Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

marți, 31 august 2010

Proloagele din 1 septembrie



Luna lui septembrie în ziua dintâi: începutul Indictionului, adică al noului an bisericesc.

Trebuie sa stim ca Biserica lui Dumnezeu praznuieste astazi Indictonul, adica inceputul anului nou bisericesc, luand acest obicei de la cei de demult. La romani, indictionul (de la latinescul indictio) era un fel al lor de a numara anii si anume era un period de 15 ani, pentru adunarea darilor catre stat. Sfanta Biserica serbeaza insa aceasta zi pentru doua pricini: Intai pentru ca luna septembrie este socotita ca inceputul anului. Drept aceea, ea multumeste lui Dumnezeu pentru roadele de peste an si se roaga ca si anul nou sa fie roditor. Cea de a doua pricina a Bisericii este ca ea cinsteste aceasta zi ca ziua in care Domnul a pus inceput propovaduirii Sale in lume. Astazi ea face inceput, astfel, la anul Domnului cel bine primit, deschide impartasirea noastra din cununa bunatatilor dumnezeiesti, a anului nou ce incepe, iar scopul ei este plinirea lui Hristos in noi, adica plinirea noastra dupa chipul si asemanarea lui Hristos. In cinstea acestui inceput al propovaduirii Domnului, Biserica aminteste astazi de intrarea Domnului, in sinagoga din Nazaret, unde, dandu-I-se cartea Proorocului Isaia, a aflat locul in care Mantuitorul si lucrarea Lui in lume sunt zugravite de Prooroc prin aceste cuvinte: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor. M-a trimis sa vindec pe cei zdrobiti cu inima; sa propovaduiesc robilor dezdrobirea si celor orbi vederea: sa slobozesc pe cei apasati si sa vestesc anul cel placut al Domnului. Si, inchizand cartea si dandu-o slujitorului, a sezut, iar ochii tuturor din sinagoga erau atintiti asupra Lui. Si El a inceput a zice catre ei: Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre". (Luca,4,18-21). Praznuim deci, astazi, anul Domnului cel bine primit, dand multumire pentru toate bunatatile pe care le-am luat din mainile Domnului, macar ca, pentru ele, si noi singuri suntem datori sa ne sarguim, ca sa fim bine primiti inaintea Lui. Dar praznuim nu indictionul cel mostenit de la imparatii romani, ci pe cel asezat noua de Imparatul slavei, Hristos, iar Indictionul lui Hristos sunt poruncile lui cele sfinte. Ca Imparatul nostru Hristos nu cauta de la noi fier si arama, argint si aur. Ci, in loc de fier si arama, El cauta de la noi bunatatea credintei celei intemeiate si tari, in dreapta cinstire de Dumnezeu. Ca, prin credinta aceasta, ca printr-o arama de fier si o pavaza de arama, sa biruim pe cei potrivnici, urmand stramosilor nostri care, "prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau, si s-au facut tari in razboaie, au intors taberele vrajmasilor in fuga" (Evr.11.33-34). Asemenea, in loc de argint, Imparatul nostru Hristos cauta de la noi bunatatea nadejdii celei neindoite spre Dumnezeu, nebagand seama la toate primejdiile si necazurile ce vin de la lume, de la trup si de la diavol, care navalesc asupra noastra. Ca, "nadejdea nu rusineaza". (Rom.5,5), dimpotriva, nadejdea rasplatirii indeamna pe ostasi la lupta si la nevointa, precum si Sfantul Damaschin zice: "Mucenicii Tai, Doamne, cu credinta intarindu-se si cu nadejdea imputernicindu-se, au stricat tirania vrajmasului si au dobandit cununile" (Octoih, glas trei, miercuri, stihoava vecerniei. Iata de ce "Cei ce se incred in Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clatina in veac cel ce locuieste in Ierusalim" (Ps. 124, 1). In sfarsit, in loc de aur, Imparatul nostru Hristos cere de la noi bunatatea cea scumpa a dragostei catre Dumnezeu si catre aproapele, cea nefatarnica. Ca, precum aurul este mai cinstit decat argintul, arama si fierul, asa si dragostea este mai cinstita decat nadejdea si credinta, precum sta scris: "Si acum raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea" (I Cor. 13, 13). Ca aur ca acesta cauta de la noi Hristos, ca sa-L iubim nu numai crezand cu inima si marturisind cu gura, ci si fapta, dragostea, aratand-o, adica sa punem tot sufletul si sa fim gata de moarte pentru dragostea Lui, precum ne invata iubitul Sau ucenic, Ioan, zicand: "Fiii mei, sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul" (I Ioan, 3,18). Acesta este Indictionul crestinesc pe care Biserica il cere azi de la noi, in locul indictionului cel vechi al paganilor: "Dezbracati-va, zice ea, de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui", si imbracati-va in omul cel nou, "dupa Chipul ce L-a zidit" (Col.3,9-10), "ca sa umblam si noi intru innoirea vietii". (Rom.6,4). Sa praznuim deci Indictionul, implinind poruncile Domnului Dumnezeului nostru, din toata inima, precum Dumnul Insusi ne indeamna, prin gura lui Moise, in Cartea Levitilor, zicand: "De veti umbla dupa legile Mele si de veti pazi si plini poruncile Mele, va voi da ploaie la timp, pamantul si pomii isi vor da roadele lor. Voi trimite pace pe pamantul vostru, veti alunga pe vrajmasii vostrii, cauta-voi spre voi si va voi binecuvanta sufletul meu nu se va scarbi de voi. Voi umbla printre voi, voi fi voua Dumnezeul vostru, si voi poporul Meu" (Lev.26, 3-12).


Întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Simeon Stâlpnicul (+459).

Slavitul Simeon a fost din partile Ciliciei, dintr-un sat ce se numea Sisan, fiu al unor parinti crestini, Susotion si Marta, si de copil era cioban la oile tatalui sau. Pe cand avea treisprezece ani, intr-o vreme de iarna, cand oile, din pricina zapezilor mari, n-au fost scoase la pasune, fericitul copil a intrat in Biserica, Duminica fiind, cu parintii sai si a auzit pe Domnul din Sfanta Evanghelie, fericind pe cei saraci, pe cei blanzi, pe cei curati cu inima si a intrebat pe un cinstit batran: "Ce sunt cuvintele acestea?" Iar batranul, fiind calauzit de Duhul Sfant, i-a descoperit lui calea cea duhovniceasca a vietii, adica urmarea lui Hristos in curatie si infranare, in desprinderea de lume si in slujba rugaciunii si a dragostei de Dumnezeu si de semeni, calea cea stramta a impacarii, care duce la fericita implinire a vietii de aici si de dincolo de moarte. Deci, samanta cazand in pamant bun, a inflorit indata in el dorinta de a trai dupa cuvantul Evangheliei si, fara sa se mai intoarca acasa, a intrat intr-o manastire, la loc singuratic, numita Ograda, primit de staretul Timotei, dupa sapte zile de asteptare la portile manastirii. In scurta vreme a invatat pe de rost toata Psaltirea, cum se cerea pe atunci celor ce voiau sa fie calugari, si a deprins usor toata pravila manastirii, incat, dupa doi ani Cuviosul Simeon, simtind nevoia unor osteneli calugaresti mai grele, a primit sfatul staretului sau sa mearga intr-o manastire cu pravila mai aspra, ca sa nu descurajeze pe fratii cei neputinciosi. Si asa a intrat fericitul in manastirea cu viata mai aspra, a marelui ava Eliodor, dar si aici fericitul intrecea nevointele tuturor, incat a fost sfatuit sa duca o viata de pustnic. Drept aceea, slujitorul lui Dumnezeu s-a linistit intr-o pustie, la poalele muntelui Telanis, unde a aflat o chilie mica, si a petrecut acolo timp de trei ani. Aici s-a suspus pe sine la incercare cu post de patruzeci de zile, ca Moise, si ca Ilie si ca Insusi Domnul nostru. Si-l ruga Cuviosul pe batranul Vassus, indrumatorul duhovnicesc al locului aceluia, sa-i astupe usa chiliei, ca sa stea fara mancare, in vremea celor patruzeci de zile. Dar acesta nu s-a invoit cu o masura de ucidere de sine ca aceasta, decat punandu-i in chilie zece paini si un urcior cu apa, ca, de va avea nevoie, sa guste si sa se intareasca; si asa i-a astupat usa. Si, trecand patruzeci de zile, s-a intors Cuviosul si deschizand usa, l-a aflat pe acesta la pamant, zacand ca un mort, iar painea si apa neatinse. Si, luand un burete, i-a spalat si i-a racorit gura lui, rasufland putin Cuviosul, l-a impartasit pe el cu Sfintele Taine, dupa care, primind putina hrana usoara, s-a intarit. Si acest dar de infranare il spunea Vassus multor frati, ca un lucru de folos, iar Cuvisoul, de atunci, in toti anii, in Postul cel mare, asa postea, douazeci de zile rugandu-se neincetat in picioare, iar douazeci de zile sezand, de osteneala. Si, ducandu-se vestea despre el, ca primise darul tamaduirii bolilor, multime de oameni alerga spre dansul, unii cu bolnavii lor, altii de necazuri si de ispite fiind cuprinsi, si fiecare nu se intorcea desert, ci primea, unul tamaduire, altul mangaiere, altul un ajutor de folos, si cu bucurie se duceau la casele lor. Si puteai sa vezi la dansul, ca raurile de pretutindeni, adunandu-se felurimi de popoare, de semintii si de limbi: ismailiteni si persi, armeni si iberici, britani si italieni, crestini si pagani, luand binecuvantare de la dansul. Si, tulburat fiind fericitul de o cinstire ca aceasta si de neodihna, a aflat un chip strain de a scapa de impresurarile omenesti: s-a gandit sa-si zideasca un stalp. Deci, a zidit stalpul si pe el o chilioara stramta si, acolo sudindu-se, petrecea in post si rugaciune; si a fost intaiul stalpnic. Si era acel stalp inalt ca de sase coti, iar mai pe urma si-a zidit Sfantul alti stalpi si mai inalti. Si asa petrecea, udandu-se de ploaie, arzandu-se de zaduf si inghetand de frig si vorbind poporului de doua ori pe zi; iar hrana lui era lintea muiata si, ca bautura, apa. Si auzind parintii din pustie, se minunau de straina lui petrecere. Si au trimis la dansul ca sa vada ce duh locuieste in el, zicand: "Pentru ce nu mergi pe calea parintilor si alta cale noua ai aflat? Deci, pogoara-te de pe stalp si urmeaza vietii pustnicilor". Si parintii pustnici i-au invatat pe trimisi ca, de se va arata nesupus, cu sila sa-l traga jos de pe stalp, iar de va asculta si de va voi singur sa se pogoare, sa-l lase pe el si sa stea asa cum a inceput, cunoscand ca este de la Dumnezeu. Deci, ajungand trimisii soborului sfintilor pustnici si spunandu-i hotararea lor, el indata a pasit cu piciorul pe scara, vrand se se coboare. Dar trimisii strigara: "Nu te pogora, sfinte parinte, ci petreci cum ai inceput. Acum stim ca lucrul tau este de la Dumnezeu, Care de folos sa-ti fie până la sfarsit". Puterea cuvintelor lui, asprimea vietii lui si stralucirea minunilor lui, marea lui iubire de oameni in suferinta si intelepciunea lui au intors la Dumnezeu un mare numar de necredinciosi. Imparatii Teodosie cel Tanar (408-450) si Leon cel Mare (457-474) ii cereau sfatul si rugaciunile, imparatul Marcian (450-457) a imbracat haine straine, ca sa-l poata auzi mai bine. Cu sfatul sau, Eudoxia imparateasa s-a lepadat de ratacirea lui Eutihie, pe care o cinstea, si foarte minunat a fost pentru toti oamenii din vremea lui. Si asa, a trait Sfantul pana in anul 459, cand Domnul l-a chemat la El.


Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre Mina, diaconul.

Ne-a spus noua Gheorhe de la Rait de un frate cu numele Mina, care a fost diacon acolo. Ca acesta a iesit de la o slujba in lume si ce a patimit nu am aflat, ci numai stiu atat ca a lasat chipul calugaresc si a ramas in lume. Iar dupa ce au trecut multe zile, acesta a mers in cetatea lui Dumnezeu, Antiohia, si, cand trecea prin Seleucia, a vazut de departe manastirea Preacuviosului Simeon Stalpnicul si a zis intru sine: "Ma voi sui si voi vedea pe marele Simeon", ca niciodata nu-l vazuse. Iar dupa ce a ajuns el la stalp si s-a apropiat, daca l-a vazut pe el Sfantul Simeon, indata de la Dumnezeu s-a instiintat ca a fost calugar si a avut slujba diaconiei. Si a chemat pe cel ce-l slujea, zicand: "Adu-mi foarfecele aici". Iar acela le-a adus. Zis-a Sfantul Simeon catre slujitorul sau: "Bine este cuvantat Domnul, tunde-l pe acela", si-l arata cu degetul sau, ca erau multi stand pe langa stalp. Iar acesta, minunandu-se de cuvantul Sfantului si de frica mare fiind cuprins, deloc nu s-a impotrivit, cunoscand ca Dumnezeu a descoperit staretului despre dansul. Iar dupa tunderea lui, i-a zis marele Simeon: "Fa rugaciune, diacone". Si facand el rugaciune, Sfantul i-a grait iarasi: "Sa mergi la Rait, de unde ai iesit". Iar el zicand: "Nu pot suferi rusinea de la parinti", Simeon iarasi i-a grait lui: "Sa ma crezi, fiule, ca nu e nevoie sa te rusinezi de aceasta, ca, te vor primi pe tine cu ochi blanzi si vor avea bucurie si veselie de a ta intoarcere. Si sa stii fiule, ca Dumnezeu va sa faca semn cu tine, ca sa cunosti ca ti-a iertat tie pacatul acesta, ca negraita este bunatatea Lui". Iar, dupa ce a venit la Rait, l-au primit parintii cu mainile intinse si l-au dus in Sfantul altar. Iar intr-o Duminica, ducand el Preasfintele Daruri ale marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus, si deodata, au inceput sa-i curga ochii lui. Si, din acest semn, au cunoscut parintii, ca l-a iertat pe el Dumnezeu de greseala, dupa cuvantul Sfantului Simeon.


Minunea Sfântului Simeon, cu un preot.

Un preot oarecare, sezand intr-o zi in fata bisericii, iata, un duh necurat a venit la dansul in chip de nor intunecat si innegrit si s-a pus ca un acoperamant pe capul lui si l-a lipsit de lumina si mintea lui i s-a luat si i s-au slabit lui toate oaselem si nu putea sa graiasca; si, intrand unii, l-au aflat pe el ca pe un mort. Si a petrecut in boala aceea noua ani, neputand a se intoarce pe sine pe alta parte, daca nu-l intorcea pe el cineva. Si auzind rudele lui, cele despre Sfantul Simeon, au mers la Sfantul, ducandu-l si pe el in pat si ajungand ca la trei stadii de manastire, zacea acolo. Iar Sfantul Simeon, stand la rugaciune, i s-a descoperit lui despre preotul acela. Si, la miezul noptii, a chemat Sfantul pe unul din ucenicii lui si i-a zis: "Ia din apa aceasta si mergi degraba si vei afla acolo pe un preot purtat pe pat; sa-l stropesti cu apa aceasta si sa-i spui: Iti zice tie pacatosul Simeon, intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoala-te si-ti lasa patul tau si vino la mine cu picioarele tale". Iar ucenicul, mergand, a facut dupa cuvantul Sfantului. Si s-a sculat inaintea Sfantului. Si i-a zis lui Sfantul: "Scoala-te, nu te teme, macar de te-a si mahnit pe tine diavolul noua ani, ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu nu te-a lasat pe tine pana in sfarsit sa pieri. Ca nu cu temere de Dumnezeu, ci si prea cu nedreptate ai stat in Sfantul altar si, mai inainte de a afla adevarul, ai ascultat pe clevetitorii cei ce judecau in taina pe aproapele lor si fara de nici o vina asupreai pe unii, indepartandu-i de impartasirea Sfintelor Taine. Si aceasta facand, pe iubitorul de oameni Dumnezeu nu putin L-ai mahnit. Drept aceea, se si intarise asupra ta diavolul. Ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu si indurarile Lui s-au inmultit spre tine. Insa pe cei care te-au nedreptatit, mergand, ii vei afla pe ei rugandu-se tie, cu multa durere, sa-i ierti; precum a facut Dumnezeu mila cu tine, asa si tu sa faci mila cu dansii, inca si tarana luand de aici, vei presara peste dansii". Si a iesit preotul cu bucurie i-a poruncit lui Sfantul si indata s-au vindecat si aceia, slavind pe Dumnezeu.


Despre tâlharul ce s-a pocăit lângă stâlpul Sfântului Simeon.

Un oarecare talhar din Antiohia, Ionatan cu numele, pe multi oameni ii ucidea pe drumuri si prin case, talhareste navalind naprasnic prin sate si prin cetati; si nimeni nu putea sa-l prinda pe el, macar ca multi ii pandeau calea, ca era puternic si viteaz foarte, incat nimeni nu putea sa-i stea impotriva. Deci, s-a pornit toata Antiohia si a trimis ostasi ca sa-l prinda pe dansul, iar el neputand sa se ascunda de dansii, ca un leu fugind de la fata celor ce-l goneau pe el, a alergat in ograda Cuviosului Simeon si, apucandu-se de stalp, ca pacatoasa de picioarele lui Hristos, plangea cu amar. Deci Sfantul a strigat catre dansul, de sus: "Cine esti, de unde si de ce ai venit aici?" Iar el a zis: "Eu sunt Ionatan, talharul, cel ce am facut toate rautatile si am venit aici, ca sa ma caiesc de pacatele mele". Acestea graindu-le el, iata au navalit de la Antiohia ostasii care-l goneau pe el, strigand catre Cuviosul: "Da-ne noua, parinte, pe vrajmasul nostru, talharul, ca, iata, si fiarele sunt gata in cetate sa-l manance pe el". Raspuns-a lor fericitul Simeon: "Fiii mei, nu eu l-am adus pe el aici, cu Dumnezeu, Cel ce voieste pocainta lui, l-a povatuit aici. Deci, de veti putea intru inauntru, prindeti-l pe el, ca eu nu pot sa-l scot la voi, ca ma tem de Acela Care l-a trimis la mine". Acestea auzindu-le ostasii si neindraznind nu numai sa intre in ograda, ci nici cuvant sa zica impotriva, s-au intors cu teama si au spus toate in Antiohia. Iar talharul a petrecut sapte zile langa stalp, cazand la rugaciune catre Dumnezeu, marturisindu-se si plangand cu plangere mare, cat si cei ce erau acolo, vazand pocainta si plangerea lui se umileau. Iar dupa sapte zile, a strigat catre Sfantul: "Parinte, imi poruncesti sa ma duc?" Iar parintele i-a zis: "Au, iarasi, la lucrurile tala cele rele, te vei intoarce?" Iar el a raspuns: "Ba nu, parinte, ci vremea mea a sosit". Si asa, vorbind cu dansul, si-a dat duhul sau la Dumnezeu. Iar ucenicii Sfantului Simeon, vrand sa ingroape pe talhar langa ograda, iata mai marii ostilor venira de la Antiohia dupa talhar si incepura a striga: "Da-ne noua, parinte, pe vrajmasul nostru, de care toata cetatea s-a cutremurat". Raspuns-a Cuviosul: "Cel ce l-a adus pe el la mine, Acela in multime de oaste cereasca a venit si l-a luat pe el la Sine, curatit prin pocainta; deci nu ma tulburati pe mine". Acestea, auzindu-le acei dregatori si vazand pe talharul mort, s-au inspaimantat si au laudat pe Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosului. Si, intorcandu-se, au spus in cetate cele de la Cuviosul au auzit si au vazut.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage01Sep.shtml


luni, 30 august 2010

Proloagele din 31 august



Luna august în 31 de zile: pomenirea punerii în sfânta raclă a cinstitului Brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, în cinstita ei casă din Constantinopol, şi a minunii ce s-a făcut atunci, acolo.

Încă din cele dintai timpuri, crestinii au aratat multa evlavie pentru orice fel de lucruri, care au avut vreo legatura cu Mantuitorul Hristos, cu Maica Domnului sau cu Sfintii Sai (Fapte 19, 12). Ei au pastrat cu scumpatate asemenea semne sfinte si le ascundeau cu grija in vremuri de restriste. Multe s-au pierdut si pierdute au ramas pana in ziua de astazi, dar, altele s-au aflat si, in vremuri de liniste, au fost asezate in locuri de cinste, iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru pastrarea si cinstirea lor. Asa s-a intamplat, bunaoara, cu "Vesmantul Maicii Domnului" cu "cinstitul ei Omofor", cu Brâul Maicii Domnului", cu moastele a sute si mii de Mucenici si cu atatea altele, de acest fel, aducatoare aminte despre cei ce au marturisit, de-a lungul vremurilor, credinta noastra veche si mereu noua, in Iisus Hristos, Domnul nostru. Cinstitul Brau al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astazi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, asezat intr-o racla de aur, cu pecetluire imparateasca, si a fost pus in biserica pe care dreptcredinciosul imparat Teodosie cel Tanar o zidise, cu hramul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adica targul de arama. Dupa multi ani, pe vremea imparatiei lui Leon cel Intelept (886-912) sotia acestuia, Zoe imparateasa, era suparata de duhul cel necurat, iar imparatul si rudeniile lui erau in mare mahnire si se faceau multe rugaciuni catre Dumnezeu, pentru imparateasa, care patimea. Si i s-a aratat ei o dumnezeiasca vedenie, spunandu-i ca, daca se va pune pe dânsa Brâul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, va lua tamaduire. Imparateasa a spus acest vis barbatului său, imparatului Leon, iar el, a rugat, indata, pe patriarh pentru aceasta. Si, dezlegand pecetea, au deschis racla si s-a aflat, intreg, cinstitul Brâu al Preacuratei, intru nimic vatamat de trecerea vremii. Si l-au sarutat pe el cu evlavie. Iar, cand patriarhul l-a intins deasupra imparatesei, aceasta, indata a scapat de chinuirea diavoleasca si a castigat tamaduire desavarsita de boala ei. Atunci, toti, cu bucurie, au preamarit pe Hristos Dumnezeu si pe Preacurata Maica lui, cantand cantari de multimire. Iar cinstitul Brâu, fiind pus in aceeasi racla de aur, a fost pecetluit cu pecete imparateasca. Si s-a asezat praznuirea de astazi, in cinstea Binecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a facut atunci de sfantul sau Brâu, cu darul Preacuratei si cu milostivirea Celui ce S-a nascut dintr-insa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.




Întru această zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, de la Neoria.

Pe vremea imparatiei lui Mihail si a Teodorei, dreptcredinciosii imparati (1051-1055), un oarecare patrician, cu numele Antonie, avea in Constantinopol o casa cinstita, in curtea ce era alaturi de Neoria. De asemenea, el avea o biserica slavita, a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, careia imparatii luptatori impotriva icoanelor ii luasera podoabele, scotand sfintele icoane si insemnand numai cruci in locul lor. Deci, patricianul acesta, facand, din nou, icoanele bisericii, cum se cadea, a zidit si o baie, foarte mica, dedesuptul bisericii, pentru trupeasca lui odihna. Dar deasupra acelei bai se aducea pururea preamarire lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit intr-insa darul Preasfantului Duh, pentru Preacurata Maica a Domnului nostru Iisus Hristos, si au inceput a se face multe tamaduiri, de multe feluri de boli. S-au strans si unii iubitori de Dumnezeu si au cerut de la patrician sa faca imbaierile, o data pe saptamana, pentru fratii cei intru Hristos si, mai ales, pentru cei bolnavi; si primind invoirea, faceau aceasta, cu credinta, si se vindecau. Deci, murind patricianul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce erau oameni iubitori de Dumnezeu, spre mantuirea lui sufleteasca. Dar acestia, fiind saraci si neavand nici apa de ajuns, nici alt venit, incetul cu incetul, grijea lucrarii se parasea si, nevrand nimeni dreptul sa o lase altcuiva, a ramas neingrijita. Iar baia, jefuind-o unii si altii de podoabele pe care le avea, lucrul a incetat cu desavarsire. Iar sfanta biserica, vindecatoare a celor bolnavi, in care facea slujba un preot, care, din dumnezeiescul dar, slujea acolo, avea din destul, cele de trebuinta hranei. Deci, fericitul imparat Roman, facandu-si palatul imparatesc si trebuindu-i multe materiale la lucrul palatelor, instiintandu-se de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu, ca are multe materiale de folos, a pus gand sa o strice. Dar Nascatoarea de Dumnezeu purta de grija impotriva celor ce gandea imparatul. Si, in noaptea aceea, s-a aratat celui care era ispravnic asupra lucrarilor, precum si unui tanar, ruda cu ispravnicul, si le-a zis, ingrozindu-i, sa nu cuteze nicidecum a-i dărâma casa ei, cea de la Neoria. Iar, daca s-a facut ziua, tanarul a spus mamei ispravnicului visul sau si a auzit si imparatul, care, indata ce a aflat, a zis cuvantul acesta: "Nu vreau sa supar pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ci, inca, voi innoi casa aceea cu cele de trebuinta". Asa incat, in loc sa o strice, oamenii care au fost trimisi au curatit baia, cu toata grija, si au innoit-o. Deci, terminandu-se toate lucrarile si facandu-se baia mai mare, au incalzit-o, iar imparatii Roman, Constantin si Hristofor s-au imbaiat intr-insa si bucurandu-se, au intarit acea baie, cu hrisov de danie, pe care s-o poata lua in fiecare an. Si au daruit-o unei manastiri, ca monahii manastirii aceleia sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu. Iar minunile ce s-au facut in acea biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa deoparte, povestind doar una din minunile ce s-au facut in vremea noastra. O femeie vestita a cazut in boala grea. Si, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori. Dar, auzind de minunile ce se faceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo. Si, ramanand acolo cateva zile si petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bantuita de boala. A iesit, deci, si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna si, cazand la pamant, se ruga zicand: "Miluieste-ma, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca am alergat la tine, fiind lipsita de orice ajutor omenesc." Si, ramanand acolo noua zile, in ziua cea din urma, i s-a aratat o Doamna preacinstita, zicandu-i: "O, femeie, ce strigi catre mine, neincetat?" Iar ea a zis catre dansa: "O, Stapana, stiu ca, pentru pacatele mele, ma chinuiesc, dar, mai stiu că pentru noi pacatosii, Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorat din cer si S-a facut om, nascandu-Se din pantecele tau, drept aceea, am alergat la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa." Iar Nascatoarea de Dumnezeu a zis catre dansa: "Du-te la lacasul meu cel mic, de la Neoria, si acolo iti vei afla vindecarea." Deci, daca s-a desteptat femeia, a multumit lui Dumnezeu si s-a dus, in graba, la Neoria. Si, cazand cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea: "Miluieste-ma Stapana si implineste mila ta catre mine." Si, dupa ce a zis aceasta, a adormit. Si a vazut, iarasi, pe Nascatoarea de Dumnezeu, care i se aratase, impreuna cu un barbat frumos, catre care Maica Domnului a zis: "Iata, femeia cea bolnava, vindeca-i pantecele." Si acela, indata, atingand-o peste pantece cu varga, ce tinea in mana, s-a facut nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, care se aratase cu dansul. Deci, desteptandu-se femeia, a intrat in baie si, spalandu-se, a iesit sanatoasa. Si, inchinandu-se acelui sfant loc, a tamaiat cu mirodenii, multumind Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoarei, spre slava Celui ce S-a nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru slava!

Întru această zi, istorisire din Limonar, despre cel dintre Sfinţi, Părintele nostru Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.

Despre Sfantul Ghenadie, in cartea care se numeste Limonar, Parintii Sofronie si Ioan povestesc asa: "Am mers, ziceau ei, intr-o manastire de obste, care se numea Salama, departe fiind, de Alexandria, ca la noua stadii. Si am aflat acolo pe doi stareti, care fusesera, mai inainte, preoti in Constantinopol. Aceia ne-au povestit noua despre fericitul patriarh Ghenadie, ca era foarte bland si curat cu trupul si preainfranat. Si a fost instiintat despre un cleric, cu numele Harisie, care slujea in biserica Sfantului Mucenic Elefterie si care mult gresea. Ca nu numai intru lenevire si nepurtarea de grija si in necuratie vietuia, ci si cu tâlhării se indeletnicea. Deci, chemandu-l pe el patriarhul, il sfatuia prin cuvinte, cu duhul blandetei, spre indreptare. Dar, vazandu-l petrecand in neindreptare, a poruncit ca sa fie pedepsit, parinteste, pentru indreptare. Dar acela, umbland cu totul neindreptat si prin pedepsire neinteleptindu-se, a trimis patriarhul, pe unul din slujitorii sai, la biserica Mucenicului, la care slujea Harisie, ca sa se roage Mucenicului, ca, pe clericul acela, care greseste la biserica sa, sau sa-l indrepteze sau sa-l desparta de biserica. Deci, trimisul, ducandu-se si stand in biserica in fata altarului, si intinzandu-si mana spre mormantul Mucenicului, a zis: "Sfinte Mucenice Elefterie, iti graieste tie Ghenadie patriarhul, prin mine pacatosul, ca Harisie, care slujeste in biserica ta face multe faradelegi si sminteli. Deci, tu, sau sa-l indreptezi pe el, sau sa-l desparti de biserica." Deci, facand aceasta, dimineata l-au aflat Harisie mort. Si, de aici, se poate vedea cat de placut a fost lui Dumnezeu, si Sfintilor Lui, fericitul Ghenadie, ca nu in desert a fost cuvantul lui, ce s-a grait catre Sfantul Mucenic, prin trimisul sau, ci, degraba a fost auzit si cu fapta implinit.

Întru această zi, cuvânt despre milostivul Sozomon, că celui ce dă săracilor milostenie, împrumut îi dă lui Dumnezeu şi va lua însutit.

A fost un oarecare om in Ierusalim, cu numele Sozomon, care, mergand prin cetate, s-a intalnit cu un sarac necajit si, dezbracand de pe el imbracamintea, i-a dat-o saracului si s-a dus in calea sa. Insa, aceasta se intampla in vremea secerisului si ziua se pleca spre seara. Si, adormind el putin, a avut un vis. Si se facea ca era intr-o casa minunata, in care era multa lumina si tot felul de pomi, cu multe feluri de roade binemirositoare, incat se plecau ramurile până la pamant. Si pasarile cantau, in multe feluri, cantari preafrumoase, neavand tacere, incat se putea auzi glasul lor de la pamant si până la cer. Si ramurile se clatinau cu slava mare. Deci, acestea vazandu-le el, a venit la dansul un tanar si i-a zis lui: "Vino dupa mine!" Si au mers impreuna, la un stalp poleit cu aur. Si printr-o ferestruica a vazut niste usi si palate preaslavite si impodobite cu margaritare de mult pret. Si, privind Sozomon acolo, iata, au iesit niste barbati cu aripi, din palatele acelea, stralucind ca soarele si ducand patru lazi. Iar, cand acei minunati ingeri treceau de usi, a cunoscut Sozomon ca ei mergeau spre dansul. Si, stand, au pus in preajma lui lazile acelea si asteptau pe cineva, puternic, care sa vina la dansii. Deci, iata, a vazut Sozomon un barbat frumos, iesind din palatele acelea si a mers la ingerii care tineau lazile si le-a zis lor: "Aratati omului acestuia că, de vreme ce a miluit pe saracul acela, dandu-i lui haina sa, apoi, pentru dansul, se pastreaza lazile acestea." Si a deschis o lada, din cele de aur, au si inceput sa scoata camasi si haine imparatesti si le intindeau pe el, zicandu-i: "Solomon, oare, sunt placute acestea inaintea ochilor tai?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic si a privi spre ele." Si-i aratau lui si altele tesute cu aur si mult pret, cu felurite podoabe si erau ele, ca la o mie la numar, si i-au zis lui: "Cel ce da saracului insutit va primi si viata vesnica va mosteni." Apoi, i-a zis lui Domnul ingerilor: "Tie iti graiesc, Sozomon, iata, cat de multe bunatati ti-am pregatit tie, pentru o haina, cu care M-ai imbracat pe Mine, vazandu-Ma gol. Mergi, dar, si mai fă si altele asemenea si se va da tie insutit." Iar Sozomon a raspuns, fiind cuprins de frica si de bucurie: "Doamne al meu, oare, asa vor lua toti cei ce fac milostenie la saraci?" Si i-a zis: "Cu adevarat, asa este. Ca tot cel ce face milostenie, insutit va primi si viata vesnica va mosteni. Insa iti spun tie si aceasta, sa nu te caiesti pentru milostenie, nici sa te indoiesti de cel sarac, cand i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, in loc de plata, paguba indoita sa primesti." Deci, dupa ce a auzit acestea, Solomon, s-a desteptat din somn si s-a minunat in sine de acel infricosator vis. Apoi, sculandu-se din pat, a zis: "Daca asa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da saracului si cealalta haina a mea." Si, cealalta noapte a avut acelasi vis. Deci, sculandu-se, a doua zi, si-a impartit averea sa saracilor. Si, despartindu-se de lume, s-a facut calugar iscusit.

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre tâlharul Chiriac.

Spunea un iubitor de Hristos despre Chiriac talharul, ca facea razboi pentru furt, pe la Emaus, acolo unde este cetatea Nicopolei. Si atat de cumplit era, incat oamenii il numeau lup. Inca, mai avea impreuna cu sine si pe alti talhari, nu numai crestini, ci si evrei si samarieni. Deci, odata, ducandu-se oamenii din Nicopole, de la casele lor, la sfanta cetate a Ierusalimului, in Saptamana cea mare, pentru botezul copiilor lor, dupa ce i-au botezat, se intorceau la casele lor, ca sa praznuiasca sfanta zi a Invierii. Si i-au intampinat pe ei talharii, nefiind de fata mai marele talharilor, Chiriac. Barbatii au fugit, iar, pe femei, prinzandu-le, pe pruncii de curand botezati i-au aruncat pe pamant. Atunci, cand fugeau barbatii, i-a intampinat pe ei vataful de talhari si i-a intrebat: "De ce fugiti?" Iar ei i-au spus lui ceea ce li s-a intamplat. Deci, luandu-i pe ei, Chiriac, mai marele talharilor, i-a adus la insotitorii sai. Si au aflat pe prunci aruncati la pamant. Si, afland de cele ce facusera talharii, indata i-a taiat pe toti cei ce facusera spurcaciuni. Si a poruncit barbatilor ca sa-si ia pe copiii lor si sa nu se desparta de femeile lor. Iar, dupa ce a mai trecut putina vreme, prins a fost insusi vataful talharilor, si a petrecut in temnita zece ani, si nimeni din domni sau din dregatori nu l-au ucis pe el. Iar, mai pe urma, l-au slobozit din temnita si spunea el despre sine, folosul celor ce auzeau: "Pentru copiii aceia, pe care i-am izbavit eu, atunci, am scapat de moartea cea amara. Pentru că ii vedeam pe ei, de multe ori, zicandu-mi, sa nu ma tem, caci ei vor raspunde pentru mine." Si am vorbit eu impreuna cu dansul, zicea ava Ioan, presbiterul unei manastiri de obste, si acestea ne spunea noua, slavind pe Dumnezeu, pentru toate cele ce se savarsesc pe Dansul, pentru ca neuitate sunt facerile de bine, ale tutoror oamenilor Inaintea Lui. Pentru aceasta, a fost izabavit, si acest talhar, din legaturi, din temnita si din moartea cea amara, prin Hristos Iisus, Domnul nostru. Caruia se cuvine slava, cinstea şi stăpanirea, împreună cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sfarsitul Prologului ce cuprinde douasprezece luni, iar Celui in Treime slavit, Dumnezeului nostru, slava!



Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage31Aug.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august31.htm

duminică, 29 august 2010

Proloagele din 30 august



Luna august în 30 de zile: pomenirea celui dintre Sfinţi, Părintele nostru Alexandru, patriarhul Constantinopolului(+340).

Sfantul Alexandru a fost episcop pe vremea marelui imparat Constantin (313-337) si a Sfantului Mitrofan, intaiul patriarh al Constantinopolului. Si era Sfantul Alexandru barbat cu multa ravna, si impodobit cu o minunata intelepciune si cu fapte bune. Cand s-au adunat la Niceea Sfintii Parinti, la cel dintai Sinod, a toata lumea (325), patriarhul Mitrofan, neputand merge, din pricina batranetilor, pe acest Sfant Alexandru l-a trimis in locul lui, ca marturisitor al dreptei credinte. Si a dovedit acolo multa pricepere impotriva ratacitei invataturi a lui Arie, incât, de mult folos au fost indrumarile date de el pentru statornicia adevarurilor dreptei credinte. Iar, cand, dupa moartea Sfantului Mitrofan, Sfantul Alexandru a fost inaltat patriarh al Constantinopolului, el a pastorit cu parinteasca grija turma lui Hristos, ce i-a fost incredintata, fiind un bun si neadormit pastor, impotriva lupilor eretici si pagani si chiar impotriva imparatului din vremea sa, Constantiu, fiul marelui Constantin, care se lasase inselat de uneltirile partasilor lui Arie. Si asa, dupa o lunga viata de lupte si ravna, pentru apararea credintei, cand anii sai au ajuns la 98, Sfantul Alexandru s-a mutat, cu pace, catre Domnul.


Întru această zi, istorisire din viaţa şi ostenelile Cuviosului Părintelui nostru Hristofor.

Spunea Parintele nostru Teodul, despre acest Cuvios barbat: "Eu, zicea, m-am calugarit in manastirea Sfantului Teodosie si am aflat acolo un staret mare, cu numele Hristofor, roman de neam. Deci, intr-o zi, m-am inchinat lui, zicand: "Fii bun parinte, de-mi spune mie lucrurile tale din tinerete." Si staretul, cunoscand ca pentru folos l-am intrebat, mi-a spus mie, zicand: "Eu, fiule, dupa ce m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, ma indeletniceam, in toate zilele, cu slujbele, iar noaptea intram in pestera, pentru rugaciuni, acolo unde fusese Sfantul Teodosie si alti Sfinti Parinti. Iar, cand ma pogoram, ma inchinam lui Dumnezeu pe fiecare treapta, facand o suta de metanii. Si toate treptele sunt optsprezece la numar. Apoi, daca intram inauntru, ma inchinam si faceam rugaciuni. Iar, dupa ce toca de Utrenie, ieseam, indata, la slujba mea. Inca si post castigam pe langa aceasta. Si le-am facut pe toate timp de unsprezece ani, cu infranare si in saracie si in ascultare si intru trupeasca osteneala. Iar, odata, vrand eu sa intru in pestera, am vazut-o toata plina de candele; si unele ardeau, iar altele nu ardeau. Deci, am vazut doi barbati, cu chipuri albe, umbland si ingrijind de candele. Iar eu le-am zis: "De ce va ingrijiti de candelele acestea si nu ma lasati pe mine sa intru, ca sa ma rog?" Iar ei mi-au zis: "Ava, acestea sunt candelele celor ce se ostenesc pentru Dumnezeu." Eu am zis: "Pentru ce unele ard, iar altele nu ard?" Aceia mi-au raspuns mie: "Ale celor ce slujesc bine lui Dumnezeu, acelea ard, iar, ale celor lenesi, nu ard". Apoi am zis: "Oare, candela mea arde, sau nu?" Ei mi-au zis: "Osteneste in rugaciuni catre Dumnezeu si o vom aprinde pe ea." Eu, iarasi, am zis: "Dar cele ce le-am facut până acum, de ce le-am facut?" Si, de acest cuvant, ma minunam, apoi, intorcandu-ma, n-am mai vazut pe nimeni. Dupa aceea, am zis in sinea mea: "O, Hristofor, de mai multa osteneala iti este tie trebuinta." Iar a doua zi, m-am dus la muntele Sinai, neluand nimic, in afara de hainele in care eram imbracat. Si am petrecut acolo cincizeci de ani. Dupa aceea, mi-a venit mie un glas, zicandu-mi: "Hristofor, sa mergi in viata de obste, unde te-ai ostenit bine pentru Dumnezeu, ca, acolo, sa te odihnesti, impreuna cu parintii tai." Deci, acestea spunandu-mi mie, Hristofor si-a dat sufletul său Domnului si a fost pus in pestera".

Iarăşi, acelasi Parinte Teodul, despre acelasi ava Hristofor, intr-o alta vreme, mai inainte de mutarea sa, ne-a spus noua aceasta: "Intr-una din zile, am iesit din manastirea mea, la sfanta cetate a Ierusalimului, ca sa ma inchin si sa sarut Crucea Domnului, cea de viata facatoare. Si, cand am fost acolo si m-am inchinat, si acum ieseam, am vazut pe un oarecare frate stand in usile din mijlocul bisericii, nici intrand, nici iesind, si am vazut doi corbi, zburand fara de frica, aproape pe dinaintea fetei lui si cu aripile amenintand faţa celuia si nelasandu-l pe el sa intre. Si am inteles eu, ca demoni sunt corbii aceia. Si am zis catre cel ce sta: "Spune-mi mie, frate, pentru ce stai in mijlocul usilor si nu intri?" Iar el mi-a zis mie: "Iarta-ma parinte, ca sunt oprit de ganduri. Si un gand imi zice mie: "Mergi si te inchina cinstitei Cruci si o saruta pe ea." Iar, alt gand imi zice: "Ba nu, ci mergi, mai intai, si-ti savarseste lucrul tau, si, la alta vreme venind, te vei inchina." Iar eu, auzindu-le pe acestea, zicea Sfantul Hristofor, l-am luat pe el de mână si l-am dus in biserica. Si indata s-au dus corbii aceia de la dansul. Si, asa, l-a facut pe el sa se inchine cinstitei Cruci si Preasfantului Mormant al Domnului si l-am slobozit sa mearga cu pace. Acestea mi le-a spus mie Cuviosul Hristofor, zicea Teodul, de vreme ce ma vedea pe mine indeletnicindu-ma mult cu lucrurile manastiresti, iar de rugaciuni neingrijindu-ma, ca sa stiu ca se cuvine a cinsti, mai intai, pe cele duhovnicesti si, numai dupa aceia, a săvârşi slujirile cele trupesti". Si acestea auzindu-le, fericitii Parinti Ioan si Sofronie, le-au scris, spre folosul celor ce le citesc si le asculta si spre slava lui Hristos, Dumnezeului nostru.




Întru această zi, cuvânt pentru cei ce doresc arhierii şi egumenii.

Pierit-a pomenirea lui cu sunet, graieste Proorocul David, adica, a pierit pomenirea omului celui trupesc si iubitor de dulceata, cu sunetul lumii trecatoare. Nu pofti, iubitorule de marire desarta, sa te sui la vrednicie inalta, pentru ca de smerenie este mare nevoie. Ca stim pe multi mari si tari, a caror pomenire, astazi, nu se mai face. Pentru ce, dar, te trufesti in desert, nevoindu-te sa poruncesti altora si ca sa ai cinste si marire in lumea aceasta? N-au fost, oare, altii, inainte de tine, cu aceasta vrednicie, si impodobiti cu această înaltă slujire, unde doresti si tu sa te inalti si pe care lumea nu numai ca nu-i pomeneste acum, dar nici nu se gandeste la ei? Socoteste ce sfarsit au avut aceia, si ca tu vei pati asemenea. Ca lumea nu si-a schimbat obiceiul ei cel dintai. Ca trupurile lor s-au facut tarana, precum si tu, maine, te vei face. Nu cinsti fericirea pe care ti-o da lumea, in aceasta viata trecatoare, ci, in mintea ta, gandeste-te ce ti se va intampla, cand te vei duce din aceasta viata trecatoare si scurta. Si sa nu te insele cugetul, ca poti sa-i slujesti lui Dumnezeu mai placut, fiind la vrednicie si la treapta mai inalta, poftind episcopii, egumenii si alte dregatorii, decat in smerenie saracacioasa, cu gandul facerii de bine, parându-ţi că, aşa, vei putea face bunatatile mai lesne, adica, sa indreptezi pe calea mantuirii turma cea incredintata, cum se cuvine lui Dumnezeu, sau sa dai milostenie saracilor, sau alte multe faceri de bine sa savarsesti. Ci, acestea toate sunt cugete mandre, zburatoare in vazduh si mincinoase, cu inselaciune diavoleasca. Pentru ca, daca sarcina cea mica nu o poti purta, pe cea mare, cum o vei duce? Si cel ce nu este rob bun, nici domn bun nu poate fi. Cel ce nu a fost facator de bunatati, in ascultare, nici egumen, placut lui Dumnezeu, nu va fi. Ca ascultatorii cei buni nu poftesc niciodata cinste, cu voia lor. O, ticalosia ta, lume! La cate tocmeli nerusinate ai ajuns, ca sa dea cineva mii de galbeni, sa cumpere stapanii, egumenii si alte ispravnicii, cumparand ei neinteleptii, osanda lor vesnica. In vremile de demult, iubitorii de Hristos parinti nu voiau nicidecum sa ia vreo vrednicie, cu voia lor, ci, cu multa greutate, cu sila, ii puneau numai atunci cand ii vedea ca sunt vrednici. Iar voi, pentru mandrie, va nevoiti a incapea la cinste trecatoare. Spune-mi, o, iubitorule de marire, cat este de cinstit Pavel Tebeul, ca a lepadat cinstea lumii, stand in pustie 99 de ani si vietuind numai cu apa si cu finice. Tot asa, ava Marcu, care a impinit 95 de ani, in pustie, din care 30 de ani a mâncat pământ si de sete a baut apa din mare? Dar Ioasaf, imparatul Indiei, care, lasand imparatia, s-a dus in pustie, sihastrind treizeci si cinci de ani, cu Varlaam, traind numai cu apa si cu verdeturi? Si Alexie, numit "Omul lui Dumnezeu", care a petrecut saptesprezece ani inaintea curtii părintelui său, sărac, nestiut si defaimat de robi? Dar, pe cine lauda lumea? Oare, nu pe acestia? Pe cine lauda cetatile crestinesti si praznuiesc popoarele? Oare, pe imparatii cei slaviti si luminati? Oare, pe dregatorii cei viteji si purtatori de biruinta? Ori pe alti oameni bogati, care se infrumusetau, odinioara, cu bogatie si cu slava? Ba nu. Dar, pe cine? Pe cei simplii, nebagati in seama, saraci, desculti, adica pe Apostoli si pe cei care au lepadat lumea; pe ei, pe care, oarecand, lumea nu ii lua in seama, iar, acum, imparatii arhiereii si bogatii, cu sfanta teama, se inchina acestora. Si toti cati s-au despartit de lume, aceia, acum, primesc laudă si pe acestia ii pomeneste lumea. Că Dumnezeu Se proslaveste in cei ce-L proslavesc pe Dansul. Că mai lesne este sa-si mantuiasca cineva sufletul sau, decat sa ridice jugul tuturor pe umerii lui. Că datoria egumenilor si a celor din dregatorii este, mai mult decat toate, a păzi curatia si dreptatea; aceasta este marea lupta a celor mari si marea intrebare ce stă asupra lor, in ziua Judecatii. Dumnezeului nostru slava!


Sursa:

sâmbătă, 28 august 2010

Proloagele din 29 august




Luna august în 29 zile: pomenirea Tăierii cinstitului cap al Sfântului, Slăvitului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului.

Martorul lui Hristos, Sfantul Ioan Botezatorul a fost înaintea Domnului, nu numai cu nasterea sa, dar si cu moartea sa. Si, precum Domnul Hristos a pătimit pentru pacatele oamenilor, tot asa si Înaintemergatorul Său a indurat moartea muceniceasca, pentru faradelegile lui Irod. Si aceasta a fost asa: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pruncii cei din Betleem, a luat, mai intai, de sotie, pe fiica lui Areta, imparatul Arabiei, si a petrecut cu ea multa vreme. Dar, aprinzandu-se de patima pentru Irodiada, sotia fratelui sau, Filip, a alungat pe sotia sa legitima si a luat-o pe aceasta, impotriva legii, facandu-se rapitor, desfranat si amestecator de sange. Deci, pentru o nelegiure ca aceasta, Ioan Botezatorul, pazitorul Legii lui Dumnezeu si propovaduitorul pocaintei, il mustra pe fata pe Irod, inaintea tuturor, si-i zicea: "Nu ti se cade tie sa ai de sotie pe femeia lui Filip, fratele tau". Irod, nesuferind mustrarile Proorocului si indemnat de Irodiada, care plina de mânie, voia sa-l ucida, dar nu putea, oprind-o chiar Irod insusi, care stia pe Ioan, ca este barbat drept si sfant, încât de multe ori il asculta cu placere, luand aminte la cuvintele lui, si se temea de popor sa-l ucida, Irod a poruncit, totusi, sa-l prinda si sa-l inchida in temnita. Luni si luni de zile a zacut Sfantul Ioan in temnita, la palatul lui Irod de la Maherus, langa Marea Moarta. Si fiind cercetat de ucenicii sai, Ioan îi întărea in vestirea lui Mesia, care venise in lume, trimitandu-i pe ei sa-L vada si sa-L audă, asa cum spune Evanghelia. A venit, insa o zi cand netrebnica si vicleana femeie a putut sa-si implineasca gandul cel nelegiuit. Sosind ziua nasterii sale, Irod a poruncit sa se faca ospat mare, in palatul sau Maherus, acolo unde, in temnita, isi ducea zilele Sfantul Ioan Botezatorul. Si mult s-a veselit Irod, impreuna cu sfetnicii sai, cu dregatorii si cu toate capeteniile regelui Galileii, cu mancaruri scumpe si vinuri alese. Iar pentru ca petrecerea sa fie si mai deplina, au fost adusi cantareti vestiti si dantuitoare tinere, sa le desfete ochiul si auzul. La acest ospat, fiica Irodiadei, Salomeea, jucand si placand lui Irod si celor ce sedeau cu el, acesta i-a fagaduit, ametit de bautura, ca-i va da orice, ii va cere, pana chiar la jumatate din imparatia sa. Nestiind ce sa ceara, Salomeea a cerut sfatul maicii sale. Si Irodiada si-a sfatuit fiica sa ceara capul Sfantului Ioan Botezatorul. S-a tulburat tiranul, dar din gura sa, sugrumata de patima, a iesit porunca sa se taie capul lui Ioan Botezatorul. Si capul Sfantului a fost taiat in temnita si adus, pe o tipsie, Salomeei, iar ea l-a dus mamei sale. O traditie spune ca Irodiada a poruncit slugilor sa ingroape capul acesta intr-un loc ascuns si departe de trup, temandu-se ca, nu cumva, capul alipindu-se de trup, sa invieze sfantul si sa-i fie din nou glas de mustrare. Si asa s-a sfarsit muceniceste Sfantul Ioan Botezatorul, la porunca unui rege impatimit si a unei femei nelegiuite, aparand legea lui Dumnezeu si invrednicindu-se de multe cununi intru Cereasca Imparatie, ca un feciorelnic, ca un vietuitor in pustie, ca un invatator si propovaduitor al pocaintei, ca un prooroc, ca un Inaintemergator si Botezator si ca un mucenic. Cu ale Caruia sfinte rugaciuni, si pe noi, la calea adevaratei pocaintei, sa ne povatuiasca si Imparatiei Ceresti sa ne invredniceasca Hristos Milostivul, Domnul si Dumnezeul nostru, Caruia I Se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in veci! Amin.




Cuvânt la Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi botezătorul domnului nostru Iisus Hristos, al celui dintre Sfinţi, Părintelui nostru Ioan Gură de Aur

Precum un barbat iubitor de pustie, ajuns intr-un loc cu dumbrava, la umbra copacilor, la chemarile pasarilor si racoarea apelor, isi simte lina si netulburata cugetarea mintii si se arata cu fire blanda, catre toti oamenii, asa si noi, in zilele trecute, fiind mangaiati de suflarea Duhului, cea blanda, va vorbeam voua despre milostenie. Iar cand Evanghelia ne vorbeste despre nebunia lui Irod, inversunarea femeilor, ospatul barbarilor nebuni si masa cea pangarita, darul cel fara de lege, lucrul cel necuvios si ingroparea trupului preacinstit, simt ca ma fac alt om, fiindca incremenit ma simt, iubitilor, cand, inaintea mea, aduc faptele facute de Irod, de este ingaduit a le numi fapte si nu ucideri, ale celui ce a facut niste lucruri ca acestea. Ca, zice Evanghelistul Matei: "In vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Si a zis slujitorilor sai: Acesta este Ioan Botezatorul, el s-a sculat din morti, si de aceea, se fac minuni prin el" (Matei 14, 1-2). Marturiseste uciderea Proorocului si nu poate minti, ca a stiut, pe cel ce l-a omorat că este Prooroc si barbat drept. Că, de nu ar fi cunoscut acest lucru, nu ar fi zis că el s-a ridicat din morti si pentru aceasta se fac minumi printr-insul. Si, pentru care pricina a ucis pe Prooroc? Pentru ca acesta a fost propovaduitorul adevarului. Si voia, prin vadire si mustrare, sa curme fapta cea fara de lege si sa fie, precum i se cadea, ca imparat, pazitor al poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteala cea desfranata a dulcetilor, strica legile. Că acela este imparat, care da legi cu dreptate, implinindu-le, mai intai el insusi, iar nu schimbandu-le. Că, in ce alt chip s-ar fi putut pune randuiala, in lumea pe care o stapanea, daca nu prin legile cele dupa dreptate, infranand neamul oamenilor, cel greu de tinut in frau. Dar Irod era imparat, nu al popoarelor, ci al desfatarilor si rob al patimilor. El nu numai legea lui Dumnezeu o strica, ci si ucidere pe nedrept facea. Si pe cine a ucis? Pe un barbat drept, decat care, mai mare intre cei nascuti din femei, nu s-a ridicat, precum si Domnul a marturisit. Pe un barbat care locuia in pustiu, nu fugind de neamul oamenilor, ci de faptele cele rele si scârnave ale lor. Pe acesta prinzandu-l, Irod il tinea legat si l-a pus in temnita, pentru Irodiada. O, lucru strain. Ioan vroia, prin mustrare, sa dezlege sufletul lui Irod, cel legat cu lantul pacatului, iar el lega pe cel ce-l dezlega. Era legat Ioan si, cu toate acestea, graia, era inchis si, in temnita fiind, mustra. Ca nu se temea Ioan de moarte, ci ii era frica sa tacă si sa nu spuna adevarul. Pe acesta l-a ucis Irod si nu numai o singura ucidere a facut, ci mai multe. Că cel ce ucide un dascal folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atatia pe cati i-ar ar fi putut face vii, prin cuvantui sau, de ar fi trait. O, zi, de praznuire a unei nasteri, care marturiseste din sine ucidere de prooroc. Că, deşi vasul de lut al acestuia se risipea in mormant, faclia de lumina a duhului sau purta in ea lumina credintei. Pe acesta l-a ucis Irod. Si cum l-a ucis? In vremea cand se praznuia, ziua nasterii lui cand, jucand fata Irodiadei, jocul ei de dezmierdare, a primit aceasta plata. Că n-a cerut aur, nici argint, nici pietre scumpe ci povăţuită fiind de maica sa a zis: "Dă-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan". Că, dacă l-ar fi cerut, pentru ca sa-l cinsteasca, capul lui Ioan ar fi preţuit cu adevarat, mai mult decat tot aurul si argintul si pietrele scumpe. Dar ea nu l-a cerut pentru credinta, din evlavie, ci ca, dupa ce il va ucide pe Mustrator, sa daruiasca mamei sale slobozenie, fara oprire, pe calea pacatului. Deci, auzind, imparatul s-a intristat, nu pentru uciderea Proorocului, ci de frica poporului, că toţi îl cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc. Si era sufletul lui Irod ca o corabie in mare, care se clătina, când de o parte când de alta; să faca ucidere, se temea de popor, să nu facă ucidere, nu-si putea ierta juramantul, faţă de cei ce erau impreuna cu el. Deci, ingreuiat de dulceata cea cu multe vapai, pe care o avea femeia, trimitand, a taiat capul lui Ioan in temnita. O, rau lucru este juramantul! Ascultati pe Domnul, care zice: "Sa nu va jurati nicidecum" (Matei 5, 34). Că ticalosul, de nu s-ar fi jurat, n-ar fi suferit sa faca ucidere. Ce mână a indraznit a apropia sabia de sfantul grumaz al lui Ioan, de care fiarele, in pustie, s-au sfiit, leii s-au cutremurat, serpii si balaurii s-au infiorat, albinele cele salbatice, pentru sfintenie il hraneau, lucrand mierea pe care i-o daruiau? Pe acesta mâna de călău, l-a taiat, neinspaimantandu-se de faţa lui de inger, nici cutremurandu-se de obrazul lui, cel cu chip dumnezeiesc. Imi vine sa cred, ca, intunecat de beţia lui Irod, călăul avea sabie, dar ochi nu avea. Că Dreptul, si dupa moarte, trăia si capul lui, taiat fiind, glasul ii era inca viu. O, cruzime si asprime a omului! O, tiranule fara de lege! Nu este oare destul injunghierea pruncilor, ucisi in Betleem, de Irod, cel dinainte de tine? Cand plangerile maicilor erau mai ascutite decat sangele, cand picaturile lacrimilor biruiau izvoarele, cand pieptul maicilor, cu lapte, albea pamantul? Care fiara n-a lacrimat atunci? Nu a fost destula neomenia acelui Irod, ci ai taiat si tu pe Ioan, implinind nemilostivirea aceluia, tu care nici de un fir de par al lui nu esti vrednic? Pentru care din lucrurile acestea, voi fi tie milostiv, zice Domnul? O, cetate a sangelui, in care Irod a imparatit, iar fiul a desavarsit, cel deopotriva cu numele si asemanarea cu naravurile! Vai noua, ca cei ce par sprijinitori bunei randuieli, s-au facut povatuitori neoranduielii. De unii ca acestia, povatuiti fiind si invatati a ucide, toti, spre uciderea lui Hristos, au cazut la intelegere. Pe Isaia l-au ferastruit, pe Ieremia l-au omorat, pe Nabot l-au improscat cu pietre, pe Zaharia l-au ucis, pe Hristos L-au rastignit. Cu toate acestea plansul si tanguirea, pentru cele rele, lasandu-le lor, sa alergam la lumina invataturii de taina, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia slava Se cuvine, in vecii vecilor! Amin.



Întru această zi, învăţătură a Sfântului Grigorie, despre mânie.

Sa nu dati, fratilor, loc maniei intre voi. Pentru ca omul manios nu primeste dar de la Dumnezeu, ci, prin mania sa, cade, din inaltimea rabdarii, in groapa de pierzanie a maniei. Care fiara este asa de cumplita si neimblanzita, precum este omul cel manios care nu-si pierde mania? Că, ce este mai rau decat maniosul? Aceasta turbat il face pe om, sluţit si nu bun, fiindca nu vine duhul lui Dumnezeu la cel manios. Socoteste, dar, omule, ca cel ce tine manie, nu se stapaneste pe sine insusi netezindu-se din manie si este ca un beat, de iutime. Că nu cunoaste pe cei ce fac bine, si traieste ca intr-o noapte intunecoasa, de toti se apuca, tuturor, celor mai mari si celor mai mici decat el le graieste fara de randuiala si, pe cel mai batran il huleste. Ceartă, este foarte guraliv, ocaraste, bate, la nimic nu se supune si nu primeste cuvintele celor ce-l mangaie pe el. Si, precum otrava este in jivinile cele ce se târăsc, aşa-i si iutimea in cel manios. Indracindu-se, maniosul latra, ca un caine la toti, si imboldeste, ca o scorpie, si, ca sarpele musca. Fugiti, fratilor de o rautate ca aceasta. Ca nici dregatoria celui manios nu-i cinstita, nici caruntetele de folos. Nici jertfa unuia ca acesta nu-i bine primita. Nici nu poate sa se indrepteze. Tu sa zici asa: "Asteptand, am asteptat pe Domnul, si a cautat spre mine". Goneste-ti iutimea si mania din inima, ca a zis Domnul: "Oricine se manie pe fratele sau, vrednic va fi de osanda" (Matei 5, 22). Iar mania sa-ti fie tie numai asupra diavolului, fiindca printr-insul am cazut din Rai. Acela si acum, pe fiecare din noi, ne pandeste, ca sa ne insele si in vapaia cea nestinsa sa ne afunde, de care vapaie, insusi satana mult se cutremura. Drept aceea, paraseste iutimea si lasa mania, ca nu cumva impreuna cu Irodiada, sa te osandesti, ca ea se mania mult asupra lui Ioan Botezatorul, care voia sa o mantuiasca pe dansa. Că ea auzind de minunile ce se faceau de el, isi astupa urechile, ca o aspida surda, până ce afland vreme prielnica, l-a taiat pe Ioan. Iar pe sine s-a facut blestemata, de catre cele patru margini ale pamantului. Pentru ca diavolul face voia placutilor sai, ca sa-si savarseasca rautatea maniei, aici laudandu-se cu pacatele, iar acolo sa fie dusi, fara de pocainta, la osanda. Ca ce a facut mania Irodiadei? Tăind pe Ioan, l-a trimis pe el in Imparatie, iar, pe sine la osanda cea fara de sfarsit. De aceasta, temandu-ne, sa ne silim a nu ţine mânie intre noi. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.



Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage29Aug.shtml


Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4