Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

vineri, 30 iulie 2010

Proloagele din 3 august

[0308.jpg]

Luna august în 3 zile: pomenirea Cuvioşilor Părinţilor noştri Dalmat, Faust şi Isaachie (sec.IV)

Isaachie Mărturisitorul era din părţile Răsăritului şi a venit la Constantinopol, în zilele rău credinciosului Valens, care era arian cu credinţa şi începuse război împotrivă goţilor. Deci, întâmpinând pe împărat, fericitul Isaachie l-a sfătuit să deschidă biserica dreptcredincioşilor, dacă vrea să nu piară în război. Minunându-se de atâta îndrăzneală, Valens a poruncit să-l bată şi să-l arunce în mărăcini. Dar Sfântul, ieşind înaintea lui, în alt loc, i-a apucat calul de frâu, spunându-i curat că, de nu va deschide bisericile, va pieri în război. Şi proorocia s-a împlinit întocmai. Că, fiind biruit de goţi, împăratul a pierit în foc. Dar viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, a Cuviosului Isaachie, râvna lui cea mare pentru dreapta credinţă, precum şi fericitul lui sfârşit sunt scrise, mai pe larg, în ziua de 30 mai, când Biserica a rânduit prăznuirea acestui Cuvios.

Cât priveşte pe Cuviosul Dalmat, acesta, în viaţa lui de mirean, a fost ostaş, pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mare şi era cinstit mult de împărat. Apoi, lăsând toate cele lumeşti, a luat cu sine numai pe un fiu al său, anume Faust, şi s-a dus la mănăstirea Cuviosului Isaachie, aproape de Constantinopol. Şi a fost primit de acesta împreună cu fiul său, în rânduiala monahicească. Şi au trăit amândoi în post şi în rugăciune, ostenindu-se să împlinească pustniceştile îndatoriri. Când Cuviosul Isaachie a ajuns la adânci bătrâneţi, dorind să lase mănăstirea în grija unui om vrednic cu fapta şi curat cu inima, a ales pe Dalmat, pe care l-a aşezat egumen, în locul lui. De la el, mai pe urmă, şi-a luat şi acest aşezământ numele de "mănăstirea lui Dalmat". Şi, stăruind pe lângă patriarhul de Constantinopol, pe Dalmat l-a sfinţit preot. Acesta s-a nevoit încă şi cu diavolii cei văzuţi, cu ereticii nestorieni, care învăţau că Sfânta Fecioară Maria n-ar fi Născătoare de Dumnezeu, ci numai născătoare de om. Şi Dalmat a fost de mare ajutor Sfinţilor Părinţi la cel de-al treilea Sinod a toată lumea, ce s-a ţinut la Efes (431), pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr (408-450). Şi era iubit de împărat şi de Sfinţii Părinţi şi l-au rânduit pe el arhimandrit în mănăstirea Dalmatului. Şi, plăcând cu desăvârşire lui Dumnezeu, s-a mutat la El, la adânci bătrâneţi. Asemenea şi fiul său Faust, străbătând cu dumnezeiască râvnă toată scara nevoinţelor pustniceşti, s-a mutat la veşnicele lăcaşuri şi cu Sfinţii Părinţi s-a numărat, în viaţa cea fără de moarte.



Întru această zi, cuvânt despre călugăr şi despre o femeie desfrânată, care s-a pocăit

Într-o cetate oarecare, un călugăr mergea la o slujbă. Iar, când trecea el pe la un anumit loc, l-a strigat o femeie desfrânată, zicând: "Mântuieşte-mă pe mine, părinte, precum Hristos pe desfrânata." Iar el, de ruşinea omenească neîngrijindu-se nicidecum, i-a zis ei: "Vino în urma mea." Şi, luând-o de mână, a ieşit prin poporul din cetate, în vederea tuturor. Deci, s-a făcut vorba în cetate, că un călugăr a luat ca femeie pe Porfiria, că aşa era numele ei. Şi, ducându-se ei, ca să o lase pe aceasta la o mânăstire, a aflat femeia un prunc aruncat lângă biserică şi l-a luat, ca să-l hrănească. Iar, după un an, a mers cineva în acel loc, unde era desfrânata şi, văzând-o pe ea că avea pruncul, i-a zis ei: "Bună călugăriţă, ai născut călugăraş." Apoi, ducându-se la Tir, că de acolo o luase pe ea călugărul, oamenii care o cunoşteau au spus că femeia Porfiria a născut de la bătrânul acela, că au văzut pruncul cu ochii lor şi-i semăna lui. Iar, când a cunoscut călugărul, de la Dumnezeu despre moartea sa, a zis călugăriţei Pelaghia, că aşa o numise pe ea, când se călugărise: "Să mergem la Tir, că eu acolo am o trebuinţă şi aş vrea să mergi cu mine." Şi ea, neputând să-l lase singur, a mers pe urma lui, luând şi pe prunc cu dânşii, fiindcă acum, era de şapte ani. Iar, când s-a îmbolnăvit călugărul de moarte, au ieşit, la cercetarea lui, din cetate, o sută de oameni. Iar el le-a zis: "Aduceţi-mi foc." Şi după ce i-au adus cădelniţa, luând cărbuni aprinşi, stareţul i-a turnat în haina sa şi a zis: "În ştiinţă să vă fie vouă, fraţilor, că, precum Dumnezeu a păzit rugul cel nears de foc şi precum şi de haina mea nu s-au atins cărbunii aceştia, aşa şi eu n-am cunoscut păcat cu vreo femeie, de când m-am născut". Şi toţi, minunându-se că nu s-a ars haina sa de foc, au proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce are robi ascunşi, ca acest călugăr. Cât despre maica Pelaghia, care a fost oarecând desfrânată, mulţi pentru dânsa, lepădându-se de lume şi ducându-se la mânăstiri, s-au călugărit. Iar această istorisire s-a spus vouă, o fiilor, ca să nu fiţi gata spre osândire şi hulire a păcatelor altora. Că, de multe ori, am văzut pe desfrânaţi greşind, dar pocăindu-se, nu i-am mai văzut. Sau, am văzut pe cineva furând, iar suspinele şi lacrimile pe care le aduce Domnului, noi nu le ştim şi nu ştim nici dacă au fost primite de Dumnezeu, în taină, pocăinţa şi mărturisirea acestuia. Şi toţi se minunau de învăţătura cea lucrătoare a păstorului şi învăţătorului acestuia. Dumnezeului nostru, slavă !



Întru această zi, cuvânt despre milostenie

Fiilor, zicea Isus Sirah, ascultaţi învăţatura mea şi să fiţi milostivi, că pe focul cel aprins îl stinge apa, iar milostenia curăţeşte păcatele. Nu vă întoarceţi ochiul de la cel lipsit şi sărac şi sufletele celor flămânzi să nu le necăjiţi. Să nu treceţi, fără să daţi, celui ce cere, pentru că scris este: "Izbăvirea sufletului omului este bogăţia lui". Şi iarăşi: "Cel ce miluieşte, miluit va fi". Pentru că pe omul cel milostiv îl iubeşte Domnul. Drept aceea, căutaţi spre cel sărac, faceţi bine celui neputincios şi veţi afla răsplătire, nu de la acela, ci de la Cel Preaînalt. Pentru că milostenia omului este ca o pecete a sa, că cel ce face milostenie, împrumut dă lui Dumnezeu şi Acela îl va izbăvi pe el din tot răul şi va sta împotriva vrăjmaşilor, celor ce luptă împotriva lui. Pentru că ştie Domnul să izbăvească din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei drepţi, ştie să-i păzească, ca să nu fie osândiţi în ziua Judecăţii. Zdrobi-va Domnul coapsele celor necuraţi şi nu va fi bine pentru cel ce nu dă pâine, celui ce o cere. Pentru că zice Stăpânul Hristos: "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui". Că judecata este fără de milă, celor ce n-au facut milă.



Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem Sirul, despre fapta bună

Smerite monah, cugetă la chipul cu care te-ai îmbrăcat şi vezi câtă deosebire este între acesta şi cel mirenesc şi întreabă-te, în inima ta: "Oare ce înseamnă aceasta?" Că, adică, această deosebire arată o lepădare şi de obiceiurile lumeşti şi de toate lucrurile şi mai aduce aminte şi de lucrarea cea duhovnicească. Deci, nu te lenevi de fapta bună ci, cu toată puterea, îngrijeşte-te de sfinţenie, fiindcă pentru aceasta ai ieşit din lume. Deci, câştigă-ţi curăţia, ca să locuiască în tine Duhul cel Sfânt. Ascultă sfatul bun întru Domnul, iubite, şi nu-l defăima pe acesta, ca să afli odihnă în tine. Să nu iei aminte la pofte urâte şi la momeli deşarte. Să nu te amăgească pe tine prin cuvinte zadarnice, şi să nu râvneşti la cele rele, nici să nu iei aminte la păcatele altora. Păzeşte-te curat pe tine. Şi, dacă a început a se aprinde în tine văpaia păcatului, stinge-o cu lacrimi. Că mântuieşte Domnul pe cei ce se roagă către El. Acestea, dar, să le ceri, pentru tine, de la Domnul. Că iubeşte Domnul pe cei ce Îi slujesc Lui în sfinţenie. Avuţie scumpă este curăţia, cugetând drept. De o vei iubi pe aceasta, vei fi slăvit de către Domnul şi, întru toate, bine vei spori.

Acestea auzindu-le, vezi să nu umbrească cumva diavolul ochii minţii tale, cu lucruri deşarte. Că acela nu-ţi va ajuta ţie, când vei fi tras de îngerii cei răi, că nici măcar lui nu poate să-şi fie de ajutor. Că aceluia, şi îngerilor lui, li s-a pregătit gheena. Iar ţie, bucuria Raiului ţi s-a pregătit, dacă te vei depărta de lucrurile lui. Diavolul se bucură când petreci în răutăţi şi se întristează când tu sporeşti în fapte bune. Deci, nu defăima fapta bună, cea mai sus-zisă. Că, la săvârşirea ei, puţin te vei osteni. Ci cutează, că, degrabă, vei gusta roadele ei. Iar, de vei socoti mincinoase sfaturile cele folositoare, mai pe urmă, te vei căi, când îţi vei zdrobi carnea trupului tău şi vei zice: "Cum am urât certarea şi cum s-a abătut inima mea de la mustrări? Şi nu ascultam glasul celui ce mă certa şi mă învăţa pe mine, nici nu mi-am apropiat de el urechea mea. Cât de curând am ajuns la tot răul, în mijlocul mulţimii şi al adunării."

Deci, să nu ne lenevim de mântuirea noastră, iubite, nici să nu râvnim la cei ce trăiesc în înverşunare, în mândrie şi fără de frică. Că ruşinea şi ocara va acoperi pe cei ce urăsc pe Domnul. Zilele noastre fug şi sfârşitul se apropie. Să plângem înaintea Domnului Dumnezeului nostru, mai înainte de a fi lepădaţi în întunericul cel mai dinafară. Cum vom căuta noi, cu multe lacrimi, măcar o parte din zilele acestea. Iată, acum, este vreme bine primită, iată, acum este zi de mântuire. Fericiţi cei ce se trezesc, că aceia se vor încununa cu bucurie. Fericiţi cei ce plâng, acum, că aceia se vor mângâia, împreună cu cei aleşi ai lui Dumnezeu. Fericiţi cei ce se ostenesc întru Domnul, că desfătarea Raiului îi aşteaptă pe ei, pe care, fie, ca noi toţi să o aflăm, cu solirile tuturor celor ce au bineplăcut Domnului nostru Iisus Hristos Căruia I se cuvine slava în veci ! Amin.


Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage03Aug.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=25&p2000_imageid=1129

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august03.htm

Proloagele din 2 august

[0208.jpg]


Luna august în 2 zile: aducerea moaştelor Sfântului, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Această mutare, după tradiţia Bisericii, pe scurt, s-a petrecut aşa: Fiind ucis cu pietre de necredincioşi, cinstitul trup al Mucenicului Ştefan a fost aruncat, spre hrană câinilor şi fiarelor sălbatice, stând neîngropat două zile şi o noapte. În a doua noapte, Gamaliil, un mare învăţător de lege, din Ierusalim, care preţuia învăţătura lui Hristos a trimis slujitori să ridice trupul Mucenicului, şi l-a îngropat în satul său Gafargamala, care se tâlcuieşte satul lui Gamaliil. Multă vreme a trecut, mulţime nenumărată de alţi Mucenici ai credinţei creştine au udat cu sângele lor pământul, până în zilele marelui Constantin împăratul, când, Biserica lui Hristos a scăpat de cumplitele prigoniri. Într-acele zile, s-au aflat, printr-o minune, şi cinstitele moaşte ale Sfântului Ştefan, despre care nimeni nu mai ştia unde se află. Şi cu multă cinste au fost aduse şi aşezate în Biserica Sfântului Sion, din Ierusalim. Peste câtăva vreme, un mare dregător din Constantinopol, numit Alexandru, şi femeia sa Iuliana, au plecat la Ierusalim, spre închinare la Sfintele Locuri, unde, văzând ei minunile Sfântului Ştefan, au zidit în Sfânta cetate o biserică nouă şi frumoasă, pe care au închinat-o Sfântului, întâiului Mucenic Ştefan, apoi, mergând la patriarh, au dobândit învoire, să se mute Sfintele moaşte în biserica cea zidită de dânşii. Deci, când a simţit dregătorul împărătesc Alexandru, că i se apropie sfârşitul, a rugat, cu limbă de moarte, să i se facă şi lui loc, să-şi doarmă somnul de veci, lângă Sfintele moaşte ale Mucenicului. Deci, voind femeia lui să se întoarcă acasă, în cetatea împărătească, a ţinut să ia cu dânsa şi rămăşiţele pământeşti ale soţului ei. Şi, căpătând învoire, a desfăcut mormintele, dar a luat, din greşeală racla cu moaştele Sfântului Ştefan. Când a ajuns la Constantinopol, şi-a dat seama de greşeala săvârşită şi a vestit pe împărat şi pe patriarhul bisericii celei mari. Iar aceştia, cu toţi preoţii din cetate şi cu mulţime de credincioşi, au mers să ia cu cinste, Sfintele moaşte şi le-au dus în palatul împărătesc; apoi, zidind împăratul o biserică cu hramul Întâiului Mucenic, a pus acolo moaştele Sfântului, întru slava şi lăuda Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeului nostru, slavă !



Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Milostivul, despre dragostea şi îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu

Grăia Sfântul Ioan Milostivul: "De am fi cugetat cu înţelegere la îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, cea spre noi, apoi, nici la cer nu ne-am fi ridicat ochii noştri, ci, de-apururea cu chip smerit am umbla. Dar vreau să vă spun vouă cum, dintru nefiinţă, întru fiinţă, ne-a făcut pe noi Ziditorul, şi cum ne-a aflat pe noi, rătăciţi fiind, prin greşeala neascultării, şi, cu Sângele Său, ne-a răscumpărat din moarte. Şi tot pământul, şi chiar cerul, spre slujirea noastră le-a rânduit. Şi iarăşi, greşind noi, nu ne pierde, ci îndelungă răbdarea Lui este neclintită, iar milostivirea Lui fără de răutate. Trece cu vederea şi pe cei ce Îl hulesc, de multe ori pe El şi îi mângâie, prin iubirea Sa de oameni, şi slobozeşte de sus ploaie, pentru viaţa noastră. De câte ori, pe tâlharii, ce merg să ucidă şi să fure, îi acoperă şi îi apără şi nu îi dă să fie prinşi şi să fie osândiţi. Şi pe câţi oameni care merg cu corăbiile să fure, nu îi îneacă în adâncul mării, ci îi porunceşte să nu-i oprească pe ei de la răutăţi. Câţi se jură mincinos, pe Sfântul Lui Trup şi Sânge, iar El rabdă îndelung, nerăsplătindu-le lor, aici, cu nici un rău. Câţi ucid, la drumul mare şi nu-i dă pe ei fiarelor, ca să-i rupă. Câţi se duc să sape, pe dedesupt, casele altora şi nu-i lasă să fie prinşi de câini sau de oameni. Iar alţii, spurcaţi la cuvinte, dormind cu defrânatele şi încă petrecând în viaţa aceasta, cu înşelăciune, pe toate le rabdă îndelung, aşteptând întoarcerea lor spre El. Cu adevărat, nu voieşte moartea păcătosului, ci la porunca Lui, le dăruieşte toată desfătarea şi dulceaţa. Albinele, zburând prin văi şi pe câmpii, caută să adune roadele, ca se ne îndulcească. Se sârguieşte, prin căldură, să coacă tot felul de poame, ca să ne sature gura noastră şi să ne veselească inima. Drept aceea, fraţilor, să ne ruşinăm de Bunul Stăpân Dumnezeu, Care atâtea bunătăţi ne dăruieşte nouă, şi să ne pară rău de păcatele noastre şi să ne întoarcem la Hristos, Dumnezeul nostru, prin fapte bune." A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.


Sursa:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august02.htm

Proloagele din 1 august



Luna lui august în ziua dintâi: pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci

Această sărbătoare provine dintr-o rânduiala mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o părticică din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului împărătesc şi purtată, cu sobor şi alai de sărbătoare, la Biserica Sfânta Sofia, unde rămânea, spre mângâierea şi cinstirea credincioşilor, până la 14 august, când era readusă la palat. Aceasta se făcea, se pare, în amintirea arătării Sfintei Cruci, la biruinţa marelui Constantin, asupra lui Maxenţiu, la podul Milvius, de pe râul Tibru (312), precum şi a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de către Sfânta Elena, la Ierusalim.

După o altă tradiţie, această sărbătoare este legată şi de biruinţa, în aceeaşi zi, a binecredinciosului împărat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea şi lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecând Sfântul şi marele împărat Constantin.

Împreună cu celelalte sărbători ale cinstitei Cruci - Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie şi Duminica a treia, a Crucii, a Crucii, din Postul Mare - scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheamă la o întâlnire duhovnicească cu taina Crucii şi la purtarea, în umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, dată nouă, în viaţă, de Dumnezeu, Căruia I Se cuvine slava şi ascultarea. Amin.



Întru această zi, pomenirea Sfinţilor şapte Mucenici Macabei, Avim, Antonie, Gurie, Elezar, Evsevona, Ahim şi Marcel, a maicii lor Solomoni şi a lui Eleazar, dascălul lor

Aceştia au trăit pe vremea lui Antioh, (+164) urmaşul lui Seleuc, împăratul Siriei, care stăpânea tot neamul evreilor, silindu-i să se lepede de obiceiurile lor cele părinteşti şi să mănânce cărnuri de porc. Şi, aducând, în Palestina şi alte păgâneşti fărădelegi, întorcea pe mulţi evrei de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu. Cei înţelegători şi iubitori ai dreptei credinţe suspinau şi plângeau pentru părăsirea credinţei strămoşeşti. Între cei ce nu s-au supus tiraniei, urmând şi păzind legile pământeşti, erau îndeosebi, bătrânul Eleazar, mare dascăl şi tâlcuitor al Legii, şi cei şapte tineri, învăţaţi de dânsul. Deci, a ieşit poruncă de la împăratul Antioh, ca toate popoarele împărăţiei să respecte pe zei şi legile elineşti. El a mai poruncit ca templul Domnului, de la Ierusalim, să fie prefăcut în capişte idolească, având pe Jupiter în locul cel sfânt al templului. Şi mulţi evrei alergau cu sârguinţă la jertfele idoleşti, pe când cei statornici fugeau în munţi şi în pustie, ascunzându-se în peşteri şi în crăpăturile pământului, şi era frică mare peste tot poporul, încât nimeni nu îndrăznea a se numi evreu. Deci, a fost prins bătrânul Eleazar, şi, fiind legat cu mâinile la spate, a fost bătut greu, şi l-au silit să mănânce carne de porc, iar el nu primea, vrând mai bine să moară decât să calce porunca lui Dumnezeu, acum la bătrâneţe şi, pentru puţină viaţă vremelnică, să meargă în chinurile iadului. Deci, s-a rugat bătrânul ca moartea lui să fie mântuire pentru tot poporul evreilor, şi, fiind aruncat în foc, a răposat. Au fost aduşi, apoi, la tiran, vitejii tineri Macabei, unul câte unul, începând cu cel mai în vârstă dintre ei, şi, chinuindu-i pe ei cu meşteşugite şi cumplite zdrobiri ale trupului, trăgându-i pe roţi de fier şi împungându-i cu ţepi înroşite în foc şi, în sfârşit, au fost aruncaţi, ei înşişi, în foc; şi aşa, şi-au dat duhul, primind cununile răbdării mucenicilor şi arătând că cugetul este demn şi stăpân peste patimi. Iar maica lor, Solomoni, dacă a văzut cum s-au săvârşit fiii ei, a vrut să fie părtaşă, şi ea, la pătimirea cea de bună voie, pentru credinţă. Şi, alergând ea singură în para focului, a luat aceeaşi moarte mucenicească. Mai pe larg, mucenicia aceasta, din legea Vechiului Testament, se află in Biblie, la Cartea a 2-a a Macabeilor. Şi aşa şi-au dat sufletul lui Dumnezeu.




Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, pentru aducerea aminte de firea omenească

Să nu ne facem fraţilor, păreri prea mari despre viaţa şi trecerea noastră prin lume, nici să nu ne mândrim cu puterea, nici să nu ne înălţăm cu bogăţia, ci să supunem poftele trupeşti şi să ne îngrijim de sufletele noastre. Luaţi aminte, unde sunt părinţii noştri, unde Proorocii şi unde Apostolii ? Sau, ce au luat cu ei, cei ce au strâns pe lume avuţii ? Oare, nu precum goi s-au născut, aşa au şi murit, neavând nimic în mână ? Ci numai dreptatea drepţilor este cu ei şi pomenirea lor, cu laude precum şi păcatele păcătoşilor, sunt cu ei. Căci toţi suntem din ţărână şi în pământ ne vom întoarce. Şi tot omul, ca o haină, se învecheşte. Hrana vieţii lui este pâinea şi apa şi zilele omului numărate sunt, ca un pumn de nisip, şi degrabă curg spre sfârşit, ca apa unui râu. Drept aceea, fraţilor, aducându-ne aminte de sfârşitul nostru, să părăsim toate faptele cele rele. Că nici cele frumoase şi bune ale lumii nu sunt veşnice, nici necazurile de aici nu sunt fără de sfârşit. Priviţi cum se schimbă toate; astăzi ari tu pământul, mâine altul, după aceea, altul, şi nu este nimic, care să rămână neclintit. Toate se mişcă, că şi cum ar merge pe o cale; unul o pierde, iar altul o află. Deci, de ne-am pierdut sufletele noastre, prin păcate, apoi, să le aflăm acum, prin pocăinţă. Pentru că, la aceasta, Însuşi Domnul ne învaţă pe noi, zicând: "Cel care caută, află, şi, celui ce bate i se va deschide" (Matei 7,8). A Domnului este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage01Aug.shtml


sâmbătă, 24 iulie 2010

Proloagele din 31 iulie

[07_iulie_31-Evdochim.jpg]

Luna iulie în 31 de zile: pomenirea Sfântului şi Dreptului Evdochim (sec.IX)

Sfântul Evdochim a trăit pe vremea împărăţiei lui Teofil, urâtorul lui Hristos şi luptătorul împotriva Sfintelor icoane, şi era cu neamul din Capadochia, tatăl lui având strălucita dregătorie de senator al împărăţiei. Cu acest fel de stare, fericitul Evdochim a fost dat la învăţătură, gustând bucuria de a cunoaşte adevărul. De asemenea, mult se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui viu, dar nu locuia în pustie, ci în vâltoarea lumii, unde clocotesc atâtea patimi. Cu multă şi neîncetată sârguinţă se silea, apoi, ziua şi noaptea, în citirea dumnezeieştilor Scripturi, veselindu-se cu această îndeletnicire, mai mult decât se desfătau cei de o vârstă cu el, la ospeţe, la jocuri şi la cântece. Zadarnic se sfătuiau prietenii şi cunoscuţii să-l ia cu ei la petreceri şi desfătări lumeşti; el rămânea statornic felului său de trai, de viaţă curată, de rugăciune şi de binefaceri.



Întru această zi, învăţătură a Sfântului Vasilie, către cei leneşi, care nu vor să lucreze cu mâinile lor, si cuvânt de laudă pentru cei ce săvârşesc tot binele

Nu voiam, fraţilor, să grăiesc către voi despre aceasta, dar mă tem de cuvântul care zice: "Să deşteptaţi pe cei somnoroşi şi să îndemnaţi la lucru pe cei leneşi." Iar, dacă fugiţi de pământeştile osteneli, apoi, nu veţi vedea bunătatea lui Dumnezeu. Căci, luptătorilor, le-a făgăduit Dumnezeu, pentru lupta lor, sănătate; iar, pentru osteneli, mântuire. Cel leneş şi nelucrător, după cuvântul Apostolului, să nu mănânce. Lucrarea pământului este asemenea cu viaţa pustnicească şi cu osteneala călugărilor, de vreme ce, scuturându-şi somnul, omul merge la lucrarea pământului şi iubeşte pustia, mai mult decât casa şi arginţii, şi se împotriveşte gerului, cu osteneala trupului. Drept aceea, un astfel de om îşi mănâncă roadele ostenelilor sale, adunând trupului îndulcirile cele trebuitoare. Încă, dintru acelea, hrăneşte şi pe cei săraci şi mai ales, pe Hristos Iisus Însuşi, Care însutit îi înmulţeşte roadele semănătorului, dându-i ploaie timpurie şi târzie. Lucrătorul de pământ se va sătura de pâine şi mâinile lui se vor îmbogăţi, fiindcă îşi înalţă stogurile ariilor sale. Şi, cel ce se laudă cu ostenelile sale, binecuvântat este de Dumnezeu. Iar leneşul, slăvindu-se pe sine, blestemat este. De s-ar fi îngrijit Dumnezeu de cei leneşi, apoi, ar fi poruncit buruienilor să facă grâu şi pădurii să facă tot felul de poame. Vai de voi, iubitorilor de deşertăciuni, fiindcă aveţi toate mădularele întregi şi trupul sănătos şi nu vreţi să lucraţi. Apoi, ce fel de plată veţi lua de la Dumnezeu şi ce veţi aduce lui Dumnezeu din ostenelile voastre? Căci lui Dumnezeu nu-i trebuie jertfă din furt, că de furt, El se scârbeşte. Pentru că nu somnoroşilor le-a făgăduit viaţă veşnică, nici mincinoşilor, nici clevetitorilor, nici hoţilor, nici jefuitorilor, ci celor ce se ostenesc, cu credinţă, la toate lucrările. Unii, adică, ostenind la roadele câmpului, alţii păscând dobitoacele şi caii şi, din acestea, dând zeciuială lui Dumnezeu, aşa se mântuiesc. Iar alţii, fân cosesc, hrănesc mieii şi, din acestea, îmbrăcând pe săraci, primesc binecuvântare de la Domnul. Iar alţii călătoresc pe mare şi, făcând negustorie pe pământ, adună bogăţie. Daţi, dar, partea sufletului, la biserici şi la săraci, şi, de aici, după ducerea voastră, veţi lua însutit plata care este păzită în ceruri. Şi cei ce aveţi orice fel de lucru al mâinilor voastre, să daţi milostenie, ca, prin acea milostenie, să aflaţi dreptate la Judecătorul Dumnezeu. Femeilor, întremaţi-vă trupurile voastre pentru muncă şi întindeţi-vă mâinile voastre la fus şi să cunoaşteţi că bine este a lucra, ca nimeni, fără de osteneală, nu se va încununa. Că, pe fiecare, după fapte îl voi judeca, zice Domnul, şi fiecare, după faptele sale, va lua răsplată.


Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre un călugar, care,
dând haina sa unui sărac, lui Hristos Însuşi a dat-o

Un oarecare călugăr avea două haine, una nouă şi alta veche. Deci, a venit la el un sărac, în vreme de iarnă, cerşind o haină. Iar el i-a răspuns lui, zicând: "N-am nimic mai mult, decât aceasta." Iar săracul aştepta, plângând şi zicând: "Miluieşte-mă, că n-am ce purta." Apoi, milostivindu-se, călugărul a intrat în chilia sa, şi îmbrăcându-se cu haina cea mai nouă, i-a dat-o săracului pe cea veche. Iar, după ce i-a dat-o, a gândit întru sine, zicând: "N-am slujit dragostea cea desăvârşită, oprind haina cea bună şi dând aceluia pe cea veche. Oare, nu pentru Hristos cerea el de la mine? Apoi, cum i-am dat eu lui Hristos cea mai proastă haină şi am oprit pentru mine pe cea mai bună? Fiindcă Hristos este mai bun decât toţi." Şi, chemând pe cel sărac, i-a zis: "Dă-mi mie haina pe care ţi-am dat-o, şi-ţi voi da ţie alta." Şi, luând-o de la el, s-a îmbrăcat cu ea şi i-a dat lui haina cea mai bună. Iar, după ce a luat-o, săracul a vândut-o în cetate. Şi a ajuns haina aceea în mâinile unei femei. Deci, a mers călugărul în cetate, ca să-şi vândă munca să şi a văzut haina sa, pe care o purta o femeie; şi a trecut odată, şi de două ori, acea femeie, pe la locul unde şedea călugărul, vânzându-şi rodul muncii lui, şi a cunoscut că a lui era haina pe care o dăduse săracului. Şi s-a mâhnit mult, de aceasta, călugărul, apoi, mergând la chilia sa, plângea, zicând: "Nici măcar acest dar pe care l-am făcut eu, nu este bine primit înaintea lui Dumnezeu; mai bine ar fi fost, de n-aş fi dat-o." Iar, după ce s-a culcat şi a adormit, fiind aşa mâhnit, iată, a văzut în vis pe Iisus, purtându-i haina lui şi, cu iubirea Lui de oameni, îi zicea: "Frate, frate." Şi el I-a zis Lui: "Cine eşti Tu, Doamne?" Şi i-a grăit: "Eu sunt Iisus, priveşte-Mă." Deci, privindu-L, a văzut pe Iisus purtând haina aceea, pe care o dăduse săracului. Şi i s-a luminat chilia sa şi a auzit: "Oare această haina o cunoşti?" Iar el a zis: "Aşa, Doamne, a mea este." Apoi, i-a zis Hristos lui: "Nu te mâhni, nici nu te întrista, că atunci când, fratelui aceluia, i-ai dat haina ta, Eu am luat-o." Şi s-a bucurat călugărul de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.



Întru această zi, cuvânt despre Sfintele Liturghii

Un ostaş, frate cu un preot, fiind, în vremea războiului, rănit, zăcea printre trupurile celorlalţi răniţi şi, venindu-şi în fire, şi-a legat singur rănile sale, iar, când a vrut să se întoarcă acasă, a fost prins de duşmani şi, acolo s-a tămăduit de răni. Iar preotul, fratele lui, îl căuta printre trupuri, ca să-l îngroape. Şi a aflat pe un altul, asemănător cu fratele său, şi l-a îngropat cu cinste şi i-a făcut pomenire, slujind pentru el Sfânta Liturghie. Şi a arătat Domnul Dumnezeu o minune, că fratele acela, ostaşul, fiind în robie, ca să nu fugă, a fost legat şi pus în fiare, dar toate legăturile şi fiarele acelea au căzut de pe el. Şi l-a întrebat stăpânul său, ce înseamnă toate acestea şi cu ce farmece umblă. Iar ostaşul a răspuns: "Mi se pare că fratele meu, fiind preot şi socotind că sunt mort, face pentru mine Sfânta Liturghie, şi, de-aş fi fost eu acum în lumea cealaltă, aş fi fost eliberat de chinuri." Deci, l-a vândut stăpânul său, pe ostaş, în alt oraş, dar, şi acolo, orice legătură şi fiare se puneau pe el, toate se dezlegau şi cădeau. Şi, acel al doilea stăpân, văzând că nici cu o legătură nu poate fi legat, l-a eliberat acasă, în ţara lui, ca să-i trimită, de acolo, preţul de răscumpărare pentru sine, precum i-a şi trimis, spunându-i fratelui său, preotul, toată întâmplarea... Deci, mult pot pomenirile şi Sfintele Liturghii şi milostenia să ajute celor răposaţi, că, nu numai sufletul, ci şi trupul, pot să-l mântuiască. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.



Hotărâre sobornicească despre pomenirea viilor si morţilor

Era un rău obicei, că, dacă avea cineva vrajbă asupra cuiva şi-i dorea moartea, apoi, îl socotea cu morţii şi-i făcea pomenire, ca la morţi, slujindu-i şi Liturghie, că poate, aşa va muri. Împotriva acestui obicei, în Sinodul de la Toledo, s-a hotărât că, de ar îndrăzni un preot a face aceasta, sau va sili cineva pe preot, apoi, amândoi să se surghiunească şi până la moarte să nu se împărtăşească cu Sfintele Taine.


Sursa:

Proloagele din 30 iulie

[3007_sila.jpg]

Luna iulie în 30 de zile: pomenirea Sfinţilor Apostoli, din cei şaptezeci: Sila, Crescent, Epenet şi Andronic

Aceşti Sfinţi Apostoli fac parte dintre cei şaptezeci de Apostoli ai Domnului. Strădania lor, pentru răspândirea credinţei creştine, a fost, adesea, tot atât de însemnată, ca şi aceea a unora din cei doisprezece Apostoli. Pentru primejdiile prin care au trecut şi pentru muceniceasca moarte, pe care cei mai mulţi, au îndurat-o, din dragoste pentru Hristos şi pentru oameni, Biserica a rânduit a li se face, în fiecare an, pomenirea astăzi, în ziua de 30 iulie, mulţumindu-le şi preamărind ostenelile şi pătimirile lor apostoleşti. Iată, pe scurt, ce ne spune despre ei Scriptura şi Tradiţia Bisericii.

Sfântul Apostol Sila a propovăduit, mai întâi, însoţind pe marele Apostol Pavel. Când Apostolii au statornicit ca păgânii, care vin la credinţă, nu mai au trebuinţă de rânduielile legii vechi, scriind şi o scrisoare pentru creştinii din Antiohia, atunci printre Apostolii care au mers la Antiohia, să ducă scrisoarea, s-a aflat şi Apostolul Sila. Tot împreună cu Apostolul Pavel a străbătut Siria şi Cilicia, întărind Biserica cu darul lui Dumnezeu. Mergând, apoi, în Derbe şi în Listra, au luat, de acolo, pe Timotei şi s-au dus în Macedonia şi la Filipi. Aici, Pavel şi Sila au fost prinşi şi închişi în temniţă, pentru propovăduirea lor, puşi cu picioarele în butuci şi au primit multe lovituri. Dar, la miezul nopţii, când Sfântul Pavel şi cu Sila dădeau slavă lui Dumnezeu, un cutremur a rupt încuietorile temniţei, iar temnicerul, lepădându-se de păgânătate, s-a botezat, el şi toată casa lui. S-au dus apoi, la Amfiopol şi în Tesalonic. De aici, urmăriţi de iudei, Sila şi Timotei s-au ascuns în Bereea, iar Pavel a mers la Atena, în Areopag, şi, apoi, la Corint. El l-a făcut pe Sila episcop al Corintului. Deci, mult ostenindu-se la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu şi semne şi minuni făcând, Sila s-a dus către Domnul.

Sfântul Apostol Silvan s-a ostenit împreună cu Sfinţii mari Apostoli Petru şi Pavel, la propovăduirea cuvântului. Că, amândoi Apostolii pomenesc de Silvan, în scrisorile lor. La rândul ei, Tradiţia ştie că Sfântul Silvan a fost sfinţit episcop al Tesalonicului şi, suferind multe pătimiri pentru bunăvestirea credinţei, s-a suit la Hristos, dătătorul cununilor.

Sfântul Apostol Crescent a fost un alt ucenic şi ostenitor, la propovăduire, împreună cu Sfântul Apostol Pavel. Acesta l-a trimis, mai întâi, în Galatia, apoi în Galia şi în alte ţări mai îndepărtate. Întorcându-se în Răsărit, a fost sfinţit episcop în Galatia şi s-a sfârşit muceniceşte, sub împărăţia lui Traian.

Sfântul Apostol Epenet este şi el ucenic al Sfântului Pavel, pomenit de acesta în Epistola sa către Romani, când zice: "Îmbrăţişaţi pe Epenet, iubitul meu, care este pârga Asiei, în Hristos" (Rom.16,5). Ostenindu-se cu răspândirea credinţei, a fost sfinţit episcop al Cartaginei.

Sfântul Apostol Andronic este unul din cei mai vestiţi ucenici ai Sfântului Pavel şi este pomenit, de el, tot în Epistola către Romani, ca unul ce a suferit pentru credinţă. A fost sfinţit episcop în Panonia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne izbăveşte pe noi în veci ! Amin.


Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre tulburările vieţii acesteia şi despre pocăinţă

Să cunoaşteţi, fraţilor, tulburările lumii acesteia şi deşertăciunea vieţii omeneşti. Se tulbură omul şi sfârşitul lui degrabă vine. Se tulbură, înălţându-se pe sine şi totuşi necunoscut rămâne. Ca un nor se risipeşte, ca iarba se usucă şi ca o scânteie se stinge. Se tulbură, căutând a aduna bogăţie şi se duce, nimic luând cu sine. Ale lui numai păcatele sunt, iar bogăţia rămâne altora. A lui este durerea, iar hrana a altora. A lui întristarea şi răpirea, iar dulceaţa şi saţiul pentru alţii. Al lui blestemul şi suspinele, iar a altora îndestularea. Pentru el lacrimile, iar averea pentru alţii. El în iad se chinuieşte, iar alţii, în casa lui, se hrănesc şi cântă. Cu adevărat se tulbură tot omul cel viu, puţin vieţuind aici, iar, în moarte, în veci este. Aici, cel viclean este gata spre nedreptate şi grabnic la lăcomie. Mândria celui măreţ este îndrăzneala nestatornică şi cenuşa vânturată şi văpaie iute pieritoare şi adânc de mare, ce omoară. Astăzi îngrozeşte, iar mâine se sfârşeşte. Astăzi este în bogăţie, iar mâine se duce, cu jale, în mormânt. Astăzi, în porfiră se îmbracă, iar mâine mort se duce. Cel ce acum înfricoşează, mâine e tânguit. Cel îndestulat în avere, degrabă este despărţit de ea. Cel ce pe sine nu se cunoaşte, întreabă de cele înalte. Cel ce este, prin fire, muritor, prin trufie, se crede veşnic. O, câte sunt deşertăciunile vieţii noastre, câte dovezi sunt ale neputinţei omeneşti. Şi acestea toate, spunându-le, n-am aflat nimic mai de folos, decât numai cuvântul acela proorocesc, care zice: "În zadar se tulbură tot omul." Deci, acestea ştiindu-le, fraţilor, să ne îngrijim de sufletele noastre, pentru că la noi este viaţa şi moartea şi de sine răspunzători ne-a făcut pe noi Domnul, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage30Iul.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie30.htm

Proloagele din 28 iulie


[2807_prohor.jpg]

Luna iulie în 28 de zile: pomenirea Sfinţilor Apostoli, din cei şaptezeci: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, diaconii

În zilele Sfinţilor Apostoli, după Înălţarea Domnului la cer şi după primirea Sfântului Duh, pe vremea când împărăţia lui Hristos începea să se întindă, cu repeziciune, în toate părţile şi mulţimi mari mărturiseau că Iisus este Dumnezeu cel înviat din morţi, venit ca un om pe pământ, ca să sfinţească lumea şi pe oameni, s-a simţit nevoia să se orânduiască biserici şi slujitori destoinici, atât pentru rugăciune, cât şi pentru gospodărirea darurilor ce se adunau pentru săraci. Spre împlinirea, după cuviinţă, a acestor trebuinţe, Sfinţii Apostoli au rânduit anumite case, în care să se propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu şi să se facă rugăciuni şi şi-au ales câţiva bărbaţi credincioşi şi vrednici, pe care i-au pus să privegheze ca împărţirea milosteniilor la săraci, să se facă după dreptate şi după trebuinţă. Aceşti bărbaţi aleşi au fost sfinţiţi de către Apostoli, prin rugăciune şi prin puterea mâinilor, făcându-i pe ei diaconi. Cei dintâi diaconi ai Bisericii creştine au fost şapte la număr şi anume: Ştefan, Filip, Prohor, Timon, Parmena şi Nicolae cel din Antiohia, iar, astăzi, Biserica face prăznuirea lor cu recunoştinţă. Drept aceea, afară de pomenirea Sfântului şi întâiului Mucenic Ştefan, care se cinsteşte, precum ştiut este la 27 decembrie, în afară de Sfântul Filip, pomenit la 11 octombrie şi în afară de Nicolae, care nu este scris în numărul Sfinţilor, Biserica porunceşte să fie cinstiţi împreună, astăzi, chiar dacă au propovăduit pe Hristos şi, pentru El, şi-au sfârşit viaţa, prin pătimiri, în vremi şi locuri deosebite. Din Sfântă Scriptură şi din Tradiţia Bisericii, iată câteva ştiri despre ei:

Sfântul Prohor a fost, mai întâi, însoţitor al Sfântului Apostol Petru, în călătoriile sale, pentru răspândirea credinţei în Hristos, împreună cu alţi ucenici, şi a fost pus, de acesta, episcop al Nicomidiei, unde a păstorit până după Adormirea Maicii Domnului. Începând de atunci, a fost, multă vreme, părtaş la ostenelile Sfântului Apostol Ioan, pentru buna propovăduire a lui Hristos, şi a fost surghiunit, cu acest Apostol, în insula Patmos, unde s-a arătat de mult folos Apostolului, la scrierea cărţilor sale. A fost ucis muceniceşte de păgâni, pe când se afla în Antiohia, în timpul propovăduirii sale.

Sfântul Nicanor a fost ucis în aceeaşi zi cu Sfântul Ştefan, ziua aceea fiind o zi de mare prigoană împotriva Bisericii din Ierusalim, încât toţi creştinii, afară de Apostoli, s-au risipit prin Iudeea şi prin Samaria.

Sfântul Timon a fost aşezat de Sfinţii Apostoli episcop de Bosra, din Arabia, şi propovăduind pe Hristos şi-a dat sufletul, fiind răstignit pe cruce.

Sfântul Parmena şi-a împlinit şi el slujba cea încredinţată lui de Apostoli, propovăduind credinţa în Hristos, şi a murit, tot de moarte mucenicească, fiind îngropat de Apostoli.


Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ascultare

Un bătrân locuia la Chilii, cele care se numeau pustniceşti, afară din Alexandria. Şi era bătrânul foarte iute şi la suflet puţin răbdător. Deci, auzind de el un frate, mai tânăr, a făcut aşezământ cu Dumnezeu, zicând: "Doamne, pentru toate păcatele pe care le-am făcut în lume, voi merge şi voi petrece cu bătrânul acesta şi-i voi sluji şi-l voi odihni pe el." Deci, îl certa pe el bătrânul cu asprime, în fiecare zi. Iar Dumnezeu, văzând smerenia şi răbdarea fratelui, după şase ani de supunere faţă de bătrân, i-a arătat lui, în somn, pe cineva, care ţinea o hârtie mare, jumătate ştearsă, şi jumătate scrisă. Şi, arătându-i fratelui hârtia, i-a zis: "Iată, jumătate din datoriile tale le-a curăţit Stăpânul Dumnezeu, sileşte-te şi pentru cealaltă jumătate." Şi era alt bătrân duhovnicesc, locuind aproape de el, care ştia legământul fratelui şi auzea totdeauna cum îl certa bătrânul pe fratele, cu nedreptate, şi, cum fratele îi punea lui metanie, dar bătrânul nu făcea pace cu el. Şi când, pe fratele acesta, îl întâlnea bătrânul cel duhovnicesc, îl întreba: "Ce este, fiule? Cum a trecut ziua de astăzi? Oare, am dobândit ceva? Oare, am şters ceva de pe hârtie?" Şi, fratele, ştiind că bătrânul este om duhovnicesc, nu ascundea nimic de dânsul şi-i răspundea, zicând: "Aşa, părinte, m-am ostenit puţin". Sau, de trecea, cândva, vreo zi, întru care n-ar fi fost cercetat sau n-ar fi fost izgonit de bătrân, se ducea, seara, la bătrânul cel duhovnicesc şi zicea, plângând: "Vai mie, ava, rea mi s-a făcut mie ziua de astăzi, că nu am dobândit nimic, ci am petrecut-o în odihnă". Deci, după alţi şase ani, a adormit fratele. Şi, mărturisea bătrânul cel duhovnicesc, zicând: "L-am văzut pe frate, stând împreună cu Mucenicii şi rugându-se lui Dumnezeu pentru bătrânul său, cu multă îndrăzneală şi zicând: "Doamne, precum m-ai miluit pe mine, prin el, miluieşte-l şi pe el, pentru îndurările Tale cele multe şi pentru mine, robul Tău." Şi, după patruzeci de zile, Dumnezeu l-a luat la Sine şi pe bătrânul său, în locul cel de odihnă. Iată ce fel de îndrăzneală dobândesc cei care, pentru Dumnezeu, suferă necazurile. Cearcă-te dar, pe tine însuţi, frate, în toate zilele, ca să-ţi cunoşti inima ta, ce este într-însa, înaintea lui Dumnezeu. Nu cumva ai gânduri de defăimare faţă de vreun frate, sau ură, sau ocară, sau invidie, sau părere rea? Iar, de vei zice că nu poţi să iei aminte la aceasta, apoi, nu ai purtare de grijă, ca să te cureţi de otrava cea semănată în inima ta. Adu-ţi aminte de Cel ce a zis: "De nu va ierta fiecare pe fratele său, din toată inima sa, nici Dumnezeu nu-i va ierta lui". Că cel ce se teme să nu meargă în gheenă, acela leapădă tot vicleşugul din inima sa, pentru ca sfatul acesta, al vicleanului, să nu vină asupra lui. Fii cu luare aminte, dar, ca nu cumva vreun lucru de pierzare, aurul, petrecerile sau desfătarea, să te despartă pe tine de dragostea lui Hristos. Dumnezeului nostru slavă !




Întru această zi, învăţătură a Sfântului, Părintelui nostru Teodor Studintul, despre ascultarea cu credinţă la toate slujirile

Fraţilor şi părinţilor, temându-mă de osânda celui ce a ascuns talantul în pământ, căruia i-a zis Domnul: "Slugă rea, trebuia să fii dat argintul meu zarafilor, şi, venind, eu aş fi luat al meu cu dobândă", pentru această grijă şi frică, iată, vă grăiesc aceste puţine cuvinte şi vă dau vouă, zarafilor, talantul Domnului, ca să i-L daţi cu dobândă. Şi, cu darul lui Dumnezeu, sunt unii din voi, care nu numai că nu se încredinţează că l-aţi înmulţit şi încă îl creşteţi, prin supunerea voastră cea bună. Dar, nu se silesc să înmulţească darul ce li s-a dat de Dumnezeu, ci vor să-l şi piardă, prin lene. Şi care sunt aceia? Cei care se leapădă de ascultare şi zic numai: "Iartă-mă", ca şi cum ar avea, o mare îndreptăţire. Ce zici frate? Ai făgăduit ascultare până la moarte şi acum laşi slujba ta, pe care o ai, din darul lui Dumnezeu, şi iată, s-a stricat supunerea ta. Dar, ce zice leneşul cel împotrivitor?. "Ca să umblu cu corabia, mă tem de mare". Dar şi aceasta vine din necredinţă, căci acolo ne temem, unde nu este locul să ne temem. Pentru că, dacă vei avea credinţă la ascultare, nu numai că vei trece marea cu corabia, ci şi cu trupul gol poţi să intri în apă şi să treci nevătămat, aducându-ţi aminte de acel fericit şi ascultător ucenic al bătrânului. Acesta, întărindu-se cu porunca părintelui său, nu a avut frică de apa cea mare a Nilului, ci, trecând-o fără a se uda, a scăpat nevătămat, încât se mirau cei ce îl vedeau. Fraţilor, ascultarea a supus şi pe fiare, şi îmi adevereaza cuvântul meu cel ascultător care a legat un leu, cu porunca stăpânului său. Ascultarea face minuni între morţi şi aceasta a arătat-o Acachie, care fiind strigat, a răspuns din mormânt unde era îngropat. Dar, ce însemnează toate acestea? Că Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, S-a supus, până la moarte şi la cruce, pentru a săvârşi mântuirea lumii. Iar, dacă doreşti să afli şi greşelile nesupunerii şi ale neascultării, socoteşte mai întâi, pe Adam; pentru că n-a ascultat pe Dumnezeu şi a mâncat din pomul cunoştinţei, a adus în lume moartea cea de obşte. Socoteşte şi pe împăratul Saul, şi-l vei găsi şi pe el că, pentru neascultarea de Proorocul Samuil, şi-a pierdut împărăţia, şi viaţa sa, în munţii lui Ghelboe. Vezi, încă, şi pe Apostolul Petru, care din bună evlavie, s-a arătat neascultător, nevrând să-i spele Hristos picioarele L-a auzit spunând: "Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine". Dar fratele acela, care n-a ascultat pe marele Eftimie, ci cu multe dovezi, nu primea ca să poarte de grijă de vitele mănăstirii, că, îndrăcindu-se şi căzând la pământ, spumega şi pătimea? Iată, într-acest chip sunt greşelile neascultării. Că orice neascultător stă împotrivă, prin cuvânt, dar Domnul îi trimite lui înger nemilostiv şi cu dreaptă judecată. Că toţi suntem un trup şi fiecare din noi suntem mădulare; şi unul ţine loc de unghii, altul de ureche, altul de nas, altul de limbă, altul de mână, altul de picior. Deci, mădularele de nu vor voi să lucreze după orânduială, ci vor începe a se arăta împotrivă, adică, ochiul să zică, că el vrea să audă, urechea, că ea vrea să miroase, iar nasul, că el vrea, să grăiască şi limba, că ea vrea să pipăie, ori mâna că ea vrea să umble, oare, nu se va prăpădi tot trupul? Dar, de vreme ce acestea aşa sunt, fiecare să-şi facă slujba sa, adică, ceea ce a primit-o ca dar de la Dumnezeu, spre folosul obştesc, ţinând în mintea lui, că toate ale noastre sunt în mâna lui Dumnezeu şi, aşa, nici pe mare, nici pe pământ fiind, n-are frică, ci, precum Dumnezeul nostru, înainte de a face lumea, a orânduit toate cu vremea şi cu locul lor, aşa a orânduit şi sfârşitul fiecăruia, unde şi când va fi. Şi acestea nu le-am zis numai pentru cei ce sunt în neascultare, despre care ne-a fost nouă cuvântul, ci şi pentru voi toţi, care ascultaţi, ca să ne păzim, cu luare aminte, că avem datoria să îndeplinim făgăduinţele ce am dat înaintea lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui îngeri. Şi să nu ne împotrivim, cu neascultare, chiar dacă ceea ce ni se porunceşte ar avea şi primejdii. Că aşa poruncesc Părinţii şi, mai mult decât toţi, marele Vasilie. Şi, întru acest chip vieţuind, nu vom muri de moartea neascultării, ci vom trăi în dreptate şi vom câştiga Împărăţia Cerurilor, în Hristos Iisus, Domnul nostru, a Căruia este slava şi iubirea, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.


Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage28Iul.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie28.htm

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4