Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

vineri, 31 iulie 2009

Proloagele din 1 august



Luna lui august in ziua dintai: pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Sfintei si de viata facatoarei Cruci.

Aceasta sarbatoare provine dintr-o randuiala mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o particica din lemnul Sfintei Cruci era scoasa din paraclisul palatului imparatesc si purtata, cu sobor si alai de sarbatoare, la Biserica Sfanta Sofia, unde ramanea, spre mangaierea si cinstirea credinciosilor, pana la 14 august, cand era readusa la palat. Aceasta se facea, se pare, in amintirea aratarii Sfintei Cruci, la biruinta marelui Constantin, asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe raul Tibru (312), precum si a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de catre Sfanta Elena, la Ierusalim.

Dupa o alta traditie, aceasta sarbatoare este legata si de biruinta, in aceeasi zi, a binecredinciosului imparat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea si lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecand Sfantul si marele imparat Constantin.

Impreuna cu celelalte sarbatori ale cinstitei Cruci - Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie si Duminica a treia, a Crucii, a Crucii, din Postul Mare - scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheama la o intalnire duhovniceasca cu taina Crucii si la purtarea, in umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, data noua, in viata, de Dumnezeu, Caruia i se cuvine slava si ascultare. Amin.


Intru aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei, Avim, Antonie, Gurie, Elezar, Evsevona, Ahim si Marcel, a maicii lor Solomoni si a lui Eliazar, dascalul lor.

Acestia au trait pe vremea lui Antioh, (+164) urmasul lui Seleuc, imparatul Siriei, care stapanea tot neamul evreilor, silindu-i sa se lepede de obiceiurile lor cele parintesti si sa manance carnuri de porc. Si, aducand, in Palestina si alte paganesti faradelegi, intorcea pe multi evrei de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu. Cei intelegatori si iubitori ai dreptei credinte suspinau si plangeau pentru parasirea credintei stramosesti.

Intre cei ce nu s-au supus tiraniei, urmand si pazind legile pamantesti, erau indeosebi, batranul Eleazer, mare dascal si talcuitor al Legii, si cei sapte tineri, invatati de dansul. Deci, a iesit porunca de la imparatul Antioh, ca toate popoarele imparatiei sa respecte pe zei si legile elinesti. El a mai poruncit ca templul Domnului, de la Ierusalim, sa fie prefacut in capiste idoleasca, avand pe Jupiter in locul cel sfant al templului. Si multi evrei alergau cu sarguinta la jertfele idolesti, pe cand cei statornici fugeau in munti si in pustie, ascunzandu-se in pesteri si in crapaturile pamantului, si era frica mare peste tot poporul, incat nimeni nu indraznea a se numi evreu.

Deci, a fost prins batranul Eleazar, si, fiind legat cu mainile la spate, a fost batut greu, si l-au silit sa manance carne de porc, iar el nu primea, vrand mai bine sa moara decat sa calce porunca lui Dumnezeu, acum la batranete si, pentru putina viata vremelnica, sa mearga in chinurile iadului.

Deci, s-a rugat batranul ca moartea lui sa fie mantuire pentru tot poporul evreilor, si, fiind aruncat in foc, a raposat.

Au fost adusi, apoi, la tiran, vitejii tineri Macabei, unul cate unul, incepand cu cel mai in varsta dintre ei, si, chinuindu-i pe ei cu mestesugite si cumplite zdrobiri ale trupului, tragandu-i pe roti de fier si impungandu-i cu tepi inrosite in foc si, in sfarsit, au fost aruncati, ei insisi, in foc; si asa, si-au dat duhul, primind cununile rabdarii mucenicilor si aratand ca cugetul este demn si stapan peste patimi. Iar maica lor, Solomoni, daca a vazut cum s-au savarsit fiii ei, a vrut sa fie partasa, si ea, la patimirea cea de buna voie, pentru credinta. Si, alergand ea singura in para focului, a luat aceeasi moarte muceniceasca.

Mai pe larg, mucenicia aceasta, din legea Vechiului Testament, se afla in Biblie, la Cartea a 2-a a Macabeilor. Si asa si-au dat sufletul lui Dumnezeu.


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, pentru aducerea aminte de firea omeneasca.

Sa nu ne facem fratilor, pareri prea mari despre viata si trecerea noastra prin lume, nici sa nu ne mandrim cu puterea, nici sa nu ne inaltam cu bogatia, ci sa supunem poftele trupesti si sa ne ingrijim de sufletele noastre. Luati aminte, unde sunt parintii nostri, unde Proorocii si unde Apostolii? Sau, ce au luat cu ei, cei ce au strans pe lume avutii? Oare, nu precum goi s-au nascut, asa au si murit, neavand nimic in mana? Ci numai dreptatea dreptilor este cu ei si pomenirea lor, cu laude precum si pacatele pacatosilor, sunt cu ei. Caci toti suntem din tarana si in pamant ne vom intoarce. Si tot omul, ca o haina, se invecheste. Hrana vietii lui este painea si apa si zilele omului numarate sunt, ca un pumn de nisip, si degraba curg spre sfarsit, ca apa unui rau.

Drept aceea, fratilor, aducandu-ne aminte de sfarsitul nostru, sa parasim toate faptele cele rele. Ca nici cele frumoase si bune ale lumii nu sunt vesnice, nici necazurile de aici nu sunt fara de sfarsit. Priviti cum se schimba toate; astazi ari tu pamantul, maine altul, dupa aceea, altul, si nu este nimic, care sa ramana neclintit. Toate se misca, ca si cum ar merge pe o cale; unul o pierde, iar altul o afla. Deci, de ne-am pierdut sufletele noastre, prin pacate, apoi, sa le aflam acum, prin pocainta. Pentru ca, la aceasta, Insusi Domnul ne invata pe noi, zicand: "Cel care cauta, afla, si, celui ce bate i se va deschide" (Matei 7,8). A Domnului este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage01Aug.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august01.htm

joi, 30 iulie 2009

Proloagele din 31 iulie


Evanghelia zilei: Adevăraţii şi falşii profeţi

Vineri, 31 Iulie 2009

„Şi ucenicii L-au întrebat, zicând: «Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?». Iar El, răspunzând, a zis: «Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei». Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul. Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi şi zicând: «Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece». Iar Iisus, răspunzând, a zis: «O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici, la Mine». Şi Iisus l-a certat, şi demonul a ieşit din el, şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.“ (Matei 17, 10-18)

***

Cuvintele fragmentului evanghelic de astăzi amintesc de răspunsul dat ucenicilor de Domnul nostru Iisus Hristos, la întrebarea acestora în legătură cu Ilie, profetul din Vechiul Testament. Dialogul are loc imediat după Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos. Mântuitorul explică şi arată că, prin activitatea sa, Sfântul Ioan Botezătorul poate fi considerat un nou Ilie. Evreii aşteptau pe Mesia, dar ştiau că va veni întâi un prooroc care să pregătească drumul Acestuia. Ei aşteptau pe Ilie, iar Dumnezeu le-a trimis pe Ioan Botezătorul. Se poate constata şi în zilele noastre că sunt fraţi de-ai noştri care, răstălmăcind textele care fac referire la sfârşitul veacurilor, afirmă că Ilie a apărut acolo sau dincolo. Astfel, în zilele noastre avem mai mulţi pseudo-profeţi Ilie. Strâng în jurul lor câţiva adepţi cu multă râvnă, dar cu pricepere puţină, şi se joacă de-a credinţa şi de-a sfârşitul lumii. Aceştia se rup de Biserică, nu se mai spovedesc, nu se mai împărtăşesc, nu mai sunt în comuniune cu ceilalţi fraţi. Dacă eşti sincer şi obiectiv, poţi constata că cei ce iubesc pe Dumnezeu sunt în comuniune, iar cei cu mândrie diabolică se izolează şi se însingurează. Rugăciunea te înalţă prin smerenie, iar mândria, în mod fals, te înalţă coborându-te, izolându-te şi îndepărtându-te de Dumnezeu.

Luna iulie in 31 de zile: pomenirea Sfantului si Dreptului Evdochim (sec.IX).

Sfantul Evdochim a trait pe vremea imparatiei lui Teofil, uratorul lui Hristos si luptatorul impotriva Sfintelor icoane, si era cu neamul din Capadochia, tatal lui avand stralucita dregatorie de senator al imparatiei. Cu acest fel de stare, fericitul Evdochim a fost dat la invatatura, gustand bucuria de a cunoaste adevarul. De asemenea, mult se sarguia sa se faca locas curat al Dumnezeului celui viu, dar nu locuia in pustie, ci in valtoarea lumii, unde clocotesc atatea patimi. Cu multa si neincetata sarguinta se silea, apoi, ziua si noaptea, in citirea dumnezeiestilor Scripturi, veselindu-se cu aceasta indeletnicire, mai mult decat se desfatau cei de o varsta cu el, la ospete, la jocuri si la cantece. Zadarnic se sfatuiau prietenii si cunoscutii sa-l ia cu ei la petreceri si desfatari lumesti; el ramanea statornic felului sau de trai, de viata curata, de rugaciune si de binefaceri.

Ca la multa intelepciune, pe care o agonisise el, a adaugat milostenia si dragostea pentru cei in suferinta. Si se purta ca un tata al saracilor si ca un ocrotitor al vaduvelor si orfanilor, dand imbracaminte celor goi, hrana celor flamanzi, mangaiere celor indurerati.

Pentru faptele lui cele bune si pentru sfanta lui intelepciune, s-a invrednicit de multa cinstire din partea imparatului Teofil, si, peste asteptarile lui, imparatul i-a incredintat inalta dregatorie de conducator al ostilor imparatesti din Capadochia. A trait ani putini, mutandu-se la Domnul in tanara varsta, dar, pana la sfarsitul vietii sale, fericitul a fost cu adevarat cumpana si canon, pazind dreptatea, ajutand pe vaduve si pe cei saraci si facand multa milostenie in toate zilele si, in scurte cuvinte, vietuind dumnezeieste. La vremea sfarsitului sau, trupul fericitului Evdochin a fost ingropat in Capadochia, dar, fiind proslavit de Dumnezeu cu multe minuni, moastele lui au fost mutate la Constantinopol.


Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Vasilie, catre cei lenesi, care nu vor sa lucreze cu mainile lor, si cuvant de lauda pentru cei ce savarsesc tot binele.

Nu voiam, fratilor, sa graiesc catre voi despre aceasta, dar ma tem de cuvantul care zice: "Sa desteptati pe cei somnorosi si sa indemnati la lucru pe cei lenesi." Iar, daca fugiti de pamantestile osteneli, apoi, nu veti vedea bunatatea lui Dumnezeu. Caci, luptatorilor, le-a fagaduit Dumnezeu, pentru lupta lor, sanatate; iar, pentru osteneli, mantuire. Cel lenes si nelucrator, dupa cuvantul Apostolului, sa nu manance. Lucrarea pamantului este asemenea cu viata pustniceasca si cu osteneala calugarilor, de vreme ce, scuturandu-si somnul, omul merge la lucrarea pamantului si iubeste pustia, mai mult decat casa si argintii, si se impotriveste gerului, cu osteneala trupului. Drept aceea, un astfel de om isi mananca roadele ostenelilor sale, adunand trupului indulcirile cele trebuitoare. Inca, dintru acelea, hraneste si pe cei saraci si mai ales, pe Hristos Iisus Insusi, Care insutit ii inmulteste roadele semanatorului, dandu-i ploaie timpurie si tarzie. Lucratorul de pamant se va satura de paine si mainile lui se vor imbogati, fiindca isi inalta stogurile ariilor sale. Si, cel ce se lauda cu ostenelile sale, binecuvantat este de Dumnezeu. Iar lenesul, slavindu-se pe sine, blestemat este. De s-ar fi ingrijit Dumnezeu de cei lenesi, apoi, ar fi poruncit buruienilor sa faca grau si padurii sa faca tot felul de poame. Vai de voi, iubitorilor de desertaciuni, fiindca aveti toate madularele intregi si trupul sanatos si nu vreti sa lucrati. Apoi, ce fel de plata veti lua de la Dumnezeu si ce veti aduce lui Dumnezeu din ostenelile voastre? Caci lui Dumnezeu nu-i trebuie jertfa din furt, ca de furt, El se scarbeste. Pentru ca nu somnorosilor le-a fagaduit viata vesnica, nici mincinosilor, nici clevetitorilor, nici hotilor, nici jefuitorilor, ci celor ce se ostenesc, cu credinta, la toate lucrarile. Unii, adica, ostenind la roadele campului, altii pascand dobitoacele si caii si, din acestea, dand zeciuiala lui Dumnezeu, asa se mantuiesc. Iar altii, fan cosesc, granesc mieii si, din acestea, imbracand pe saraci, primesc binecuvantare de la Domnul. Iar altii calaltoresc pe mare si, facand negustorie pe pamant, aduna bogatie. Dati, dar, partea sufletului, la biserici si la saraci, si, de aici, dupa ducerea voastra, veti lua insutit plata care este pazita in ceruri. Si cei ce aveti orice fel de lucru al mainilor voastre, sa dati milostenie, ca, prin acea milostenie, sa aflati dreptate la Judecatorul Dumnezeu. Femeilor, intremati-va trupurile voastre pentru munca si intindeti-va mainile voastre la fus si sa cunoasteti ca bine este a lucra, ca nimeni, fara de osteneala, nu se va incununa. Ca, pe fiecare, dupa fapte il voi judeca, zice Domnul, si fiecare, dupa faptele sale, va lua rasplata.

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre un calugar, care,
dand haina sa unui sarac, lui Hristos Insusi a dat-o.

Un oarecare calugar avea doua haine, una noua si alta veche. Deci, a venit la el un sarac, in vreme de iarna, cersind o haina. Iar el i-a raspuns lui, zicand: "N-am nimic mai mult, decat aceasta." Iar saracul astepta, plangand si zicand: "Miluieste-ma, ca n-am ce purta." Apoi, milostivindu-se, calugarul a intrat in chilia sa, si imbracandu-se cu haina cea mai noua, i-a dat-o saracului pe cea veche. Iar, dupa ce i-a dat-o, a gandit intru sine, zicand: "N-am slujit dragostea cea desavarsita, oprind haina cea buna si dand aceluia pe cea veche. Oare, nu pentru Hristos cerea el de la mine? Apoi, cum i-am dat eu lui Hristos cea mai proasta haina si am oprit pentru mine pe cea mai buna? Fiindca Hristos este mai bun decat toti." Si, chemand pe cel sarac, i-a zis: "Da-mi mie haina pe care ti-am dat-o, si-ti voi da tie alta." Si, luand-o de la el, s-a imbracat cu ea si i-a dat lui haina cea mai buna. Iar, dupa ce a luat-o, saracul a vandut-o in cetate. Si a ajuns haina aceea in mainile unei femei. Deci, a mers calugarul in cetate, ca sa-si vanda munca sa si a vazut haina sa, pe care o purta o femeie; si a trecut odata, si de doua ori, acea femeie, pe la locul unde sedea calugarul, vanzandu-si rodul muncii lui, si a cunoscut ca a lui era haina pe care o daduse saracului. Si s-a mahnit mult, de aceasta, calugarul, apoi, mergand la chilia sa, plangea, zicand: "Nici macar acest dar pe care l-am facut eu, nu este bine primit inaintea lui Dumneze; mai bine ar fi fost, de n-as fi dat-o." Iar, dupa ce s-a culcat si a adormit, fiind asa mahnit, iata, a vazut in vis pe Iisus, purtandu-i haina lui si, cu iubirea Lui de oameni, ii zicea: "Frate, frate." Si el I-a zis Lui: "Cine estei Tu, Doamne?" Si i-a grait: "Eu sunt Iisus, priveste-Ma." Deci, privindu-L, a vazut pe Iisus purtand haina aceea, pe care o daduse saracului. Si i s-a luminat chilia sa si a auzit: "Oare aceasta haina o cunosti?" Iar el a zis: "Asa, Doamne, a mea este." Apoi, i-a zis Hristos lui: "Nu te mahni, nici nu te intrista, ca atunci cand, fratelui aceluia, i-ai dat haina ta, Eu am luat-o." Si s-a bucurat calugarul de purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Intru aceasta zi, cuvant despre Sfintele Liturghii.

Un ostas, frate cu un preot, fiind, in vremea razboiului, ranit, zacea printre trupurile celorlalti raniti si, venindu-si in fire, si-a legat singur ranile sale, iar, cand a vrut sa se intoarca acasa, a fost prins de dusmani si, acolo s-a tamanduit de rani. Iar preotul, fratele lui, il cauta printre trupuri, ca sa-l ingroape. Si a aflat pe un altul, asemanator cu fratele sau, si l-a ingropat cu cinste si i-a facut pomenire, slujind pentru el Sfanta Liturghie. Si a aratat Domnul Dumnezeu o minune, ca fratele acela, ostasul, fiind in robie, ca sa nu fuga, a fost legat si pus in fiare, dar toate legaturile si fiarele acelea au cazut de pe el. Si l-a intrebat stapanul sau, ce inseamna toate acestea si cu ce farmece umbla. Iar ostasul a raspuns: "Mi se pare ca fratele meu, fiind preot si socotind ca sunt mort, face pentru mine Sfanta Liturghie, si, de-as fi fost eu acum in lumea cealalta, as fi fost eliberat de chinuri." Deci, l-a vandut stapanul sau, pe ostas, in alt oras, dar, si acolo, orice legatura si fiare se puneau pe el, toate se dezlegau si cadeau. Si, acel al doilea stapan, vazand ca nici cu o legatura nu poate fi legat, l-a eliberat acasa, in tara lui, ca sa-i trimita, de acolo, pretul de rascumparare pentru sine, precum i-a si trimis, spunandu-i fratelui sau, preotul, toata intamplarea... Deci, mult pot pomenirile si Sfintele Liturghii si milostenia sa ajute celor raposati, ca, nu numai sufletul, ci si trupul, pot sa-l mantuiasca. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.


Hotarare soborniceasca despre pomenirea viilor si mortilor.

Era un rau obicei, ca, daca avea cineva vrajba asupra cuiva si-i dorea moartea, apoi, il socotea cu mortii si-i facea pomenire, ca la morti, slujindu-i si Liturghie, ca poate, asa va muri. Impotriva acestui obicei, in Sinodul de la Toledo, s-a hotarat ca, de ar indrazni un preot a face aceasta, sau va sili cineva pe preot, apoi, amandoi sa se surghiuneasca si pana la moarte sa nu se impartaseasca cu Sfintele Taine.

Sursa:

miercuri, 29 iulie 2009

Proloagele din 30 iulie



Luna iulie in 30 de zile: pomenirea Sfintilor Apostoli, din cei saptezeci: Sila, Crescent, Epenet si Andronic.

Acesti Sfinti Apostoli fac parte dintre cei saptezeci de Apostoli ai Domnului Stradania lor, pentru raspandirea credintei crestine, a fost, adesea, tot atat de insemnata, ca si aceea a unora din cei doisprezece Apostoli. Pentru primejdiile prin care au trecut si pentru muceniceasca moarte, pe care cei mai multi, au indurat-o, din dragoste pentru Hristos si pentru oameni, Biserica a randuit a li se face, in fiecare an, pomenirea astazi, in ziua de 30 iulie, multumindu-le si preamarind ostenelile si patimirile lor apostolesti. Iata, pe scurt, ce ne spun e despre ei Scriptura si Traditia Bisericii.

Sfantul Apostol Sila a propovaduit, mai intai, insotind pe marele Apostol Pavel. Cand Apostolii au statornicit ca paganii, care vin la credinta, nu mai au trebuinta de randuielile legii vechi, scriind si o scrisoare pentru crestinii din Antiohia, atunci printre Apostolii care au mers la Antiohia, sa duca scrisoarea, s-a aflat si Apostolul Sila. Tot impreuna cu Apostolul Pavel a strabatut Siria si Cilicia, intarind Biserica cu darul lui Dumnezeu. Mergand, apoi, in Derbe si in Listra, au luat, de acolo, pe Timotei si s-au dus in Macedonia si la Filipi. Aici, Pavel si Sila au fost prinsi si inchisi in temnita, pentru propovaduirea lor, pusi cu picioarele in butuci si au primit multe lovituri. Dar, un cutremur a rupt incuietorile temnitei, iar temnicerul, lepadandu-se de paganatate, s-a botezat, el si toata casa lui. S-au dus apoi, la Amfiopol si in Tesalonic. De aici, urmariti de iudei, Sila si Timotei s-au ascuns in Bereea, iar Pavel a mers la Atena, in Areopag, si, apoi, la Corint. El s-a facut pe Sila episcop al Corintului. Deci, mult ostenindu-se la propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu si semne si minuni facand, Sila s-a dus catre Domnul.

Sfantul Apostol Silvan s-a ostenit impreuna cu Sfintii mari Apostoli Petru si Pavel, la propovaduirea cuvantului. Ca, amandoi Apostolii pomenesc de Silvan, in scrisorile lor. La randul ei, Traditia stie ca Sfantul Silvan a fost sfintit episcop al Tesalonicului si, suferind multe patimiri pentru bunavestirea credintei, s-a suit la Hristos, datatorul cununilor.

Sfantul Apostol Crescent a fost un alt ucenic si ostenitor, la propovaduire, impreuna cu Sfantul Apostol Pavel. Acesta l-a trimis, mai intai, in Galatia, apoi in Galia si in alte tari mai indepartate. Intorcandu-se in Rasarit, a fost sfintit episcop in Galatia si s-a sfarsit muceniceste, sub imparatia lui Traian.

Sfantul Apostol Epenet este si el ucenic al Sfantului Pavel, pomenit de acesta in Epistola sa catre Romani, cand zice: "Imbratisati pe Epenet, iubitul meu, care este parga Asiei, in Hristos" (Rom.16,5).

Ostenindu-se cu raspandirea credintei, a fost sfintit episcop al Cartaginei.

Sfantul Apostol Andronic este unul din cei mai vestiti ucenici ai Sfantului Pavel si este pomenit, de el, tot in Epistola catre Romani, ca unul ce a suferit pentru credinta. A fost sfintit episcop in Panonia.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne izbaveste pe noi in veci! Amin.

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre tulburarile vietii acesteia si despre pocainta.

Sa cunoasteti, fratilor, tulburarile lumii acesteia si desetaciunea vietii omenesti. Se tulbura omul si sfarsitul lui degraba vine. Se tulbura, inaltandu-se pe sine si totusi necunoscut ramane. Ca un nor se risipeste, ca iarba se usuca si ca o scanteie se stinge. Se tulbura, cautand a aduna bogatie si se duce, nimic luand cu sine. Ale lui numai pacatele sunt, iar bogatia ramane altora. A lui este durerea, iar hrana a altora. A lui intristarea si rapirea, iar dulceata si satiul pentru altii. Al lui blestemul si suspinele, iar altora indestularea. Pentru el lacrimile, iar averea pentru altii. El in iad se chinuieste, iar altii, in casa lui, se hranesc si canta. Cu adevarat se tulbura tot omul cel viu, putin vietuind aici, iar, in moarte, in veci este. Aici, cel viclean este gata spre nedreptate si grabnic la lacomie. Mandria celui maret este indrazneala nestatornica si cenusa vanturata si vapaie iute pieritoare si adanc de mare, ce omoara. Astazi ingrozeste, iar maine se sfarseste. Astazi este in bogatie, iar maine se duce, cu jale, in mormant. Astazi, in porfira se imbraca, iar maine mort se duce. Cel ce acum infricoseaza, maine e tanguit. Cel indestulat in avere, degraba este despartit de ea. Cel ce pe sine nu se cunoaste, intreaba de cele inalte. Cel ce este, prin fire, muritor, prin trufie, se crede vesnic. O, cate sunt desertaciunile vietii noastre, cate dovezi sunt ale neputintei omenesti. Si acestea toate, spunandu-le, n-am aflat nimic mai de folos, decat numai cuvantul acela proorocesc, care zice: "In zadar se tulbura tot omul." Deci, acestea stiindu-le, fratilor, sa ne ingrijim de sufletele noastre, pentru ca la noi este viata si moartea si de sine raspunzatori ne-a facut pe noi Domnul, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage30Iul.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie30.htm

luni, 27 iulie 2009

Proloagele din 28 iulie




Luna iulie in 28 de zile: pomenirea Sfintilor Apostoli, din cei saptezeci: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, diaconii.

In zilele Sfintilor Apostoli, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa primirea Sfantului Duh, pe vremea cand imparatia lui Hristos incepea sa se intinda, cu repeziciune, in toate partile si multimi mari marturiseau ca Iisus este Dumnezeu cel inviat din morti, venit ca un om pe pamant, ca sa sfinteasca lumea si pe oameni, s-a simtit nevoia sa se oranduiasca biserici si slujitori destoinici, atat pentru rugaciune, cat si pentru gospodarirea darurilor ce se adunau pentru saraci.

Spre implinirea, dupa cuviinta, a acestor trebuinte, Sfintii Apostoli au randuit anumite case, in care sa se propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu si sa se faca rugaciuni si si-au ales cativa barbati credinciosi si vrednici, pe care i-au pus sa privegheze ca impartirea milosteniilor la saraci, sa se faca dupa dreptate si dupa trebuinta. Acesti barbati alesi au fost sfintiti de catre Apostoli, prin rugaciune si prin puterea mainilor, facandu-i pe ei diaconi. Cei dintai diaconi ai Bisericii crestine au fost sapte la numar si anume: Stefan, Filip, Prohor, Timon, Parmena si Nicolae cel din Antiohia, iar, astazi, Biserica face praznuirea lor cu recunostinta. Drept aceea, afara de pomenirea Sfantului si intaiului Mucenic Stefan, care se cinsteste, precum stiut este la 27 decembrie, in afara de Sfantul Filip, pomenit la 11 octombrie si in afara de Nicolae, care nu este scris in numarul Sfintilor, Biserica porunceste sa fie cinstiti impreuna, astazi, chiar daca au propovaduit pe Hristos si, pentru El, si-au sfarsit viata, prin patimiri, in vremi si locuri desoebite. Din Sfanta Scriptura si din Traditia Bisericii, iata cateva stiri despre ei:

Sfantul Prohor a fost, mai intai, insotitor al Sfantului Apostol Petru, in calatoriile sale, pentru raspandirea credintei in Hristos, impreuna cu alti ucenici, si a fost pus, de acesta, episcop al Nicomidiei, unde a pastorit pana dupa Adormirea Maicii Domnului. Incepand de atunci, a fost, multa vreme, partas la ostenelile Sfantului Apostol Ioan, pentru buna propovaduire a lui Hristos, si a fost surghiunit, cu acest Apostol, in insula Patmos, unde s-a aratat de mult folos Apostolului, la scrierea cartilor sale. A fost ucis muceniceste de pagani, pe cand se afla in Antiohia, in timpul propovaduirii sale.

Sfantul Nicanor a fost ucis in aceeasi zi cu Sfantul Stefan, ziua aceea fiind o zi de mare prigoana impotriva Bisericii din Ierusalim, incat toti crestinii, afara de Apostoli, s-au risipit prin Iudeea si prin Samaria.

Sfantul Timon a fost asezat de Sfintii Apostoli episcop de Bosra, din Arabia, si propovaduind pe Hristos, si-a dat sufletul, fiind rastignit pe cruce.

Sfantul Parmena si-a implinit si el slujba cea incredintata lui de Apostoli, propovaduind credinta in Hristos, si a murit, tot de moarte muceniceasca, fiind ingropat de Apostoli.


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ascultare.

Un batran locuia la Chilii, cele care se numeau pustnicesti, afara din Alexandria. Si era batranul foarte iute si la suflet putin rabdator. Deci, auzind de el un frate, mai tanar, a facut asezamant cu Dumnezeu, zicand: "Doamne, pentru toate pacatele pe care le-am facut in lume, voi merge si voi petrece cu batranul acesta si-i voi sluji si-l voi odihni pe el." Deci, il certa pe el batranul cu asprime, in fiecare zi. Iar Dumnezeu, vazand smerenia si rabdarea fratelui, dupa sase ani de supunere fata de batran, i-a aratat lui, in somn, pe cineva, care tinea o hartie mare, jumatate stearsa, si jumatate scrisa. Si, aratandu-i fratelui hartia, i-a zis: "Iata, jumatate din datoriile tale le-a curatit Stapanul Dumnezeu, sileste-te si pentru cealalta jumatate." Si era alt batran duhovnicesc, locuind aproape de el, care stia legamantul fratelui si auzea totdeauna cum il certa batranul pe fratele, cu nedreptate, si, cum fratele ii punea lui metanie, dar batranul nu facea pace cu el. Si cand, pe fratele acesta, il intalnea batranul cel duhovnicesc, il intreba: "Ce este, fiule? Cum a trecut ziua de astazi? Oare, am dobandit ceva? Oare, am sters ceva de pe hartie?" Si, fratele, stiind ca batranul este om duhovnicesc, nu ascundea nimic de dansul si-i raspundea, zicand: "Asa, parinte, m-am ostenit putin". Sau, de trecea, candva, vreo zi, intru care n-ar fi fost cercetat sau n-ar fi fost izgnit de batran, se ducea, seara, la batranul cel duhovnicesc si zicea, plangand: "Vai mie, ava, rea mi s-a facut mie ziua de astazi, ca nu am dobandit nimic, ci am petrecut-o in odihna". Deci, dupa alti sase ani, a adormit fratele. Si, marturisea batranul cel duhovnicesc, zicand: "L-am vazut pe frate, stand impreuna cu Mucenicii si rugandu-se lui Dumnezeu pentru batranul sau, cu multa indrazneala si zicand: "Doamne, precum m-ai miluit pe mine, prin el, miluieste-l si pe el, pentru indurarile Tale cele multe si pentru mine, robul Tau." Si, dupa patruzeci de zile, Dumnezeu l-a luat la Sine si pe batranul sau, in locul cel de odihna.

Iata ce fel de indrazenala dobandesc cei care, pentru Dumnezeu, sufera necazurile. Cearca-te dar, pe tine insuti, frate, in toate zilele, ca sa-ti cunosti inima ta, ce este intr-insa, inaintea lui Dumnezeu. Nu cumva ai ganduri de defaimare fata de vreun frate, sau ura, sau ocara, sau invidie, sau parere rea? Iar, de vei zice ca nu poti sa iei aminte la aceasta, apoi, nu ai purtare de grija, ca sa te cureti de otrava cea seamanata in inima ta. Adu-ti aminte de Cel ce a zis: "De nu va ierta fiecare pe fratele sau, din toata inima sa, nici Dumnezeu nu-i va ierta lui". Ca cel ce se teme sa nu mearga in gheena, acela leapada tot viclesugul din inima sa, pentru ca sfatul acesta, al vicleanului, sa nu vina asupra lui. Fii cu luare aminte, dar, ca nu cumva vreun lucru de pierzare, aurul, petrecerile sau desfatarea, sa te desparta pe tine de dragostea lui Hristos. Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului, Parintelui nostru Teodor Studintul, despre ascultarea cu credinta la toate slujirile.

Fratilor si parintilor, temandu-ma de osanda celui ce a ascuns talantul in pamant, caruia i-a zis Domnul: "Sluga rea, trebuia sa fii dat argintul meu zarafilor, si, venind, eu as fi luat al meu cu dobanda", pentru aceasta grija si frica, iata, va graiesc aceste putine cuvinte si va dau voua, zarafilor, talantul Domnului, ca sa i-L dati cu dobanda. Si, cu darul lui Dumnezeu, sunt unii din voi, care nu numai ca nu se incredinteaza ca l-ati inmultit si inca il cresteti, prin supunerea voastra cea buna. Dar, silesc sa inmulteasca darul ce li s-a dat de Dumnezeu, ci vor sa-l si piarda, prin lene. Si care sunt aceia? Cei care se leapda de ascultare si zic numai: "Iarta-ma", ca si cum ar avea, o mare indreptatire. Ce zici frate? Ai fagaduit ascultare pana la moarte si acum lasi slujba ta, pe care o ai, din darul lui Dumnezeu, si iata, s-a stricat supunerea ta. Dar, ce zice lenesul cel impotrivitor?. "Ca sa umblu cu corabia, ma tem de mare". Dar si aceasta vine din necredinta, caci acolo ne temem, unde nu este locul sa ne temem. Pentru ca, daca vei avea credinta la ascultare, nu numai ca vei trece marea cu corabia, ci si cu trupul gol poti sa intri in apa si sa treci nevatamat, aducandu-ti aminte de acel fericit si ascultator ucenic al batranului. Acesta, intarindu-se cu porunca parintelui sau, nu a avut frica de apa cea mare a Nilului, ci, trecand-o fara a se uda, a scapat nevatamat, incat se mirau cei ce il vedeau. Fratilor, ascultarea a supus si pe fiare, si imi adevereaza cuvantul meu cel ascultator care a legat un leu, cu porunca stapanului sau. Ascultarea face minuni intre morti si aceasta a aratat-o Acachie, care fiind strigat, a raspuns din mormat unde era ingropat. Dar, ee insemneaza toate acestea? Ca insusi Fiul lui Dumnezeu, Unul nascut, S-a supus, pana la moarte si la cruce, pentru a savarsi mantuirea lumii. Iar, daca doresti sa afli si greselile nesupunerii si ale neascultarii, socoteste mai intai, pe Adam; pentru ca n-a ascultat pe Dumnezeu si a mancat din pomul cunostintei, a adus in lume moartea cea de obste. Socoteste si pe imparatul Saul, si-l vei gasi si pe el ca, pentru neascultare pe Proorocul Samuil, si-a pierdut imparatia, si viata sa, in muntii lui Ghelboe. Vezi, inca, si pe Apostolul Petru, care din buna evlavie, s-a aratat neascultator, nevrand sa-i spele Hristos picioarele si L-a auzit spunand: "Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine". Dar fratele acela, care n-a ascultat pe marele Eftimie, ci cu multe dovezi, nu primea ca sa poarte de grija de vitele manastirii, ca, indracindu-se si cazand la pamant, spumega si patimea? Iata, intr-acest chip sunt greselile neascultarii. Ca orice neascultator sta impotriva, prin cuvant, dar Domnul ii trimite lui inger nemilostiv si cu dreapta judecata. Ca toti suntem un trup si fiecare din noi suntem madulare; si unul tine loc de unghii, altul de ureche, altul de nas, altul de limba, altul de mana, altul de picior. Deci, madularele de nu vor voi sa lucreze dupa oranduiala, ci vor incepe a se arata impotriva, adica, ochiul sa zica, ca el vrea sa auda, urechea, ca ea vrea sa miroase, iar nasul, ca el vrea, sa graiasca si limba, ca ea vrea sa pipaie, ori mana ca ea vrea sa umble, oare, nu se va prapadi tot trupul? Dar, de vreme ce acestea asa sunt, fiecare sa-si faca slujba sa, adica, ceea ce a primit-o ca dar de la Dumnezeu, spre folosul obstesc, tinand in mintea lui, ca toate ale noastre sunt in mana lui Dumnezeu si, asa, nici pe mare, nici pe pamant fiind, n-are frica, ci, precum Dumnezeul nostru, inainte de a face lumea, a oranduit toate cu vremea si cu locul lor, asa a oranduit si sfarsitul fiecaruia, unde si cand va fi.

Si acestea nu le-am zi numai pentru cei ce sunt in neascultare, despre care ne-a fost noua cuvantul, ci si pentru voi toti, care ascultati, ca sa ne pazim, cu luare aminte, ca avem datoria sa indeplinim fagaduintele ce am dat inaintea lui Dumnezeu si a Sfintilor Lui ingeri. Si sa nu ne impotrivim, cu neascultare, chiar daca ceea ce ni se porunceste ar avea si primejdii. Ca asa poruncesc Parintii si, mai mult decat toti, marele Vasilie. Si, intru acest chip vietuind, nu vom muri de moartea neascultarii, ci vom trai in dreptate si vom castiga Imparatia Cerurilor, in Hristos Iisus, Domnul nostru, a Caruia este slava si iubirea, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage28Iul.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie28.htm

duminică, 26 iulie 2009

Proloagele din 27 iulie



Părintele Patriarh Daniel: „Evanghelia acestei duminici ne îndeamnă şi pe noi să-i ajutăm pe cei necăjiţi, pe cei suferinzi, pe cei bolnavi. Astfel, suntem îndemnaţi să ne dăruim lui Hristos, să devenim Trupul Său tainic, adică Biserică, să punem la dispoziţia Lui mâinile noastre, voinţa noastră, dărnicia noastră, pentru a aduce mângâiere celor bolnavi, celor fără adăpost, celor fără hrană şi care cer ajutorul lui Dumnezeu“

Iubirea milostivă, izvor de bucurie

Duminică, 26 Iulie 2009

Evanghelia Duminicii a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut în Capernaum)

Matei 9, 27-35:

În vremea aceea, pe când trecea Iisus, s-au luat după Dânsul doi orbi; aceştia strigau şi ziceau: miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat El în casă, au venit la Dânsul orbii şi i-a întrebat Iisus: credeţi că pot să fac Eu aceasta? Răspuns-au Lui: da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: după credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: vedeţi, nimeni să nu ştie. Însă ei, după ce au ieşit, au răspândit numele Lui în tot ţinutul acela. După plecarea lor, iată au adus la Dânsul pe un om mut, având diavol. Şi fiind scos afară diavolul, a grăit mutul; iar mulţimile se minunau, zicând: niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul diavolilor scoate pe diavoli. Şi Iisus străbătea prin toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă în popor.

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia care se citeşte la Sfânta Liturghie în Duminica a VII-a după Rusalii înfăţişează două vindecări miraculoase, săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, asupra a doi orbi şi unui mut. Cu toate că Sfântul Evanghelist Matei prezintă foarte succint aceste minuni, pericopa evanghelică conţine multe şi profunde înţelesuri, deosebit de folositoare vieţii noastre duhovniceşti.

În prim-plan este prezentată vindecarea a doi orbi care, auzind de minunile săvârşite de Mântuitorul, Îl urmăreau şi Îi cereau cu insistenţă să-i vindece. Ca şi în alte cazuri, Mântuitorul Iisus Hristos evidenţiază importanţa credinţei în primirea vindecării. „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?“, îi întreabă Hristos Mântuitorul pe cei doi orbi care doreau cu atâta înflăcărare să se vindece. Iar ei au răspuns: „da, Doamne!“. „După credinţa voastră, fie vouă“, le spune Iisus, şi în clipa aceea „s-au deschis ochii lor“.

Când e necesară mărturisirea credinţei?

După vindecarea celor doi orbi din Capernaum, ne spune Evanghelia, îndată „au adus la Dânsul pe un om mut, având diavol. Şi fiind scos afară diavolul, a grăit mutul“.

Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos Se comportă diferit în cele două vindecări consecutive. El aşteptă mărturisirea credinţei, în cazul celor doi orbi, înainte de a-i vindeca, dar nu şi de la mutul demonizat, care a fost tămăduit de îndată ce a fost adus la Sine. Mântuitorul nu cere mutului demonizat să-şi exprime credinţa, pentru că acesta nu mai era în toate facultăţile psihice şi sufleteşti, nu mai gândea şi nu mai era responsabil el însuşi de ceea ce făcea, ci era condus de duhul cel rău care pusese stăpânire pe el. Ca şi în alte situaţii evanghelice similare (cf. Matei 8, 28-34), vedem drama omului stăpânit de diavolul, căruia i-au fost confiscate gândirea, vocea, voinţa, fiind stăpânit tiranic de demon. Din acest motiv, Mântuitorul Iisus Hristos n-a mai aşteptat mărturisirea credinţei de la mutul demonizat, ci, cu iubirea Sa mult milostivă, i-a redat sănătatea trupească şi sufletească.

În acest caz, a fost suficientă credinţa şi dragostea de aproapele a celor care l-au adus pe mutul demonizat la Iisus şi care au crezut că El îl poate vindeca.

Orbii vindecaţi, propovăduitori ai luminii Cuvântului Întrupat

După vindecarea celor doi orbi, Mântuitorul Hristos „le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie“. Dar ei, „ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela“. Vedem, aşadar, cum, mai întâi, Mântuitorul cere credinţă celor doi orbi, iar apoi, după ce i-a vindecat, le porunceşte să nu trâmbiţeze, să nu se laude cu vindecarea, nici să nu-L laude pe El ca fiind vindecător.

De ce a făcut aceasta? Ca să ne dea nouă pildă ca, după ce săvârşim binele, să nu ne lăudăm, nici să aşteptăm laude de la oameni pentru binele pe care l-am făcut altora. Când Mântuitorul Iisus Hristos le cere celor doi orbi să nu spună nimănui nimic despre minunea care se făcuse asupra lor, El arată smerenia Sa. (Despre smerenie, Sfântul Isaac Sirul spune că este „haina lui Dumnezeu. Căci, Cuvântul Întrupându-Se, pe ea a îmbrăcat-o şi prin ea ne-a vorbit nouă, în trupul nostru“(1).)

Însă, după cum am văzut, ei nu au împlinit porunca primită, ci, plini de bucurie şi de recunoştinţă, au vestit în toate părţile Capernaumului cât de mult bine le-a făcut lor Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru mântuirea oamenilor.

În doar câteva versete, pericopa evanghelică a acestei duminici ne prezintă, deodată, smerenia Mântuitorului şi recunoştinţa celor doi orbi vindecaţi. După ce au cunoscut ani în şir întunericul orbirii, vindecaţi fiind, cei doi, prin propovăduirea numelui binefăcătorului lor, i-au luminat duhovniceşte atât pe oamenii contemporani lor, cât şi zecile de generaţii care au urmat de atunci şi care au aflat de această minune prin intermediul Sfintei Evanghelii.

După vindecare, cei doi orbi au devenit misionari ai credinţei, vestitori ai milostivirii dumnezeieşti. Învăţăm şi noi, aşadar, de la aceştia să avem credinţă tare când trecem prin încercări şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu, să cerem ca Hristos Domnul să ne vindece de orice boală, de orice neputinţă. Însă, îndată ce am primit binefacerea sau vindecarea dorită, trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu, să arătăm recunoştinţă, să-L mărturisim pe El ca fiind binefăcătorul, vindecătorul şi Mântuitorul sufletelor şi al trupurilor noastre.

Poporul se minuna şi se bucura, iar fariseii invidiau pe Iisus şi se întristau

Aflăm tot din Evanghelia acestei duminici că poporul se minuna şi se bucura, deoarece niciodată nu mai văzuse o putere vindecătoare ca aceea a Mântuitorului Iisus Hristos. Pe de altă parte, fariseii, care-L invidiau pe Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că avea mai multă popularitate decât ei, ziceau că Iisus scoate demonii cu „domnul diavolilor“. Aşadar, în timp ce poporul se bucura că Hristos tămăduieşte, că face minuni atât de mari, fariseii se întristau. Din cauza răutăţii din inimile lor, ei nu se puteau bucura de binele pe care îl făcea Hristos oamenilor. Deci, din invidie şi răutate, fariseii Îl denigrau pe Iisus, Îl calomniau şi răstălmăceau lucrarea Lui, dându-i un sens negativ şi spunând că El alungă pe demoni cu putere demonică.

Hristos vine în întâmpinarea celor suferinzi

Evanghelia se încheie cu următoarea concluzie: „Iisus străbătea prin toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă în popor“. Observăm din Sfintele Evanghelii că puterea vindecătoare a Mântuitorului însoţeşte întreaga Sa misiune. De asemenea, vedem că El cutreieră cetăţi şi sate, merge în întâmpinarea poporului, nu aşteaptă ca poporul să vină la El, în Capernaum.

Mântuitorul Hristos mergea prin sate şi oraşe, vindeca „orice fel de boală şi orice fel de neputinţă în popor“ şi învăţa în sinagogi cuvântul lui Dumnezeu. Tot aşa îi va îndemna să facă şi pe apostolii Săi, a căror chemare o prezintă capitolul următor (al X-lea) din Evanghelia după Matei.

Mântuitorul Iisus Hristos binevesteşte mai întâi El Însuşi Evanghelia împărăţiei şi apoi trimite şi pe ucenicii Săi, arătându-le cum trebuie să binevestească Evanghelia. Atât în cazul Mântuitorului, cât şi în cazul ucenicilor Săi, binevestirea Evangheliei a fost însoţită de vindecări miraculoase şi de eliberarea oamenilor posedaţi de diavoli. Prin aceasta noi învăţăm astăzi că Biserica lui Hristos, deodată cu predicarea cuvântului Evangheliei, trebuie să săvârşească şi faptele evanghelice, să aline suferinţa, să elibereze pe oameni din pătimiri, din situaţii grele.

Evanghelia acestei duminici ne îndeamnă şi pe noi să-i ajutăm pe cei necăjiţi, pe cei suferinzi, pe cei bolnavi. Astfel, suntem îndemnaţi să ne dăruim lui Hristos, să devenim Trupul Său tainic, adică Biserică, să punem la dispoziţia Lui mâinile noastre, voinţa noastră, dărnicia noastră, pentru a aduce mângâiere celor bolnavi, celor fără adăpost, celor fără hrană şi care cer ajutorul lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu dăruieşte ajutorul Său celor în nevoi folosind mâinile milostive ale celor care ascultă Evanghelia şi împlinesc poruncile iubirii Mântuitorului în relaţiile cu semenii lor.

Noi trebuie să avem mereu în vedere faptul că suntem Trupul tainic al Mântuitorului Hristos, prin care El lucrează în lume pentru a ajuta pe cei care Îi cer ajutorul.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simţim bucuria şi chemarea sfântă de a fi mâinile iubirii lui Hristos, care ajută pe semenii noştri aflaţi în suferinţă, în necazuri, în singurătate şi în deznădejde. Numai aşa simţim că Evanghelia iubirii lui Hristos este Evanghelia mântuirii şi a vieţii adevărate din împărăţia cerurilor, spre slava Preasfintei Treimi şi binele oamenilor. Amin.

Note:

1 Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, în Filocalia, vol. 10, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 96.

Luna iulie in 27 de zile: pomenirea Sfantului, slavitului, Marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon (+303).

Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Maximian Galeriu, de neam din cetatea Nicomidiei, din tata inchinator la idoli, care, mai pe urma, s-a facut crestin, prin invataturile fiului sau, si din mana, Evula, care credea in Hristos, iar, de la nastere, se numea Pandoleon, nume, care talmacit, insemneaza: "Cel in toate puternic, ca un leu." N-a avut parte multa vreme de povatuirea crestina a mamei sale, deoarece, curand, ea s-a mutat la cele vesnice. Sub indrumarea tatalui sau, copilul a uitat repede invatatura crestina a mamei sale si a ajuns, ca si tatal sau, inchinator la idoli.

La varsta cuvenita, Pandoleon a fost trimis de tatal sau la scolile vremii, unde a invatat multa filosofie, iar, mai apoi, s-a facut ucenic la un doctor, cu mare slava, din cetate, Eufrosin cu numele, de la care a deprins cu temeinicie, mestesugul tamaduirii bolilor. In vremea aceasta, Pandoleon a cunoscut si pe batranul preot Ermolae, care a inceput a-i lumina mintea, invatandu-l credinta in Hristos, iar mestesugul duhovnicesc al tamaduirii in Domnul l-a invatat, rugandu-se impreuna cu dansul. Deci, au inviat astfel un copil muscat de vipera, care zacea mort in drum. Drept aceea, Pandoleon a fost botezat de catre batranul Ermolae, luand numele de Pantelimon, adica: "cel cu totul milostiv", primind, totodata, si, darul facerii de minuni, ca doctor fara de plata. Venind, deci, la el un orb, pe cand si tatal sau era de fata, fericitul Pantelimon, cu puterea lui Hristos, l-a facut pe orb sa vada, aducand astfel si pe tatal sau la dreapta credinta. Iar mucenicia Sfantului Pantelimon de aici a venit, caci, intrebat fiind, cel ce fusese orb, la judecata, cine a fost pricina tamaduirii lui, acesta a raspuns: "Pantelimon, doctorul, m-a tamaduit, iar numele lui Hristos, in care a spus ca si el crede." Deci, indata, imparatul a poruncit de i-a taiat orbului capul. Intre timp, a fost adus si Pantelimon la imparat si, fiind intrebat, a raspuns, fara sa se clatine din credinta lui Hristos, nici la fagaduinte, nici la infricosari. Drept aceea, a fost batut cumplit si ars cu faclii. Si il imbarbata pe el Domnul Hristos, aratandu-Se lui sub chipul batranului Ermolae, incat i se parea, ca impreuna cu el, a intrat in clocotul plumbului topit, in care fusese aruncat Sfantul. De asemenea, si din mare, dupa ce l-au aruncat, a iesit cu totul sanatos. A fost dat si la fiare si a ramas nevatamat de ele. A fost, in sfarsit, legat de o roata cu colti de fier, aruncata, de la un loc inalt, in jos, la vale, ca sa-l sfasie, dar roata s-a sfaramat in bucati, iar Sfantul a ramas nevatamat.

Deci, imparatul ramanand uimit, de toate aceste minuni, pe care le facea Dumnezeu, pentru Sfantul Sau, a zis catre el: "Cine te-a invatat sa faci atatea farmece?" Sfantul a raspuns: "Nu sunt farmece, ci dreapta credinta crestineasca, pe care am invatat-o de la Sfantul Ermolae, preotul". Si, prinzand pe batranul Ermolae si pe cei doi ucenici ai lui, Ermip si Ermocrat, i-a chinuit cu multe rani si, nevrand ei sa se lepede de Hristos, i-a osandit la taiere cu sabia. De asemenea, vazand imparatul ca si fericitul Pantelimon nu se pleaca, cu nici un chip, la paganatatea lor, l-a osandit, si pe el, la moarte, taindu-i-se capul cu sabia.

Deci, dupa ce Sfantul s-a rugat, si-a intins grumazul, de buna voie, si i-au taiat capul. Si a venit un glas de sus, intarind schimbarea numelui sau in Pantelimon, ca o chemare vadita a Sfantului milostiv, ca sa miluiasca pe toti cei ce alearga la el cu credinta, in nevoile lor.


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, despre betie.

Sa fugim, fratilor, de betie, care e mama nerusinarii si desfranarii si care spre tot felul de neoranduiala ne duce. Pentru ca, nu se face nimic bun in sufletul spurcat de betie. Betia este indracirea de buna voie, nascuta, in suflet, din patima. Betia este maica rautatii si vrajmasa faptei bune. Pe cel tare, il arata fricos si pe cel intelept, desfranat. De dreptate nu stie si iti ia mintea. Precum apa este dusmana focului, tot asa si betia stinge mintea. Pe cel indracit toti il miluiesc, iar de cel ce se imbata toti rad, desi acelasi lucru patimesc: ca betivul nu-i vrednic de nici o mila. De multe ori, cei ce se imbata trec zidul, parandu-li-se ca sar o rapa sau un parau, iar sunetul si zgomotul, care umple urechile lor, le aud ca pe o mare ce se tulbura, iar pamantul cu muntii se invarteste sub picioarele lor. Chiar in boala grea ii arunca betia. Capul lor, neputand sa stea drept pe umeri, cade, cand incoace, cand incolo. Betia le face somnul greu, intunecandu-le mintea. De aceea, invatatorii de pretutindenea ne poruncesc si graiesc: "Sa nu va imbatati cu vin, caci, din aceasta patima, nu este mantuire!" Pana cand cazi in primejdii cu bautura? Nu mai ai cuvant inaintea oamenilor. Rea priveliste este betia, pentru ochii crestinilor. De este omul tanar cu varsta, frumos la trup si de este ostas, betia ii este o mare ispita, neputand sa se indrepteze nici sa umble pe picioarele sale. Omul cel infricosator pentru vrajmas, se face de ras inaintea copiilor, pe drumuri, fiindca, de ameteala, se vatama fara sabie, si se ucide fara potrivnici. Oamenilor, chiar de s-ar afla in floarea varstei, betia le este prabusire si multa patima de la vrajmasii lor. Betia este pierzare a omului si a mintii lui, o stricaciune a puterii lui, o vatamare a vietii si o vesnica moarte. Din care sa ne izbaveasca pe noi Domnul Dumnezeu. Amin.


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Nil.

Sarguieste-te fiule, ca sa fii intotdeauna simplu si fara de rautate si sa nu ai unele ganduri, in inima ta si altele, in gura ta, pentru ca aceasta este viclesug si inselare. Sa fii adevarat, iar nu mincinos, fiindca minciuna este de la cel viclean. Niciodata sa nu rasplatesti raul cu rau, si macar de ti-ar face tie cineva rau vreodata, iarta-l pe el, ca si pe tine sa te ierte Dumnezeu. Daca te-ar lupta pe tine gandul rau, roaga-te din tot sufletul pentru fratele acela, si va fugi gandul rau de la tine. Vezi, sa nu primesti patima pizmei, ca sa nu te inghita pe tine diavolul de viu. Ci, mai mult, marturiseste-ti gandurile si roaga-te lui Dumnezeu, sa te izbaveasca de o primejdie ca aceea. De ai vedea pe cineva gresind, sa nu-i zici, nici sa-l osandesti, nici sa-l urasti pe el, ca sa nu cazi si tu in acelasi pacat. Ci, mai bine, sa zici: "Eu, mai rau sunt, si, azi, e randul aceluia, iar maine, al meu." Sa stii ca dracii se tem, de post, de priveghere, de infranare, de smerenie, de rugaciune, de lacrimi si de celelalte fapte bune. Daca voiesti sa-ti daruiasca tie Dumnezeu lacrimi si umilinta si nepatimire, adu-ti aminte de moarte, totdeauna, si de mormantul tau si vei ajunge la aceasta. De vei fi inselat de diavolul si vei cadea intr-un pacat mic sau mare, sa nu cazi in deznadajduire, ca sa nu pieri, ci sa alergi la marturisire si la pocainta si sa pui, iarasi, inceput bun si Dumnezeu te va ierta si nu Se va intoarce de la tine. Infranarea limbii sta in a nu raspunde, a nu grai lucruri spurcate, a nu ocara, a nu osandi, a nu blestema, a nu minti, a nu grai de rau pe cineva, nici a judeca pe altul. Infranarea ochilor sta in a nu privi fara de rusine la fata straina, nici a cauta la fata frumoasa si cu bun chip. Infranarea gandului se arata, atunci cand vine gandul cel rau, fara de rusine, in a nu te supune lui, nici sa te impaci cu el, nici sa-l primesti. Ci, mai mult, sa te scarbesti si sa te lepezi de el. Loveste-ti fata ta si pieptul tau si cu suspin si cu lacrimi sa strigi catre stapanul Hristos si sa zici: "Miluieste-ma, Doamne, si nu ma lasa sa pier. Miluieste-ma, Doamne, ca neputincios sunt. Rusineaza, Doamne al meu, pe dracul, cel ce-mi fura nadejdea mea. Umbreste capul meu, cu darul Tau, in ziua razboiului diavolesc. Pe vrajmasul, care ma biruieste pe mine, biruieste-l Doamne. Gandul cel ce ma infricoseaza, alineaza-l cu mangaierea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu." Infranarea pantecelui sta in a nu te satura niciodata de bucate, nici de bautura, nici sa doresti, nici sa cauti bucate si de mult pret. Daca vrei sa te mantuiesti, fa-te infranat, smerit la minte, indelung-rabdator si niciodata sa nu deznadajduiesti de pocainta. Daca vrei sa inaintezi, mai degraba, primeste-ti rugaciunea, infranarea si dragostea. Si asa iti vei mantui sufletul tau de toate ispitele vrajmasului. Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, istorisire despre o minune a Sfantului Mare Mucenic Dimitrie.

Spune istoria, ca bulgarii aveau un imparat, cu numele Iovan, si care tinea mare vrajmasie impotriva grecilor crestini. Mergea si prada tari si orase si pe toate sub sabie le punea, incat il poreclea lumea "ucigatorul grecilor." Acest imparat, a mers pana la Salonic si, pe cand se afla in cortul sau, unde descalecase, a vazut pe Sfantul Dimitrie calare, venind de departe cu sulita intinsa asupra lui, si a inceput a-l arata dregatorilor sai si a zice: "Vedeti, voi, cum vine calare acel grec, bine gatit de razboi, si care cauta drept la mine cu sulita? Tineti-i calea si prindeti-l si, apoi, aduceti-l la mine." Iar ei au zis: "Noi nu vedem nimic, din ce spui maria ta." El a inceput a striga speriat: "Iata, s-a apropiat, nu-l lasati." Dar ei nimic nu vedeau. Deci, a ajuns Sfantul langa el si a lovit cu sulita in piept; si i-a podidit paganului imparat sangele pe gura si tipa si racnea. Si s-au smerit astfel, vrajmasii crestinilor, ca, in acel timp, bulgarii inca nu erau crestinati. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa:

sâmbătă, 25 iulie 2009

Proloagele din 26 iulie



Luna iulie in 26 de zile: pomenirea Sfantului, sfintit Mucenic Ermolae, preotul Nicomidiei, si a celor dimpreuna cu dansul (sec.IV).

Sfantul Ermolae, preotul, si cei impreuna cu el, patimitorii Mucenici Ermip si Ermocrat, faceau parte din obstea crestinilor din Nicomidia, unde 20000 de crestini fusesera arsi de vii in biserica, din porunca crudului imparat Maximian Galeriu.

Deci, acestia trei, izbutind sa se ascunda de frica paginilor, nu incetau a invata sfanta credinta, pe cei ce o doreau, aducandu-i la Hristos. Asa, vazand Sfantul Ermolae pe Sfantul Pantelimon, doctorul, si vorbind cu el cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a facut crestin. Iar, cand Pantelimon a fost prins si dat la chinuri, de acelasi Maximian, fiind intrebat de la cine a invatat credinta crestineasca, Sfantul, neputand sa minta, a spus: "De la preotul Ermolae." Deci, a fost prins batranul Ermolae si cu el, si robii lui Hristos Ermip si Ermocrat, pe care i-a adus la paganeasca judecata. Deci, intrebati fiind, au marturisit cu indrazneala pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, defaimand pe inchinatorii la idoli. Pentru aceasta, au luat pedeapsa de moarte, taindu-li-se la toti trei capetele, cu sabia. Pentru a caror patimire, Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, patimirea Sfintei Cuvioase Mucenite a lui Hristos, Paraschiva (+140).

Sfanta Cuvioasa Mucenita a lui Hristos, Paraschiva, s-a nascut intr-un sat ce era in hotarele Romei celei vechi, din parinti crestini, cu numele Agaton si Pontia. Acestia pazeau, fara preget, porunca Domnului, dar nu aveau copii, pentru care se rugau, cu staruinta si necontenit, lui Dumnezeu ca sa le dea lor un fiu. Si, ascultandu-le rugamintea, Ziditorul si Induratul Dumnezeu le-a daruit lor aceasta fiica, pe care au nascut-o in ziua a sasea a saptamanii si au numit-o din Sfantul Botez, Parascheva, dupa numele zilei intru care s-a nascut, fiindca ziua a sasea, la greci, se numeste "paraschivi" Dupa ce a fost intarcata si a fost daruita lui Dumnezeu, din tanara varsta, fiind crescuta de mama sa, aceasta a invatat-o toate tainele credintei crestinesti si copila se indeletnicea necontenit cu rugaciunea si cu citirea Sfintelor carti.

Iar, dupa ce s-au savarsit parintii ei, impartind toate averile ramase, de la parinti, saracilor si tunzandu-se si imbracandu-se in chipul monahicesc, a iesit, propovaduind numele adevaratului Dumnezeu si Domnului nostru Iisus Hristos, si pe multi din pagani i-a adus la cunostinta lui Dumnezeu. Intru acele vremi, imparatind, la Roma, Antonin (138-161), s-au dus niste pagani si au parat-o la imparat, zicand: "O oarecare femeie, cu numele Paraschiva, propovaduieste pe Iisus, fiul Mariei, pe care parintii nostri L-au pironit pe cruce." Iar imparatul, auzind acestea, a poruncit sa o aduca pe ea inaintea lui. Si s-a mirat imparatul, vazand priceperea si frumusetea ei. Deci, a zis catre dansa: "Daca te vei pleca mie si vei aduce jertfa dumnezeilor nostri, te voi face mostenitoare a multor daruri, iar, daca nu te vei pleca, la multe chinuri te voi da." Sfanta, cu gand tare, a raspuns catre dansul: "Sa nu-mi fie mie a ma lepada de numele lui Hristos, Dumnezeul meu. Iar zeii, care n-aui facut cerul si pamantul, sa piara." Iar imparatul, aprinzandu-se de mania, a poruncit sa se puna pe capul marturisitoarei un coif de fier, inrosit in foc. Care lucru facandu-se, cu dumnezeiasca roua, s-a pazit nevatamata. Pentru o minune ca aceasta, intru acel ceas, multi au crezut in Domnul.

Dar Sfanta, slobozita fiind si iesind de acolo, s-a dus in alte cetati si sate, propovaduind numele Domnului Iisus.

Deci, intrand Sfanta intr-alta cetate, in care era stapanitor un dregator cu numele Tarasie si afland aceasta despre ea, a adus-o inaintea divanului sau. Deci, intrebata fiind, de el, despre credinta, a marturisit ca este crestina si L-a marturisit pe Hristos, Dumnezeu adevarat. Si, pentru aceasta, punandu-se inainte o caldare de arama, plina cu undelemn, de smoala si de plumb si, aprinzandu-se foc dedesubt, a poruncit sa fie aruncata Sfanta in acea caldare. Dar, prin venirea de fata a unui dumnezeiesc inger, s-a stins focul si, racorindu-se caldarea, Sfanta a ramas nevatamata. Si multe alte chinuri aducand asupra ei tiranul acesta, Sfanta tot nevatamata a ramas, si nici gandul ei cel tare n-au putut sa-l clinteasca. Iar, mai pe urma, cu sabia i-a taiat capul, care lucru facandu-se duhul ei s-a inaltat la vesnicele lacasuri. Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Damaschin, despre cei adormiti.

Acel cuvant, ce s-a zis, ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui si ca secera fiecare, oricine ar fi el, ce a semanat si cele ce urmeaza dupa acestea, toate sunt spuse, cu adevarat, despre a doua venire a Ziditorului si pentru raspunsul cel infricosat de atunci, toate pentru sfarsitul lumii acesteia, s-au spus. Pentru ca atunci nu va fi nicidecum vreme de ajutor, ci toata rugamintea va fi fara de spor si fara de folos. Pentru ca, la acel infricosator sfarsit, nu va mai fi timp pentru negutatorie. Unde sunt saracii atunci? Unde slujbele? Unde cantarile? Unde facerile de bine? Drept aceea, mai inainte de ceasul acela, sa ne ajutam unii pe altii. Ca nu este nedrept Dumnezeu, ca sa uite faptele, precum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie cel Mare, in cuvantul lui cel bine alcatuit pentru cei morti, zice ca, macar desi in vazduh de ar fi risipit, cel ce s-a sfarsit intru credinta, sa nu incetezi, a chema pentru el, pe Hristos Dumnezeu, aprinzand undelemn si lumanare la mormant. Ca primite sunt acestea la Dumnezeu si multe rasplatiri vor aduce de la El. Pentru ca undelemnul si lumanarea, pomelnicele si Jertfa cea fara de sange, curatire sunt. Iar facerea de bine la saraci face adaugire la toata rasplatirea cea buna. Iata dar, sa iei aminte, oricine ai fi tu, cel ce nu crezi cele zise, ca oricare dintre oameni, care castiga putinul aluat al faptei bune, dar n-a apucat sa-l faca paine, ca el voia adica, dar, iata, n-a ajuns sa aduca la indeplinire, fie pentru lenevire, fie pentru neingrijire, fie pentru nebarbatie, ori pentru ca a amanat din zi in zi, iar, sosindu-i moartea, l-a secerat pe el, mai presus de orice nadejde, chiar si numai aceasta nu va uitata de Dreptul Judecator. Pentru ca, Stapanul cel milostiv va indemna, dupa moarte, pe cei mai apropiati ai lui sa se sarguiasca spre mila si ajutorul celui raposat. Si, atingandu-se Stapanul de inimile lor, vor implini ceea ce lipsea mortului. Iar cel ce a avut vicleana toata viata si amestecata cu spini si plina cu noroiul necuratiei, care niciodata nu si-a venit in fire, ci, fara de firca si fara de simtire a zacut in patimi, facandu-si toate poftele trupesti si neavand nici o grija pentru suflet, ci, avand toata socotirea numai trupeasca, daca asa va ajunge la sfarsitul sau si va iesi din viata, aceluia nimeni nu-i va putea ajuta. Si asa sunt toate cele ce se fac de el, incat de la nimeni nu poate sa afle nici un ajutor, nici de la sotie, nici de la fii, nici de la frati, nici de la rudenii, nici de la prieteni, caci nici Dumnezeu nu-l mai numara printre robii Sai. Deci, mai bine si mai placut lui Dumnezeu si intru tot bine primit lucru este ca, adica, fiecare din oamenii credinciosi si de Hristos iubitori, sa se curate pe sine, prin tot felul de faceri de bine, ferindu-se de toata necuratia si tinandu-se de poruncile cele luminoase ale lui Dumnezeu. Ca, ajungand la sfarsitul sau, cu indrazneala, sa zica Stapanului: "Gata este inima mea Dumnezeule, gata este inima mea." (Ps.107,1). Si asa, cu dulceata, sa intampine el pe ingerii cei ce vin la dansul. Dar aceasta se intampla la putini, si de putine ori, dupa cum a zis Stapanul, ca putini sunt cei ce se mantuiesc. Dar si aceasta nu se spune fara de talc, de Cel ce este tuturor intelepciune, ci ca si cum cineva ar zice, minunandu-se: "O, cat sunt de putini cei ce se mantuiesc." Iata, de acum stiti ca foarte mare osteneala este ca cineva sa fie dintre cei dintai, si este nevoie sa venim la cei din al doilea rand, urmand hotararile Apostolilor. Iar, de-ar pomeni cineva de cei straini si saraci, care nu au pe nimeni, ca sa se osteneasca pentru dansii, si nou pot lasa vreo mostenire, pentru slujbe sau pentru daruri, deci, ce vom zice de acestia? Oare, fiindca nu au ei pe nimeni si sunt straini si neasezati, neavand cine sa se osteneasca pentru ei, nu se vor putea mantui? Au, oare, nedrept este Dumnezeu, ca, adica, celui ce are, sa-i ierte, iar celui ce nu are nimic, sa nu-i daruiasca iertare? Leapada aceasta socotire de la tine, oricine ai fi tu, pentru ca drept este Dumnezeu, sau adevarat este ca Dumnezeu este dreptate, intelepciune, bunatate si puterea cea tot alcatuitoare. Si, ca un Drept ce este, va masura bogatia celui ce nu are, iar, ca un intelept, din lipsa va face belsug. Ca un puternic, va strica pe cel tare si va intari pe cel slab, iar, ca un Bun, va mantui faptura mainilor Sale. Iar, daca cineva este vadit vinovat si s-a lepadat de credinta cea dreapta, acela atarna greu spre partea cea de-a stanga. Dar, dupa cum zic barbatii cei luminati de Dumnezeu, ca faptele omenesti sunt cercate, ca intr-o cumpana, la suflarea cea mai de pe urma, daca partea cea de-a dreapta covarseste pe cealalta, vadit lucru este ca, spre ingeri pleaca cel ce moare, iar, daca partile sunt amandoua asemenea, atunci biruieste iubirea de oameni a lui Dumnezeu, iar, dupa cum zic graitorii de Dumnezeu Parinti, de s-ar si pleca putin cumpana, spre partea cea de-a stanga, chiar si atunci, mila lui Dumnezeu le implineste pe toate. Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, invatatura de la Isus Sirah, despre cresterea copiilor.

Pedepsiti pe fiii vostri din tineretile lor si va vor odihni la batranetele voastre si vor da frumusete sufletului vostru. Si sa nu slabesti, mustrand pe copil; ca de-l vei mustra pe el cu toiagul, nu va muri, ci sanatos va fi, pentru ca tu, batandu-i trupul lui, ii izbavesti din moarte sufletul. Sau, de ai vreo fiica, inspaimant-o pe ea si pazeste-o intre cele trupesti, ca sa nu-ti rusinezi fata ta, pentru ca, daca vei da vietii pe fiica, fara de prihana, vei fi ca un savarsitor de mare lucru si, vei fi laudat de oameni si, la sfarsit, nu vei suspina din pricina ei. De-ti iubesti pe fiul tau, indeseste-i lui mustrarile pentru ca, la urma, sa te veselesti de dansul. Pedepseste-l pe el din tinerete si te vei bucura de el in vremea varstei si, intre cei cunoscuti, vei fi laudat, pentru el, si se va teme vrajmasul tau. Creste-ti copilul in asprime si invatatura, ca sa afle odihna si binecuvantare. Sa nu razi, facand jocuri inaintea lui, pentru ca, putin de vei zambi, mult te vei necaji, mahnindu-te, mai tarziu, si va fi o suferinta pentru sufletul tau. Sa nu-i dai frau liber, la tineretea lui, ca nu candva, indaratnicindu-se, sa nu ti se supuna si sa fie, pentru tine, ocara si durere sufletului, paguba casei, pierdere averilor si necinste de la vecini, si ras din partea vrajmasilor si a stapanitorilor si cadere si batjocura. Si iarasi, zic ca toate cele mai sus sa le faci cu adevarat, pentru ca in veci, sa te bucuri. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4