Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

luni, 30 noiembrie 2009

Proloagele din 1 decembrie




În ziua dintâi: Pomenirea Sfântului Prooroc Naum.

Sfântul Prooroc Naum era din Elchessia, de cealaltă parte de Iordan, din ţinutul Begavariei, din semintia lui Simeon. Acesta a proorocit ninivitenilor, după Sfântul Prooroc Iona, ca cetatea lor se va pierde cu apă şi cu foc, care lucru s-a şi făcut. Pentru că, ninivitenii, cei ce se pocăiseră, puţină vreme, prin propovăduirea lui Iona, văzând că nu s-a îndeplinit asupra lor proorocia lui Iona, iarăşi s-au întors la faptele lor rele dintâi şi iarăşi au mâniat îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Deci, i-a ajuns pe ei acest fel de pierzare. Era lângă Ninive un iezer mare de apă, care înconjura cetatea, şi, făcându-se un cutremur mare de pământ, s-a scufundat cetatea în iezerul acela, iară o parte a cetăţii, care rămăsese pe munte, a fost arsă, ieşind foc din pustie. Şi aşa s-a împlinit proorocia lui Naum, Dumnezeu pedepsind pe poporul cel păcătos cu judecata cea dreaptă. Astfel, pe cei ce-i miluise în zilele lui Iona Proorocul pentru pocăinţă, pe aceia, iarăţi, după ce s-au răsvrătit, mai pe urmă i-a pierdut. Drept, aceea, cuvântul de căpetenie al Proorocului Naum, este că în istoria oamenilor, nu stăpanesc legea celui mai tare, legea pădurii, ci legea lui Dumnezeu, legea dreptăţii. Ne-a rămas de la Proorocul Naum o carte, care se află în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament. El a trăit cu şapte sute de ani înainte de Mântuitorul Hristos. Şi a proorocit Sfântul Naum şi altele din cele ce aveau să fie şi a adormit cu pace la patruzeci şi cinci de ani de la naşterea sa şi a fost îngropat în pământul său cu cinste.


Întru această zi, cuvânt despre un călugăr pe care, diavolul, ispitindu-l, a rămas ruşinat.

Era, într-un pustiu un oarecare călugăr cu numele Ior, care n-a gustat bucate pământeşti zece ani, ci Îngerul Domnului îi aducea lui, la trei zile, hrană cerească şi aceasta îi era lui în loc de mâncare şi de băutură. Iară odinioară, au venit la dânsul demoni care arătau ca o oaste îngerească. Şi, iată, o căruţă de foc şi foarte mulţi purtători de arme şi un împărat mare, care venea şi, ajungând la dânsul, i-a zis: "Iată acum ai ispravit toate, deci, sculându-te, te închină şi ca pe Ilie te vom înălţa pe tine." Iară călugărul a cugetat în mintea sa, zicând: "Eu în toate zilele mă închin Împăratului meu, Mântuitorul Hristos, deci de-ar fi fost acesta Hristos, n-ar fi cerut închinăciunea aceasta. Şi aşa cugetând, i-a zis lui: "Eu am pe Împăratul meu Hristos, Căruia totdeauna mă închin, iară tu nu eşti împăratul meu. "Şi îndată înşelătorul s-a făcut nevăzut. Iară Ior, biruind puterea diavolului, a rămas neînşelat de meşteşugirile lui.


Întru această zi, cuvânt despre pocăinţă.

Întoarce-te, din toată inima, cu suspinuri şi cu lacrimi. Cu răbdare smereşte-te şi miluieşte pe săraci şi pe sărmani şi iartă greşelile aproapelui tău. Pentru că acum, zice Domnul nostru, întoarceti-vă către Mine dintru toată inima voastră cu post şi cu tânguire şi cu plângere. Rupeţi-vă inimile voastre, iară nu hainele, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru, că milostiv şi îndurat este, îndelung răbdător şi mult milostiv. Pentru că cel ce miluieşte, zice, miluit va fi şi apoi, iertati si se va ierta voua. Milostenia barbatului ca o pecete este pe dânsul si dar bun este celor ce o fac pe ea inaintea Celui Preainalt. Şi aşa păcatele se şterg. Daca vei avea pocainta ninivitenilor, ai pe David, care, prin pocainta, si-a curatit pacatele si atat a aratat puterea pocaintei, incat, prin ea si de darul proorociei iarasi, s-a învrednicit si lui Dumnezeu Tatal s-a facut cunoscut. Ai pe Petru, pe care o slujnica l-a intrebat despre Invatatorul si s-a lepadat de El cu blestem, facandu-se ca nu-L stie pe Dansul, si cu mincinos juramant s-a jurat. Însă, atat si-a curatit spurcaciunea lepadarii, incat si intaistatator s-a facut el si din starea cetei Apostolilor n-a cazut si a fost numit Bisericii temelie si Cerestii Împărăţii chelar, de Însuşi Dumnezeul Adevărului. Ai pe vamesul si pe fiul cel pierdut, ai pe desfranata si pe talharul, care, într-un ceas, prin glasul cel cu buna intelegere, au fost iertati de pacate si în patria Raiului cetateni s-au facut. Îndrazneste prin pocainta, dezbraca-ti spurcaciunea, nu te teme, caci, dupa aceea, Domnul indraznet te va face pe tine. Si cand te vei pocai si vei suspina, atunci te vei mantui. Ca mare este mila lui Hristos Dumnezeu si curatire este celor ce se întorc la Dansul, cu pocainta, pentru ca numai atunci mila Domnului, ca ploaia pe camp, în sufletele noastre se va pogorî şi războiul vrajmasului împotriva noastra se va strica, întru Hristos Iisus Domnul nostru.


Întru această zi, Cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, ca să nu ne minunăm de cele vremelnice, nici să ne amăgim cu cele veselitoare ale vieţii şi cuvânt la Psalmul 72.

Fiindca mintea noastra este lesne alunecatoare si lesne se pogoara catre cele veselitoare ale vietii, uitand bunatatile cele ce vor sa fie, pentru aceea ni se cuvine noua, a nu fi cu nebagare de seama pentru pazirea de ispitirea simturilor. Ca uratorul de bine, diavolul, ispitindu-ne, amesteca lucrurile, ca sa nu poata mintea, carmaciul, a face deosebire între cel bun si între cel rau. Deci, cand s-au adunat asupra noastra ganduri desarte, mai inainte de a ajunge noi in intunecarea lor, degraba catre învatatura cea duhovniceasca sa alergam, cantand impreuna cu Proorocul Psalmul 72, a carui învatatura se potriveste noua. Ca, povesteste Proorocul, în acest Psalm, nepotrivirea vietii, ispitele si pe cei ce sunt vanati, prin ispite si pe cei ce biruiesc ispitele, prin rabdare, dar si rasplatirile fiecaruia sunt descoperite acolo. Pentru aceasta, este el si surpator al trufiei si al slavei desarte, povatuind catre slava cea adevarata pe cei ce voiesc sa se mantuiasca. Deci, nu numai zicerile lui sa le cunoastem, ci si mintea noastra sa o suim cu dinadinsul la graiurile cele dintru el, ca sa ne învrednicim a ne face si împlinitori cu fapta si puterii si întelegerii celor aratate. Ca zice Proorocul: "Cat este de bun Dumnezeu cu Israel, cu cei drepti la inima. Iar mie, putin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, putin a fost de nu s-au poticnit pasii mei. Ca am pismuit pe cei fara de lege cand vedeam pacea pacatosilor. Ca nu au necazuri până la moartea lor si tari sunt, cand lovesc ei. De osteneli omenesti nu au parte si cu oamenii nu sunt biciuiti. Pentru aceia ii stapaneste pe ei mandria si se imbraca cu nedreptatea si cugetele inimii lor ies la iveala. Gandesc si vorbesc cu viclesug, nedreptate graiesc de sus. Pana la cer ridica gura lor si cu limba lor strabat pamantul." (Ps. 72, 1-9). Dar ce însemneaza: "nedreptatea graiesc de sus" si "pana la cer ridica gura lor?" Ceea ce vrea sa spuna psalmistul, in acest fel, este ca pacatosii, savarsind cele rele si neluand pedeapsa cea cuvenita pentru rautatile lor, ajung de socotesc ca nu este Dumnezeu, fara de minte, facandu-se ei, ca se arata: "Zis-a cel nebun in inima sa: Nu este Dumnezeu" (Ps. 13, 1), nedreptatea de sus graind, gura lor pana la cer ridicand si cu limba lor vanturand pamantul. "Pentru aceasta, poporul meu se ia dupa ei si gaseste ca ei sunt plini de zile bune si zice: Cum? Stie aceasta Dumnezeu? Are cunostinta Cel Preainalt? Iata, acestia sunt pacatosi si sunt indestulati. Vesnic sunt bogati. Iar eu am zis: Deci, in desert am fost drept la inima si mi-am spalat, intru cele nevinovate, mainile mele, ca am fost lovit toata ziua si mustrat in fiecare dimineata. Daca as fi grait asa, iata as fi calcat legamantul neamului fiilor tai. Si ma framantam sa pricep aceasta, dar anevoios lucru este inaintea mea. Pana ce am intrat in locasul cel sfant al lui Dumnezeu si am inteles sfarsitul celor rai!" Si, iata, acum sfarsitul celor ce uita pe Dumnezeu. Ca zice: "Intr-adevar, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei si i-ai doborat cand se inaltau. Cat de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. Ca visul celui ce se desteapta, Doamne, in cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai facut." Dar care este cetatea aceasta? E "Ierusalimul cel de sus" (Gal. 4, 26). Iar mai departe zice: "De aceea s-a bucurat inima mea si rarunchii mei s-au potolit. Ca eram fara de minte si nu stiam; ca un dobitoc eram inaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine. Apuca-tu-m-ai de mana mea cea dreapta. Cu sfatul Tau m-ai povatuit si cu slava m-ai primit." Dar ce vrea sa spuna cand zice: "Si cu sfatul Tau m-ai povatuit" Ceea ce zice, socotesc ca este asa: Dupa ce m-am dezbarat de voia trupului meu si m-am randuit pe mine însumi catre primirea si pazirea poruncilor Tale, atunci cu sfatul Tau m-ai povatuit. Ca nu am stat nici nu m-am intarit dupa voia mea. Pentru aceea, ca un Parinte bun ce are un fiu iubit, m-ai apucat de mana dreptei mele si cu sfatul Tau m-ai povatuit, pentru care si cu slava m-ai primit. "Ca pe cine mai am eu în cer afara de Tine? Si, afara de Tine, ce am dorit pe pamant? Stinsu-s-a inima mea si trupul meu, Dumnezeul inimii mele si partea mea, Dumnezeule, in veac." Dar cautand ce? Petrecerile cele de sus. Ca, "in ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu". (Ps. 41, 1-2). Partea mea Tu esti, Dumnezeule, in veac. Adanceste-ti mult mintea ta in primirea celor zise, ca invatatura infricosata rosteste, acum, la urma, zicand: "Ca, iata, cei ce se departeaza de Tine, vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapada de Tine. Iara mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea mea, ca sa vestesc toate laudele Tale in portile fiicei Silonului." Avand, deci, iubitilor, întariri din dumnezeiestile Scripturi si cale batatorita si dreapta, care ne duce catre portile cele ceresti, sa nu slabim in nadejdea cea adunata noua in ceruri, ca vine Domnul, precum este scris, Care "are lopata in mana si va curati aria Sa si va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins." (Matei 3, 12). Lui I Se cuvine cu adevărat slava în veci! Amin.


Sursa: ortodoxism.ro, e-icoane.ro, calendar-ortodox.ro

duminică, 29 noiembrie 2009

Proloagele din 30 noiembrie






Luna noiembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului slãvitului si atotlãudatului
Apostol Andrei, cel întâi chemat (+69).

Acesta a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan,1,29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan,1,41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel intai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

Din zilele acelea, ca si ceilalti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-L pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei cele noi intemeiata de Hristos si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, - i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia, Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava !




Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul,
despre lucrarea dracului, cel ce este urâtorul binelui.

Parintilor si fratilor, ascultati: De multe ori vrajmasul sfatuieste pe om zicand: "Este inca tanar, indulceste-te din poftele tale. Socoteste cati nu s-au desfatat si in lume si nici de vesnicele bunatati nu s-au lipsit. Si tu esti tanar, mananca, bea, veseleste-te cu bunatatile lumii acesteia si la batranetile tale te vei pocai. Ca, pentru ce voiesti de la o varsta ca aceasta sa-ti topesti trupul tau?" Vin apoi batranetile si el, vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeiestile Scripturi si zice: "O, omule, suspini si te indoiesti de mila lui Dumnezeu si il faci pe Dansul nemilostiv? Dumnezeiasca Scriptura propovaduieste ca Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni. Au nu cunoaste El ca esti batran, slab si neputincios? Nu stie El ca nu poti sa postesti, nici sa priveghezi, nici pe jos sa te culci? Nu l-au auzit pe Dansul, zicand in Evanghelie ca si cei ce slujesc din tanara varsta si cei din varsta de mijloc, precum si cei batrani, intocmai iau plata? Ca asa a zis in Evanghelie: si cei ce au venit din ceasul intai, ca si cei din ceasul al treilea si cei din al saselea si cei din al noualea, ca si cei din al unsprezecelea ceas, aceeasi plata au luat. Iata si Proorocul David a proorocit zicand: "A binecuvantat pe cei mici si pe cei mari". Graiurile acestea le zice duhul rau catre cei ce stiu Scripturile, ca nici la tinerete, nici la batranete sa nu-i lase sa-si planga pacatele. Iar catre cei mai simpli, batandu-i cu palosul deznadejdii, zice: "Omule, ce gandesti? Ce te amagesti singur, zicand ca Dumnezeu este Dumnezeu al celor ce se pocaiesc? Ai fost desfranat, ai talharit, ai ucis, ai furat, ai mintit, ai jurat stramb! Ce nadejde de mantuire mai ai? Ai pierit. Drept aceea indulceste-te acum de poftele tale. Pe cele de dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici sa nu te lipsesti!" Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui Hristos sunt tocmai dimpotriva: "Ai pierit, dar poti sa te mantuiesti. Ai fost desfranat, dar poti sa te faci intreg intelept". Cand Petru a zis: "De cate ori voi ierta fratelui meu cand se pocaieste?" I-a raspuns Hristos: "De saptezeci de ori cate sapte". Adica intotdeauna. Insa, omul, asa cum va fi gasit la sfarsitul sau, asa se va judeca ori in bine, ori in rau.
Adu-ti aminte frate, cum s-au mantuit pacatosii si sa nu deznadajduiesti. Adu-ti aminte de fericitul Manase, de desfranata, de vamesul, de talharul si vei scapa de amagire. Cand iti va zice tie: "Indulceste-te din poftele tale!", zi catre el: "Si oare ce folos este din necuratia dezmierdarilor, afara de focul vesnic ce-l pricinuieste?" Si cand iti aduce tie aminte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni, dar El este si drept Judecator. Si stiu ca nu te-a crutat nici pe tine diavole, nici pe cei ce, dupa tine, s-au lepadat de El, ci cu focul cel vesnic v-a osandit". Iar daca iti va zice: "Eu sunt fara de trup si nu sunt legat cu neputinte, pentru aceasta nu m-a crutat, dar pe tine te va cruta". Atunci raspunde-i: "Dar, de ce, atunci, nu l-a crutat pe Adam, cel intai zidit? Nici pe Eva, nici pe Cain, nici pe cei din vremea potopului, nici pe cei din Sodoma si nici pe ucenicul Sau Iuda? Si daca pe ucenicul Sau nu l-a crutat, cum ma va cruta pe mine? Du-te departe de mine, lepadatule din cer". Si pecetluieste-te pe tine cu semnul crucii si va fugi de la tine. Fratii mei, sa nu ne plecam vrajmasului celui ce ne sfatuieste rau, ca sa ne piarda pe noi. Ci sa credem ca este judecata si rasplatire si pentru fapte, ca si pentru cuvinte si pentru ganduri. Acestea toate stiindu-le, pe ele sa ne intemeiem noi insine, ca cei potrivnici, neavand ce sa zica nici un rau impotriva noastra in ziua infricosatei judecati, sa aflam odihna cu cei ce se tem de Domnul si impreuna cu toti acestia sa slujim binele: "Ca fara fapte, credinta este moarta" (Iacov 2,20) precum si faptele, fara de credinta, moarte sunt. Ca este cu neputinta ca cineva, imbuibandu-se, sa intre in Imparatia Cerurilor, dupa insusi graitul glas al Evangheliei ce zice: "Luati seama la voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura" (Luca,21,34). Pentru aceasta se cuvine noua sa fim gata in tot ceasul, ca nu cumva, fara de veste, fiind chemati, sa ne aflam nepregatiti. Si vor suspina pentru noi Sfintii ingeri, cei trimisi de noi, iar raii draci vor rade in hohote.
Sa nu ne aflam numai cu numele crestini, iar cu naravul pagani, caci, crestinatatea insemneaza sa urmezi, dupa putinta, lui Hristos. Ca, daca ne multumim numai cu Sfantul Botez si ne vom lenevi la implinirea celorlalte porunci, ne vom face necredinciosi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecand noi in rautate si in pacat. Ca l-au auzit pe Dansul graind in Sfanta Evanghelie: "Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel ce va face voia Tatalui Meu Celui din ceruri" (Matei,7,21). Vedeti cum au bineplacut Sfintii lui Dumnezeu, nu dormind si zacand cu fata in sus, ci, au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti si stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustiu si in munti si in pesteri si in crapaturile pamantului. (Evr.11,37-38). Pentru aceea, iubitilor si iubitorilor de Hristos, sa ne ostenim si noi, fiecare dupa putere, ca nu cu totul sa ne aflam fara de roade si nu ne va primi pe noi Domnul cu osanda cea vesnica.
Deci, precum este la voia noastra a pacatui, Dumnezeu daruindu-ne sloboda stapanire de sine, asa si a lucra dreptatea, intru noi este, cu dumnezeiescul ajutor. Drept aceea, sa iubim calea cea stramta si necajita, ca printr-insa, impreuna cu Hristos vom imparati si sa fugim de umblarile caii celei late si desfatate, care se face noua pricinuitoare de osanda vesnica. Deci, fratilor, sa lucram bunatatea din toata mintea noastra, sa omoram cugetul nostru cel trupesc, ca sa nu ne aflam vrajmasi ai lui Dumnezeu, cum a zis Pavel, marele Apostol al lui Hristos. Sa ne milostivim, sa dam paine si sa luam cerul, sa dam un ban si vom locui in Rai, sa dam o haina sa mostenim Imparatia Cerurilor. Sa dam putine, ca sa luam multe. Sa avem vointa si vom putea savarsi totul. Sa avem tragere de inima si vom lua virtute. Ca, zice Sfantul Grigorie al Nysei: "Numai fapta buna cu osteneala hraneste puterea, neslabind-o, ci crescand-o". Sa lacrimam aici, o fratilor iubitori de Hristos, ca sa stingem vapaia cea fara de sfarsit, ca cei ce aici se veselesc, acolo se vor osandi, iar cei ce plang aici, acolo vor rade. Cei ce sunt urati, acolo vor fi fericiti. Cei ce aici flamanzesc, acolo se vor satura. Cei ce aici inseteaza, acolo se vor indestula. Sa ne trezim, sa priveghem cu toata puterea. Sa nu ne intristam, batand in usa si rugandu-ne, ca negresit ne va deschide Hristos Dumnezeul nostru.
Lui se cuvine slava, acum si de-a pururea si in vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Proloagele din 29 noiembrie




Luna noiembrie în 29 de zile: pãtimirea Sfântului Mucenic Paramon
şi a celor împreunã cu dânsul (+250).

În vremea rău credinciosului împărat Decius (250-253) era în răsărit un dregător cu numele Achilin, care aprig prigonea pe creştini. Odată, acesta a adunat în temniţă trei sute şaptezeci de creştini şi vrând el să meargă la via sa cea din Valsatin, a poruncit să fie duşi şi creştinii prinşi, împreună cu el. Că, aveau a trece pe lângă capiştea idolului Poseidon şi voia să-i silească să jertfească acolo idolilor. Deci, ajungând la capiştea aceea, îi silea pe creştini, pe fiecare, vreme îndelungată, să aducă jertfă spurcatului Poseidon. Şi n-a putut să-i înduplece pe dânşii, nici cu îmbunări, nici cu îngroziri. S-a întâmplat atunci că a trecut pe acolo un oarecare bărbat cinstit, cu numele Paramon, creştin cu credinţa. Acesta, văzând atâta mulţime de mucenici gătiţi spre junghiere, a venit înaintea capiştei idoleşti şi a strigat cu glas mare: "O, atâţia drepţi, fără de vină, junghie spurcatul dregător, pentru că ei nu se închină idolilor lui celor muţi şi fără de suflet". Acestea zicându-le, în auzul tuturor, a purces în calea sa. Dar dregătorul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de mânie şi a poruncit slujitorilor lui ca îndată să-l alunge şi să-l omoare. Iar Paramon, neştiind de porunca aceasta a dregătorului, mergea pe drumul său. Şi, iată, slujitorii l-au ajuns pe el şi l-au prins. Şi, mai întâi i-au tras afară din gură limba, care mustrase şi ocărâse pe dregătorul chinuitor şi i-au împuns-o cu trestii ascuţite. Apoi i-au înfipt trestii ascuţite în toate mădularele, iar după aceasta l-au străpuns cu suliţele. Şi aşa, Sfântul Mucenic Paramon şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Întru acelaşi ceas şi Sfinţii Mucenici, cei trei sute şaptezeci, mai înainte pomeniţi, fiind chinuiţi lângă capiştea lui Poseidon, au fost tăiaţi pentru mărturisirea lui Hristos.




Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric, că nu este bine sã dea monahul cele de trebuinţã la rudele sale, cã foc este.
Un călugăr avea în lume un frate sărac şi cele ce avea în chilia lui le da fratelui mirean, însă pe cât îi da lui, acela încă mai mult sărăcea. Deci, ducându-se călugărul să spună aceasta stareţului, i-a zis lui stareţul acela: "Eu te voi învăţa pe tine să faci aşa: de acum înainte să nu-i mai dai lui; ca să nu te vătămeze şi pe tine şi pe dânsul, ci să-i zici lui: "Frate, când am avut eu, îţi dam ţie, iar acum tu, din ceea ce vei dobândi, să-mi aduci şi mie". Şi orice-ţi va aduce ţie, primeşte de la dânsul. Şi de vei vedea undeva străin, sărac sau bătrân, dă-le lor şi roagă-i pe ei să facă rugaciuni pentru dânsul". Deci, mergând călugărul acela, a făcut aşa şi după ce a venit la dânsul fratele său mirean, el îndată i-a spus lui, precum îl învăţase pe el stareţul. Şi s-a dus fratele lui mâhnit. Însă, a doua zi, luând din ostenelile lui puţine verdeţuri, le-a şi adus fratelui său călugăr, iar acesta, luându-le pe ele, le-a dat bătranilor şi i-a rugat pe ei să facă rugăciuni pentru fratele lui. Şi, luând binecuvântare, s-a întors la casa sa. Apoi, iarăşi, a mai adus fratelui trei pâini şi verdeţuri şi, luându-le, călugărul a făcut la fel ca şi mai înainte şi, luând binecuvântare, iaraşi s-a dus. Deci, a venit a treia oară, aducând multe de trebuinţă şi vin şi peşte, încât, văzându-le fratele, s-a înspăimântat. Şi, chemând pe săraci, i-a odihnit pe ei. Zis-a dar călugărul către fratele lui: "Îţi trebuie oare ceva de la mine?" Iar mireanul i-a răspuns: "Nu-mi trebuie nimic, stăpanul meu, că atunci când luam de la tine, ca focul intra în casa mea şi mânca lucrurile, iar de când n-am mai luat, nădăjduindu-mă spre Dumnezeul meu, de toate sunt îndestulat". Deci, călugărul, ducându-se, a spus stareţului toate cele ce se făcuseră. Iar stareţul i-a zis lui: "Oare, nu ştii că lucrul călugărului este foc şi oriunde intra arde? Iar dacă cineva aduce milostenie la călugări, apoi primeşte rugăciuni de la dânşii şi aşa se binecuvântează şi se îmbogăţesc unii pe alţii.

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre cei rãposaţi.

Acel cuvânt, ce zice că Tu vei răsplăti fiecaruia după faptele lui şi la venirea Ziditorului, fiecare va secera ceea ce a semănat, precum şi toate câte se vor zice la înfricoşatul Lui răspuns, toate despre sfârşitul lumii acesteia sunt. Că atunci nicidecum nu va mai fi ajutor vremelnic şi toată cearta va înceta, fiindcă târgul se va strica, nu va mai fi nici cumpărare, nici dobândă. Că, unde vor fi atunci săracii, slujbele, unde cântările, unde faptele bune? Drept aceea, mai înainte de ceasul acela, unul pe altul să ne ajutăm. Că nu este nedrept Dumnezeu, ca să uite faptele, după cum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie, în cuvintele sale a zis: "Măcar şi în văzduh de se va fi dus, cela ce s-a săvârşit întru buna credinţă, tu însă să nu osteneşti de a-i aprinde la mormânt untdelemn şi lumânări, chemând pe Hristos Dumnezeu, că primite sunt acelea de Dumnezeu şi multă răsplătire aduc, că untdelemnul şi lumânarea sunt ca ardere de tot, iar dumnezeiasca şi cea fără de sânge jertfă este curăţire. Iar ceea ce se dă la săraci, mai mult decat toată facerea de bine foloseşte. Aceasta, dar, ştiută să fie, că jertfa cea de gând a celor morţi le foloseşte, care, în această viaţă, au petrecut cu înfrânare de la faptele rele. Pentru aceea şi după moarte, le folosesc lor, cele ce se fac aici pentru dânşii.
Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !



Sursa:


vineri, 27 noiembrie 2009

Proloagele din 28 noiembrie







Luna noiembrie în 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Ştefan cel Nou Mãrturisitorul (+766).


Sfântul Ştefan, numit cel Tânăr, a trait pe vremea imparatiei lui Anastasie (713-715), patriarh al Bisericii fiind Sfantul Ghermano. Era nascut in cetatea imparateasca, fiu al unor parinti crestini, Ioan si Ana. Din tinerete, s-a deprins cu cartea si, copil fiind, in toate zilele, se afla cu maica sa in Biserica lui Dumnezeu, ducand o viata aspra si cu fapte bune.
Venind Leon Isaurul la imparatie (717-741) a ridicat razboi in popor, zicand ca, adica, este o mestesugire idoleasca a cinsti Sfintele icoane si a pus la chinuri pe cei ce erau prinsi ca se inchina icoanelor. Inainte de a fugi in Sicilia, parintii lui Stefan isi pusesera la adapost copilul, care era acum un tanar ca de 16 ani, in manastirea Sfantului Auxentie, asezata nu departe de Calcedon, unde staretul Ioan il primi cu multa bucurie si unde curand, fu asezat in randul calugarilor si mult sporea in duhovnicestile nevointe, biruind pornirile trupului. Tanarul Stefan nu implinise 30 de ani cand fericitul Ioan, staretul si egumenul sau, s-a odihnit in pace in Domnul si, timp de zece ani, Sfantul, fiind ales egumen, purta grija manastirii sale, cu multa inima, dupa care, incepu si pentru el vremea schivniciei si a patimirilor. Ca, intre timp, muri si Leon imparatul, fiind mustrat din destul de fericitul Ghermano patriarhul, si, in locul lui veni la imparatie fiul sau Constantin, zis Copronim (741-775), care a facut rele si mai mari decat tatal sau, pradand si pustiind bisercile, sfaramand cu toporul si arzand Sfintele icoane, izgonind si chinuind in tot felul pe monahi. Deci, acesta, afland si de Sfantul Stefan, ca se inchina icoanelor, iar pe el, imparatul il numeste eretic, a trimis de l-au prins si, dupa multe chinuri, l-au inchis in temnita ce se zice Pretorion, unde erau inchisi si alti parinti alesi, ca erau toti la numar patruzeci si doi. Si mai erau acolo si altii de prin alte tari, trei sute la numar, dintre care unora le erau taiate nasurile, altora urechile, altora ochii scosi si mainile taiate si barbiile rase, pe care aflandu-i, fericitul Stefan ii saruta si-i indemna spre pocainta si faceau impreuna, la inchisoarea Pretorionului, toata randuiala si slujba calugareasca, ca si cum s-ar fi aflat intr-o manastire. Deci, afland imparatul de aceasta, ca Pretorionul s-a facut manastire, prin Stefan, la unsprezece zile de la intrarea in acel Pretorion, l-au scos de la inchisoare si, stand inaintea imparatului, acesta a poruncit de l-au trantit la pamant, batandu-l cu pietre si cu toiege, iar unul din ucigasii aceia a luat un lemn si, lovindu-l in cap, i-a despicat sfantul cap si aşa si-a dat cinstitul său suflet in mainile lui Dumnezeu si a luat cununa marturisirii. Iar ceilalti ucigasi, legand trupul sau de cai, l-au tarat gol pe uliti, incat i se zdrobeau mainile si picioarele, in vreme ce un altul, vrand sa faca mai multa multumire imparatului, luand o piatra mare, i-a spart Sfantului trupul. Deci, ce a mai ramas din trupul Sfantului, l-au aruncat la locul ce se chema al lui Pelaghie. Iar de aici, luandu-l niste crestini, l-au ingropat la loc de cinste. Dumnezeului nostru, slava!




Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh şi cei împreunã cu dânsul (+303).

Mucenicul Irinarh se tragea cu neamul din cetatea Sevastia. Deci, tanar fiind, facea slujba ucigasilor si, cand erau chinuiti Mucenicii, slujea si el la chinuirea lor. Deci, intamplandu-se ca, in zilele imparatului Diocletian, niste femei crestine, sapte la numar, au fost date la chinuri de Maxim, domnul Sevastiei, sufletul lui Irinarh s-a luminat cu dumnezeiescul dar al lui Dumnezeu, vazand pe femeile acelea imbarbatandu-se pentru Hristos si rusinand pe tiran cu minunile ce faceau. Pentru aceasta, marturisind si el, pe faţă, cu indrazneala, pe Hristos si, descoperindu-se ca este crestin, a fost aruncat mai intai intr-un iezer adanc, din porunca tiranului. Deci, iesind de acolo viu, l-au bagat intr-un cuptor aprins si, fiind pazit si de foc, prin minune, i-au taiat capul si, impreuna cu el si preotului Acachie, care-l botezase.


Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam, despre bogaţi şi sãraci.

A fost un împărat mare şi bogat şi slăvit şi i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită şi înconjurată de ostaşi, precum se cade împăraţilor. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcaţi în haine rupte şi proaste, traşi la faţă şi galbeni; însă, împăratul îi cunoştea pe ei, că prin obosire trupească, cu osteneala postului şi cu sudoare, îşi cheltuiseră trupul. Şi cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură şi, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi cuprindea pe ei cu dragoste şi-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu acestea şi cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărăteşti. Însă, ei, nepricepându-se, nici îndrăznind a-l mustra în faţă, au spus fratelui împăratului să grăiască cu el, zicându-i: "Nu ţi se cade a defăima slava coroanei împărăteşti". Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu l-a înţeles. Deci, avea obicei împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trâmbiţa de moarte să afle porunca cea împărătească, iar glasul trâmbiţei îl cunoşteau toţi, că vinovat se face acela de osândire la moarte. Şi, făcându-se seară, a trimis împăratul o trâmbiţă de moarte, ca să trâmbiţeze la poarta casei fratelui său. Iar acesta cum a auzit trâmbiţa cea de moarte, nu mai înţelegea nimic şi, s-a gândit la aceasta toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcându-se în haine de mâhnire şi de plângere, împreună cu femeia şi cu fiii săi, au mers la palatul împăratului şi au stat înaintea uşilor, plângând şi tanguindu-se. Deci, l-a chemat pe el împăratul la sine şi, dacă l-a văzut tânguindu-se, i-a zis: "O, nepriceputule, te-ai înfricoşat atât de un vestitor al fratelui tău, celui asemenea născut ca tine şi cinstit, faţă de care nu te ştii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de ocară asupra mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au însemnat mie moartea, cu mai mare glas decât trâmbiţa? Şi înfricoşată îmi este întâlnirea cu Hristos, că eu îmi ştiu cele multe şi mari păcate, ce am săvârşit. Deci, iată, am ales un chip ca acesta, ca să te înveţi din însăşi mustrarea ta. Asemenea, degrabă voi mustra, la arătare şi pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea cea asupra mea". Şi aşa socotind şi pe fratele său învăţându-l, l-a slobozit pe el la casa lui. După aceea, a poruncit împăratul să se facă patru sipete de lemn. Şi a hotărât ca două dintr-însele să se învelească cu aur să se pună într-însele oase de morţi; şi, cu piroane de aur, le-a încuiat pe ele. Iar pe celelalte două le-a uns cu răşină şi cu smoală şi le-a umplut cu pietre scumpe şi cu mărgăritare de mult preţ şi toate binemirositoarele miresme şi le-a înfăşat pe ele cu nişte ţesături aspre de păr. Şi a chemat pe dregătorii, cei ce se smintisera de dânsul pentru întâmpinarea smerită a celor doi oameni şi a pus cele patru sipete înaintea lor, ca să socotească de cât preţ sunt vrednice cele aurite şi de cât preţ cele unse cu răşină. Iar ei, pe cele aurite le-au preţuit, zicând că de mult preţ sunt vrednice, că le socoteau pline de împărăteşti coroane şi brâie. Iar cele unse cu smoală şi cu răşină, ziceau că sunt de un preţ mic şi prost. Deci le-a zis lor împăratul: "Am ştiut eu că aşa se cuvine a vă grăi vouă, că ochi trupeşti şi trupesc chip aveţi, dar aici nu se cade a socoti aşa, ci a vedea şi cu ochii sufletului, pe cele ce sunt înlăuntru, fie cinste, fie necinste". Şi a poruncit împăratul să deschidă sipetele cele aurite şi, deschizându-le, rău miros a ieşit dintr-însele şi, aşa, s-a văzut că sunt urâte. Şi le-a zis lor împăratul: "Acesta este chipul celor ce sunt îmbrăcaţi în haine luminoase şi slăvite, mândrindu-se cu multă putere şi slavă, iar înlăuntru sunt pline de oase moarte şi de lucruri rele". După aceea, a poruncit să deschidă pe cele răşinite şi unse cu smoală. Şi, deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu strălucirile ce se aflau într-însele şi cu bună mireasmă ce ieşea din ele. Deci, le-a zis împăratul: "Oare, ştiţi cu cine se aseamănă sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriţi, ce erau îmbrăcaţi în haine proaste, al căror chip dinafară văzându-l voi, aţi socotit defăimare a coroanei împărăteşti, plecăciunea mea până la pământ înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dânşii, cunoscând cu ochii sufletului frumuseţea şi cinstea lor sufletească şi i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni şi mai cinstiţi decât împărăteştile mese". Şi aşa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi şi i-a învăţat pe ei a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.



Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage28Nov.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1246

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie28.htm

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/11/27/parintele-arsenie-boca-20-de-ani-de-la-adormirea-intru-domnul-iconomii-tainelor-1/#more-10193

joi, 26 noiembrie 2009

Proloagele din 27 noiembrie



Luna decembrie în 27 de zile: pomenirea Sfântului şi întâiului
Mucenic şi Arhidiacon Ştefan(+33).
Facandu-se, oarecand, intrebare, intre saduchei, farisei si elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii zicand ca este prooroc, altii ca este inselator, altii ca este Fiul lui Dumnezeu, fericitul acesta, intai Mucenic si Arhidiacon Stefan, a stat intr-un loc inalt si bine a vestit si a marturisit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos. Si a zis: "Barbati frati, pentru ce s-au inmultit rautatile voastre si este tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul acela care crede si nu se indoieste de Iisus Hristos, ca El este Cel ce a plecat cerurile si S-a pogorat pentru pacatele noastre, Care S-a nascut din Fecioara cea sfanta si curata, aleasa, mai inainte de intemeierea lumii. Acesta neputintele noastre le-a luat si bolile noastre le-a purtat. Ca pe cei orbi, i-a facut sa vada, pe cei leprosi, i-a curatit, dracii i-a gonit si pe toti ne-a mantuit". Iar ei, auzind aceasta, se certau cu dansul, graind impotriva. Si, hulind pe Domnul cel propovaduit, l-au dus pe Stefan la adunarea sfatului, la arhierei, ca nu puteau sta impotriva intelepciunii si duhului care vorbea, precum scrie la Faptele Apostolilor. Si au adus martori mincinosi, care au zis: "Noi l-am auzit pe acesta graind cuvinte de hula impotriva Templului si a Legii si, ca Iisus Nazarineanul va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise". Si pe cand il invinuiau, cei din sobor au vazut faţa lui Stefan stralucind, ca o faţă de inger. Si, umplandu-se de ravna, Stefan a adus impotriva lor cuvant de mustrare, precum odinioara Ilie, zicand catre dansii: "Oameni tari in cerbicie si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea va impotriviti Duhului Sfant; cum au facut parintii vostri, asa faceti si voi". Iar ei, auzindu-l si neputand suferi, s-au pornit cu nespusa manie si scrasneau cu dintii asupra lui. Dar, cautand la cer, Stefan a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta slavei si a zis: "Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu" (Fapte 7,56). Si, astupandu-si urechile, necredinciosii s-au aruncat asupra lui, l-au scos afara din cetate, si-l ucideau cu pietre, pe cand el se ruga pentru dansii, zicand: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta". Si, acestea zicand, a adormit. Sangele Mucenicilor este totdeauna o samanta care aduce roade. La uciderea lui Stefan era un tanar, care pazea hainele ucigasilor Mucenicului. Se numeste Saul si el se invoise la uciderea ce se facea. Dar iata, rugaciunea si sangele lui Stefan au biruit in taina si acest Saul, dupa ce s-a intalnit cu Domnul, pe drumul Damascului, s-a facut Sfantul si marele nostru Apostol Pavel. Sangele Mucenicilor totdeauna lucreaza biruintele Domnului.



Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Teodor, cel scris cu fier ars în foc, fratele lui Teofan poetul(+850).

Sfantul Teodor, impreuna cu fratele sau Teofan, au trait pe vremea lui Teofil, luptatorul impotriva Sfintelor Icoane (829-842) si mult s-au nevoit, amandoi, pentru cinstea si inchinarea la Sfintele Icoane. Deci, fiind batuti fara de milostivire, dupa porunca lui Teofil, li s-a scris pe fruntea lor, cu fier ars in foc, aceste stihuri iambice:

Toti care au alergat la Ierusalim, acea cetate,
Unde picioarele lui Dumnezeu-Cuvantul, cele preacurate,
Spre intemeierea lumii, au stătut.
La cinstit loc, acestia au vazut
Vase viclene, inselatoare a desartei credinte,
Fapte rele de rusine, cu cuget rau lucrand.
De acolo, s-au izgonit, ca niste tulburatori fiind.
Deci, ca unor facatori de rele, feţele scriindu-li-se.
Se osandesc, iarasi izgonindu-se.
Deci, dupa ce li s-au scris stihurile acestea, au fost trimisi in surghiun, unde marele biruitor Teodor s-a mutat catre Domnul. Se zice insa ca la vremea cand a adormit Sfantul, s-a dus la el un mare batran si a auzit pe Sfintii Ingeri, care cantau cantari duhovnicesti, cu care împreună a cantat si el. Deci, prin aceste cantari, Dumnezeu a aratat cât cinsteste pe sluga sa Teodor.


Întru aceasta zi, cuvânt despre un cãlugar, care a înviat pe femeia ce n-a putut sã-l înşele.

Era un calugar oarecare, in partile cele mai de jos ale Egiptului, singur vietuind si la un loc pustiu. Si, iata, din indemnul satanei, o oarecare femeie desfranata, auzind de dansul, a zis unor tineri: "Ce-mi veti da mie si eu voi rusina pe calugarul vostru?" Iar ei au fagaduit ce-i vor da ei un lucru scump. Deci, ea, dupa ce a inserat, mergand, a sosit la chilia calugarului, ca si cum s-ar fi ratacit. Si, dupa ce a batut in usa lui, vazand-o pe ea, calugarul i-a zis: "Cum ai venit aici?" Iar ea, plangand, a raspuns: "M-am ratacit si am ajuns aici." Si, primind-o, a intrat ea in ograda lui, iar el a intrat in chilia lui si s-a incuiat acolo. Dupa aceea, iată, a inceput ticaloasa a striga: "Parinte, fiarele ma mananca." Iar el, iarasi, tulburandu-se, a zis: "De unde mi-a venit ispita aceasta?" Apoi, de judecata lui Dumnezeu temandu-se, deschizandu-i usa, a bagat-o pe ea inauntru. Si indata a inceput diavolul a-l sageta pe dansul spre ea. Iar el, cunoscand asprimea vrajmasului, si-a zis intru sine: "Mestesugurile vrajmasului intuneric sunt, iar Fiul lui Dumnezeu lumina este." Si, sculandu-se, a aprins o lumanare. Si, aprins fiind el de pofta, zicea: "Cei ce fac pacate ca acestea, aceia in muncă vor merge. Deci, sa ma incerc pe mine aici; oare, putea-voi suferi focul cel vesnic?" Si, pundandu-si degetele sale deasupra lumanarii, le-a ars pe ele si nici nu simtea cand ardeau, de iutimea infocarii trupesti. Deci, asa facand de cu seara pana in ziua, si-a ars toate degetele sale, iar el, vazand cele ce se faceau, de frica s-a facut ca o piatra. Apoi, venind a doua zi, tinerii aceia ziceau: "Venit-au aici o femeie in noaptea aceasta?" Iar el le-a raspuns: "Asa este iat-o înăuntru, doarme." Si, mergand, au aflat-o pe ea moartă. Si i-au zis lui: "Parinte, a murit." Atunci batranul si-a descoperit mainile sale si le-a aratat lor, zicand: "Vedeti ce mi-a facut mie fiica vrajmasului; mi-a prapadit degetele mele." Si le-a spus lor ceea ce se facuse. Dupa aceea, le-a zis lor: "Scris este sa nu rasplatesti rau pentru rau." Si, facand rugaciune, a înviat-o pe ea; apoi s-au dus aceia si s-au intors la Dumnezeu. Drept aceea, fratilor, sa cunoastem si noi vitejia si rabdarea acestui fericit parinte, care cu atata de mare patima a desfranarii a luptat incat si degetele si-a ars, in vreme ce noi nu putem a suferi nici un gand. Toate acestea, insa diavolul le aduce asupra noastra si el se lupta cu noi neincetat. Deci, rogu-va pe voi, iubitilor frati, sa ne intrarmam mintea noastra, spre Dumnezeu, cu privegheri, cu rugaciuni, cu lupta si osteneli si neincetat sa varsam lacrimi inaintea Stapanului Hristos si prin aceasta, sa biruim trupul si pe diavolul, ca pe un rau asupritor. Sa alegem, aici, calea cea strâmtă, ca sa aflam, acolo, calea cea desfatata, care ne duce pe noi la Împăraţia Cerurilor. Că, daca aici vom alege calea desfatarii, apoi, vom merge necajiti dincolo, departe de Dumnezeu, unde viermele nu doarme, si unde focul nu se stinge, precum a zis Domnul.


Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur,
pentru cei ce, împãrtãşindu-se, nu asteaptã sfârşitul Liturghiei.

Vreti sa va spun ce fapta savarsesc cei care pleaca din biserica inainte de sfarsitul slujbei si care nu asculta cuvintele de multumire? Este cu putinta sa va vina greu ceea ce am sa va spun, dar mare nevoie este ca lucrul acesta sa fie spus. Cand Iuda era la Cina Cea din Urma, in vreme ce toti ceilalti stateau la masa cu Domnul, el s-a ridicat de la Cina si, sculandu-se, a iesit. Pe acela il urmeaza si aceia care pleaca inainte de cea din urma rugaciune de multumire. Ca daca n-ar fi iesit, n-ar fi ajuns vanzator; daca n-ar fi parasit pe ucenici, nu s-ar fi pierdut; daca nu s-ar fi despartit de turma, nu l-ar fi gasit pe el singur lupul si nu l-ar fi mancat; daca nu s-ar fi rasletit de pastor, nu l-ar fi rapit pe el fiara salbatica. Si iata, el se aduna cu iudeii, iar Apostolii ies, cantand, cu Stapanul. Si, acum, iubitilor, sa ne gandim la cele spuse. Iata, Domnul iti impartaseste trupul Sau. Cand te ospatezi cu mancare trupeasca, indata, dupa ospat, multumesti. Dar, cand tu, care esti om si de o fire netrebnica, te impartasesti cu o hrana duhovniceasca si care intrece toata zidirea vazuta si nevazuta, pentru ce nu ramai sa multumesti, si prin cuvinte si prin fapte? Spun acest lucru, nu ca sa ma aprobati, nici ca sa strigati, ci ca, amintindu-va, sa împliniti randuiala cuvenita. Ceea ce primiti se numesc Sfintele Taine; si sunt. Iar acolo unde sunt Taine e nevoie de multa liniste. Asadar, cu multa liniste, cu multa randuiala, cu evlavie, sa ne apropiem de aceasta jertfa sfintita si sa multumim, dupa cuviinta, ca sa atragem si mai mult bunavointa lui Dumnezeu, ca sa ne curatim sufletul si sa avem parte de bunurile ceresti, de pace, de innoire, de lumina, de putere, pe care sa dea Dumnezeu, sa le dobandim toti, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.


Mai multe despre Sfintii zilei gãsiti în Vietile Sfintilor
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage27Dec.shtml

miercuri, 25 noiembrie 2009

Proloagele din 26 noiembrie




Luna noiembrie în 26 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Alipie Stâlpnicul.

Acesta a trait in zilele imparatului Eraclie (610-641), tragandu-se din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din frageda tinerete a fost plin de ravna pentru poruncile Evangheliei si pentru fapte bune, crescand dupa invataturile Bisericii, in deplina infranare si necunoscand alta bucurie decat cugetarea neincetata a Domnului. Crescand in varsta si sporind in intelepciune, s-a facut iubit de Dumnezeu si de oameni si a fost sfintit diacon al Bisericii, slujind lui Dumnezeu cu credinta si evlavie.
Dupa o vreme, a simtit chemarea sa vietuiasca in liniste si singuratate, ca sa se indulceasca din neincetata cugetare catre Domnul si, cautand un loc in care i-ar fi fost lesne a petrece astfel. Si, gasind acel loc, nu departe de Adrianopole, s-a suit pe un stalp, dorind ca toate sa le aiba, din ravna pentru Domnul: iarna si zaduful, ploaia si zapada, grindina si gerul fara de nici un acoperis, simtind intru sine o puternica dorinta sa se asemene cu Sfantul Simeon Stalpnicul. Si s-a facut astfel, singur si de buna voia sa, mucenic nu numai un an, ci cincizeci si trei de ani, patimind pe stalp ca si cum ar fi fost rastignit pe cruce. Si venea multime de norod sa asculte de la dansul sfaturi de folos si sa se tamaduiasca de boli; ca, inca din timpul vietii sale, se facuse atat de placut lui Dumnezeu, incat tot trupul lui era luminat, ca de o lumina cereasca si multe minuni facea.
La urma, capatand o rana la un picior si neputandu-se sprijini pe el, sta numai pe o parte, sprijinit de stalp si asa a zacut treisprezece ani ca Iov, pana si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Iar toata vremea vietii lui a fost o suta de ani.





Întru aceastã zi, pomenirea Precuviosului Pãrintelui nostru Nicon, numit "Pocãiti-vã".

Acesta se tragea din tara Armeniei si a trait in zilele imparatului Vasile Bulgaroctonul (976-1025), fiind fiu al unui oarecare mare dregator. Deci, auzind dumnezeiescul glas ce zice: "Tot cel ce va lasa pe tatal sau si pe mama sa..." si celelalte si-a lasat toate si s-a dus la o manastire, la care a aratat cea mai desavarsita nevointa si aspra petrecere. Iar dupa ce a aflat tatal sau ca el a imbracat haina monahala, il cauta pe la toate locasurile calugarilor. Iar Sfantul, iesind din manastirea sa a colindat tot Rasaritul, propovaduind tuturor zicand: "Pocaiti-va!" Pentru aceasta, asa si i-a ramas numele. Deci, s-a dus si in insula Creta si, de acolo, in Peloponez si la toate cetatile si orasele, apoi s-a dus in cetatea Lacedemonia, unde savarsind multe minuni, a facut si o biserica lui Hristos, Mantuitorul nostru. Si acolo, aflandu-se pana la sfarsit, s-a mutat catre Hristos, Cel dorit de dansul, luand de la El cununa nevointei.


Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Stelian Paflagonul.

Acesta a fost inchinat lui Dumnezeu inca din pantecele maicii sale si s-a facut lacas Duhului Sfant. Ca, impartindu-si la saraci bogatia ce avea si facandu-se monah, covarsea pe toti prin aspra lui vietuire si ostenicioasa sihastrie. S-a dus apoi in pustie si petrecea intr-o pestera si primea hrana printr-un inger. Acolo, s-a invrednicit insa de darul doctorilor fara de arginti si tamaduia multe si grele suferinte, mai ales pe timp de molime, cand mureau multi copii. Iubea mult copiii si a fost sprijinitorul si ajutatorul lor si izbavea din boala pe multi copii bolnavi, cand parintii lor chemau numele Sfantului intr-ajutor. Deci, pururea pomenitul, Stelian, asa vietuind, vindecari si multe minuni savarsind, la adanci batraneti s-a mutat catre Domnul.




Întru aceastã zi, cuvânt de învãtãturã cãtre cei ce stãpânesc.

De te-a pus pe tine imparatul in orice dregatorie, fie de judecator al poporului sau, fie la oranduiala cetatii sale, fie ca stai inaintea fetii lui si multi ti se pleaca, ori vin la tine, mici sau mari, slaviti si neslaviti, aducandu-ti cinste si daruri si iti cad tie la picioare, sa stii ca acest bine ti s-a daruit tie de la Dumnezeu. Vezi insa sa nu iei ceva cu pacat. Ca iata, daca cineva, vrand sa biruiasca pe parasul sau, ar izbuti sa te castige pe tine cu plata mai dinainte, vei judeca cu nedreptate pe acel om, care este chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos Si-a varsat sangele Sau. Ca destul iti este tie si casei tale leafa ta cea hotarata tie la aratare, nu pe ascuns. Iar de vei primi ceva in dar, cunoaste-ti boala sufletului si ia aminte mai mult cu intelegerea sufletului tau, cu frica lui Dumnezeu, ca pe o bautura tulbure, curateste-l ca printr-o strecuratoare, ca sa nu se prinda de sufletul tau spurcaciunea vietii acesteia, adica averea cea nedreapta, care-ti va naste boala fara scapare. Ci, precum am zis mai inainte, strecoara-l de-a pururea si cu toata vrednicia spala-l in apa care curge alaturi, adica, da-l saracilor celor ce trec pe ulite, pe langa portile tale, care cer paine si apa, haine, odihna si curatire. Primeste-i si adu-i in casa, hraneste-i, adapa-i si-i incalzeste. Tu vei face dupa puterea ta, iar Dumnezeu se pregateste sa-ti rasplateasca tie insutit, precum Insusi a fagaduit si se va tine de cuvantul Sau. Tu sa semeni, iar El va face sa creasca. Si, daca aici putin, iti va rasplati tie, iar tu lauda randuiala Lui. Iar cand vor navali asupra ta ispitele, catre Cel ce le-a lasat, sa-ti ridici mainile, de vreme ce drept este a rabda, cu rugaciune si cu tarie isipitele ce ni se intampla si a multumi lui Dumnezeu pentru ele; si sa nu te minunezi, faca nu vei lua aici rasplatiri pentru faptele cele bune. Ci, cand te vei muta din lumea aceasta trecatoare si vei intra in vesnica si luminata Cetate, in Ierusalimul cel de Sus, atunci vei primi ceea ce acum este scris.
Daca cunosti pe Dumnezeu, sau citesti cartile, sa nu zici: "Amar mie, iata sunt bogat si legat cu grijile cele lumesti; nu ma pricep ce voi face!" Tine bogatia pe care ti-a dat-o tie Dumnezeu, nu o feri pe ea nevazut. Si de-ti este tie cu putinta si de doresti a fi fara de grija, imparte-o la saraci si te fa calugar. Iar de nu poti sa faci aceasta, apoi si in lume facand asa, nelipsit vei fi de mila lui Dumnezeu, zicand catre El: "Dupa mila Ta, mantuieste-ma!" Insa aceasta o zic pentru miluirea saracilor. Sa nu zici: "Averea este a mea". Ci sa zici: "Averea imi este incredintata mie pentru putine zile". Drept aceea, ca un iconom sa impartesti averea cea incredintata, precum porunceste Cel ce ti-a incredintat-o tie. Deci, averea ce ti-a dat-o tie Dumnezeu, ca poruncile Lui sa le implinesti printr-insa , sa nu o lasi neamului tau celui mai de pe urma. Ci pe fiii tai si pe femeia ta si pe toata semintia ta, sa o incredintezi lui Dumnezeu, bunul pazitor, a carui mila este mare si bogatia nestiuta. Ca averea din lumea aceasta este asemenea cu raul, se duce de aici in jos si apoi iarasi vine din sus. Nu te ingriji, dar, pentru cei mai de pe urma fii, nepoti si stranepoti. Ca aceia altfel vor vietui. Ca ori ispitele, ori furtul, ori razboiul, ori pierzand increderea imparateasca, averea nu le este de nici un folos, de nici un ajutor. Drept aceea, in viata ta, de sufletul tau sa porti grija si la el mult sa te gandesti, ca unul iti este sufletul tau, doar una vremea vietii tale si o moarte vei avea. Aceasta sa te doara, pentru aceasta sa te mahnesti; si curatirea pacatelor aici sa o ceri, iar la iesirea din viata, apararea de diavolul. Si, dupa ce vei merge acolo, vei intelege ca n-ai fi putut lua Imparatia lui Dumnezeu, cea gatita din veac, nici palatele Lui cele luminos randuite, daca nu le-ai fi cumparat aici. Dar de ai sta sa cumperi cu bogatia lumii acesteia si o casa din cele mai mici din Ierusalimul cel de Sus, apoi nici bogatia din toata lumea adunata nu face cat pretul ei. Insa, Imparatia lui Dumnezeu se cumpara cu milostenia, iar milostenia nu sta in mare si in mult, ci se socoteste dupa puterea celui ce da si daca da cu toata inima. Ca darea la saracii cei ce au trebuinta, aceea este milostenie fericita si de ea au fost pline vasele celor cinci fecioare intelepte, carora li s-a deschis Imparatia.
Deci, pe aceasta milostenie sa o pastrezi si tu nedepartata si sa o legi pe ea la grumazul tau, ca totdeauna sa fie cu tine. Ca zic Scripturile: "Milostenia barbatului este pecetea pe care o poarta pe sine". Drept aceea, de o vei primi pe dansa, nici un potrivnic nu te va birui, vazand ca porti pecetea Imparatului Ceresc si ca mergi spre Dansul, Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.



Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage26Nov.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1244

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie26.htm

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4