Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

duminică, 30 noiembrie 2008

Proloagele 1 decembrie



In ziua dintai: Pomenirea Sfantului Prooroc Naum

    Sfantul Prooroc Naum era din Elchessia, de cealalta parte de Iordan, din tinutul Begavariei, din semintia lui Simeon. Acesta a proorocit ninivitenilor, dupa Sfantul Prooroc Iona, ca cetatea lor se va pierde cu apa si cu foc, care lucru s-a si facut. Pentru ca, ninivitenii, cei ce se pocaisera, putina vreme, prin propovaduirea lui Iona, vazand ca nu s-a indeplinit asupra lor proorocia lui Iona, iarasi s-au intors la faptele lor rele dintai si iarasi au maniat indelunga rabdare a lui Dumnezeu.

    Deci, i-a ajuns pe ei acest fel de pierzare. Era langa Ninive un iezer mare de apa, care inconjura cetatea si, facandu-se un cutremur mare de pamant, s-a scufundat cetatea in iezerul acela, iara o parte a cetatii, care ramasese pe munte, a fost arsa, iesind foc din pustie. Si asa s-a implinit proorocia lui Naum, Dumnezeu pedepsind pe poporul cel pacatos cu judecata cea dreapta. Astfel, pe cei pe care ii miluise in zilele lui Iona Proorocul pentru pocainta, pe aceia, iarasi, dupa ce s-au rasvratit, mai pe urma i-a pierdut.

    Drept, aceea, cuvantul de capetenie al Proorocului Naum, este ca in istoria oamenilor, nu stapanesc legea celui mai tare, legea padurii, ci legea lui Dumnezeu, legea dreptatii.

    Ne-a ramas de la Proorocul Naum o carte, care se afla in Sfanta Scriptura a Vechiului Testament. El a trait cu sapte sute de ani inainte de Mantuitorul Hristos. Si a proorocit Sfantul Naum si altele din cele ce aveau sa fie si a adormit cu pace la patruzeci si cinci de ani de la nasterea sa si a fost ingropat in pamantul sau cu cinste.
 


Intru aceasta zi, cuvant despre un calugar pe care, diavolul, ispitindu-l a ramas rusinat.

    Era, intr-un pustiu un oarecare calugar, care n-a gustat bucate pamantesti zece ani, ci Ingerul Domnului ii aducea lui, la trei zile, hrana cereasca si aceasta ii era lui in loc de mancare si de bautura. Iara odinioara, au venit la dansul demoni care aratau ca o oaste ingereasca. Si, iata, o caruta de foc si foarte multi purtatori de arme si un imparat mare, care venea si, ajungand la dansul, i-a zis: "Iata acum ai ispravit toate, deci, sculandu-te, te inchina si ca pe Ilie te vom inalta pe tine." Iara calugarul a cugetat in mintea sa, zicand: "Eu in toate zilele ma inchin Imparatului meu, Mantuitorul Hristos, deci de-ar fi fost acesta Hristos, n-ar fi cerut inchinaciunea
 aceasta. Si asa cugetand, i-a zis lui: "Eu am pe Imparatul meu Hristos, Caruia totdeauna ma inchin, iara tu nu esti imparatul meu. "Si indata inselatorul s-a facut nevazut. Si biruind puterea diavolului, a ramas neinselat de mestesugirile lui.
 


Intru aceasta zi, cuvant despre pocainta.

    Intoarce-te, din toata inima, cu suspinuri si cu lacrimi. Cu rabdare smereste-te si miluieste pe saraci si pe sarmani si iarta greselile aproapelui tau. Pentru ca acum, zice Domnul nostru, intoarceti-va catre Mine din toata inima voastra cu post si cu tanguire si cu plangere. Rupeti-va inimile voastre, iara nu hainele, intoarceti-va la Domnul Dumnezeul vostru, ca milostiv si indurat este, indelungrabdator si mult milostiv. Pentru ca cel ce miluieste, zice, miluit va fi si apoi, iertati si se va ierta voua. Milostenia barbatului ca o pecete este pe dansul si dar bun este celor ce o fac pe ea inaintea Celui Preainalt. Si asa pacatele se sterg.

    Daca vei avea pocainta ninivitenilor, ai pe David, care, prin pocainta, si-a curatit pacatele si atat a aratat puterea pocaintei, incat, prin ea si de darul proorociei iarasi, s-a invrednicit si lui Dumnezeu Tatal s-a facut cunoscut. Ai pe Petru, pe care o slujnica l-a intrebat despre Invatatorul si s-a lepadat de El cu blestem, facandu-se ca nu-L stie pe Dansul si cu mincinos juramant s-a jurat. Insa, atat si-a curatit spurcaciunea lepadarii, incat si intaistatator s-a facut el si din starea cetei Apostolilor n-a cazut si a fost numit Bisericii temelie si Cerestii Imparatii chelar, de Insusi Dumnezeul Adevarului.

    Ai pe vamesul si pe fiul cel pierdut, ai pe desfranata si pe talharul, care, intr-un ceas, prin glasul cel cu buna intelegere, au fost iertati de pacate si in patria Raiului cetateni s-au facut. Indrazneste prin pocainta, dezbraca-ti spurcaciunea, nu te teme, caci, dupa aceea, Domnul indraznet te va face pe tine. Si cand te vei pocai si vei suspina, atunci te vei mantui. Ca mare este mila lui Hristos Dumnezeu si curatire este celor ce se intorc la Dansul, cu pocainta, pentru ca numai atunci mila Domnului, ca ploaia pe camp, in sufletele noastre se va pogora si razboiul vrajmasului impotriva noastra se va strica, intru Hristos Iisus Domnul nostru.
 


Intru aceasta zi, Cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, ca sa nu ne minunam de cele vremelnice, nici sa ne amagim cu cele veselitoare ale vietii si cuvant la Psalmul 72.

    Fiindca mintea noastra este lesne alunecatoare si lesne se pogoara catre cele veselitoare ale vietii, uitand bunatatile cele ce vor sa fie, pentru aceea ni se cuvine noua, a nu fi cu nebagare de seama pentru pazirea de ispitirea simturilor. Ca uratorul de bine, diavolul, ispitindu-ne, amesteca lucrurile, ca sa nu poata mintea, carmaciul, a face deosebire intre cel bun si intre cel rau. Deci, cand s-au adunat asupra noastra ganduri desarte, mai inainte de a ajunge noi in intunecarea lor, degraba catre invatatura cea duhovniceasca sa alergam, cantand impreuna cu Proorocul Psalmul 72, a carui invatatura se potriveste noua. Ca, povesteste Proorocul, in acest Psalm, nepotrivirea vietii, ispitele si pe cei ce sunt vanati, prin ispite si pe cei ce biruiesc ispitele, prin rabdare, dar si rasplatirile fiecaruia sunt descoperite acolo. Pentru aceasta, este el si surpator al trufiei si al slavei desarte, povatuind catre slava cea adevarata pe cei ce voiesc sa se mantuiasca. Deci, nu numai zicerile lui sa le cunoastem, ci si mintea noastra sa o suim cu dinadinsul la graiurile cele dintru el, ca sa ne invrednicim a ne face si implinitori cu fapta si puterii si intelegerii celor aratate.

    Ca zice Proorocul: "Cat este de bun Dumnezeu cu Israel, cu cei drepti la inima. Iar mie, putin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, putin a fost de nu s-au poticnit pasii mei. Ca am pismuit pe cei fara de lege cand vedeam pacea pacatosilor. Ca nu au necazuri pana la moartea lor si tari sunt, cand lovesc ei. De osteneli omenesti nu au parte si cu oamenii nu sunt biciuiti. Pentru aceia ii stapaneste pe ei mandria si se imbraca cu nedreptatea si cugetele inimii lor ies la iveala. Gandesc si vorbesc cu viclesug, nedreptate graiesc de sus. Pana la cer ridica gura lor si cu limba lor strabat pamantul."  (Ps. 72, 1-9).

    Dar ce insemneaza: "nedreptatea graiesc de sus" si "pana la cer ridica gura lor?"

    Ceea ce vrea sa spuna psalmistul, in acest fel, este ca pacatosii, savarsind cele rele si neluand pedeapsa cea cuvenita pentru rautatile lor, ajung de socotesc ca nu este Dumnezeu, fara de minte, facandu-se ei, ca se arata: "Zis-a cel nebun in inima sa: Nu este Dumnezeu" (Ps. 13, 1), nedreptatea de sus graind, gura lor pana la cer ridicand si cu limba lor vanturand pamantul.

    "Pentru aceasta, poporul meu se ia dupa ei si gaseste ca ei sunt plini de zile bune si zice: Cum? Stie aceasta Dumnezeu? Are cunostinta Cel Preainalt? Iata, acestia sunt pacatosi si sunt indestulati. Vesnic sunt bogati. Iar eu am zis: Deci, in desert am fost drept la inima si mi-am spalat, intru cele nevinovate, mainile mele, ca am fost lovit toata ziua si mustrat in fiecare dimineata. Daca as fi grait asa, iata as fi calcat legamantul neamului fiilor tai. Si ma framantam sa pricep aceasta, dar anevoios lucru este inaintea mea. Pana ce am intrat in locasul cel sfant al lui Dumnezeu si am inteles sfarsitul celor rai!"

    Si, iata, acum sfarsitul celor ce uita pe Dumnezeu. Ca zice: "Intr-adevar, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei si i-ai doborat cand se inaltau. Cat de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. Ca visul celui ce se desteapta, Doamne, in cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai facut."

    Dar care este cetatea aceasta? E "Ierusalimul cel de sus" (Gal. 4, 26). Iar mai departe zice: "De aceea s-a bucurat inima mea si rarunchii mei s-au potolit. Ca eram fara de minte si nu stiam; ca un dobitoc eram inaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine. Apuca-tu-m-ai de mana mea cea dreapta. Cu sfatul Tau m-ai povatuit si cu slava m-ai primit."

    Dar ce vrea sa spuna cand zice: "Si cu sfatul Tau m-ai povatuit" Ceea ce zice, socotesc ca este asa: Dupa ce m-am dezbarat de voia trupului meu si m-am randuit pe mine insumi catre primirea si pazirea poruncilor Tale, atunci cu sfatul Tau m-ai povatuit. Ca nu am stat nici nu m-am intarit dupa voia mea. Pentru aceea, ca un Parinte bun ce are un fiu iubit, m-ai apucat de mana dreptei mele si cu sfatul Tau m-ai povatuit, pentru care si cu slava m-ai primit.

    "Ca pe cine mai am eu in cer afara de Tine? Si, afara de Tine, ce am dorit pe pamant? Stinsu-s-a inima mea si trupul meu, Dumnezeul inimii mele si partea mea, Dumnezeule, in veac." Dar cautand ce? Petrecerile cele de sus. Ca, "in ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu". (Ps. 41, 1-2). Partea mea Tu esti, Dumnezeule, in veac.

    Adanceste-ti mult mintea ta in primirea celor zise, ca invatatura infricosata rosteste, acum, la urma, zicand: "Ca, iata, cei ce se departeaza de Tine, vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapada de Tine. Iara mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea mea, ca sa vestesc toate laudele Tale in portile fiicei Silonului."

    Avand, deci, iubitilor, intariri din dumnezeiestile Scripturi si cale batatorita si dreapta, care ne duce catre portile cele ceresti, sa nu slabim in nadejdea cea adunata noua in ceruri, ca vine Domnul, precum este scris, Care "are lopata in mana si va curati aria Sa si va aduna graul in jitnita, iar pleava o va arde cu foc nestins." (Matei 3, 12). Lui I se cuvine cu adevarat slava in veci ! Amin.
 


http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1249

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Proloagele 30 noiembrie





Luna noiembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului slãvitului si atotlãudatului
Apostol Andrei, cel întâi chemat (+69).

      Acesta a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan,1,29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan,1,41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel intai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

        Din zilele acelea, ca si ceilalti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-L pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei cele noi intemeiata de Hristos si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
        La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, - i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia, Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava !


 
 

Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul,
despre lucrarea dracului, cel ce este urâtorul binelui.

        Parintilor si fratilor, ascultati: De multe ori vrajmasul sfatuieste pe om zicand: "Este inca tanar, indulceste-te din poftele tale. Socoteste cati nu s-au desfatat si in lume si nici de vesnicele bunatati nu s-au lipsit. Si tu esti tanar, mananca, bea, veseleste-te cu bunatatile lumii acesteia si la batranetile tale te vei pocai. Ca, pentru ce voiesti de la o varsta ca aceasta sa-ti topesti trupul tau?" Vin apoi batranetile si el, vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeiestile Scripturi si zice: "O, omule, suspini si te indoiesti de mila lui Dumnezeu si il faci pe Dansul nemilostiv? Dumnezeiasca Scriptura propovaduieste ca Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni. Au nu cunoaste El ca esti batran, slab si neputincios? Nu stie El ca nu poti sa postesti, nici sa priveghezi, nici pe jos sa te culci? Nu l-au auzit pe Dansul, zicand in Evanghelie ca si cei ce slujesc din tanara varsta si cei din varsta de mijloc, precum si cei batrani, intocmai iau plata? Ca asa a zis in Evanghelie: si cei ce au venit din ceasul intai, ca si cei din ceasul al treilea si cei din al saselea si cei din al noualea, ca si cei din al unsprezecelea ceas, aceeasi plata au luat. Iata si Proorocul David a proorocit zicand: "A binecuvantat pe cei mici si pe cei mari". Graiurile acestea le zice duhul rau catre cei ce stiu Scripturile, ca nici la tinerete, nici la batranete sa nu-i lase sa-si planga pacatele. Iar catre cei mai simpli, batandu-i cu palosul deznadejdii, zice: "Omule, ce gandesti? Ce te amagesti singur, zicand ca Dumnezeu este Dumnezeu al celor ce se pocaiesc? Ai fost desfranat, ai talharit, ai ucis, ai furat, ai mintit, ai jurat stramb! Ce nadejde de mantuire mai ai? Ai pierit. Drept aceea indulceste-te acum de poftele tale. Pe cele de dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici sa nu te lipsesti!" Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui Hristos sunt tocmai dimpotriva: "Ai pierit, dar poti sa te mantuiesti. Ai fost desfranat, dar poti sa te faci intreg intelept". Cand Petru a zis: "De cate ori voi ierta fratelui meu cand se pocaieste?" I-a raspuns Hristos: "De saptezeci de ori cate sapte". Adica intotdeauna. Insa, omul, asa cum va fi gasit la sfarsitul sau, asa se va judeca ori in bine, ori in rau.
        Adu-ti aminte frate, cum s-au mantuit pacatosii si sa nu deznadajduiesti. Adu-ti aminte de fericitul Manase, de desfranata, de vamesul, de talharul si vei scapa de amagire. Cand iti va zice tie: "Indulceste-te din poftele tale!", zi catre el: "Si oare ce folos este din necuratia dezmierdarilor, afara de focul vesnic ce-l pricinuieste?" Si cand iti aduce tie aminte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni, dar El este si drept Judecator. Si stiu ca nu te-a crutat nici pe tine diavole, nici pe cei ce, dupa tine, s-au lepadat de El, ci cu focul cel vesnic v-a osandit". Iar daca iti va zice: "Eu sunt fara de trup si nu sunt legat cu neputinte, pentru aceasta nu m-a crutat, dar pe tine te va cruta". Atunci raspunde-i: "Dar, de ce, atunci, nu l-a crutat pe Adam, cel intai zidit? Nici pe Eva, nici pe Cain, nici pe cei din vremea potopului, nici pe cei din Sodoma si nici pe ucenicul Sau Iuda? Si daca pe ucenicul Sau nu l-a crutat, cum ma va cruta pe mine? Du-te departe de mine, lepadatule din cer". Si pecetluieste-te pe tine cu semnul crucii si va fugi de la tine. Fratii mei, sa nu ne plecam vrajmasului celui ce ne sfatuieste rau, ca sa ne piarda pe noi. Ci sa credem ca este judecata si rasplatire si pentru fapte, ca si pentru cuvinte si pentru ganduri. Acestea toate stiindu-le, pe ele sa ne intemeiem noi insine, ca cei potrivnici, neavand ce sa zica nici un rau impotriva noastra in ziua infricosatei judecati, sa aflam odihna cu cei ce se tem de Domnul si impreuna cu toti acestia sa slujim binele: "Ca fara fapte, credinta este moarta" (Iacov 2,20) precum si faptele, fara de credinta, moarte sunt. Ca este cu neputinta ca cineva, imbuibandu-se, sa intre in Imparatia Cerurilor, dupa insusi graitul glas al Evangheliei ce zice: "Luati seama la voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura" (Luca,21,34). Pentru aceasta se cuvine noua sa fim gata in tot ceasul, ca nu cumva, fara de veste, fiind chemati, sa ne aflam nepregatiti. Si vor suspina pentru noi Sfintii ingeri, cei trimisi de noi, iar raii draci vor rade in hohote.
        Sa nu ne aflam numai cu numele crestini, iar cu naravul pagani, caci, crestinatatea insemneaza sa urmezi, dupa putinta, lui Hristos. Ca, daca ne multumim numai cu Sfantul Botez si ne vom lenevi la implinirea celorlalte porunci, ne vom face necredinciosi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecand noi in rautate si in pacat. Ca l-au auzit pe Dansul graind in Sfanta Evanghelie: "Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel ce va face voia Tatalui Meu Celui din ceruri" (Matei,7,21). Vedeti cum au bineplacut Sfintii lui Dumnezeu, nu dormind si zacand cu fata in sus, ci, au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti si stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustiu si in munti si in pesteri si in crapaturile pamantului. (Evr.11,37-38). Pentru aceea, iubitilor si iubitorilor de Hristos, sa ne ostenim si noi, fiecare dupa putere, ca nu cu totul sa ne aflam fara de roade si nu ne va primi pe noi Domnul cu osanda cea vesnica.
        Deci, precum este la voia noastra a pacatui, Dumnezeu daruindu-ne sloboda stapanire de sine, asa si a lucra dreptatea, intru noi este, cu dumnezeiescul ajutor. Drept aceea, sa iubim calea cea stramta si necajita, ca printr-insa, impreuna cu Hristos vom imparati si sa fugim de umblarile caii celei late si desfatate, care se face noua pricinuitoare de osanda vesnica. Deci, fratilor, sa lucram bunatatea din toata mintea noastra, sa omoram cugetul nostru cel trupesc, ca sa nu ne aflam vrajmasi ai lui Dumnezeu, cum a zis Pavel, marele Apostol al lui Hristos. Sa ne milostivim, sa dam paine si sa luam cerul, sa dam un ban si vom locui in Rai, sa dam o haina sa mostenim Imparatia Cerurilor. Sa dam putine, ca sa luam multe. Sa avem vointa si vom putea savarsi totul. Sa avem tragere de inima si vom lua virtute. Ca, zice Sfantul Grigorie al Nysei: "Numai fapta buna cu osteneala hraneste puterea, neslabind-o, ci crescand-o". Sa lacrimam aici, o fratilor iubitori de Hristos, ca sa stingem vapaia cea fara de sfarsit, ca cei ce aici se veselesc, acolo se vor osandi, iar cei ce plang aici, acolo vor rade. Cei ce sunt urati, acolo vor fi fericiti. Cei ce aici flamanzesc, acolo se vor satura. Cei ce aici inseteaza, acolo se vor indestula. Sa ne trezim, sa priveghem cu toata puterea. Sa nu ne intristam, batand in usa si rugandu-ne, ca negresit ne va deschide Hristos Dumnezeul nostru.
        Lui se cuvine slava, acum si de-a pururea si in vecii vecilor ! Amin.
 



 Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage30Nov.shtml 

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1248

vineri, 28 noiembrie 2008



Luna noiembrie în 29 de zile: pãtimirea Sfântului Mucenic Paramon
si a celor împreunã cu dânsul (+250).

      În vremea rau credinciosului imparat Decius (250-253) era in rasarit un dregator cu numele Achilin, care aprig prigonea pe crestini. Odata, acesta a adunat in temnita trei sute saptezeci de crestini si vrand el sa mearga la via sa cea din Valsatin, a poruncit sa fie dusi si crestinii prinsi, impreuna cu el. Ca, aveau a trece pe langa capistea idolului Poseidon si voia sa-i sileasca sa jertfeasca acolo idolilor. Deci, ajungand la capistea aceea, ii silea pe crestini, pe fiecare, vreme indelungata, sa aduca jertfa spurcatului Poseidon. Si n-a putut sa-i induplece pe dansii, nici cu imbunari, nici cu ingroziri.
        S-a intamplat atunci ca a trecut pe acolo un oarecare barbat cinstit, cu numele Paramon, crestin cu credinta. Acesta, vazand atata multime de mucenici gatiti spre junghiere, a venit inaintea capistei idolesti si a strigat cu glas mare: "O, atatia drepti, fara de vina, junghie spurcatul dregator, pentru ca ei nu se inchina idolilor lui celor muti si fara de suflet". Acestea zicandu-le, in auzul tuturor, a purces in calea sa. Dar dregatorul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de manie si a poruncit slujitorilor lui ca indata sa-l alunge si sa-l omoare. Iar Paramon, nestiind de porunca aceasta a dregatorului, mergea pe drumul sau. Si, iata, slujitorii l-au ajuns pe el si l-au prins. Si, mai intai i-au tras afara din gura limba, care mustrase si ocarase pe dregatorul chinuitor si i-au impuns-o cu trestii ascutite.
        Apoi i-au infipt trestii ascutite in toate madularele, iar dupa aceasta l-au strapuns cu sulitele. Si asa, Sfantul Mucenic Paramon si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Intru acelasi ceas si Sfintii Mucenici, cei trei sute saptezeci, mai inainte pomeniti, fiind chinuiti langa capistea lui Poseidon, au fost taiati pentru marturisirea lui Hristos.


 
 

Întru aceastã zi, cuvant din Pateric, ca nu este bine sã dea monahul
cele de trebuintã la rudele sale, cã foc este.

        Un calugar avea in lume un frate sarac si cele ce avea in chilia lui le da fratelui mirean, insa pe cat ii da lui, acela inca mai mult saracea. Deci, ducandu-se calugarul sa spuna aceasta staretului, i-a zis lui staretul acela: "Eu te voi invata pe tine sa faci asa: de acum inainte sa nu-i mai dai lui; ca sa nu te vatameze si pe tine si pe dansul, ci sa-i zici lui: "Frate, cand am avut eu, iti dam tie, iar acum tu, din ceea ce vei dobandi, sa-mi aduci si mie". Si orice-ti va aduce tie, primeste de la dansul. Si de vei vedea undeva strain, sarac sau batran, da-le lor si roaga-i pe ei sa faca rugaciuni pentru dansul". Deci, mergand calugarul acela, a facut asa si dupa ce a venit la dansul fratele sau mirean, el indata i-a spus lui, precum il invatase pe el staretul. Si s-a dus fratele lui mahnit.
        Insa, a doua zi, luand din ostenelile lui putine verdeturi, le-a si adus fratelui sau calugar, iar acesta, luandu-le pe ele, le-a dat batranilor si i-a rugat pe ei sa faca rugaciuni pentru fratele lui. Si, luand binecuvantare, s-a intors la casa sa. Apoi, iarasi, a mai adus fratelui trei paini si verdeturi si, luandu-le, calugarul a facut la fel ca si mai inainte si, luand binecuvantare, iarasi s-a dus. Deci, a venit a treia oara, aducand multe de trebuinta si vin si peste, incat, vazandu-le fratele, s-a inspaimantat. Si, chemand pe saraci, i-a odihnit pe ei. Zis-a dar calugarul catre fratele lui: "Iti trebuie oare ceva de la mine?" Iar mireanul i-a raspuns: "Nu-mi trebuie nimic, stapanul meu, ca atunci cand luam de la tine, ca focul intra in casa mea si manca lucrurile, iar de cand n-am mai luat, nadajduindu-ma spre Dumnezeu meu, de toate sunt indestulat".
        Deci, calugarul, ducandu-se, a spus staretului toate cele ce se facusera. Iar staretul i-a zis lui: "Oare, nu stii ca lucrul calugarului este foc si oriunde intra arde? Iar daca cineva aduce milostenie la calugari, apoi primeste rugaciuni de la dansii si asa se binecuvanteaza si se imbogatesc unii pe altii.



 
 

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre cei rãposati.

        Acel cuvant, ce zice ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui si la venirea Ziditorului, fiecare va secera ceea ce a semanat, precum si toate cate se vor zice la infricosatul Lui raspuns, toate despre sfarsitul lumii acesteia sunt. Ca atunci nicidecum nu va mai fi ajutor vremelnic si toata cearta va inceta, fiindca targul se va strica, nu va mai fi nici cumparare, nici dobanda. Ca, unde vor fi atunci saracii, slujbele, unde cantarile, unde faptele bune? Drept aceea, mai inainte de ceasul acela, unul pe altul sa ne ajutam. Ca nu este nedrept Dumnezeu, ca sa uite faptele, dupa cum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie, in cuvintele sale a zis: "Macar si in vazduh de se va fi dus, cela ce s-a savarsit intru buna credinta, tu insa sa nu ostenesti de a-i aprinde la mormant untdelemn si lumanari, chemand pe Hristos Dumnezeu, ca primite sunt acelea de Dumnezeu si multa rasplatire aduc, ca untdelemnul si lumanarea sunt ca ardere de tot, iar dumnezeiasca si cea fara de sange jertfa este curatire. Iar ceea ce se da la saraci, mai mult decat toata facerea de bine foloseste. Aceasta, dar, stiuta sa fie, ca jertfa cea de gand a celor morti le foloseste, care, in aceasta viata, au petrecut cu infranare de la faptele rele. Pentru aceea si dupa moarte, le folosesc lor, cele ce se fac aici pentru dansii.
        Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin !



 Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage29Nov.shtml 

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1247

joi, 27 noiembrie 2008

Proloagele 28 noiembrie




Luna noiembrie în 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Stefan cel Nou Mãrturisitorul (+766).


       Sfantul Stefan, numit cel Tanar, a trait pe vremea imparatiei lui Anastasie (713-715), patriarh al Bisericii fiind Sfantul Ghermano. Era nascut in cetatea imparateasca, fiu al unor parinti crestini, Ioan si Ana. Din tinerete, s-a deprins cu cartea si, copil fiind, in toate zilele, se afla cu maica sa in Biserica lui Dumnezeu, ducand o viata aspra si cu fapte bune.
        Venind Leon Isaurul la imparatie (717-741) a ridicat razboi in popor, zicand ca, adica, este o mestesugire idoleasca a cinsti Sfintele icoane si a pus la chinuri pe cei ce erau prinsi ca se inchina icoanelor. Inainte de a fugi in Sicilia, parintii lui Stefan isi pusesera la adapost copilul, care era acum un tanar ca de 16 ani, in manastirea Sfantului Auxentie, asezata nu departe de Calcedon, unde staretul Ioan il primi cu multa bucurie si unde curand, fu asezat in randul calugarilor si mult sporea in duhovnicestile nevointe, biruind pornirile trupului. Tanarul Stefan nu implinise 30 de ani cand fericitul Ioan, staretul si egumenul sau, s-a odihnit in pace in Domnul si, timp de zece ani, Sfantul, fiind ales egumen, purta grija manastirii sale, cu multa inima, dupa care, incepu si pentru el vremea schivniciei si a patimirilor.
        Ca, intre timp, muri si Leon imparatul, fiind mustrat din destul de fericitul Ghermano patriarhul, si, in locul lui veni la imparatie fiul sau Constantin, zis Copronim (741-775), care a facut rele si mai mari decat tatal sau, pradand si pustiind bisercile, sfaramand cu toporul si arzand Sfintele icoane, izgonind si chinuind in tot felul pe monahi. Deci, acesta, afland si de Sfantul Stefan, ca se inchina icoanelor, iar pe el, imparatul il numeste eretic, a trimis de l-au prins si, dupa multe chinuri, l-au inchis in temnita ce se zice Pretorion, unde erau inchisi si alti parinti alesi, ca erau toti la numar patruzeci si doi. Si mai erau acolo si altii de prin alte tari, trei sute la numar, dintre care unora le erau taiate nasurile, altora urechile, altora ochii scosi si mainile taiate si barbiile rase, pe care aflandu-i, fericitul Stefan ii saruta si-i indemna spre pocainta si faceau impreuna, la inchisoarea Pretorionului, toata randuiala si slujba calugareasca, ca si cum s-ar fi aflat intr-o manastire.
        Deci, afland imparatul de aceasta, ca Pretorionul s-a facut manastire, prin Stefan, la unsprezece zile de la intrarea in acel Pretorion, l-au scos de la inchisoare si, stand inaintea imparatului, acesta a poruncit de l-au trantit la pamant, batandu-l cu pietre si cu toiege, iar unul din ucigasii aceia a luat un lemn si, lovindu-l in cap, i-a despicat sfantul cap si asa si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu si a luat cununa marturisirii. Iar ceilalti ucigasi, legand trupul sau de cai, l-au tarat gol pe uliti, incat i se zdrobeau mainile si picioarele, in vreme ce un altul, vrand sa faca mai multa multumire imparatului, luand o piatra mare, i-a spart Sfantului trupul. Deci, ce a mai ramas din trupul Sfantului, l-au aruncat la locul ce se chema al lui Pelaghie. Iar de aici, luandu-l niste crestini, l-au ingropat la loc de cinste. Dumnezeului nostru, slava!
 



 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh si cei împreunã cu dânsul (+303).

        Mucenicul Irinarh se tragea cu neamul din cetatea Sevastia. Deci, tanar fiind, facea slujba ucigasilor si, cand erau chinuiti Mucenicii, slujea si el la chinuirea lor. Deci, intamplandu-se ca, in zilele imparatului Diocletian, niste femei crestine, sapte la numar, au fost date la chinuri de Maxim, domnul Sevastiei, sufletul lui Irinarh s-a luminat cu dumnezeiescul dar al lui Dumnezeu, vazand pe femeile acelea imbarbatandu-se pentru Hristos si rusinand pe tiran cu minunile ce faceau. Pentru aceasta, marturisind si el, pe fata, cu indrazneala, pe Hristos si, descoperindu-se ca este crestin, a fost aruncat mai intai intr-un iezer adanc, din porunca tiranului. Deci, iesind de acolo viu, l-au bagat intr-un cuptor aprins si, fiind pazit si de foc, prin minune, i-au taiat capul si, impreuna cu el si preotului Acachie, care-l botezase.
 



 
 

Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam, despre bogati si sãraci.

        A fost un imparat mare si bogat si slavit si i s-a intamplat lui a calatori intr-o trasura aurita si inconjurata de ostasi, precum se cade imparatilor. Deci, a intalnit doi oameni imbracati in haine rupte si proaste, trasi la fata si galbeni; insa, imparatul ii cunostea pe ei, ca prin obosire trupeasca, cu osteneala postului si cu sudoare, isi cheltuisera trupul. Si cum i-a vazut pe ei, a sarit indata din trasura si, cazand la pamant, s-a inchinat lor. Apoi, sculandu-se, ii cuprindea pe ei cu dragoste si-i saruta. Dar dregatorii lui nu se invoiau cu acestea si carteau, ca facea ce nu se cade slavei imparatesti. Insa, ei, nepricepandu-se, nici indraznind a-l mustra in fata, au spus fratelui imparatului sa graiasca cu el, zicandu-i: "Nu ti se cade a defaima slava coroanei imparatesti". Dar acesta, graind fratelui sau, imparatul i-a dat un raspuns pe care fratele sau nu l-a inteles.
        Deci, avea obicei imparatul acela, cand da cuiva un raspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trambita de moarte sa afle porunca cea imparateasca, iar glasul trambitei il cunosteau toti, ca vinovat se face acela de osandire la moarte. Si, facandu-se seara, a trimis imparatul o trambita de moarte, ca sa trambiteze la poarta casei fratelui sau. Iar acesta cum a auzit trambita cea de moarte, nu mai intelegea nimic si, la aceasta s-a gandit toata noaptea. Iar a doua zi, imbracandu-se in haine de mahnire si de plangere, impreuna cu femeia si cu fiii sai, au mers la palatul imparatului si au stat inaintea usilor, plangand si tanguindu-se. Deci, l-a chemat pe el imparatul la sine si, daca l-a vazut tanguindu-se, i-a zis: "O, nepriceputule, te-ai infricosat atat de un vestitor al fratelui tau, celui asemenea nascut ca tine si cinstit, fata de care nu te stii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus parere de ocara asupra mea, ca am sarutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au insemnat mie moartea, cu mai mare glas decat trambita? Si infricosata imi este intalnirea cu El, ca eu imi stiu cele multe si mari pacate, ce am savarsit. Deci, iata, am ales chip ca acesta, ca sa te inveti din insasi mustrarea ta. Asemenea, degraba voi mustra, la aratare si pe cei ce s-au intocmit cu tine la defaimarea cea asupra mea". Si asa socotind si pe fratele sau invatandu-l, l-a slobozit pe el la casa lui.
        Dupa aceea, a poruncit imparatul sa se faca patru sipete de lemn. Si a hotarat ca doua dintr-insele sa se inveleasca cu aur sa se puna intr-insele oase de morti; si, cu piroane de aur, le-a incuiat pe ele. Iar pe celelalte doua le-a uns cu rasina si cu smoala si le-a umplut cu pietre scumpe si cu margaritare de mult pret si toate binemirositoarele miresme si le-a infasat pe ele cu niste tesaturi aspre de par. Si a chemat pe dregatorii, cei ce se smintisera de dansul pentru intampinarea smerita a celor doi oameni si a pus cele patru sipete inaintea lor, ca sa socoteasca de cat pret sunt vrednice cele aurite si de cat pret cele unse cu rasina. Iar ei, pe cele aurite le-au pretuit, zicand ca de mult pret sunt vrednice, ca le socoteau pline de imparatesti coroane si braie. Iar cele unse cu smoala si cu rasina, ziceau ca sunt de un pret mic si prost. Deci le-a zis lor imparatul: "Am stiut eu ca asa se cuvine a va grai voua, ca ochi trupesti si trupesc chip aveti, dar aici nu se cade a socoti asa, ci a vedea si cu ochii sufletului, pe cele ce sunt inlauntru, fie cinste, fie necinste". Si a poruncit imparatul sa deschida sipetele cele aurite si, deschizandu-le, rau miros a iesit dintr-insele si, asa, s-a vazut ca sunt urate. Si le-a zis lor imparatul: "Acesta este chipul celor ce sunt imbracati in haine luminoase si slavite, mandrindu-se cu multa putere si slava, iar inlauntru sunt pline de oase moarte si de lucruri rele". Dupa aceea, a poruncit sa deschida pe cele rasinite si unse cu smoala. Si, deschizandu-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu stralucirile ce se aflau intr-insele si cu buna mireasma ce iesea din ele. Deci, le-a zis imparatul: "Oare, stiti cu cine se aseamana sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriti, ce erau imbracati in haine proaste, al caror chip dinafara vazandu-l voi, ati socotit defaimare a coroanei imparatesti, plecaciunea mea pana la pamant inaintea lor. Dar eu m-am minunat de dansii, cunoscand cu ochii sufletului frumusetea si cinstea lor sufleteasca si i-am socotit mai buni decat coroanele, mai buni si mai cinstiti decat imparatestile mese". Si asa, imparatul a infruntat pe dregatorii sai si i-a invatat pe ei a nu se sminti de cele vazute cu ochii trupului, ci sa ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlauntru. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 


 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage28Nov.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1246

miercuri, 26 noiembrie 2008

Proloagele 27 noiembrie



Luna noiembrie în 27 de zile: Pãtimirea Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul.


       Acest Sfant Mucenic a fost un mare dregator la curtea regelui persilor, pe vremea crestinestilor imparati Honorius si Arcadius (395-408). Crestin de la stramosi, de neam cinstit si luminat, el isi luase femeie crestina si vietuia in bogatie si in cinste, fiind foarte iubit de regele sau, imparatul persilor. Toate acestea erau si o mare primejdie pentru sufletul sau si a avut prilejul sa vada singur cat de usor poate cadea in pacat cel ce se lipeste prea mult de comorile pamantesti. Ca, inselandu-se cu toate aceste binefaceri si cinstiri, cand regele a deschis razboi contra crestinilor, Iacob a cazut de la credinta in Hristos si a adus jertfe idolilor, inchinandu-se lor impreuna cu regele.

        Afland de aceasta cadere, mama si sotia lui Iacob s-au indepartat de dansul, aratandu-i, prin scrisori, greul pacat ce savarsise: ca a ales mai mult dragostea imparatului, decat dragostea lui Hristos si pentru o slava trecatoare a ales osanda rusinii vesnice. Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Sfantul s-a departat de legea cea desarta a imparatului sau si isi plangea pacatul, ca s-a despartit de Hristos. Deci, venind inaintea imparatului, a marturisit credinta lui in Hristos.

        Si imparatul maniindu-se pe el, a poruncit sa i se taie fiecare incheitura a trupului, una cate una. Deci, i s-au taiat toate incheiturile trupului sau, ale mainilor si ale picioarelor, pana i-a mai ramas numai capul si trunchiul, iar, la urma, i-au taiat si capul. Si asa a luat de trei ori fericitul cununa cea nestricacioasa a nevointei pentru Hristos.


 
 

Întru aceastã zi, cuvânt ca sã nu osândim pe cãlugari.

        Multi oameni nestiutori, din nepricepere, defaima pe calugari. Cand vad pe cate un calugar gresind, atunci spun: "Iata, acestia spun legea Domnului si o talmacesc in vreme ce ei singuri cad in multime de pacate". Si iarasi, daca vad pe vreun calugar mancand bucate, ei se fac rai si amarnici clevetitori, dar uita ca, ei insisi, umbla beti in toate zilele si nu stiu, sarmanii, ca, prin acestea, peste ale lor pacate, isi aduna pentru ei mai mare foc si ca se lipsesc de orice raspuns, la Judecata.  Pentru aceea, ii cearta Domnul, zicandu-le: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui si barna din ochiul tau nu o iei in seama?" (Matei,7,3). Bine este ca pentru ale noastre pacate sa ne osandim pe noi insine si nu pe altii si asa sa castigam mila lui Dumnezeu.


 
 

Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre despãrtirea sufletului, despre a doua venire si despre judecatã.

Sfantul Efrem Sirul

        Ati auzit, frati iubiti, toti cei care ati luat Sfantul Botez, cum vom fi judecati si cum iese sufletul din trup. Pentru aceea zice Proorocul: "De ce ma tem de ziua cea rea? Pana si faradelegea calcaiului meu, ma va insoti". Ca va veni fratilor, o zi si un ceas, cand va lasa omul toate si pe toti si se va duce singur singurel, gol si fara ajutor, fara ocrotire, fara de insotire, negatit, fara de indrazneala, in ziua cand nu se asteapta, cand se desfateaza, cand strange averi, cand benchetuieste, cand nu se ingrijeste, ca intr-o noapte adanca, intunecoasa si dureroasa, se duce ca un osandit, acolo unde se duce toata firea oamenilor care au Sfantul Botez. De multi povatuitori ai trebuinta atunci, o, omule, de multi ajutatori, de multe rugaciuni, de multi impreuna calatori, de multe fapte bune, in ceasul despartirii sufletului. Mare va fi atunci frica si cutremurul, mare taina, mare imprejurarea, mare trecerea trupului catre lumea cea de dincolo, cand se duce omul catre veacul cel nemarginit, de unde nimeni nu s-a mai intors. Unul singur este ceasul acela si nu alt ceas, una singura este calea aceea si nu este alta cale. Cumplita este trecerea, dar toti printr-insa vom trece. Stramta si necajita este calea, dar toti pe ea vom calatori. Amar si greu este paharul, dar toti il vom bea pe el si nu pe altul. Mare si nearatata este taina mortii si nimeni nu poate sa ne-o povesteasca noua. Groaznice si infricosatoare sunt acelea ce patimeste atunci sufletul, dar nimeni din noi nu le stie, fratilor iubiti. Iata, ne ducem si nu stim unde vom fi. Orice bine am lucrat acum, pe acela l-am si dobandit si orice am trimis inainte, acela ne va intampina. Si orice am agonisit pe pamant, aceasta imi va fi mie folosul. De am miluit pe cineva, in ceasul acesta voi fi si eu miluit. De am adapostit pe cineva, acum voi fi si eu adapostit. Ca stramt si greu imi este mie ceasul de acum al iesirii sufletului meu, mai greu decat tot ceasul, ca nepregatit m-a apucat. Intunecata imi este noaptea aceasta de acum, ca fara de roada am fost taiat. Grea imi este mie calea aceasta de acum, ca nici o merinda nu am pe cale. Ci, lacrimati si va rugati, ca sa aflu acolo putina rasuflare. Nu cer mult, ca am pacatuit mult. De ce sa-mi aprindeti lumanari, cand eu nu mi-am aprins candela sufletului meu? De ce sa ma puneti ca pe cuviosi in sicriu, cand viata si naravul lor nu l-am urmat? Vai mie cum m-am inselat, cum m-am batjocorit, zicand: "Sunt tanar, sa ma indulcesc din dezmierdarile vietii. Sa ma desfatez din destul de dulcetile lumii. Sa-mi ingrijesc trupul si apoi, mai pe urma, ma voi pocai. Ca Dumnezeu este iubitor de oameni si negresit ma va ierta pe mine". Acestea, in fiecare zi gandindu-le, rau mi-am cheltuit viata. Invatam si aminte nu luam. Eram sfatuit si radeam, auzeam Sfintele Scripturi si nu credeam si, iata, acum sfarsitul m-a prins nepregatit. Auzeam de judecata si o luam in batjocura, auzeam de moarte si traiam ca un nemuritor. Iata acum am ajuns aici nepocait si nu-i nimeni sa ma izbaveasca, ajutor caut si nu-i nimeni sa ma ajute. Iata, ma osandesc si nu este nimeni care sa ma mantuiasca. Dreapta este judecata lui Dumnezeu. De cate ori n-am fagaduit ca ma pocaiesc si iarasi mai rau am lucrat! De cate ori I-am cazut inainte si iar m-am lepadat! De cate ori m-a miluit si eu iarasi L-am suparat.

        Acestea vorbindu-le spre noi cel ce se sfarseste, deodata i se leaga limba lui, i se schimba ochii, ii tace gura, i se opreste glasul si ostile cele infricosatoare se pogoara, slujitorii dumnezeiesti cheama sufletul sa iasa din trup, demonul cere sa ne traga pe noi la judecata. Pe acesta vazandu-l ticalosul om, chiar imparat de ar fi, chiar tiran, chiar stapanitor a toata lumea, tot se clatina, tot tremura, tot se tulbura, tot se inspaimanta. Vazand puteri infricosatoare, vazand chipuri straine, vazand fetze aspre si posomorate, vazand randuieli pe care niciodata nu le-ai mai vazut si gandind in sine zice: "Bine este cuvantat Cel singur nemuritor. Bine este cuvantat Cel singur Imparat nemostenit". Iar munca este vesnica. Iata cu adevarat osti ceresti. Iata chipuri infricosatoare ale lumii demonilor. Iata ostasii cei puternici ai lui Dumnezeu celui tare, iata pustnicii Celui singur Preaputernic. Acestea le vede atunci cel ce moare, iar pe noi nu ne mai vede, ci la puterile cele ce il cheama priveste. Si toti oamenii care sunt de fata, inspaimantati, zic unii catre altii: "Taceti, taceti si nu suparati pe cel ce doarme, nu strigati si nu plangeti, ca sa nu-l tulburati pe dansul. Rugati-va ca in pace sa-i iasa sufletul. In mare lupta acum el se afla. Ganditi-va ca aceasta si voi o veti patimi. Cautati si taina aceasta n-o uitati. Rugati-va ca sa aiba ingeri iubitori de oameni. Cadeti la rugaciune, ca pe Stapanul sa-L afle milostiv si bland. Cautati si ingrijiti-va de ceasul acesta; ca, oare, ce este omul? Vierme, tarana, umbra si vis. Iata a trecut, iata s-a dus, iata a tacut, iata a incetat, iata s-a linistit, iata s-a domolit. Leul cel mare si nebiruit, tiranul, dregatorul cel infricosator tuturor, acum zace. Si a trecut cel cunoscut, ca un necunoscut, cel nascut, ca un nenascut, cel mai mare decat multi s-a facut un nimic, cel ce stapanea legea, acum zace legat si este dus unde vor cei ce-l duc. In ziua aceea vor pieri toate gandurile lor". (Ps.145,4).

        Atunci ingerii, luand sufletul, se duc prin vazduh, unde stau incepatoriile, stapaniile si tiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, cei ce tin socoteala faptelor, care intampinandu-l in vazduh, cer seama si il iscodesc si aduc aminte pacatele omului si inscrisele lui, cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin fapte si cele din ganduri, cele prin aduceri aminte. Multa frica este acolo, mult cutremur pentru ticalosul suflet, nepovestita este nevoia pe care o patimeste atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, fiind tinut de dansii, fiind frant, clevetit, impins si oprit sa nu se salasuiasca in lumina si sa nu intre in latura celor vii. Insa, pe suflet il aduc Sfintii ingeri. Iar noi, trupul, din casa luandu-l, ca pe un strain il ducem cu sarguinta la mormant. Si vedem acolo alta taina mare si mai infricosatoare, vedem morti mari si mici, imparati si oameni de rand, tirani si robi, toti in tarana prefacuti, un praf, o putreziciune, un vierme. Precum cel tanar, asa si cel batran, precum cel slabanog, asa si cel puternic, cu un chip si in acelasi fel de mormant zacand. Si zicem unii catre altii: "Iata, cutare si cutare, acesta este cutare imparat, acesta este cutare tiran si acesta este cutare dregator. Acesta este nepotul caruia, si aceasta este fiica cutaruia! Aceasta este tanara cea inchipuita, care se trufea, acesta este tanarul, care se gatea".

        Acestea, zicandu-le de multe ori cu suspinuri la morminte, lacrimam, vazand taina cea mare si infricosatoare, vazand ca acolo toata tineretea este necunoscuta, vazand ca toata varsta acolo se risipeste, vazand ca acolo toata frumusetea se strica, vazand ca acolo tot ochiul s-a stins, vazand ca dintii acolo s-au risipit, vazand ca toate au cazut si toata osteneala si truda lumii acesteia se naruie. Ca graim si nimeni din cei plecati nu ne aude. Plangem si nimeni nu ia aminte. Pe nume ii strigam pe cei ce zac in morminte si zicem: "Unde v-ati dus fratii nostri; cum traiti, cum va aflati, cum asa degraba ne-ati parasit? Dati-ne noua vreun cuvant, precum graiati nu de mult, graiti-ne noua, raspundeti-ne noua". Si praful acesta, care este inaintea ochilor vostri in mormant, tarana aceasta pe care o vedeti, oasele acestea putrezite, viermii acestia necurati, nu sunt trupurile acelea ale tinerilor si ale tinerilor pe care ii iubeati? Tarana aceasta este trupul acela cu care va imbratisati si pe care cu dragoste il sarutati? Tina aceea este fatza aceea pe care ziua si noaptea fara satiu o dezmierdati? Viermii acestia si curgerea aceasta intinata este trupul acela cu care pacatuiati? Vedeti si infricosati-va ca, atunci cand, pe sotiile voastre lasandu-le, va desfranati, atunci va tavaleati in tina si in tarana aceasta. Cunoasteti ca toate madularele lor sunt tina. Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte, nepriceputi si fara de omenie. Este o judecata si o rasplatire. Este iad, este osanda fara de sfarsit, este intuneric neluminat si este gheena nemangaiata si este vierme neadormit si este plans netacut si este scrasnire neincetata care nu cauta la fata si sunt slujitori care nu iarta si este plangerea amara si vesnica.

        Si cand toti ne vom scula din morti, stand inainte, seama ni se va cere. Si inaintea celui mare, infricosator Divan al Judecatorului ne vom marturisi. Cand din Cer va veni sa judece toata lumea, de la rasariturile soarelui pana la apusuri, cand glasul acelor infricosatoare trambiti va rasuna, cand zidirea toata cu frica si cu cutremur se va clatina si se va tulbura, cand mormintele se vor deschide si tot trupul se va scula, gol si supus. Cand toata gura se va astupa si toata limba se va marturisi, cand raul de foc va curge pe dinaintea Judecatorului, Cel de care Daniil zice: "Priveam pana ce s-au pus scaunele si a sezut Cel vechi de zile. Scaunul lui para de foc. Roatele lui, foc arzand. Mii si mii stau inaintea Lui si milioane de milioane Ii slujesc Lui.". Judecata a inceput si cartile s-au deschis. Aceasta este ziua si ceasul de care David zice: "Pentru ce ma tem in ziua cea rea?" Este ziua pe care Iov a blestemat-o, zicand: "Sa o blesteme pe dansa Cel ce a blestemat ziua aceea, Cel care va nimici pe chitul cel mare si-l va birui, adica pe diavolul". De ziua aceea si alt Prooroc a zis: "Iata, vine Domnul si cine va rabda ziua venirii Lui?" Cand Dumnezeu, aratandu-se, va veni, Dumnezeul nostru si nu va tacea, iar imprejurul Lui vifor tare. Chema-va cerul de sus si pamantul ca sa cearna pe poporul Sau. Atunci tot trupul va sta inainte la acel divan infricosator ca un osandit. Toti legati, toti goi, tremurand, tulburati, ingrijorati, socotind fiecare ce va zice, ce va raspunde Imparatului imparatilor, Domnului Dumnezeului nostru. Unde vor fi acolo parerile imparatilor, unde stapanirea dregatorilor, unde podoaba hainelor, unde caii cei cu fraul de aur, unde sunetul argintilor, unde desfatarea, unde benchetuiala, unde vor fi cei ce mananca zi zic: "Sa mancam si sa bem ca maine vom muri". N-ati auzit dumnezeiestile Scripturi, ca va fi judecata si rasplatire, care va plati fiecaruia dupa faptele lui? Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta: "Veniti binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii!" Iar celor de-a stanga: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel mai din afara, cel gatit diavolului si ingerilor lui". Se vor duce acestia in osanda vesnica, iar dreptii in viata vesnica. Imparatului nostru, slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Alte texte


 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage27Nov.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1245

marți, 25 noiembrie 2008

Proloagele 26 noiembrie



Luna noiembrie în 26 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Alipie Stâlpnicul.

        Acesta a trait in zilele imparatului Eraclie (610-641), tragandu-se din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din frageda tinerete a fost plin de ravna pentru poruncile Evangheliei si pentru fapte bune, crescand dupa invataturile Bisericii, in deplina infranare si necunoscand alta bucurie decat cugetarea neincetata a Domnului. Crescand in varsta si sporind in intelepciune, s-a facut iubit de Dumnezeu si de oameni si a fost sfintit diacon al Bisericii, slujind lui Dumnezeu cu credinta si evlavie.
        Dupa o vreme, a simtit chemarea sa vietuiasca in liniste si singuratate, ca sa se indulceasca din neincetata cugetare catre Domnul si, cautand un loc in care i-ar fi fost lesne a petrece astfel. Si, gasind acel loc, nu departe de Adrianopole, s-a suit pe un stalp, dorind ca toate sa le aiba, din ravna pentru Domnul: iarna si zaduful, ploaia si zapada, grindina si gerul fara de nici un acoperis, simtind intru sine o puternica dorinta sa se asemene cu Sfantul Simeon Stalpnicul. Si s-a facut astfel, singur si de buna voia sa, mucenic nu numai un an, ci cincizeci si trei de ani, patimind pe stalp ca si cum ar fi fost rastignit pe cruce. Si venea multime de norod sa asculte de la dansul sfaturi de folos si sa se tamaduiasca de boli; ca, inca din timpul vietii sale, se facuse atat de placut lui Dumnezeu, incat tot trupul lui era luminat, ca de o lumina cereasca si multe minuni facea.
        La urma, capatand o rana la un picior si neputandu-se sprijini pe el, sta numai pe o parte, sprijinit de stalp si asa a zacut treisprezece ani ca Iov, pana si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Iar toata vremea vietii lui a fost o suta de ani.



 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Precuviosului Pãrintelui nostru Nicon, numit "Pocãiti-vã".

        Acesta se tragea din tara Armeniei si a trait in zilele imparatului Vasile Bulgaroctonul (976-1025), fiind fiu al unui oarecare mare dregator. Deci, auzind dumnezeiescul glas ce zice: "Tot cel ce va lasa pe tatal sau si pe mama sa..." si celelalte si-a lasat toate si s-a dus la o manastire, la care a aratat cea mai desavarsita nevointa si aspra petrecere. Iar dupa ce a aflat tatal sau ca el a imbracat haina monahala, il cauta pe la toate locasurile calugarilor. Iar Sfantul, iesind din manastirea sa a colindat tot Rasaritul, propovaduind tuturor zicand: "Pocaiti-va!" Pentru aceasta, asa si i-a ramas numele. Deci, s-a dus si in insula Creta si, de acolo, in Peloponez si la toate cetatile si orasele, apoi s-a dus in cetatea Lacedemonia, unde savarsind multe minuni, a facut si o biserica lui Hristos, Mantuitorul nostru. Si acolo, aflandu-se pana la sfarsit, s-a mutat catre Hristos, Cel dorit de dansul, luand de la El cununa nevointei.

 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Stelian Paflagonul.

        Acesta a fost inchinat lui Dumnezeu inca din pantecele maicii sale si s-a facut lacas Duhului Sfant. Ca, impartindu-si la saraci bogatia ce avea si facandu-se monah, covarsea pe toti prin aspra lui vietuire si ostenicioasa sihastrie. S-a dus apoi in pustie si petrecea intr-o pestera si primea hrana printr-un inger. Acolo, s-a invrednicit insa de darul doctorilor fara de arginti si tamaduia multe si grele suferinte, mai ales pe timp de molime, cand mureau multi copii. Iubea mult copiii si a fost sprijinitorul si ajutatorul lor si izbavea din boala pe multi copii bolnavi, cand parintii lor chemau numele Sfantului intr-ajutor. Deci, pururea pomenitul, Stelian, asa vietuind, vindecari si multe minuni savarsind, la adanci batraneti s-a mutat catre Domnul.


 
 

Întru aceastã zi, cuvânt de învãtãturã cãtre cei ce stãpânesc.

        De te-a pus pe tine imparatul in orice dregatorie, fie de judecator al poporului sau, fie la oranduiala cetatii sale, fie ca stai inaintea fetii lui si multi ti se pleaca, ori vin la tine, mici sau mari, slaviti si neslaviti, aducandu-ti cinste si daruri si iti cad tie la picioare, sa stii ca acest bine ti s-a daruit tie de la Dumnezeu. Vezi insa sa nu iei ceva cu pacat. Ca iata, daca cineva, vrand sa biruiasca pe parasul sau, ar izbuti sa te castige pe tine cu plata mai dinainte, vei judeca cu nedreptate pe acel om, care este chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos Si-a varsat sangele Sau. Ca destul iti este tie si casei tale leafa ta cea hotarata tie la aratare, nu pe ascuns. Iar de vei primi ceva in dar, cunoaste-ti boala sufletului si ia aminte mai mult cu intelegerea sufletului tau, cu frica lui Dumnezeu, ca pe o bautura tulbure, curateste-l ca printr-o strecuratoare, ca sa nu se prinda de sufletul tau spurcaciunea vietii acesteia, adica averea cea nedreapta, care-ti va naste boala fara scapare. Ci, precum am zis mai inainte, strecoara-l de-a pururea si cu toata vrednicia spala-l in apa care curge alaturi, adica, da-l saracilor celor ce trec pe ulite, pe langa portile tale, care cer paine si apa, haine, odihna si curatire. Primeste-i si adu-i in casa, hraneste-i, adapa-i si-i incalzeste. Tu vei face dupa puterea ta, iar Dumnezeu se pregateste sa-ti rasplateasca tie insutit, precum Insusi a fagaduit si se va tine de cuvantul Sau. Tu sa semeni, iar El va face sa creasca. Si, daca aici putin, iti va rasplati tie, iar tu lauda randuiala Lui. Iar cand vor navali asupra ta ispitele, catre Cel ce le-a lasat, sa-ti ridici mainile, de vreme ce drept este a rabda, cu rugaciune si cu tarie isipitele ce ni se intampla si a multumi lui Dumnezeu pentru ele; si sa nu te minunezi, faca nu vei lua aici rasplatiri pentru faptele cele bune. Ci, cand te vei muta din lumea aceasta trecatoare si vei intra in vesnica si luminata Cetate, in Ierusalimul cel de Sus, atunci vei primi ceea ce acum este scris.
        Daca cunosti pe Dumnezeu, sau citesti cartile, sa nu zici: "Amar mie, iata sunt bogat si legat cu grijile cele lumesti; nu ma pricep ce voi face!" Tine bogatia pe care ti-a dat-o tie Dumnezeu, nu o feri pe ea nevazut. Si de-ti este tie cu putinta si de doresti a fi fara de grija, imparte-o la saraci si te fa calugar. Iar de nu poti sa faci aceasta, apoi si in lume facand asa, nelipsit vei fi de mila lui Dumnezeu, zicand catre El: "Dupa mila Ta, mantuieste-ma!" Insa aceasta o zic pentru miluirea saracilor. Sa nu zici: "Averea este a mea". Ci sa zici: "Averea imi este incredintata mie pentru putine zile". Drept aceea, ca un iconom sa impartesti averea cea incredintata, precum porunceste Cel ce ti-a incredintat-o tie. Deci, averea ce ti-a dat-o tie Dumnezeu, ca poruncile Lui sa le implinesti printr-insa , sa nu o lasi neamului tau celui mai de pe urma. Ci pe fiii tai si pe femeia ta si pe toata semintia ta, sa o incredintezi lui Dumnezeu, bunul pazitor, a carui mila este mare si bogatia nestiuta. Ca averea din lumea aceasta este asemenea cu raul, se duce de aici in jos si apoi iarasi vine din sus. Nu te ingriji, dar, pentru cei mai de pe urma fii, nepoti si stranepoti. Ca aceia altfel vor vietui. Ca ori ispitele, ori furtul, ori razboiul, ori pierzand increderea imparateasca, averea nu le este de nici un folos, de nici un ajutor. Drept aceea, in viata ta, de sufletul tau sa porti grija si la el mult sa te gandesti, ca unul iti este sufletul tau, doar una vremea vietii tale si o moarte vei avea. Aceasta sa te doara, pentru aceasta sa te mahnesti; si curatirea pacatelor aici sa o ceri, iar la iesirea din viata, apararea de diavolul. Si, dupa ce vei merge acolo, vei intelege ca n-ai fi putut lua Imparatia lui Dumnezeu, cea gatita din veac, nici palatele Lui cele luminos randuite, daca nu le-ai fi cumparat aici. Dar de ai sta sa cumperi cu bogatia lumii acesteia si o casa din cele mai mici din Ierusalimul cel de Sus, apoi nici bogatia din toata lumea adunata nu face cat pretul ei. Insa, Imparatia lui Dumnezeu se cumpara cu milostenia, iar milostenia nu sta in mare si in mult, ci se socoteste dupa puterea celui ce da si daca da cu toata inima. Ca darea la saracii cei ce au trebuinta, aceea este milostenie fericita si de ea au fost pline vasele celor cinci fecioare intelepte, carora li s-a deschis Imparatia.
        Deci, pe aceasta milostenie sa o pastrezi si tu nedepartata si sa o legi pe ea la grumazul tau, ca totdeauna sa fie cu tine. Ca zic Scripturile: "Milostenia barbatului este pecetea pe care o poarta pe sine". Drept aceea, de o vei primi pe dansa, nici un potrivnic nu te va birui, vazand ca porti pecetea Imparatului Ceresc si ca mergi spre Dansul, Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 


 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage26Nov.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1244

vineri, 14 noiembrie 2008

Proloagele 25 noiembrie




Luna noiembrie în 25 de zile: pomenirea Sfintei Mucenite Ecaterina (+305)
 

        Aceasta Sfanta a trait pe vremea lui Maximian, cel ce domnea impreuna cu Diocletian. S-a nascut in Alexandria, fiind fiica de neam imparatesc. Desteapta, frumoasa, crescuta in belsug, Sfanta Ecaterina a dobandit cunostinte rare si multa invatatura, ajungand, foarte de tanara, printre cei mai de seama intelepti ai vremii sale. A cunoscut, astfel, scrierile lui Virgiliu, Esculap si Hipocrate, ale lui Aristotel si Platon si ale altor intelepti asemenea lor, a cunoscut tot mestesugul marilor cuvantatori si graia in multe limbi straine. Dar osebit de toate aceste invataturi, Sfanta era si o luminata crestina, cunoscand Sfanta Scriptura si straduindu-se sa vietuiasca dupa poruncile Domnului Hristos, pe care Il iubea ca o logodnica, socotindu-L Mirele sufletului sau.
        In zilele prigoanei pornite impotriva crestinilor de imparatul Diocletian, sosind Maximian in Alexandria Egiptului, a fost prinsa si Sfanta Ecaterina pentru marturisirea ei cea in Hristos. Deci, a fost pusa la batai grele si la sangeroase chinuri, din care a iesit nevatamata. Asemenea intre alte pedepse, Sfanta a fost silita de Maximian sa se infrunte cu o adunare de filosofi pagani, ca sa dovedeasca in fata poporului, desertaciunea zeilor. Iar ea, rusinandu-i pe toti, cu intelepciune si cu buna graire, i-a induplecat pe cei o suta cincizeci de invatati sa creada in Hristos, incat, staruind ei in marturisirea credintei, au fost arsi in foc. In cele din urma, scapand ea ca prin minune de invartirea cea ucigatoare a roatei, a fost osandita sa i se taie capul si asa a luat cununa marturisirii. Trupul ei se afla la manastirea Sfanta Ecaterina, pe muntele Sinai.



 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie.


        Acesta a fost pe vremea imparatilor Decius (250-253) si Valerian (253-260), tragandu-se cu neamul din partile rasaritului. Era fiu al unui scit, ce se numea Gordian su facea parte din ceata vitejilor, ce se numea a Martionilor. Odata, aratandu-i-se inainte ingerul Domnului, acesta i-a insuflat in inima atat indrazneala si vitejie, incat Mercurie a izbutit o mare fapta de biruinta impotriva barbarilor. Pentru aceasta, a fost ridicat de imparatul Decius la vrednicia de general si l-a facut sfetnic apropiat al sau.
        Deci, dupa razboi, l-a poftit imparatul pe Mercurie sa aduca impreuna jertfa de multumire Artemidei. Dar, pentru marturisirea lui Hristos in fata lui Decius, Sfantul a fost legat de patru stalpi si i-au taiat trupul cu cutitele. Dupa aceea, l-au intins deasupra unui foc, pe care l-a stins cu paraiele sangelui sau. L-au batut apoi si l-au spanzurat cu capul in jos, legandu-i o piatra grea de grumaji. L-au batut iarasi cu bice de streang aramite. Si ramanand nevatamat, a fost dus la Cezareea Capadochiei, unde i s-a taiat capul. Si asa a luat cununa muceniciei. Si avea Sfantul Mercurie, cand a marturisit pe Hristos, douazeci si cinci de ani, fiind mare la trup, frumos la fata, cu parul auriu, pe care il impodobea o fireasca rumeneala ce stralucea pe fata sa.



 
 

Întru aceastã zi, pilda Sfantului Varlaam, despre eretici si inchinatori la idoli

        A fost un oarecare om bogat, avand turme multe de oi, pe langa care a pus pastori buni, ca sa le pasca pe ele. Si erau acolo dumbravi multe, in care pasteau acele turme de oi. Si in aceleasi dumbravi erau si multe turme de capre salbatice, dintre care unele erau batrane, iar altele tinere. Deci, vazand oile acelea, caprele s-au amestecat cu ele si au inceput a paste impreuna si umblau la pasune in acelasi loc. Si acestea vazand, pastorii s-au ostenit mult cu caprele acelea si au inceput a le primi in staul si le-au facut pe ele ca pe niste oi si au zis: "De acum caprele acestea nu se vor mai desparti de oi" si nu s-au mai ingrijit de ele. Deci, unele dintre aceste capre, dupa putine zile, iar altele dupa multe zile, se duceau la vechile lor turme, intru care se nascusera. Si, odata iesind din staul nu se mai intorceau de la turmele lor, la oile cele blande. Iar talcuirea aceasta este: Omul este Hristos, oile, crestinii. Pastorii sunt episcopii si preotii, iar dumbravile toata lumea. Turmele de capre sunt ereticii si inchinatorii la idoli, dintre care unii vin la dreapta credinta, dar, dupa Botez, incep iarasi a se aduna cu cei de la care au venit, apoi se intorc la credinta lor cea dintai, pentru ca episcopii si preotii nu-i pastoresc bine pe dansii. Ca pe cei ce vin, dintre eretici si dintre inchinatorii la idoli, catre dreapta credinta crestineasca, se cade mai intai a-i cerceta pe dansii, de pazesc sfanta randuiala a Bisericii, cea pentru dansii si asa sa se lipeasca ei, cu toata inima, de adevarata credinta a lui Hristos. Inca se cade a-i invata in toate zilele, ca, nu numai sa nu se intoarca la a lor veche credinta, ci si pentru a se ingriji de mantuirea lor. Ca datori sunt episcopii si preotii ca unii ce sunt pastori si invatatori, sa se ingrijeasca de mantuirea a toata lumea si fara de lenevire sa invete.
 


 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre un calugar vorbit de rau la Ioan Milostivul

        Avea fericitul Ioan, mai mult decat altele, multa grija sa nu osandeasca pe nimeni, pentru orice fel de greseala si, mai ales, pe calugari, de vreme ce a gresit o data cu unul din acestia si de atunci niciodata nu osandea pe calugari in graba, caci i se intamplase lui, in adevar, un lucru ca acesta: Un calugar tanar umbla de cateva zile prin Alexandria, avand impreuna cu sine o fecioara tanara si foarte frumoasa. Acest lucru vazandu-l, unii s-au tulburat, socotind ca, pentru pacat o poarta cu sine si au instiintat pe Sfantul Ioan Milostivul. Iar el a poruncit sa-i prinda pe amandoi si sa-i inchida deosebit in temnita. Deci, in noaptea urmatoare, s-a aratat calugarul acela in vis patriarhului, aratandu-i lui spatele sau plin de rani si a zis catre dansul: "Oare placuta iti este tie aceasta, stapane? Au asa ai invatat de la Apostoli a paste turma lui Hristos? Cu sila, nu cu voia? Sa ma crezi ca te-ai inselat". Acestea zicand, s-a dus de la dansul. Iar patriarhul, desteptandu-se din somn, gandea la ceea ce vazuse si, cunoscandu-si greseala sa, sedea pe pat necajindu-se si intristandu-se. Si, facandu-se ziua, a poruncit sa-l aduca pe monahul acela, vrand a-l vedea pe el, de este asemenea celui ce i s-a aratat in vedenie. Si a venit monahul cu mare greutate, ca nu putea sa se miste de multimea ranilor. Si, cand l-a vazut pe el, patriarhul a ramas o vreme ca un mort, neputand rosti un cuvant. Iar, dupa o vreme, venindu-si in sine, l-a rugat pe monah sa-si dezbrace haina sa si sa-i arate lui spatele, ca sa vada de este atat de ranit, precum il vazuse pe el in vis. Si, plecandu-se rugamintii, monahul a inceput a se dezbraca de haina sa. Si, din intamplare, dezbracandu-se el, i s-au descoperit partile trupului sau cele ascunse si l-au vazut toti ca este famen, dar de vreme ce era tanar, nimeni nu-l cunostea pe el. Si, vazand trupul lui zdrobit de rani, patriarhul i-a parut foarte rau de aceasta si, trimitand dupa cei ce-l parasera pe monah, i-a despartit pe ei de biserica vreme de trei ani. Iar de la monah isi cerea iertare, zicand: "Iarta-ma, frate, de vreme ce din nestiinta am facut aceasta; am gresit lui Dumnezeu si tie. Insa, nu ti se cadea nici tie, asa, fara grija, a umbla cu fecioara prin cetate, ca sa nu smintesti pe mireni, fiindca porti chip monahicesc".
        Atunci a inceput a grai monahul, cu multa smerenie: "Sa ma crezi pe mine stapane, ca nu mint, ci adevarul spun tie. Mai inainte de aceasta vreme, fiind eu in Gaza si mergand sa ma inchin la mormantul Sfintilor Mucenici Chir si Ioan, m-a intampinat catre seara aceasta fecioara si, cazand la picioarele mele, m-a rugat pe mine cu lacrimi, ca sa nu o opresc pe dansa a merge impreuna cu mine. Iar eu, lepadandu-ma de ea, am fugit; dar ea, mergand in urma mea, zicea: "Juru-te pe tine cu Dumnezeul lui Avraam, Care a venit sa mantuiasca pe cei pacatosi si va judeca viii si mortii, nu ma lasa pe mine". Acestea auzind, am zis catre dansa: "Pentru ce ma juri pe mine asa, fecioara?" Iar ea tanguindu-se, mi-a raspuns: "Eu sunt pagana si doresc sa las credinta mea parinteasca si sa fiu crestina. Deci, rugu-te pe tine, parinte, nu ma lasa pe mine, ci mantuieste sufletul cel ce voieste a crede in Hristos." Acestea auzind, m-am temut de judecata lui Dumnezeu si, luand-o pe dansa, am invatat-o sfanta credinta. Si, venind la mormantul Sfintilor Mucenici, am botezat-o pe ea in biserica si umblu cu dansa, intru curatia inimii, pana cand o voi duce intr-o manastire de fecioare".
        Iar patriarhul auzind acestea, a oftat si a zis: "Cati robi ai Sai ascunsi are Dumnezeu, iar noi, pacatosii, nu-i stim". Si a spus inaintea tuturor vedenia ce vazuse despre monah noapte in vis. Si, luand o suta de galbeni, voia sa-i dea monahului aceluia. Iar el n-a vrut sa ia nici unul, zicand: "Monahul care crede ca Dumnezeu are purtare de grija pentru dansul, aceluia nu-i trebuie aur. Iar cel ce iubeste aurul, acela nu crede ca este Dumnezeu". Acestea zicand, s-a inchinat patriarhului si s-a dus.
        De atunci, fericitul Ioan a inceput si mai mult a cinsti pe calugari si pe cei buni, dar si pe cei ce pareau a fi rai si a ridicat o manastire, spre odihna monahilor celor straini si se pazea pe sine de osandire. Si, ca un pastor bun, isi invata oile sale sa nu indrazneasca a osandi pe nimeni, chiar de ar sti greseala cuiva, ci sa-si vada fiecine ale sale pacate, iar nu pe cele straine. Dumnezeului nostru, slava acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.


Mai multe despre acesti Sfinti si Sfinte se gasesc in: Vietile Sfintilor


 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage25Nov.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1243

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4