Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

luni, 31 octombrie 2011

Proloagele din 31 octombrie


Luna octombrie în 31 de zile: 
Pomenirea unor Sfinţi Apostoli, din cei 70: 
Stahie, Amplie, Urban, Aristobul, Nareis şi Apelie.
    Pe cei şase Sfinţi Apostoli îi întâlnim pentru prima dată în Sfânta Scriptură, lucrând împreună cu marele Apostol Pavel, la întemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 8-11). Dar îi întâlnim şi în Tradiţia Bisericii, ca făcând parte din cei 70 de Apostoli ai Domnului, de care aminteşte Sfântul Luca în Evanghelia sa (Luca 10, 1-4). Şi îi pomenim pentru osteneala lor, nu atât din timpul vieţii Domnului pe pământ, cât mai ales pentru dumnezeiasca lor luptă de a duce mai departe lucrarea mântuirii şi Biserica lui Hristos, după mutarea la cer a marilor Apostoli, cu fapta, cu cuvântul, cu minunile şi cu sângele lor, luminând lumea ca un alt soare, în diferite părţi ale creştinătăţii de atunci. Şi facem pomenire, pe cât se ştie din Tradiţie, şi de locul ostenelii lor.
       Astfel, Sfântul Stahie a fost aşezat episcop în Bizanţ de însuşi Sfântul Apostol Andrei şi a zidit, la Arghiropol, împreună cu dânsul, o biserică, în care, adunând pe creştini, îi învăţa viaţa cea mântuitoare. Şi aşa, vieţuind 16 ani, a răposat cu pace.
      Sfinţii Amplie şi Urban au fost puşi episcopi tot de Sfântul Andrei: Amplie la Diospolis, iar Urban în Macedonia. Şi, fiind omorâţi pentru mărturisirea lui Hristos şi-au dat fericitele lor suflete lui Dumnezeu.
           Sfântul Narcis a fost episcop în Atena, Sfântul Apelie, în Iraclia, iar Sfântul Aristobul în Britania şi, mărturisind pe Hristos, şi-au luat fericitul sfârşit al ostenelilor celor multe. Dumnezeului nostru, slavă ! 


Întru această zi, Cuvânt despre Teodor negustorul, 
care luând împrumut, a dat chezaş chipul lui Hristos, 
făcut pe poartă, cu vopsea.
        În Constantinopol a fost un negustor Teodor. Iară după o întâmplare i s-a înecat lui corabia şi şi-a pierdut toată averea sa. Însă, avea prieteşug cu un păgân bogat. Şi, venind, a început a-l ruga pe el să-i dea lui aur din destul pentru negustorie. Iar păgânul i-a zis lui: "Dă-mi mie zălog şi vei lua ceea ce pofteşti". Iar creştinul îl ruga pe el, neavând ce să-i dea. Şi, mergând cu dânsul pe cale, a căutat şi a văzut chipul lui Hristos pe poartă, zugrăvit cu vopsea, şi a zis către păgân: "Pe acest chip al lui Hristos, Dumnezeul meu, îl am mai cinstit decât toate şi, mai mult decât viaţa mea, pe acesta îl pun ţie chezaş". A răspuns păgânul: "Cu adevărat, crezi tu într-însul? Iată, îţi dau ţie cât aur voieşti". Şi, întorcându-se la casa sa, i-a dat lui o mie de litre de aur. Iar Teodor, cumpărând cele trebuincioase, s-a dus în Alexandria şi toate bunurile sale, precum a voit aşa le-a vândut. Şi se întorcea cu alte cumpărături la Constantinopol, şi, încă neajungând acolo, i s-a înecat corabia lui. Deci, auzind acel păgân de venirea lui Teodor şi neştiind de înecare, a venit la dânsul, aşteptând să-şi ia partea sa, cu dobândă, şi l-a aflat pe el, plângând în casa sa. Deci, înştiinţându-se de pierderea lui, îl mângâia ca să nu se întristeze,  ci să creadă în Hristos, care Se pusese chezaş pentru dânsul. Încă l-a luat păgânul în casa sa, iarăşi, i-a mai dat o mie de litre de aur şi, ducându-l pe el la poartă, a pus martor pe acelaşi chip al lui Hristos. Iar Teodor, cumpărând smoală, s-a dus în Egipt şi a schimbat smoala pe plumb şi, de acolo, s-a dus la Efes şi a schimbat plumbul pe aramă şi, multă bogăţie dobândind, mergea bucurându-se. Şi iarăşi neajungând el, iarăşi i s-a spart corabia şi a pierdut toate ce le câştigase şi, venind la casa lui, şedea plângând. Iar păgânul acela, înştiinţându-se din nou de pierderea aurului său, l-a chemat pe Teodor şi a început a-l ocărî, batjocorind pe Hristos: "Vezi, zicea, cum vă înşelaţi voi, crezând în Acela ce nu este Dumnezeu. Dacă ar fi fost Acela Fiul lui Dumnezeu, spre care tu nădăjduieşti, nu ai fi căzut, iată, acum pentru a treia oară, în ispita înecării". Iar Teodor cu multe lacrimi, zicea păgânului: "Nu, prietene, nu huli pe Dumnezeu Cel adevărat, că pentru păcatele mele mi s-au întâmplat mie toate acestea şi pentru aceea a îngăduit ca să-mi facă nedreptate valurile mării. Dar mă rog ţie, mai dă-mi încă odată şi cred că, pentru hulele tale, mă voi mântui şi pe toate ale tale cu dobândă ţi le voi întoarce". Iar pagânul i-a dat şi a treia oară o mie de lire de aur şi l-a dus pe el la acelaşi Chip al lui Iisus Hristos, cel de pe poartă şi i-a zis: "Pe Tine, dar, şi acum te primesc martor şi chezaş, că dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-l pe el, şi pe mine cu dânsul, ca şi eu să cred, iar de nu, apoi să nu se mai înşele cel ce crede întru Tine." Şi Teodor, luând aurul şi cumpărând cele de trebuinţă, s-a dus în Calabria. Iar de acolo, cumpărând grâu în Gundal a luat acolo câte un galben măsură, şi vânzând grâul, a cumpărat vin, cu câte un argint măsură. Şi venind în Antiohia, a vândut aceiaşi măsură cu câte un galben.   Deci, numărând patru mii de litre de aur şi punându-le într-un sipet, a scris o epistolă aşa: "Eu Teodor creştinul, scriu făcătorului meu de bine, lui Avram. Iată, patru mii de litre de aur am pus în sipet şi, încredinţându-le chezaşului meu Hristos, socotesc că El le va pune pe acestea în mâna ta". Şi, le-a aşezat în sipet pecetluindu-l, şi, intrând la capul corabiei dinainte, l-a aruncat în mare, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Tu, precum ştii îndreptează acest sipet şi îl dă aceluia ce mi-a dat mie împrumut". Deci, s-a făcut un vânt cumplit în mare, nu numai acolo într-un loc, ci în toată lumea, cât şi pe sub mal corăbiile, care stăteau în Constantinopol, se spărgeau de furia valurilor. Şi cum toţi din cetate au ieşit la mare să o vadă, a ieşit şi păgânul acela să vadă marea. Şi, fiind el pe mal, iată s-a desfăcut un val şi a aruncat sipetul cu aur înaintea lui. Iar el, luându-l pe acela, l-a dus în casa sa şi, deschizându-l, a aflat deasupra scrisoarea cea pentru aur, de la Teodor, către dânsul. Şi pe scrisoare era scris: "Eu, Iisus Hristos, de la Teodor creştinul ţi-am adus ţie aurul cu dobândă, ca să nu Mă huleşti pe Mine. Că, iată, de chezăşuire M-am dezlegat şi să Mă crezi pe Mine cu adevărat".
 Iar, după o vreme, a venit Teodor sănătos, cu multă bogăţie. Deci, luând daruri multe, a mers la păgânul acel, iar el, luând darurile, l-a întrebat de aurul cel împrumutat. A răspuns Teodor: "Cred în Hristos, Cel ce m-a luat pe mine în chezăşie, că ţi-a dat ţie aurul şi-l ai pe el în casa ta". Iar păgânul, ispitindu-l, a răspuns: "Nu l-am luat de la nimeni". Atunci Teodor i-a zis lui: "Nu am cu tine nici o pricină. Dacă n-ai luat sipetul cu patru mii de litre de aur, având deasupra scrisoarea cea cu mâna mea scrisă, iată să ştii că tot aurul tău, în sipet aşezându-l l-am dat în mare, ca Dumnezeul meu şi chezaşul tău să aibă a-l pune în mâinile tale. De nu l-ai luat, acum să mergi cu mine la chipul lui Hristos şi să te juri că nu l-ai luat". Iar păgânul, temându-se, a luat scrisoarea care a fost în sicriaş deasupra aurului şi a zis către Teodor: "Oare cunoşti aceasta?" Deci a văzut Teodor scrisoarea sa, încă şi altă scrisoare. Şi amândoi minunându-se de scrisoare, au proslăvit pe Dumnezeu. Şi dintru această pricină păgânul a crezut în Hristos şi, mergând, s-a botezat cu toată casa sa.

Întru această zi, cuvânt al lui Petru monahul, despre bogaţi şi săraci.
         O, bogaţi orbi, cei ce sunteţi săraci de dreptate şi îndestulaţi cu păcatele, adunând cele de la săraci în casele voastre, cele ale întunericului veşnic, O, săracilor şi păcătoşilor, cum, fiind pedepsiţi de chinuitori pământeşti, pe Dumnezeu nu L-aţi căutat? Că, neplăcându-le voi lor, de s-ar fi întâmplat vouă să pieriţi de pedeapsa lor, apoi n-ar fi fost mai bine oare să slujiţi unuia Dumnezeu? Ştim că nu-i grabnic la mânie Cel ce ştie neputinţa neamului omenesc, Cel ce nu are trebuinţă, de la nimeni, de nimic. Ci singur tuturor le dăruieşte tot binele şi-i sfinţeşte şi-i umple şi-i satură din început şi până la sfârşit. După aceea şi acolo încă întru toţi vecii, miluindu-i şi păzindu-i îi luminează cu dumnezeiască lumina Sa.
 Iar voi, o, oameni, de a voastră voie, cu nebunia voastră, uitând frica de Dumnezeu, înşi-vă pe voi vă înfricoşaţi, vă năpăstuiţi, vă goniţi, vă chinuiţi şi vă smintiţi. Credincioşi fiind, nu vieţuiţi după credinţă; ştiind, nu ştiţi; auzind, nu auziţi; văzând, nu vedeţi, precum a zis de demult Dumnezeu, prin gura Proorocului Isaia: "S-a îngroşat inima norodului acestuia şi cu urechile greu aude şi ochii săi şi-a închis". Cu adevărat, de acest fel sunt oamenii lumii acesteia. De aceea, urâtă este viaţa aceasta şi grea, iar slujba lui Dumnezeu şi lucrul Lui uşoare sunt şi dulci.

 Deci, să ne nevoim şi să ne silim spre dânsa toţi cei neputincioşi, părăsind toate păcatele lumeşti: minciuna, strâmbătatea, desfrânarea, furtişagul, ura, gâlceava şi sfădirea, necurăţia şi spurcăciunea, răutatea şi lăcomia, pentru care se bat bogaţii lumii acesteia. Şi taie şi se luptă unul pe altul, vrând să-l biruiască, casa lui vrând să-i jefuiască şi stăpânirea lui să o ia şi cinstea şi slava şi pământul lui să-l apuce. Şi numai ei singuri vor să fie mari pe pământ, între oameni cinstiţi, lăudaţi şi mândri. Toate aceste gânduri şi născociri sunt ale vrăjmaşului. Deci, cei ce voiesc să fie aşa, nu vor afla mila lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Căruia Se cuvine slavă, împreună cu Tatăl şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 
 
Sursa:

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Proloagele din 30 octombrie


Luna octombrie în 30 de zile: 
Sfinţii Mucenici Zenovie episcopul egeilor şi sora lui Zenovia (303-305).

     Aceştia au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305), şi s-au născut din părinţi dreptcredincioşi, într-o cetate din părţile Ciliciei, numită Egeea şi au fost crescuţi cu bună învăţătură în frica Domnului. Părinţii lor, mutându-se la Domnul pe când erau încă tineri, au lăsat copiilor moştenire multă avere şi ei, sfătuindu-se, au părăsit toate şi au urmat lui Hristos.
     Drept aceea, Zenovia a încredinţat partea ei de avere fratelui său, pentru săraci, ca să trăiască în neprihănire din lucrul mâinilor ei, după legea călugăriei, iar fratele ei Zenovie, o dată cu împărţirea averii la săraci, propovăduia cuvântul Evangheliei şi pe mulţi aducea la Hristos, cu graiul şi cu pilda faptelor bune. Pentru râvna sa, a fost pus episcop cetăţii Egeea şi a primit de la Domnul puterea facerii de minuni, că, pe orice bolnav îşi punea mâinile lui, îndată bolnavul acela lua tămăduire.  
    Pornindu-se prigoana cea mare, Sfântul Zenovie a fost adus înaintea dregătorului Lisias, care i-a spus: "Ai în faţa ta viaţa şi moartea, viaţă, dacă te vei închina zeilor noştri, şi moartea, dacă nu te vei închina lor." Iar Sfântul Zenovie a răspuns cu îndrăzneală: "Viaţa cea vremelnică, pe pământ, fără Hristos, nu este viaţă, ci moarte adevărată, iar moartea, pentru credinţa în Hristos, nu este moarte, ci viaţă veşnică." Deci, a fost pus la bătăi şi la chinuri pentru credinţă. Iar Sfânta Zenovia, aflând că fratele ei îndură chinuri pentru Hristos, a alergat la Lisias şi i-a mărturisit că este creştină. Şi i-au chinuit pe amândoi. Deci, păzindu-se, cu harul lui Dumnezeu, nevătămaţi, şi-au primit sfârşitul prin sabie. Şi au luat cununa muceniciei. 
 

Întru aceasă zi, Cuvânt despre o Sfântă bătrână, 
care în pustie s-a săvârşit.

    Era o mânăstire la patruzeci de stadii depărtare de Ierusalim, care se numeşte Sapson. Doi părinţi de la această mânăstire au mers la muntele Sinai, pentru rugăciune şi blagoslovenie şi, întorcându-se, ne-au spus nouă, zicând: "După ce ne-am închinat la muntele cel sfânt şi am purces pe cale, ni s-a întâmplat nouă de am rătăcit drumul şi ne zbuciumam prin pustie, ca într-o nesfârşită mare, multe zile. Şi, deodată, am văzut de departe o peşteră mică şi, pornindu-ne spre dânsa şi apropiindu-ne am văzut lângă ea un izvor şi împrejurul izvorului puţine rădăcini şi urme de om. Şi am zis către noi înşine: "Cu adevărat, un rob al lui Dumnezeu este aici." Dar, intrând, n-am văzut pe nimeni, fără numai am auzit pe oarecine gemând. Şi, după ce am căutat mult, am aflat un loc, ca un fel de iesle, şi pe cineva zăcând întrânsa.
 Iar, apropiindu-ne de robul lui Dumnezeu, l-am rugat pe dânsul, să ne vorbească! Şi, fiindcă nu ne-a răspuns nouă, ne-am apropiat de dânsul şi, trupul lui încă era cald, iar sufletul lui se dusese la Dumnezeu. Şi, atunci ne-am încredinţat că, după ce am intrat în peşteră, întru acel ceas, îndată a şi răposat. Apoi, luându-i trupul din locul unde zăcea, am săpat în peştera aceea. Iar unul din noi a socotit să învelească pe bătrân cu o haină veche, cu care era îmbrăcat. Şi, după ce am început a-i înveli trupul, atunci am aflat că era femeie şi am proslăvit pe Dumnezeu şi, făcând rugăciuni, am îngropat-o pe ea."  
 


Întru această zi, învăţătură 
a Sfântului Efrem Sirul, despre nevoinţa călugărească.
   Fraţilor, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti, până ce aveţi vreme, aceasta ştiind că nevoinţa ne este pusă înaintea noastră pentru nestricăcioasă cunună, spre curăţirea păcatelor şi spre viaţa veşnică. Deci, în toate faptele faceţi deplină curăţia voastră, care este maica ascultării. Şi lepădaţi de la voi împuţinarea de suflet şi vă îmbrăcaţi cu credinţă peste toţi, ca, văzând Domnul gândul cel întocmit al sufletului vostru, să vă întărească pe voi cu toate darurile cele bune. Pe lenevirea cea rea să o urâţi, că şi obiceiul cel rău şi zavistia, pentru Domnul, precum aţi lăsat pe părinţii voştri cei după trup, pe prieteni şi averile voastre. Că dacă, la început vă veţi slăbi cu gândul întru ceva, apoi osteneală veţi avea şi pagubă.
   De ni s-ar întâmpla nouă ceva, cândva, atunci să nu cârtim, pentru Domnul. Că cel ce cârteşte, mustrare lui îşi face, că nu lucrează din dăruirea  lui cea dintâi. Tu însă, înţelept fiind, să nu urăşti pe fraţii cei mai slabi, nici să nu râvneşti celor ce vieţuiesc fără frică de Dumnezeu, aceasta ştiind-o, cu dinadinsul, că, cel ce cade, singur se ucide, iar cel ce biruieşte, se încununează. Şi, iarăşi, să nu urăşti pe fratele tău, ca nu cumva să fie el cuprins de vreo patimă, pe care tu nu o ştii şi din care îi vine neputinţă. Ci, mai vârtos, se cuvine a-l milui, şi a te ruga pentru dânsul, măcar că el, cu nemilostivire se scârbeşte şi tu te nevoiesti bine, ştiind la cine ai venit...
     Că, iată, îţi stă de faţă vremea, spre adunarea bogăţiei celei nestricăcioase, prin slujirea şi aducerea de roadă, cea către fraţi. Drept aceea, iubitule, dacă mături gunoiul din mijlocul casei, mătură-ţi şi poftele cele lumeşti din lăuntru. Sau dacă mături cenuşa bucătăriei, cu multă smerenie să săvârşeşti lucrul acesta, aducându-ţi aminte de Proorocul ce zice: "Că cenuşă în loc de pâine am mâncat şi băutura mea cu plângere am amestecat-o." (Ps. 101, 10). Încă ia aminte, iubitule, şi la focul cel stricăcios şi adu-ţi aminte de văpaia cea veşnică, ce va să ardă pe păcătoşi. Plângi, că ai păcătuit, încă şi pentru mine păcătosul, ca să ne dea nouă iertare de păcate Domnul, Căruia Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor !  

Întru această zi, cuvânt din Pateric, 
că, dupa ieşire, sufletul primeşte înfricoşată cercetare în văzduh.
  
 Zicea fericitul Teofil arhiepiscopul: "Fraţilor, câtă frică şi cutremur şi câtă nevoinţă suferă sufletul când se desparte de trup, sau după despărţire? Că vin către dânsul toate începătoriile şi puterile întunericului. Şi îi aduc lui toate păcatele cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, de la naştere până la ceasul cel mai de pe urmă al lui, întru care s-a despărţit de trup şi stau pârând cumplit. Dar stau şi sfintele Puteri înaintea feţei demonilor, aducând împotrivă vreo oarecare faptă bună, ce a lucrat sufletul acela. Deci, ce fel de cutremur ţi se pare a avea atunci aceasta, la o înfricoşătoare cercetare ca aceea şi la o nemăsurată cercare, la judecată fiind supus? Nu este cu putinţă a povesti cu cuvântul sau a înţelege cu cugetul frica aceea ce cuprinde pe suflet atunci, până la dumnezeiasca hotărâre.
      Deci, de i se va da lui izbăvire, îndată cei ce se împotrivesc celor răi iau putere şi el e răpit de dânşii şi fără opreală se duce întru negrăita bucurie şi slavă, întru care va fi aşezat. Iar dacă, întru lenevire trăind se va afla nevrednic de izbăvire, aude acel glas înfricoşător: "Să fie depărtat necredinciosul, ca să nu vadă slava lui Dumnezeu." Atunci îl ajunge pe el ziua mâniei, ziua necazului şi a durerii celei nesfârşite, că se dă în întunericul cel mai dinafară, în iad pogorându-se, în veşnicul foc osândindu-se, şi într-însul, în veci netrecuţi va fi, muncindu-se.
     Unde este atunci nălucirea lumii şi lauda? Unde este mărirea deşartă şi răsfăţarea, dulceaţa deşartei, a nestătătoarei vieţi? Unde sunt banii? Unde e bunul neam? Unde e tata sau mama ? Sau fraţii sau prietenii ? Cine din aceştia va putea să scape sufletul cel ars în foc şi cumplit muncit de alte nepovestite chinuri  ? Dumnezeului nostru, slaă ! 
Sursa:

vineri, 28 octombrie 2011

Proloagele din 29 octombrie


Sfanta Preacuvioasa mare Mucenita Anastasia Romana
Luna lui octombrie în 29 de zile: 
Sfânta Preacuvioasa mare Muceniţă Anastasia Romana.

       Aceasta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (250-253) şi Valerian (253-260) guvernator al Romei fiind Prov, pe când se pornise, iarăşi, mare prigoană împotriva creştinilor. Romană de neam, tânără cu vârsta, Sfânta Anastasia se afla pe atunci într-o mică mânăstire de fecioare, pierdută printre livezi şi grădini, din apropierea Romei, unde era stareţă o îmbunătăţită călugăriţă, anume Sofia. Rămasă orfană la vârsta de trei ani, ea fusese luată de bătrâna Sofia şi crescută la mânăstire, unde covârşea cu frumuseţea şi cu dragostea către Hristos pe toate celelalte tinere de vârsta ei. Oricât de ferită de lume era, oamenii tot aflaseră de frumuseţea şi înţelepciunea ei şi mulţi o ceruseră în căsătorie. Dar fecioara rămânea neclintită în dragostea ei către Hristos şi voia cu înfocare să rămână pentru toată viaţa mireasă a Domnului Iisus. Auzind Prov, dregătorul, de această fecioară, a trimis ostaşi să o caute şi, aflând-o, au adus-o înaintea lui, în lanţuri. Şi o sfătuia dregătorul să-şi caute un bărbat şi să se mărite şi, întorcându-se, să se închine zeilor, ca frumuseţea ei să nu se piardă în zadar. Iar ea a răspuns: "Viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, pentru Care de o sută de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata a muri." Auzind acest cuvânt, Prov a poruncit de au bătut-o peste obraz şi i-au sfâşiat veşmintele, au afumat-o cu fum înecăcios de pucioasă şi de smoală, apoi au bătut-o cu toiege şi i-au zdrobit pe roată oasele, în vreme ce fecioara nu înceta a mărturisi pe Hristos. Înfuriat, Prov a pus-o la şi mai cumplite chinuri, cât se spune că poporul din Roma, care era de faţă, a început a murmura împotriva acestor cruzimi, iar mulţi s-au apropiat de credinţă şi s-au lepădat de idoli, botezându-se. Cât despre Sfântă, scoţând-o afară din cetate, la urmă, i-au tăiat capul.

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, 
despre rugăciune.
          Toţi ştiu că începătura a tot binele este rugăciunea, mijlocitoarea vieţii veşnice şi a mântuirii. Sunt nevoit, dar, să vă grăiesc de dânsa, pe cît voi putea, ca unora ce, deprinzându-vă a vieţui în rugăciune şi îndeplinindu-vă de-a pururea lucrurile lui Dumnezeu, cuvântul acesta şi mai silitori să vă facă pe voi. Iar, pe de altă parte, ca cei ce vieţuiesc molatic în rugăciune şi îşi lasă sufletul pustiu, să-şi cunoască paguba pentru vremea trecută şi să nu se lipsească de mântuire în cealaltă vreme. Deci, iată cel dintâi mare lucru ce voi grăi despre rugăciune:  tot cel ce se roagă vorbeşte cu Dumnezeu. Dar cum se poate, om fiind, să vorbească cu Dumnezeu? Toţi, adică, ştiu, dar nu putem spune cu deamănuntul cinstea aceasta. Că această cinste covârşeşte şi marea vrednicie a îngerilor, măcar că ei mai bine o ştiu, precum un slăvit prooroc spune despre dânşii că, făcând ei cu frică rugăciunile, pe care le aduc lui Dumnezeu, îşi acoperă cu aripile feţele şi picioarele, cu multă cuviinţă, cucernicie şi cu sfială. Că adică, nu pot tăcea de atâta frică. Asemenea şi celelalte toate, adică firea şi viaţa şi înţelepciunea şi cunoştinţa şi tot ce se poate spune, toate sunt deosebite de ale noastre. Iar rugăciunea este lucrul de obşte al îngerilor şi al oamenilor. Şi nu este nici o deosebire între amândouă firile de rugăciune. În taină te aşează, deci, împreună cu dânşii, şi degrabă vei păşi în viaţa lor, în cinstea şi în bunul neam, şi întru cunoştinţă, prin viaţa ta, în tot locul şi ceasul. Deci, să ne sârguim către Dumnezeu, prin rugăciuni, că ce lucru va fi mai luminos decât al celor ce vorbesc cu Dumnezeu şi I se roagă? Şi ce este mai drept? Şi ce este mai înţelept? Dar ce se cuvine a mai zice când e vorba de cei ce vorbesc cu Dumnezeu şi I se roagă? Aceluia se cuvine cinstea şi stăpânirea în veci !  

Întru această zi, cuvânt despre ieşirea sufletului şi suirea la ceruri.
        Fericitul Ioan cel Milostiv grăia de-a pururea despre pomenirea morţii şi despre ieşirea sufletului, că-i era lui descoperit de la Sfântul Simion Stâlpnicul, zicând că, ieşind sufletul din trup şi vrând să se suie la ceruri, îl întâmpină pe el cetele dracilor şi-l întreabă, mai întâi, de minciuni şi de clevetiri; că dacă de acelea nu s-a pocăit, apoi este oprit de către draci. Şi iarăşi, mai sus dracii întâmpină sufletul şi îl întrebă despre desfrânare şi trufie, şi, dacă de acestea s-a pocăit, se izbăveşte de dânşii. Şi multe sunt împiedicările şi întrebările sufletului, de către draci, vrând acesta să meargă la ceruri. Vin după acestea dracii mâniei şi invidiei şi vorbirii de rău, ai iuţimii, ai mândriei, ai grăirii de ruşine, ai nesupunerii, ai cămătăriei, ai iubirii de argint, ai beţiei, ai vrajei, ai descântecelor şi lăcomiei, ai urei de fraţi, ai uciderii, ai furtişagului, ai nemilostivirii. Şi când ticălosul acela de suflet se duce de la pământ la cer, nu stau aproape de dânsul Sfinţii îngeri şi nici nu îi ajută lui, ci singur sufletul nostru pentru sine dă răspuns, prin pocăinţă şi prin fapte bune, iar mai mult decât toate prin milostenie. Că orice păcate pentru care nu se pocăieşte aici din cauza uitării, apoi, dincolo, prin milostenia făcută în timpul vieţii se izbăveşte de silnicia vămilor drăceşti. Deci, acestea ştiindu-le, fraţilor, să ne temem de acel ceas amar, când ne vor întâmpina pe noi acei cruzi şi nemilostivi vameşi, către care nu ne vom pricepe ce vom zice. Drept aceea, acum să ne pocăim de toate răutăţile şi după puterea noastră să facem milostenie care poate să ne petreacă pe noi de la pământ la cer şi să ne slobozească pe noi de la drăceasca oprire. Multă este ura lor spre noi şi mare este frica noastră şi primejdia văzduhului aceluia. Că dacă de la o cetate până la altă cetate, aici pe pământ, avem trebuinţă de un om care să ne ducă pe noi, ca nu cumva rătăcind, să cădem în locuri rele sau în râuri de netrecut sau între tâlhari neîmblânziţi, cu atât mai vârtos avem trebuinţă de călăuze şi povăţuitori dumnezeieşti, care să ne ducă pe calea cea lungă şi veşnică, care începe în ziua morţii, la ieşirea sufletului din trup, pe care nu putem în nici un chip să nu o străbatem şi să scăpăm. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.  

Proloagele din 28 octombrie


Luna octombrie în 28 de zile: 
Sfinţii Terentie şi Neonila, cu cei şapte fii ai lor (+303-305).
Fericiţii Terentie şi Neolila erau soţi creştini de pe vremea marilor prigoane şi au avut şapte fii, pe care i-au crescut în dreapta credinţă. Şi, trăind ei în aceeaşi casă, se închinau şi slujeau lui Dumnezeu într-ascuns. Pârâţi însă şi duşi la judecată, ei au mărturisit pe Hristos Dumnezeu adevărat şi au defăimat pe idoli. Drept aceea ostaşii îi spânzurară pe lemn, strujindu-i fără milă, apoi, stropindu-le cu oţet rănile lor, îi ardeau cu foc. Dar Sfinţii se rugau lui Dumnezeu în tăcere, îndemnându-se unul pe altul la mucenicie. Şi n-a trecut Dumnezeu cu vederea rugăciunile lor, că îngeri nevăzuţi, slobozindu-i pe ei din legături, le dădeau tămăduiri, iar păgânii se mirau foarte de tăria lor. I-au legat apoi pe o roată şi-i băteau, încât se părea că-i omoară cu adevărat, iar ei nu pătimeau nici o durere. I-au dat, de asemenea, fiarelor spre mâncare, dar, fiarele şi-au schimbat cruzimea în blândeţe de oaie, la porunca lui Dumnezeu. Deci, văzând păgânii că nu se ating de ei chinurile, li s-au tăiat tuturor capetele, primind astfel cununa muceniciei pentru Hristos.  

Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ştefan Savaitul (+794).
          Acest cuvios, din vârstă tânără dorind, s-a făcut monah în anul 790, venind la lavra marelui Sava. Şi, fiind primit de sfinţii părinţi ce locuiau în lavră, a fost învăţat de ei frica de Dumnezeu şi toată fapta bună şi lucrarea pustnicească. Deci, fericitul acesta a rămas neîmpărtăşit de dulceţile lumii, că s-a făcut monah foarte tânăr. Iar după ce a sporit cu vârsta, cea după Dumnezeu, şi a strălucit cu ascultarea şi cu liniştea, atunci s-a învrednicit şi de darul arhieriei. Şi nu numai darul acesta, ci şi preaslăvitul dar al săvârşirilor de minuni a luat de la Dumnezeu, după ce, mai întâi, a omorât patimile sufletului şi ale trupului cu înfrânarea, cu osteneala sihăstriei şi cu dumnezeiasca cugetare. Şi a ajuns, după aceea, la vârsta nepătimirii, când a vindecat prin rugăciunea lui pe o fecioară îndrăcită şi a dat-o sănătoasă tatălui ei. Şi, aflându-se mereu în pustie, îmblânzea fiarele cele sălbatice. Şi cerbilor, celor ce veneau la dânsul, le da hrană cu mâinile sale. Iar oarecând, însetat fiind ucenicul lui, lovind pământul cu toiagul său, a scos apă şi l-a adăpat, şi alte semne şi minuni a făcut.
    Deci, era simplu din fire, dulce la vorbă şi cu cugetul curat. Şi aşa a strălucit acesta pretutindeni, ca un soare, cu nevoinţa şi cu minunile şi pildă făcându-se prin faptele sale bune ucenicilor săi, cu pace s-a mutat către Domnul. 

  Întru această zi, cuvânt despre un negustor, iubitor de Hristos, căruia diavolul i-a facut mare necaz, nesuferind milostenia lui.


       Ne spunea nouă unul din Părinţi un lucru minunat şi plin de folos, despre un negustor oarecare, binecredincios şi milostiv, care împărţea la săraci toate foloasele câte i le da Dumnezeu. Iar odată, după obicei, ducându-se în negustorie, a găzduit la o casă de oaspeţi, pentru odihnă. Şi un oarecare sărac îl ruga pe el şi cerea de la dânsul milostenie. Iar iubitorul de Hristos negustor zicea săracului: "Iată, frate, precum mă vezi, sunt pe cale şi însoţitorii înaintea mea s-au dus şi n-am ceva la mine să-ţi dau. Ci te roagă lui Dumnezeu pentru mine şi, când mă voi întoarce, îţi voi da ţie cele trebuincioase." Zisu-i-a săracul: "Dar cum voi putea eu să ştiu venirea ta?" Iar negustorul i-a arătat o scândură mică, ce se afla acolo şi i-a zis: "În cutare zi să mă aştepţi pe mine şi, de nu mă vei afla atunci, sub această scândurică, ce-mi va da mie Dumnezeu îţi voi pune, iar tu să iei ceea ce vei afla şi te roagă lui Dumnezeu pentru mine." Deci, zăbovind negustorul, a venit săracul acela la vremea cea hotărâtă şi, ridicând scândurica, a aflat o comoară de aur de mult preţ ascunsă. Şi a aşteptat până a venit noaptea şi a luat-o toată şi s-a îmbogăţit. Şi şi-a cumpărat palate de mult preţ şi robi şi roabe, sate şi vii, boi şi cămile, cai şi catâri şi toate câte sunt de nevoie la un bogat. Şi şi-a luat femeie din oameni mari şi a început a vieţui cu slavă, având multe slugi. Iar după multă vreme, a venit acel binecredincios negustor şi, fiind la acel loc, şi-a adus aminte de săracul acela şi, luând aur în mână, a voit să-l pună sub scândura aceea, precum făgăduise săracului, dar l-a lovit pe el un duh viclean şi au căzut peste dânsul nişte răni rele, de la cap până în picioare, ca şi la fericitul Iov. Şi, dintr-o boală ca aceasta, a petrecut vreme nu puţină şi, căutând tămăduire, şi-a dat toată averea sa la doctori, încât nimic nu i-a mai rămas pentru el. Şi, ca oricare din săraci, cerea milostenie. Deci, a venit şi la casa bogatului celui ce fusese mai înainte sărac, la acela care, după sfatul negustorului, aflase, sub scândură, comoara şi se îmbogăţise. Iar acela, primindu-l pe el ca pe un sărac, a poruncit să-l hrănească. Şi, după aceasta, l-a întrebat: "Cum şi de unde ţi s-a întâmplat ţie durerea acelei boli cumplite?" Iar el, pe rând, i-a spus lui toate. Şi a cunoscut bogatul că pentru aceasta i-a dat Dumnezeu lui atâta bogăţie. Şi i-a zis: "Tu eşti, dar, cutare negustor?" A răspuns săracul: "Eu sunt." Şi i-a zis bogatul: "Acestea toate care le vezi, pentru tine mi le-a dăruit Dumnezeu, că sub scândura aceea am aflat bogăţia aceasta." Deci, şi acesta cunoscându-l, i-a zis: "Şi mie, pentru tine, mi-a adus diavolul boala aceasta." Apoi, a zis bogatul: "Dacă pentru mine ţi s-a întâmplat această boală grea, viu este Domnul, că nu vei ieşi din casa mea şi de la masa mea nu te vei despărţi, ci te voi odihni pe tine, întru toate zilele vieţii mele." Şi l-a primit pe el în casa sa. Şi nu puţin se îngrijea de dânsul. Şi a început a-i aduce doctori, care aveau meşteşugul tămăduirii. Însă, multă vreme, nu l-a putut tămădui de neputinţa aceea. Apoi, mai pe urmă decât toţi, a venit un doctor care zicea: "Cu nimic nu se poate tămădui patima aceasta, fără numai dacă cineva îşi va junghia pe pruncul întâi născut al său şi cu sângele lui îi va unge trupul de la cap până la picioare, şi îndată bolnavul va fi sănătos." Deci, bogatul, auzind aceasta, a pus la inima sa. Şi, având el un prunc întâi născut, a gândit să-şi junghie pruncul, pentru sănătatea bolnavului, că se îngrijea de sănătatea lui. Şi, pentru multa dragoste, de aproapele său, căuta vreme priicioasa ca să-şi junghie, cu durere, pruncul. Deci, a aflat ceas, când femeia lui s-a dus să se spele. Şi, văzându-şi pruncul său pe pat, dormind acoperit, luându-l pe el degrabă, l-a junghiat şi i-a scurs sângele lui într-un lighean mic şi iarăşi a pus la loc pe prunc mort şi l-a acoperit pe el. Şi, luând pe omul cel bolnav la un loc ascuns şi dezbrăcându-l l-a lăsat pe el gol. Şi, luând sângele pruncului, i-a uns aceluia tot trupul, de la cap până la picioare, şi, îndată, s-a făcut sănătos omul, precum a fost mai întâi. Însă această minune a făcut-o Dumnezeu pentru credinţa omului aceluia şi pentru dragostea lui cea spre săraci şi spre Dumnezeu. Deci, venind maica pruncului a intrat la prunc ca să-l alăpteze. Şi, când a descoperit faţa pruncului, a început pruncuşorul, după obicei, a plânge. Şi auzind, tatăl său a alergat la prunc înspăimântat, şi văzând viu pe pruncul său, pe care-l junghiase, pentru tămăduirea bolnavului, a mulţumit cu lacrimi şi a proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce face nişte minuni ca acestea, că şi pe cel bolnav l-a tămăduit şi pe cel mort l-a înviat. Iar aceasta a făcut-o Dumnezeu pentru credinţa amândoura şi pentru mila şi dragostea Lui. Căruia Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.  

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Efrem, 
despre aducerea aminte de moarte.

       Frate, aşteaptă în fiecare zi ieşirea ta şi te găteşte către călătoria aceea. Că, în ceasul întru care nu te aştepţi, înfricoşătoarea poruncă va veni şi, vai aceluia ce se va afla nepregătit. Iar de eşti tânăr, de multe ori, vrăjmaşul îţi pune în gând, zicând: "Eşti încă tânăr, îndulceşte-te de dulceţile vieţii şi la bătrâneţe te vei pocăi. Că ştii pe mulţi îndulcindu-se şi de dulceţile acestea de aici şi, la urmă pocăindu-se, dobândesc şi bunătăţile cereşti. Şi tu ce voieşti să-ţi chinuieşti trupul încă din tinereţe? Vezi, nu cumva şi în boală să cazi." Dar tu, stând împotrivă, zi vrăjmaşului: "O, prigonitorule al sufletelor şi luptătorule, încetează să-mi pui în gând unele ca acestea. Dar dacă mă va apuca moartea la tinereţe şi nu voi ajunge la bătrâneţe, ce voi răspunde înaintea judecăţii lui Hristos? Că văd pe mulţi tineri murind şi bătrâni îndelung trăind, că hotarul morţii, nu-i aşezat la cunoştinţa oamenilor. Deci, dacă voi fi luat, pot eu zice atunci Judecătorului: "Am fost luat fiind tânăr, ci slobozeşte-mă, ca să mă pocăiesc?" Nicidecum. Ci, într-alt chip, văd cum Domnul, slăveşte pe cei ce Îi slujesc Lui din tinereţe până la bătrâneţe. Că a zis către Ieremia Proorocul: "Adusu-Mi-am aminte de mila tinereţelor tale şi de dragostea faptelor tale." Tu urmează calea lui Israil. Iar pe cel ce a urmat din tinereţe până la bătrâneţe gândul înşelăciunii, Proorocul l-a mustrat, zicând: "Tânăr şi tu fiind, învechitule în zile rele, acum te-au ajuns păcatele tale, care le-ai făcut mai înainte." Pentru aceasta şi Duhul Sfânt fericeşte pe cel ce se ridică din tinereţe jugul lui Hristos, zicând: "Bine este bărbatului când va ridica jugul din tinereţele lui." Deci, depărtează-te, de la mine, iubitorule de fărădelege şi viclean sfătuitor. Domnul Dumnezeu să strice măiestriile tale, iar pe mine, din vrăjmăşiile tale să mă scoată, cu a Sa putere şi dar.
 Deci, iubitorule, să ai în minte pururea ziua sfârşitului tău, când vei zăcea pe rogojina ta, gata să mori. Vai, vai, vai, ce fel de frică şi de cutremur cuprinde pe suflet întru acel ceas! Şi, mai vârtos, dacă îşi va cerceta cugetul de a făcut, sau nu, vreun bine în viaţa aceasta. Adică, dacă a răbdat vreun necaz şi ocară pentru Domnul şi cele plăcute înaintea Lui a făcut. Atunci, cu bucurie multă se suie în ceruri, de Sfinţii îngeri fiind povăţuit. Că precum cel ce se osteneşte a lucra toată ziua, şi aşteaptă ceasul al doisprezecelea ca, după osteneală, să primească plata sa, şi apoi, să se odihnească, aşa şi sufletele drepţilor aşteaptă ziua aceea. Iar sufletele păcătoşilor se cuprind de multă frică şi cutremur în acel ceas. Că, precum un osândit, fiind prins de ostaşi şi dus la judecată, se teme şi se clatină în toate părţile, socotind chinurile pe care le va pătimi, aşa şi sufletele osândiţilor tremură cumplit, în ceasul acela, privind la nesfârşita muncă a veşnicului foc şi la celelalte chinuri nesfârşite şi netrecute. Chiar de ar zice către cei ce-l silesc să meargă: "Lăsaţi-mă puţin să mă pocăiesc", nu are cine să-l audă, ci mai vârtos îi răspunde lui: "Când aveai vreme nu te-ai pocăit, acum făgăduieşti a te pocăi? Când îţi era cu putinţă nu te-ai nevoit, acum vrei a te nevoi, după ce s-au închis toate uşile şi a trecut vremea nevoinţei? Nu ai auzit pe Domnul zicând: "Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul?"  Acestea şi altele ca acestea ştiind, iubitule, nevoieşte-te, până mai ai vreme, şi făclia sufletului tău o păzeşte nestinsă pururea, cu lucrarea faptelor bune. Ca, venind Mirele şi gata aflându-te, să intri împreună cu Dânsul în cămara cerească, împreună cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au vieţuit pentru El. Căruia se cuvine slava în veci ! Amin. 

Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage28Oct.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=121

miercuri, 26 octombrie 2011

Proloagele din 27 octombrie


Luna octombrie în 27 zile: pomenirea Sfântului Mare Mucenic Nestor
Acest Sfânt, tânăr şi frumos, a fost din Tesalonic, pe vremea împărăţiei lui Maximian Galeriu(293-311) şi era cunoscut cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ca unul ce, de la dânsul, învăţa să creadă în Hristos. Şi s-a arătat credinţa lui o dată cu venirea Împăratului la Tesalonic. Deci, după ce Sfântul Dimitrie a fost pus sub pază în temniţă, pentru Hristos, împăratul lua parte la luptele din stadion, care aveau loc în cinstea sa şi se desfăta foarte, privind la lupta voinicilor cu Lie, luptătorul împăratului. Şi era Lie acesta ca un alt Goliat, de neam vandal, cu trup mai mare decât alţi oameni, înfricoşător la căutătură, cu chip şi nărav de fiară. Puterea lui era nebiruită şi nimeni nu-i putea sta împotrivă. Şi era foarte iubit de împăratul, pentru puterea şi nesaţiul lui de a ucide oameni. Că pe cei învinşi îi arunca în suliţe, puse cu ascuţişul în sus, ca să-i străpungă şi să-i omoare. Şi au fost ucişi astfel şi mulţi creştini, puşi să se lupte cu Lie, fără voia lor. La această privelişte fără de lege luând parte şi Sfântul Nestor, s-a aprins sufletul lui de râvnă să se lupte cu Lie şi să-l biruiască, ridicând astfel ocara aceasta de pe numele Domnului. Deci, a alergat la locul unde se afla Sfântul Dimitrie sub pază şi, căzând la picioarele lui, i-a zis: "Robule al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie. Ci, te roagă pentru mine, chemând numele Domnului Hristos." Iar Sfântul, însemnându-l cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte şi pe piept, i-a zis: "Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi ! ". Deci mergând acolo unde era pus podul de luptă, sub privirea lui Maximian şi zicând: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mă!", l-a apucat pe acel grozav ucigaş Lie şi, lovindu-l cu lovitură de moarte, drept în inimă, l-a omorât. Şi s-a tulburat împăratul în sufletul lui şi a trimis îndată ostaşi de au omorât pe Sfântul Dimitrie, în temniţă, cu suliţele, ca pe pricinuitorul junghierii lui Lie, iar Sfântului Nestor a poruncit de i-au tăiat capul, cu însăşi sabia lui, la 27 octombrie.  

Întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru +Dimitrie cel Nou (sec. XIII) 
        Acest Cuvios părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al XIII-lea. Era din satul Basarabi, pe apa Lomului, şi a fost păstor de vite în satul lui şi multă vreme şi-a ascuns sufletul sub haina de umil păstor la vitele satului. Ne este cunoscută o singură întâmplare din vremea aceea a vieţii lui : Într-o zi, pe când umbla prin iarba înaltă, în urma vitelor satului, a strivit din grabă şi din nevedere toţi puii golaşi dintr-un cuib de pasăre. Şi s-a simţit vinovat, în inima lui, ca pentru o mie de morţi şi şi-a pedepsit piciorul cu care greşise, neîncălţându-se trei ani întregi, nici vara, nici iarna, în chip de ispăşire. Într-un târziu, s-a făcut călugăr la schitul ce se afla într-o peşteră, nu departe de satul Basarabi. Şi aici, şi-a dus viaţa lui ascunsă, tot în ascultarea de păstor la vitele mănăstirii, petrecând în post, în rugăciune, în privegheri şi în nevoinţe. Înălţimea vieţii lui în taină, lacrimile lui, văpaia rugăciunii, numai Dumnezeu, Cel ce vede toate le ştia. A murit în peşteră, pe lespedea de piatră pe care dormea totdeauna, în mijlocul vitelor, pe malul râului Lom. Dupa moarte, închizându-se cu pietre gura peşterii, aceasta s-a schimbat astfel din chilie în mormânt. Deci, trecând multă vreme, a venit mare apa Lomului de a surpat copacii şi pietrele dimprejurul apei. Atunci au căzut în apă şi cele două pietre dinăuntrul peşterii, care cuprindea moaştele Sfântului şi multă vreme au stat acolo. Însă, de multe ori, la locul acela, juca peste apă o flacără de lumină, crezând oamenii că este o comoară. Şi, vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat Sfântul în vis unei copile bolnave de un duh necurat, căreia i-a zis: "De mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui." Şi i-a arătat locul. Astfel, l-au găsit întreg şi luminat şi l-au pus în biserica satului şi, din clipa aceea, prin moaştele plăcutului său Dimitrie, Dumnezeu a lucrat nenumărate semne. Nu ştim care domn al Ţării Româneşti a încercat, odată, să aducă moaştele Sfântului Dimitrie la biserica din Bucureşti, dar, neizbutind, a ridicat cu cheltuiala sa la Basarabi, peste moaştele Sfântului, o preafrumoasă biserică. Între anii 1769-1774, s-a pornit război între ruşi şi turci. Ajungând armatele ruseşti, în acel sat şi, gândindu-se să pună la adăpost moaştele Sfântului de prăpădul războiului, au voit să le trimită în altă parte. Atunci un creştin din Bucureşti, Hagi Dimitrie, a cerut moaştele Sfântului, ca să le aducă în Ţara Românească. Drept aceea, tot în acele zile, moaştele Sfântului Dimitrie, întâmpinate cu mare alai, au ajuns în Bucureşti şi au fost aşezate în biserica cea mare a Mitropoliei, unde se află şi astăzi, mitropolit al ţării fiind, pe acea vreme, Preasfinţitul Grigorie. Şi îndată a simţit tot poporul ocrotirea Sfântului, că nu numai războiul dintre muscali şi turci a încetat, ci şi boala ciumii cea înfricoşată a contenit. Şi mult ajutor şi mare folos câştigă toţi cei ce, cu credinţă, aleargă către dânsul. Pentru ale cărui rugăciuni,  Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi pe toţi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 



Troparul Sfântului Dimitrie cel nou (glasul al 8-lea)


 Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând crucea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău. 

Condacul Sfântului Dimitrie cel nou (glasul al 8-lea)


 Apărător al său, nebiruit și neînfrânt, ca cel ce prin tine din nevoi s-a izbăvit, te pune înainte orașul tău, Dimitrie; și, ca cel ce ai îndrăznire către  Dumnezeu, de toate nevoile izbăvește-l, ca să strigăm ție: Bucură-te, făcătorule  de minuni, Dimitrie! 

Minuni ale Sfântului Dimitrie cel Nou

Moaştele sale vor să rămână întregi


    Două surori, Aspra și Ecaterina, din Cernavodă, au construit o biserică cu hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei  Maria. Și s-au gândit să ia o părticică din moaștele Sfântului Dimitrie ca să o așeze în biserica aceea. Socoteau că nu se cuvine să ia întreg trupul. Au venit și s-au închinat la raclaSfantului și au luat în taină bucățica de moaște dorită. Caii de la căruță n-au vrut însă să pornească, cu nici un chip, oricât i-au bătut vizitii. Văzând aceasta, cele două femei s-au pocăit și plângând au pus bucățica la loc cerându-și iertare de la Sfânt. După care s-au dus în pace la casa lor. 
       Preasfințitul mitropolit al Târnovului, Nichifor, a venit cu soborul lui sinodal ca să se închine la sfintele moaște. S-a închinat mai întâi mitropolitul, după care a șezut în scaunul său. Au trecut apoi să se închine însoțitorii săi. Un diacon,  Lavrentie, a vrut să rupă o părticică din moaște cu gura. A rămas cu gura căscată și mut, iar ceilalți îl priveau cu uimire, neștiind ce se întâmplă. Diaconul a rămas la sfârșit ca să se roage și să-și ceară iertare de la Sfânt, după care și-a revenit la starea cea bună. A povestit apoi mitropolitului și celorlalți ceea ce se întâmplase, iar gazda lor i-a zis: "O, omule, cum n-ai socotit că de-ar fi fost să împartă moaștele la toți câți vin spre închinare la ele, până acum n-ar fi rămas nimic". 


Vindecarea unui episcop 



        Un iubitor de Dumnezeu episcop al Preslavei, Ioanichie, a căzut într-o boală tare grea, fiind purtat pe targă de patru oameni. A fost dus atunci la biserica Sfântului Dimitrie, unde l-au pus cu pat cu tot înăuntru. După slujirea Sfintei Liturghii s-a sculat sănătos, umblând pe picioarele sale și dând slavă lui Dumnezeu.


Povestire despre Ivireni, cum au venit la cunoştinta lui Dumnezeu, printr-o femeie roabă
       În zilele celui întru Sfinţi, marele Constantin împăratul, o oarecare femeie a fost adusă roabă în Ivir. Aceasta cunoscuse din copilărie credinţa şi viaţa sihăstrească şi, ajungând în robie, nu înceta a se osteni. Deci, ivirenii, fiind lipsiţi cu totul de meşteşugul doftoricesc, aveau obiceiul de a merge unii la alţii şi a întreba de leacul bolii ce li se întâmplă. O femeie, având un copil, care se îngreuia şi se chinuia cu lovituri de cumplită boală, a mers la această vrednică şi minunată roabă, întrebând-o ce să facă. Iar roaba aceea, luând pruncul, l-a pus pe patul ei şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să-l izbăvească din boală. Şi a auzit-o Cel ce cunoaşte ascunsurile inimilor şi, fără zăbavă, a dat sănătate copilului.  De acest lucru a ajuns vestită acea minunată femeie, încât ceea ce s-a făcut a mers şi la urechile împărătesei, care îndată trimise să o ia, că şi dânsa avea o boală rea. Iar femeia, smerindu-se, nu vroia să meargă, socotind că este nevrednică a merge la împărăteasă. Deci, împărăteasa, neţinând seama nicidecum de măreţia împărăţiei, s-a pogorât de a mers ea la roabă. Şi femeia, făcând loc împărătesei să se aşeze pe patul ei cel sărac, unde şezuse şi copilul, a adus rugăciunea, în loc de iarbă de leac, pentru boli. Şi, izbăvindu-se împărăteasa de boală, i-a dăruit ei aur şi argint şi haine şi alte daruri împărăteşti, făcând răsplătire celei ce, aşa degrabă, cu tot harul, a izbăvit-o de suferinţă. Iar acea minunată femeie a zis că nu-i trebuie nici unele din acestea, ci socotea a fi plată mare cunoştinţa dreptei credinţe. Şi a rugat-o să zidească o biserică lui Dumnezeu, Celui ce a izbăvit-o de acea boală şi a mântuit-o. Auzind cuvintele acestea, împărăteasa a făcut pe împăratul de s-a minunat de acea tămăduire. Povestindu-i şi în ce chip se adeverea că Dumnezeul roabei, Acela este Dumnezeul cel adevărat, îi arăta că se cade, cât mai curând să zidească o biserică şi să întoarcă pe tot poporul său la închinarea către Dumnezeu. Deci, împăratul minunându-se de acel lucru, nu a voit totuşi să zidească biserica. Şi peste câtăva vreme, ieşind împăratul la vânat, ceilaiţi toţi făceau vânătoarea fără nici o piedică, iar împăratul rămăsese singur, că nu mai putea să vadă. Şi, mirându-se de ceea ce i se întâmplase, şi-a adus aminte de neascultare. Şi, chemând în ajutor pe Dumnezeul roabei, s-a izbăvit îndată de întunecarea ochilor. Şi, mergând la acea minunată femeie, o rugă ca să-i arate chipul zidirii. Şi ea însemna şi închipuia, iar meşterii zideau. Deci, dacă s-a isprăvit biserica şi s-a acoperit, rămăsese numai ca să dobândească preoţi. Şi, femeia a aflat prilej pentru lucrul acesta, că îndupleca pe împăratul ivirilor să trimită solie la împăratul romanilor, să-l roage ca să-i trimită învăţători de dreaptă credinţă. Şi a făcut împăratul după cererea ei şi a trimis solia. Iar împăratul Constantin, primind solia prieteneşte şi cu cinste, a mulţumit lui Dumnezeu. Şi a trimis cu multe daruri, pe un oarecare om cinstit şi împodobit cu credinţa, cu înţelepciune şi cu bună viaţă şi vrednic arhiereu, să propovăduiască dumnezeiasca cunoştinţă la neamul acela. Acesta, mergând şi aducându-i pe toţi, cu minuni şi cu învăţături, spre adevărata credinţă creştinească, botezându-i şi zidindu-le multe biserici şi făcând preoţi şi întorcând toată ţara ivirilor spre dumnezeiasca cunoştinţă, s-a mutat către Domnul. Şi într-acest chip au cunoscut ivirii pe Dumnezeu.  

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage27Oct.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1214

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4