Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

marți, 31 mai 2011

Proloagele din 1 iunie

Luna iunie în ziua întâi : Pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful (167)

Sfântul Iustin era din Flavia Mineapolis, vechiul Sihem, din Samaria. Era de neam, născut în inima Palestinei şi a trăit pe vremea împăratului filozof Marcu- Aureliu(161-180). Încă de tânăr a simţit chemare pentru filozofie, dorind a cunoaşte adevărul asupra vieţii şi asupra lui Dumnezeu. Aceasta avea să-l ducă până la Hristos. Viaţa lui a fost o lungă căutare a Adevărului. În căutarea lui, Sfântul Iustin s-a făcut, rând pe rând, ucenicul unui dascăl stoic, mai apoi, ucenic al unuia aristotelic, pe urmă, al unuia pitagorean, pe care l-a părăsit repede, pentru unul platonician. Nădăjduia, de la toţi să-l poată afla pe Dumnezeu, Adevărul. Odată, retras în linişte şi plimbându-se pe malul mării, a întâlnit un bătrân necunoscut, care l-a scos din înşelare. A rămas uimit când bătrânul l-a îndemnat să cerceteze cărţile Prorocilor şi să se roage, ca să i se deschidă porţile vieţii. Pe drumul arătat de bătrân, pe care nu l-a mai văzut niciodată, Sfântul Iustin s-a încredinţat că numai filozofia creştină este singura filozofie de folos şi s-a făcut creştin. Ca urmare, după botez, n-a mai lepădat, toată viaţa lui, haina de filozof; dimpotrivă, a deschis la Roma o şcoală de ucenici, făcându-se apostol al noii filozofii. A călătorit şi la Efes, în Asia, în slujba aceluiaşi apostolat, având loc, acolo, convorbirea lui cu iudeul Trifon, de unde s-a întors la Roma. De aici, Sfântul Iustin a trimis împăratului-filozof Marcu-Aureliu, prima lui apărare a creştinilor. Scrierile Sfântului Iustin sunt numeroase; multe s-au pierdut. Nu ne-au mai rămas decât cele două apărări (Apologii) ale creştinilor, dovedind împăratului şi senatului roman nevinovţia creştinilor, precum şi Dialogul cu Trifon iudeul, adeverind că Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mesia. Sfântul Iustin a arătat că filozofii păgâni au cunoscut, şi ei, pe Dumnezeul cel adevărat, pe de-o parte, prin Scriptura lui Moise, pe de altă parte, prin lucrarea în lume a Logosului. Sfântul Iustin a fost prins, pârât fiind de un filozof, anume Crescent cinicul. Actele judecăţii lui nu s-au păstrat. Adus în faţa lui Rusticus, dregătorul din Roma, Sfântul Iustin a înţeles că, de acum , nu mai era vorba să lămurescă pe cineva, ci de a mărturisi. La judecată a fost întrebat: “ Cu ce ştiinţă te îndeletniceşti tu ?” Răspunsul lui a fost: “ Am studiat toate ştiinţele. Am sfârşit prin a mă lipi de învăţătura cea dreaptă a creştinilor.” A fost osândit să fie biciuit şi să i se taie capul. Sfântul Iustin n-a murit singur; era înconjurat de şase din ucenicii săi.

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru, Efrem Sirul, despre fapta bună

Zis-a un oarecare dintre Sfinţi: „ Cugetă cele bune, ca să nu cugeţi cele rele, fiindcă mintea nu suferă să fie fără de lucru. Să dăm, deci, minţii noastre, cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu, în rugăciuni şi la înţelegerea celor bune. Că deşarta cugetare, odrăsleşte lucruri ale deşertăciunii, iar cugetarea bună, dă rod bun. Să avem în minte şi aceasta: mulţi tirani au stăpânit ţări şi cetăţi şi lauda lor s-a stins şi s-a făcut ca şi cum n-ar mai fi fost. Câţi împăraţi, împărăţind peste neamuri, nu şi-au ridicat statui şi stâlpi, gândind că prin aceastea vor fi pomeniţi după ieşirea lor din viaţă. Şi, după dânşii, au venit alţii şi au spart statuile lor, au sfărâmat semnele lor şi, ştergând vechile imagini, chipul lor l-au zugrăvit. Dar şi lucrurile lor, de alţii au fost stricate. Iar alţii morminte strălucite şi-au pregătit, părându-li-se că prin aceasta îşi întăresc nume veşnic, zugrăvindu-şi deasupra mormântului chipul lor. A venit însă, alt neam, s-a dat ocârmuirea sub stăpânirea altora, şi aceştia, voind a curăţa mormintele după cuviinţă, au mutat oasele lor, ca pe nişte pietricele. Şi la ce le-a folosit lor sicriul cel de mult preţ, cel în chipul piramidelor ? Deci, toate lucrurile deşertăciunii, întru nimic s-au prefăcut. Iar cu cei ce se îmbogăţesc în Dumnezeu şi s-au slăvit întru Dânsul, nu se întâmplă aşa, pentru că viaţa veşnică şi-au pregătit şi slavă neîncetată. Că toate vor trece când va voi Ziditorul, iar slava Sfinţilor nu va avea sfârşit. Deci, să ne sârguim a ne face roade de pocăinţă, ca nerămânând afară de bucuria aceea, să nu fim trimişi în pământ întunecat, în pământul întunericului celui veşnic. Intră dacă vrei, în cămara ta şi închide uşile, astupă încă şi ferestrele şi stai înăuntru şi vei vedea ce fel de chinuire are întunericul, măcar că nu suferi nici o durere, şi măcar că este în puterea ta să deschizi, când vei voi, şi să ieşi. Deci, cu cât mai nesuferită va fi durerea în întunericul cel mai dinafară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor ? Uită-te înlăuntrul hornului tău, celui plin de funingine şi ridică-ţi ochii tăi la răsăritul soarelui şi vezi deosebirea şi fugi de lucrurile întunericului. Răutatea este întuneric, iar fapta bună lumină. Răutatea săvârşită, înnegreşte pe lucrătorul ei, iar fapta bună, făptuindu-se, străluciţi îi face pe cei ce o săvârşesc. Nu socoti, iubite, că numai tu singur te necăjeşti, mai mult decât toţi, pentru că tot capul în durere se află şi toată inima în necaz. Că, precum nu este cu putinţă să scape cineva de aer, pe pământ fiind, aşa, cu neputinţă este omului să nu fie ispitit de dureri şi necazuri, în viaţă fiind. Cei care, în jurul celor pământeşti îşi duc viaţa şi se zbuciumă, aceştia în această lume se vor şi necăji, precum şi cei ce aleargă după cele duhovniceşti se ostenesc, aceştia fericiţi vor fi, că mult este rodul lor în Domnul. Ai răbdare desăvârşită în tot lucrul la care ai fost chemat. Întăreşte-ţi ancorele şi funiile, ca nu, câte puţin corăbioara ta să fie împinsă în noian, la dânc, că atunci, păţania ta te va învăţa de câtă pace te împărtăşeai, când erai la liman. Lumea se aseamănă cu adâncul mării, iar limanul cu viaţa pustnicească. Nu iubi a umbla. Şi, ca să zic şi aceasta, după ce înconjurăm toată lumea, la urmă, oare nu chilia ne aşteaptă pe noi, de vom voi a ne mântui ? Şi dacă în viaţa de obşte nu ne împăcăm, iar cu pustnicia nu ne liniştim, apoi unde va fi locaşul nostru ? Deci, să nu fim nepurtători de grijă, urând osteneala. Dacă robi suntem Mântuitorului nostru Dumnezeu, să nu ne ruşinăm de lanţul necazurilor, ci cu bucurie să-l răbdăm, aşteptând venirea Lui cea din ceruri, ca pe noi să ne numere împreună cu ceata Sfinţilor. Că cei ce s-au împărtăşit de patimile Lui, părtaşi vor fi şi mângâierii. Deci, să ne câştigăm durerea de bună voie şi răbdare aleasă, de noi înşine, pentru frica lui Dumnezeu. Şi să nu fugim de răbdare, de smerita cugetare, de înfrânare, de împreună pătimire. Şi zic împreună pătimire, nu ca să ajuţi aproapelui spre răutate, ci, ca să ajuţi aproapelui la cele duhovniceşti, să ai adică umilinţă şi lacrimi. Şi chiar de nu este de faţă lacrima cea văzută, să petreci în sfărâmarea inimii, fiindcă şi în lacrimi este deosebire. Fericit este cel ce vede, ca într-o oglindă, pe Domnul în sufletul său şi îşi varsă inima sa cu plângere, înaintea bunătăţii Lui, că rugăciunea Lui se va auzi. Îţi încredinţez ţie o altă arvună, în Domnul, ca unui om al lui Dumnezeu, care vrei să te mântuieşti: când te ridici de la masa cinei, nu înconjura chiliile, ci linşteşte-te în chilia ta, că pe mulţi a amăgit diavolul, cu vinul. Drept aceea ridicându-te de la mângâiere, dacă te vei duce în altă chilie, este semn că nu ai frică de Dumnezeu şi te răzvrăteşti. Că din acest fel de şederi împreună, se pricinuiesc căderile sufletelor, mai ales, când se linişteşte toiagul proistosului. Că cei ce nu voiesc să-şi înfrâneze mintea lor din dumnezeiasca frică, au trebuinţă de frica omenească, ca prin aceasta să se depărteze de cele nefolositoare, precum robul se înţelepţeşte, prin asprimea stăpânului. Deci, ia aminte la tine însuţi şi nu defăima; că, filozofând în vin, nici altuia nu vei fi folositor, nici ţie însuţi. De ai învăţat, pe de rost, toată dumnezeiasca Scriptură, caută ca nu cumva, să se înalţe gândul în tine, pentru aceasta, că toată Scriptura, cea de Dumnezeu insuflată, învaţă smerita cugetare. Iar cel ce cugetă sau făptuieşte cele potrivnice celor ce a învăţat, acela s-a făcut pe sine călcător de lege. Dacă duhul mândriei, sau al iubirii de stăpânire, sau al bogăţiei te-ar supăra pe tine, să nu te laşi furat de ele, ci, şi mai mult, să stai vitejeşte împotriva războiului viclean al duhului înşelător. Gândeşte-te la zidirile cele de demult şi la chipurile cele învechite , la stâlpii cei cu totul mâncaţi de rugină şi să-ţi aduci aminte, în gând, şi să te întrebi, unde sunt cei ce le-au zidit, şi meşterii care le-au lucrat pe acestea, şi sârguieşte-te a plăcea lui Dumnezeu, ca să te învredniceşti de Cereasca Împărăţie. Pentru „că tot trupul este ca iarba şi toată slava lui, ca floarea ierbii.”(I Petru 1, 24). Ce lucru mai mare şi mai slăvit este decât Împărăţia? Pe aceasta cei ce au dorit-o, au aflat-o, mărind pe împăratul Cerurilor şi Domnul pământului întreg Căruia Se cuvine lauda, slava şi împărăţia în vecii vecilor ! Amin.

Sursa: Proloagele - Editura Mitropoliei Olteniei

luni, 30 mai 2011

Proloagele din 31 mai

Luna mai în 31 de zile: Pomenirea Sfântului Apostol Ermie, unul din cei şaptezeci.

Sfântul Apostol Ermie era unul unul din cei şaptezeci de Apostoli ai Domnului. Sfântul este pomenit în Scriptură, cu numele său în Epistola către Romani, printre ostenitorii de frunte ai creştinilor din Roma şi ca un ajutor destoinic al Apostolilor, vrednic de pomenirea Sfântului Pavel, care aminteşte de el cu aceste cuvinte: “ Spuneţi închinăciune lui Asinerit, lui Flegont, lui Herma, lui Parova, lui Ermie şi fraţilor celor ce sunt cu dânşii”. La rândul ei tradiţia creştinilor ne spune că Sfântul Apostol Ermie a fost, în cele din urmă, episcop al creştinilor din Filipopoli, în Tracia, unde a arătat multă osteneală şi nevoinţe, întru bunăvestirea lui Hristos, pentru care i s-a tăiat capul, iar acum se îndulceşte de odihnă întru bunătăţile Domnului său.

Întru acestă zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ermie

Acesta a trăit în zilele împăratului Antoniu(138-161), în cetatea Comane, ducând viaţă ostăşească, mare la stat fiind şi cărunt de bătrâneţe. Deci, fiind prins pentru mărturisirea lui Hristos şi adus înaintea dregătorului Sebastian, întâi, i-au zdrobit fălcile, i-au despuiat obrajii şi i-au dezrădăcinat dinţii. Au aprins, apoi, un cuptor şi l-au aruncat în mijlocul flăcărilor şi, ieşind fără nici o stricăciune, a poruncit să-l omoare cu otrăvuri de moarte; deci, mâncând otrăvurile şi rămânând sănătos, a adus la credinţă pe cei ce le pregătiseră, care mărturisind, şi ei pe Hristos Dumnezeu, li s-au tăiat capetele. Iar Sfântul, după ce i-au scos vinele trupului, i-au împuns ochii şi l-au spânzurat, trei zile, cu capul în jos, apoi, văzându-l că nu moare, i-ai tăiat capul şi aşa a trecut la Domnul.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem Sirul, despre frica lui Dumnezeu

Fericit, cu adevărat, este omul ce are frică de Dumnezeu întru sine, că unul ca acesta, este numit fericit şi de Duhul Sfânt. “Fericit este bărbatul, care se teme de Domnul !”(Ps. III, 1), zice Scriptura, Cel ce se teme de Dumnezeu, se află în afara tuturor meşteşugirilor vrăjmaşului şi de tot sfatul rău, al vrăjmaşului, scapă Cel ce are frică de Dumnezeu, cu înlesnire, biruieşte otrava celui cu rău meşteşug. Că nu-l biruieşte cu nimic pe el şi, pentru frica de Dumnezeu, pofta trupului nu o primeşte. Cel ce se teme de Domnul priveghează, aici pentru că aşteaptă pe Stăpânul Său, ca nu cumva, să vie fără de veste, şi aflându-l pe el lenevindu-se, să-l depărteze de la el. Cel ce are frică de Dumnezeu, petrece fără grijă, pentru că temându-se totdeauna se trezeşte. Somnului nemăsurat nu se va da pe sine, ci stă treaz , că aşteaptă venirea Domnului său. Cel ce se teme de Domnul, nu petrece cu nebăgare de seamă, ca să nu mânie pe Stăpânul său. Cel ce se teme, nu se trândăveşte, că, totdeauna, se îngrijeşte de talantul ce are, ca să nu se osândească. Cel ce se teme, totdeauna se întreabă pe sine, cum ar plăcea lui Dumnezeu: şi aşa se găteşte , ca venind Domnul lui, să se veselească şi să-l laude pe el. Deci, multe bunătăţi îi va dărui Dumnezeu. Iar cel ce nu are frică de Dumnezeu, unul ca acela este supus ispitelor diavolului. Cel ce nu are întru sine frica de Dumnezeu, acela se îndoieşte, doarme fără de măsură, de lene, de faptele sale nu se întreabă, lăcaş al poftelor se face şi toată deşertăciunea lumească se vede la el. Nu se teme de venirea Stăpânului. Unul ca acesta se încarcă de patimi, de odihnă se bucură, de nevoinţă fuge, smerenia o urăşte, iar mândria o iubeşte. Deci veni-va Domnul său şi-l va afla pe el în toate cele neplăcute Lui şi-l va depărta de la sine şi-l va trimite întru întunericul cel mai din afară. Şi cine nu-l va plânge pe acesta ?

Întru acestă zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre smerenie

Rogu-vă pe voi, fiilor pentru Domnul, să iubiţi smerenia, pentru că şi Domnul Însuşi S-a smerit pentru noi, până la moarte şi la răstignire. Drept aceea, şi voi să-I fiţi Lui următori şi vom birui mândria diavolului, prin smerenia noastră. Că şi Domnul, pentru smerenie, a zis: “Cine voieşte să fie mai mare între voi, acela să fie mai mic decât toţi şi tuturor slugă şi rob, că acela ce se va înălţa, acela se va pogorî, iar cela ce se va smeri pe sine, se va înălţa şi toate relele se vor risipi de la dânsul. Iar cela ce se înalţă, se va pogorî întru adâncul iadului, în foc. Deci, rogu-vă pe voi, fiilor, să câştigaţi ascultarea, fără de cârtire, că ascultarea este maica vieţii veşnice, iar neascultarea este maica pierzării. Că prin ascultare şi prin smerenie, vom intra întru Împărăţia Cerului şi viaţa veşnică vom moşteni.

Întru această zi, cuvânt de laudă, celor ce dau milostenie la săraci

Cu adevărat fraţilor, mare este, înaintea lui Dumnezeu, omul cel milostiv. Însă milostenia este numai atunci când se face cu dragoste şi de bună voie. Să nu socoteşti, că darul ce-l dai, nu-l vei mai câştiga, ci că, încă mai mare folos îţi vei adăuga. Iar cel ce nu dă, nu-şi va cîştiga nimic, ci numai pierzare. Încă, se cade a auzi şi aceasta, că mai de folos este a nu face binele, decât dacă, după ce-l faci, să te leneveşti şi să-ţi pară rău. De ce să-ţi pară rău, omule ? Oare nu aştepţi de la Dumnezeu răsplătire ? Cu adevărat ţi se va înmulţi ţie aurul la cer. Sau aici doreşti răsplătire ? Apoi pentru ce părăseşti milostenia ? Că prin miliostenie, şi nu prin neguţătorie, mulţi, şi aici au luat răsplătirea, măcar că pe cei ce au luat-o aici, nu-i fericim, că nu va fi mai mare răsplătirea de care se bucură cei ce o iau aici, decât plăţile din cer. Că Hristos, Cel ce a pătimit pentru noi până la sânge, nu aşa îţi va da ţie , acolo, plata. Drept aceea să nu ispiteşti tu, cela ce faci milostenie, ci să faci darul cel poruncit ţie cu toată osârdia, iar mai ales, celor ce sunt în primejdii, să le dai o mână de ajutor. Măcar de ar fi ucigaş de oameni şi tâlhar, de vreme ce cere de la tine, pentru Dumnezeu să-i dai lui, pentru că ştim că ţi se va socoti ţie la plată. Că Stăpânul, cu al său soare, îl luminează şi pe el, ca şi pe tine, iar tu, nevrednic, îl judeci pe el, de hrana cea de peste zi. Drept aceea, să nu-l cercetezi pe el, că pentru Hristos îl primeşti pe el. Sau de nu poţi să-i miluieşti pe toţi, să nu alegi pe cel iscusit, ci pe cel ce pătimeşte cel mai rău, să-l miluieşti, ca şi tu să te învredniceşti de mila lui Dumnezeu . Căci, pentru aceea s-a numit milostenie, ca şi celor nevrednici să le dăm. Că de ne vom întoarcede la cei nevrednici de milă, iar cei vrednici de milă nu vor veni la noi, apoi cui vom da ? Că de vei face alegere, aşa şi Dumnezeu va face cu noi şi vom cădea de la iubirea de oameni, cea înaltă, a Lui. Drept aceea de vei vedea, oriunde, pe cel ce pătimeşte, să nu-l treci cu vederea, ci să-l miluieşti pe el. Şă cunoşti că om este acela şi născut din aceeaşi fire. Să cunoşti, adică, şi să împlineşti trebuinţa lui, aşa cum te îngrijeşti de slugi. Dar, acest sărac, mai mult decât slugile, îţi va sluji ţie, că va sta ţie înainte în ziua Judecîţii şi te va scoate pe tine din foc. Ce lucru de acest fel, pot să-ţi facă ţie slugile tale ? Iar pe cei milostivi, nu numai cei miluiţi îi iubesc, ci şi cei nemiluiţi îi iubesc pe ei, pentru facerile de bine, ce se fac de către ei. Iar de i se întâmplă ceva celui milostiv, toţi se roagă lui Dumnezeu pentru el, zicând: “Dumnezeule, fă milă cu dânsul, şi-l izbăveşte de necazul lui şi să vină peste el toate bunătăţile”. Că nu cu numărul se dă milostenia, ci cu dragostea inimii, precum văduva aceea săracă a adus lui Dumnezeu numai doi bani în dar şi, mai mult decât bogaţii, lăudată s-a făcut, că avea credinţă mare; pentru că aceea, nu şi-a cruţat toată averea, ci, pe toată acea avere, de doi bani, a dat-o lui Dumnezeu. Şi de nu vom face aşa nu vom avea faceri de bine şi milostenie, apoi nici un folos nu vom avea din averile noastre.Pentru aceea, bogaţii, cei răi şi nefăcători de bine, mai mult decât săracii, se vor osândi, de vreme ce n-au fost milostivi şi n-au zis nici nu s-au sfătuit să dea milostenie. Deci dacă nu vor da cu dragostea sufletului, nicidecum nu vor scăpa de chinuri. Că, nu cu numărul sau cu măsura celor dăruite, se judecă milostenia, ci cu dragostea cea din inimă. Să luăm, acum fraţilor, cuvintele acestea în inimile noastre, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, a căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Cuvânt al celui între Sfinţi Părintelui nostru Dimitrie, mitropolit al Rostovului,la Înălţarea Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (incomplet...)

Sursa:

Proloagele - Miropolia Olteniei

duminică, 29 mai 2011

Proloagele din 30 mai


Luna mai în 30 de zile: Preacuviosul Părintele nostru Isachie Mărturisitorul, egumenul mănăstirii Dalmaţilor(sec.IV)

Sfântul Isachie a fost din părţile de răsărit ale împărăţiei, din Asia Mică, în zilele împăratului arian Valens(361-378). Din slăbiciunea minţii şi puţinătatea credinţei sale, acest împărat căzuse, din adevăr, în mrejele rătăcirii lui Arie şi ucenicilor lui şi prigonea credinţa ortdocşilor, închizând sfintele biserici, pe unele prefăcându-le în grajduri de cai, iar pe altele dărâmându-le până la temelii.

Deci , în zilele când Valens s-a ridicat cu război împotriva goţilor de la Dunăre, atunci a ridicat, cu duhul şi Dumnezeu pe robul Isachie, care auzind de jalea creştinilor şi năvălirea goţilor a lăsat pustia şi a venit la Constantinopol. Şi nădăjduia fericitul să poată pătrunde la împărat ca să–l roage să deschidă sfintele lăcaşuri de închinare. Dar ostaşii de strajă nu l-au lăsat , nici măcar să treacă de poarta palatului. Şi a rămas Fericitul, multă vreme aşteptând ceasul cel cu bun prilej.

Deci, împăratul vrând să iasă la războiul cu goţii în fruntea armatei sale, Fericitul Isachie i-a ieşit înainte. Cu multă căldură îl ruga Cuviosul pe împărat să dea dea hotărâre pentru deschiderea bisericilor ce stau încuiate, dar împăratul nu a vrut să-l asculte, ci a dat poruncă să-l alunge din calea lui. Peste câteva zile pe drumul spre întâmpinare cu goţii, Cuviosul a ieşit, iarăşi, înaintea împăratului, de data aceasta rugându-l, şi mai fierbinte, să înceteze urgia împotriva dreptei credinţe, dar şi ameninţându-l că, de nu va deschide bisericile, va pieri în război. Şi s-a mâniat împăratul de atâta îndrăzneală şi a poruncit slujitorilor să-l bată cu toiege şi, făcându-i tot trupul o rană, l-au aruncat într-o mlaştină cu mărăcini, să se înece. Sfântul, însă, s-a ridicat degrabă şi, pe drumuri ascunse a ieşit din nou în calea împăratului, la locul numit Trilon şi apucându-i calul de frâu, îi spuse împăratului că de nu va deschide bisericile, va pieri în război. Deci, împăratul a dat poruncă să-l lege şi l-a dat în sema a doi sfetnici ai săi , Victor şi Saturnin, până se va întoarce din război. „Poate să te întorci", i-a zis Sfântul împăratului, "dar mie mi-a spus Dumnezeu, că vei fi înfrânt, vei fugi şi vei fi prins, iar sfârşitul tău va fi prin foc" Şi aşa a fost: Valens a fost înfrânt de goţi, şi fugind, s-a ascuns într-o şură de paie, căreia goţii i-au dat foc şi aşa a pierit rău-credinciosul Valens. Iar Sfântul Isachie, trăind în sfinţenie încă mulţi ani la Constantinopol, s-a mutat cu pace la Domnul.

Întru această zi, cuvânt despre o femeie, pe care a aflat-o Fericitul Marcu,

într-o insulă a mării, împreună cu fiul ei

Fericitul părintele nostru Marcu, Monahul ne spunea: ”Mergând eu de la Roma, la Constantinopol, am poposit într-o insulă, fiindcă sufla un vânt potrivnic; şi multe zile am petrecut în insula aceea. Deci, într-o zi, ieşind din corabie şi umblând prin insulă, am văzut, de departe, o umbră de om şi am alergat grabnic, iar după ce m-am apropiat de omul ce mi se arăta, am auzit un glas aşa: "Omule al lui Dumnezeu, de vrei să-mi vezi nemernicia mea şi să-mi dăruieşti, smereniei mele, rugăciunea ta, aruncă-mi una din hainele tale, că femeie goală sunt, precum mă vezi, şi nu se cade mie a mă arăta aşa la sfinţia ta". Deci, cum am auzit cuvântul acesta, am dezbrăcat o haină de pe mine şi i-am aruncat-o ei, iar ea, luând-o s-a îmbrăcat. Apoi, întorcâdu-se către răsărit, a făcut metanii şi, sculându-se, şi-a întors mâinile sale la cer, cu mare glas, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, slavă Ţie că ai împlinit dorirea robilor tăi celor nevrednici şi m-ai învrednicit să văd pe preotul Tău". Şi acestea zicând, s-a întors spre mine şi s-a închinat, asemenea şi eu am făcut, şi rugându-ne ne-am aşezat. Deci, i-am zis ei: "De unde eşti, stăpâna mea şi cum ai venit aici şi câţi ani ai de când locuieşti în insula aceasta ?" Iar ea a răspuns, zicând: "Eu, cinstite părinte, din ţara grecească sunt, din cetatea Laria, fiică de părinţi săraci, care după ce au murit, m-au lăsat pe mine săracă. Însă, un dregător m-a luat pe mine în casa sa şi m-a crescut pe mine în învăţătură bună, ca pe o fiică a lui. Iar, după ce am ajuns la creşterea cea desăvârşită, fiindcă avea acel om, iubitor de Hristos, un singur fiu, m-a însoţit cu dânsul, ca să-i fiu femeie, neferindu-se de a mea sărăcie. Însă, după ce s-a făcut aceasta, rudeniile şi prietenii bărbatului meu îl ocărau pe el totdeauna, zicându-i: "De ce ţi-a făcut ţie tatăl tău aşa ? Oare nu putea el să-ţi găsească o femeie asemenea cu bogăţia sa ? De ce ţi-a dat ţie asemenea femeie proastă şi săracă". Iar el răspundea: "Tatăl meu cel sfânt mi-a dat-o mie pe aceasta şi o iubesc pe ea, de vreme ce el însuşi a crescut-o şi o vedea pe ea că-i mai bună decât cele bogate, că tatăl meu n-a cinstit bogăţia, nici neamul cel bun, ci, pe cea bună cu faptele, pe aceea mi-a dat-o mie". Şi aşa răspundea către cei de aproape bărbatul meu, însă ei nu încetau, ocărându-l pe el. Deci, eu văzându-l pe el totdeauna ocărât de prietenii săi, i-am zis lui: "Teme-te de Dumnezeu, omule, şi nu mă opri pe mine, ca să mă duc într-o mănăstire, iar tu îţi vei lua altă femeie bogată, asemena cu neamul tău". Iar el zicea: "Eu la aceea nicidecum nu caut, că iubesc lucrul ce l-a făcut tatăl meu cel sfânt". Aceasta şi către mine şi către alţii o zicea, iar ei nu încetau, ocărându-l pe el. Deci eu, văzându-l defăimat de toţi, am gândit să fug, care lucru am şi făcut. Şi sculându-mă, într-o noapte, şi de toţi tăinuindu-mă, am fugit singură, neluând cu mine nimic, în afară de lucrurile cu care eram îmbrăcată. Apoi, mergând la malul mării, am aflat o corabie şi am urcat în ea. Dumnezeu povăţuindu-mă, am ajuns la insula aceasta, însă nu ştiam că sunt însărcinată. Şi, o, cum îţi voi spune ţie, omule a lui Dumnezeu, câte am suferit aici ? Fiindcă slăbeam şi mă topeam de foame, încât abia puteam să adun verdeţuri, ca să-mi hrănesc acest smerit trup. Şi crescând pruncul în pântecele meu, după ce s-au împlinit nouă luni, am născut, şi mi-am rupt hainele mele, de l-am înfăşat pe el. Şi precum Dumnezeu a vroit şi poruncit, aşa l-am hrănit pe el şi este acum de treizeci de ani şi petrece în peşteră lăudând pe Dumnezeu în toate ceasurile, împreună cu mine, având mintea la ceruri. Dar eu mă rugam lui Dumnezeu în toate zilele ca să miluiască a mea smerenie şi să trimită un preot ca să lumineze pe fiul meu cu Sfântul Botez. Şi, iată, nu mi-a trecut cu vederea Domnul rugăciunea mea , trimiţându-mi pe plăcutul Său, ca să-mi împlinească dorirea mea. Deci rogu-mă ţie, cinstite părinte să mergi la corabie, ca să aduci sfintele veşminte şi pâini, ca să-mi luminezi pe fiul meu şi sfânta slujbă să săvârşeşti şi să ne învredniceşti pe noi a ne împărtăşi cu Preacuratul Trup şi cu Sfânt Sânge al Domnului nostru IIsus Hristos. Încă , mă rog şi de aceasta, ca să aduci o haină să îmbraci pe fiul meu, din Sfântul Botez. Şi să nu spui de mine nici unui om, iar eu te voi aştepta pe tine la locul acesta, până te vei întoarce ca să mergem împreună la fiul meu. Deci, acestea auzindu-le, m-am închinat. Apoi, ducându-mă la corabie, n-am zis nimic, ci, luând pâini şi veşmintele de slujbă, m-am întors şi am aflat pe femeie la locul la care o lăsasem şi mi-a zis mie: "Acum să mergem părinte, la robul tău, adică la fiul meu". Iar, după ce ne-am apropiat noi, ne-a văzut de departe acela, pe mama lui şi pe mine, şi s-a ascuns în prăpăstii şi în peşteri, apoi, apropiindu-se mama lui i-a zis: "Ce ai făcut fiule ? Au nu ţi-am spus ţie, ca să rogi pe Domnul Dumnezeul tău, Iisus Hristos, să trimită pe preotul Lui, să te boteze pe tine? Ci, iată, că Domnul a auzit rugăciunea ta a şi trimis pe arhiereul Său, ca să-ţi plinească dorinţa ta. Deci, ieşi, fiule, şi te închină celui ce a venit să te lumineze pe tine". Iar el, auzind acestea, a ieşit şi mi s-a închinat mie şi eu, asemenea m-am închinat lui. Apoi, mi-a zis mama lui: "Dacă porunceşti, părinte, să mergem la izvor, ca să-l luminezi pe el". Şi mergând la izvor, l-am învăţat pe el toate cele ale botezului şi, toată slujba, după rânduială, făcând, l-am botezat pe el, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi, făcându-le rugăciune cu dumnezeiască Liturghie, s-au împărtăşit amândoi cu dumnezeiescul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos. Iar, la sfârşit, am gustat puţin din cele ce adusesem. Apoi, mi-a zis mie fericita aceea: "Pentru Domnul, după ce vei merge tu la corabie, să nu spui nimănui de noi". Iar, mergând, cu Dumnezeu, la Constantinopol, de vei voi să spui cele ce Domnul Dumnezeu ţi-a arătat ţie, spune-le, în afară de numele acestei insule şi că mă aflu aici, ca, nu cumva, venind cineva aici, să ne afle pe noi, fiindcă, în treizeci de ani, n-am văzut om, fără numai pe tine unul. Şi aceasta zicând, mi s-a închinat mie, împreună cu fiul său, şi s-au dus amâdoi în pustia cea mai depărtată din insulă. Iar eu, lăcrimând, m-am închinat lui Dumnezeu, mulţumindu-i că mi-a arătat mie, pe unii ca aceştia, preaslăviţi Sfinţi şi că are purtare de grijă de cei ce, cu toată inima Îi slujesc Lui şi păzesc dumnezeieştile Lui porunci. Deci, întorcându-mă la corabie, n-am spus nimănui, până ce am mers la Constantinopol, iar acolo am spus la toţi. “Dumnezeului nostru slavă!”

Sursa: PROLOAGELE Editura Mitropoliei Olteniei CRAIOVA - 1991

sâmbătă, 28 mai 2011

Proloagele din 29 mai

[2905.jpg]

Luna mai în 29 de zile: pomenirea Sfintei Teodosia, fecioara cea din Tir

Această Sfântă Muceniţă Teodosia era din oraşul Tir, din Fenicia. În anul 308, fiind ea în Cezareea Palestinei, s-a apropiat de temniţa, în care erau înlănţuiţi creştinii, înaintea palatului guvernatorului Urban, aşteptând să fie scoşi la întrebare. Dar, iată, ce scrie un martor, Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, care a văzut mucenicia Sfintei Teodosia: "Prelungindu-se până la cinci ani prigonirea creştinilor de către păgânii închinători la idoli, în ziua a doua a lunii aprilie, chiar la praznicul Învierii Domnului, în cetatea noastră, adică în Cezareea Palestinei, o fecioară credincioasă, de neam din Tir, care nu avea încă optsprezece ani, s-a apropiat de cei legaţi pentru Hristos, care erau în temniţă şi le grăia lor, cu îndrăzneală, despre Împărăţia lui Dumnezeu. Apoi, le-a urat de bine, rugându-i să o pomenească şi pe ea înaintea Domnului, când vor sta în faţa lui Dumnezeu, după sfârşitul nevoinţei lor muceniceşti. Deci, ostaşii care păzeau, văzând pe fecioară grăind cu asemenea cuvinte, celor legaţi pentru Hristos, au prins-o pe ea, ca şi cum un mare rău ar fi făcut, şi au dus-o la dregătorul Urban, spre cercetare. Acesta, cu o mânie cumplită şi o sălbăticie de fiară, a poruncit să o întindă pe roată şi să-i sfâşie coastele şi sânii, cu unghii de fier, până la oase. Sfânta a suferit aceste chinuri, fără să scoată vreo tânguire, dimpotrivă, pe faţa ei se vedea o veselie, pe care nimic nu o va putea schimba. "Cruzimea ta," zicea ea judecătorului, "mă face fericită şi grozav m-ar durea dacă n-aş simţi-o. Mă bucur că sunt chemată la cununa muceniciei şi mulţumesc lui Dumnezeu, din toată inima, că m-a învrednicit de un asemenea har." Deci, văzând-o încă suflând şi cu faţa luminoasă, dregătorul a poruncit ca, aruncând-o în mare, să o înece. Şi, astfel, s-a mutat la Domnul."


Întru această zi, cuvânt din Pateric

Un frate nevoitor îşi făcea pravila sa, împreună cu un alt frate al său. Şi, fiindcă era biruit de lacrimi, lăsa câte un stih din psalmi. Iar, odată, l-a rugat pe el fratele, ca să-i spună lui ce gând are în vremea pravilei, de plânge aşa cu amar? Iar el i-a spus lui: "Iartă-mă frate, că eu totdeauna la pravila mea îl văd pe Judecătorul şi pe mine mă văd stând, ca un vinovat, şi sunt întrebat de Judecătorul: "Pentru ce ai greşit?" Iar eu, neştiind încă ce voi răspunde, mi se închide gura mea şi pentru aceea las câte un stih din psalmi. Ci, mă iartă, rogu-mă, că te tulbur pe tine. Deci, de vei voi, să ne facem fiecare din noi, deosebi, pravila sa." Zis-a lui fratele: "Ba nu, frate, că, deşi eu nu plâng, te văd pe tine plângând şi mă văd pe mine ticălos." Deci, văzându-i smerenia lui, Dumnezeu i-a dăruit şi lui plângerea fratelui său. Iarăşi, s-a mai zis: De vei afla că se mută la Domnul vreun frate, să mergi şi să petreci lângă dânsul, în ziua aceea, ca să vezi cum sufletul se desparte de trup. De-ţi va zice ţie vreun om, să te rogi pentru el, să-i zici: "Dumnezeu, frate, pentru rugăciunile Sfinţilor Lui, şi pe mine şi pe tine, să ne miluiască, precum şi voia Lui este." Să nu petreci la locul în care ai greşit lui Dumnezeu. Să nu-ţi defăimezi slujba ta şi să nu stai nelucrând, ca să nu cazi în mâinile vrăjmaşilor tăi. Să te sileşti pe tine la cugetarea psalmilor, că aceasta te va păzi pe tine de robia vrăjmaşului. Să iubeşti toată pătimirea cea rea şi ţi se vor smeri patimile tale. Să ai grijă, să nu te socoteşti pe tine a fi ceva şi neîncetat să-ţi plângi păcatele tale. Păzeşte-te pe tine de minciună, că ea goneşte frica de Dumnezeu, de la tine. Să-ţi descoperi gândurile tale părintelui tău, ca şi ajutorul lui Dumnezeu să te acopere pe tine. Sileşte-te pe tine la lucrul mâinilor tale şi frica de Dumnezeu se va sălăşui întru tine. Adu-ţi aminte de această cale adevărată şi nu va fi stricăciune în sufletul tău. Cela ce-şi împodobeşte hainele şi îşi satură pântecele său, paşte gânduri spurcate şi cu bună curăţie nu se însoţeşte. Să-ţi mănânci, cu măsură, pâinea ta, şi să-ţi bei, cu măsură, apa ta şi desfrânarea se va depărta de la tine. Călugărul înţelept fără de patimi este, iar cel fără de minte îşi adună răutăţile.

Sursa:

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=22&p2000_imageid=1004


vineri, 27 mai 2011

Proloagele din 28 mai


Luna mai în 28 de zile: pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, episcopul Calcedonului (sec. IX)

Cuviosul Părintele nostru Nichita, iubind, din tinereţe, pe Hristos, a ales viaţa monahicească şi, plăcând lui Dumnezeu, prin fapte bune, a fost ridicat la scaunul arhieresc din Calcedon, de unde lumina lumea, ca făclia pusă în sfeşnic, împodobind Biserica lui Hristos. Că, s-a dovedit, în zilele sale, împlinitor, în totul, al dumnezeieştilor porunci şi păzitor, cu sfinţenie, al pravilelor rânduite de Apostoli şi de Sfinţii Părinţi, bun păstor şi plin de osârdie în sporirea dreptei credinţe. Şi era, cu deosebire, milostiv şi miluia pe cei săraci, din agonisita muncii sale; pe cei flămânzi îi hrănea, îmbrăca pe cei goi şi primea pe străini, asemenea se arăta apărător văduvelor, tată orfanilor şi celor nenorociţi mângâietor şi prin cuvântul şi prin faptă. În vremea lui, s-a ivit în Biserică lupta împotriva Sfintelor icoane şi se făcuse dezbinare între creştini. Unii păzeau credinţa cea adevărată şi arătau folosul icoanelor, ca unele ce ajută învăţătura credinţei, luminând, cu chipurile zugrăvite pe icoane, viaţa Domnului şi a Sfinţilor. Alţii, ziceau că nu se cuvine a cinsti nişte lemne cioplite şi zugrăvite, că aceasta seamănă cu închinarea păgânilor la idoli. În zadar arătau creştinii înţelepţi că dreptcredinciosul nu se închină lemnului, ci Sfântului din Cer, al cărui chip se află zugrăvit pe icoană, precum un chip zugrăvit ne aduce aminte de un prieten. Rătăciţii de la credinţă socoteau Sfintele icoane afară din biserici, le sfărâmau şi le ardeau. Şi însuşi împăratul, din vremea aceea, Leon Armeanul, căzuse în rătăcire şi prigonea pe cinstitorii Sfintelor icoane. În anii acestei prigoane, Cuviosul Nichita s-a dovedit aprig apărător al credinţei statornicite de Sfinţii Părinţi, mărturisind, pretutindeni, că icoanele sunt vrednice de cinstirea creştinilor şi că alungarea lor din Biserică este o grea rătăcire de la dreapta credinţă. A fost scos din scaun, pentru râvna lui, şi osândit la batjocură şi la un îndepărtat surghiun, iar, după multe suferinţe, izgoniri şi chinuri, s-a mutat, cu bucurie, la Domnul, statornic în mărturisirea lui până la capăt.


Întru această zi, cuvânt din Înţelepciunea lui Solomon, pentru stăpânitori (Cap. 6, 1-8)

Ascultaţi stăpânitorilor şi înţelegeţi cei ce aveţi dregătorii şi toţi cei preamăriţi în neamurile oamenilor că, de la Dumnezeu, s-a dat vouă stăpânirea şi puterea, de la Cel Preaînalt, şi ca nişte slugi ale lui Dumnezeu sunteţi. Pentru ce nu păziţi legea, şi nici nu voiţi să umblaţi după sfatul Celui Preaînalt? Cum de nu judecaţi cu dreptate şi, pentru aur, pierdeţi adevărul? Că tot dregătorul, cel cu dreptate, are îngerească şi sfinţită rânduială. Iar cel ce asupreşte, cu nedreptate, se face pe sine slugă a satanei, că puterea diavolului este în mădularele lui. Pentru această, înfricoşată şi fără de veste pierzare va veni asupra lui şi mânie cumplită, de la Dumnezeu, va năvăli peste dânsul, că cel tare, cu străşnicie, va fi întrebat la Judecată.

Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Vieţile Sfinţilor3, Sfinţii zilei

Sursa:

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=22&p2000_imageid=1003

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/mai/Proloage28May.shtml

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-28-cv_nichita_marturisitorul_ep_calcedonului.html

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-28-sf_eliconida.html

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-28-sf_ignatie_ep_rostovului.html

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai28.htm

joi, 26 mai 2011

Proloagele din 27 mai

Luna mai în 27 de zile: pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Terapont,
episcopul Sardelor (+259).

Sfântul Mucenic Terapont a trăit pe vremea stăpânitorului Iulian (361-363) şi a fost arhiereu al sfintei episcopii a Sardelor unde, cu învăţătura sa, pe mulţi păgâni de la înşelăciunea idolilor i-a întors la Hristos şi cu Sfântul Botez i-a luminat. Deci, prins a fost de Iulian stăpânitorul şi, pus fiind în butuci şi în lanţuri, l-au închis în temniţă, şi cu foamea şi cu setea, multă vreme, l-au pedepsit. Scoţându-l, apoi, l-au dus legat la cetatea de scaun a Frigiei şi, apoi, la Ascira, cetatea Galatiei, şi pretutindenea, în multe feluri, l-au schingiuit. Ducându-l, apoi, la un râu ce se chema Astalin, l-au întins pe el gol cu faţa la pământ, legat fiind de patru pari uscaţi ce erau înfipţi în pământ, şi l-au bătut tare până ce cădea carnea de pe oase şi se roşise pământul sub el de sângele lui. Deci, au odrăslit parii de care era legat şi au înverzit cu ramuri şi cu frunze, cu care se tămăduiau toate neputinţele oamenilor. A fost dus, apoi, în Lida Traciei, aproape de râul Ermia, în episcopia Sataliei, de sub mitropolia Sardelor şi, acolo, după multe alte chinuri, a fost junghiat pentru Hristos şi a luat astfel, cununa cea nestricăcioasă.


Întru această zi, pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Eladie (+615)

Acest Sfânt, curăţindu-se pe sine de toată înşelăciunea şi făcându-se vas ales Sfântului Duh, a fost uns arhiereu, cu alegere dumnezeiască. Şi, încrediţându-i-se ocârmuirea bisericii lui Hristos, gonea pe oamenii cei cu chip de lup de la turma sa şi, ca un vrednic şi priceput păstor, o îndruma, păzind-o necălcată şi neatinsă de tot răul. Deci, de vreme ce tiranii l-au adus înaintea lor, legat, atunci, el, şi mai mult a strălucit şi a luminat cugetele credincioşilor. Că, mergând cu osârdie la lupte şi propovăduind liber dreapta credinţă, a fost dat la multe chinuri şi, fiind strujit foarte rău la trup, i s-a arătat Hristos, Dumnezeul nostru, şi i-a vindecat toată durerea rănilor, şi l-a făcut, de aici înainte, şi mai stăruitor. Deci, umplându-se tiranii de mânie, au aruncat pe Sfântul Eladie în foc şi, rămânând nears, pe mulţi i-a tras la credinţa în Hristos. Dar, fiind chinuit cumplit, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.


Întru această zi, cuvânt pentru preoţi

Datoria preoţilor este ca, în acest fel, să poarte grijă de popor: mai întâi, să facă rugăciune, din tot sufletul, pentru oameni, după aceea de la moarte să-i apere şi, în încercări, să-şi pună sufletul lor pentru turma lui Hristos. Şi, iarăşi, dator este preotul să ajute celor asupriţi, să mângâie, la întristare, pe cei scârbiţi, şi să nu ţină mânie. Iar de va ţine preotul mânie, niciodată nu va aduce jertfă curată lui Dumnezeu, fiind răutate în inima lui. Deci, de nu se va împăca cu aproapele şi de nu-şi va lepăda răutatea sa, să nu se apropie de altar. Adu-ţi aminte, cum a poruncit Domnul, zicând: "De vei aduce darul tău la altar, şi, acolo, îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, să mergi, mai întâi, să te împaci cu fratele tău şi numai atunci să-ţi aduci darul tău." Deci, să nu treci cu vederea porunca Domnului, ca să nu fii osândit. Să nu te deprinzi cu înşelăciunea, pe unul a-l înălţa, iar, pe altul, a-l pogorî. Nici să cinsteşti pe cel bogat, ca să te pună să stai mai sus, nici să treci cu vederea pe cel sărac, care nu are de unde să-ţi dea daruri, ci, la fel, să-i socoteşti pe ei. Iar clevetirile să nu le primeşti şi pe oameni să nu-i judeci numai din auzire. Că mulţi, din invidie, cu nedreptate clevetesc. Sau, de-l vei afla, cu multă căutare, pe acela ce a greşit, să nu-l mustri, nici să-l vădeşti pe el înaintea tuturor, până ce vei afla o vreme potrivită. Să nu te ruşinezi de cineva. Două răutăţi sunt, când vădeşti pe cineva înaintea tuturor. Una, că păcatele cele vădite îl duc pe om la ruşinare, dar în alte păcate îl aruncă. Şi alta, că unii, fără de socoteală ocărâţi fiind, aleargă îndată şi-şi fac seama. Deci, pentru aceste pedepse, dator este preotul să fie foarte blând şi să ia aminte de turmă şi, cu multă băgare de seamă, să îngrijească de mântuirea ei, iar, de va afla pe vreun om greşit, să nu-l izgonească pe el îndată din biserică, ca să nu-l răpească satana şi să-l tragă la sine. Cine, dacă se va despărţi, fără de socotinţă, de preot şi de-l va răpi pe el satana, apoi, nu se va mai depărta de la el niciodată. Drept aceea, nu se cade preotului, a despărţi sau a blestema pe cineva. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Sursa:

miercuri, 25 mai 2011

Proloagele din 26 mai

Luna mai în 26 de zile: pomenirea Sfântului Apostol Carp, unul din cei şaptezeci (+66)

Sfântul Carp era unul din cei şaptezeci de Apostoli, despre care vorbeşte Evanghelia Sfântului Luca şi a fost slujitor şi ucenic al Sfântului Apostol Pavel, ca unul care ducea scrisorile lui, celor cărora le erau trimise. Şi era, de loc, din Troada Asiei. Aceşti 70 de Apostoli au fost chemaţi, de Mântuitorul, ca să răspândească pretutindeni cuvântul Său, şi îi trimitea înaintea Sa, doi câte doi, pe oriunde avea El să meargă. Dar, puţine ştiri, despre lupta propovăduirii lor, au străbătut veacurile, până în zilele noastre. Cumplitele prigoniri, pe care le-au îndurat creştinii din partea împăraţilor păgâni, n-au îngăduit să se păstreze ştiri şi istorisiri, mai bogate, despre ostenelile şi jertfa lor. Tot ce ştim despre Sfântul Carp sunt cele câteva cuvinte ce le scrie Sfântul Pavel, în una din epistolele sale. Aşa, aflăm că Sfântul Carp a slujit marelui Apostol, ajutându-l la mântuitoarea răspândire a Evangheliei, şi, anume, că el a găzduit, o vreme, pe Sfântul Pavel, în una din călătoriile lui. Cu acest prilej, Apostolul Pavel i-a lăsat, spre păstrare, un felon şi nişte cărţi, despre care marele Apostol, însuşi, aminteşte în Epistola sa, către Timotei, zicând: "Când vei veni, adu-mi felonul, pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, percum şi cărţile, mai ales pergamentele" (II Timotei 4,13). Tradiţia a păstrat ştirea că Sfântul Carp ar fi păstorit, ca episcop, în cetatea Veria, din Tracia, în care vrednicie, pe mulţi păgâni i-a întors, de la închinarea la idoli, la Hristos, Dumnezeu. El s-ar fi ostenit cu propovăduirea cuvântului şi în insula Creta, unde ar fi primit, în casa sa, pe Sfântul Dionisie Areopagitul, care, la rândul său, mărturiseşte că Sfântul Carp nu începea a săvârşi Liturghia, până nu vedea un semn dumnezeiesc din cer. Neîndoielnic este faptul că a propovăduit credinţa cea nouă a creştinilor, fără odihnă şi neînfricat, despărţind prin Sfântul Botez pe credincioşi de cei necredincioşi. Asemenea, şi pe iudei i-a învăţat, să creadă, că Hristos Cel răstignit este Dumnezeu adevărat şi Făcătorul tuturor. Dar, după aceasta, a fost ucis cu nemilostivire de cei care nu crezuseră. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului său.


Întru această zi, cuvânt despre cum scoate diavolul pe oameni din biserică,

înainte de sfârşitul slujbei

A fost un stareţ, mai înainte văzător, cu duhul, în mănăstirea Pecersca, anume Matei. Iar, odată, stând el în biserică, la locul său, şi ridicându-şi ochii, privea către fraţii, care stăteau la cântare în biserică, de amândouă părţile. Şi a văzut pe dracul, umblând şi dând târcoale, îmbrăcat în chip lumesc, şi, purtând în poale nişte scai, umblă de jur împrejur pe lângă fraţi, luând scai din poale şi aruncând la fiecare din ei. Şi dacă se lipea scaiul de vreunul din fraţii cei ce cântau, atunci, după puţin, acela se slăbea cu mintea şi, găsindu-şi oarecare pricini, ieşea din biserică la chilie şi dormea. Iar, dacă nu se lipea de cineva scaiul, acela stătea întemeiat la cântare, până ce se sfârşea Utrenia şi, atunci, ieşea din biserică, la chilia sa. Deci, aceasta, văzând-o, stareţul acela, a spus-o fraţilor. Iar ei, după ce au auzit aceasta s-au întărit cu gândul şi nu ieşeau din biserică înainte de sfârşit.


Întru această zi, cuvânt din Pateric

S-au dus odinioară trei fraţi la seceriş şi şi-au luat, fiecare câte şasezeci de măsuri de arătură. Iar unul dintr-înşii s-a îmbolnăvit, în ziua dintâi, în chilia sa. A zis unul din cei doi, către celălalt: "Iată, frate, vezi că s-a îmbolnăvit fratele nostru; sileşte-ţi, dar, puţin gândul, şi cu puţin, şi credem că, prin rugăciunile lui, vom secera şi locul lui." Deci, după ce s-a sfârşit lucrul, vrând să meargă şi să-şi ia plată, chemau şi pe fratele, zicând: "Vino, ia-ţi plata ta, frate." Iar el a zis: "Ce plată să iau, nesecerând?" Iar ei au zis: "Cu rugăciunile tale s-a făcut secerişul tău; deci, vino, ia-ţi plata ta." Iar el nu se învoia. Deci, multă împotrivire făcându-se între ei, s-au dus să se judece, la un bătrân. Şi i-a zis lui fratele: "Părinte, am mers câte trei să secerăm şi, în ziua cea dintâi, m-am îmbolnăvit şi m-am întors la chilia mea şi mă silesc fraţii pe mine, care, nici măcar un ceas nu am secerat, să iau plata pentru secerişul, pe care ei l-au secerat, în locul meu." Şi au zis aceia: "Părinte, câte trei am luat şasezeci de măsuri de arătură să le secerăm. Şi, dacă am fi fost toţi trei, nu am fi putut să le săvârşim, dar, cu rugăciunile fratelui, degrabă am săvârşit secerişul. Şi îi zicem lui: "Ia-ţi plata ta, şi el nu voieşte." Iar bătrânul, auzind, s-a minunat. Şi a zis fratelui celui ce era împreună cu ei: "Loveşte în toacă, să se adune toţi fraţii." Iar, după ce au venit toţi, a zis lor bătrânul: "Veniţi, fraţilor, auziţi astăzi judecata dreaptă." Şi le-a spus lor toate. Iar ei au hotărât pe frate să-şi ia plata sa şi să facă cu ea ce va voi. Şi s-a dus fratele îndreptat la chilia sa.


Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul,

despre smerita cugetare

"Iubite, dacă vreodată gânduri spurcate ar tulbura mintea ta, să nu deznădăjduieşti, ci adu-ţi aminte de îndurările lui Dumnezeu. Că un căpitan de corabie nu e mustrat pentru că a lăsat valurile să lovească în corabia sa, ci pentru că s-a lenevit şi nu s-a luptat împotriva valurilor şi n-a scăpat la limanul ce stă înaintea sa. Iar îndurările lui Dumnezeu sunt limanul acesta. Că, dacă vrăjmaşul ridică împotriva noastră tulburare de gânduri necurate, pe care ne este ruşine a le pomeni şi ne zice: "Ai pierit, nu mai este, pentru tine, nici o nădejde de mântuire, vrând să ne cufunde întru deznădăjduire, tu să nu te încrezi în cele zise de el, ca să nu-ţi sperii sufletul. Ci, cu cât el îngreuiază, cu deznădejdea, sufletul tău, cu atât noi să-l uşurăm, cu nădejdea celor ce vor să fie, aducându-ne aminte de îndurările lui Dumnezeu." Deci, când zic ei către noi: "Ai pierit, nu mai poţi să te mântuieşti, noi să zicem către ei: "Având pe Dumnezeu îndurat şi îndelung răbdător, nu vom deznădăjdui de a noastră mântuire; că Cel ce a zis: "Nu numai de şapte ori a ierta aproapelui, ci de şaptezeci de ori câte şapte, Acela, cu mult mai mult, va lăsa păcatele celor ce aşteaptă mântuirea Lui. Deci, căzând ei în această parte, în altă parte aleargă, zicând: "Îndurat şi mult-milostiv, mult răbdător fiind Dumnezeu, Care iartă păcatele, pentru ce nu vă îndulciţi, mai mult, din dulceţile lumii, că, după aceea, vă veţi pocăi?" Să zicem şi noi către ei: "Ceea ce am făcut, am făcut. Iar acum, fiindcă Scriptura mărturiseşte că este ceasul cel mai de pe urmă, să luăm aminte la acest ceas, să nu ne lenevim de mântuirea noastră, şi nimic rău să nu mai facem înaintea Domnului. Că te-ai asemănat unui bărbat ce stă sub un copac şi când s-au adunat asupra lui fiarele cele sălbatice, el se suie sus şi fiarele nu-l ating pe el. Socoteşte, dar, copac, frica de Dumnezeu, şi-ţi va fi darul ajutător ţie, în toate căile în care vei merge, şi vei surpa pe vrăjmaşii tăi, dedesubtul tău." Aşa se cade a călători credincioşii întru această viaţă. Dacă s-ar întâmpla noua bucurie, ori sporire, ori daruri, să socotim că, nu departe, stă întristarea, iar, când ar veni asupra noastră întristarea, să aşteptăm bucuria, care este aproape de noi. Să luăm pildă pe cei ce călătoresc pe mare, că aceştia, când se ridică asupra lor vânt şi furtună cumplită, nu deznădăjduiesc de a lor mântuire, ci se împotrivesc valurilor, buna alinare aşteptând. Iar, când se împărtăşesc de linişte, vifor aşteaptă. Pentru aceea stau de veghe totdeauna, ca nu cumva, năpraznic, ridicare de vânt făcându-se, să-i afle pe dânşii negătiţi şi să-i răstoarne pe ei în mare. Aşa se cade, că şi noi să luăm aminte la amândouă. Că ceea ce se aşteaptă, de va veni, nu înspăimântă pe cel ce o aşteaptă, că nu-l află nepregătit. Deci, când se întâmplă nouă necaz sau strâmtorare, ajutor să aşteptăm de la Dumnezeu, ajutor care se va face nouă, ca nu cumva, zăbovind necazul, să ne pricinuiască nouă moarte, ca şi când nu ar fi nădejde de mântuire pentru noi. Asemenea, şi când se face nouă bucurie, necaz să aşteptăm, ca nu, prin bucuria cea multă, să uităm plânsul." Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=22&p2000_imageid=1001

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/mai/Proloage26May.shtml

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-26-sf_ap_carp.html

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-26-sf_gheorghe_cel_nou.html

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4