Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

marți, 30 iunie 2020

Proloagele din 30 iunie

[3006.jpg]
Luna iunie în 30 de zile: Soborul Sfinţilor, slăviţilor şi întru-tot lăudaţilor Apostoli
         Sfânta noastră Biserică prăznuieşte, astăzi pe toţi cei doisprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a răspândi, până la marginile lumii, dreapta credinţă creştină şi a vesti tuturor marginilor pământului pe Hristos Dumnezeu, chemând toate neamurile la mântuire. Ei au fost chemaţi la apostolie chiar de Domnul Însuşi, şi au fost martorii propovăduirii patimilor şi Învierii Sale, ca să-L mărturisească, apoi, printre oameni. Astfel, Sfântul Apostol Petru, întâiul între egali, se numea Simon, mai înainte de a fi chemat de Domnul. El a propovăduit Evanghelia, mai întâi, în Iudeia, apoi în Antiohia, în Pont, Capadochia, în Asia, Bitinia, Galatia, şi după tradiţia Bisericii, a mers şi la Roma. În cele de pe urmă, fiind răstignit de Nero împăratul, cu capul în jos, s-a dus la cele cereşti.
Sfântul Apostol Andrei, "cel întâi chemat", era fratele Sfântului Petru. După tradiţie, el a propovăduit credinţa lui Hristos în toate ţările de pe lângă Marea Neagră şi în Dobrogea, după care, s-a întors în Tracia şi s-a dus în Grecia, iar la Patras, a fost răstignit pe o cruce în formă literei X, "Crucea Sfântului Andrei".
Sfântul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, "fiul tunetului", ca şi fratele său, Sfântul Ioan Evanghelistul. Împreună cu acesta, şi cu Petru, a văzut Schimbarea la Faţă a Domnului pe Tabor. După Înălţarea la cer a Domnului, el a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Ierusalim şi în Iudeea şi a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.
Sfântul Apostol Ioan Evanghelistulnumit şi Teologul, adică, cuvântătorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cină şi-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, lângă Cruce, a stat cu Preacurata Fecioară şi s-a învrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovăduit Evanghelia în Efes şi în toată Asia şi a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa şi cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, în Domnul, la Efes, bătrân fiind cu anii.
Sfântul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru şi Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail şi a propovăduit pe Hristos, în părţile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfârşit mucenicesc, în Ieropole, din Frigia.
Sfântul Apostol Bartolomeu, a propovăduit pe Hristos, o vreme, împreună cu Apostolul Filip, în Asia, iar, după moartea acestuia, a mers până în India, şi a tâlcuit, pentru indieni Evanghelia scrisă de Sfântul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, în Armenia cea Mare şi în Albania a primit moarte de mucenic.
Sfântul Apostol Toma este cel căruia i se mai spunea şi "Geamănul" şi care a pipăit rănile Mântuitorului, după Învierea Lui. A purtat lumina Evangheliei până în părţile Indiei şi a murit străpuns de săgeţi, pentru Hristos.
Sfântul Apostol Mateicare pe când era vameş, se numea Levi, lăsând toate, n-a pregetat să meargă după Hristos. Şi, fiind scriitor, a scris cel dintâi, Evanghelia Domnului, în limba ebraică, şi, apoi, aceeaşi Evanghelie, în greceşte. El a propovăduit pe Hristos în toată Etiopia şi, tradiţia spune că Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, în Etiopia.
Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeua propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în multe ţări din răsărit, închinătoare la idoli. Deci, nenumărate neamuri aducând la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au întors la credinţă, l-au numit "sămânţă dumnezeiască."
Sfântul Apostol Iuda Tadeuleste acela care a propovăduit pe Hristos în Iudea, în Galileea şi în Samaria, în Arabia, în Siria şi în Mesopotamia. Şi, fiind spânzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din părţile Araratului, şi-a pus sufletul pentru Domnul său.
Sfântul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovăduit cu mult zel, cuvântul mântuirii în Mauritania şi, din Africa, până în Britania. Şi, răstignit fiind de cei necredincioşi, şi-a dat lui Dumnezeu duhul său.
Sfântul Apostol Matia a fost ales în locul lui Iuda, vânzătorul, numărându-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovăduit pe Hristos în Capadochia şi în Etiopia. Şi acolo, multe pătimind, cu moarte năpraznică s-a săvârşit.
Sfântul mare Apostol Pavelcare în urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a arătat vas ales al lui Hristos, că L-a purtat pe Domnul neamurilor şi împăraţilor de la Ierusalim şi până la Roma. Deci, şi-a săvârşit nevoinţa alergării sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfânt Apostol se prăznuieşte, de către Biserică, împreună cu Sfântul Petru, ca unul ce, mai mult decât alţi Apostoli, s-a ostenit, cu bunăvestirea lui Hristos. Dumnezeului nostru slavă !

Viaţa Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț
        Sfântul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeţ din Munţii Apuseni şi, apoi, ca egumen al Mănăstirii Râmeţ din judeţul Alba, având o viaţă duhovnicească îmbunătăţită şi învrednicindu-se încă din tinereţe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luând din tinereţe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiţi eremiţi meşteşugul luptei duhovniceşti. Apoi, curăţindu-şi mintea de cugetele cele rele şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obşte şi a ajuns vestit povăţuitor de suflete, întemeind o obşte de monahi aleşi.
În tradiţia locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga şi postea, săvârşind sfintele slujbe cu mare osârdie şi frică de Dumnezeu. În toată săptă­mâna, Cuviosul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere şi săvârşea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta şi Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii. Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaştrilor din Munţii Râmeţ, precum şi al sătenilor din Ţara Moţilor. În posturi cerceta pe toţi sihaştrii ce se nevoiau în peşteri de piatră şi el însuşi se ostenea la rugăciune împreună cu dânşii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl aşteptau credincioşii şi mocanii de prin munţi. La fericitul Ghelasie veneau şi mulţi bolnavi, mai ales cei stăpâniţi de duhuri rele, şi cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu. 
       Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopaţi şi fiind mare arşiţă, încât toţi sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune şi îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre şi se cheamă Izvorul Cuviosului Ghelasie. Mulţi săteni iau apă din el pentru sănătate şi binecuvântare.
       Altădată, urcând Sfântul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fân, şi-a cunoscut dinainte sfârşitul. Deci, rugându-se mult, şi-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvârşită dragos­te, să iubească Biserica şi să fugă de beţie, desfrâu şi de tot păcatul. Apoi sărutându-i pe toţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.
      În tradiţia mănăstirii se spune că, în ceasul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii şi mulţi bolnavi se vindecau la mormântul lui. În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul credin­cioşilor veniţi la mănăstire pentru rugăciune şi închinare.
     Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina - Timiş, i-a fost vindecată mâna bolnavă prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfântului Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă, din Cocora - Alba, şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la Moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie. Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului, de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei, şi care consem­nează numele „Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului „Mihul de la Crişul Alb", precum şi anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transil­vaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt. Deci, fără îndoială, Sfântul Ghelasie a fost Arhiepiscop şi păstor sufletesc al credincioşilor din centrul Transilvaniei şi din Munţii Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgându-se la bătrâneţe în mănăstirea de metanie, Râmeţ. Iar vieţuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu veneraţie părţi din sfintele moaşte, ştiind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi de suferinţe. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa:
http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-ierarh-ghelasie-de-la-ramet
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-ghelasie-de-la-ramet

Proloagele din 29 iunie

Luna iunie în 29 zile: pomenirea Sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai marilor Apostoli Petru şi Pavel (+67)
         Pentru aceşti doi Apostoli, pricină de laudă nu va afla nimeni mai mare alta, decât lauda, pe care le-a dat-o, Domnul Însusi, fiecăruia. Că, pe Petru l-a fericit, pentru mărturisirea Lui, numindu-l "Piatră" şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar, pe Pavel l-a numit "Vas ales", care avea să poarte numele Domnului, înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Dar, iată, alte câteva cuvinte despre aceste slăvite căpetenii ale Apostolilor. Sfântul Apostol Petru, mai întâi, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii şi se chema Simon, înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, "Cel întâi chemat" la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece ucenici şi, deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învăţătorul să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei. Era o fire înfocată, cinstită şi plină de rodire pentru Hristos şi gata, oricând, la uitarea de sine. Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, nu şi-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când Acesta era batjocorit şi purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi şi cu mult zbucium, a ispăşit el întreita lui lepădare de Domnul, iar, la cea de a treia arătare a Domnului Înviat, ucenicilor Săi, Petru redobândeşte vrednicia de Apostol, mărturisind de trei ori dragostea lui către Mântuitorul. După Înălţarea la cer a Domnului şi după pogorârea Duhului Sfânt, a început strădania, cea fără odihnă, pentru răspândirea credinţei şi, ca şi ceilaiţi Apostoli, Sfântul Petru nu a precupeţit nici o osteneală pentru împlinirea poruncii Mântuitorului, de a vesti adevărul mântuirii. A străbătut drumuri lungi şi grele, propovăduind Evanghelia în Iudeea, în Antiohia şi în Pont, în Galatia, în Capadochia şi în Bitinia, ajungând până la Roma. Deşi, mai vârstnic, se supune întru totul, hotărârilor luate la Sinodul Apostolilor din anul 51. Peste tot, a întemeiat biserici, a învăţat, a mângâiat, a întărit credinţa şi nădejdea primilor creştini. Când n-a putut ajunge la fraţi, a luat pana şi a scris cele două Epistole din Noul Testament, comori de învăţătură, care depăşesc aurul şi pietrele scumpe. Marele pescar şi-a încheiat strădania şi viaţa la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, în ziua de 29 iunie, Sfântul Petru a îndurat moarte de Mucenic, în vremea prigoanei împotriva creştinilor, dezlănţuită de crudul împărat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astăzi se înalţă strălucita basilică ce-i poartă numele, verhovnicul Apostolilor a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind, cu sângele său, credinţa şi dragostea lui faţă de Mântuitorul Hristos. 
      Să privim, acum, spre cealaltă căpetenie a Apostolilor, Sfântul Apostol Pavel. A fost bărbat învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de fel din Tarsul Ciliciei. Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, şi a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neînfricat propovăduitor al credinţei creştine şi sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea bună a Evangheliei Domnului printre popoarele păgâne, binevestind în multe locuri din Răsărit, trecând prin Grecia, la Atena, la Corint, în Asia şi în Macedonia şi ajungând până la Roma. În lungile şi obositoarele lui călătorii, a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemniţat, a îndurat foamea şi setea. Nici o suferinţă nu i-a micşorat râvna de propovăduire a credinţei, nici o primejdie nu l-a înspăimântat. Prin toate cetăţile, pe unde a trecut, a întemeiat obşti creştine, de care s-a îngrijit tot timpul, sfătuindu-le şi îndrumându-le prin epistolele, pe care le trimitea către fraţi, când se afla departe, epistole din care ni s-au păstrat patrusprezece, ca un adevărat tezaur al vieţii lui Hristos, ca o adevărată ştiinţă a mântuirii. Sfântul Apostol Pavel a fost numit "Apostolul Neamurilor", ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele păgâne din acele timpuri, iar sfârşitul său a fost cu moarte de mucenic tăindu-i-se capul cu sabia, în aceeaşi zi cu Sfântul Petru şi sub acelaşi împărat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare. Să cinstim necontenit pe aceşti mari ctitori ai credinţei noastre. Cât vor dura cerul şi pământul, faptele şi măreţia Sfinţilor Apostoli nu se vor şterge din istoria mântuirii. Să-i chemăm în rugăciunile noastre şi să le fim recunoscători. Prin credinţă, suntem de-a pururea ucenicii Apostolilor.
 
Întru această zi, cuvânt de laudă, al celui întru Sfinţi Părintelui nostru Ioan Hrisostom, arhiepiscopul Constantinopolului, la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, şi la preaslăvită mărturisirea lor
          În praznicul acesta, al pomenirii Sfinţilor Apostoli văd o întrecere a cerului şi a pământului. Puterile cereşti, adică, laudă, cu glasuri cinstite, învăţătura şi ostenelile lor, că printr-înşii s-a făcut cunoscută taina Întrupării lui Dumnezeu, precum spune Pavel: "Prin Biserică, acum, cunoscută s-a făcut, Începătoriilor şi Stăpâniilor cereşti, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri" iar oamenii, cei de pe pământ, se silesc să arate lauda vrednică, cinstind pe cei ce sunt vârfurile Apostolilor, că prin ei au fost aduşi la mântuire. Că cine este mai mare decât Petru şi cine este deopotrivă cu Pavel, care, cu fapta, şi prin cuvânt, au împodobit toată zidirea, din cer şi de pe pământ, care, din tina trupului, au fost alcătuiţi şi mai mari decât îngerii s-au arătat ? Deci, ce vom zice despre învăţătorii zidirii celei de sus şi ai celei de jos ? Că nu aflu cuvânt vrednic, să laud pe cei ce au proslăvit neamul oamenilor, pe cei ce tot pământul şi marea au înconjurat şi rădăcinile păcatelor le-au smuls şi seminţele dreptei credinţe le-au aruncat în inimile oamenilor celor nesupuşi. Petru - povăţuitorul Apostolilor, Pavel - învăţătorul lumii şi părtaş cu puterile cele de sus, Petru - propovăduitorul iudeilor, Pavel - mângâierea neamurilor. Şi, priviţi înţelepciunea cea covârşitoare a Stăpânului, că, pe Petru, din pescar l-a ales, iar, pe Pavel, din făcătorii de corturi. Şi aceasta, tot spre folos a făcut-o, ca să se cufunde în adânc. O, prea fericită pereche, căreia ţi s-au încredinţat sufletele lumii întregi. Petru - începătura dreptei credinţe, marele arătător de cele sfinte ale Bisericii, sfătuitorul cel trebuincios al creştinilor, odorul puterilor de sus. Apostolul cel cinstit de Stăpânul. Pavel - marele propovăduitor al adevărului, lauda lumii, omul cel din cer şi îngerul cel de pe pământ, slava Bisericii, vulturul zburător întru cele înalte, alăuta Duhului, privighetoarea şi viersul cel dulce-grăitor, gura Stăpânului, slujitorul cel treaz al lui Hristos, Pavel şi Petru, cei împreună înjugaţi la jugul Bisericii, cu ce bun câştig aţi dobândit lumea, cei ce crucea lui Hristos aţi purtat-o, în loc de jug, iar, în loc de călăuză, pe Mântuitorul l-aţi purtat, şi, în loc de povară, cele două aşezăminte ale Scripturilor, iar, în loc de îmboldire, darul Sfântului Duh l-aţi avut. Pavel şi Petru, cei ce, în fiecare zi, luminează Biserica, cămările Stăpânului, casele de oaspeţi a toată lumea, corturile Duhului, şcolile de tâlcuire ale Sfintei Treimi, dăscălii Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu. Petru, dorirea mea cea dumnezeiască, Pavel, vasul alegerii, toiagul meu; Petru, locaşul lui Dumnezeu; Pavel, gura lui Hristos, vioara Duhului; omul cel de trei coţi, care, însă până la cer a ajuns. Cel ce într-un loc era cuprins şi pe toată lumea a adunat-o împrejurul Stăpânului, care de la Ierusalim, Evanghelia lui Hristos, a dus-o până în Iliric, drumeţul cel iute alergător, vulturul care a zburat la ceruri, cel plin de dumnezeiescul dar, cel mărturisit de Domnul să poarte numele Lui înaintea lumii întregi, cela ce, până la al treilea cer, a străbătut şi în Rai a intrat şi până la dumnezeiescul Scaun, cel necuprins de minte, s-a suit şi a auzit taine negrăite, care nu sunt cu putinţă omului a le grăi. Dar, ce vom zice şi despre Petru ? Privirea cea dulce a Bisericii, strălucirea lumii, porumbiţa cea curată, povăţuitorul Apostolilor, Apostolul cel fierbinte, cel ce fierbea cu duhul, îngerul şi omul, plin de dar, piatra cea tare a credinţei, cugetul cel înţelept al Bisericii, cela ce "fericit" a fost numit de gura Stăpânului, cela ce cheile Împărăţiei cerurilor, de la Domnul Însuşi, le-a luat. Voi, Petru şi Pavel, aţi răpit rândurile îngerilor. Şi pentru ce grăiesc multe ? Însuşi Domnul vă va lăuda pe voi, zicând: "Voi sunteţi lumina lumii, cei mai îndestulaţi decât împăraţii, cei decât bogaţii, mai puternici, cei decât ostaşii mai tari, cei decât înţelepţii, mai înţelepţi, cei decât filozofii, mai filozofi, cei decât ritorii, mai frumos cuvântători, cei ce nimic nu aveţi şi pe toate le ţineţi. Voi sunteţi răbdarea mucenicilor, voi, dreapta credinţă a patriarhilor, nevoinţa monahilor, cununa fecioarelor, pacea celor căsătoriţi, frâul bogaţilor celor răpitori, înfrânarea celor înverşunaţi, acoperământul împăraţilor, zidurile creştinilor, luptătorii împotriva barbarilor, zăbala în gura ereticilor, cei ce omorâţi patimile cele necuvântătoare ale trupurilor, cei ce izgoniţi legiunile dracilor, cei ce aţi surpat capiştele idolilor păgâni, cei ce, pe cele de sus şi pe cele de jos le-aţi moştenit; că cheile celor de sus le-aţi luat, iar păcatele celor de jos a lega şi dezlega aveţi putere. O, minunea celui simplu, o înţelepciunea celui necărturar. Petru, cela ce prin umbra lui pe cei slăbănogi îi întărea şi poarta o dezlega. Pavel, cel ce, prin hainele lui, bolile le gonea şi pe draci îi alunga. Cei ce, în mijlocul lor, pe Hristos Domnul, Îl aveau şi sălaş al Sfântului Duh erau, Pavel, rânduneaua Bisericii, cea neostenită, Petru cel ce, ca o privighetoare, neîncetat cântă lumii, de-a pururea. Stâlpii Bisericii, luminătorii cei mari ai lumii, unul mai înalt decât altul, şi, împreună, mai buni decât toată zidirea. Bucură-te Petru, piatra credinţei; Bucură-te, Pavel, lauda Bisericii; Bucură-te Pavel, grija Bisericilor; Bucură-te Petru, podoaba lumii; Bucură-te Pavel intrarea Raiului; Bucură-te Petru, dascălul împărăţiei cerurilor; Bucură-te Pavel, limanul cel liniştit al celor înviforaţi; Bucură-te Petru, cela ce, de multe laude, te-ai învrednicit, de la Domnul; Bucură-te Pavel, cela ce al multor daruri eşti împărţitor; Bucură-te, Petru, cel fierbinte, care aprinzi cu Duhul cel Sfânt; Bucură-te, Pavel, drumeţul cel cu bună alergare. Cei ce toată lumea cea de sub soare cu sfântă propovăduire aţi luminat-o, cei ce nenumărate rele aţi pătimit pentru Biserică, în temniţă închişi, de iudei urâţi, de barbari târâţi, de împăraţi chinuiţi, cei ce a răsufla nu eraţi slobozi şi a înceta învăţătura nu sufereaţi. Cei ce nu puteaţi mişca mădularele trupului, din pricina legăturilor şi pe toată lumea, cea legată prin păcat, aţi dezlegat-o. Voi, care taberele dracilor, cu totul, le-aţi biruit, iar darul Preasfântului Duh în lume s-a întors. Voi aţi risipit negura rătăcirii, voi seminţiile dracilor le-aţi surpat, voi capiştele păgânilor le-aţi stricat, voi toată slujirea de Dumnezeu, cea cu nume mincinos, cenuşă aţi făcut-o. Voi, vânturând, neghină din grâu aţi lepădat-o şi învăţătura voastră, cea din toate zilele, în Biserică, roada curată aţi arătat-o. Deci, ce mulţumiri vă vom aduce, vouă, celor ce atâta v-aţi ostenit pentru noi ? Îmi aduc aminte de tine, Petru şi mă înspăimânt. Îmi aduc aminte de tine Pavel şi, înspăimântându-mă, mă podidesc lacrimile. Ce să zic, nu ştiu, şi nu ştiu ce să grăiesc, privind necazurile voastre. Câte temniţe aţi sfinţit, câte legături aţi luminat, câte închisori, cu învăţăturile voastre, aţi umplut, câte lanţuri aţi strălucit, câte munci aţi răbdat, câte locuri, cu tălpile voastre, aţi sfinţit, câte ocări aţi pătimit, cum pe Hristos L-aţi purtat, cum Bisericile le-aţi veselit, cu propovăduirea voastră. Binecuvântată este sângerarea mădularelor voastre, pentru Biserică. Voi cu totul, întru toate, L-aţi urmat pe Hristos. Că, în tot pământul, a ieşit vestirea voastră şi la marginile lumii graiurile voastre. Că Biserica, cea logodită de voi Domnului, neruptă o va păzi Hristos. Că cine, ţinând vrednicia de învăţător, a îndrăznit să zică, vreodată, ceva, în afară de predania voastră ? Voi, pe toţi dăscălii, i-aţi întrecut, voi, pe toţi cuvântătorii de Dumnezeu, i-aţi învăţat pe toţi întunecaţii, i-aţi luminat, răbdarea voastră a biruit orbirile noastre, cei ce v-aţi rugat să fiţi, voi, anatema, pentru ca lumea să o dobândiţi. Deci, cu ce vă vom răsplăti vouă, pentru toate bunătăţile, pe care ni le-aţi dat nouă ? Astăzi, este pomenirea patimilor voastre. Astăzi, este prăznuirea mărturisirii voastre pentru Hristos. Astăzi, toţi, veselindu-ne, cinstim sfintele voastre moaşte. Bucură-te, Petru, cel ce te-ai împărtăşit de lemnul crucii şi asemănarea Dascălului n-ai voit a te răstigni în răstignire dreaptă, precum Stăpânul nostru, ci mai mult cu capul în jos, ca cel ce făceai călătoria ta de pe pământ la cer. O, binecuvântate piroane, care aţi pătruns sfintele sale mădulare. Bucură-te, cel ce, cu îndrăzneală, în mâinile Stăpânului, sufletul l-ai dat, iubitorule de Stăpân şi bineslujitorule al Domnului, cel ce ai slujit Domnului fără de împrăştiere, Biserica logodindu-i-o cu toată sârguinţa, cel ce fierbeai cu duhul, Apostol credincios al Stăpânului tuturor. Iar ţie, Pavel, de trei ori fericite, omul cel nepovestit, capul ţi s-a tăiat. Ce fel de sabie a trecut prin gâtlejul tău, gură a Stăpânului, cel ce eşti minunarea cerului însuşi şi pământului înfiorare ? Sabia aceea facă-se mie, în loc de cunună, că am primit sângele tău ? Treizeci şi cinci de ani ai slujit Domnului, cu toată sârguinţa, săvârşindu-ţi drumul, pentru dreapta credinţă, te-ai odihnit în Domnul, la şaizeci şi opt de ani. Pentru aceasta şi noi, în ciuda păcatelor noastre, fericitele voastre glasuri le slăvim. Bucuraţi-vă întru Domnul, totdeauna, neîncetat, pentru noi rugaţi-vă. Făgăduinţele voastre împliniţi-le. Că strigi, fericite Petru, aşa zicând: "Mă voi sârgui, după ducerea mea, să fac pomenire despre voi". Iar, fericitul Pavel, către Dascălul şi Domnul tuturor, s-a dus după multe osteneli. Şi au adormit, amândoi, întru marea cetate Roma, în 29 de zile ale lui iunie, în zilele lui Nero cel fără de lege. Deci, toată sârguinţa datori suntem a o arăta, iubiţilor, rugându-ne Împăratului a toate, lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca să ne învrednicească pe noi, din iubirea Sa de oameni, a rămâne neclătinaţi în predaniile şi învăţăturile lor. Ca să dobândim mila înaintea Divanului Lui. Că lui Dumnezeu Tatăl I Se cuvine slava, împreună şi Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Întru această zi, învăţătură la pomenirea Sfinţilor 
şi mai marilor Apostoli Petru şi Pavel
           Aţi auzit, fraţilor, în Evanghelie, pe Însuşi Domnul, zicând către ucenicii Săi, cuvintele cele de viaţă, pe care, ascultându-le şi scriindu-le în inimile voastre, duhovniceşti să le facem. După aceea, aţi auzit cele ce, ca un Împărat, le-a grăit către Petru: "Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea", adică, piatra cea tare a credinţei, pe care Hristos a zidit Biserica cea duhovnicească, pe care porţile iadului n-o vor putea birui şi unde Însuşi Făcătorul, a pus temelia şi i-a întărit zidurile, prin credinţă; şi cine i se va putea împotrivi ei ? Pentru că, oricine aleargă la Biserică, se va mântui. La aceasta fraţilor, să scăpam, că, acolo, de toate păcatele eliberare vom afla, acolo, vom dobândi vindecare de patimi, acolo, ne vom îndulci de veselie şi de bucurie, pentru că acestui mai-mare Apostol Petru, i-a dat Domnul Dumnezeu stăpânire, zicând: "Şi îţi voi da ţie cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în ceruri"(Matei 16, 19). Către acela acum să cădem, fraţilor, cerând dezlegare, cu credinţă, curăţie şi dragoste, fără de pizmă, cu fapte bune împodobindu-ne şi curăţindu-ne, cu milostenie şi cu post, ca şi noi să câştigăm mila, de la Dumnezeu, pe săraci, miluindu-i, pe străini, primindu-i, pe cei goi, îmbrăcându-i, pe cei flămânzi, hrănindu-i pe cei însetaţi, adăpându-i, că, prin acestea, se deschide Împărăţia cerului şi se iartă păcatele. Drept aceea, nu putem să-i trecem pe cei în nevoi, cu vederea, că, şi pentru dânşii, ne este dată averea, ca şi pe ei să-i hrănim şi a noastră îndestulare să o avem. Că a zis Domnul: "Cu ce măsură veţi măsura, se va măsura vouă". Pentru aceasta, bine este, fraţilor să ne sfârşim viaţa cu petrecerea cea fără de prihană, în lumea aceasta, şi osânda veşnică să nu o moştenim. Pentru că va veni Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca să judece vii şi morţii şi să plătească fiecăruia, după faptele lui, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. 
Sursa:

duminică, 28 iunie 2020

Proloagele din 28 iunie


Luna iunie in 28 zile: aflarea cinstitelor moaste ale Sfintilor Mucenici Chir si Ioan.
    Acesti Mucenici ai lui Hristos au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian, chiar fiind din cetatea Alexandriei, iar Ioan, din cetatea Edesei. Si umblau impreuna, pentru trebuintele mestesugului lor, ca doctori fara de arginti, tamaduind toata boala si toata slabiciunea si indemnand, pe multi, spre marturisirea lui Hristos.

    Deci, pentru credinta lor, dupa ce au indurat grele chinuri in zilele Imparatului Diocletian, Sfintii Chir si Ioan au primit moartea, prin taierea capetelor cu sabia. Atunci, niste crestini au luat trupurile lor si le-au ingropat, cu cinste, in loc tainic, unde au ramas multa vreme, incat, cu timpul, locul ingroparii lor a fost uitat. O suta de ani mai tirziu, pe vremea imparatiei lui Arcadie, vrand Teofil, patriarhul Alexandriei, sa ridice o biserica in orasul Canopus, s-au aflat cinstitele moaste ale celor doi Mucenici ai lui Hristos, Chir si Ioan. Si, cum, aproape de Canopus, era un sat, care se numea Manutin, cu o veche capiste idoleasca si o puternica lucrare de duhuri necurate, ingerul Domnului, s-a aratat Sfantului Chiril, nepotul si urmasul lui Teofil la scaunul Alexandriei, poruncindu-i ca cinstitele moaste ale Sfintilor Chir si Ioan sa le duca la locul numit Manutin, ca, astfel, va fugi, de acolo, diavoleasca putere. Deci, Sfantul Chiril, facand aceasta, a adus sfintele moaste, din Canopus, la Manutin, si, indata, s-au izgonit, de acolo, necuratele duhuri. Si s-au facut cinstitele moaste izvor de tamaduire, incat indracitii se izbaveau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, si se dadea oamenilor tot leacul si tamaduirea. Si, asa aflarea si mutarea minunata a acestor sfinte moaste a ajuns praznicul duhovnicesc al zilei de astazi. Dumnezeului nostru slava in veci! Amin.


Intru aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, doctorul.

    Cuviosul Pavel era din cetatea Corin de neam bun, nascut din parinti crestini, crescut in dreapta credinta. Si, iubind pe Dumnezeu, din tinerete, a intrat intr-o manastire si s-a facut monah, ostenindu-se mult in pustnicestile nevointe, devenind barbat iscusit. Dar se lupta cu el dracul desfrinarii. Intr-o noapte, stand Cuviosul Pavel la rugaciune, a venit, inaintea lui dracul in chip vazut, si i-a zis: "De nu vei face pofta trupeasca, macar o data, ma voi intoarce asupra ta cu tarie". lar el, certandu-l pe diavol, cu numele lui Hristos cu semnul crucii, l-a gonit. Dupa aceasta dracul a indemnat asupra lui pe o oarecare femeie desfranata, care, nascand un prunc nu de mult, l-a adus la Cuviosul si l-a pus pe el pe numele lui, zicandu-i: "De la tine, pe acesta l-am zamislit si l-am nascut". lar staretul a primit pruncul cu bucurie. Si venind niste eretici, i-au legat mainile la spate si, agatandu-i pruncul de grumaji, il purtau pe el prin cetate, batjocorindu-l.

Si Pavel, stand in mijlocul poporului a zis: "Ascultati fratilor. Iata, sa intrebam pe prunc, ca sa ne spuna noua cine este tatal lui". Si avea pruncul nu multe zile de la nasterea lui. Si a zis catre prunc: "Spune noua, cine este tatal tau?" lar pruncul, rupandu-si scutecele, a aratat cu mana spre un oarecare fierar si a zis: "Acesta este tatal meu, iar nu Pavel monahul". Iar poporul, auzind aceasta, s-a inchinat monahului, cerandu-si iertaciune. De atunci, i-a dat lui Dumnezeu darul de tamaduire, ca isi punea mainile pe cei neputinciosi si se faceau sanatosi. Si, vietuind saptezeci de ani, si mai mult, Cuviosul si-a dat sufletui in mainile Domnului, Caruia bine i-a placut si, numarandu-se ceata Sfintilor, impreuna cu dansii, pe unul din Treime, Dumnezeu, sa-L marim, in veci! Amin.



Intru aceasta zi, cuvant despre iubirea de straini.

    Sa fiti, fratilor, ravnitori de fapte bune, ca pana la sfarsit, sa petreceti in Domnul, cu pace. Sa nu ocarasti pe cei straini, ci sa-i primesti pe ei in casa ta. Adu-ti aminte de Domnul lisus Hristos, Care s-a facut strain pentru tine. Sa nu te rusinezi a spala picioarele, ca poate strainul acela va fi ingerul, ispitindu-te pe tine: si te vei pagubi de plata dreptilor. Asculta ce a facut Avraam: Stand el la stejarul din Mamvri la umbra, pe la amiaza, a cautat si a vazut trei barbati, trecand pe langa el si, sculandu-se, a alergat pentru intampinarea lor si li s-a inchinat pana la pamant, zicind: "Doamne, de am aflat dar inaintea Ta, sa nu treci alaturea de robul Tau, ci vom aduce apa si vom spala picioarele voastre. Si voi pune inainte, paine ca sa mancati si, dupa aceasta, veti merge in calea Voastra". Deci, ce folos i-a adus lui iubirea de straini? Mai intai, s-a numit prieten al lui Dumnezeu. Dupa aceasta, a auzit in acea zi: "Iata, Sara va naste tie fiu si tatal multora vei fi". Asemenea si Lot, pe cei doi straini, i-a rugat sa gazduiasca la dansul; si aceia l-au scos pe el din Sodoma, ca sa nu arda, impreuna cu cei fara de lege. Tot asa, Sfsntul Tobie, orb fiind, a primit pe inger si acesta l-a facut pe el sa vada. Afara de aceasta, si Domnul, inca, ne invata pe noi, zicand: "Cela ce primeste pe prooroc, ca prooroc, plata proorocului va lua si cela ce primeste pe drept, in nume de drept, plata dreptului va lua".

Drept acela, fratilor, pe cei straini sa-i iubiti si sa-i faceti pe ei partasi la masa voastra, ca si voi sa auziti pe Hristos graind: "Pentru ca ati facut aceasta unuia din acesti frati, mai mici, ai Mei, Mie Mi-ati facut si Eu voi da voua viata cea vesnica".






Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului, Parintelui nostru Efrem Sirul, despre lupta cea duhovniceasca.

    Monahul se aseamana cu tarina cea semanata, care, cu ploi, crescand, rodeste rod de bucurie. Iar, cand a ajuns la vremea rodului, in si mai multa pripa, il arunca pe lucratorul de pamant, ca nu cumva grindina sau jivinele salbalice sa-i strice roada. Si, dimpotriva, daca la seceris isi va dobandi rasplata, adunand in jitnita rodul holdelor, atunci se bucura si se veseleste, multumind Domnului. Asemenea si monahul, cata vreme este in timpul acesta, dator este sa se ingrijeasca de viala lui cea vesnica, ostenindu-se in pustnicie, pana in ziua cea din urma, caci, daca se va lenevi, va alerga in zadar, si, sfarsindu-si drumul, va duce roadele ostenelilor sale in cer, ca si lucratorul de pamant, facandu-se bucurie si veselie ingerilor. Deci, nimeni sa nu se trandaveasca, sau sa se sperie de ispite. Ci, cel tare, sa sprijineasca pe eel neputincios. Cel harnic sa mangaie pe eel putin la suflet si cel ce se trezeste, sa destepte pe cel biruit de somn. Cel asezat, sa sfatuiasca pe cel fara de asezare si cel infranat sa-l certe pe eel fara de randuiala. Si, asa, unii pe altii intarindu-ne, intr-un cuget sa rusinam, biruindu-l pe potrivnicul nostru. Si sa slavim pe Dumnezeu si pe Sfintii Ingeri sa-i veselim si pe cei ce ne vad si pe cei ce aud despre noi, sa-i zidim, in Hristos, Mantuitorul nostru. Ca, precum este tabara Sfintilor Ingeri este si multimea monahilor, cand au, totdeauna, mintea lor la Dumnezeu. Si, precum e mierea si fagurul in gura, asa-i si raspunsul cu dragoste al fratelui, fata de aproapele sau. Si, precum apa rece, in vreme de arsita, este pentru cel insetat, asa este si cuvantul de mangaiere al fratelui, la necaz. Si, precum da cineva mana celui cazut si-l ridica pe el, asa ridica cuvantul indemnarii si al adevarului sufletului cel trandav si lenes. Si, precum este samanta buna si bine odraslita in pamant gras, asa sunt si gandurile bune in sufletul monahului.

    Rogu-te pe Tine, Mantuitorul lumii, Hristoase, cauta spre mine si ma miluieste si ma izbaveste de multimea faradelegilor mele, ca toate bunatatile pe care Le-ai facut cu mine, din tineretile mele, le-am pangarit. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Proloagele din 27 iunie


Luna iunie in 27 zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si facatorul de minuni Samson, primitorul de straini (†530).


Preacuviosul Parintele nostru si facatorul de minuni Samson, primitorul de straini
    Sfantul Samson a fost, cu neamul, din Roma si rudenie lui Constantin cel Mare. Din tinerete, aratandu-se plecat spre milostenie si spre ajutorarea celor saraci. Fericitul Samson si-a impartit saracilor averea ramasa de la parinti, si si-a eliberat robii si se bucura, vietuind ca un sihastru si implinind porunca Domnului. Ca ajutorarea sarmanilor era bucuria cea mare a vietii lui, dupa cum firea soarelui este sa lumineze si a focului sa arda.

    Mergand in cetatea Constantinopol, si-a gasit o casa smerita, in care gazduia pe nevoiasii ce veneau in cetate, cu nevoile si necazurile lor. A invatat si mestesugul doctoricesc si a ajuns doctor iscusit si nu-si cruta nici o osteneala, tamaduind, nu pentru plata, nici pentru fauna, ci din dragoste pentru oameni, ca si Mantuitorul Hristos, pe cei ce se aflau in suferinte trupesti, si se desfata in dumnezeiestile Scripturi.

    Patriarhul Mina, al Constantinopolului, afland de dansul si cunoscand credinta si curatenia vietii lui si gasindu-l in cunoasterea dumnezeiestilor invataturi, l-a sfintit preot al Bisericii lui Hristos; dar fericitul se ostenea mult spre milostenie. Cu mestesugul sau doctoricesc a izbutit sa tamaduiasca pe insusi marele imparat Iustinian de o boala grea.

    Si, vrand imparatul sa-l rasplateasca, pentru osteneala, smeritul doctor n-a cerut nimic pentru sine, ci l-a rugat pe imparat sa porunceasca sa se zideasca, langa locuinta sa, doua case mari, una pentru tamaduirea bolnavilor, iar alta, pentru gazduirea strainilor. Deci, imparatul, vazand ravna evanghelica a preotului, a dat porunca de s-au zidit acele case, iar pe Samson l-a randuit purtatorul lor de grija.

    Si asa, ingrijind pe bolnavi si gazduind pe straini, fericitul Samson si-a petrecut viata lui, cea placuta lui Dumnezeu, raposand, la adanci batarnete, si facandu-se multora pricina de mantuire. Intru slava si lauda lui Hristos, Dumnezeul nostru!






Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Sever, preotul din invatatura Sfantului Grigorie (†530).

    In partile cetatii Tuderia, intre doi munti si o vale, la un loc care se numea Entiroclina, era o biserica a Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria. La acea biserica era un preot, anume Sever, foarte minunat, prin viata lui cea placuta lui Dumnezeu. Iar un barbat, vietuitor din cei de acolo, imbolnavindu-se si de moarte apropiindu-se, a trimis, degraba la preotul acela, rugandu-l sa vina la el, ca, prin marturisire si prin pocainta, sa-si curete pacatele facute si sa ia dezlegare, mai inainte de iesirea lui din trup. Si, s-a intamplat ca preotul acela era in via lui, indeletnicindu-se cu strangerea strugurilor. Si a zis celor ce venisera la el: "Mergeti voi inainte, iar eu va voi ajunge pe voi". Si, vazand ca nu ramasesera multi struguri, preotul a gandit sa zaboveasca putin si sa-i culeaga si pe aceia si, sfarsind lucrul sau, sa porneasca si sa se duca la cel bolnav. Si asa a si facut, dar, pe cand mergea el, l-au intampinat pe cale, cei ce au fost la cel bolnav si i-au zis: "Pentru ce, parinte, ai zabovit ? De acum, nu te mai osteni, ca, iata, a murit omul acela". Acestea auzindu-le, preotul s-a cutremurat si a inceput a plange, numindu-se, cu mare glas, pe sine, ucigas al aceluia. Deci, plangand, a ajuns la casa unde zacea trupul mortului si, aruncandu-se inaintea patului, la pamant, cu lacrimi se tanguia mult si se lovea cu capul de pamant, zicandu-si ucigas, adica pricinuitor al mortii aceluia.

    Asa tanguindu-se el, deodata mortul a inviat. Si aceasta vazand-o cei ce stateau de fata s-au inspaimantat foarte tare de acea minune, si s-au bucurat de invierea lui. Si, de bucurie, au plans si-l intrebau pe el: "Unde ai fost? Si cum te-ai intors, cu sufletul, in trup ?" Iar acela, raspunzandu-le le-a zis: "Niste arapi infricosatori si foarte mandri, din gura si din narile carora iesea foc, m-au luat pe mine si m-au dus in niste locuri intunecoase, pline de frica si de cutremur. Si, iata, deodata, s-a aratat un tanar prealuminos, cu alti purtatori de lumina, venind intru intampinarea noastra si au zis, cu hotarare, catre cei ce ma duceau pe mine: "Intoarceti-l pe acesta, ca Sever, preotul, plange pentru el, iar pentru lacrimile lui, Domnul i l-a daruit lui pe acesta". Atunci, Sever, preotul, sculandu-se de la pamant, cu negraita bucurie a dat multumire lui Dumnezeu. Apoi, pe omul acela a inviat invatandu-l pentru pocainta si marturisirea lui ascultandu-i si dezlegandu-i pacatele, l-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, cu Trupul si Sangele lui Hristos. Si a fost omul acela sapte zile in viata aceasta, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu, iar intr-a opta zi, veselindu-se, s-a mutat din aceasta viata.

    Iar noi putem sa intelegem, ca multa dragoste avea Domnul pentru Sever preotul: ca n-a vrut sa-l mahneasca pe el, ci, degraba, i-a ascultat rugaciunea lui si voia lui a facut-o. De aici, sa cunoastem ca Sever preotul mult iubea pe Dumnezeu si, intru toata viata lui, L-a slujit din inima. Si, placand Domnului, s-a savarsit si s-a dus la Dansul si sta, inaintea Scaunului dumnezeiestii slave, in cetele Sfintilor celor ce slavesc pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul in Treime, Dumnezeu. Caruia, si de la noi, sa-I fie slava in veci. Amin.






Intru aceasta zi, cuvant ca bun lucru este a cerceta pe cei bolnavi.

    Sa nu va leneviti a cerceta pe bolnavi, pentru Domnul, pentru ca cercetarea bolnavilor este asemenea cu milostenia. Ascultati pe Domnul, Cela ce zice: "Bolnav am fost si M-ati cercetat pe Mine". Iar cel ce-si astupa urechile sale, ca sa n-auda de bolnavi, se va ruga si el, si nu va fi cine sa-l ajute. Caci, chiar in cinste mare de esti, mai mare plata vei afla de la Hristos si vei fi iubit, pentru aceasta, iar de esti sarac si nu ai ce sa duci, pentru trebuinta bolnavului, atunci, pe tine sa te duci si mangaierea cea prin cuvinte, sa-i aduci lui. Si, asa, in ziua aceea, vei auzi de la Domnul: "Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua; ca bolnav am fost si M-ati cercetat pe Mine".




Intru aceasta zi, cuvant din minunile Maicii Domnului.

    In vremea Sfantului Sava, erau, in lavra lui, multi monahi imbunatatiti. Deci, s-a dus ca sa se faca monah si un dregator, de bun neam si bogat, pe care Sfantul l-a primit, cu bucurie. Si, fiindca nu era obisnuit cu osteneala, il cruta si nu-l lasa sa se duca cu altii, la munca cea grea a pamantului. Ca se lucra pana la ceasul al noualea si, atunci, veneau sa citesca slujba de obste si, dupa Vecernie, mancau, o data pe zi, dupa randuiala vietii de obste. Deci, fiindca nu putea sa faca aceasta acel incepator, i-a poruncit sa se nevoiasca in manastire, dupa putere, si sa posteasca pana vin toti fratii, ca sa manance toti impreuna, dupa randuiala. Iar acela nici macar porunca aceasta n-a pazit-o, ci manca in chilia lui, pentru ca ii aduceau rudeniile felurite bucate. Deci, Sfantul stia aceasta, dar, pentru ca era monahul acela incepator nu-l certa, ca sa nu-l ingreuieze. Il ruga numai, pe Dumnezeu, sa-l indrepteze.

    Deci, a venit praznicul Adormirii Preasfintei, Nascatoarei de Dumnezeu, cel din ziua a cincisprezecea a lui august, si, in ziua cea dinaintea praznuirii, pe cand se duceau fratii la ascultare, ca sa lucreze, le-a spus Sfantul sa vina la ceasul al noualea, ca sa cante Vecernia. Iar acelui incepator i-a zis sa se duca la biserica, la ceasul Vecerniei, sa caute cand toti fratii se aduna, ca sa-i dea si lui vreun cuvant. Asa, s-a si facut. Si, dupa ce au venit parintii, incepatorul a avut o aratare minunata fara sa doarma, ci treaz, adica, a vazut o femeie preafrumoasa intre doi ingeri, stralucind mai mult decat razele soarelui, si un inger tinea un potir plin de paine cereasca si celalalt tinea o mahrama subtire, iar femeia aceea frumoasa, care era Stapana noastra, tinea o lingurita de aur. Si se ducea cate un frate si ingerul ii stergea fata lui cu mahrama. Apoi, se inchina Preasfintei si ea lua lingurita si ii da painea cea cereasca. Acestea vazandu-le, incepatorul se minuna si, apropiindu-se, ca sa se invredniceasca si el de un dar ca acesta, nu si-a dobandit dorinta, caci nici ingerul nu l-a sters, nici Preasfanta nu l-a impartasit, ci i-a zis lui: "Mancarea aceasta este trupul Fiului meu, si-l iau numai cei ce postesc pana seara, in ceasul acesta, si se curata. Insa, tu nu postesti; cum, dar, te vei impartasi cu painea aceasta ?" "Sa ma stearga, macar ingerul, cu mahrama aceea sfanta". Iar ea i-a raspuns: "Daca vrei sa te stearga cu aceasta, sa te ostenesti si tu, cu ceilaiti, pentru ca aceia asuda de osteneala si, pentru aceasta, se sterg, dar pe tine, de care sudoare sa te stearga ingerul ?" Acestea auzind, s-a ingrozit si, alergand la egumen, a zis: "Ati vazut oare, aratarea pe care am vazut-o eu, nevrednicul ?" Iar egumenul i-a raspuns: "Ceea ce ai vazut, a fost spre indreptarea ta. Ca fratii sunt incredintati, ca Preasfanta ii sfinteste, ca sa fie vrednici in tot praznicul sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine".

    De atunci inainte, se ostenea si el, mai mult, si manca mai putin si, asa, sfarsindu-se in fericita ascultare, s-a invrednicit de fericirea cea cereasca. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor Amin.

 Sursa:

Proloagele din 26 iunie


Luna iunie, in 26 de zile: pomenirea Precuviosului Parintelui nostru David, cel din Tesalonic (†548).
   Acest fericit parinte David, s-a nascut si a crescut in stralucita cetate a Tesalonicului. Si, din pruncie, supunandu-si poftele trupului, cu infranarea si curatia, s-a aratat ca un inger in trup, stralucind ca un luceafar. Asemenea, si-a parasit prietenii si averea, pe care impartit-o saracilor si a mers la manastirea Cunuliaton, unde s-a facut monah. Deci, a ramas acolo, nevoindu-se in post si rugaciune si pazind toata fapta buna, iubind, mai ales, infranarea si smerenia, ca unul ce socotea ca traiul imbelsugat aduce trandavia sufletului, iar alergarea dupa laude intuneca si risipeste faptele cele bune.

   Citind, fara odihna, minunatele fapte si patimiri ale Sfintilor, se minuna de puterea credintei lor si se osandea pe sine, socotindu-se nevrednic si slab in sufletul sau.

   Afland, din acele carti, ca stapanindu-si trebuintele cele trupesti, dobandeau Sfintii tarie de nezdruncinat, pentru sufletul lor, tanarul calugar nazuia sa le urmeze pilda, infranandu-si pornirile pamantesti si cautand a creste in dragostea pentru cele duhovnicesti. Iubea, cu deosebire viata Sfantului Simeon si indelunga rabdare a Sfantului Daniil Stalpnicul. Asa a crescut in inima Cuviosului David hotararea de a se face urmasul acestora.

   Drept aceea, facandu-si cuib intr-un migdal, ca o pasare ce canta, din acel loc bucura pe toti prin cuvintele sale, legandu-se sa nu coboare de acolo, trei ani de zile. Si rabda, cu vitejie, gerul si viscolul, ploaia si arsita soarelui. Si, cu cat isi chinuia mai mult trupul, cu atat cobora, in sufletul sau, mai multa liniste si pace. Si, s-a imbogatit, astfel cu lucrarea minunilor. Iar, cand s-au implinit trei ani, ucenicii i-au ridicat o chilie si a fost multora povatuitor.

   Deci, primind a merge la Constantinopol, ca trimis, cu cererea cetatii sale, fericitul David a minunat pe marele Iustinian imparatul prin intelepciunea cuvantului sau si cu nepatimirea, cea mai presus de fire, a trupului sau. Ca, luand in mana sa carbuni aprinsi si tamaind pe imparatul, focul nu-i ardea mana. Si si-a aflat obstescul sfarsit, pe drumul de intoarcere, cu vestea buna a dobandirii celor cerute de tesalonicienii sai, de la imparat.

  




Intru aceasta zi, cuvant din Pateric..

   Ne-a povestit noua Paladie, ca el, oarecand, intrand in Alexandria impreuna cu ava Daniil, pentru o anumita trebuinta, a intalnit pe un oarecare tanar, iesind din baie, ca se scaldase. Si, vazandu-l pe el, batranul a suspinat si a zis catre ava Paladie: Vezi, pe acest frate? Se va defaima numele lui Dumnezeu, printr-insul. Deci, sa mergem dupa el, ca sa vedem unde petrece. Si, mergand pe urma lui, au intrat dupa el. Si, batranul, luandu-l deoparte i-a zis: "Frate, tanar fiind si sanatos, nu ti se cuvine sa te scalzi la baia de obste. Ca, sa fii incredintat, fiule, ca pe multi smintesti." Raspuns-a acela batranului: "De as placea oamenilor, n-as mai fi sluga lui Hristos, dar scris este. Nu judecati si nu veti fi judecati." Atunci, batranul i-a pus lui metanie, zicand: "Iarta-ma pentru Domnul ca am gresit, ca un om." Si am iesit de la dansul. Iar batranul, suspinand si lacrimand, a zis: "Sa te incredinteze pe tine adevarul, frate: mai multi decat cincizeci de draci am vazut inconjurandu-l pe dansul si turnand peste el noroi, iar, o arapoaica, sezand pe umerii lui, il saruta pe el, si alta arapoaica, jucand inaintea lui, nerusinari il invata, iar dracii, mergand imprejurul lui, se bucurau de el. Iar pe Sfantul Inger nu l-am vazut, nici aproape, nici departe de el. Pentru aceasta socotesc ca era el plin de toata necuratia. Si o dovedesc aceasta si hainele lui care sunt de caprioara, moi si impodobite cu fir: apoi, si, petrecerea lui asa fara de rusine, in mijlocul acestei cetati, intru care si cei ce au imbatranit in nevointa, cand intra pentru trebi de neinlaturat, se sarguiesc sa iasa indata, ca sa nu sufere vatamare. Apoi, de nu era el iubitor de sine si iubitor de dezmierdari si iubitor al desfranarii, nu s-ar fi dezgolit pe sine fara de rusine in fata tuturor, si n-ar fi privit si pe altii, asemenea goi, ca si el, cand Sfintii, Parintii nostri, Antonie si Pahomie, Amon si Serapion si ceilalti purtatori de Dumnezeu parinti, au legiuit ca nimeni intre calugari, fara de mare boala si nevoie, sa nu se dezgoleasca pe sine. Ca si ei insisi, pentru oarecare trebuinte, avand nevoie sa treaca rauri si nefiind luntre, nu sufereau sa se dezgoleasca, pentru ca se sfiau de Sfantul Inger, care urma dupa dansii si de soarele care-i lumina, desi nu-i vedea vreun om; ci se rugau lui Dumnezeu si treceau prin vazduh, fiindca Iubitorul de oameni si Atotputernicul Dumnezeu primea indata cererea lor, plina de evlavie, si, preaslavit, o implinea si o savarsea cu fapta." Acestea spunandu-mi-le, batranul a tacut. Iar, dupa ce ne-am intors noi la Schit, n-au trecut multe zile si au venit fratii de la Alexandria, care ne-au povestit ca fratele cutare, cel ce, cu putin mai inainte, venise de la Constantinopol, acela despre care vorbise batranul, s-a aflat ca se desfranase cu femeia lui Selentarie si, fiind prins de slugile lui si de vecini, a fost ucis, facandu-se tuturor rusine si ocara. Iar eu, auzind, sculandu-ma, m-am dus la ava Daniil si i-am povestit lui cele ce s-au intamplat. Si, auzind, batranul a lacrimat si a zis: "Pedeapsa celui mandru, este caderea." Cu aceasta batranul arata ca acela, de nu bolea cu mandria, si ar fi primit sfatul sau, nu ar fi patimit una ca aceasta, pe care si altii mandri o vor suferi, daca nu se vor invata, prin aceasta cadere, sa fuga de o prapastie ca aceasta. Drept aceea, parintele a poruncit sa se scrie acestea, ca vrednice de scris, si sa se puna in cartea de semne a purtatorilor de Dumnezeu Parinti, spre folosul si zidirea celor ce o vor citi.

  




Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, ca nimeni sa nu se deznadajduiasca de mantuire, cazand in multe pacate, ci sa se pocaiasca..

   Nimeni, umbland in rautatea pacatului, sa nu deznadajduiasca, stiind ca, pentru boala sufletului, leacul sufletesc este pocainta. Pentru ca, prin ea, se poate tamadui toata neputinta si, chiar stalpul cel de intarire de ar cadea, poate, prin pocainta, sa se indrepteze. Frate, sa nu fie hulite de tine ierburile cele de leac, nici sa ti se inchida cetatea marturisirii, nici sa te lasi pe tine in adancul rautatilor si nici sa te dai singur ucigasului de oameni, pentru ca Domnul stie a scula pe cei cazuti. Daca nadejdea mantuirii te-a parasit pe tine, frate, sau pomenirea lui Dumnezeu sau cugetarea bunatatilor, ce vor sa fie, sau frica chinurilor, care sunt gatite celor care nu s-au pocait, nu sunt in mintea ta, apoi, trezeste-te degraba, ridica-ti ochii la cer si vino-ti in simtire, inceteaza cu rautatile tale, scutura de la tine betia ce te-a cuprins si adu-ti aminte de indurarile lui Dumnezeu, ca tamaduieste cu undelemn si cu vin. Sa nu deznadajduiesti de mantuire, ci sa-ti aduce aminte de cele scrise: "Cel ce cade, oare nu se va ridica? Si cel ce se abate, nu au se va intoarce? Cel sfaramat de fiara neimblanzita, oare, nu va birui? Iar cel ce se marturiseste, nu este lepadat, pentru ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa se mantuiasca."

   Chiar si in adancul rautatilor, daca ai cazut, sa nu deznadajduiesti. Este vreme de infranare, este vreme de vindecare, este vreme de indreptare. Ai alunecat? Scoala-te! Ai gresit, paraseste greseala; sa nu stai in calea pacatelor, ci sa fugi. Ca, daca, intorcandu-te, te vei scula, atunci sculandu-te, te vei mantui. Ca, dupa boala, este sanatate si, din pocainta, vine mantuire. Indrazneste, nu deznadajdui. Ca nu este legea lui Dumnezeu, ca legea stapanitorilor, celor ce judeca, care osandesc la moarte, fara mila. Caci traind sub har, harul departeaza osanda, asteptand indreptarea, pana cand este inca deschisa usa, iar, dupa ce se va inchide usa, atunci, Mirele nu se mai auzi pe cei ramasi afara. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sursa: