Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

joi, 31 august 2017

Proloagele din 31 august şi de la Ohrida

Luna august în 31 de zile: pomenirea punerii în sfânta raclă a cinstitului Brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, în cinstita ei casă din Constantinopol, şi a minunii ce s-a făcut atunci, acolo.
        Încă din cele dintâi timpuri, creștinii au arătat multă evlavie pentru orice fel de lucruri, care au avut vreo legătură cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului sau cu Sfinții Săi(Fapte 19, 12). Ei au păstrat cu scumpătate asemenea semne sfinte și le ascundeau cu grijă în vremuri de restriște. Multe s-au pierdut și pierdute au rămas până în ziua de astăzi, dar, altele s-au aflat și, în vremuri de liniște, au fost așezate în locuri de cinste, iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru păstrarea și cinstirea lor. Așa s-a întâmplat, bunăoară, cu "Veșmântul Maicii Domnului" cu "cinstitul ei Omofor", cu "Brâul Maicii Domnului", cu moaștele a sute și mii de Mucenici și cu atâtea altele, de acest fel, aducătoare aminte despre cei ce au mărturisit, de-a lungul vremurilor, credința noastră veche și mereu nouă, în Iisus Hristos, Domnul nostru. Cinstitul Brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astăzi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, așezat într-o raclă de aur, cu pecetluire împărătească și a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr o zidise, cu hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adică târgul de aramă. După mulți ani, pe vremea împărăției lui Leon cel Înțelept(886-912) soția acestuia, Zoe împărăteasa, era supărată de duhul cel necurat, iar împăratul și rudeniile lui erau în mare mâhnire și se făceau multe rugăciuni către Dumnezeu, pentru împărăteasa, care pătimea. Și i s-a arătat ei o dumnezeiască vedenie, spunându-i că, dacă se va pune pe dânsa Brâul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, va lua tămăduire. Împărăteasa a spus acest vis bărbatului său, împăratului Leon, iar el, a rugat, îndată, pe patriarh pentru aceasta. Și, dezlegând pecetea, au deschis racla și s-a aflat, întreg, cinstitul Brâu al Preacuratei, întru nimic vătămat de trecerea vremii. Și l-au sărutat pe el cu evlavie. Iar, când patriarhul l-a întins deasupra împărătesei, aceasta, îndată a scăpat de chinuirea diavolească și a câștigat tămăduire desăvârșită de boala ei. Atunci, toți, cu bucurie, au preaslăvit pe Hristos Dumnezeu și pe Preacurata Maica Lui, cântând cântări de mulţumire. Iar cinstitul Brâu, fiind pus în aceeași raclă de aur, a fost pecetluit cu pecete împărătească. Și s-a așezat prăznuirea de astăzi, în cinstea Binecuvântatei Născătoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a făcut atunci de sfântul său Brâu, cu darul Preacuratei și cu milostivirea Celui ce S-a născut dintr-însa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru. 

Întru această zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, de la Neoria.
         Pe vremea împărăției lui Mihail și a Teodorei, dreptcredincioșii împărați (1051-1055), un oarecare patrician, cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casă cinstită, în curtea ce era alături de Neoria. De asemenea, el avea o biserică slăvită, a Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, căreia împărații luptători împotriva icoanelor îi luaseră podoabele, scoțând sfintele icoane și însemnând numai cruci în locul lor. Deci, patricianul acesta, făcând, din nou, icoanele bisericii, cum se cădea, a zidit și o baie, foarte mică, dedesubtul bisericii, pentru trupeasca lui odihnă. Dar deasupra acelei băi se aducea pururea preaslăvire lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit într-însa darul Preasfântului Duh, pentru Preacurata Maică a Domnului nostru Iisus Hristos și au început a se face multe tămăduiri, de multe feluri de boli. S-au strâns și unii iubitori de Dumnezeu și au cerut de la patrician să facă îmbăierile, o dată pe săptămână, pentru frații cei întru Hristos și, mai ales, pentru cei bolnavi; și primind învoirea, făceau aceasta, cu credință, și se vindecau. Deci, murind patricianul, a lăsat baia aceea și biserica pe seama celor ce erau oameni iubitori de Dumnezeu, spre mântuirea lui sufletească. Dar aceștia, fiind săraci și neavând nici apă de ajuns, nici alt venit, încetul cu încetul, grijirea lucrării se părăsea și, nevrând nimeni să dea dreptul să o lase altcuiva, a rămas neîngrijită. Iar baia, jefuind-o unii și alții de podoabele pe care le avea, lucrul a încetat cu desăvârșire. Iar sfânta biserică, vindecătoare a celor bolnavi, în care făcea slujbă un preot, care, din dumnezeiescul dar, slujea acolo, avea din destul, cele de trebuință hranei. Deci, fericitul împărat Roman, făcându-și palatul împărătesc și trebuindu-i multe materiale la lucrul palatelor, înștiințându-se de această casă a Născătoarei de Dumnezeu, că are multe materiale de folos, a pus gând să o strice. Dar Născătoarea de Dumnezeu purta de grijă împotriva celor ce gândea împăratul. Și, în noaptea aceea, s-a arătat celui care era ispravnic asupra lucrărilor, precum și unui tânăr, rudă cu ispravnicul, și le-a zis, îngrozindu-i, să nu cuteze nicidecum a-i dărâma casa ei, cea de la Neoria. Iar, dacă s-a făcut ziuă, tânărul a spus mamei ispravnicului visul său și a auzit și împăratul, care, îndată ce a aflat, a zis cuvântul acesta: "Nu vreau să supăr pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ci, încă, voi înnoi casa aceea cu cele de trebuință". Așa încât, în loc să o strice, oamenii care au fost trimiși au curățit baia, cu toată grija, și au înnoit-o. Deci, terminându-se toate lucrările și făcându-se baia mai mare, au încălzit-o, iar împărații Roman, Constantin și Hristofor s-au îmbăiat într-însa și bucurându-se, au întărit acea baie, cu hrisov de danie, pe care s-o poată lua în fiecare an. Și au dăruit-o unei mânăstiri, ca monahii mănăstirii aceleia să poarte grijă de baie și de biserica Născătoarei de Dumnezeu. Iar minunile ce s-au făcut în acea biserică a Născătoarei de Dumnezeu, le vom lăsa deoparte, povestind doar una din cele ce s-au făcut în vremea noastră. 
        O femeie vestită a căzut în boală grea. Și, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori. Dar, auzind de minunile ce se făceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, s-a dus și ea acolo. Și, rămânând acolo câteva zile și petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bântuită de boală. A ieșit, deci, și s-a dus la biserica Născătoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna și, căzând la pământ, se ruga zicând: "Miluiește-mă, Maica lui Hristos Dumnezeu, că am alergat la tine, fiind lipsită de orice ajutor omenesc." Și, rămânând acolo nouă zile, în ziua cea din urmă, i s-a arătat o Doamnă preacinstită, zicându-i: "O, femeie, ce strigi către mine, neîncetat?" Iar ea a zis către dânsa: "O, Stăpână, știu că, pentru păcatele mele, mă chinuiesc, dar, mai știu că pentru noi păcătoșii, Fiul tău și Dumnezeul nostru S-a pogorât din cer și S-a făcut om, născându-Se din pântecele tău, drept aceea, am alergat la tine, ca să aflu milă, eu ticăloasa." Iar Născătoarea de Dumnezeu a zis către dânsa: "Du-te la lăcașul meu cel mic, de la Neoria, și acolo îți vei afla vindecarea." Deci, dacă s-a deșteptat femeia, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a dus, în grabă, la Neoria. Și, căzând cu rugăciune la Maica lui Dumnezeu, zicea: "Miluiește-mă Stăpână și împlinește mila ta către mine." Și, după ce a zis aceasta, a adormit. Și a văzut, iarăși, pe Născătoarea de Dumnezeu, care i se arătase, împreună cu un bărbat frumos, către care Maica Domnului a zis: "Iată, femeia cea bolnavă, vindecă-i pântecele." Și acela, îndată, atingând-o peste pântece cu varga, ce ținea în mână, s-a făcut nevăzut, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, care se arătase cu dânsul. Deci, deșteptându-se femeia, a intrat în baie și, spălându-se, a ieșit sănătoasă. Și, închinându-se acelui sfânt loc, a tămâiat cu mirodenii, mulțumind Preacuratei Stăpâne de Dumnezeu Născătoarei, spre slava Celui ce S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru slavă! 



Întru această zi, istorisire din Limonar, despre cel dintre Sfinţi, Părintele nostru Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.
       Despre Sfântul Ghenadie, în cartea care se numește Limonar, Părinții Sofronie și Ioan povestesc așa: "Am mers, ziceau ei, într-o mânăstire de obște, care se numea Salama, departe fiind, de Alexandria, ca la nouă stadii. Și am aflat acolo pe doi stareți, care fuseseră, mai înainte, preoți în Constantinopol. Aceia ne-au povestit nouă despre fericitul patriarh Ghenadie, că era foarte blând și curat cu trupul și preaînfrânat. Și a fost înștiințat despre un cleric, cu numele Harisie, care slujea în biserica Sfântului Mucenic Elefterie și care mult greșea. Că nu numai întru lenevire și nepurtarea de grijă și în necurăție viețuia, ci și cu tâlhării se îndeletnicea. Deci, chemându-l pe el patriarhul, îl sfătuia prin cuvinte, cu duhul blândeţei, spre îndreptare. Dar, văzându-l petrecând în neîndreptare, a poruncit ca să fie pedepsit, părintește, pentru îndreptare. Dar acela, umblând cu totul neîndreptat și prin pedepsire neînţelepţindu-se, a trimis patriarhul, pe unul din slujitorii săi, la biserica Mucenicului, la care slujea Harisie, ca să se roage Mucenicului, ca, pe clericul acela, care greșește la biserica sa, sau să-l îndrepteze sau să-l despartă de biserică. Deci, trimisul, ducându-se și stând în biserică în fața altarului, și întinzându-și mâna spre mormântul Mucenicului, a zis: "Sfinte Mucenice Elefterie, îți grăiește ție Ghenadie patriarhul, prin mine păcătosul, că Harisie, care slujește în biserica ta face multe fărădelegi și sminteli. Deci, tu, sau să-l îndreptezi pe el, sau să-l desparți de biserică." Deci, făcând aceasta, dimineață l-au aflat pe Harisie mort. Și, de aici, se poate vedea cât de plăcut a fost lui Dumnezeu, și Sfinților Lui, fericitul Ghenadie, că nu în deșert a fost cuvântul lui, ce s-a grăit către Sfântul Mucenic, prin trimisul său, ci, degrabă a fost auzit și cu fapta împlinit. 
Întru această zi, cuvânt despre milostivul Sozomon, că celui ce dă săracilor milostenie, împrumut îi dă lui Dumnezeu şi va lua însutit.
       A fost un oarecare om în Ierusalim, cu numele Sozomon, care, mergând prin cetate, s-a întâlnit cu un sărac necăjit și, dezbrăcând de pe el îmbrăcămintea, i-a dat-o săracului și s-a dus în calea sa. Însă, aceasta se întâmpla în vremea secerișului și ziua se pleca spre seară. Și, adormind el puțin, a avut un vis. Și se făcea că era într-o casă minunată, în care era multă lumină și tot felul de pomi, cu multe feluri de roade binemirositoare, încât se plecau ramurile până la pământ. Și păsările cântau, în multe feluri, cântări preafrumoase, neavând tăcere, încât se putea auzi glasul lor de la pământ și până la cer. Și ramurile se clătinau cu slavă mare. Deci, acestea văzându-le el, a venit la dânsul un tânăr și i-a zis lui: "Vino după mine!" Și au mers împreună, la un stâlp poleit cu aur. Și printr-o ferestruică a văzut niște ușși palate preaslăvite și împodobite cu mărgăritare de mult prețȘi, privind Sozomon acolo, iată, au ieșit niște bărbați cu aripi, din palatele acelea, strălucind ca soarele și ducând patru lăzi. Iar, când acei minunați îngeri treceau de uși, a cunoscut Sozomon că ei mergeau spre dânsul. Și, stând, au pus în preajma lui lăzile acelea și așteptau pe cineva, puternic, care să vină la dânșii. Deci, iată, a văzut Sozomon un bărbat frumos,ieșind din palatele acelea și a mers la îngerii care țineau lăzile și le-a zis lor: "Arătați omului acestuia că, de vreme ce a miluit pe săracul acela, dându-i lui haina sa, apoi, pentru dânsul, se păstrează lăzile acestea." Și a deschis o ladă, din cele de aur, și au început să scoată cămășși haine împărătești și le întindeau pe el, zicându-i: "Sozomon, oare, sunt plăcute acestea înaintea ochilor tăi?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic și a privi spre ele." Și-i arătau lui și altele țesute cu aur și mult preț, cu felurite podoabe și erau ele, ca la o mie la număr, și i-au zis lui: "Cel ce dă săracului însutit va primi și viață veșnică va moșteni." Apoi, i-a zis lui Domnul îngerilor: "Ție îți grăiesc, Sozomon, iată, cât de multe bunătățți-am pregătit ție, pentru o haină, cu care M-ai îmbrăcat pe Mine, văzându-Mă gol. Mergi, dar, și mai fă și altele asemenea și se va da ție însutit." Iar Sozomon a răspuns, fiind cuprins de frică și de bucurie: "Doamne al meu, oare, așa vor lua toți cei ce fac milostenie la săraci?" Și i-a zis: "Cu adevărat, așa este. Că tot cel ce face milostenie, însutit va primi și viață veșnică va moșteni. Însă îți spun ție și aceasta, să nu te căiești pentru milostenie, nici să te îndoiești de cel sărac, când i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, în loc de plată, pagubă îndoită să primești." Deci, după ce a auzit acestea, Solomon, s-a deșteptat din somn și s-a minunat în sine de acel înfricoșător vis. Apoi, sculându-se din pat, a zis: "Dacă așa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da săracului șcealaltă haină a mea." Și, cealaltă noapte a avut același vis. Deci, sculându-se, a doua zi, și-a împărțit averea sa săracilor. Și, despărțindu-se de lume, s-a făcut călugăr iscusit. 
Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre tâlharul Chiriac.
             Spunea un iubitor de Hristos despre Chiriac tâlharul, că făcea război pentru furt, pe la Emaus, acolo unde este cetatea Nicopolei. Și atât de cumplit era, încât oamenii îl numeau lup. Încă, mai avea împreună cu sine și pe alți tâlhari, nu numai creștini, ci și evrei și samarineni. Deci, odată, ducându-se oamenii din Nicopole, de la casele lor, la sfânta cetate a Ierusalimului, în Săptămâna cea mare, pentru botezul copiilor lor, după ce i-au botezat, se întorceau la casele lor, ca să prăznuiască sfânta zi a Învierii. Și i-au întâmpinat pe ei tâlharii, nefiind de față mai marele tâlharilor, Chiriac. Bărbații au fugit, iar, pe femei, prinzându-le, pe pruncii de curând botezați i-au aruncat pe pământ. Atunci, când fugeau bărbații, i-a întâmpinat pe ei vătaful de tâlhari și i-a întrebat: "De ce fugiți?" Iar ei i-au spus lui ceea ce li s-a întâmplat. Deci, luându-i pe ei, Chiriac, mai marele tâlharilor, i-a adus la însoțitorii săi. Și au aflat pe prunci aruncați la pământ. Și, aflând de cele ce făcuseră tâlharii, îndată i-a tăiat pe toți cei ce făcuseră spurcăciuni. Și a poruncit bărbaților ca să-și ia pe copiii lor și să nu se despartă de femeile lor. Iar, după ce a mai trecut puțină vreme, prins a fost însuși vătaful tâlharilor, și a petrecut în temniță zece ani, și nimeni din domni sau din dregători nu l-au ucis pe el. Iar, mai pe urmă, l-au slobozit din temniță și spunea el despre sine, spre folosul celor ce auzeau: "Pentru copiii aceia, pe care i-am izbăvit eu, atunci, am scăpat de moartea cea amară. Pentru că îi vedeam pe ei, de multe ori, zicându-mi, să nu mă tem, căci ei vor răspunde pentru mine." Și am vorbit eu împreună cu dânsul, zicea ava Ioan, prezbiterul unei mânăstiri de obște, și acestea ne spunea nouă, slăvind pe Dumnezeu, pentru toate cele ce se săvârșesc pentru Dânsul, pentru că neuitate sunt facerile de bine, ale tuturor oamenilor înaintea Lui. Pentru aceasta, a fost izbăvit, și acest tâlhar, din legături, din temniță și din moartea cea amară, prin Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava, cinstea și stăpânirea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. 
     Sfârșitul Prologului ce cuprinde douăsprezece luni, iar Celui în Treime slăvit, Dumnezeului nostru, slavă! 


• Pomenirea punerii în raclă a Cinstitului brâu 
al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
        După cinstita ei Adormire, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a dat brîul ei Sfântului Apostol Toma. Brîul mai tîrziu a ajuns la Constantinopol şi s-a păstrat într-o răcliţă pecetluită la Biserica Preasfintei Născătoare din Vlaherne, ce o întemeiase împărăteasa Pulheria. Această sfîntă răcliţă nu s-a deschis pînă în zilele împăratului Leon cel înţelept(886-912). Soţia împăratului Leon, Zoe, s-a îmbolnăvit psihic şi, în urma unei vedenii cereşti, ea a dorit să se aşeze peste ea brîul Maicii Domnului care se afla la Vlaherne. Împăratul l-a rugat pe Patriarh, şi aşa sfînta răcliţă s-a deschis. Apoi, cu rugăciune, ea a fost scoasă şi pusă peste împărăteasa care cumplit se chinuia. Ea s-a vindecat imediat. În prezent, o parte a Cinstitului Brîu se află la Zugdidi, în Georgia, căci vindecîndu-se prin atingerea lui fiica împăratului Roman, şi apoi căsătorindu-se ea cu împăratul georgian Abuchaz, ea a luat cu ea, în noua ei patrie, o parte din Cinstitul Brîu. La porunca Ţarului Rus Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat din această pricină o preafrumoasă biserică, în care se păstrează cu evlavie partea din Cinstitul Brîu al Maicii Domnului, spre vindecare de grele suferinţe.

• Pomenirea Sfântului Ghenadie, Patriarhul Constantinopolului
    Sfântul Ghenadie a urmat în scaunul patriarhal Sfîntului Anatolie. El a fost contemporanul Sfîntului Marchian(vezi pomenirea la 10 ianuarie) şi cu Sfîntul Daniil Stîlpnicul(vezi pomenirea la 11 decembrie). În vremea lui s-a întemeiat vestita Mănăstire a Studiţilor din Constantinopol. Aceasta şi-a luat numele de la ctitorul ei, senatorul roman Studius, care a venit la Constantinopol şi cu binecuvîntarea Sfîntului Ghenadie a ridicat Biserica cu Hramul Sfîntului Ioan Botezătorul, de asemenea și clădiri în jurul ei pentru obştea monahală, aceasta având să rămînă în istorie ca Mănăstirea Studion. Sfîntul Ghenadie a fost bărbat blînd şi plin de înţelepciune. El refuza să hirotonească preot candidatul care nu cunoştea Sfînta Psaltire pe de rost. El a condus un Sinod local la Constantinopol, în cadrul căruia s-a dat anatemei păcatul simoniei. El a lucrat minuni, şi şi-a cunoscut mai dinainte timpul morţii prin vedenie de la Dumnezeu. Sfîntul Ghenadie bine a păstorit Biserica lui Hristos timp de treisprezece ani, şi s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 471.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian
        Sfîntul Ciprian s-a născut din părinţi necredincioşi, fiind el însuşi educat în idei politeiste. El s-a făcut vestit în Carthagina ca profesor de filosofie şi de retorică. A fost bărbat căsătorit, dar după ce s-a convertit la creştinism nu a mai locuit împreună cu soţia lui, ci s-a dedicat pe sine exclusiv studiului Sfintelor Scripturi şi îmbunătăţirii vieţii lui interioare. Din pricina virtuţilor lui neobişnuite, obştea creştinilor l-a ales să fie sfinţit presbiter[preot], şi curînd după aceea episcop. El a fost pe cît de blînd cu turma lui Hristos, pe atît de nemilos cu ereticii. Călăuzit de Duhul Sfînt, el a scris multe cărţi de învăţătură creştină. El a scris împotriva idolatriei, şi cu deosebită vehemenţă împotriva ereziilor iudaizantă şi novaţiană. Scrierile lui despre feciorie sînt de o mare frumuseţe, cum sînt şi cele despre martiriu, dragoste, răbdare, Rugăciunea Domnească şi alte teme ziditoare de suflet. A luat moarte mucenicească, şi s-a înălţat la locaşurile cereşti în anul 258, în timpul domniei lui Valerian. Mai înainte de uciderea lui el s-a rugat lui Dumnezeu, a binecuvîntat poporul, şi a lăsat călăului ce avea să îl decapiteze douăzeci şi cinci de monezi de aur. Minunată şi tainică este milostenia Mucenicilor creştini!
• Pomenirea Sfântului Ioan, Mitropolitul Kievului
      Sfîntul Ioan a fost de neam bulgar. El a sosit la Kiev în anul 1080 şi curînd s-a făcut atît de vestit pentru sfinţenia vieţuirii, încît a fost ridicat la scaunul Mitropolitan. Sfîntul Ioan a păstorit Biserica lui Hristos timp de opt ani. El a scris o epistolă Papei Clement, în care l-a certat pentru schimbările stricătoare de credinţă şi de rînduială pe care le-a introdus în Biserica Romei. La anul 1089 el s-a săvîrşit cu pace către Domnul.
Cântare de laudă la Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian
Slava Carthaginei şi podoaba Bisericii,
Sfîntul sfinţit Ciprian a fost, şi înainte, şi după moartea lui.
Ciprian Sfîntul poporul învăţat-a
Cu fapta şi cuvîntul, curăţenia vieţii.
„Fecioria sfinţire a trupului este,
Ea liberare este dintr-al patimilor laţ.
Ea izvorul curăţiei este şi podoabă
A cinstitei vieţuiri.
Ea demnitate a trupului este, şi brîu cinstit cuviinţei;
Fecioria pace căminului este, cunună şi-armonie.
Ea este linişte şi pace, de certuri păzeşte.
A duhului linişte nu suferă trupească tulburare,
El bine vede aceasta, cînd se desprinde de el:
Intrînd întru-ale sale el cunoaşte ce este
Adevărata pace, fericirea din cer;
Întru acestea trupul cu-a lui nebune patimi,
Deşarte griji şi luxuri de nimic,
Amestec nu are nicicum.
Nouă femeile luxoase nici un lux n-au a ne spune,
Ci doar un singur lucru proclamă ele sus:
Că necurate suflete au ele,
Ce s-arată întru neruşinarea trupului, pe care-o numesc "lux”.
O, libertate de aur ce vii din lepădarea
Deşertăciunii toate celei lumeşti de jos!
Tu, de-aur libertate, cu-adevărat eşti podoaba
Ce bine stă pe fruntea omului celui sfînt!
Om liber, cast şi paşnic este-acela
Ce fecioria are, ori şi-o a dobîndit.
Ea dar din ceruri este, de la Domnul Hristos.
O, Stăpîne Doamne, al lui Dumnezeu Fiu,
Priveşte către noi şi bun ne dăruieşte şi nouă un strop din slava virtuţii fecioreşti!
Cugetare
Creştinii adevăraţi nu cred în ceea ce îndeobşte se numeşte soartă sau destin [kismef].
          Liniile vieţii noastre sînt hotărîte de nimeni altul decît de Dumnezeu, iar El ni le poate schimba, în funcţie de rugăciunile şi virtuţile pe care ni le cultivăm. Astfel, El a prelungit viaţa regelui Iezechia cu încă cincisprezece ani (Isaia 38: 5), precum a prelungit cu încă cincisprezece ani şi viaţa Sfîntului Preacuvios Dius(vezi pomenirea la 19 iulie). Sfîntul Vasile cel Mare s-a rugat lui Dumnezeu, şi, deşi bolnav de moarte, încît se afla în cele mai de pe urmă ale sale, Dumnezeu i-a dăruit ca să trăiască pînă dimineaţă, numai în scopul ca medicul lui personal să vadă minunea şi să creadă în Hristos. Acest medic era Iosif Evreul.
Dar, aşa cum Dumnezeu puternic şi milostiv este ca să lungească zilele celor ce se tem de Dînsul, tot aşa puternic este El și să pedepsească cu scurtarea zilelor pe cei care se bălăcesc pururi în păcat.
       Împăratul Anastasie s-a înşelat cu erezia lui Severian (numită şi akefalită, sau a celor “fără de cap”), care împrăştia ideile că Biserica nu are nevoie de preoţi şi episcopi, ci că fiecare îşi poate fi luişi preot şi episcop, şi că fiecare are dreptul să interpreteze Sfintele Scripturi după cum crede el de cuviinţă şi să îi înveţe şi pe alţii să facă la fel! Zadarnic a luptat Sfîntul Patriarh Ioan să îl determine pe împărat să se lepede de a această înşelare şi să rămînă întru adevărul ortodox. Împăratul nu numai că nu a ascultat sfatul arhieresc, dar l-a şi prigonit pe patriarh în multe feluri, şi se gîndea chiar să-l trimită în surghiun. Într-o noapte împăratul a avut un vis în care i s-a arătat un bărbat înfricoşător care şedea pe un tron foarte înalt, iar în mîini ţinea o carte. Acest bărbat a deschis cartea, a aflat numele împăratului în ea, şi a zis: „Am socotit să te mai las să trăieşti o vreme, dar, din pricina ereziei tale, iată! Şterg numele tău din Cartea Vieţii”. Precum acel înfricoşător bărbat a şi făcut. Înspăimîntat, împăratul a sărit din pat şi a povestit visul celor care erau lîngă el. Cîteva zile mai tîrziu, palatul imperial a fost izbit de un fulger, care l-a ucis pe loc pe împăratul Anastasie.
Luare aminte
Să luăm aminte la marea bucurie cu care s-a bucurat David de Domnul (II Regi 6):
§  La cum David a adus Chivotului Legii de la Baalatul Iudei, la Ierusalim, şi cum a dănţuit cît a putut de bucurie, mergînd înaintea lui, fiind îmbrăcat în efod de in;
§  La cum Michal [Micol], soţia lui, l-a dispreţuit pe David pentru aceea că a sărit şi a jucat înaintea Domnului, descoperindu-se înaintea roabelor şi robilor săi, cum se descoperă un om de nimic (versetul 20);
§  La cum Dumnezeu a pedepsit-o pe Michal cu sterpiciune pentru judecata ei pripită şi nedreaptă, astfel încît Michal [fiica lui Saul] nu a avut copii pînă la ceasul morţii ei.
Predică
Despre puterea şi misiunea lui Hristos, prorocită de Isaia – „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate; să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61:1-2) Stăpînul Hristos a citit Însuşi cuvintele acestei prorocii înaintea iudeilor la Nazareth, atunci cînd Şi-a început lucrarea Lui mîntuitoare. Citind cuvintele acestea, El a şezut şi a zis: „Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca 4: 21). Să ne gîndim numai: El a citit una dintre prorociile care le era cea mai neclară cărturarilor şi fariseilor iudei, apoi a închis cartea şi a zis: „Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta”. Nici unii dintre iudei nu îndrăzneau să se apropie de acest pasaj şi să îl interpreteze, căci nimeni nu ştia cui i se aplică aceste cuvinte. Trecuseră şapte secole de la rostirea acestei prorocii, şi totuşi nici unul dintre cărturarii iudei nu erau în stare să spună la cine se referă. Şi cînd Acela despre Care s-au rostit acele cuvinte a sosit, El însuşi le-a citit şi le-a aplicat la Sine! Aşa L-a îndreptăţit Dumnezeu pe prorocul Lui, şi S-a prezentat pe Sine lumii. Duhul Domnului este peste Mine. De ce spune El aceste cuvinte, cînd noi ştim că egal este El cu Tatăl şi cu Duhul? După cum interpretează Sfîntul Ioan Gură de Aur, El rosteşte aceste cuvinte pentru a mărturisi înaintea poporului. El nu zice „harul Duhului[este peste Mine]”, deoarece harul Duhului este peste orice om credincios, ci El zice „Duhul Domnului este peste Mine”, aşa cum s-a arătat adeverit şi la Rîul Iordan. Duhul este martorul Fiului, iar Fiul nu este niciodată fără Duhul. Domnul Iisus grăieşte adesea despre Tatăl şi despre Duhul Sfînt, şi o face din marea dragoste a Lui pentru Tatăl şi pentru Duhul Sfânt. Dragostea întotdeauna atribuie cele care sînt ale sale celor iubiţi. Domnul Iisus mai grăieşte astfel şi ca să îi înveţe pe cei mîndri să nu se laude cu virtuţile lor, ci mai degrabă să îi cinstească şi să le dea întâietate celor care sînt egali în cinste cu ei. Domnul a împlinit cuvînt cu cuvînt, toate cele scrise în această prorocie minunată. El în lume a venit în primul rînd ca să propovăduiască mila lui Dumnezeu faţă de oameni, şi de asemenea ca să propovăduiască înfricoşata Judecată celor care au vrut ca să dispreţuiască şi să respingă această milă. Aceasta este vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, Prorocul cel adevărat şi nemincinos al lui Dumnezeu. Fraţilor, să îl cinstim mult pe Sfântul Proroc Isaia, a cărui gură de Dumnezeu insuflată L-a vestit cu veacuri înainte poporului pe Hristos şi a noastră mîntuire; şi să ne închinăm Scumpului nostru Domn Iisus Hristos Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru, în veci şi în vecii vecilor, a Căruia pururea este slava, mulţumirea şi închinăciunea, Amin!
 
 Sursa:

miercuri, 30 august 2017

Proloagele din 30 august şi de la Ohrida

Luna august în 30 de zile: pomenirea celui dintre Sfinţi, Părintele nostru Alexandru, patriarhul Constantinopolului(+340).
       Sfântul Alexandru a fost episcop pe vremea marelui împărat Constantin (313-337) și a Sfântului Mitrofan, întâiul patriarh al Constantinopolului. Și era Sfântul Alexandru bărbat cu multă râvnă, și împodobit cu o minunată înțelepciune și cu fapte bune. Când s-au adunat la Niceea Sfinții Părinți, la cel dintâi Sinod, a toată lumea (325), patriarhul Mitrofan, neputând merge, din pricina bătrâneţilor, pe acest Sfânt Alexandru l-a trimis în locul lui, ca mărturisitor al dreptei credințe. Și a dovedit acolo multă pricepere împotriva rătăcitei învățături a lui Arie, încât, de mult folos au fost îndrumările date de el pentru statornicia adevărurilor dreptei credințe. Iar, când, după moartea Sfântului Mitrofan, Sfântul Alexandru a fost înălțat patriarh al Constantinopolului, el a păstorit cu părintească grijă turma lui Hristos, ce i-a fost încredințată, fiind un bun și neadormit păstor, împotriva lupilor eretici și păgâni și chiar împotriva împăratului din vremea sa, Constanţiu, fiul marelui Constantin, care se lăsase înșelat de uneltirile părtașilor lui Arie. Și așa, după o lungă viață de lupte și râvnă, pentru apărarea credinței, când anii săi au ajuns la 98, Sfântul Alexandru s-a mutat, cu pace, către Domnul. 

Întru această zi, istorisire din viaţa şi ostenelile
Cuviosului Părintelui nostru Hristofor.
        Spunea Părintele nostru Teodul, despre acest Cuvios bărbat: "Eu, zicea, m-am călugărit în mănăstirea Sfântului Teodosie și am aflat acolo un stareț mare, cu numele Hristofor, roman de neam. Deci, într-o zi, m-am închinat lui, zicând: "Fii bun părinte, de-mi spune mie lucrurile tale din tinerețe." Și starețul, cunoscând că pentru folos l-am întrebat, mi-a spus mie, zicând: "Eu, fiule, după ce m-am lepădat de lume și m-am făcut călugăr, mă îndeletniceam, în toate zilele, cu slujbele, iar noaptea intram în peșteră, pentru rugăciuni, acolo unde fusese Sfântul Teodosie și alți Sfinți Părinți.  Iar, când mă pogoram, mă închinam lui Dumnezeu pe fiecare treaptă, făcând o sută de metanii. Și toate treptele sunt optsprezece la număr. Apoi, dacă intram înăuntru, mă închinam și făceam rugăciuni. Iar, după ce toca de Utrenie, ieșeam, îndată, la slujba mea. Încă și post câștigam pe lângă aceasta. Și le-am făcut pe toate timp de unsprezece ani, cu înfrânare și în sărăcie și în ascultare și întru trupească osteneală. Iar, odată, vrând eu să intru în peșteră, am văzut-o toată plină de candele; și unele ardeau, iar altele nu ardeau. Deci, am văzut doi bărbați, cu chipuri albe, umblând și îngrijind de candele. Iar eu le-am zis: "De ce vă îngrijiți de candelele acestea și nu mă lăsați pe mine să intru, ca să mă rog?" Iar ei mi-au zis: "Ava, acestea sunt candelele celor ce se ostenesc pentru Dumnezeu." Eu am zis: "Pentru ce unele ard, iar altele nu ard?" Aceia mi-au răspuns mie: "Ale celor ce slujesc bine lui Dumnezeu, acelea ard, iar, ale celor leneși, nu ard". Apoi am zis: "Oare, candela mea arde, sau nu?" Ei mi-au zis: "Ostenește în rugăciuni către Dumnezeu și o vom aprinde pe ea." Eu, iarăși, am zis: "Dar cele ce le-am făcut până acum, de ce le-am făcut?" Și, de acest cuvânt, mă minunam, apoi, întorcându-mă, n-am mai văzut pe nimeni. După aceea, am zis în sinea mea: "O, Hristofor, de mai multă osteneală îți este ție trebuință." Iar a doua zi, m-am dus la muntele Sinai, neluând nimic, în afară de hainele în care eram îmbrăcat. Și am petrecut acolo cincizeci de ani. După aceea, mi-a venit mie un glas, zicându-mi: "Hristofor, să mergi în viața de obște, unde te-ai ostenit bine pentru Dumnezeu, ca, acolo, să te odihnești, împreună cu părinții tăi." Deci, acestea spunându-mi mie, Hristofor și-a dat sufletul său Domnului și a fost pus în peșteră". Iarăşi, același Părinte Teodul, despre același avă Hristofor, într-o altă vreme, mai înainte de mutarea sa, ne-a spus nouă aceasta: "Într-una din zile, am ieșit din mănăstirea mea, la sfânta cetate a Ierusalimului, ca să mă închin și să sărut Crucea Domnului, cea de viață făcătoare. Și, când am fost acolo și m-am închinat, și acum ieșeam, am văzut pe un oarecare frate stând în ușile din mijlocul bisericii, nici intrând, nici ieșind, și am văzut doi corbi, zburând fără de frică, aproape pe dinaintea feței lui și cu aripile amenințând fața aceluia și nelăsându-l pe el să intre. Și am înțeles eu, că demoni sunt corbii aceia. Și am zis către cel ce stătea: "Spune-mi mie, frate, pentru ce stai în mijlocul ușilor și nu intri?" Iar el mi-a zis mie: "Iartă-mă părinte, că sunt oprit de gânduri. Și un gând îmi zice mie: "Mergi și te închină cinstitei Cruci și o sărută pe ea." Iar, alt gând îmi zice: "Ba nu, ci mergi, mai întâi, și-ți săvârșește lucrul tău, și, la altă vreme venind, te vei închina." Iar eu, auzindu-le pe acestea, zicea Sfântul Hristofor, l-am luat pe el de mână și l-am dus în biserică. Și îndată s-au dus corbii aceia de la dânsul. Și, așa, l-a făcut pe el să se închine cinstitei Cruci și Preasfântului Mormânt al Domnului și l-am slobozit să meargă cu pace. Acestea mi le-a spus mie Cuviosul Hristofor, zicea Teodul, de vreme ce mă vedea pe mine îndeletnicindu-mă mult cu lucrurile mănăstirești, iar de rugăciuni neîngrijindu-mă, ca să știu că se cuvine a cinsti, mai întâi, pe cele duhovnicești și, numai după aceia, a săvârşi slujirile cele trupești". Și acestea auzindu-le, fericiții Părinți Ioan și Sofronie, le-au scris, spre folosul celor ce le citesc și le ascultă și spre slava lui Hristos, Dumnezeului nostru. 


Întru această zi, cuvânt pentru cei ce doresc arhierii şi egumenii.
         Pierit-a pomenirea lui cu sunet, grăiește Proorocul David, adică, a pierit pomenirea omului celui trupesc și iubitor de dulceață, cu sunetul lumii trecătoare. Nu pofti, iubitorule de mărire deșartă, să te sui la vrednicie înaltă, pentru că de smerenie este mare nevoie. Că știm pe mulți mari și tari, a căror pomenire, astăzi, nu se mai face. Pentru ce, dar, te trufeşti în deșert, nevoindu-te să poruncești altora și ca să ai cinste și mărire în lumea aceasta? N-au fost, oare, alții, înainte de tine, cu această vrednicie, și împodobiți cu această înaltă slujire, unde dorești și tu să te înalți și pe care lumea nu numai că nu-i pomenește acum, dar nici nu se gândește la ei? Socotește ce sfârșit au avut aceia, și că tu vei păți asemenea. Că lumea nu și-a schimbat obiceiul ei cel dintâi. Că trupurile lor s-au făcut țărână, precum și tu, mâine, te vei face. Nu cinsti fericirea pe care ți-o dă lumea, întru această viață trecătoare, ci, în mintea ta, gândește-te ce ți se va întâmpla, când te vei duce din această viață trecătoare și scurtă. Și să nu te înșele cugetul, că poți să-i slujești lui Dumnezeu mai plăcut, fiind la vrednicie și la treaptă mai înaltă, poftind episcopii, egumenii și alte dregătorii, decât în smerenie sărăcăcioasă, cu gândul facerii de bine, părându-ți că, așa, vei putea face bunătățile mai lesne, adică, să îndreptezi pe calea mântuirii turma cea încredințată, cum se cuvine lui Dumnezeu,  sau să dai milostenie săracilor, sau alte multe faceri de bine să săvârşeşti. Ci, acestea toate sunt cugete mândre, zburătoare în văzduh și mincinoase, cu înșelăciune diavolească. Pentru că, dacă sarcina cea mică nu o poți purta, pe cea mare, cum o vei duce? Și cel ce nu este rob bun, nici domn bun nu poate fi. Cel ce nu a fost făcător de bunătăți, în ascultare, nici egumen, plăcut lui Dumnezeu, nu va fi. Că ascultătorii cei buni nu poftesc niciodată cinste, cu voia lor. O, ticăloșia ta, lume! La câte tocmeli nerușinate ai ajuns, ca să dea cineva mii de galbeni, să cumpere stăpânii, egumenii și alte isprăvnicii, cumpărând ei neînțelepții, osânda lor cea veșnică. În vremile de demult, iubitorii de Hristos părinți nu voiau nicidecum să ia vreo vrednicie, cu voia lor, ci, cu multă greutate, cu silă, îi puneau numai atunci când îi vedea că sunt vrednici. Iar voi, pentru mândrie, vă nevoiți a încăpea la cinste trecătoare. Spune-mi, o, iubitorule de mărire, cât este de cinstit Pavel Tebeul, că a lepădat cinstea lumii, stând în pustie 99 de ani și viețuind numai cu apă și cu finice. Tot așa, ava Marcu, care a împinit 95 de ani, în pustie, din care 30 de ani a mâncat pământ și de sete a băut apă din mare? Dar Ioasaf, împăratul Indiei, care, lăsând împărăția, s-a dus în pustie, sihăstrind treizeci și cinci de ani, cu Varlaam, trăind numai cu apă și cu verdețuri? Și Alexie, numit "Omul lui Dumnezeu", care a petrecut șaptesprezece ani înaintea curții părintelui său, sărac, neștiut și defăimat de robi? Dar, pe cine laudă lumea? Oare, nu pe aceștia? Pe cine laudă cetățile creștinești și prăznuiesc popoarele? Oare, pe împărații cei slăviți și luminați? Oare, pe dregătorii cei viteji și purtători de biruință? Ori pe alți oameni bogați, care se înfrumusețau, odinioară, cu bogăție și cu slavă? Ba nu. Dar, pe cine? Pe cei simpli, nebăgați în seamă, săraci, desculți, adică pe Apostoli și pe cei care au lepădat lumea; pe ei, pe care, oarecând, lumea nu îi lua în seamă, iar, acum, împărații arhiereii și bogații, cu sfântă teamă, se închină acestora. Și toți câți s-au despărțit de lume, aceia, acum, primesc laudă și pe aceștia îi pomenește lumea. Că Dumnezeu Se proslăvește în cei ce-L proslăvesc pe Dânsul. Că mai lesne este să-și mântuiască cineva sufletul său, decât să ridice jugul tuturor pe umerii lui. Că datoria egumenilor și a celor din dregătorii este, mai mult decât toate, a păzi curăția și dreptatea; aceasta este marea luptă a celor mari și marea întrebare ce stă asupra lor, în ziua Judecății. Dumnezeului nostru slavă ! 

Proloagele de la Ohrida

• Pomenirea Sinaxei Sfinţilor Sârbi, Dascăli ai Bisericii şi Ierarhi
       Pomenirea de astăzi nu îi cuprinde pe toţi sfinţii sîrbi în general, ci doar un număr de arhiepiscopi şi patriarhi, după cum urmează: Sfîntul Sava, primul Arhiepiscop al sîrbilor şi întocmai cu Apostolii; Sfîntul Arsenie, succesorul Sfântului Sava, mare ierarh şi făcător de minuni; Sfîntul Sava al Doilea, fiul Regelui Ştefan Primul încoronat, care a locuit vreme îndelungată la Ierusalim şi s-a numit „asemenea lui Moise cu blîndeţile”. Sfîntul Nikodim, care s-a nevoit la Sfîntul Munte Athos, a fost egumen al Hilandarului, iar după aceea a fost Arhiepiscop al tuturor sîrbilor şi a Tărîmurilor de la Mare; Sfîntul Ioanichie, mai întîi arhiepiscop, iar din anul 1346 şi pînă în anul morţii sale – 1349 – Patriarh ar Bisericii Ortodoxe Sîrbe; Sfîntul Efrem, un mare ascet care în 1376 a fost ales Patriarh împotriva voinţei lui, în vremea domniei Cneazului Lazăr. Sfîntul Efrem l-a încoronat pe Cneazul Lazăr. După aceea, el a lăsat scaunul patriarhal şi s-a retras în pustie; Sfîntul Spiridon, succesor al Sfîntului Efrem, care a trecut la cele veşnice la anul 1388; Sfîntul Makariie, care a înnoit multe sfinte biserici şi mînăstiri străvechi şi a tipărit multe cărţi de cult la Skadar, la Veneţia, la Belgrad, şi în alte locuri. El este ctitorul vestitei trapeze a mănăstirii din Peci şi s-a nevoit mult pentru propăşirea Bisericii lui Hristos, avînd la aceasta ajutorul fratelui lui, Mehmed Sokolovici, Marele Vizir. Sfîntul Makarie a trecut la cele veşnice în anul 1574. Sfîntul Gavriil, prin naştere nobil din familia Raiici, care a fost unul din Părinţii Bisericii Moscovei în timpul Patriarhului Nikon, fapt pentru care a fost socotit trădător de turci, torturat bestial şi spînzurat în anul 1656. Împreună cu aceştia îi mai pomenim pe sfinţii Eustatie [Jevstaije], Iacob, Danilo, Sava al Treilea, Grigorie, Iovan, Maxim şi Nikon. Mulţi dintre ei au petrecut în aspre vieţuiri la Muntele Athos, şi toţi au fost lucrători rîvnitori, credincioşi şi blînzi în via Stăpînului Hristos.

• Pomenirea Sfinţilor Alexandru, Ioan şi Pavel, Patriarhi ai Constantinopolului
Sfîntul Alexandru a fost unul dintre Părinţii de la întîiul Sinod Ecumenic de la Niceea, în care l-a reprezentat pe Patriarhul Mitrofan, prea vîrstnic pentru a putea călători. El după aceea a fost succesorul lui Mitrofan în scaunul mitro-politan. Cînd nişte filozofi au vrut să aibă o dispută cu el privind probleme de credinţă, Sfîntul Alexandru i-a zis unuia dintre ei: „În numele Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc să taci!” – iar filozoful pe dată s-a făcut complet mut. Ale lui rugăciuni le-a ascultat Dumnezeu cînd a scurtat viaţa necuratului Arie(vezi cugetarea dintru această zi). Sfîntul Alexandru s-a săvîrşit către Domnul la anul 340, întru al nouăzeci şi optulea an al vieţii lui pămînteşti. Sfîntul Ioan Postitorul a păstorit Biserica lui Dumnezeu în timpul domniei răului împărat Anastasie, ereticul akefalit. El s-a săvîrşit din viaţă la anul 595. Sfîntul Pavel al Patrulea a păstorit Biserica Constantinopolului timp de cinci ani şi opt luni, apoi a lăsat scaunul patriarhal şi a luat în taină sfînta şi marea schimă spre a se pocăi cu amar, deoarece fusese de acord cu erezia iconoclastă. El a fost predecesorul marelui Tarasie, şi a trecut la cele veşnice la anul 784, în timpul domniei împăraţilor Irina şi Constantin.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Hristofor

Sfîntul Hristofor a vieţuit în veacul al şaselea, şi s-a nevoit în lavra Sfîntului Theodosie. El a avut o vedenie în care a văzut cum candelele monahilor rîvnitori şi trăitori sînt aprinse, pe cînd ale celor trîndavi sînt stinse.

• Pomenirea Sfântului Eulalie, Episcopul Cezareei Capadociei

Sfîntul Eulalie a fost unul dintre predecesorii Sfîntului Vasile cel Mare. El l-a caterisit pe propriul său fiu, pentru aceea că umbla îmbrăcat într-o ţinută care nu se cuvenea chemării preoţeşti.


Cântare de laudă la Sinaxa Sfinţilor Sârbi, Dascăli ai Bisericii şi Ierarhi

Dumnezeieşti bărbaţi sînt sfinţii sîrbi,
Dascăli înţelepţi şi luminători ai Bisericii.
Domni ai duhului sînt ei, viteji plini de slavă,
Păstori buni ai turmei Domnului Hristos.
O! Voi pre Dumnezeu aţi slujit şi sinea aţi lepădat-o,
Făclii luminoase poporului vostru aţi fost!
Întru-ale voastre inimi S-a sălăşluit Duhul,
Purtători de Dumnezeu fost-aţi,
De Sfînta Treime luminaţi.
Voi Treimica Lumină primind şi altora aţi dat-o,
Pretutindenea unde Dumnezeu v-a purtat.
Ale voastre jertfe roadă multă adus-au,
Roadă tainică-n via Domnului Hristos.
Voi drept aţi păşit pe-ale Sfîntului Sava urme,
Semănînd sfinţenia în pămîntul sîrb.
Voi în pămîntul sîrb credinţa aţi întărit-o,
Credinţa în Cuvîntul Unuia Dumnezeu.
Voi suflete omeneşti în haină nouă îmbrăcat-aţi,
Cu-a multor biserici podoabă pămîntul sîrb îmbrăcînd!
O, Sfinţilor sîrbi, cu-Apostolii întocmai,
Voi poporului sîrb îngeri în trup aţi fost!
Voi învăţat-aţi poporul pre Domnul să-L slăvească,
Pre Mîntuitorul Hristos, Dumnezeul Cel Viu.
Voi cu credinţă vestit-aţi Sfînta Lui Evanghelie,
De aceea Domnul în ceruri pre voi v-a mărit.
Domnul Hristos pre voi v-a pus sfeşnice-aprinse,
Care din cer luminaţi pînă jos pe pămînt!
Voi astfel călăuziţi poporul la dreptate,
La adevărul şi sfinţenia creştinei vieţuiri.
De sîrbii vor urma pildei voastre celei sfinte,
Ei cu-ale voastre rugi,
Popor unit şi unul
De-a pururea vor fi.


Cugetare
          Pierit-au ereticii cu sunet, acoperiţi de ruşine şi de scîrba celor vii. Însuşi felul morţii lor arată că el a fost pedeapsa lui Dumnezeu, pentru viaţa lor plină de minciună înaintea poporului, şi pentru toată tulburarea adusă Casei lui Dumnezeu. După ce a fost dat anatemei în Sinodul de la Niceea, Arie s-a prezentat într-o zi la împăratul Constantin [cel Mare] şi l-a implorat să mijlocească spre a fi primit în Biserică din nou. Împăratul l-a întrebat pe Arie dacă mărturiseşte Crezul niceean. Arie, viclean fiind, ţinea în sîn o hîrtie cu spurcata lui mărturisire de [ne] credinţă. Lovindu-şi pieptul în acel loc, spurcatul şi vicleanul zicea: „Cu adevărat, aşa cred”. Împăratul s-a gîndit că poate Arie s-a pocăit, şi de aceea l-a trimis la Patriarhul Alexandru spre a fi primit în Biserică din nou. Dar cunoscîndu-i prea bine năravul de fiară vicleană, Patriarhul Alexandru s-a întristat şi s-a scîrbit. Chiar aşa fiind, împăratul a desemnat o duminică în care Arie avea să vină în Biserica cea Mare, Sfînta Sofia, şi să primească Sfînta Împărtăşanie. În ajunul acelei zile, Sfîntul Alexandru s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să îl cheme la el mai înainte ca să îl vadă pe această slugă a diavolului şi hulitor de Hristos, necinstind Sfintele şi Preacuratele Lui Taine. Cînd s-au revărsat zorii acelei Sfinte Duminici, sfîntul patriarh se afla slujind în Biserică, iar împăratul în al cărui alai se afla şi Arie cu ereticii lui, se îndreptau şi ei într-acolo. Cînd au ajuns la Piaţa lui Constantin, pe Arie l-a lovit un rău cumplit şi în măruntaie şi în necuratul lui suflet, şi privea în jur un loc unde să se uşureze. În acea piaţă se afla un asemenea loc, şi Arie a intrat acolo. Însoţitorii lui au aşteptat vreme prea lungă, şi de aceea şi-au pierdut răbdarea. Cînd unii dintre ei au intrat să vadă ce s-a întîmplat cu Arie, ei l-au aflat mort, înecat în necurăţenii, căci abdomenul şi partea de jos îi crăpase cu totul, şi toate intestinele îi ieşiseră în afară, într-un amestec de sînge şi de necurăţie.

Luare aminte
Să luăm aminte la biruinţele lui David asupra filistenilor (II Regi 5):
§  La cum filistenii au năpădit ţinuturile lui David, iar David s-a rugat lui Dumnezeu, şi i-a biruit pe filisteni;
§  La cum filistenii au năvălit din nou, şi David s-a rugat din nou lui Dumnezeu, şi din nou i-a biruit pe filisteni.


Predică
Despre descendenţa tainică a lui Hristos – „…Şi neamul Lui cine îl va spune?” (Isaia 53: 8). Iudeilor descendenţa Domnului Hristos le-a fost ascunsă, aşa cum ascuns este izvorul unui fluviu adînc. Ei citeau şi ştiau că Mesia avea să se nască în Betleem, şi cu toate acestea, deşi ştiau că Iisus Se născuse în Betleem, ei nu au vrut să recunoască că El este Mesia. Ei ştiau că Mesia va ieşi din casa lui David, şi au ştiut că Iisus S-a născut din casa lui David, prin Preacurata Fecioară şi a Lui Maică, dar cu toate acestea, nu au vrut să cunoască că El este Mesia. Ei citeau că Mesia se va naşte din Fecioară, că va fugi în Egipt, că va fi chemat înapoi din Egipt, că înaintea Lui va ieşi un înaintemergător al cărui glas va striga în pustie; ei ştiau că Mesia va străluci ca o lumină mare în întunericul şi în umbra morţii pămînturilor Zabulon şi Neftali, şi ştiau toate celelalte scrise cu de-amănuntul despre venirea Lui, în cărţile Prorocilor Lui. Dar cu toate acestea iudeii nu au vrut să-L recunoască, nici să-L cunoască, ci au vrut ca să Îl răstignească pre Domnul Slavei alăturea cu criminalii.
        Dacă ar fi fost un om obişnuit, oare s-ar mai fi frămîntat proorocul atît de mult cu studiul descendenţei şi neamului Lui? Cine altcineva din Israil mai avea descendenţă necunoscută, greu de stabilit? Nimeni altul decît Melkisedek! Aceste descendenţe au rămas ascunse iudeilor, şi sînt întotdeauna ascunse de ochii profani ai celor necredincioşi. Dar credincioşilor, ele nu le mai sînt ascunse. Noi cunoaştem că Hristos este Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut. Acesta este El, din veşnicie. Noi cunoaştem că El S-a întrupat de la Duhul Sfînt, şi din Fecioara Maria, şi că S-a înfăţişat lumii ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Acesta este El, în timp. Neamul Lui minunat este şi tainic, slăvit şi maiestuos. Dar cînd ne-am repetat toate cele pe care le cunoaştem despre El, încă ne mai putem întreba „Şi neamul Lui, cine îl va spune?” Nu pentru că descendenţa Lui nu s-ar cunoaşte, ci mai curînd pentru că descendenţa Lui este de neajuns, de neînţeles cu puterile omeneşti, mai presus de fire.
O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, luminează-ne pre noi cu înţelegerea Ta cea dumnezeiască, şi ridică-ne pînă la Tine pre noi neputincioşii, ca un Iubitor de oameni. Căci noi numai Ţie ne închinăm şi numai pre Tine Te slăvim în veci, Amin!

→ Vezi și: Acatistul Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului (text)
→ Vezi și: Viața și minunile Sfântului Alexandru (audio)
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage30Aug.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august30.htm

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4