea nu numai de a sa mantuire, ci si de a altora si se sarguia sa aduca multe suflete la Dumnezeu, prin cuvintele si indemnurile sale, cele de suflet folositoare, iar Florentie, in simplitatea lui, numai la sine luand aminte, isi traia viata lui in rugaciune. Si nu departe de locuinta lor, era o manastire, in care murise staretul, iar monahii, adunandu-se, au venit la Eutihie si l-au rugat pe el, ca sa le fie lor staret, in manastirea lor. Si, ascultand rugamintea acelora, Eutihie a mers la ei si a luat carmuirea manastirii, iar, pe Florentie, l-a lasat sa traiasca la acel loc sihastresc, ca sa nu se pustiasca biserica cea mica, pe care o aveau acolo. Deci, ramanand singur, Florentie se ruga Atotputernicului Dumnezeu, sa-i dea ajutor, sa poata trai, fara suparare, in singuratatea aceea. Si, intr-o zi, dupa savarsirea obisnuitelor rugaciuni, iesind el din biserica, a vazut, in fata usii, un urs, cu capul plecat la pamant si nearatand nimic din naravul sau de fiara, ci, aievea, prin blandetea lui, facea sa se inteleaga ca a venit, fiind trimis de Dumnezeu, spre ascultare si spre slujba. Deci, cunoscand aceasta, robul lui Dumnezeu Florentie a multumit Domnului, ca i-a trimis un impreuna vietuitor ca acesta si, fiindca ramasesera la chilia lui cinci oi si nu era cine sa le pasca pe ele si sa le pazeasca, a poruncit ursului, zicandu-i sa mearga sa maie oile acela la pasune si sa le pasca, iar, la ceasul al saselea, sa se intoarca, impreuna cu ele. Si a inceput fiara aceea sa faca aceasta totdeauna, avand grija pastoririi oilor, cea hotarata lui. Si ursul, obisnuit, ca o fiara ce era, sa manance carne, acum, flamand, pastea oile, biruindu-si naravul lui de fiara. Si cand omul lui Dumnezeu voia sa posteasca pana la ceasul al noualea, poruncea ursului, ca la ceasul al noualea sa se intoarca cu oile. Si asa facea fiara aceea. Iar cand nu voia sa flamanzeasca, pana la ceasul al noualea, ci, in ceasul al saselea voia sa manance, la acel ceas se intorcea si ursul. Si la toata porunca omului lui Dumnezeu se supunea fiara si niciodata nu a gresit. Pentru ca niciodata nu a venit la ceasul al noualea, cand ii poruncea sa vina la ceasul al saselea, si nici la ceasul al saselea, cand ii poruncea sa vina la al noualea ceas. Pentru ca Dumnezeu, pe fiara aceea, pe care a supus-o placutului Sau, a inteleptit-o ca sa priceapa porunca staretului, si sa faca voia lui. Si, slujind asa staretului, multa vreme, a inceput, in partile acelea, sa se duca vestea pretutindenea, despre omul lui Dumnezeu, Florentie. Si toti se mirau de minunea aceea, cum paste fiara oile, slujind batranului.

Dar diavolul, vechiul vrajmas, i-a pornit pe unii spre invidie. Pentru ca el, cand vede pe cei buni luminati cu slava, atunci, ii prinde, prin invidie, pe cei ce sunt razvratiti cu naravul si cu viata, si-i trage la pierzare. Deci, cu indemnarea diavolului, patru monahi, din ucenicii fericitului Eutihie, s-au pornit cu pizma mare asupra lui Florentie, zicand ca staretul lor nu facea semne, iar Florentie, ramanand singur in chilia cea sihastreasca, se arata slavit prin atatea minuni. Deci, ascunzandu-se intr-un loc pe unde mana ursul oile la pasune, l-au ucis. Neintorcandu-se ursul la staret, la ceasul in care avea porunca sa se intoarca, staretul era la mare nedumerire, asteptand pana seara si, nevazand intoarcerea ursului cu oile, a inceput a se mahni, ca ursul, pe care se obisnuise a-l numi frate, nu s-a intors. A doua zi s-a dus la camp, ca sa caute fiara, impreuna cu oile, si, gasind pe urs ucis, s-a intristat foarte mult. Cercetand cu de-amanuntul, a aflat cine a ucis ursul, si a inceput a plange si a se tangui, nu atat pentru moartea ursului, cat pentru rautatea sufletului celor patru frati. Si, cand a aflat ava Eutihie de necazul lui Florentie, l-a chemat pe el la sine, si-l mangaia. Iar omul lui Dumnezeu, stand inaintea staretului si fiind cuprins de mare durere, a zis: "Nadajduiesc spre Atotputernicul Dumnezeu, ca acuma in viata aceasta, inaintea ochilor tuturor, cei care mi-au ucis ursul, desi nu le facuse nici un rau, sa-si ia rasplatire de la Domnul, pentru rautatea aceasta." Deci, acestea zicandu-le placutul lui Dumnezeu, Florentie, indata, dupa glasul lui au urmat faptele. Pentru ca acei monahi s-au acoperit, de la Dumnezeu, cu lepra mare si au putrezit toate madularele lor si cu rana aceea au si murit. Si aceasta facandu-se, omul lui Dumnezeu Florentie s-a inspaimantat mult, fiindca a blestemat pe acei frati. Deci, n-a incetat a se tangui toata viata sa, pentru fratii aceia, iar pe sine se numea ucigasul lor salbatic. Aceasta a facut-o Dumnezeu, ca barbatul acela simplu si imbunatatit sa nu mai indrazneasca, in orice fel de necaz, sa arunce sageata cuvantului de blestem asupra cuiva.

Deci, vietuind intru toate zilele vietii sale, ca un mare placut al lui Dumnezeu, a trecut la viata cea nesfarsita. Asemenea si Cuviosul Parinte Eutihie, pascand turma cea incredintata lui, ani indestulati, si pe multi povatuindu-i si indreptandu-i la calea cerestii Imparatii, s-a dus catre Domnul. Desi in viata sa el nu a facut minuni, insa, dupa mutare s-a aratat facator de minuni, Domnul preamarind pe robul Sau, ca, din hainele lui, care ramasesera dupa el, se dadeau tamaduiri la multe neputinte. Cand nu ploua si se facea uscaciune mare, peste tot pamantul, atunci poporul din tara aceea, adunandu-se, lua haina Cuviosului Eutihie si, ducand-o la biserica si inaintea Domnului rugandu-se, umbla cu ea prin sate, prin tarini si prin gradini, si, indata, se da, de la Dumnezeu, ploaie indestulata, adapand pamantul. Din acest lucru se vede ce fel de putere aveau cei placuti lui Dumnezeu, a caror imbracaminte, aducandu-se inaintea Domnului, potolea mania Ziditorului. Asa se proslavea Dumnezeu, prin minunile celor placuti ai Sai. Iar, acum, pentru aceleasi minuni, Dumnezeu este si va fi proslavit de noi, robii Sai, in vecii vecilor! Amin.


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric

Spunea un parinte oarecare, catre altul, zicand ca la anul 1072, era un frate, anume Ioan, pe care-l numeau Ciprian, care, fiind carturar, avea randuiala de citet. Deci, a murit acest frate si, dupa catava vreme, se arata aievea si, la aratare, duhovnicescului frate, Sava, pe care si tu il stii. Si se arata in usa chiliei lui, stand gol, cu totul parlit de foc, ca un taciune. Si, strigand cu amar, cerea mila si iertaciune. Si, spunand pricina osardiei lui, zicea: "Ma impotriveam si graiam impotriva Legii si a Scripturii." Deci, o vedenie infricosatoare ca aceasta vazand, duhovnicescul nostru parinte, o vreme n-a spus nimanui aceasta, nicidecum, nici macar mie, care eram cu dansul, temandu-se, precum zicea mai pe urma, sa nu fie cumva vreo inselaciune draceasca. Dar, dupa ce a mai trecut multa vreme, pe fata i-a spus lui: "De nu vei arata la toti pacatul acesta al meu, vei da seama." Si, fiindca imi spusese mie toate cu de-amanuntul, am cautat, ca duhovnic si am aflat pricina, precum si el singur imi spusese. Si, cu adevarat, nimeni altul, ca el, nu se impotrivise celor zise si scrise de legile lui Dumnezeu si de dumnezeiestile Scripturi, care, desi, se graiesc si se scriu si de noi nevrednicii, insa nu este cu putinta a scoate sau a adauga ceva, la cele ce s-au hotarat si s-au asezat de Duhul Sfant. Ca se zice: "Blestemat sa fie, daca cineva ar adauga ceva la acestea sau ar scoate ceva." Pe care blestem sa nu-l patimeasca si el, asemenea, in acest fel. Iar noi, auzind acestea, am facut pentru el tot cea am putut. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa:

vineri, 21 august 2009

Proloagele din 22 august



Luna august in 22 de zile: pomenirea Sfintilor Mucenici Agatonic, Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin, Severian si a celor impreuna cu dansii (+303-305).

Acesti Mucenici ai lui Hristos au patimit pe vremea lui Maximian imparatul si a dregatorului imparatesc Evtolmie, trimis, din Nicomidia, cu porunca de a prinde si ucide pe toti, care s-ar dovedi ca se inchina lui Hristos. Acolo, in Nicomidia, Evtolmie, a gasit atat de multi credinciosi ai Domnului Hristos, incat s-a inspaimantat. Ca se afla pe atunci, in imparateasca cetate Nicomidia, un ucenic al lui Hristos, Agatonic, care intorcea pe multi de la paganatatea idoleasca, si-i aducea la Hristos. Pana si carmuitorul imparatesc al acestor tinuturi avea langa el, ca duhovnic al sau, pe Agatonic si se inchina cu multa evlavie lui Hristos.

Multa vreme s-a framantat dregatorul Evtolmie, vazand ca insusi carmuitorul se afla printre crestini, dar, in cele din urma, s-a hotarat sa-l prinda, atat pe carmuitor, cat si pe duhovnicul sau Agatonic, si, de asemenea si pe alti crestini, printre care se aflau Teoprepie, Achindin si Severian. Cu totii au fost aruncati in temnita. Mergand, apoi, in tinuturile Pontului, pentru uciderea crestinilor, Evtolmie a calatorit cu corabia si a ajuns la locul care se numea Carpin. Acolo, a aflat pe Zotic cu ucenicii lui, marturisind pe Hristos. Deci, i-a osandit pe ucenici la moarte pe cruce, iar, pe Zotic, luandu-l cu sine, s-a intors in Nicomidia. Acolo l-a legat alaturi de Agatonic si de ceilalti crestini, intre care erau Teoprepie, Achindin si Severian si i-a dus in Tracia, unde venea si imparatul, ca, acolo, sa judece pe Sfinti.

Deci, dupa oarecare timp, au fost scosi din temnita si au fost batuti cumplit si au pornit, apoi, la drum. Dar calea fiind lunga si grea, crestinii care aveau rani si erau slabiti de suferinta, si-au dat duhul pe drum, primind lovituri de moarte. Asa au fost Sfintii Zotic, Teoprepie, Achindin si Severian, care au marturisit pe Hristos cu indrazneala. Cu mare greutate a ajuns Sfantul Agatonic si carmuitorul, impreuna cu ceilalti crestini, in Silivria, unde se afla imparatul. Iar acesta, vazand ca nici un chin nu poate indupleca pe crestini sa se lepede de Hristos, a dat judecata de moarte, sa li se taie capetele, pentru Hristos, Domnul nostru. Si asa s-au invrednicit a primi cununa muceniciei.


Intru aceasta zi, cuvant despre un sihastru, care s-a jurat fata de dracul.

A fost, in muntele Eleonului, un staret sihastru, foarte nevoitor si se lupta cu el dracul desfranarii. Iar, intr-o zi, dracul a navalit asupra lui foarte tare. Deci, a inceput staretul a se tangui si a zice dracului: "Pana cand ma vei chinui pe mine? Ai imbatranit impreuna cu mine". Apoi, i s-a aratat lui dracul, la vederea ochilor, si a zis batranului: "Jura-te mie, batrane, ca nu vei spune nimanui ceea ce vreau sa-ti spun tie, si, dupa aceea, nu ma voi mai lupta cu tine". Si i s-a jurat lui staretul, zicand: "Nimanui nu voi spune, asa ma jur pe Cel ce locuieste intru Inaltime, ca nu voi spune nimanui, orice imi vei spune mie". Deci, a zis lui dracul: "Sa nu te inchini la aceasta icoana si, apoi, nu ma voi mai lupta cu tine". Dar, icoana era a Preasfintei, Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoare si Pururea Fecioara Maria, care a nascut pe Domnul nostru Iisus Hristos. Si a zis sihastrul catre dracul: "Departeaza-te de la mine, ca sa nu mai vad". Si, indata a pierit dracul.

Iar, a doua zi, a mers sihastrul la Teodor Sicheotul si i-a spus lui toate cele ce i se intamplasera. Deci, a zis staretul catre sihastru: "Cu totul ai fost batjocorit, de vreme ce te-ai jurat dracului si este bine ca ai marturisit. Ca, mai bine ti-ar fi fost tie sa fi intrat in vreo cetate si sa nu fi lasat nici o desfranata, decat sa te lepezi de cinstirea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos si a Preacuratei Maicii Lui". Apoi, intarindu-l pe el si intemeindu-l cu mai multe cuvinte, s-a dus la locul sau. Iar dracul s-a aratat, iarasi, sihastrului si i-a zis lui: "Oare, cum te-ai jurat mie, ca nu vei spune nimanui si, iata, ai spus calugarului aceluia? Dar, sa stii ca vei fi judecat in ziua judecatii, ca un calcator de juramant". Si, raspunzand, sihastrul i-a zis lui: "Stiu ca m-am jurat, insa, Stapanului si Facatorului meu m-am jurat, iar, pe tine, ticalosule, nu te voi asculta". Si a fugit dracul rusinat de la el. Dupa aceea, s-a usurat staretul de razboi, si, cealalta vreme a vietii, placandu-I lui Dumnezeu s-a mutat la Domnul. Dumnezeului nostru, slava!

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage22Aug.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august22.htm

joi, 20 august 2009

Proloagele din 21 august



Luna august in 21 de zile: pomenirea Sfantului Apostol Tadeu, din cei saptezeci de Apostoli.

Sfantul Apostol Tadeu a fost unul din cei saptezeci de Apostoli ai Mantuitorului, de neam evreu, din cetatea Edesa si bun cunoscator al Legii vechi. Sa se stie deci, ca, dupa Traditia Bisericii, acest Sfant Tadeu este altul decat Sfantul Iuda sau Levi Tadeul, cel numarat intre cei doisprezece Apostoli, si altul decat Iuda, fratele Domnului, scriitorul Epistolei lui Iuda, din Noul Testament, si fratele lui Iacov, zis, uneori, si Tadeul.

Suindu-se el in Ierusalim, pe cand Sfantul Ioan Botezatorul propovaduia pocainta si apropierea Imparatiei lui Dumnezeu, Tadeu a primit, si el botezul lui Ioan. A cunoscut, apoi, invatatura Domnului nostru Iisus Hristos si, vazand faptele Lui cele fara de asemanare, Tadeu a mers dupa El, si s-a numarat in ceata celor saptezeci de Apostoli. Mai tarziu, dupa Pogorarea Duhului Sfant peste Apostoli, Tadeu s-a dus, trimis de Duhul Domnului, in cetatea Edesa, propovaduind Evanghelia. Primit bine de stapanitorul cetatii, cu numele Avgar, Sfantul Tadeu a istorisit tuturor patimirea Domnului Hristos, Invierea si Inaltarea Lui la cer. A botezat pe domnitorul Avgar si pe cei din casa lui, vindecandu-l, totodata, si de orice urma de lepra. A botezat, de asemenea, si pe toti cei care ascultau cu evlavie invataturile sale si credeau in Hristos. Cat timp a stat in cetatea Edesei, Apostolul Tadeu n-a incetat sa propovaduiasca sfanta credinta, indemnand, pe cei ce credeau la, zidirea lacasurilor de inchinare si sfintind, prin punerea mainilor, slujitori la altarele Domnului. Deci, dupa o oarecare vreme, Sfantul Apostol, voind sa raspandeasca samanta Evangheliei si in alte parti, s-a pregatit de drum lung. Iar, la plecarea sa din cetate, domnitorul Avgar, drept multumire pentru lucrarea sa, de zidire sufleteasca, a vrut sa-i daruiasca lui multime de aur. Dar Sfantul Tadeu n-a primit, zicand ca, daca pe ale noastre toate le-am lasat, cum am putea primi cele straine? Plecand, astfel, din Edesa, Sfantul Tadeu a ajuns in Mesopotamia, unde a adus pe multi la credinta si a zidit biserici, iar, de acolo, a mers mai departe, prin satele si orasele Siriei, ostenindu-se mereu cu bunavestirea lui Hristos, pana ce a ajuns la Berit, cetatea Feniciei. Aici si-a incheiat Sfantul Tadeu apostoleasca lui stradanie si, botezand pe multi, a adormit, cu pace, in Domnul.


Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Vasa si a fiilor ei Teognie, Agapie si Pistos (303-305).

Sfanta Mucenita Vasa a trait in zilele imparatului Maximian, in cetatea Edesa si, insotindu-se cu un slujitor idolesc, anume Valerie, a nascut trei fii, pe Teognie, Agapie si Pistos. Ea i-a crescut pe ei in credinta crestineasca, caci era crestina, inca de la stramosii sai. Deci, a fost parata de barbatul ei si a fost adusa inaintea judecatorului, unde a marturisit ca este crestina. Pentru aceea, a fost aruncata in temnita, impreuna cu fiii ei. Dupa aceasta, scotand-o la judecata, au fost chinuiti fiii ei, sub privirile ei. Pe Teognie, cel dintai, l-au batut si dupa aceea, l-au spanzurat. Pe celalalt, Agapie, l-au jupuit de pielea capului, pana la piept, dar el nu zicea nimic. Apoi, pe cel de-al treilea, l-a muncit in tot chipul. Iar maica lor, privind la patimirea fiilor ei, ii intarea pe ei spre nevointa, si-i indemna cu rugaminte. Si toti acesti trei copii, suferind, cu barbatie, chinurile pentru Hristos, au fost taiati cu sabia. Si s-a bucurat Sfanta asa, maica lor, ca a trimis, mai inainte, la Hristos pe iubitii sai fii. Si, punand-o din nou in legaturile temnitei si chinuita fiind cu foamea, a luat hrana din mana ingerului si s-a intarit spre patimirea cea mare.

Deci, a fost dusa in Macedonia, dupa porunca judecatorului, si acolo, silind-o sa aduca spurcata jertfa, ea nu s-a supus. Drept aceea, a fost aruncata in mare si apoi in foc; si din toate patimirile acestea nevatamata a ramas. Au luat-o, apoi, in capistea idoleasca si, acolo, Sfanta, luand pe idolul lui Jupiter, l-a aruncat la pamant si l-a sfaramat. Deci, au dat-o spre mancarea fiarelor, si ele nu s-au atins de ea. Drept aceea, vazand-o pe ea ca nicidecum nu se pleaca, au poruncit ca sa-i lege mainile la spate si i-au sfaramat toate madularele, cu bataie cumplita. Iar, la sfarsit, i-au taiat cinstitul ei cap. Si asa, Sfanta si-a dat sufletul in mainile lui Hristos Dumnezeu. Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.

Un oarecare staret, avand dar duhovnicesc, zicea ca la inceput, de cand au venit in partile acelea, intrand in vestita cetate Antiohia si indemnat de multa sa credinta, s-a salasuit in partile de sus, in pestera Sfantului Ioan Gura de Aur, ca sa traiasca acolo. Iar, iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce vroia mantuirea sa, ca sa scape el de sminteli si de vrajba, i-a aratat ce se intampla in Antiohia, tuturor celor ce traiau acolo. Si iata cum: "Am vazut o fiara, ca un balaur foarte mare, fiindu-i tot trupul ca un rau de foc si gros, care inconjura si zbura prin toata cetatea Antiohiei si manca fara de satiu pe toti, de la mic pana la mare, pe barbati, pe femei, pe copii, pe preoti, pe calugari, si nu scapa nimeni de mancarea lui. Insa, acesta era dracul iubirii de desfatari, pe care, vazandu-l, m-am inspaimantat si am fugit afara din cetate. Deci, am vazut pe cineva care imi zicea: Vei face bine, daca vei fugi de aici si te vei sui la munte, caci acest drac are putere numai aici, in cetate, nu si la munte. Apoi, fugind, am mers la munte, intr-o manastire, dar nu eram inca deprins cu viata calugareasca si nu ma pricepeam ce voi face. Deci, mi-a venit un gand ca acesta, zicandu-mi sa ma socotesc, acum, ca si cand as fi pe vremea Apostolilor, de la inceput, sa caut, dar, sa vad ce au invatat si ce au propovaduit Apostolii pentru mantuirea oamenilor. Deci, acestea gandindu-le, m-am asezat in manastire si, citind cele patru Evanghelii, mi-am ales, din ele, pentru mine, porunci ale Domnului si le purtam cu mine pe acestea neincetat. Si de la inceput, adica, mi-am ales desavarsita neagonisire, precum se cuvine calugarilor; si, dupa aceea, desavarsita si cu dinadinsul pustnicie". Si toate acestea, adica, le spunea acel mare staret, despre inceputul petrecerii sale in calugarie. Si cele ce a dobandit prin acestea, infricosatoare si mari daruri si descoperiri, nu avem vreme sa le spunem acum, asa cum ne-a spus el viata lui, cea mai dinainte. Ca si hrana a luat din mana ingerului si alte infricosatoare lucruri, precum zice marele Apostol Pavel, pe care nu este slobod omului sa le graiasca. Numai aceste putine cuvinte, ne-am silit a le spune, fiindca am slujit noi la un staret mare, ca acesta, care ajunsese la atat de mari daruri. Sa mai spunem, iarasi, si faptul ca acest mare staret, precum spunea el insusi, a facut o manastire si avea cu sine un ucenic, care petrecea singur in coliba. Iar staretul, singur, se linistea si auzea pe draci, strigand si zicand ca s-au suparat pe acesti calugari, ca, nu numai de staret nu se puteau apropia, dar nici de ucenicul lui, fiindca risipeste si zideste si nu-l afla pe el stand degeaba.

Acestea graindu-le dracii, staretul a cunoscut cele despre sine, adica, faptul ca darul lui Dumnezeu, cel ce era intr-insul, gonea si risipea pe draci si ei nu puteau sa se apropie de el. Dar, despre ucenic nu se pricepea ce inseamna acel lucru, ca, adica, risipeste si zideste. Iar, dupa ce a inserat, mergand la ucenic, l-a intrebat pe el: "Cum iti petreci vremea?" Iar el, raspunzand, a zis: "Bine, parinte". Apoi, staretul l-a intrebat pe el despre trandavie. Iar acesta aratand cu degetele la niste pietre a zis: "Cu aceste pietre, zidesc un zid si, iarasi, il risipesc si, aceasta facand-o, nu simt trandavirea". Acestea, auzindu-le, marele staret a cunoscut pentru care pricina nu puteau dracii sa se apropie de el, fiindca nu-l aflau niciodata pe el stand in zadar.

Drept aceea, bine zicea ca risipeste si, iarasi, zideste. Si, de acestea instiintandu-se, staretul si mai mult a indemnat pe ucenic, la un lucru bun ca acela. Iar noua de zicea: "Stiu ca ucenicul nu avea nici un folos sau castig trupesc, nici pentru el, nici pentru altii, dar, fiindca nu statea degeaba, necuratii draci nu aflau vreme ca sa-i faca rau. Iarasi, un alt staret, de care scrie la Pateric, facea acelasi lucru, in alt chip, ca, afland o coliba langa un lac, cu trestii, statea si impletea cosnite si le arunca pe ele in rau. Si aceasta o facea nu pentru castig, ci ca sa se osteneasca si sa se linisteasca. Dumnezeului nostru, slava!

Sursa:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4