Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

miercuri, 30 septembrie 2009

Proloagele din 1 octombrie




Luna octombrie întru întâia zi: Praznicul Acoperãmântului Maicii Domnului.


Cuvant la Acoperamantul Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfantului Andrei si a lui Epifanie.
Praznicul de astazi, al Acoperamantului, a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta:
In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?" Iar el a zis: "O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele."
Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: "Imparate ceresc, primeste pe tot omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce Te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste".
Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.





Întru aceastã zi, pãtimirea Sfântului Apostol Anania.


Sfantul Apostol Anania a trait in Damasc si era unul din cei saptezeci de ucenici ai Domnului, iar dupa Invierea si Inaltarea Mantuitorului a fost randuit episcop crestinilor din acel oras. Cartea Sfanta vorbeste despre el la ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul cand Domnul Hristos S-a aratat in slava si a schimbat pe aprigul prigonitor al crestinilor, Saul, in Apostolul fara pereche al lui Hristos, in marele Apostol Pavel. La acest mare ceas pentru crestinatate, cel dintai slujitor dintre oameni, spre care S-a indreptat Mantuitorul, in vedenie, a fost Sfantul Anania, caruia i-a poruncit sa mearga pe ulita care se cheama "Dreapta" si acolo sa caute pe un oarecare Saul, care se roaga orb, in casa lui Iuda, si-l asteapta.
Cand a auzit de Saul, Anania s-a lepadat, stiind cate rautati facuse Saul sfintilor din Ierusalim si cu ce gand venea el si acum la Damasc: sa lege pe toti cei ce cheama numele Domnului. Dar Domnul il indeamna, zicand: "Mergi, fiindca acesta Imi este vas ales".
Si indata Anania, sculandu-se, a mers la Saul, si punandu-si pe el mainile i-a zis: "Frate, Saule, Domnul Iisus, Cel ce ti S-a aratat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca sa vezi iarasi si sa te umpli de Duh Sfant". Si indata Saul a vazut si l-a botezat pe el Anania (Fapte 9, 10-18).
Ramanand in Damasc si pastorind pe crestini, Sfantul Anania a semanat mai departe samanta adevaratei credinte, sporind numarul celor ce credeau in Hristos. Dar, prins fiind de prigonitori, a fost ucis cu pietre. Si asa, plinindu-si slujirea, s-a dus catre cerestile locasuri.




Întru aceastã zi, pomenirea Cuviosului Roman, fãcatorul de condace.


Sfantul Roman era de neam din Siria, crescut in cetatea Emesei si a fost placut lui Dumnezeu inca din tinerete, petrecand in feciorie si in curatenie. Deci, mai intai, a fost paracliser in biserica din Beirut, apoi in vremea imparatului Anastasie (481-518) a mers in Constantinopol si petrecerea la biserica Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Chir, nevoindu-se in viata cea imbunatatita, in post si in rugaciuni, si ostenindu-si trupul cu multe nevointe si privegheri de toata noaptea. Caci, de cu seara, mergea la Vlaherna si statea toata noaptea la rugaciune si iarasi se intorcea la Chir. Iar mai apoi randuit a fost in slujba de paracliser la biserica Sfanta Sofia. Si nu stia carte, insa era intelept in lucrurile cele bune, prin care intrecea pe carturarii cei neintelepti. Si, ca unul ce cauta pe Dumnezeu, mai multa intelegere era intru dansul, decat intru cei ce cautau intelepciunea veacului acestuia. Ca a fost ca unul din aceia de care zice Apostolul: "Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti" (I Cor. 1, 27). Si il iubea pe el patriarhul Eftimie, pentru viata lui cea imbunatatita si vazandu-i ostenelile lui in biserica, fiindca cu toata osardia se silea la ascultarea sa si, pentru aceasta, ii facea lui parte cu clericii. Si carteau clericii asupra patriarhului si-l urau si pe Roman si suparari ii faceau.
Iar, odinioara, la Vecernia Praznicului Nasterii lui Hristos, venind imparatul in biserica, si Roman aseza lumanarile, clericii de rautate cuprinzandu-se, il trageau la amvon, zicandu-i: "La parte asemenea cu noi esti, sa canti acum ca si noi". Aceasta o faceau spre rusinarea lui, ca stiau ca nu poate sa faca aceasta. Iar Roman s-a rusinat foarte de o defaimare ca aceea si plangea. Si, dupa savarsirea slujbei, iesind toti din biserica, s-a aruncat pe sine inaintea chipului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tanguindu-se cu amar si rugandu-se. Apoi, s-a sculat si a mers la casa sa si, neluand hrana din pricina mahnirii, a adormit putin. Si iata i s-a aratat lui in vis Preasfanta Stapana noastra Nascatoarea de Dumnezeu, care este mangaierea tuturor celor necajiti, tinand in mana o foaie mica de carte, si a zis cu glas lin catre Roman: "Deschide-ti gura". Si, deschizandu-si el gura sa, i-a pus Stapana intr-insa hartia, zicandu-i: "Mananc-o pe aceasta". Iar Roman a mancat si a inghitit hartia. Si s-a desteptat si n-a vazut pe nimeni, ca s-a facut nevazuta Ceea ce se aratase.
Deci, i s-a umplut lui inima de negraita dulceata si de mangaiere duhovniceasca si cugeta la vedenia sa.
Apoi, a simtit in minea sa intelegere de carte, ca Fecioara i-a deschis lui, precum oarecand si Fiul ei Apostolilor, "mintea, ca sa priceapa Scripturile" (Luca, 24, 45). Si i s-a umplut inima lui de intelepciune mare si a inceput, cu lacrimi, a da multumita Invatatoarei sale, ca intru putina vreme l-a intelptit pe el, mai mult decat ar intelege cineva, invatand multi ani.
Deci, venind vremea cantarii cea de toata noaptea, a mers in biserica, bucurandu-se si veselindu-se de darul cel dat lui de la Fecioara cea cu dumnezeiesc dar daruita. Iar, cand a sosit ceasul cantarii condacului, s-a suit Sfantul Roman pe amvon (ca obicei era ca pe amvon sa se cante condacul) si a cantat cu dulce glas, al sau condac, pe care in mintea sa l-a alcatuit, zicand: "Fecioara, astazi, pe Cel mai presus de fire naste, si pamantul pestera Celui neapropiat aduce..." Deci, toti, vazand si auzind aceasta, s-au minunat si cu dulceata au ascultat cantarea, luand aminte la puterea cuvintelor celor ce se cantau.
Iar dupa cantare, l-a intrebat patriarhul de unde are el aceasta intelepciune? Iar el n-a tainuit puterea Nascatoarei de Dumnezeu, ci a marturisit darul ei, proslavind pe cereasca Invatatoare care l-a inteleptit pe el. Si s-au rusinat clericii cei ce l-au mahnit si, pocaindu-se, au cazut la picioarele lui Roman, cerandu-si iertaciune. Iar patriarhul l-a facut pe el indata diacon. Si curgea din gura lui, ca un rau, intelepciunea, iar cei ce mai intainte il defaimau pe el, pentru nestiinta, acum de la dansul se invatau. Deci, a facut Roman multime de condace la praznicele Domnesti si ale Nascatoarei de Dumnezeu si la sfintii mai de seama, incat se afla, condacele lui ca la o mie si mai multe. Si de toti era iubit si cinstit foarte. Si, petrecandu-si vremea vietii sale cu dumnezeiasca mangaiere si cu dreptate, s-a mutat la vesnicele lacasuri si acum, cu cetele ingeresti, cantare intreit sfanta canta lui Dumnezeu, in veci. Amin.



Vezi şi:

http://constantindibos.blogspot.com/2008_09_01_archive.html

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage01Oct.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1188

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie01.htm

marți, 29 septembrie 2009

Proloagele din 30 septembrie




Luna septembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului, Sfintitului Mucenic Grigorie Luminãtorul, episcopul Armeniei Mari (325).


Acest Sfant era din Armenia Mare, de neam imparatesc si a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian si a marelui Constantin. De mic copil a fost dus in Cezareea Capadochiei si a fost crescut in crestineasca credinta, in care s-a botezat.
Deci, desavarsindu-se in cuvantul mantuirii, s-a aprins de marea dorinta de a merge sa binevesteasca Evanghelia in tara sa si la neamul armenilor. Si Dumnezeu intarea cu minuni cuvantul si viata Sfantului Grigorie, slujitorul Sau. Multe chinuri a indurat din partea neamului partilor si, mai ales, din partea lui Tiridate, imparatul lor, care jertfea Artemidei, idolul sau, si nu putea suferi credinta in Hristos a Sfantului. Vazand insa semnele ce se faceau, la urma, Tiridate imparatul a deschis singur ochii la lumina si a primit botezul. Ca urmare, toata Armenia s-a intors la credinta crestina in Hristos, poporul sfaramand capistele idolesti si zidind biserici.
Si a fost sfintit Sfantul Grigorie, de catre Leontie al Cezareei Capadochiei, fiind cel dintai episcop al armenilor, si sfintind preoti, a botezat tot poporul, pana la cel din urma satean. Iar imparatul Tiridate, daruia indestula avere bisericilor lui Dumnezeu. Si multe manastiri a intemeiat, intru care bine inflorea evanghelica desavarsire. Tot el a purtat flacara credintei la multe alte neamuri de pe langa Marea Caspica si a ajuns si in Caucaz.
Sfantul Grigore a pastorit Biserica Armeniei 31 de ani. Este al treizeci si saselea episcop, care a semnat pe lista celor 318 Parinti de la Niceea (325). Se spune ca el a infiintat alfabetul armenesc si ca el a talmacit si Biblia in limba armenilor. O particica din moastele sale se afla la biserica "Sfantul Gheorghe Vechi" din Bucuresti. Se mai spune, de asemenea, ca de la hirotonia sa ca episcop, Sfantul petrecea vreme indelungata in singuratate si prin munti. Deci, foarte multe si preaslavite mununi facand, si la prea adanci batranete ajungand, cu pace s-a mutat catre Domnul.





Întru aceastã zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si douã cuvioase Mucenite femei si fecioare.


Aceste doua Sfinte femei erau de neam slavit si mare si au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian si a lui Tiridate, imparatul partilor. Ele erau fecioare daruite cu frumusete, fiind calugarite. Deci, fiindca n-au voit a se insoti cu imparatul Tiridate, Ripsimia impreuna cu Gaiani au fugit in partile Armeniei. Afland de insa aceasta, Tiridate, imparatul acestor locuri, a trimis si le-a adus acasa. Si o silea pe Risimia catre nelegiuita impreunare, dar cu puterea lui Hristos, n-a biruit-o pe ea. Si nedobandindu-si dorinta, zacea ca un mort. Deci, fugind ea, ostasii imparatului gonind-o si prinzand-o, mai intai i-au rupt hainele, apoi, legandu-i mainile dinapoi, i-au taiat limba si trupul i l-au ars si i-au scos ochii si, fiind taiata in bucati, si-a dat fericitul ei suflet. Au fost ucisi cu ea inca saptezeci de barbati crestini si treizeci si doua femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gat si, fiind despuiata de piele pana la sani, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.




Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre descoperirea Sfintei Jertfe.

Graia Sfantul Efrem despre un frate, ca, fiind sobor intr-o Duminica, sculandu-se, dupa obicei, sa intre in biserica, l-a batjocorit pe el diavolul, zicandu-i lui in cuget: "La ce mergi in biserica? Ca sa primesti paine si vin, ca si cand ar fi Trupul si Sangele lui Hristos? Nu te batjocori". Iar fratele, crezandu-si cugetul, n-a mers la biserica, dupa obicei. Insa fratii il asteptau pe el, ca asa era obiceiul in pustia aceea: nu faceau sobor, adica rugaciuni, pana nu se adunau toti fratii. Deci, l-au asteptat pe el mult si el nu venea. Iar unii dintre ei, sculandu-se, au mers la chilia lui, zicand ca fratele cumva s-a imbolnavit, sau, poate, a si murit. Si cum au venit la chilia lui, l-au intrebat pe el: "Pentru care pricina n-ai venit la sobor, frate?" Iar el se sfia si se rusina a le spune lor. Inca, cunoscand ei sfatul cel cu rau mestesug al diavolului, au cazut la picioarele lui cu umilinta, ca sa le spuna si lor sfatul cel diavolesc. Iar el le-a marturisit lor, zicand: "Ierati-ma, fratilor, dar cum m-am sculat, dupa obicei, ca sa merg la biserica, mi-a zis mie un cuget, ca nu este Trupul si Sangele lui Hristos acolo unde mergi, ci iei numai paine si vin. Deci, daca voiti sa vin cu voi impreuna, intariti-mi mie cugetul pentru Sfanta Jertfa". Iar ei au zis: "Scoala-te si sa vii cu noi si ne vom ruga lui Dumnezeu ca sa-ti ajute si vazuta sa-ti arate tie puterea Lui cea tainuita si nevazuta". Si, sculandu-se, a venit la dansii in biserica. Si s-a facut rugaciune la Dumnezeu pentru acest frate, ca sa i se arate lui puterea tainelor celor dumnezeiesti. Si cand au inceput a face sobor, adica rugaciune, l-au pus pe fratele in mijlocul bisericii, iar el, pana la slobozirea soborului, n-a incetat cu lacrimi a-si spala fata sa. Apoi, dupa sobor, adica dupa slobozirea de la rugaciune, chemandu-l pe el, parintii si fratii l-au intrebat zicand: "Cele ce ti-a aratat tie Dumnezeu, spunandu-ne noua, ca si noi sa ne folosim". Iar, el, cu lacrimi, a inceput a zice: "In vremea cand s-a citit invatatura Apostolului si cand a stat diaconul si a citit Sfanta Evanghelie, atunci am vazut acoperamantul bisericii deschis si se vedeau cerurile si fiecare cuvant al Evangheliei, ca focul se facea si se vedea pana la cer; si dupa ce s-a facut sfarsitul Evangheliei si dupa aducerea Dumnezeiestelor Daruri la altar, chemand clericii pe Duhul Sfant, am vazut cerurile deschise si foc pogorandu-se impreuna cu multime de Sfinti Ingeri, iar deasupra lor alte doua fete preafrumoase, a caror frumusete a o spune nu este cu putinta, ca era lumina lor ca fulgerul si in mijlocul celor doua fete era un prunc mic; Ingerii stateau in jurul Sfintei Mese, iar fetele cele doua stateau desupra, pe Sfanta Masa, iar Pruncul in mijlocul lor. Iar, dupa ce s-a facut sfarsitul Dumnezeiestilor Taine, s-au apropiat slujitorii din cler, ca sa franga Painea punerii-inainte si am vazut eu cele doua fete, care erau deasupra, pe Sfanta Masa, ca au legat mainile si picioarele pruncului celui din mijlocul lor si au scos cutitul si au junghiat pe Prunc si au varsat Sangele Lui in Paharul ce era pe Sfanta Masa, si sfaramand Trupul Lui, painea si vinul erau Trupul si Sangele Domnului. Atunci, mi-am adus aminte de Apostolul care zice: "Pastele noastre, Hristos, S-a junghiat pentru noi". Iar cand se apropiau fratii, ca sa primeasca Sfanta Impartasanie, s-a facut minune: ca li se da lor si Trupul cel de carne, iar dupa ce primeau, zicand: "Amin", Trupul se facea Paine in mainile lor. Si eu, daca am venit sa primesc, mi s-a dat Trupul si nu puteam sa-l primesc, apoi, am auzit un glas in urechile mele, zicandu-mi: "Omule, pentru ce nu primesti? Au nu este aceasta ceea ce ai cautat tu?" Si am zis: "Milostiv, fii Mie, Doamne, ca Trup de carne nu pot sa primesc." Si iarasi, mi-a zis mie: "Daca ar fi putut omul sa primeasca Trup, Trup ar fi aflat, precum si tu l-ai aflat. Dar nu poate nimeni sa primeasca Trup, pentru aceasta a poruncit Dumnezeu, ca la Sfanta Jertfa Trupul Domnului sa se prefaca in paine, iar Sangele Lui in vin. Ca, adica, daca crezi, sa primesti ceea ce ai in maini." Si indata ce am zis: "Cred Doamne, si Amin" şi Trupul cel ce era in mainile mele s-a facut paine. Si, laudand pe Dumnezeu, am primit Sfanta Jertfa.
Iar, dupa ce s-a ispravit cantarea soborului si au venit clericii, impreuna am vazut, iarasi, pe Prunc in mijlocul celor doua fete. Si am vazut acoperamantul bisericii deschis si dumnezeiestile Puteri si inaltandu-se la cer si Pruncul in mijlocul fetelor". Acestea auzindu-le, fratii multa umilinta au primit si s-au dus pe la chiliile lor, inaltand slava lui Dumnezeu.




Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre mãrturisirea pãcatelor.


Marturisiti-va pacatele voastre, pentru ca, prin marturisire se vindeca ranile cele sufletesti, precum si vatamarea trupeasca, aratandu-se la doctor, se tamaduieste iar cea tainuita, boala mare face, iar mai pe urma aduce moarte. Asemenea si pacatele cele tainuite omoara si trupul si sufletul si bucurie fac diavolului. Mare si bun lucru este marturisirea pacatelor, precat tainuirea lor este bucurie satanei. Cineva, amagindu-se graieste: "Astazi sa-mi fac placerea mea, iar maine ma voi pocai". Dar cine stie de va ajunge sau nu ziua de maine? Ca, fara de veste, vine moartea si-l pierde pe el. Iar, daca este cineva carturar, apoi diavolul ii baga lui in cap un gand, zicandu-i: "Tu iti stii si singur gandurile tale si ceea ce zice Scriptura stii, precum si ceea ce Sfintii Parinti au poruncit; deci tamaduieste-te si singur, fara duhovnic". Nu asculta gandurile acelea si nu zabovi a-ti tamadui, marturisindu-ti, pacatele tale, ca sa fii iertat si in veacul de acum si in cel viitor.




Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage30Sep.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie30.htm
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=26&p2000_imageid=1187

duminică, 27 septembrie 2009

Proloagele din 29 septembrie




Luna septembrie în 29 de zile: Cuviosul Pãrintele nostru Chiriac Sihastru.


Acesta a fost pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450) si a lui Leon cel Mare (457-474) in cetatea Corint. Tatal sau se chema Ioan, fiind preot al bisericii din Corint, iar mama lui era Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, care l-a facut citet la aceeasi biserica. Deci, plinind el de la nasterea sa optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim si, mergand in lavra, a fost facut calugar de marele Eftimie. Si, aratand el multa nevointa, a petrecut 30 de ani in ascultarile manastirii cu viata de obste apoi, la saptezeci de ani, a inceput a se nevoi in pestera Sfantului Hariton, ca pustnic.
In vremea aceasta, se inmultea eresul lui Origen, in Sfanta Cetate, la a carui dezradacinare, Cuviosul Chiriac a indurat multe osteneli, cu rugaciunea si cuvantul, intorcand pe cei inselati de la amagire si intarind pe cei credinciosi in dreapta credinta si proorocind grabnica risipire a eresului, prin grabnica moarte a incepatorilor ereziei, Hon si Leontie.
Deci, la nouazeci si noua de ani ai vietii sale, a mers Cuviosul Chiriac la liniste si s-a linistit in munte, vreme de inca noua ani, inainte de sfarsitul sau. Si avea Cuviosul un leu mare si infricosator, care nu vatama pe frati, paznic al lui de talhari si al verdeturilor lui, de caprele salbatice. Si era Sfantul Chiriac bland si primitor si spunea mai dinainte cele ce aveau sa fie. Si era drept la trup, cu cuviinta si cu har, pastrand la peste o suta de ani de varsta, toate partile trupului intregi si neschimonosite de batranete. Si niciodata nu s-a aflat sezand degeaba, ci, sau se ruga sau lucra ceva. Si, asa, ajungand la adanci batraneti si facand multe minuni, cu harul lui Hristos, a raposat in Domnul.




Întru aceastã zi, povestire din viata Pãrintelui nostru Chiriac Sihastrul.


Intru aceasta vreme se inmultea eresul lui Origen, pentru dezradacinarea caruia Sfantul Chiriac a suferit multe osteneli si, cu rugaciunea si cuvantul, pierzand ereticeasca si fara de Dumnezeu invatatura, pe cei inselati i-a intors de la amagire, iar pe dreptcredinciosi i-a intarit in credinta, de care lucru graieste Chiril, scriitorul cartii acesteia, asa:
Eu, zice el, iesind atunci din Lavra marelui Eftimie, am mers in Lavra Sfantului Sava, la parintele Ioan, episcopul cel din liniste (sihastrie) si am fost trimis de dansul cu carti la ava Chiriac, instiintandu-l de razboiul ce a fost cu ereticii in Sfanta Cetate si rugandu-l pe el sa se osteneasca in rugaciuni catre Dumnezeu, ca degraba sa cada invataturile lui Hon si Leontie, capeteniile ereticesti, care barfesc asupra lui Hristos hulirile lui Origen. Si, sosind eu la locasul Suchiului, am mers la pestera Cuviosului Hariton si, inchinandu-ma fericitului Chiriac, i-am dat scrisoarea si i-am spus si din gura cele ce-mi poruncise minunatul Ioan Sihastrul. Iar el mi-a zis mie: "Sa nu se mai mahneasca parintele cel ce te-a trimis, ca degraba vom vedea, cu darul lui Dumnezeu, risipirea eresului". Si a poruncit despre grabnica moarte a lui Hon si Leontie, care raspandeau dogmele lui Origen. Deci, intinzand cuvantul de invatatura, Cuviosul mi-a aratat mie nebunia si amagirea origenistilor si cum ca, prin dumnezeiasca descoperire i s-a aratat lui otrava eresului acestuia si pierzarea celor inselati de el. Apoi, fericitul, intelegand din vorbe ca sunt calugar din Lavra marelui Eftimie, mi-a zis: "Iata, dar, frate, partas al manastirii mele esti". Si a inceput a spune multe despre Sfantul Eftimie, spre folosul meu. Si asa, cu povestirile cele folositoare si cu vorba lui cea dulce hranindu-mi sufletul meu, m-a slobozit cu pace. Si degraba s-a implinit proorocia fericitului Chiriac, ca au murit de naprazna incepatorii eresurilor si s-a risipit ereticeasca putere si a incetat razboiul cel din mijlocul dreptcredinciosilor. Atunci Chiriac, fara de grija fiind, a iesit din pestera Cuviosului Hariton si a mers, iarasi, la sihastrie in Susachim, la nouazeci si noua de ani ai vietii sale si a sihastrit intr-insa noua ani. Drept aceea, eu iarasi poftind sa vad fata cea cu sfanta podoaba a Cuviosului si sa ma indulcesc de vorbele lui cele dulci, am mers in locasul Suchiului, la fericitul Chiriac, si am aflat acolo pe Ioan, ucenicul lui.
Iar cand ne apropiam de locul acela, ne-a intampinat pe noi un leu foarte mare si infricosator pe care, vazandu-l, m-am temut foarte. Iar Ioan, ucenicul Sfantului, vazandu-ma inspaimantat, mi-a zis: "Nu te teme, frate Chiril, ca leul acesta este ascultator al parintelui nostru si nu vatama pe fratii ce vin la dansul". Iar leul, vazandu-ne pe noi venind la staret, a pasit in laturi din cale. Si, vazandu-ma pe mine, ava Chiriac a zis: Iata, fratele manastirii mele, Chiril, vine la mine, si s-a bucurat de mine". Apoi, facand rugaciune, am inceput sa vorbim si Ioan, ucenicul lui, i-a spus de mine: "Parinte, fratele Chiril, vazand leul, s-a temut foarte". Deci, mi-a zis mie staretul: "Sa nu te temi, fiule Chiril, de leul acesta, ca petrece cu mine, si-mi pazeste aceste putine verdeturi de caprele salbatice". Si, vorbind, mi-a spus mie multe din marele Eftimie si de alti parinti pustinici, care au vietuit cu fapte bune; apoi, a poruncit sa-mi puna inainte mancare. Si, mancand noi, a venit leul si sta inaintea noastra. Si, sculandu-se, staretul i-a dat lui o parte din paine, zicandu-i: "Mergi de pazeste verdeturile". Iar mie mi-a zis: "Vezi, fiule, leul acesta? Nu numai verdeturile imi pazeste, ci si pe talhari si pe barbari ii goneste de aici. Ca de multe ori, oameni rai au napadit asupra acestui loc sarac si i-a gonit pe ei leul". Iar eu, auzind acestea, m-am mirat si am proslavit pe Dumnezeu, Cel ce a supus fiarele salbatice, ca pe niste oi, placutului Sau. Si am petrecut la dansul o zi si multa invatatura de la dansul am luat. Iar a doua zi, facand rugaciune, mi-a dat blagoslovenie si m-a slobozit cu pace, poruncind ucenicului sau sa ma petreaca. Si, iesind, am aflat leul sezand in cale si mancand o capra salbatica. Si m-am oprit, neindraznind a merge pe langa el. Iar el, vazandu-ne pe noi ca stam, si-a lasat vanatul sau si s-a abatut din cale, pana ce am trecut.
Locul unde Cuviosul vietuia era sec si fara apa si fantana nu avea. Deci, sapand fericitul o groapa intr-o piatra, aduna intr-insa apa iarna si destula ii era, spre trebuinta si spre adaparea verdeturilor, pe toata vara. Iar intr-o vara, in luna lui iulie, fiind arsita mare, a secata apa cea adunata in piatra si se mahnea Sfantul, neavand apa. Deci, ridicandu-si ochii la cer, s-a rugat zicand: "Dumnezeule, Cel ce ai scapat in pustie pe Israel cel insetat, da-mi mie in pustiul acesta putina apa, pentru cele de nevoie ale saracului meu trup". Si indata s-a aratat un nor mic deasupra Susachimului, unde vietuia, si a plouat in jurul chiliei lui si i-a umplut lui toate gropile, cele ce erau de piatra. Asa, degraba, a ascultat Dumnezeu pe robul sau.
Inca, socotesc de folos cu dreptate - zice scriitorul vietii acesteia, Chiril - a spune aici si aceasta pe care mi-a povestit-o mie parintele Ioan, ucenicul fericitului Chiriac. Umbland noi prin pustie, mi-a aratat mie un loc, zicandu-mi: "Aceasta este locuinta fericitei Maria". Si l-am rugat pe el, ca sa-mi spuna mie de dansa. Iar el a inceput a-mi spune: "A fost, zicea el, ceva mai inainte, ca mergand eu impreuna cu prietenul meu, fratele Paramon, la parintele Chiriac, cautand, am vazut de departe un om stand. Si socoteam ca este un pustnic si, sarguindu-ne, am mers la dansul, vrand sa ne inchinam lui. Si, daca ne-am apropiat de locul acela, el indata s-a ferit de noi. Apoi, ne-am infricosat si ne-am inspaimantat, socotind ca am vazut un duh viclean si stam la rugaciune. Iar, dupa rugaciune, cautand incoace si incolo, am aflat o pestera in pamant si am cunoscut ca nu duh viclean era, ci un rob al lui Dumnezeu este si s-a ascuns inaintea noastra. Si, mergand aproape de pestera, l-am rugat pe el cu juramant, ca sa se arate noua si sa nu ne lipseasca pe noi de rugaciunile sale si de folositoarele lui cuvinte. Si am auzit din pestera un raspuns ca acesta: "Ce folos voiti de la mine? Sunt o femeie pacatoasa si proasta. Si ne-a intrebat pe noi, zicand: "Voi unde mergeti? Si i-am raspuns ei: Noi mergem la parintele Chiriac Sihastrul. Ci, sa ne spui noua, pentru Dumnezeu, cum iti este numele si viata ta si de unde esti si pentru ce pricina ai venit aici. Iar ea a raspuns: Sa mergeti unde voiti sa mergeti si, cand va veti intoarce, va voi spune voua. Iar noi ne-am jurat, zicand: Nu ne vom duce, pana nu vom auzi de la tine numele si viata ta. Iar ea, vazandu-ne pe noi ca nu voim sa ne ducem, a inceput, din pestera sa si nearatandu-se, a ne spune asa: Eu ma numesc Maria si am fost cititoare de psalmi la biserica Invierii lui Hristos, dar diavolul pe multi ii ranea din pricina mea, si m-am temut ca sa nu fiu vinovata de sminteala spurcatelor ganduri ale cuiva si sa nu adaug pacate peste pacatele mele. M-am rugat lui Dumnezeu cu osardie, ca sa ma izbaveasca de pacat si de unele sminteli ca acestea. Deci, umilindu-ma, odinioara, cu inima, de frica lui Dumnezeu, am mers la Siloam si am scos un vas cu apa si am luat si o cosnita de bob muiat si am iesit noaptea din cetate si, incredintandu-ma dumnezeiescului ajutor, m-am dus in pustie. Iar Dumnezeu a binevoit de m-a adus in acest loc si am optsprezece ani vietuind aici si, cu darul lui Dumnezeu, nu mi-a sfarsit apa, nici cosnita de bob, pana astazi. Ci, ma rog voua, mergeti acum la parintele Chiriac si sfarsiti slujba voastra, iar, cand va veti intoarce, sa ma cercetati si pe mine, saraca.
Aceasta auzind-o, am mers la parintele Chiriac si i-am spus lui toate cele ce am auzit de la fericita Maria. Iar parintele s-a minunat si a zis: Slava tie, Dumnezeul nostru, cati sfinti ascunsi ai, nu numai barbati, ci si femei, slujindu-ti Tie in taina. Ci sa mergeti, fiii mei, la placuta lui Dumnezeu si ce va zice voua, sa paziti. Deci, intorcandu-ne de la parintele Chiriac, am mers la pestera fericitei Maria si am strigat-o, zicand: "Roaba lui Dumnezeu, Maria, iata, am venit dupa porunca ta; si nu ne-a raspuns. Apoi, apropiindu-ne de intrarea pesterii, am facut rugaciune si nu ne-a raspuns noua. Deci, intrand inlauntrul pesterii, am aflat-o pe ea raposata in Domnul. Iar din sfant trupul ei iesea mare si frumoasa mirosire si nu am avut in ce sa o invelim si sa o ingropam pe ea. Si ne-am dus la manastire si am adus de acolo toate cele de trebuinta si, imbracand-o, in ingropat-o pe ea in pestera si am astupat pestera cu pietre."
Aceasta mi-a spus parintele Ioan, iar eu m-am minunat de o viata ca aceasta, a roabei lui Dumnezeu si am socotit sa o dau in scris, spre umilinta celor ce o vor auzi si intru slava iubitorului de oameni Dumnezeu, Care da rabdare celor ce-L iubesc pe El.





Întru aceastã zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Dada, Govdela si Casdoas, fiu si rudenii ai lui Saporie, împãratul persilor (sec.IV).

Intru zilele lui Saporie cel Mare, imparatul persilor, tatal Sfantului Govdela, era un oarecare crestin anume Dada, mai de frunte la iatacul imparatesc, preaiubit si neam imparatului, trimis sa domneasca in tarile ce erau sub stapanirea persilor si el credea, aratat, in Hristos. Deci, parandu-l oarecine la imparat, acesta a trimis la dansul pe Andramelec, cel mai mare dintre dregatorii lui, ca sa afle adevarul, si, gasindu-l ca adevarat crede in Hristos, a scris de aceasta imparatului. Iar imparatul, scriindu-i raspunsul, i-a dat putere asupra oricarui crestin. Si acest raspuns l-a trimis cu fiul sau, Govdela. Deci, primind Andramelec raspunsul si Govdela sezand alaturi cu dansul, a inceput a face cercetare si, luandu-i seama ce aveau ei in gandul lor, au aflat pe Sfantul, crezand cu tot sufletul in Domnul nostru Iisus Hristos si vrand sa moara cu osardie pentru Dansul.
Atunci, au aprins un cuptor de foc foarte mare si au poruncit sa bage pe Sfantul intr-insul. Si, aprinzandu-se cuptorul foarte si intaltandu-se para focului, incat se ingrozeau cei ce o vedeau, au adus pe Sfantul Dada sa-l arunce intr-insul, ca nu se supuneau paganiei.
Deci, daca s-a apropiat de cuptor si si-a facut semnul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, au vazut cuptorul stins si izvorand apa, in loc de vapaie. Si se minunau toti o minune mare ca aceea. Iar fiul imparatului, Govdela, a zis: "Iubitul meu Dada, cine te-a invatat niste farmece ca acestea?" Iar el a zis catre dansul: "Macar de te-ai fi invrednicit si tu sa fi invatat de la dascalul meu". Si Govdela a zis: "Dar, de voi crede in Hristosul tau, putea-voi sa fac si eu lucruri ca acestea?" Zis-a Dada: "Nu numai ca acestea vei face, ci cu Dansul vei imparati". Si a poruncit Govdela de a aprins un cuptor si, chemand el numele lui Hristos, indata l-a stins si, cazand la Sfantul, a crezut in Hristos.
Acestea vazand, Andramelec s-a dus de a spus toate imparatului. Deci, imparatul, auzind ca fiul sau s-a facut crestin, a trimis de l-au adus si a poruncit sa taie toiege cu ghimpi si a pus patru slujitori de l-au batut, care, obosind si nemaiputand, a pus pe altii in locul lor. Iar Sfantul, fiind batut peste tot trupul, se ruga intru sine, ca sa i se dea rabdare. Si, aratandu-i-se, ingerul il intarea zicandu-i: "Fii barbat, ca eu sunt cu tine". Si, bagandu-l in temnita, a stat acolo cinci zile.
Dupa aceea, un oarecare Gargal, luand voie de la imparatul asupra Sfantului si asupra tuturor crestinilor si scotand pe Sfantul din temnita si batandu-l cu vine de bou. Sfantul se ruga si osandea legea tatalui sau. Atunci, a poruncit Gargal sa-i scoata doua fasii de piele de la picioare pana la cap, zicand: "Lasa, ca va veni, cu adevarat, Hristosul tau si te va tamadui". Si, dupa aceasta, legandu-l foarte tare, l-au bagat iar in temnita. Deci, legaturile singure dezlegandu-se si Sfantul indata facandu-se sanatos, precum era si mai inainte, Gargal vazand aceasta, se minuna si a mers de a spus imparatului. Iar imparatul i-a zis: "Mergi de-l omoara pe pagan, ca nu-mi este fecior, ci-mi este vrajmas, de vreme ce a crezut in Hristos". Deci, i-a bagat o frigare arsa prin ureche, ce a razbatut in celalta ureche si l-a aruncat in temnita. Iar el, facand rugaciune, a venit ingerul Domnului si i-a scos frigarea si l-a tamaduit. Deci, Gargal, vazand aceasta, iarasi, l-a batut cu vine de bou si l-a inchis, iar, a doua zi, l-a batut cu bete de rugi. Dupa aceea, zgariindu-i coastele cu unelte de fier, fara mila zicea: "Ia sa vedem, veni-va Hristos sa te tamaduiasca?" Si numai cat s-a rugat, fiind in temnita, indata s-a tamaduit, slavind si multumind lui Hristos Dumnezeu. Deci, vazandu-l cei ce erau in temnita s-au minunat, zicand: "Mare este Dumnezeul crestinilor!" Iar stapanitorul, maniindu-se, a poruncit sa-l ia cu carlige de fier, sa-l spanzure de umeri si sa stea asa de la al treile ceas, pana la al noulea, si, facandu-se aceasta, Sfantul se ruga intru sine, fiind spanzurat. Deci, pogorandu-l de acolo, l-au dus, iarasi, in temnita. Iar mama sa si sora sa doreau ca sa-l vada, dar se temeau de imparat.
Deci, imparatul auzind, a zis catre Gargal: "Inca tot traieste acel fermecator Govdela?" Iar el a zis: "Asa, imparate, inca este viu. Si eu multe chinuri i-am facut lui, dar tot este viu". Atunci, imparatul a poruncit sa-i descopere pielea capului, incepand de la spate, sa-i acopere obrazul. Si, facandu-i si aceasta, iar l-a bagat in temnita si el slavea pe Dumnezeu. Iar dimineata, afland ca tot este viu, i-au dezradacinat unghiile de la maini si de la picioare si cele patru masele mari si l-au auncat in temnita, ca pe un mort, poruncind sa nu-i dea nici apa, nici sa intre cineva la dansul. Iar sora-sa, a mers la dansul si i-a dat apa, zicand temnicierului sa nu spuna cuiva, ca-si va pune capul. Deci, pana aici primea Sfantul tamaduirile, de vreme ce inca nu era sufletul lui intarit si intemeiat. Iar daca i s-a adevarit credinta, nu-i mai trebuia lecuire. Ci, luand rabdare, indraznire si osardie la chinuri, cu luminarea Sfanului Duh, aflandu-se si ranit, se bucura si tamaduia pe toti, si toti se minunau de aceasta.
Deci, mai era si un alt oarecare Gargal, fermecator, ce se afla in temnita, pentru multe rele ce facuse, care, vazand rabdarea Sfantului si acele slavite si minunate lucruri ce se faceau de catre dansul, a cazut la picioarele Sfantului, zicand: "Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomeneste-ma si pe mine inaintea Hristosului tau". Iar Sfantul i-a zis: "Crede intr-Insul si te va izbavi de toate relele tale". Si Gargal a zis: "Cred intru Tine, Doamne Iisuse Hristoase". Si s-a alaturat lui Govdela. Deci, a doua zi, i-a adus stapanitorului pe amandoi inaintea sa si, dezbracand pe Gargal, a poruncit de l-au batut cu toiege si el, catand la cer, zicea: "Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tau patimesc, intareste-ma". Si acestea zicand, si-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar pe Sfantul Govdela, punandu-l intr-un teasc de lemn, i-au strujit picioarele si aprinzand niste faclii, i-au ars subtiorile. Deci, bagandu-l in temnita, cei inchisi se ungeau cu sangele de pe trupul Sfantului si se lecuiau de ranile lor, ce le aveau din batai si alti bolnavi intrau si se tamaduiau si slaveau pe Dumnezeu. De care lucru auzind, dregatorul nu credea. Iar peste cincisprezece zice, scotandu-l din temnita, l-au aflat intreg si sanatos si, vazandu-l se minunau. Deci, punand intr-o caldare iarba, pucioasa si smoala si fierbandu-le foarte, a poruncit sa bage pe Sfantul intr-insa, iar Sfantul, cautand la cer si rugandu-se, s-a aruncat inauntru, dar spargandu-se caldarea, a iesit sanatos si neatins de smoala. Atunci Gargal socotindu-se cu sotii lui, au rastignit pe Sfantul gol, sus pe un lemn si l-au sagetat multa vreme. Si era de vazut lucru preaslavit, de vreme ce, nu numai ca Sfantul ramanea neranit, ci si sagetile, ce se slobozeau asupra lui, se duceau in vazduh. Aceasta i-a facut pe toti de s-au cutremurat, iar cel ce a dat sfatul acesta a tras cu arcul asupra Sfantului, dar sageata s-a intors si i-a scos ochiul cel drept. Deci, vazand iarasi, imparatul toate lucrurile desarte, a trimit pe fiica sa, Casdoas, sa invete pe Govdela si sa-l intoarca. Iar ea, daca s-a dus, invatandu-se de fratele sau, s-a facut crestina. Deci, imparatul maniindu-se, de aceasta, a poruncit de a pus pe fiica sa de au batut-o cu toiege, apoi au bagat-o in temnita si, durand-o ranile ce primise, a zis catre Sfantul: "Roaga-te pentru mine, ca nu pot rabda chinurile." Iar Sfanul i-a zis: "Sa nu-ti lipseasca credinta lui Hristos si nadajduiesc in Acela in Care ai crezut, ca nu te vor mai cuprinde chinurile, nici vei mai cunoaste alta durere." Apoi, scotand imparatul pe Sfantul Govdela, a poruncit sa-i lege mainile si picioarele si sa-l arunce in picioarele cailor de la moara, ca sa-l calce toata noaptea. Deci, facandu-se si aceasta, s-a pazit nevatamat, binecuvantand pe Dumnezeu. Iar dimineata, aflandu-se sanatos si dezlegat de legaturi, se minunau toti. Deci, au ars si niste tepi de fier si l-au mai ars. Apoi, a poruncit de i-au bagat doua carlige de fier prin mani si l-au spanzurat intre doua lemne, fiind de trei coti departare unul de altul. Dar Sfantul, si spanzurat, tot se ruga. Iar Dadi si Alvin, crestini fiind, staruiau si scriau chinurile Sfantului, in taina, de frica imparatului. Catre ei a zis Sfantul: "De puteti, aduceti-mi apa si undelemn, ca sa ma botezez, iar de nu puteti, rugati-va, ca sa se faca aceasta." Si, graind aceste cuvinte, iata, un norisor, mic cat cat o neghinita, l-a acoperit pe Sfant si au turnat pe capul lui undelemn si apa multa si a auzit glasuri zicandu-i: "Iata ca ai primit Sfantul Botez, robule al lui Dumnezeu, Govdela". Si s-a facut fata lui ca lumina si a iesit mult miros frumos. Iar Sfantul, auzind glasul, spanzurat fiind pe acel lemn, facea rugaciune catre Dumnezeu, multumindu-I si slavindu-L. Deci, Gargal pogorandu-l si dintru acel chin, ascutind trestie, a pus de l-a impanat pe tot trupul de la picioare, pana la cap. Si, astfel, stand impanat multe ceasuri, si, iarasi, Sfantul rugandu-se catre Dumnezeu, si-a dat sufletul. Atunci, Gargal i-a legat picioarele cu streanguri si atarnandu-l de cozile unor cai neinvatati, i-au tarat trupul gol, prin locuri rele si pietroase, de i se rupea carne in bucati de pe dansul, si ce a mai ramas din trupul lui, l-au taiat si l-au facut trei parti si l-au risipit. Iar crestinii, cei mai sus zisi, barbati care erau si preoti, adica Dadi si Avdin si Armazac diaconul, le-au luat si le-au dus la casele lor. Si infasurandu-le cu panza si cu aromate, le-au ingropat cu osardie. Iar pe Sfantul Dada cel slavit, varul imparatului, chinuit mai inainte cu multe feluri de chinuri, l-au taiat in bucati si asa s-a savarsit si el in Domnul. Iar oarecare iubitori de Dumnezeu, adunand si bucatile moastelor lui, le-au ingropat la loc insemnat.
Deci, cei trei barbati, ce s-au pomenit mai inainte, cantand toata noaptea, cand a fost la miezul noptii, s-a aflat in mijlocul lor si Sfantul Govdela, care le-a zis: "Imbarbatati-va in Domnul, fratilor si stati intariti si neschimbati si nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar pe suflet nu pot sa-l ucida." Iar ei, daca l-au vazut, s-au bucurat si, iarasi, le-a zis: "Dumnezeu sa va dea plata pentru cele ce ati ostenit pentru mine". Deci, plecandu-si capul catre Dadi, a zis: "Ia cornul cu undelemn si Sfantul Trup al lui Hristos si intra in gradina imparatului si unge pe sora-mea Casdoas si o impartaseste cu Sfantul Trup.". Deci, acelea luandu-le, a mers si cum a sosit la poarta i s-a aratat ingerul Domnului si a intrat cu dansul si, botezand-o preotul si impartasind-o cu Trupul Domnului i-a zis ei: "Mergi si dormi, pana la venirea Domnului nostru Iisus Hristos" si, indata, luand ingerul sufletul ei, l-a adus la cer. Iar dimineata, mama sa, intrand la dansa si afland-o savarsita, s-a dus la imparat si i-a zis: "De acum inainte, bucura-te tu si imparatia ta. Ca fiul meu, ca si cum ar fi avut el singur greselile a mii de ucigasi, cu mii de chinuri muncindu-l tu, s-a savarsit. Iata, acum, si fiica mea, ca si cum ar fi ucis pe tatal ei, omorata cu toiege s-a savarsit si ea". Acestea auzind, cumplitul si nemilostivul acela bautor de sange imparat nu s-a plecat nicidecum moastele sfintei fiicei sale si, invelind-o spre mila. Iar imparateasa, luand aromate de tot felul cu mirosuri scumpe, a uns intr-o porfira imparateasca, a pus-o impreuna cu Govdela, fiul ei. Intru slava Bunului si Iubitorului de oameni Dumnezeului nostru, Caruia I se cuvine slava in veci, Amin.



Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage29Sep.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=26&p2000_imageid=1186
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie29.htm

Proloagele din 28 septembrie



Luna septembrie în 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Hariton Mãrturisitorul.


Acesta a trait pe vremea imparatului Aurelian (270-275), fiind din cetatea Iconiei si din tara Licaoniei, unde Sfantul stralucea in dreapta credinta, ca cel mai bun intre crestini.
Deci, fiind adus inaintea judecatorului si marturisind cu indrazneala ca zeii paganilor sunt diavoli, iar Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori, fara crutare; si atat l-au batut, incat carnea cade de pe oase, iar sangele se varsa ca un rau. Si, vazand ca era de-abia viu, incetara de a-l mai bate si, temandu-se ca degraba va muri, l-au dus la temnita, ca abia sufla. Si l-a intarit Dumnezeu si l-a facut sanatos. Deci, a doua oara l-au scos la judecata. Iar el, aceleasi marturisind, cu si mai mare manie s-a pornit judecatorul, poruncind sa-i arda trupul cu faclii si l-au fript ca pe niste carne de mancare. Si, iarasi, in temnita il aruncara.
Deci, murind Aurelian imparatul si prigonirile incetand, se vesti porunca pretutindeni, ca toti crestinii sa fie slobozi. Si era mare bucurie intre crestini. Atunci, a fost slobozit sanatos si Sfantul Hariton. Insa ostasul lui Hristos cel insemnat cu rani, s-a lepadat de lume si, alegand calea cea aspra, s-a facut pustnic. Si, mergand odata pe cale, fiind aproape de Ierusalim, a cazut in mainile talharilor, care, neavand ce sa ia de la dansul, l-au luat pe el, cu gandul sa ia un pret bun, vanzandu-l ca rob, si l-au dus la pestera lor. Dar el s-a izbavit de ei, intr-un chip ca acesta: un sarpe veninos, venind si intrand in vasul in care aveau talharii vin, si-a varsat otrava in vin, din care, band talharii, toti au murit. Iar Sfantul, facand pestera biserica, a strans acolo multime de calugari si cu aurul gasit la talhari a facut o manastire si ii invata pe frati calea cea mantuitoare a muncii si a rugaciunii. Si asa a intemeiat el trei manastiri, pasind din pustie, in mai mare pustie.
Si multi credinciosi veneau la dansul sa-i povatuiasca sa sa ia binecuvantare, deprinzand de la el curata vietuire crestineasca si necurmata slujire a lui Hristos. Deci, scotand dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratandu-se tamaduitor a tot felul de boli, la adanci batraneti a adormit in Domnul. Dumnezeului nostru, slava!




Întru aceastã zi, cuvânt despre pilda cea numita a trupului omenesc si a sufletului si despre Învierea mortilor.


Un oarecare om de bun neam a sadit vie si a ingradit-o pe ea cu gard. Si, ducandu-se la casa tatalui sau, a zis: "Pe cine voi face strajer la mostenirea mea? Ca, de voi lasa inaintestatatori dintre ai mei, apoi, imi vor pierde osteneala. Insa asa voi face: voi pune langa poarta un orb si un olog si, de va voi cineva din vrajmasii mei sa-mi fure via mea, orbul va auzi, iar ologul va vedea. Sau daca dintre acestia doi, ar voi vreunul sa o fure, ologul, adica, nu are picioare ca sa mearga acolo, iar orbul, de va si merge, apoi in prapastie va cadea". Si i-a pus pe ei langa poarta si s-a dus.
Iar dupa ce au stat ei multa vreme, a zis orbul ologului: "Oare ce este aceasta buna mirosire, ce se invaluieste pe dinafara de poarte?" A raspuns ologul: "Multe bunatati ale stapanului nostru sunt inlauntru, al caror gust este negrait. Ci, de vreme ce stapanul este mai intelept decat noi, pentru aceea te-a pus pe tine orb, iar pe mine olog si nu putem nicidecum sa mergem la acele bunatati si sa ne saturam". A raspuns orbul ologului, zicand: "Pentru ce nu mi-ai spus mie de aceasta mai inainte, ca n-am fi ramas numai cu dorinta si cu lipsa? Ca macar ca eu sunt orb, insa picioare am si puternic sunt ca sa te port pe tine; ia cosnita si te aseaza in spatele meu si eu te voi duce pe tine, iar tu sa-mi spui mie calea si toate bunatatile stapanului nostru le vom culege. Iar cand va veni stapanul nostru, vom ascunde de dansul lucrul nostru. Ca de ma va intreba pe mine, eu voi zice: Tu stii ca eu sunt orb. Sau de te va intreba pe tine si tu sa zici: Eu sunt olog. Si asa, mult mai intelepti vom fi decat stapanul nostru".
Deci, sezand ologul deasupra orbului si mergand, au furat poamele domnului lor. Iar, dupa o vreme, a venit stapanul viei aceleia si, vazand-o pe ea furata, a poruncit sa aduca pe orb si i-a zis: "Au nu te-am facut pe tine bun strajer la via mea, apoi, pentru ce ai furat-o pe ea?" A raspuns orbul: "Stapane, tu stii ca eu sunt orb, ca chiar de as fi voit, insa nu vad pe unde sa merg, ci a furat-o ologul, nu eu". Atunci a poruncit domnul sa pazeasca pe orb, pana ce va veni ologul si, venind, au si inceput singuri a se sfadi ei. Ologul, adica, zicea orbului: "De nu m-ai fi purtat tu pe mine, n-as fi putut merge nicidecum, de vreme ce eu sunt olog". Iar orbul zicea: "De nu mi-ai fi aratat tu calea, cum as fi mers eu acolo?" Atunci domnul, sezand la judecata, a inceput a-i judeca pe ei. Si le-a zis lor: "Precum ati furat, asa sa stea ologul pe orb". Deci, sezand ologul pe orb, a poruncit sa-i bata pe ei fara de nici o mila. Sa intelegeti puterea pildei acesteia: Omul cel de bun neam este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Iar via este pamantul si lumea aceasta. Iar gardul, Legea si poruncile. Slugile, care sunt cu dansul, sunt Ingerii. Ologul este trupul omenesc, iar orbul este sufletul. Ca au fost pusi langa poarte, arata ca adica i-a dat omului in stapanire toate cele pamantesti. Iar, calcand ei poruncile lui Dumnezeu, pentru aceea cu moarte s-au osandit. Iar cand va veni sa innoiasca pamantul si sa invieze mortii, precum graieste Pavel, atunci toti cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si vor invia, si vor iesi cei ce au facut bine, intru invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, intru invierea osandirii. Ca atunci sufletele, iarasi, vor intra in trupuri si vor lua rasplatire dupa fapte. Si se vor trimite pacatosii intru intunericul cel mai dinafara, unde va fi plans si scrasnirea dintilor, iar dreptii intru viata vesnica. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.




Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage28Sep.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie28.htm
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=26&p2000_imageid=1185

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Proloagele din 27 septembrie



Luna septembrie în 27 de zile: Sfântul Mucenic Calistrat si cei împreunã cu dânsul (+304).


Locul de nastere al Sfantului Calistrat a fost Cartagina, din Africa, iar cu slujba ostaseasca era la Roma, in zilele imparatului Diocletian (284-305) si tinea de tabara caruntului dregator Persentin.
Deci, pe cand era el cu toata tabara lui la Roma, s-a facut cunoscuta crestineasca lui dreapta credinta si, fiind prins de Persentin si marturisind ca Hristos este Dumnezeu adevarat, a fost batut cumplit, de curgea sangele din ranile lui, ca paraul. A fost, apoi, tarat cu trupul gol pe un loc cu harburi ascutite, si, bagandu-l intr-un sac, slujitorii l-au aruncat in mare, dar, rupandu-se sacul, Sfantul a iesit sanatos din valurile apei. Si, vazand aceasta minune, cei patruzeci si cinci de slujitori care-l batusera au crezut in Hristos. Si Persentin dregatorul a pus de i-a batut si pe acestia si i-a bagat impreuna cu Calistrat in temnita. Si-i invata Sfantul Calistrat in temnita, pe toti, despre Judecata, despre Inviere si despre suflet si celelalte dogme ale credintei.
Iar cand i-a scos din temnita si-i ducea pe toti din nou la judecata, trecand ei pe langa un templu pagan si facand rugaciune, toti idolii din templu au cazut la pamant, sfaramandu-se ca de un cutremur. Cei de fata, 184 de slujitori, vazand aceasta, au crezut si au marturisit si ei pe Hristos. Deci, tuturor acestora, impreuna cu Sfantul Calistrat, li s-au taiat capetele, in ziua de 27 septembrie. Dumnezeului nostru, slava!




Întru aceastã zi, cuvânt al Sfantului Evagrie, despre faptul de a nu judeca pe aproapele.


Vezi vreun pacat mai greu, decat a judeca pe aproapele? Ce, dar, este mai greu decat acela? Ca asa il uraste Dumnezeu si se intoarce de la unul ca acela, precum uraste cineva pe un vrajmas al sau. Deci, oare, nu suntem datori a ne cutremura si a ne teme? Ca stiti ce s-a intamplat staretului aceluia care, auzind de un frate de cazuse in desfranare, zisese: "O, rau a facut!". Oare, nu stiti cat de infricosator graieste de dansul in Pateric? Ca a adus Ingerul sufletul fretelui ce gresise si i-a zis lui: "Vezi, cel pe care l-ai osandit, a adormit. Deci, unde poruncesti ca sa-l pun? Intru imparatie sau la osanda?" Si, iarasi, a zis ingerul catre staretul acela: "De vreme ce tu esti judecator dreptilor si pacatosilor, spune, ce poruncesti pentru acest smerit suflet? Oare, il vei milui pe el sau chinurilor il vei da?" Si asa, acel staret se minuna si se inspaimanta de o hotarare ingereasca, precum aceea. Si si-a petrecut cu suspinuri si cu lacrimi cealalta vreme a vietii sale si se ruga lui Dumnezeu cu multime de osteneli, ca sa-l miluiasca pentru pacatul acela. Si a cazut el cu fata sa la picioarele Sfantului Inger si a luat iertaciune. Si, iarasi, i-a zis lui Ingerul: "Iata, ti-a aratat tie Dumnezeu ce este mai greu, adica, aceasta de a judeca pe fratele tau si niciodata, iarasi, sa nu faci lucrul acesta. Iata, de acum iertat esti."
Si dintr-aceasta vreme, niciodata nu a incetat sufletul batranului dintr-un plans ca acela, pana ce a murit. Apoi, ce vom lua noi, osandind pe aproapele? Ce, ni se cade noua, fiecaruia, fratilor, a lua aminte de la noi insine pentru ale noastre pacate. Ca, lui Dumnezeu unuia este cu putinta a indrepta sau a osandi, Celui ce stie asezarea fiecaruia si puterea, precum Acela singur stie. Ca in alt fel judeca pe episcop, intr-alt fel pe domn si pe boier, in alt fel judeca pe egumen si in alt fel pe ucenic, in alt fel pe batran si in alt fel pe tanar, in alt fel pe bolnav si in alt fel pe cel sanatos. Si cine va putea sa stie acele judecati ale Lui, fara numai El singur, Cel ce a facut toate si stie toate?




Întru aceastã zi, cuvânt de învãtãturã al lui Grigorie monahul: sã nu ne lenevim la a noastrã mântuire.


Nu este de cuviinta, fratilor, sa ne lenevim la a noastra mantuire, nici sa trecem cu vederea vremea cea data noua spre pocainta, pe care, iarasi, a o mai dobandi, nu vom putea. Ca foarte de primejdie lucru este, celor ce nu se pocaiesc acum si aici. Sa ne pocaim, drept aceea, de pacatele noastre, pana ce nu ne ajunge pe noi moartea. Ca de acolo nu ne vom putea intoarce, de vreme ce nu este intoarcere de acolo, ci vom merge in pamantul cel intunecat al intunericului celui vesnic, unde nu este lumina, nici viata pentru pacatosi. Drept aceea, acum sa ne pocaim, o, fratilor, ca pe Dumnezeu milostiv sa-L facem catre noi insine si, sa-I placem Lui prin fapte bune, prin post si rugaciune, prin milostenie si prin smerenie, prin curatie si prin iubirea de frati si prin pocainta, neindeletnicindu-ne cu desertaciunile veacului acestuia. Sa ne lepadam de rautatile lumesti, sa nu ne imbracam, iarasi, cu patimile trupesti, cu nesatiul si cu betia si cu pofta desfranarii, stricandu-ne sufletul si trupul. Ca putina este vremea noastra aici. Pentru aceasta, sa ne grijim de sufletele noastre si sa cautam mantuirea noastra, sa ne ostenim spre Dumnezeu, pentru pacatele noastre. Si nu, adica, astazi sa ne pocaim si sa ne smerim, iar maine sa facem mai rele fapte. Ca cel ce se pocaieste de pacatele sale si, apoi, iarasi le face, ce sporeste in pocainte sa, intorcandu-se de la dreptate la pacat? Sau cum va fi auzita rugaciunea lui inaintea lui Dumnezeu? Ca Dumnezeu gateste asupra lui mania Sa. Pentru ca, precum multa este mila Lui, asa sunt multe si certarile Lui si pe fiecare, dupa faptele lui, il judeca si fiecare, dupa faptele sale, afla. Fericit este omul cel ce poate face pacatul si nu-l face. Si amar de inima care cugeta in doua parti si de pacatul care umbla in doua cai. Ca Domnul pe cei cu un gand ii salasuieste in casa Sa.




Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage27Sep.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie27.htm

vineri, 25 septembrie 2009

Proloagele din 26 septembrie




Luna septembrie în 26 de zile: Mutarea sfântului si întru tot lãudatul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul.


Acest Sfant Ioan Teologul era din Betsaida Galileii, fiu al lui Zevedei, care era pescar. Deci, pescuind el, odata, pesti la marea Tiberiadei cu fiii sai, a venit Iisus si, stand pe tarm, a chemat pe fiii lui Zevedei, zicand: "Iacob si Ioan, veniti dupa mine si va voi face pe voi pescar de oameni". Deci, lasand ei pe tatal lor in corabie, au mers dupa Iisus si mult i-a iubit pe dansii.
Acest Ioan a fost, mai intai, ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul si invatase de la acesta sa creada in Iisus, ca el este Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii, si asa, cunoscandu-L pe Iisus, impreuna cu Andrei, au vorbit amandoi, pentru prima data cu Domnul. Sfantul Ioan Evanghelistul a fost insa unul din cei doisprezece Apostoli, alesi de Iisus, si era cel mai tanar din ceata Sfintilor Apostoli, drept aceea, si traditia Bisericii arata ca el a trait pana aproape de sfarsitul veacului apostolic (adica pana aproape de anul o suta). Sfantul Ioan era, apoi, unul din Apostoli cei mai apropiati ai Domnului Iisus, incat, in Evanghelia sa, el se numeste "ucenicul pe care il iubea Iisus (Ioan, 21, 20), negresit pentru fecioria si darurile lui. Este ucenicul care la Cina s-a rezemat pe pieptul Domnului si asa s-a adapat din Tainele lui Hristos. Este ucenicul caruia Domnul, cand era rastignit pe Cruce, i-a incredintat pe Preacurata Sa Maica, iar, dupa Inaltarea Domnului la Cer, Ioan era unul din stalpii Bisericii lui Hristos, impreuna cu Sfantul Petru si Iacov, ruda Domnului.
La randul ei, Traditia Bisericii ne da stirea ca, dupa moartea Maicii Domnului, Sfantul Apostol Ioan a mers la Efes, in Asia, propovaduind credinta lui Iisus. Aceeasi Traditie mai spune ca, din porunca lui Domitian imparatul (81-96), "Apostolul dragostei" a fost surghiunit in insula Patmos si ca acolo a vietuit el multa vreme. Tot acolo a scris el si Evanghelia sa, cele trei Epistole si cartea Apocalipsei. Deci, murind Domitian si venind imparat Nerva (96-98) Sfantul Ioan s-a intors la Efes si, asezand episcopi si preoti, i-a invatat sa pazeasca toate cate le-au auzit de la dansul si sa aduca pe oameni la Hristos.
Sfantul Ieronim istoriseste ca sfantul Ioan, ajuns la adanci batraneti, la varsta neputintelor, cerea sa fie dus la adunarile crestinilor si, in loc de lungi cuvantari, se multumea sa repete mereu: "Fiilor, iubiti-va unii pe altii". Ascultatorii il intrebau de ce repeta el mereu aceleasi indemnuri. Iar el raspundea, zicand: "Aceasta este porunca Domnului. Impliniti-o si este de-ajuns". Sfantul Ioan a murit in pace, la Efes, in alt treilea an al imparatiei lui Traian (98-117), dupa ce a iesit nevatamat dintr-un cazan cu undelemn in ferbere, la Roma (Tertullian).
El este singurul Apostol, care a mers cu Iisus pana la piciorul Crucii, marele martor credincios al Evangheliei a 4-a si al Apocalipsei.




Întru aceastã zi, Cuvânt despre un tânãr, mântuit de Sfântul Evanghelist Ioan.


Marele Mucenic al lui Hristos, Ioan Evanghelistul, venind in cetatea Asiei (Efes), a aflat pe un tanar de bun neam, mare la trup si frumos la chip si voia sufletul lui sa fie credincios. Deci, invatandu-l din destul pe el poruncile lui Dumnezeu, mai pe urma l-a dus pe el la episcopul cetatii aceleia si i-a zis lui: "Episcope, pe acest tanar ti-l dau tie, martor fiindu-ne Sfantul Duh, ca sa-l pazesti pe el de tot lucrul rau." Si, acestea zicand, Ioan Apostolul s-a dus in alte parti, ca sa-i invete pe oameni a crede in Hristos. Iar episcopul luandu-l pe acel tanar, il invata si-l povatuia cu tot dinadinsul. Si, nu dupa multe zile, l-a botezat. Deci, socotind ca l-a intarit pentru totdeauna cu botezul pe tanar, episcopul dupa aceea nu-l mai povatuia pe el, ca la inceputul invataturii. Dar, nu dupa multa vreme, tanarul a slabit in credinta si s-a lipit de niste tineri, oameni fara de minte si a inceput impreuna cu dansii a umbla la ospete scumpe, la vin mult si la desfranari de toata noaptea, iar, dupa aceea, la talharit, incat mai pe urma l-au luat acei rai prieteni pana si in munte. Si, pentru ca era mare la trup, talharii si l-au pus vataf si cu totul nemilostiv l-au facut pe el si fara de Dumnezeu, amarnic si cumplit. Si, trecand un an, a venit Ioan la Efes si inaintea tuturor a zis episcopului: "O, episcope, sa-mi aduci mie datoria, care ti-am incredintat-o". Iar episcopul s-a mirat de acel cuvant, ca si cand Ioan il intreba pe el, despre lucruri scumpe sau despre aur. Si daca Ioan l-a vazut ca nu se pricepe, i-a zis: "Sa-mi aduci mie pe tanarul pe care ti l-am incredintat". Iar episcopul, auzind, a suspinat foarte si a zis catre Ioan: "A murit tanarul". Iar Ioan i-a zis: "Cum si in ce chip? Cu moarte sufleteasca sau trupeasca?" Si a zis episcopul: "Adevarat este, cu moarte sufleteasca. Ca foarte vrajmas s-a facut si, mai ales, talhar cumplit". Si a zis Ioan episcopului: "Au nu te pusesem pazitor sufletului tanarului acestuia si bun pastor la oaia lui Hristos? Deci acum sa-mi aduci mie un cal, ca sa incalec pe el, si voi merge la locul unde este talharul".
Si, incalecand Ioan pe cal, a alergat degraba, cautand oaia cea pierduta a lui Hristos. Si, ajungand la munte, unde facea talharii, il prinsera strajile talharesti. Si se ruga Ioan, zicand: "Sa ma duceti pe mine la capetenia voastra". Si, luandu-l pe el, l-au dus. Iar el sta intrarmat. Si cum l-a vazut pe Ioan la sine venind, rusinandu-se, a fugit. Iar Ioan, utandu-si batranetile, alerga tare dupa tanar, zicand: "Pentru ce fugi de mine, o, fiule, al batranului tau? Si pentru ce-mi faci mie osteneala, fiule? Stai, miluieste-ma pe mine strainul, neputinciosul batran. Stai, nu te teme, ai nadejde de mantuire. Pentru tine voi raspunde eu inaintea lui Dumnezeu, pentru tine eu imi voi pune sufletul meu, precum Domnul Iisus Hristos pentru noi. Nu te teme, fiul meu, nu te inspaimanta. Hristos m-a trimis pe mine, ca sa-ti dau tie slobozire pacatelor. Eu voi patimi pentru tine: asupra mea sa fie sangele pe care tu l-ai varsat, pe grumajii mei sa fie sarcina pacatelor tale, fiul meu". Si aceasta, auzindu-le, a stat tanarul si-si arunca armele, tremurand foarte si plangand. Si s-a apropiat de Ioan, sarutandu-l pe el cu lacrimi, iar dreapta lui si-o ascundea, pentru ca era inca patata de sange. Deci, luandu-l pe el de la talharit, s-au intors in Efes si l-a dus pe el la Biserica, dandu-ne noua tuturor chip de pocainta adevarata, ca nimeni din noi, cazand in multe pacate, sa nu deznadajduim de a noastra mantuire, ci, la pocainta venind, sa castigam mila lui Dumnezeu. Ca El voieste sa ne mantuiasca pe noi si la cunostinta adevarului sa ne duca.




Întru aceastã zi, Cuvânt despre Sfântul Ioan Teologul, care învãta pe un copil sã facã icoane.


Este o cetatuie mica, aproape de Constantinopol, si in aceea era un oarecare copil sarac, cu numele Gusar. Deci, avea el un obicei, ca se tocmea sa pazeasca gastele. Insa la portile cetatii aceleia era chipul Sfantului Ioan Teologul, facut cu vopsele. Si el, cand trecea cu gastele pe dinaintea portii, scria totdeauna cu degetul pe nisip, cautand la chipul Teologului si zicand: "Doamne, da-mi mie ca sa invat sa zugravesc doar chipul acesta, ca mult imi doreste sufletul meu." Si, uneori, nu-i potrivea mainile, ori capul, sau ochii, ori celelalte semne nu le izbutea. Si, iarasi stergand, scria. Si aceasta a facut-o el in trei ani.
Deci, odata, scriind el, a venit la dansul chiar adevaratul Sfantul Ioan Teologul cu chipul carunt, cum era si zugravit pe portile cetatii, si i-a zis lui: "Ce este acesta, ce faci Gusar, scriind pe nisip?" Iar Gusar a zis: "Ma uit la poarta cetatii si vad chipul lui Ioan Teologul, ca aceasta invat de trei ani, scriindu-l pe nisip". Si, iarasi, i-a zis Sfantul Ioan: "Au, doara, voiesti sa zugravesti chipul icoanei?" Zis-a lui Gusar: "Asa, stapane, foarte mult doresc aceasta".
A luat atunci Ioan condei si cerneala si a scris o scrisoare asa: "Eu, Ioan Teologul, cel ce m-am rezemat de cinstitul piept al Domnului si am baut paharul cel de taina al Lui, am trimis la tine, Hinare, pe acest copilas, Gusar, sa-l inveti pe el sa zugraveasca icoane, mai bine decat tine". Si, pecetluind-o cu pecetea, a dat-o lui Gusar, zicandu-i: "Mergi la Constantinopol, ca este acolo un zugrav imparatesc, anume Hinar, care zugraveste in palatele imparatiei cele aurite si merge totdeauna la Utrenie, in Sfanta Sofia. Si, dupa ce va sosi el, sa-i dai lui scrisoarea aceasta si spune-i: Mi-a dat-o mie Ioan Blagoslovul; si sa mergi dupa el". Si acestea zicand el, s-a facut nevazut.
Deci, a alergat Gusar degraba in cetate si, facandu-se dimineata, a vazut pe acel zugrav imparatesc, mergand de la Sfanta Sofia si i-a dat lui scrisoarea si a mers dupa dansul. Iar zugravul, citind scrisoarea, s-a minunat cum era scrisa. Deci, Gusar i-a spus lui toate cele ce i s-au intamplat, pe cand pastea gastele. Insa zavistia a cuprins inima zugravului, incat gandea de ar fi putut sa nu-l invete pe el.
Iar intru acea vreme, un om imparatesc facuse o biserica de piatra si a dat zugravului sa-i zugraveasca o icoana din cele patru icoane mari, in numele Sfantului Ioan Teologul. Si, ducandu-se dupa unelte, i-a poruncit lui Gusar sa-i faca vopsele. Insa, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, acela a zabovit acolo la masa. Iar, pe cand ucenicul freca vopsele albe, a venit la dansul Ioan Teologul si i-a zis: "Ce faci, Gusar?" Iar Gusar a zis: "Frec vopsele, ca sa zugraveasca mesterul meu icoana lui Ioan Teologul". Iar Ioan i-a grait lui: "Scoala si scrie". Iar Gusar, tremurand, a zis: "Eu, Stapane, nici condei n-am luat, nici n-am invatat". Iar Ioan i-a zis: "Cauta la mine si scrie". Si luand condeiul si apucandu-l pe el la mana, scria chipul pe scandura. Si, dupa ce l-a zugravit, a iesit de la dansul si s-a luminat palatul de icoana, ca de soare. Iar Gusar a inceput a plange, gandind: "Ce-mi va fi mie de la mester?" Deci, venind zugravul, a inceput a se minuna de ceea ce s-a savarsit; ca indata Gusar s-a facut mai bun decat mesterul.
Dupa aceea, s-a spus imparatului: "Este, la zugravul tau, un ucenic ce a venit sa invete, de trei zile, iar ieri a zugravit icoana lui Ioan Teologul, cat si palaturile s-au luminat de dansa, ca de soare si mintea omeneasca nu pricepe". Si, luand icoana, au dus-o la imparat. Si pe imparat l-a cuprins frica de stralucirea icoanei. Si s-a facut defaimare imparatescului zugrav de catre oamenii imparatesti, unii, adica, ziceau ca ucenicul este mai bun decat mesterul. Iar altii ziceau ca mesterul este mai bun. Deci, a zis imparatul: "Eu voi judeca drept, care este mai bun". Si a zis zugravilor: "Sa zugraviti doi vulturi in palatele mele si pe fiecare din vulturi sa-l puneti pe perete. Iar eu, luand corbul, il voi slobozi si pe al carul vultur va incepe corbul a-l apuca, acela va fi cel mai bun". Si toti au zis: "Drept ai grait, imparate". Deci, mergand degraba, au zugravit doi vulturi, fiecare pe al sau si toti se minunau, cautand la amandoi. Si priveau la zugraveala mesterului si ziceau: "Nu este ca acesta in lume". Iar, dupa ce veneau la al ucenicului, ca in uimire cadeau, ca-i vedeau zugraveala lui foarte vrednica de cinste. Iar imparatul, luand corbul, l-a slobozit, iar corbul a inceput a apuca pasarea dupa peretele ucenicului.
Si, de atunci, a luat imparatul pe Gusar, la sine, sa zugraveasca palatele; si a fost pictura lui mai buna decat a lui Hilar dascalul. Iar icoana aceea, a Sfantului Ioan Teologul, a dus-o in Biserica unde o zugravise. Si au sfintit biserica cu hramul Sfantului Ioan Teologul si au praznuit cu bucurie, intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia se cade slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.




Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage26Sep.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie26.htm

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=26&p2000_imageid=1183



Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4