Proloagele din 1 mai

Luna lui mai în ziua întâi: pomenirea Sfântului Prooroc Ieremia (sec. VI î.Hr.).

    Acest Sfânt şi Mare Prooroc Ieremia era evreu şi a trăit în vremea vechiului testament, sub patru regi din ţara lui Iuda: Iozie, Ioachim, Iehonia şi Sedechia (612-586 i.Hr.). El era din Anatot, orăşel din Iuda tribul lui Vesiamin, şi a fost de neam preoţesc, iar tatăl lui se numea Hilkia preotul. Şi era un tânăr ca de 20 de ani, când Dumnezeu l-a chemat la slujirea proorocească, că era ales pentru aceasta încă din pântecele maicii sale.

Din cartea rămasă de la el, care se află în Biblie, se vede că Ieremia a trăit în vremea celor mai mari tulburări din istoria evreilor, vremea când se pregătea dărâmarea Templului şi a Ierusalimului şi ducerea poporului evreu în robia Babilonului. Aceste fapte s-au petrecut o dată cu năvălirea vestitului Nabucodonosor, marele împărat chaldeu al Babilonului (604-597). Şi robia avea să dureze vreme de 70 de ani. Două mari împăraţii voiau atunci să pună stăpânire asupra poporului ales: Babilonul lui Nabucodonosor şi Egiptul faraonului Necao. Iar cuvântul lui Dumnezeu, pe care Ieremia trebuia să-l vestească, era: întâi, să aibă toţi supunere cinstită faţă de Nabucodonosor, care este "slujitorul lui Dumnezeu" pentru curăţirea fărădelegilor poporului ales şi pentru mântuirea lui, iar, al doilea, toţi să fugă de orice legătură cu Egiptul. Dar, pentru acest cuvânt, Ieremia a fost socotit trădător, vândut Babilonului. Şi, de aici, a pornit tot chinul profetului şi toată lupta sa cu neîncrederea poporului în cuvântul lui.

    A fost condamnat la moarte: "Cu moarte să moară, cela ce spune unele ca acestea." Când regele a citit cuvintele lui Ieremia, scrise de Baruh, ucenicul acestuia, cartea a fost ruptă în bucăţi şi aruncată în foc. Adeseori Profetul a fost închis în temniţă, cu picioarele în butuci, sau aruncat în fântâna cu noroi, până la gât. A avut însă şi apărători, care de mai multe ori l-au scăpat de la moarte.

Când bogaţii şi capetenile iudeilor au fost duşi în robia Babilonului, Ieremia a rămas aproape de poporul sărac, pe pământul pustiit al ţării, îndepărtând toate cinstirile, cu care îl îmbia regele cuceritor. Iar, după uciderea lui Godolias, omul Babilonului, în Ierusalimului dărâmat, când poporul a fugit în Egipt, de frica răzbunărilor, Proorocul s-a dus şi el acolo, nevrând să se despartă de poporul său.

    Ieremia a luat parte la înnoirea vieţii religioase a poporului său, începută sub regele Iozia, în anul 621, după descoperirea Deuteronomului în templu şi după citirea lui în auzul tuturor. Pe lângă alte scrieri, alcătuite prin ucenicul său Baruh, Proorocul a descris, ca un martor, care a văzut cu ochii lui, cu multă jale, dărâmarea Templului şi a Ierusalimului şi robia babilonică, dar şi timpurile de lumină ale venirii lui Mesia, a Cărui împărăţie o vedea ca pe un nou, aşezământ, scris nu pe table de piatră, ci pe tablele vii ale inimii, iar pe Mesia, ca pe un sol trimis al lui Dumnezeu, să facă dreptate pe pământ.

Când şi unde şi-a sfârşit zilele, nu se ştie. Tradiţia ne spune că ar fi fost ucis cu pietre de evreii fugiţi în Egipt. A propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, cam cincizeci de ani, şi a mai fost numit "Proorocul dreptăţii lui Dumnezeu."

 

Întru această zi, cuvânt despre dragostea cea adevarată, pentru care Dumnezeu iartă pacatele.

  Doi fraţi au mers împreună la un târg ca să-şi vândă lucrul mâinilor lor. Şi dacă au intrat în târg, s-au despărţit unul de altul. Iar unul, cu meşteşugul şi îndemânarea diavolului, s-a înşelat şi a căzut în păcatul desfrânării. Şi, după aceea, aflându-l pe el fratele şi însoţitorul său, i-a zis lui: "Să mergem, frate, la locul şi la chiliile noastre." Iar el a zis: "Eu, frate, nu voi merge astăzi cu tine." Iar, fratele, auzind acest cuvânt, s-a minunat şi l-a întrebat, zicând: "Pentru ce, frate, zici că nu vei merge cu mine?" Iar el a oftat şi i-a spus lui, zicând: "Eu frate, după ce te-ai dus tu şi te-ai despărţit de mine, am căzut în păcatul desfrânării şi, pentru asta, nu voi merge acum cu tine la chilia mea." Iar fratele, auzind acestea şi văzându-l foarte mâhnit, necăjit şi deznădăjduit, şi vrând să-i scoată sufletul lui din pieirea deznădejdei, i-a zis lui: "Frate, şi eu, dacă m-am despărţit de tine, am căzut în acelaşi păcat. Pentru aceasta, dar, frate, să mergem degrabă la chiliile noastre şi cu osârdie să ne pocăim şi Dumnezeu ne va ierta nouă greşeala şi păcatul nostru."

  Şi aşa, ascultând, fratele a mers la chilia sa. Deci, mergând la duhovnic, şi-au mărturisit amândoi împreună căderea lor în păcatul desfrânării. Iar bărbatul le-a dat lor canon de pocăinţă. Iar, ei, cu dragoste primind canonul, se rugau amândoi unul pentru altul.   Şi, văzând Dumnezeu silinţa şi osteneala pe care o făcea fratele ce nu căzuse în păcat, pentru mântuirea şi dragostea fratelui său, peste puţine zile, a iertat păcatul lui. Şi a înştiinţat Dumnezeu pe bătrânul că, pentru multă dragostea fratelui, ce n-a greşit, s-a iertat păcatul celui ce a greşit. Iată, fraţilor, aceasta este dragostea cea adevărată, ca să-şi pună cineva sufletul pentru mântuirea fratelui său.

Întru această zi, cuvânt din cartea Sfântului Ieremia Proorocul despre calea cea plăcută lui Dumnezeu, pe care umblând ne vom mântui.

Aşa zice Domnul: "Iată, am dat înaintea ochilor voştri calea vieţii şi calea pierzării; pe care veţi voi, pe aceea veţi merge. Să cunoaşteţi, dar, cursele diavolului şi departe de ele să umblaţi. Tuturor văduvelor şi săracilor să nu le faceţi rău. Iar, de-i veţi asupri cu nedreptate şi de vor striga, suspinând, aceia, către Mine, îi voi auzi pe ei şi Mă voi mângâia asupra voastră, şi vă voi pierde pe voi cu sabia şi vor fi femeile voastre văduve şi fiii voştri săraci. Ci, să fiţi, spre cei săraci, ca nişte părinţi, şi, spre văduve, ca nişte soli ai lui Dumnezeu, ca, printr-înşii să intraţi în calea vieţii veşnice, întru Împărăţia Cerului", aşa a zis Domnul. Iar voi, ascultaţi-mă pe mine, ca fiecare să ierte pe fratele său şi pe aproapele său.

    

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Studitul, ca, întru nevoinţă şi cu grijă, să trăim toată viaţa noastră.

    Fraţilor şi părinţilor, fiindcă ne-am învrednicit, cu darul lui Dumnezeu, a petrece praznicul Sfintelor Paşti, pentru aceea să ne apropiem, iarăşi, de lucrul nostru. Întâi, să ducem mai departe nevoinţa noastră, iar, al doilea, să avem de-a pururea înaintea ochilor noştri mântuitoarele Patimi, Răstignirea, Îngroparea şi Învierea. Ca, prin îndeletnicirea cu ele, neprinşi şi nebiruiţi să fim de patimi. Iar, chiar dacă am fi prinşi şi robiţi, cândva, din neluare aminte, îndată să privim în sus, la Iisus cel răstignit şi Domnul slavei şi, îndată, va răsări vindecarea sufletelor noastre, fiindcă, de demult, şi Israel, când era muşcat de şerpi, căutând la şarpele cel de aramă, s-a tămăduit.

  Şi ştiţi că gândurile rele, ca nişte şerpi ne muşcă şi varsă venin şi otravă în sufletul nostru. Pe acest venin, se cuvine, cu toată puterea şi sârguinţa noastră, îndată ce se va ivi, să-l vărsăm, că, dacă zăbovim, să nu se facă mai cumplită rană. Vedeţi că primăvara este născătoare şi înmulţitoare de viaţă. Trupul pofteşte împotriva duhului şi duhul împotriva trupului. Şi sporirea unuia se face celuilalt scădere. Deci, să căutăm măsurată hrană, băutură şi somn şi toate celelalte trupeşti lucruri să le iconomisim, ca nu cumva pe suflet să-l silnicească şi să-l stăpânească, ci, el să aibă biruinţa asupra trupului. Cel ce aleargă în arena de luptă nu se numeşte biruitor, dacă aleargă numai unul sau două stadii, ci dacă va săvârşi toată alergarea. Deci, şi noi, nu numai când vom săvârşi postul cel de patruzeci sau cincizeci de zile, vom putea să scăpăm de cursele diavolului, ci, de vom avea grijă şi nevoinţă, toată viaţa noastră. Că, pentru biruinţe, plată vom lua. Pentru aceea, o, fraţilor, să ne nevoim, nevoinţa cea bună, şi, încă să asudăm pentru fapta cea bună, să trudim şi să necăjim trupul, să robim pe omul cel dinafară, să supunem şi să biruim patimile, totdeauna, Jertfa Domnului Iisus, în trupul nostru purtând-o, şi ceasul morţii în noi avându-l. Că acum şi noi, negreşit, vom muri, precum şi părinţii şi fraţii noştri, şi ne vom muta din lumea de aici, şi ne vom duce în locuri străine şi vom vedea lucruri pe care niciodată nu le-am văzut. Că înfricoşător, şi plin de toată spaima, pentru cel ce are minte, este cuvântul ce se grăieşte din Scriptură.  Drept aceea, cutremuraţi şi înfricoşaţi de-a pururea să fim, înfrânându-ne simţurile de la auzirea deşartă, de la vederea vătămătoare şi de la toată meşteşugirea cea rea, dăruindu-ne cu toată fiinţa noastră Sfântului Dumnezeu. Ca, bine plăcându-I, moştenitori să ne facem şi veşnicelor bunătăţi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava şi stăpânirea, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Sfinţii zilei

Sursa:

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=22&p2000_imageid=976

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/mai/Proloage01May.shtml

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-01-sf_prooroc_ieremia.html

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-01-cv_pafnutie.html

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai01.htm

Proloagele din 30 aprilie

Luna aprilie in 30 de zile: pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Zevedei (+42).              Sfântul Iacov, fiul lui Zevedei, era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari şi a fost frate cu Sfântul Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, şi era unul din cei doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie "de la vânarea peştilor". A fost numit Iacov cel Mare, spre a-l deosebi de Apostolul cu acelaşi nume, care a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului şi care s-a numit Iacov cel Mic. La chemarea Domnului, cei doi fraţi au lăsat mrejele şi pe tatăl lor şi au urmat pe Hristos. Ei ştiau, ca foşti ucenici ai Botezătorului, că Iisus este Mesia-Hristos şi credeau în El, luând aminte la învăţăturile ce ieşeau în preacurata Lui gură şi fiind martori la minunile făcute de El. Şi atât îi iubea Domnul, încât unuia i-a dat spre rezemare pieptul Său, iar celuilalt i-a făgăduit paharul pe care El Însuşi l-a băut. Însă şi ei atât L-au iubit pe Domnul şi atâta râvnă au arătat faţă de Dânsul, încât şi foc din cer au voit să pogoare peste cei ce nu credeau în El. Pe aceşti doi fraţi şi pe Petru, nicidecum nu-i lăsa Mântuitorul fără să le descopere mai mult decât celorlalţi Apostoli dumnezeieştile Lui taine, precum s-a petrecut pe Tabor, când a voit să-Şi arate slava dumnezeirii Sale, iar, mai târziu, în Ghetsimani, când le-a descoperit, tot lor trei, taina cea adâncă a Crucii şi a smereniei Sale.     Tradiţia mărturiseşte că, după patima cea de bunăvoie, după Învierea şi Înălţarea Domnului la cer, după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacov a fost în Spania şi în alte părţi şi, acolo, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi că s-a întors la Ierusalim, învăţând cu toată îndrăzneala că Iisus este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii. Aceasta văzând-o, păgânii s-au pornit cu mânie mare şi au îndemnat pe Irod Agripa (41-44) să ridice prigoană asupra Bisericii lui Hristos, iar pe Iacov să-l ucidă. Deci, Irod a pus mâna pe câţiva din fruntaşii Bisericii, ca să-i piardă şi a ucis pe Iacov, fratele lui Ioan, cu sabia, iar pe Petru l-au închis în temniţă. Şi, spune tradiţia, că, după tăiere, ucenicii Sfântului Iacov, luând trupul învăţătorului lor, după dumnezeiasca povăţuire, l-au dus în Spania, unde şi până acum, la mormântul lui de la Compostella, săvârşesc minuni, întru slava lui Iisus Hristos Dumnezeu, Cel ce este slăvit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, de toată făptura, în veci.     Întru această zi, cuvânt despre ascultarea de părinţi.     În zilele lui Teodosie cel Mare (379-395) era în Constantinopol un om, cu numele Iulian, îmbunătăţit cu viaţa şi foarte bogat în tinereţile lui. Şi avea un singur fiu, numit Teofil. Iar la bătrâneţe a sărăcit mult şi, neavând cele de nevoie pentru trup, a zis fiului său: "Fiul meu, iată, după cum vezi, eu sunt neputincios, şi atâta de sărac, încât nu am cu ce să te hrănesc şi nici cu ce să-mi petrec viaţa mea. Dar vreau să te rog pe tine ca să-mi faci o voie, pentru ca să mă uşurez şi eu, smeritul, să te învredniceşti, pentru ascultarea ta, de fericirea cerească." Iar acela a zis: "Spune-mi tată, orice pofteşti şi eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase." I-a zis lui bătrânul: "Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduinţă şi s-a dus la munte, ca să-l junghie, şi acela nu s-a dat înapoi, ci, şi lemnele le purta cu bucurie, cu osârdie purtând urma tatălui său. Şi nu numai aceasta ci şi mulţi alţii au ascultat pe părinţii lor. Aşa fă şi tu, fiule preaiubite, ascultă porunca mea şi nădăjduiesc de la Dumnezeu, cel iubitor de oameni, că nu te vei necăji pentru aceasta." Deci i-a zis lui Teofil: "Au voieşti şi tu să mă omori?" Iar tatăl a răspuns: "Să nu fie fiule, ca să fac o fărădelege ca aceasta; ci o poruncă să-mi împlineşti, să primeşti să te vând ca pe un rob al meu, ca să-mi uşurez bătrâneţile mele şi să nu umblu cerând, ca un sărac lipsit. Şi milostivul Dumnezeu va face milă cu tine pentru bunătatea aceasta, ca să-ţi dea ţie bogăţie nemăsurată întru această lume, iar sufletul tău să-l odihnească în sanurile lui Avram. Şi încă a doua poruncă să o păzeşti, până în ceasul morţii tale: de vei avea un lucru sau o slujbă, la care te va trimite domnul tău, să-ţi aduci aminte ca să te duci mai întâi la Sfântă Liturghie, când este vremea, apoi, iarăşi, du-te la slujba ta, după sfârşitul Liturghiei. De asemenea, să ai către Preasfânta Fecioară multă evlavie. Şi dacă vei face aşa, te va izbăvi Domnul de la o mare şi nesuferită furtună." Iar acela a răspuns: "După cum voieşti, părintele meu, aşa fă." Deci, a doua zi, a vândut Iulian pe fiul său unui dregător al palatului, Constantin cu numele. Acesta ţinea mult la tânăr, pentru multa lui ascultare, pentru înfrânarea şi păzirea curăţiei şi smerenia lui, pentru frumuseţea feţii lui, pentru cunoştinţa şi învăţătura lui. Şi îl însoţea totdeauna la plimbare şi la masă, pentru că-l slujea cu sârguinţă. Deci, într-una din zilele acelea, ducându-se la palatul împărătesc, domnul său a uitat acasă un hrisov cu însemnări de seamă şi l-a trimis pe Teofil să alerge, în grabă, să-l aducă. Iar tânărul a alergat, pe cât a putut, şi, intrând în cămara dregătorului cu îndrăzneală a luat hrisovul. În ceasul acela, însă, acolo, femeia dregătorului se desfrâna cu un rob al ei, iar tânărul n-a căutat la ei, în graba lui. Însă ticăloşii aceia, care au făcut păcatul, au cugetat rele asupra lui. Deci, venind dregătorul, i-a zis lui femeia: "Pentru aceasta ai cumpărat pe neruşinatul de rob, ca să vină în pat să se desfrâneze cu mine? Că dacă n-aş fi strigat ca să-mi ajute cutare, lua cinstea mea păgânul acela. Au sunt de neam prost şi nenorocit, de m-ai defăimat? Aşa mă jur pe părinţii mei şi pe mântuirea sufletului meu, de nu voi vedea mâine tăiat capul întru tot îndrăzneţului şi al obraznicului robului aceluia, nu stau nici un ceas mai mult în casa ta, ci mă despart de tine şi îmi iau zestrea mea." Acestea auzindu-le, dregătorul s-a mâniat asupra robului şi a făgăduit să-i facă voia ei. Şi, a doua zi, s-a întâlnit în palat cu judecătorul cetăţii şi i-a zis: "Mâine de dimineaţă îţi trimit pe rob al meu, să-i tai capul lui, şi să-l pui într-o pânză, să-l pecetluieşti şi să mi-l trimiţi".       Deci, a doua zi, a vândut Iulian pe fiul său unui dregător al palatului, Constantin cu numele. Acesta ţinea mult la tânăr, pentru multa lui ascultare, pentru înfrânarea şi păzirea curăţiei şi smerenia lui, pentru frumuseţea feţii lui, pentru cunoştinţa şi învăţătura lui. Şi îl însoţea totdeauna la plimbare şi la masă, pentru că-l slujea cu sârguinţă. Deci, într-una din zilele acelea, ducându-se la palatul împărătesc, domnul său a uitat acasă un hrisov cu însemnări de seamă şi l-a trimis pe Teofil să alerge, în grabă, să-l aducă. Iar tânărul a alergat, pe cât a putut, şi, intrând în cămara dregătorului cu îndrăzneală a luat hrisovul. În ceasul acela, însă, acolo, femeia dregătorului se desfrâna cu un rob al ei, iar tânărul n-a căutat la ei, în graba lui. Însă ticăloşii aceia, care au făcut păcatul, au cugetat rele asupra lui. Deci, venind dragatorul, i-a zis lui femeia: "Pentru aceasta ai cumpărat pe neruşinatul de rob, ca să vină în pat să se desfraneze cu mine? Că dacă n-aş fi strigat ca să-mi ajute cutare, lua cinstea mea păgânul acela. Au sunt de neam prost şi nenorocit, de m-ai defăimat? Aşa mă jur pe părinţii mei şi pe mântuirea sufletului meu, de nu voi vedea mâine tăiat capul întru tot îndrăzneţului şi al obraznicului robului aceluia, nu stau nici un ceas mai mult în casa ta, ci mă despart de tine şi îmi iau zestrea mea." Acestea auzindu-le, dregătorul s-a mâniat asupra robului şi a făgăduit să-i facă voia ei. Iar judecătorul a zis: "Eu nu fac nedreaptă judecată, trebuie să mărturisească trei oameni, în scris, că este vrednic de moarte, ca să-l omor." Atunci, dregătorul a zis înaintea a trei martori: "Am cumpărat un rob tânăr şi acela a silit pe doamna mea, ca să doarmă cu dânsa." Acestea zicând, a luat mărturie scrisă şi aşa a primit judecătorul ca să-l omoare.   Deci, când s-a făcut ziuă, a strigat dregătorul pe acel nevinovat, zicându-i lui: "Du-te la judecător şi îi spune lui că îl felicit şi să-mi trimită răspuns." Şi Teofil ducându-se, a trecut pe lângă o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în care se slujea. Atunci şi-a adus aminte de părinteasca poruncă şi, intrând în biserică aceea, a rămas până la încheierea slujbei. Deci, robul cel rău, acela care se desfrânase cu femeia dregătorului, văzând că a zăbovit judecătorul ca să trimită capul lui Teofil, a zis dregătorului: "Să mă duc eu să-l aduc, dacă porunceşti." Iar acela a zis lui: "Du-te." Şi acesta, alergând, ca şi când ar fi vrut să ia o comoară de mult preţ şi ajungând la casa judecătorului, a intrat, felicitându-l pe dânsul, în numele dregătorului. Dar acolo sta ascuns călăul, cu sabia ascuţită, şi i-a tăiat capul lui îndată. Şi, spălându-l, l-a înfăşurat într-o pânză. Iar, când a vrut să-l pecetluiască, iată, a ajuns şi robul cel credincios şi fără de vicleşug, după ce s-a isprăvit Liturghia. Şi, felicitând pe judecător, a luat de la dânsul capul pecetluit într-un sorţ, neştiind ce are înăuntru. Când s-a întors la stăpânul său, toţi s-au minunat şi, mai ales doamna lui; că l-au trimis să-i taie capul, iar el s-a întors sănătos. Şi, întrebându-l pe dânsul ce a adus acela a răspuns, zicând: "După cum mi-ai poruncit, doamne al meu, am felicitat pe judecător şi, îndată, mi-a dat lucrul acesta, să ţi-l aduc, eu nu ştiu ce este înăuntru." Deci, luându-l şi despecetluindu-l, au aflat capul desfrânatului. Iar, desfrânata s-a îngrozit şi a rămas fără glas mult timp. Apoi, după ce şi-a venit în mintea ei, a înţeles judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu. Şi, fiindu-i frică, ca nu cumva, să pătimească ceva asemenea şi ea, ca o pricinuitoare a răului, a plâns din toată inima şi a mărturisit cu îndrăzneală fărădelegea ei, zicând: "Domnul meu, eu ticăloasa şi nenorocita sunt pricina răului acestuia. Şi mă tem să nu pătimesc, cumva, după lucrurile mele, că nu este lucru ascuns, cum zice glasul Domnului, care să nu se facă arătat. Iată, sunt astăzi trei ani şi jumătate de când fac păcatul acesta, cu robul tău cel omorât şi tu n-ai ştiut, iar robul acesta tânăr este curat şi păcat nicidecum nu a făcut, ci, cu nedreptate l-am defăimat, eu ticăloasa. Pentru aceasta, Domnul cel drept a iubit dreptatea, dând fiecăruia după lucrurile lui. Deci, iartă-mă pe mine, domnul meu, pentru îndurările lui Dumnezeu, că de astăzi, înainte nu-ţi voi mai greşi ţie."    Şi au luat toţi frică şi spaimă, slăvind pe Domnul cel iubitor de oameni, că niciodată nu trece cu vederea pe cela ce face voia Lui. Atunci, dregătorul a întrebat pe Teofil, să-i spună toate cele despre dânsul, adică petrecerea lui şi faptele lui cele bune. Şi acela i-a povestit despre bunul neam, cel mai dinainte al tatălui său, şi sărăcia cea mai de pe urmă, despre ascultarea pe care a făcut-o, de s-a vândut ca rob, ca să hrănească pe tatăl lui cel bătrân şi despre porunca pe care i-a dat-o, ca să se ducă la Sfânta Liturghie şi celelalte. Iar dregătorul, acestea auzindu-le, l-a luat pe dânsul nu ca pe un rob, ci ca pe un fiu al lui adevărat, mâncând împreună cu dânsul şi împreună petrecând. Şi nu numai aceasta, ci şi moştenitor l-a scris, la toată averea lui. Pentru aceasta, şi noi iubiţilor, să ne tememe de judecata lui Dumnezeu şi să ne ducem la biserică şi să stăm cu frică şi cu cutremur până la sfârşitul Liturghiei, ca şi cum am vedea cu ochii cei trupeşti pe Însuşi Stăpânul Hristos, care va să ne judece pe noi, în ziua cea înfricoşătoare a învierii celei de obşte; şi să nu ieşim afară până nu se va sfârşi slujba, şi nici să nu îndrăznească cineva să vorbească în biserică. Iar acela care iese din biserică, fără de mare nevoie, sau va vorbi de grijile trupeşti, se aseamănă lui Iuda, care s-a sculat de la Cina cea de Taină şi, ca un nemulţumitor, s-a dus şi l-a vândut pe Hristos.     Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre un tânăr izbăvit de la moarte.    Ne-a spus nouă ava Paladie: "Un oarecare om a fost prins făcând furtişag şi, după lege fiind pedepsit, grăia că şi altul a fost tovarăş cu el. Deci, acela de care zicea hoţul era un tânăr, ca de douăzeci de ani. Şi au fost mult bătuţi amândoi, iar tânărul grăia: "N-am făcut furtişag şi nici n-am fost cu el." Şi mult chinuindu-i pe dânşii, i-au osândit ca să-i spânzure pe lemn. Şi, dacă au ajuns la locul osândirii, au vrut ostaşii dregătorului să-l spânzure întâi pe cel tânăr. Iar tânărul s-a închinat ostaşilor, zicând: "Vă rog, pentru Domnul, întoarceţi-mă spre răsărit, ca să iau aminte la Cel răstignit." Au grăit lui ostaşii: "Pentru ce grăieşti aceasta?" A răspuns lor tânărul: "Domnii mei, am numai şapte luni, eu, ticălosul de când am luat Sfântul Botez şi m-am făcut creştin." Şi, auzind aceasta, ostaşii au lăcrimat pentru tânăr. Iar, bătrânul, auzind a răcnit foarte şi a zis ostaşilor: "La Serapis şi la Cronos, faceţi-mă pe mine a lua aminte." Atunci, aflând ostaşii credinţa cea rea a bătrânului, au lăsat pe tânăr şi l-au spânzurat pe bătrân. Şi, spânzurând ei pe bătrân, iată un ostaş călăre, trimis de la dregător a venit degrabă, cu porunca de a nu spânzura pe tânăr, ci a-l aduce la curtea împărătească.  Şi s-a făcut bucurie mare ostaşilor şi tuturor celor ce erau de faţă şi l-au dus pe el înaintea divanului şi l-a slobozit pe el împărăţia. Iar tânărul, aflând de izbăvire, când nu mai nădăjduia, îndată s-a dus şi s-a făcut călugăr. Iar aceasta am scris-o, să-mi fie, şi mie şi vouă, de folos ca să cunoaştem că ştie Dumnezeu a-i izbăvi din năpastă pe cei binecredinciosi. Căruia este slava acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Vieţile Sfinţilor3, Sfinţii zilei Sursa: http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=975 http://www.ortodoxism.ro/proloagele/martie/Proloage30Mar.shtml http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-30-sf_ap_iacob.html http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-30-sf_donat_ep_evriei.html http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-30-sf_ignatie_briancianinov.html http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie30.htm

Proloagele din 29 aprilie

Luna aprilie  în 29 de zile, pomenirea Sfinţilor nouă Mucenici, care au pătimit în Cizic (303-305).      Cetatea Cizicului se află în Asia Mică, lângă marea Helespontului, care desparte Asia de Europa. Şi era Cizicul acesta la hotarul cu Troda, unde vasul alegerii, Sfântului Pavel, a pus, cel dintâi, sămânţa cuvântului lui Dumnezeu. Dar, până la marele Constantin, cetatea Cizicului nu avea mulţi creştini, din pricina păgânilor împăraţi ai Romei, care prigoneau Biserica lui Hristos. Că dădeau înfricoşate porunci şi trimiteau crânceni dregători, prin toate ţările împărăţiei romanilor, şi-i sileau pe toţi cetăţenii să se închine la idoli, iar cei ce nu se supuneau, cu groaznică moarte erau pedepsiţi. Atunci, mulţi credincioşi se ascundeau, fugind prin munţi şi prin pustii, iar alţii, mai tari în credinţă, râvnind să mărturisească la arătare numele lui Hristos, îşi puneau sufletul lor pentru El. Aşa a fost şi cu aceşti nouă bărbaţi viteji, nemişcaţi în dreapta credinţă, arzând de râvnă pentru Dumnezeu, ale căror nume sunt acestea: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostin, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Că, fiind ei din locuri şi ţări diferite, s-au adunat în Cizic, şi nebăgând în seamă groaznicile chinuri împărăteşti şi frica de tirani, preamăreau pe Hristos-Adevărul şi defăimau cinstirea idolilor, ca pe o închinăciune adusă diavolului.   Aceasta văzând-o slujitorii, îndată, ca nişte lupi pe oi, i-au prins cu sălbăticie, pe cei nouă bărbaţi şi fără de omenie legându-i, i-au dus la judecată înaintea dregătorului cetăţii Cizic. Şi au fost aruncaţi în temniţă şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor, dar Mucenicii lui Hristos nu s-au depărtat de Domnul, ruşinând şi ocărând pe stăpânitori. Drept aceea, s-au tăiat capetele şi tot în acel loc li s-au îngropat şi trupurile. După câţiva ani, însă, împărăţind Marele Constantin, a încetat prigoana şi lumina dreptei credinţe a răsărit în toată lumea. Atunci şi în Cizic, binecredincioşii creştini au scos din pământ moaştele Sfinţilor nouă Mucenici, pe care, găsindu-le nestricate, le-au pus în racla nouă şi au zidit o biserică pentru pomenirea lor. Şi s-au înmulţit, de atunci, creştinii în Cizic şi multe tămăduiri şi minuni s-au făcut prin acele sfinte moaşte. Tot prin puterea lor a fost eliberat, din temniţă şi Elevsie, episcopul Cizicului, murind în războiul cu perşii împăratul Iulian, luptătorul împotriva credinţei, care-l băgase la închisoare. Şi strălucea cetatea Cizicului cu lumina sfintei credinţe, întărindu-se, ca şi cu un zid nesurpat, prin mijlocirile acelor Sfinţi Mucenici, către Dumnezeu cu ale căror sfinte rugăciuni, să ne învrednicim şi noi de darul şi de mila Domnului nostru Iisus Hristos, totdeauna acum şi în veci. Amin.       Întru această zi, cuvânt despre călugărul cel învăţat de o femeie.    Ne-a spus nouă un părinte că, din viaţa de obşte, a fost trimis un frate, la slujbă în sat. Şi era un mirean, care locuia în sat la care de multe ori venea călugărul, iar el îl primea pe dânsul cu credinţă. Şi avea omul acela o fiică văduvă, care puţin vieţuise cu bărbatul ei. Iar fratele, de multe ori intrând şi stând la dânşii, a fost biruit cu gândul spre dânsa, iar ea, cuminte fiind, a priceput gândul lui şi se păzea să nu vie înaintea lui. Iar, într-una din zile, s-a dus tatăl ei în cetate, pentru oarecare trebuinţă, lăsând-o pe ea acasă. Şi, venind fratele a aflat-o pe dânsa singură în casă şi i-a zis ei: "Unde este tatăl tău?" Iar ea a zis: "În cetate." Iar el a început să se tulbure spre dânsa şi a vrut a se atinge de ea. Iar ea, cu înţelegere, a grăit lui: "Nicidecum să nu te tulburi, părinte; tatăl meu până mâine nu vine şi aici numai amândoi suntem. Însă ştiu că voi, călugării, nimic nu faceţi fără de rugăciune. Scoală-te, dar, şi te roagă lui Dumnezeu şi ce-ţi va spune ţie în inima ta, aceea să faci. Iar el, nevrând, mai mult se tulbura. Iar ea, văzând aceasta, a grăit lui: "Avut-ai cândva femeie?" Iar el a zis: "Nu, şi pentru aceasta, vreau să ştiu ce este." Iar ea a zis: "Pentru aceasta te tulburi?" Şi, vrând a-i potoli patima lui şi a-i astâmpăra aprinderea lui, a zis: "Acum sunt la sorocul femeiesc şi nimeni nu poate a se apropia de mine." Şi fratele, auzind de la dânsa unele că acestea şi altele mai multe, venindu-şi în sine, a început a plânge. Iar ea, văzându-l pe el că şi-a venit în sine, a început a-i grăi lui: "De te-aş fi ascultat pe tine şi am fi săvârşit păcatul, cu ce ochi aş fi căutat la faţa tatălui meu? Şi, tu, mergând la mănăstirea ta, cum ai fi ascultat ceata sfinţilor părinţi, cântând şi slăvind pe Dumnezeu? Deci, rogu-te pe tine, deşteaptă-te şi să nu cutezi, pentru o mică poftă, să-ţi pierzi ostenelile faptelor celor bune, de atâţia ani, şi să te lipseşti de veşnicele bunătăţi." Şi, auzind acestea, fratele s-a dus mulţumind lui Dumnezeu, că, prin bună înţelegerea ei, nu l-a lăsat pe el a pieri până la sfârşit. Şi a mărturisit tuturor ceea ce s-a întâmplat. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea! Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Sfinţii zilei Sursa: http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=974 http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage29Apr.shtml http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-29-sf_noua_mucenici_din_cizic.html http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-29-cv_memnon.html http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie29.htm

Proloagele din 28 aprilie

Luna iunie in 28 zile: aflarea cinstitelor moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.

Aceşti Mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocletian, fiind chiar din cetatea Alexandriei, iar Ioan, din cetatea Edesei. 1 umblau împreună, pentru trebuinţele meşteşugului lor, ca doctori fără de arginţi, tămăduind toată boala şi toată slăbiciunea şi îndemnând, pe mulţi, spre mărturisirea lui Hristos.

Deci, pentru credinţa lor, după ce au îndurat grele chinuri în zilele Împăratului Diocletian, Sfinţii Chir şi Ioan au primit moartea, prin tăierea capetelor cu sabia. Atunci, nişte creştini au luat trupurile lor şi le-au îngropat, cu cinste, în loc tainic, unde au rămas multă vreme, încât, cu timpul, locul îngropării lor a fost uitat. O sută de ani mai tîrziu, pe vremea împărăţiei lui Arcadie, vrând Teofil, patriarhul Alexandriei, să ridice o biserică în oraşul Canopus, s-au aflat cinstitele moaşte ale celor doi Mucenici ai lui Hristos, Chir şi Ioan. Şi, cum, aproape de Canopus, era un sat, care se numea Manutin, cu o veche capişte idolească şi o puternică lucrare de duhuri necurate, îngerul Domnului, s-a arătat Sfântului Chiril, nepotul şi urmaşul lui Teofil la scaunul Alexandriei, poruncindu-i ca cinstitele moaşte ale Sfinţilor Chir şi Ioan să le ducă la locul numit Manutin, că, astfel, va fugi, de acolo, diavoleasca putere. Deci, Sfântul Chiril, făcând aceasta, a adus sfintele moaşte, din Canopus, la Manutin, şi, îndată, s-au izgonit, de acolo, necuratele duhuri. Şi s-au făcut cinstitele moaşte izvor de tămăduire, încât îndrăciţii se izbăveau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, şi se dădea oamenilor tot leacul şi tămăduirea. Şi, aşa aflarea şi mutarea minunată a acestor sfinte moaşte a ajuns praznicul duhovnicesc al zilei de astăzi. Dumnezeului nostru slavă în veci! Amin.

Pentru mai multe vezi: Sfinţii zilei

Sursa:

http://www.credo.ro/proloage.php?data=2806&i=1

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai28.htm

Proloagele din 27 aprilie

Luna aprilie în 27 de zile: pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului, unul din cei şaptezeci de Apostoli (+107)      Sfântul Simeon, care se numea frate al Domnului nostru Iisus Hristos, era fiu al lui Cleopa, fratele bun al lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului, precum mărturisesc vechii scriitori, vrednici de credinţă ai Bisericii: Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Zantopol. Că, după întoarcerea lui Iosif din Egipt, acest Cleopa a luat, întru însoţire, pe rudenia mai depărtată a lor, Maria, şi a născut cu dânsa pe acest Simeon, care ajungând la vârsta înţelegerii şi văzând minunile Domnului nostru Iisus Hristos, a crezut în El. Iar, după patima cea de bună voie a Domnului şi după învierea şi înălţarea Lui la cer, fericitul Simeon a fost numărat în ceata sfinţilor şaptezeci de Apostoli. Şi se ostenea, ca şi ceilalţi Apostoli, la bunăvestirea lui Hristos, umblând prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi făcând minuni, luminând poporul la lumina dreptei credinţe şi înfrângând întunericul închinării idoleşti. Şi era pe vremea când Iacov, altă rudă a Domnului, ţinea scaunul ierarhiei creştinilor din Ierusalim, fiind întâiul episcop de acolo. Dar necredincioşii doborâseră pe Iacov de pe scaunul Bisericii, fiindcă acesta şi-a mărturisit credinţa lui în Hristos, şi, lovindu-l cu un lemn în cap, l-au ucis.    Deci, la câtăva vreme, după această ucidere, Apostolii şi ucenicii, adunându-se în Ierusalim, au dat un nou urmaş Sfântului Iacov, alegând cu un singur glas, pe fericitul Simeon, al doilea episcop al Ierusalimului. În acest timp, au venit romanii, conduşi de Tit, fiul lui Vespasian, împăratul (69-79). risipind Ierusalimul, după zisa, cea mai dinainte, a Domnului Însuşi. În tot acest timp, creştinii, ascultând de glasul lui Dumnezeu, au plecat, cu episcopul lor şi s-au retras dincolo de Iordan, într-o cetate numită Pella. Era prin anul 70. Deci, după risipirea Ierusalimului, creştinii s-au întors în Ierusalimul dărâmat şi au început a înflori din nou, mulţi locuitori îmbrăţişând noua credinţă. Şi era fericitul Simeon ca şi sufletul noii înfloriri a Bisericii din Ierusalim, fiind, el însuşi, biserică a Duhului Sfânt, împodobind scaunul Ierusalimului şi aducând, pe cei rătăciţi, la Hristos Dumnezeu. Şi aşa, lucrând cu înţelepciune la înflorirea Bisericii din Ierusalim, până la vârsta de peste o sută de ani, Sfântul Simeon şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, sub Traian, împăratul romanilor, fiind osândit la răstignirea pe cruce, ca şi Stăpânul său, pentru mărturisirea că este creştin şi iubeşte pe Hristos Dumnezeu.     Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur,  despre miluirea şi cinstirea casnicilor şi feţelor bisericeşti.      Dacă te-ai săturat de bucate, să-ţi aduci aminte de cel flămând. Băut-ai, adu-ţi aminte de cel însetat. Încălzindu-te-ai, încălzeşte şi tu pe cel ce tremură de frig. Ori, dacă în case înalte şi frumoase stai, adu în casa ta pe cei ce se zbuciumă. Veselitu-te-ai la masă, veseleşte pe cel scârbit. Bucuratu-te-ai de ceva, mângâie pe cel necăjit şi trist. Cinstitu-te-au pe tine ca pe un bogat, cercetează şi tu pe cei săraci. Ai ieşit vesel de la stăpân, fă şi tu la fel, ca şi în casa ta, fără de frică să umble casnicii tăi. Că nu puţină milostenie este ca, adică, pe casnicii tăi, să-i faci fără de frică şi fără de suspine şi fără de lacrimi, măcar de ar fi vrednici de pedeapsă, ca, în locul acesteia, să fie miluiţi. Că nu atât cu bătăile, cât cu mila se cutremură şi se pedepsesc ei. Deci, de vei face aşa, apoi şi tu, în loc de pedeapsă, la ieşirea sufletului tău, milă vei afla. Încă, să fie casa ta odihnă slujitorilor lui Dumnezeu, preoţilor şi a tot cinul bisericesc, du pe unii ca aceştia în casa ta şi, cu mare cinste să-i odihneşti pe ei. Adu-ţi aminte de cei ce sunt în mânăstiri, care ţin rânduiala îngerească şi poartă chipul cel călugăresc du-i pe ei în casa ta şi să le pui masă, după rânduială mănăstirească şi pe femeia ta şi pe copiii tăi să-i înveţe ca, în frică şi cu tăcere, să le slujească, precum îngerilor lui Dumnezeu. După putere, să le dai lor cele trebuincioase la mânăstire, că mult este şi aceasta, dacă vor zice ei odată: "Doamne miluieşte" că îţi vei avea, de la dânşii, binecuvântare, care fără de preţ este. Că, scris este: "Mult poate rugăciunea dreptului" (Iacob 5, 16). Deci, dacă unul poate, apoi, cu atât mai mult, dacă mulţi vor striga către Dumnezeu. Încă, şi mai mult, cu cei ce sunt în munţi, să te osteneşti, că stau în peşteri, ca nişte îngeri în trup, înstrăinându-se de lumea aceasta şi Unuia Dumnezeu slujesc, să le duci cele trebuincioase lor şi să iei rugăciune de la dânşii; pune în inima ta cuvintele lor, unge-te cu binecuvântarea lor. Roagă-i, încă, să mijlocească la Dumnezeu, pentru păcatele tale şi te vei întoarce în casa ta curat. Iar clevetiri să nu primeşti despre călugări şi nici despre vreunul din cei sfinţiţi. Iar, de vei vedea pe vreunul greşind, să nu-l judeci pe el, ci să asculţi pe Domnul, Cel ce a zis: "Nu osândiţi, ca să nu fiţi osândiţi." Slujitorilor lui Dumnezeu, care trec alături pe cale, să nu te ruşinezi a-ţi pleca capul tău. Şi de vei petrece aşa, nu-ţi face ţie necaz nici stăpânirea, nici bogăţia, ci, dimpotrivă, îţi vor fi ţie de ajutor la dobândirea Împărăţiei cerului, ca nişte prieteni buni. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Vieţile Sfinţilor3, Vieţile Sfinţilor4,  Sfinţii zilei Sursa: http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=972 http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage27Apr.shtml http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-27-sf_simeon_ep_ierusalimului.html http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-27-cv_stefan_ep_vladimirului.html http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-27-cv_ioan_marturisitorul.html http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-27-sf_ap_aristarh_marcu_si_zinon.html http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie27.htm

Proloagele din 26 aprilie

Luna aprilie în 26 zile: pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Vasilie, episcopul Amasiei (+322).

    Slăvitul Mucenic al lui Hristos, Vasilie, a fost mitropolit în Amasia pe vremea lui Liciniu, cumnatul marelui Constantin pe vremea lui când Constantin, îl făcuse pe Liciniu părtaş cu el la împărăţie. La început era pace şi linişte pretutindeni. Dar, întărindu-se împărăţia Răsăritului, Liciniu s-a îndepărtat de Hristos şi s-a întors la necurata închinare de idoli, la prigonirea creştinilor, la nestăpânirea patimilor trupeşti. Şi a fost cel din urmă împărat roman păgân, prigonitor al creştinilor. Deci, avea Constantina, împărăteasa, în slujba ei, o fecioară frumoasă, cu numele Glafira, creştină cu credinţa, din Italia, pe care, văzând-o Liciniu s-a aprins de poftă asupra ei şi voia să fie cu dânsa. Cu sfatul împărătesei şi de scârba păcatului, Glafira a răspândit vestea că este bolnavă şi că şi-a ieşit din minţi şi a trebuit să fie eliberată din slujba împărătească, fiind de fapt, răsplătită, în taină, de aceasta, cu mulţime nenumărată de daruri. Încredinţată, apoi, unor oameni credincioşi, a fost dusă în părţile Armeniei, prin grija împărătesei.

   Pe drumul spre Armenia, s-a făcut un popas în cetatea Amasia Pontului, unde, aflând o mulţime de creştini şi un episcop, au hotărât să rămână o vreme acolo, pentru frumuseţea locului, la un creştin, anume Quintus. Şi, destăinuindu-se episcopului Vasilie, omul lui Dumnezeu a hotărât să nu descopere taina înstrăinării lor, nici chiar creştinilor. Iar, aflând că creştinii de acolo zidesc o biserică în cetate, Glafira a dat mult aur Sfântului episcop, pentru cinstirea lui Hristos, şi în scris şi împărătesei unde se află şi a trimis şi împărăteasa mulţime de daruri episcopului Amasiei, pentru ridicarea bisericii. Dar, oamenii împăratului au prins aceste scrisori dintre împărăteasă şi Glafira şi s-a umplut împăratul de mare mânie şi, îndată, a scris conducătorului Amasiei, ca pe Vasilie, episcopul creştinilor şi pe Glafira, slujitoarea, să-i trimită în fiare la dânsul, în Nicomidia. Însă, mai înainte de a ajunge scrisoarea împăratului în Amasia, fericita Glafira s-a dus către Domnul. Deci, dregătorul, prinzând numai pe Vasilie, l-a pus în lanţuri şi l-a trimis la împărat, înştiinţându-l că Glafira a murit. Şi au mers cu dânsul doi diaconi, Partenie şi Teotim.

    Şi a fost închis episcopul în temniţă, iar diaconii locuiau într-o casă vecină şi aveau intrare liberă la episcopul lor şi se rugau împreună. Iar în noaptea când l-au scos la cercetare, şi-l îndemna împăratul a se lepăda de Hristos şi a se închina la idoli, episcopul a dat acest dumnezeiesc răspuns: "Niciodată nu vei putea să-mi dai, atâta cât voieşti să-mi iei, dacă te sileşti a mă despărţi de Dumnezeul meu cel viu."

Şi aşa s-a mutat la Domnul, tăindu-i-se capul, iar trupul lui, fiind aruncat în mare, a fost scos şi înmormântat cu mare cinste, la 26 aprilie.

 
 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, 
despre deşertăciunea lumii şi despre veacul ce va să fie.

     Iată, vremea vieţii veşnice vă îndeamnă pe voi la lucru şi la slava cea nestricată, pentru că pe viaţa aceasta o moşteneşte moartea şi pe slavă o ajunge ruşinea. Că mulţi din cei puternici, ca fiarele fiind mai înainte, în iad s-au pogorât şi ca cei mai răi s-au osândit de Dreptul Judecător: bogaţii au sărăcit, înţelepţii s-au primejduit, cei tari au slăbit, cei sănătoşi s-au îmbolnăvit şi pe cei ce se bucurau i-a cuprins necazul şi cel ce făcea pierzanie în popor, însuşi, în loc de pierzanie a nimerit, de vreme ce nici un bine n-au făcut în viaţa aceasta.  

Şi altele multe ca acestea s-au arătat în lumea aceasta. Fiii nu-şi cinstesc părinţii lor, iar părinţii îşi urăsc fii, femeile sunt lăsate de bărbaţii lor, iar bărbaţii nu-şi păzesc credinţa faţă de femei. Cei tineri nu cinstesc pe bătrâni, iar bătrânii se ridică împotriva tinerilor. Nu putem avea încredere unul în altul, nici să avem nădejde în fratele, că grăieşte cele de pace cu gura, iar în inima sa gândeşte cele rele. Sunt invidioşi, vrăjmăşesc, înşeală, sunt stăpâniţi de nesaţiu şi nimeni nu ia aminte la Dumnezeu, nimeni nu se aşteaptă că s-ar putea să fie osândit. Pentru aceasta s-au înmulţit răutăţile, că ne depărtăm de Dumnezeu. Ne-a dat nouă cugetul, ca printr-însul să ne sfătuim la cele bune, iar noi, la cele rele ne sfătuim. Voie liberă ne-a dat nouă, ca printr-însa să cunoaştem dreptatea, iar noi lucrăm cu ea fărădelegea. Bogăţie ne-a dat nouă, ca din ea să dăm la săraci, iar noi, şi pe cele de care săracii au nevoie le luăm de la dânşii. Putere ne-a încredinţat nouă Dumnezeu, ca să ocrotim, cu ea, pe cei ce trăiesc în nevoi, iar noi, cu ea ne chinuim şi nu apărăm pe nimeni. Nu mai este calea adevărată, nici judecata dreaptă, a secat dragostea şi urâciunea s-a înmulţit. S-a defăimat fapta bună şi s-a făcut iubită făţărnicia. Smerenia s-a făcut de ruşine şi cinstită s-a făcut mândria. S-a stins adevărul, iar minciuna a acoperit pământul. O, adâncul bunătăţii şi al îndelung-răbdării lui Dumnezeu! Că, petrecând noi în toate răutăţile. El ne aşteaptă la pocăinţă. Că nu Se mânie, ci se milostiveşte, ca un Părinte, pentru ca mai multă plată să ne dea. Că, pocăinţa şi întoarcerea noastră voieşte, iar moartea păcătosului nu o voieşte. Amin.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, despre cei ce zic că nu este osândă pentru cei păcătoşi.

     Cum dar vom scăpa noi, fraţilor, de osândă, făcând lucrurile rele ? Sau cum ziceţi: "Dumnezeu este milostiv şi nu osândeşte pe păcătoşii neamului creştinesc ?" Spune-mi mie, frate, dacă furi sau asupreşti, sau desfrânare faci, te mânii, sau pizmuieşti, cleveteşti, spui minciuni şi te îmbeţi şi alte rele faci şi nu te pocăieşti, apoi, cum zici că nu-ţi va fi ţie osândă ? Spune-mi mie, pentru ce Sfinţii s-au ostenit în lumea aceasta ? Că unii s-au trudit şi s-au dat la moarte şi în multe feluri s-au chinuit. Iar alţii, cu postiri şi cu privegheri şi cu viaţă aspră şi-au înfrânat trupurile lor. Iar alţii, prin pustietăţi şi prin munţi, în primejdii şi în dese ispite au fost şi în lacrimi multe; şi aceştia toţi, pentru Împărăţia Cerului s-au ostenit. Dacă zici că cei răi nu se vor osândi, apoi nici cei buni nu vor lua împărăţia.

O, fraţilor, să nu vă amăgiţi ascultând pe diavolul, pentru că a lui este înşelarea aceasta. Că am auzit pe un oarecare iubitor de păcate, zicând că Dumnezeu ne îngrozeşte, doar, cu frica de osândă. Dar unii ca aceştia, împreună cu ereticii, se vor osândi. Spuneţi-mi mie, voi cei ce faceţi pe Dumnezeu amăgitor: Cine a poruncit să-l izgonească pe Adam din rai ? Şi pe vremea lui Noe, cine a înecat toată lumea ? Sau la Sodoma şi Gomora, cine a trimis piatră şi foc ? Cine a aruncat pe egipteni în mare ? Cine a hrănit în pustie şasezeci de mii ? Cine a ars adunarea lui Aviron ? Cine, pe vremea lui Core şi a lui Datan, a poruncit pământului să se desfacă şi l-a făcut să înghită de vii două sute de oameni şi apoi trei mii ? Cine a pierdut pe alţi şaptezeci de mii, pe vremea lui David ?

     Încă şi acum, câte primejdii suferim pentru păcatele noastre ? Că uneori şi boli grele se fac între noi şi, pentru păcatele noastre, toate se fac nouă primejdioase: focul ne arde, apa ne îneacă, tunetul ne răneşte, fulgerul ne arde. Şi multe pricini de moarte se fac lucrurile noastre, cele mai de trebuinţă. Că dobitocul din mâinile noastre, se hrăneşte iar uneori el ne ucide. Şi pâinea este dată nouă spre mâncare şi ea ne omoară, oprindu-se în gât; încă, unii şi din beţie mor. Că, pe mulţi spurcaţi, aici, în lumea aceasta, îi osândeşte Dumnezeu şi, dacă nu părăsesc răutăţile şi nu se pocăiesc cu adevărat, dincolo, pedepsei celei veşnice îi dă pe ei. Să credeţi, fraţilor, cu adevărat, că este osândă pentru cei păcătoşi. Întrebaţi pe păgâni şi pe eretici, chiar şi pe diavoli; şi toţi, cu un glas, vor răspunde vouă, că este judecată şi osândă şi răsplătire, după faptele fiecăruia. Că Dumnezeu pedepseşte pe cei ce greşesc, iar pe cei ce vieţuiesc cu dreptate îi încununează.

    Deci, să-ţi încredinţezi, acum, sufletul tău şi să-l înveţi pe el să nu se amăgească fără de minte. Că Adam, strămoşul nostru, a greşit, însă nu ştia şi nici nu auzise că s-ar fi pedepsit cineva, pentru păcate, mai înainte de el. Iar noi, toate acestea, cu adevărat auzindu-le, de ce să nu credem, de vreme ce am auzit că pentru ucidere, invidie şi răutate, a fost pedepsit Cain şi cum a pierit, cu potopul, neamul omenesc, pentru desfrânare şi că, mai mare decât acea pedeapsă, a fost arderea sodomitenilor, pentru aceeaşi desfrânare, dar că Noe s-a izbăvit din potop şi Lot din foc ? Deci, vedeţi, oare, cât de drept este Dumnezeu ? Că nu pierde pe cel drept, împreună cu necuraţii. Încă, şi la stăpânitorii cei pământeşti, se vede că pedepsesc pe cei ce fac vreun rău. O, fraţilor, să credeţi, cu adevărat, că este pedeapsă, pentru cei păcătoşi. Patru mii de ani au trecut de la arderea sodomitenilor şi, până astăzi, încă fumegă fumul, spre învăţătura şi îngrozirea păcătoşilor. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Pentru mai multe vezi : Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Sfinţii zilei

Sursa:

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=971

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage26Apr.shtml

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-26-sf_vasile_ep_amasiei.html

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-26-sf_stefan_ep_permului.html

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie26.htm