Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

joi, 30 iunie 2011

Proloagele din 1 iulie





Sfintii Mucenici si doctori fara de arginti Cosma si Damian
Sfinţii Mucenici şi doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, 
cei ce s-au săvârşit la Roma
 Aceştia au fost din marea cetate a Romei, în zilele împăratului Carus (282-284), fraţi fiind, şi, cu meşteşugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci şi dobitoace şi neluând altă parte, de la cei ce se lecuiau, decât credinţa şi mărturisirea lui Hristos. Deci, au fost pârâţi la împărat, că, prin meşteşug vrăjitoresc, fac vindecările şi că, astfel, în fiecare zi, părăsind închinarea la idoli, mulţi se apropie de Hristos. Şi a trimis împăratul, îndată ostaşi, să-i prindă, şi să-i aducă înaintea lui, la judecată. Şi ostaşii, mergând în satul de lângă Roma, unde Sfinţii aveau locuinţa lor, de la părinţi, nu i-au aflat, deoarece credincioşii îi siliseră, pe Sfinţi, să se ascundă într-o peşteră. Deci, ostaşii, mâniindu-se, au prins pe nişte bărbaţi cinstiţi, din satul acela, şi, legându-i în lanţuri, i-au dus la Roma.  Aflând de aceasta, Sfinţii Cosma şi Damian, nerăbdând ca alţii să sufere în locul lor, au ieşit din peşteră şi s-au predat singuri. Deci, ostaşii eliberând pe acei bărbaţi, au pus în lanţuri pe Sfinţii Cosma şi Damian. Iar, a doua zi, pe când împăratul sta la judecată, iar Sfinţii îşi mărturiseau credinţa lor în Hristos, deodată, capul împăratului s-a sucit, cu faţa la spate, şi nu putea să-l mai întoarcă. Dar, cu acest prilej, împăratul însuşi s-a izbăvit din păgânătate, că a fost tămăduit de dânşii, crezând în Hristos, el şi toată casa lui, eliberând pe Sfinţi, pe care i-a trimis la locul lor. Dar dascălul păgân al Sfinţilor, cel care îi învăţase pe ei meşteşugul vindecărilor, nerăbdând slava pe care oamenii de la sate, o aduceau Sfinţilor doctori fără de arginţi, la îndemnul vrăjmaşului, a primit în inima lui, gândul lui Cain.   Şi, sub cuvânt de a culege împreună buruieni de leac, pe un munte, i-a despărţit pe cei doi fraţi, unul de altul, şi i-a ucis cu pietre. Şi aşa s-au învrednicit de cununile muceniceşti de la Hristos, Căruia I se cuvine slavă şi cinste în veci Amin. 
Întru această zi, cuvânt din Pateric, pentru folosul sufletului.
       Un frate oarecare a mers la muntele Feremului, la un bătrân, mare cu viaţa şi foarte iscusit, în fapte bune. Şi, închinându-se, după obicei, l-a întrebat pe el, zicând: "Ce voi face, părinte, că îmi piere sufletul meu?" Zis-a lui bătrânul: "Pentru ce îţi piere sufletul?" Răspuns-a lui fratele: "Eu, părinte, când eram în lume, în viaţa mirenească, foarte mult posteam şi rugăciuni şi privegheri făceam şi multă râvnă sufletească şi umilinţă şi lacrimi aveam. Iar, dacă m-am lepădat de lume şi m-am făcut călugăr, nici unele din aceste bunătăţi nu le mai văd la mine." Zis-a lui bătrânul: "Să mă crezi, fiule, că acele bunătăţi, ce-mi spui, că le făceai, când erai mirean, toate, pentru mândrie şi lauda oamenilor, le făceai, că aveai şi îndemnător spre aceasta, pe cel ce, în taină, se lupta cu tine. Şi acele fapte ale tale, nu erau primite de Dumnezeu.   Pentru aceea, nici diavolul, atunci nu te lua în seamă, nici nu îţi sta ţie împotrivă, cu război ca să-ţi ia sporirea ta. Iar, acum, te vede pe tine, că ai ieşit la luptă cu el, pentru aceea, şi el se întrarmează împotrivirea ta. Însă, mai primit şi mai plăcut este lui Dumnezeu un psalm, pe care-l vei citi acum, cu smerenie, decât o mie de psalmi, pe care îi citeai în viaţa mirenească, cu mândrie." Zis-a, iarăşi, fratele: "Eu, părinte, acum nici să postesc nu pot, că toate faptele cele bune s-au luat de la mine." Zis-a lui bătrânul: "Frate, să-ţi ajungă ţie, ceea ce ai, dar rabdă cu mulţumire şi te vei folosi." Iar, el se împotrivea, zicând: "Cu adevărat, părinte, pierit este sufletul meu." Atunci, bătrânul a început a-i zice lui aşa: "Crede-mă, frate, că nu voiam să-ţi spun ţie cele ce am să-ţi zic, ca să nu-ţi slăbească gândul tău, că te văd foarte înşelat de vrăjmaşul diavol şi eşti aruncat în trândăvie şi în deznădejde. 
        Dar, ascultă fiule, sfatul meu, şi lasă părerea aceea că vieţuiai şi făceai bine, când erai în viaţa mirenească. De vreme ce toate acele fapte ale tale, din viaţa mirenească erau din mândrie, precum au fost şi faptele fariseului aceluia, care, pentru bunătăţile lui, cele cu multă mândrie, îi părea lui, că este mai plăcut, lui Dumnezeu, decât toţi oamenii şi cu acaparere a lui, din mândrie, şi-a pierdut toate ostenelile lui. Iar tu, acum, smerindu-te înaintea lui Dumnezeu şi parându-ţi-se că nu faci nici o faptă bună, înaintea lui Dumnezeu, această smerenie, fiule, îţi ajunge ţie spre mântuirea sufletului tău. Că şi vameşul, care nici o bunătate nu făcuse, cu o smerenie, ca aceasta, s-a îndreptat. Că, mai plăcut este lui Dumnezeu, omul care se găseşte păcătos şi leneş şi cu inima lui înfrântă şi smerită, decât cel ce face multe bunătăţi şi se înalţă în gândul său, socotindu-se pe sine, că este mare şi plăcut înaintea lui Dumnezeu." Acestea auzind, fratele a luat mare folos şi multă mângâiere în sufletul său şi s-a închinat bătrânului până la pământ, zicând: "Să ştii, părinte, că, astăzi, mi-ai mântuit sufletul meu." Şi aşa s-a dus, mulţumind lui Dumnezeu." 

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Nil
 Vezi, fiule, că scurtă este viaţa oamenilor şi, pentru aceasta, dator este omul să nu uite niciodată moartea. Ci, ori de stă ori de umblă, ori dacă lucrează, ori dacă mănâncă, ori dacă bea, să aibă frică de Dumnezeu şi gândul la moarte, iar, în gură, psalmi să aibă, rugăciuni a-L lăuda pe Dumnezeu. Sufletul omenesc se află între îngeri şi draci. Şi îngerul îl îndeamnă, şi-i arată, şi-l învaţă, cele spre fapte bune, iar dracul, îl îndeamnă la păcate. Iar sufletul are putere să urmeze oricui va voi, ori îngerului, ori dracului. Pentru aceasta, ia aminte, să nu superi pe înger. Să ştii că postul şi înfrângerea şi privegherea domolesc poftele şi nu le lasă pe ele să crească, iar liniştea şi rugăciunea şi dragostea de Dumnezeu, cu totul, patimile ruşinează. Şi, de este creştinul îndelung - răbdător şi milostiv, acestea, mânia, o fac, cu totul, nelucrătoare. 
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, 
către bogaţii care nu fac milostenii.
 Pentru ce te mâhneşti, omule, de milostenia cu cele trecătoare, nevrând să dai săracului, că, fără milostenie, nici tu nu vei lua de la Dumnezeu Împărăţia Cerului. Pentru ce lepezi dumnezeiasca învăţătura, cea pentru milostenie? Că, dacă nu crezi, apoi, şi de botez, ţi se cade să te lepezi. Sau, de te socoteşti a fi credincios, apoi, ce vei răspunde Judecătorului, că, pereţii tăi îi îmbraci cu podoabe, iar, pe oameni, nu-i îmbraci, caii îi impodobesti, iar pe săraci, goi fiind, îi treci cu vederea? N-ai miluit, şi, deci, nici tu nu vei fi miluit. N-ai deschis săracului casa ta, ţi se va închide şi ţie Raiul. N-ai dat pâine celui flămând, nu vei lua, nici tu, viaţa veşnică. Arată-ţi, omule, faptele, zice Domnul, şi-ţi vei lua plată. Că nimeni, după spargerea târgului, nu face neguţătorie, nici, după război, nu se arată vitejia, nici, după serbare, nu se încununează cineva. Aşa şi cu bogăţia, ce nu s-a cheltuit în milostenii.  
 Cum vor lua bogaţii Împărăţia Cerurilor şi se vor izbăvi din chinuri, dacă săracii, miluiţi de ei, nu se vor ruga pentru sufletele lor? Căci, cei care au luat mâncări şi îmbrăcăminte şi arginţi pentru viaţa lor, şi cu bună credinţă s-au ostenit, aceia pot a-i scăpa din osândă pe bogaţii cei milostivi. Drept aceea, sârguiţi-vă, voi, cei bogaţi, a face milostenie, ca să luaţi milă de la Domnul nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. 
Sursa:

Proloagele din 30 iunie

[3006.jpg]

Luna iunie în 30 de zile: Soborul Sfinţilor, slăviţilor şi întru-tot lăudaţilor Apostoli
Sfânta noastră Biserică prăznuieşte, astăzi pe toţi cei doisprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a răspândi, până la marginile lumii, dreapta credinţă creştină şi a vesti tuturor marginilor pământului pe Hristos Dumnezeu, chemând toate neamurile la mântuire. Ei au fost chemaţi la apostolie chiar de Domnul Însuşi, şi au fost martorii propovăduirii patimilor şi Învierii Sale, ca să-L mărturisească, apoi, printre oameni. Astfel, Sfântul Apostol Petru, întâiul între egali, se numea Simon, mai înainte de a fi chemat de Domnul. El a propovăduit Evanghelia, mai întâi, în Iudeia, apoi în Antiohia, în Pont, Capadochia, în Asia, Bitinia, Galatia, şi după tradiţia Bisericii, a mers şi la Roma. În cele de pe urmă, fiind răstignit de Nero împăratul, cu capul în jos, s-a dus la cele cereşti.
Sfântul Apostol Andrei, "cel întâi chemat", era fratele Sfântului Petru. După tradiţie, el a propovăduit credinţa lui Hristos în toate ţările de pe lângă Marea Neagră şi în Dobrogea, după care, s-a întors în Tracia şi s-a dus în Grecia, iar la Patras, a fost răstignit pe o cruce în formă literei X, "Crucea Sfântului Andrei".
Sfântul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, "fiul tunetului", ca şi fratele său, Sfântul Ioan Evanghelistul. Împreună cu acesta, şi cu Petru, a văzut Schimbarea la Faţă a Domnului pe Tabor. După Înălţarea la cer a Domnului, el a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Ierusalim şi în Iudeea şi a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.
Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul, numit şi Teologul, adică, cuvântătorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cină şi-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, lângă Cruce, a stat cu Preacurata Fecioară şi s-a învrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovăduit Evanghelia în Efes şi în toată Asia şi a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa şi cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, în Domnul, la Efes, bătrân fiind cu anii.
Sfântul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru şi Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail şi a propovăduit pe Hristos, în părţile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfârşit mucenicesc, în Ieropole, din Frigia.
Sfântul Apostol Bartolomeu, a propovăduit pe Hristos, o vreme, împreună cu Apostolul Filip, în Asia, iar, după moartea acestuia, a mers până în India, şi a tâlcuit, pentru indieni Evanghelia scrisă de Sfântul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, în Armenia cea Mare şi în Albania a primit moarte de mucenic.
Sfântul Apostol Toma este cel căruia i se mai spunea şi "Geamănul" şi care a pipăit rănile Mântuitorului, după Învierea Lui. A purtat lumina Evangheliei până în părţile Indiei şi a murit străpuns de săgeţi, pentru Hristos.
Sfântul Apostol Matei, care pe când era vameş, se numea Levi, lăsând toate, n-a pregetat să meargă după Hristos. Şi, fiind scriitor, a scris cel dintâi, Evanghelia Domnului, în limba ebraică, şi, apoi, aceeaşi Evanghelie, în greceşte. El a propovăduit pe Hristos în toată Etiopia şi, tradiţia spune că Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, în Etiopia.
Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în multe ţări din răsărit, închinătoare la idoli. Deci, nenumărate neamuri aducând la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au întors la credinţă, l-au numit "sămânţă dumnezeiască."
Sfântul Apostol Iuda Tadeul, este acela care a propovăduit pe Hristos în Iudea, în Galileea şi în Samaria, în Arabia, în Siria şi în Mesopotamia. Şi, fiind spânzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din părţile Araratului, şi-a pus sufletul pentru Domnul său.
Sfântul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovăduit cu mult zel, cuvântul mântuirii în Mauritania şi, din Africa, până în Britania. Şi, răstignit fiind de cei necredincioşi, şi-a dat lui Dumnezeu duhul său.
Sfântul Apostol Matia a fost ales în locul lui Iuda, vânzătorul, numărându-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovăduit pe Hristos în Capadochia şi în Etiopia. Şi acolo, multe pătimind, cu moarte năpraznică s-a săvârşit.
Sfântul mare Apostol Pavel, care în urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a arătat vas ales al lui Hristos, că L-a purtat pe Domnul neamurilor şi împăraţilor de la Ierusalim şi până la Roma. Deci, şi-a săvârşit nevoinţa alergării sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfânt Apostol se prăznuieşte, de către Biserică, împreună cu Sfântul Petru, ca unul ce, mai mult decât alţi Apostoli, s-a ostenit, cu bunăvestirea lui Hristos. Dumnezeului nostru slavă !


Sursa:

miercuri, 29 iunie 2011

Proloagele din 29 iunie

[2906.jpg]

Luna iunie în 29 zile: pomenirea Sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai marilor Apostoli Petru şi Pavel (+67)

Pentru aceşti doi Apostoli, pricină de laudă nu va afla nimeni mai mare alta, decât lauda, pe care le-a dat-o, Domnul Însusi, fiecăruia. Că, pe Petru l-a fericit, pentru mărturisirea Lui, numindu-l "Piatră" şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar, pe Pavel l-a numit "Vas ales", care avea să poarte numele Domnului, înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Dar, iată, alte câteva cuvinte despre aceste slăvite căpetenii ale Apostolilor. Sfântul Apostol Petru, mai întâi, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii şi se chema Simon, înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, "Cel întâi chemat" la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece ucenici şi, deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învăţătorul să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei. Era o fire înfocată, cinstită şi plină de rodire pentru Hristos şi gata, oricând, la uitarea de sine. Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, nu şi-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când Acesta era batjocorit şi purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi şi cu mult zbucium, a ispăşit el întreita lui lepădare de Domnul, iar, la cea de a treia arătare a Domnului Înviat, ucenicilor Săi, Petru redobândeşte vrednicia de Apostol, mărturisind de trei ori dragostea lui către Mântuitorul. După Înălţarea la cer a Domnului şi după pogorârea Duhului Sfânt, a început strădania, cea fără odihnă, pentru răspândirea credinţei şi, ca şi ceilaiţi Apostoli, Sfântul Petru nu a precupeţit nici o osteneală pentru împlinirea poruncii Mântuitorului, de a vesti adevărul mântuirii. A străbătut drumuri lungi şi grele, propovăduind Evanghelia în Iudeea, în Antiohia şi în Pont, în Galatia, în Capadochia şi în Bitinia, ajungând până la Roma. Deşi, mai vârstnic, se supune întru totul, hotărârilor luate la Sinodul Apostolilor din anul 51. Peste tot, a întemeiat biserici, a învăţat, a mângâiat, a întărit credinţa şi nădejdea primilor creştini. Când n-a putut ajunge la fraţi, a luat pana şi a scris cele două Epistole din Noul Testament, comori de învăţătură, care depăşesc aurul şi pietrele scumpe. Marele pescar şi-a încheiat strădania şi viaţa la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, în ziua de 29 iunie, Sfântul Petru a îndurat moarte de Mucenic, în vremea prigoanei împotriva creştinilor, dezlănţuită de crudul împărat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astăzi se înalţă strălucita basilică ce-i poartă numele, verhovnicul Apostolilor a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind, cu sângele său, credinţa şi dragostea lui faţă de Mântuitorul Hristos. Să privim, acum, spre cealaltă căpetenie a Apostolilor, Sfântul Apostol Pavel. A fost bărbat învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de fel din Tarsul Ciliciei. Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, şi a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neînfricat propovăduitor al credinţei creştine şi sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea bună a Evangheliei Domnului printre popoarele păgâne, binevestind în multe locuri din Răsărit, trecând prin Grecia, la Atena, la Corint, în Asia şi în Macedonia şi ajungând până la Roma. În lungile şi obositoarele lui călătorii, a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemniţat, a îndurat foamea şi setea. Nici o suferinţă nu i-a micşorat râvna de propovăduire a credinţei, nici o primejdie nu l-a înspăimântat. Prin toate cetăţile, pe unde a trecut, a întemeiat obşti creştine, de care s-a îngrijit tot timpul, sfătuindu-le şi îndrumându-le prin epistolele, pe care le trimitea către fraţi, când se afla departe, epistole din care ni s-au păstrat patrusprezece, ca un adevărat tezaur al vieţii lui Hristos, ca o adevărată ştiinţă a mântuirii. Sfântul Apostol Pavel a fost numit "Apostolul Neamurilor", ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele păgâne din acele timpuri, iar sfârşitul său a fost cu moarte de mucenic tăindu-i-se capul cu sabia, în aceeaşi zi cu Sfântul Petru şi sub acelaşi împărat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare. Să cinstim necontenit pe aceşti mari ctitori ai credinţei noastre. Cât vor dura cerul şi pământul, faptele şi măreţia Sfinţilor Apostoli nu se vor şterge din istoria mântuirii. Să-i chemăm în rugăciunile noastre şi să le fim recunoscători. Prin credinţă, suntem de-a pururea ucenicii Apostolilor.
Întru această zi, cuvânt de laudă, al celui întru Sfinţi 
Părintelui nostru Ioan Hrisostom,
arhiepiscopul Constantinopolului, la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, 
şi la preaslăvită mărturisirea lor

În praznicul acesta, al pomenirii Sfinţilor Apostoli văd o întrecere a cerului şi a pământului. Puterile cereşti, adică, laudă, cu glasuri cinstite, învăţătura şi ostenelile lor, că printr-înşii s-a făcut cunoscută taina Întrupării lui Dumnezeu, precum spune Pavel: "Prin Biserică, acum, cunoscută s-a făcut, Începătoriilor şi Stăpâniilor cereşti, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri" iar oamenii, cei de pe pământ, se silesc să arate lauda vrednică, cinstind pe cei ce sunt vârfurile Apostolilor, că prin ei au fost aduşi la mântuire.
Că cine este mai mare decât Petru şi cine este deopotrivă cu Pavel, care, cu fapta, şi prin cuvânt, au împodobit toată zidirea, din cer şi de pe pământ, care, din tina trupului, au fost alcătuiţi şi mai mari decât îngerii s-au arătat ? Deci, ce vom zice despre învăţătorii zidirii celei de sus şi ai celei de jos ? Că nu aflu cuvânt vrednic, să laud pe cei ce au proslăvit neamul oamenilor pe cei ce tot pământul şi marea au înconjurat şi rădăcinile păcatelor le-au smuls şi seminţele dreptei credinţe le-au aruncat în inimile oamenilor celor nesupuşi. Petru - povăţuitorul Apostolilor, Pavel - învăţătorul lumii şi părtaş cu puterile cele de sus, Petru - propovăduitorul iudeilor, Pavel - mângâierea neamurilor. Şi, priviţi înţelepciunea cea covârşitoare a Stăpânului, că, pe Petru, din pescar l-a ales, iar, pe Pavel, din făcătorii de corturi. Şi aceasta, tot spre folos a făcut-o, ca să se cufunde în adânc.
O, prea fericită pereche, căreia ţi s-au încredinţat sufletele lumii întregi. Petru - începătura dreptei credinţe, marele arătător de cele sfinte ale Bisericii, sfătuitorul cel trebuincios al creştinilor, odorul puterilor de sus. Apostolul cel cinstit de Stăpânul. Pavel - marele propovăduitor al adevărului, lauda lumii, omul cel din cer şi îngerul cel de pe pământ, slava Bisericii, vulturul zburător întru cele înalte, alăuta Duhului, privighetoarea şi viersul cel dulce-grăitor, gura Stăpânului, slujitorul cel treaz al lui Hristos, Pavel şi Petru, cei împreună înjugaţi la jugul Bisericii, cu ce bun câştig aţi dobândit lumea, cei ce crucea lui Hristos aţi purtat-o, în loc de jug, iar, în loc de călăuză, pe Mântuitorul l-aţi purtat, şi, în loc de povară, cele două aşezăminte ale Scripturilor, iar, în loc de îmboldire, darul Sfântului Duh l-aţi avut. Pavel şi Petru, cei ce, în fiecare zi, luminează Biserica, cămările Stăpânului, casele de oaspeţi a toată lumea, corturile Duhului, şcolile de tâlcuire ale Sfintei Treimi, dăscălii a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu.
Petru, dorirea mea cea dumnezeiască, Pavel, vasul alegerii, toiagul meu; Petru, locaşul lui Dumnezeu; Pavel, gura lui Hristos, vioara Duhului; omul cel de trei coţi, care, însă până la cer a ajuns. Cel ce într-un loc era cuprins şi pe toată lumea a adunat-o împrejurul Stăpânului, care de la Ierusalim, Evanghelia lui Hristos, a dus-o până în Iliric, drumeţul cel iute alergător, vulturul care a zburat la ceruri, cel plin de dumnezeiescul dar, cel mărturisit de Domnul să poarte numele Lui înaintea lumii întregi, cela ce, până la al treilea cer, a străbătut şi în Rai a intrat şi până la dumnezeiescul Scaun, cel necuprins de minte, s-a suit şi a auzit taine negrăite, care nu sunt cu putinţă omului a le grăi. Dar, ce vom zice şi despre Petru ? Privirea cea dulce a Bisericii, strălucirea lumii, porumbiţa cea curată, povăţuitorul Apostolilor, Apostolul cel fierbinte, cel ce fierbea cu duhul, îngerul şi omul, plin de dar, piatra cea tare a credinţei, cugetul cel înţelept al Bisericii, cela ce "fericit" a fost numit de gura Stăpânului, cela ce cheile Împărăţiei cerurilor, de la Domnul Însuşi, le-a luat.
Voi, Petru şi Pavel, aţi răpit rândurile îngerilor. Şi pentru ce grăiesc multe ? Însuşi Domnul vă va lăuda pe voi, zicând: "Voi sunteţi lumina lumii, cei mai îndestulaţi decât împăraţii, cei decât bogaţii, mai puternici, cei decât ostaşii mai tari, cei decât înţelepţii, mai înţelepţi, cei decât filozofii, mai filozofi, cei decât ritorii, mai frumos cuvântători, cei ce nimic nu aveţi şi pe toate le ţineţi. Voi sunteţi răbdarea mucenicilor, voi, dreapta credinţă a patriarhilor, nevoinţa monahilor, cununa fecioarelor, pacea celor căsătoriţi, frâul bogaţilor celor răpitori, înfrânarea celor înverşunaţi, acoperământul împăraţilor, zidurile creştinilor, luptătorii împotriva barbarilor, zăbala în gura ereticilor, cei ce omorâţi patimile cele necuvântătoare ale trupurilor, cei ce izgoniţi legiunile dracilor, cei ce aţi surpat capiştele idolilor păgâni, cei ce, pe cele de sus şi pe cele de jos le-aţi moştenit; că cheile celor de sus le-aţi luat, iar păcatele celor de jos a lega şi dezlega aveţi putere. O, minunea celui simplu, o înţelepciunea celui necărturar. Petru, cela ce prin umbra lui pe cei slăbănogi îi întărea şi poarta o dezlega. Pavel, cel ce, prin hainele lui, bolile le gonea şi pe draci îi alunga. Cei ce, în mijlocul lor, pe Hristos Domnul, Îl aveau şi sălaş al Sfântului Duh erau, Pavel, rânduneaua Bisericii, cea neostenită, Petru cel ce, ca o privighetoare, neîncetat cântă lumii, de-a pururea. Stâlpii Bisericii, luminătorii cei mari ai lumii, unul mai înalt decât altul, şi, împreună, mai buni decât toată zidirea. Bucură-te Petru, piatra credinţei; Bucură-te, Pavel, lauda Bisericii; Bucură-te Pavel, grija Bisericilor; Bucură-te Petru, podoaba lumii; Bucură-te Pavel intrarea Raiului; Bucură-te Petru, dascălul împărăţiei cerurilor; Bucură-te Pavel, limanul cel liniştit al celor înviforaţi; Bucură-te Petru, cela ce, de multe laude, te-ai învrednicit, de la Domnul; Bucură-te Pavel, cela ce al multor daruri eşti împărţitor; Bucură-te, Petru, cel fierbinte, care aprinzi cu Duhul cel Sfânt; Bucură-te, Pavel, drumeţul cel cu bună alergare. Cei ce toată lumea cea de sub soare cu sfântă propovăduire aţi luminat-o, cei ce nenumărate rele aţi pătimit pentru Biserică, în temniţă închişi, de iudei urâţi, de barbari târâţi, de împăraţi chinuiţi, cei ce a răsufla nu eraţi slobozi şi a înceta învăţătura nu sufereaţi. Cei ce nu puteaţi mişca mădularele trupului, din pricina legăturilor şi pe toată lumea, cea legată prin păcat, aţi dezlegat-o. Voi, care taberele dracilor, cu totul, le-aţi biruit, iar darul Preasfantului Duh în lume s-a întors. Voi aţi risipit negura rătăcirii, voi seminţiile dracilor le-aţi surpat, voi capiştele păgânilor le-aţi stricat, voi toată slujirea de Dumnezeu, cea cu nume mincinos, cenuşă aţi făcut-o. Voi, vânturând, neghină din grâu aţi lepădat-o şi învăţătura voastră, cea din toate zilele, în Biserică, roada curată aţi arătat-o. Deci, ce mulţumiri vă vom aduce, vouă, celor ce atâta v-aţi ostenit pentru noi ? Îmi aduc aminte de tine, Petru şi mă înspăimânt. Îmi aduc aminte de tine Pavel şi, înspăimântându-mă, mă podidesc lacrimile. Ce să zic, nu ştiu, şi nu ştiu ce să grăiesc, privind necazurile voastre. Câte temniţe aţi sfinţit, câte legături aţi luminat, câte închisori, cu învăţăturile voastre, aţi umplut, câte lanţuri aţi strălucit, câte munci aţi răbdat, câte locuri, cu tălpile voastre, aţi sfinţit, câte ocări aţi pătimit, cum pe Hristos L-aţi purtat, cum Bisericile le-aţi veselit, cu propovăduirea voastră. Binecuvântată este sângerarea mădularelor voastre, pentru Biserică. Voi cu totul, întru toate, L-aţi urmat pe Hristos. Că, în tot pământul, a ieşit vestirea voastră şi la marginile lumii graiurile voastre. Că Biserica, cea logodită de voi Domnului, neruptă o va păzi Hristos. Că cine, ţinând vrednicia de învăţător, a îndrăznit să zică, vreodată, ceva, în afară de predania voastră ? Voi, pe toţi dăscălii, i-aţi întrecut, voi, pe toţi cuvântătorii de Dumnezeu, i-aţi învăţat pe toţi întunecaţii, i-aţi luminat, răbdarea voastră a biruit orbirile noastre, cei ce v-aţi rugat să fiţi, voi, anatema, pentru ca lumea să o dobândiţi. Deci, cu ce vă vom răsplăti vouă, pentru toate bunătăţile, pe care ni le-aţi dat nouă ? Astăzi, este pomenirea patimilor voastre. Astăzi, este prăznuirea mărturisirii voastre pentru Hristos. Astăzi, toţi, veselindu-ne, cinstim sfintele voastre moaşte. Bucură-te, Petru, cel ce te-ai împărtăşit de lemnul crucii şi asemănarea Dascălului n-ai voit a te răstigni în răstignire dreaptă, precum Stăpânul nostru, ci mai mult cu capul în jos, ca cel ce făceai călătoria ta de pe pământ la cer. O, binecuvântate piroane, care aţi pătruns sfintele sale mădulare. Bucură-te, cel ce, cu îndrăzneală, în mâinile Stăpânului, sufletul l-ai dat, iubitorule de Stăpân şi bineslujitorule al Domnului, cel ce ai slujit Domnului fără de împrăştiere, Biserică logodindu-i-o cu toată sârguinţa, cel ce fierbeai cu duhul, Apostol credincios al Stăpânului tuturor. Iar ţie, Pavel, de trei ori fericite, omul cel nepovestit, capul ţi s-a tăiat. Ce fel de sabie a trecut prin gâtlejul tău, gură a Stăpânului, cel ce eşti minunarea cerului însuşi şi pământului înfiorare ? Sabia aceea facă-se mie, în loc de cunună, că am primit sângele tău ? Treizeci şi cinci de ani ai slujit Domnnului, cu toată sârguinţa, săvârşindu-ţi drumul, pentru dreapta credinţă, te-ai odihnit în Domnul, la şaizeci şi opt de ani. Pentru aceasta şi noi, în ciuda păcatelor noastre, fericitele voastre glasuri le slăvim. Bucuraţi-vă întru Domnul, totdeauna, neîncetat, pentru noi rugaţi-vă. Făgăduinţele voastre împliniţi-le. Că strigi, fericite Petru, aşa zicând: "Mă voi sârgui, după ducerea mea, să fac pomenire despre voi". Iar, fericitul Pavel, către Dascălul şi Domnul tuturor, s-a dus după multe osteneli. Şi au adormit, amândoi, întru marea cetate Roma, în 29 de zile ale lui iunie, în zilele lui Nero cel fără de lege. Deci, toată sârguinţa datori suntem a o arăta, iubiţilor, rugându-ne Împăratului a toate, lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca să ne învrednicească pe noi, din iubirea Sa de oameni, a rămâne neclătinaţi în predaniile şi învăţăturile lor. Ca să dobândim mila înaintea Divanului Lui. Că lui Dumnezeu Tatăl I Se cuvine slava, împreună şi Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Întru această zi, învăţătură la pomenirea Sfinţilor 
şi mai marilor Apostoli Petru şi Pavel
Aţi auzit, fraţilor, în Evanghelie, pe Însuşi Domnul, zicând către ucenicii Săi, cuvintele cele de viaţă, pe care, ascultându-le şi scriindu-le în inimile voastre, duhovniceşti să le facem. După aceea, aţi auzit cele ce, ca un Împărat, le-a grăit către Petru: "Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea", adică, piatra cea tare a credinţei, pe care Hristos a zidit Biserica cea duhovnicească, pe care porţile iadului n-o vor putea birui şi unde Însuşi Făcătorul, a pus temelia şi i-a întărit zidurile, prin credinţă; şi cine i se va putea împotrivi ei ? Pentru că, oricine aleargă la Biserică, se va mântui. La aceasta fraţilor, să scăpam, că, acolo, de toate păcatele eliberare vom afla, acolo, vom dobândi vindecare de patimi, acolo, ne vom îndulci de veselie şi de bucurie, pentru că acestui mai-mare Apostol Petru, i-a dat Domnul Dumnezeu stăpânire, zicând: "Şi îţi voi da ţie cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în ceruri" (Matei 16, 19). Către acela acum să cădem, fraţilor, cerând dezlegare, cu credinţă, curăţie şi dragoste, fără de pizmă, cu fapte bune împodobindu-ne şi curăţindu-ne, cu milostenie şi cu post, ca şi noi să câştigăm mila, de la Dumnezeu, pe săraci, miluindu-i, pe străini, primindu-i, pe cei goi, îmbrăcându-i, pe cei flămânzi, hrănindu-i pe cei însetaţi, adăpându-i, că, prin acestea, se deschide Împărăţia cerului şi se iartă păcatele. Drept aceea, nu putem să-i trecem pe cei în nevoi, cu vederea, că, şi pentru dânşii, ne este dată averea, ca şi pe ei să-i hrănim şi a noastră îndestulare să o avem. Că a zis Domnul: "Cu ce măsură veţi măsura, se va măsura vouă". Pentru aceasta, bine este, fraţilor să ne sfârşim viaţa cu petrecerea cea fără de prihană, în lumea aceasta, şi osânda veşnică să nu o moştenim. Pentru că va veni Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca să judece vii şi morţii şi să plătească fiecăruia, după faptele lui, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. 

Sursa:

marți, 28 iunie 2011

Proloagele din 28 iunie




Luna iunie în 28 zile: aflarea cinstitelor moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.
 Aceşti Mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocletian, chiar fiind din cetatea Alexandriei, iar Ioan, din cetatea Edesei. Şi umblau împreună, pentru trebuinţele meşteşugului lor, ca doctori fără de arginţi, tămăduind toată boala şi toată slăbiciunea şi îndemnând, pe mulţi, spre mărturisirea lui Hristos. Deci, pentru credinţa lor, după ce au îndurat grele chinuri în zilele Împăratului Diocletian, Sfinţii Chir şi Ioan au primit moartea, prin tăierea capetelor cu sabia. Atunci, nişte creştini au luat trupurile lor şi le-au îngropat, cu cinste, în loc tainic, unde au rămas multă vreme, încât, cu timpul, locul îngropării lor a fost uitat. O sută de ani mai tîrziu, pe vremea împărăţiei lui Arcadie, vrând Teofil, patriarhul Alexandriei, să ridice o biserică în oraşul Canopus, s-au aflat cinstitele moaşte ale celor doi Mucenici ai lui Hristos, Chir şi Ioan.  Şi, cum, aproape de Canopus, era un sat, care se numea Manutin, cu o veche capişte idolească şi o puternică lucrare de duhuri necurate, îngerul Domnului, s-a arătat Sfântului Chiril, nepotul şi urmaşul lui Teofil la scaunul Alexandriei, poruncindu-i ca cinstitele moaşte ale Sfinţilor Chir şi Ioan să le ducă la locul numit Manutin, că, astfel, va fugi, de acolo, diavoleasca putere. Deci, Sfântul Chiril, făcând aceasta, a adus sfintele moaşte, din Canopus, la Manutin, şi, îndată, s-au izgonit, de acolo, necuratele duhuri. Şi s-au făcut cinstitele moaşte izvor de tămăduire, încât îndrăciţii se izbaveau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, şi se dădea oamenilor tot leacul şi tămăduirea. Şi, aşa aflarea şi mutarea minunată a acestor sfinte moaşte a ajuns praznicul duhovnicesc al zilei de astăzi. Dumnezeului nostru slavă în veci! Amin. 

Întru această zi, pomenirea Cuviosului Pavel, doctorul.
 Cuviosul Pavel era din cetatea Corin de neam bun, născut din părinţi creştini, crescut în dreapta credinţă. Şi, iubind pe Dumnezeu, din tinereţe, a intrat într-o mânăstire şi s-a făcut monah, ostenindu-se mult în pustniceştile nevoinţe, devenind bărbat iscusit. Dar se lupta cu el dracul desfrânării. Într-o noapte, stând Cuviosul Pavel la rugăciune, a venit, înaintea lui dracul în chip văzut, şi i-a zis: "De nu vei face poftă trupească, măcar o dată, mă voi întoarce asupra ta cu tărie". Iar el, certându-l pe diavol, cu numele lui Hristos cu semnul crucii, l-a gonit. După aceasta dracul a îndemnat asupra lui pe o oarecare femeie desfrânată, care, născând un prunc nu de mult, l-a adus la Cuviosul şi l-a pus pe el pe numele lui, zicându-i: "De la tine, pe acesta l-am zămislit şi l-am născut". lar stareţul a primit pruncul cu bucurie.   Şi venind nişte eretici, i-au legat mâinile la spate şi, agăţându-i pruncul de grumaji, îl purtau pe el prin cetate, batjocorindu-l. Şi Pavel, stând în mijiocul poporului a zis: "Ascultaţi fraţilor. Iată, să întrebăm pe prunc, ca să ne spună nouă cine este tatăl lui". Şi avea pruncul nu multe zile de la naşterea lui. Şi a zis către prunc: "Spune nouă, cine este tatăl tău?" lar pruncul, rupându-şi scutecele, a arătat cu mâna spre un oarecare fierar şi a zis: "Acesta este tatăl meu, iar nu Pavel monahul". Iar poporul, auzind aceasta, s-a închinat monahului, cerându-şi iertăciune. De atunci, i-a dat lui Dumnezeu darul de tămăduire, că îşi punea mâinile pe cei neputincioşi şi se făceau sănătoşi. Şi, vieţuind şaptezeci de ani, şi mai mult, Cuviosul şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, Căruia bine i-a plăcut şi, numărându-se în ceata Sfinţilor, împreună cu dânşii, pe unul din Treime, Dumnezeu, să-L slăvim, în veci! Amin. 

Întru această zi, cuvânt despre iubirea de străini.
 Să fiţi, fraţilor, râvnitori de fapte bune, ca până la sfârşit, să petreceţi în Domnul, cu pace. Să nu ocărăşti pe cei străini, ci să-i primeşti pe ei în casa ta. Adu-ţi aminte de Domnul lisus Hristos, Care s-a făcut străin pentru tine. Să nu te ruşinezi a spăla picioarele, că poate străinul acela va fi îngerul, ispitindu-te pe tine: şi te vei păgubi de plata drepţilor. Ascultă ce a făcut Avraam: Stând el la stejarul din Mamvri la umbră, pe la amiază, a căutat şi a văzut trei bărbaţi, trecând pe lângă el şi, sculându-se, a alergat pentru întâmpinarea lor şi li s-a închinat până la pământ, zicînd: "Doamne, de am aflat dar înaintea Ta, să nu treci alăturea de robul Tău, ci vom aduce apă şi vom spăla picioarele voastre. Şi voi pune înainte, pâine ca să mâncaţi şi, după aceasta, veţi merge în calea Voastră". Deci, ce folos i-a adus lui iubirea de străini? Mai întâi, s-a numit prieten al lui Dumnezeu.   După această, a auzit în acea zi: "Iată, Sara va naşte ţie fiu şi tatăl multora vei fi". Asemenea şi Lot, pe cei doi străini, i-a rugat să găzduiască la dânsul; şi aceia l-au scos pe el din Sodoma, ca să nu ardă, împreună cu cei fără de lege. Tot aşa, Sfântul Tobie, orb fiind, a primit pe înger şi acesta l-a făcut pe el să vadă. Afară de aceasta, şi Domnul, încă, ne învaţă pe noi, zicând: "Cela ce primeşte pe prooroc, că prooroc, plata proorocului va lua şi cela ce primeşte pe drept, în nume de drept, plata dreptului va lua". Drept acela, fraţilor, pe cei străini să-i iubiţi şi să-i faceţi pe ei părtaşi la masa voastră, ca şi voi să auziţi pe Hristos grăind: "Pentru că aţi făcut aceasta unuia din aceşti fraţi, mai mici, ai Mei, Mie Mi-aţi făcut şi Eu voi da vouă viaţa cea veşnică". 

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului, Părintelui nostru Efrem Sirul, despre lupta cea duhovnicească.
Monahul se aseamănă cu ţarina cea semănată, care, cu ploi, crescând, rodeşte rod de bucurie. Iar, când a ajuns la vremea rodului, în şi mai multă pripă, îl aruncă pe lucrătorul de pământ, ca nu cumva grindina sau jivinele salbalice să-i strice roada. Şi, dimpotrivă, dacă la seceriş îşi va dobândi răsplata, adunând în jitniţă rodul holdelor, atunci se bucură şi se veseleşte, mulţumind Domnului. Asemenea şi monahul, câtă vreme este în timpul acesta, dator este să se îngrijească de viaţa lui cea veşnică, ostenindu-se în pustnicie, până în ziua cea din urmă, căci, dacă se va lenevi, va alerga în zadar, şi, sfârşindu-şi drumul, va duce roadele ostenelilor sale în cer, ca şi lucrătorul de pământ, făcându-se bucurie şi veselie îngerilor.  Deci, nimeni să nu se trândăvească, sau să se sperie de ispite. Ci, cel tare, să sprijinească pe cel neputincios. Cel harnic să mângâie pe cel puţin la suflet şi cel ce se trezeşte, să deştepte pe cel biruit de somn. Cel aşezat, să sfătuiască pe cel fără de aşezare şi cel înfrânat să-l certe pe cel fără de rânduială. Şi, aşa, unii pe alţii întărindu-ne, într-un cuget să ruşinăm, biruindu-l pe potrivnicul nostru. Şi să slăvim pe Dumnezeu şi pe Sfinţii Îngeri să-i veselim şi pe cei ce ne văd şi pe cei ce aud despre noi, să-i zidim, în Hristos, Mântuitorul nostru. Că, precum este tabăra Sfinţilor Îngeri este şi mulţimea monahilor, când au, totdeauna, mintea lor la Dumnezeu. Şi, precum e mierea şi fagurul în gură, aşa-i şi răspunsul cu dragoste al fratelui, faţă de aproapele său. Şi, precum apa rece, în vreme de arşiţă, este pentru cel însetat, aşa este şi cuvântul de mângâiere al fratelui, la necaz. Şi, precum dă cineva mâna celui căzut şi-l ridică pe el, aşa ridică cuvântul îndemnării şi al adevărului sufletului cel trândav şi leneş. Şi, precum este sămânţa bună şi bine odrăslită în pământ gras, aşa sunt şi gândurile bune în sufletul monahului. Rogu-te pe Tine, Mântuitorul lumii, Hristoase, caută spre mine şi mă miluieşte şi mă izbăveşte de mulţimea fărădelegilor mele, că toate bunătăţile pe care Le-ai făcut cu mine, din tinereţile mele, le-am pângărit. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. 
Sursa:

duminică, 26 iunie 2011

Proloagele din 27 iunie de la Ohrida


27 iunie Pomenirea Sfîntului Sampson Primitorul de  Străini
Acest sfînt s-a născut din părinţi foarte nobili şi extrem de bogaţi din Roma ceaveche, cetate  în care şi-a făcut şi strălucitele studii ale ştiinţelor acelui timp, închinîndu-se pe sine mai ales ştiinţei medicale. Sampson a fost un medic foarte milostiv şi fără de arginţi, dîndu-le bolnavilor lui nu doar medicamente trupului, ci şi sufletului. El pe toţi pacienţii lui îi sfătuia să împlinească cu scumpătate cerinţele  Sfintei Credinţe  a lui Hristos. El mai tîrziu s-a strămutat la Constantinopole, unde a locuit într-o casă mică, din care, întocmai cum soarele îşi trimite razele sale pretutindeni, aşa şi el trimitea milosteniile lui în toate ţinuturile, milostenii de bani, sfat, nădejde, leacuri eficace şi în general, tot ajutorul celor neajutoraţi şi cu trupul, şi cu sufletul, însuşi Patriarhul a auzit de marile virtuţi ale acestui bărbat şi l-a sfinţit preot. La acea vreme s-a întîmplat că împăratul Iustinian cel Mare s-a îmbolnăvit, şi toţi medicii curţii imperiale credeau că este o boală incurabilă. Atunci împăratul s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi şi cu căldură, şi Dumnezeu i-a descoperit în vis că Sampson este acela care îl va vindeca. Cu adevărat, aflînd împăratul despre Sampson, l-a chemat de îndată la curtea imperială. Bătrînul Sampson a sosit şi, punîndu-şi mîna peste locul bolnav, împăratul s-a însănătoşit. Cînd împăratul a poruncit ca acest medic-preot să fie copleşit cu daruri, Sfîntul Sampson a mulţumit, dar nu a primit nimic, şi i-a zis: „O împărate, eu însumi am avut multe bogăţii de aur şi argint şi alte mari bunuri, dar le-am lăsat pe toate pentru dragostea lui Hristos, ca să cîştig viaţa cea veşnic bogată şi nestricăcioasă." Cînd împăratul a insistat şi a zis că voieşte să-i dăruiască orice voieşte, atunci Sfîntul Sampson l-a rugat pe împărat să-i zidească o casă pentru săraci. În acea casă, care s-a zidit, Sfîntul Sampson i-a îngrijit pe săracii din ea aşa cum părintele îşi îngrijeşte copiii. Lui îi era firească milostenia pentru săraci şi pentru neajutoraţi. La sfîrşit, acest bărbat sfînt, plin de toate virtuţile şi harurile cele cereşti, s-a odihnit cu pace în a douăzeci şi şaptea zi a lunii iunie din anul 530, şi a fost îngropat în biserica Sfîntului Mucenic Mochie, ruda lui. După sfînta sa adormire, Sfîntul Sampson s-a înfăţişat multor oameni care îl chemau în ajutor în nenorocirile lor.
Pomenirea Sfîntului Sever Presbiterul 
Sever a locuit în Italia de mijloc şi a fost un bărbat foarte sfînt. Odată a fost chemat să mărturisească un om pe moarte, şi să-l împărtăşească cu Sfintele Taine. El însă, obosit din pricină că muncise la vie, a ajuns prea tîrziu, cînd omul deja murise. Părîndu-i cumplit de rău şi temîndu-se cumplit, căci socotea că el îl ucisese pe om, Sever a început să se roage fierbinte lui Dumnezeu ca să învie omul, ca să-l poată mărturisi şi cumineca, aşa cum i se ceruse. Dumnezeu a ascultat ruga preotului său celui bun. Aşa, Preotul Sever a ascultat mărturisirea omului, l-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi, pregătindu-i sufletul pentru ceasul morţii, l-a lăsat. Omul acela,după opt zile, a murit la loc.
Pomenirea Sfintei Ioana Mironosiţa
Această Ioana a fost femeia lui Huza, intendentul lui Irod (Luca 8: 3 -verifică).Cînd Irod a poruncit uciderea lui Ioan Botezătorul, el, Irod, a lăsat să fie aruncat capul sfîntului într-un loc necurat. Această Ioana s-a dus şi a luat de acolo capul Sfîntului Ioan şi l-a îngropat cu cinste la Muntele Măslinilor. După vreme îndelungată, în timpul domniei Marelui Constantin, s-a aflat capul Sfîntului Ioan Botezătorul. Sfînta Ioana Mironosiţa a fost martora şi a Răstignirii şi a învierii Domnului. Ea s-a odihnit cu pace.

Cîntare de laudă la Sfîntul Sever Presbiterul
Cînd mortul a înviat, oamenii l-au întrebat:„ Spune-ne nouă, ce locuri ai văzut, şi cine te-a înviat pe tine? „Eu într-un loc cumplit am fost, plin de spaimă: împresurat am fost de cei negri, de cîini şi de lupi; Sub pămînt într-o groapă am fost, plină de necurăţie; Era fără de fund, şi lumină nu era nicidecum. Sufletul meu sugrumat era de deznădejde,Cînd deodată un tînăr luminos de mînă m-a luat. În acele adîncuri deodată un curent de aer s-a făcut, Şi cei negri fioroş i cu capete de cîini Au prins lătra: „Acesta al nostru este - Al nostru, unde vrei să-l duci?! Au nu vezi că cetăţean al iadului este!? " Dar îngerul a zis: „Severus se roagă pentru el! Porunca Celui Preaînalt este aceasta, Să-l scot dintre voi! El într-al lui trup se va întoarce, Căci iată, Severus voieşte să-l mărturisească Şi Sfintele Taine să i le împărtăşească lui! Aşadar, necuraţilor, în lături feriţi!" Aşa grăit-a îngerul şi cu el împreună  în sus m-a zburat, Prin recele iad noi am trecut Prin întuneric de spaimă. Pînă cînd eu la loc sfînt am ajuns, şi în trupul meu iarăşi m-am întors. Iată istoria mea, a celui mort. O, comoara mărturisirii păcatelor Şi a împărtăşirii! O, bucuria de a muri curăţit!" 


Cugetare
Nimeni nu este mai prost decît acela care nu-şi vede păcatele lui şi virtuţile celorlalţi. Nimeni nu este mai luminat decît acela care pururea îşi vede păcatele lui şi virtuţile celorlalţi. Sfîntul Ioan Hrisostomul îi compară pe cei care văd mereu păcatele altora cu muştele cele rele care se bagă în rănile oamenilor nu spre a le vindeca, ci spre a le adînci şi a le infecta şi mai mult. „Dumnezeu ne-a trimis în această viaţă ca să ne pocăim," a zis Fericitul Teofil de la Kiev (t 1853). Cel care cunoaşte şi simte că el se află pe lume spre a se curăţi prin pocăinţă, se cufundă în tăcere şi rugăciune pentru curăţirea păcatelor lui, iar lacrimile cele din tăcere şi din rugăciune îl aduc la adevărata pocăinţă. Acelaşi fericit a mai zis odată: „Se cuvine să plîngi şi pentru păcatele aproapelui tău; căci fără aceasta, nici un suflet de Dumnezeu zidit nu se va mîntui." Deci fiule, cum este scris, să vesteşti păcatele celorlalţi, sau să plîngi pentru ele? Fericitul Teofil  zice că să plîngi, pe cînd satana zice că să le vesteşti. Iată ce testament le-a lăsat Fericitul Teofil cu limbă de moarte fraţilor lui: „Pomeniţi la rugăciunile voastre pe cel rău-mirositor Teofil!" Iată cum vorbea despre sine cel mai sfînt om care se afla la Kiev în anul 1853.

Luare aminte
Să luăm aminte la vindecarea minunată a celui bolnav de idropică (Luca 14: 2):•    La cum luîndu-l, Domnul l-a vindecat şi apoi i-a dat drumul;•    La cum şi sufletul meu boleşte de idropică, aflîndu-se sub sarcina iubirii detrup;•    La cum Domnul şi pe al meu suflet poate să-l vindece, liberîndu-l de apăsarea întunericului necuratelor patimi trupeşti.

Predică
Despre adăpostul cel de sus
Cel ce nădăjduieşte în Domnul stă la adăpost 
(Pildele lui Solomon 29: 25).
Dreptul se află pururea la adăpostul Celui Preaînalt, la adăpostul cel de sus. Apa nu-l va ajunge, nici potopul nu îl va îneca. Cu adevărat, potopul pe Noe nu l-a înecat, căci Domnul i-a fost lui adăpostul cel de sus.Totuşi, fraţilor, există un potop mai rău decît potopul apelor, şi anume potopul patimilor. Cînd încep patimile să clocotească, cînd încep să fumege şi să se înnegrească, cînd încep să-şi scoată duhoarea lor şi să o răspîndească în jur - atunci unde va mai putea fugi omul, sau cine îl va mîntui pe el? El nu va putea scăpa decît la mîna Domnului, şi numai în adăpostul Lui, adăpostul cel de sus. Potopul patimilor l-a cuprins şi pe David, dar el a fugit şi a aflat adăpost sub dreapta Celui Preaînalt; el s-a izbăvit de focul, de fumul şi de duhoarea patimilor celor care îl vînau, şi a scăpat la adăpostul cel de sus. Omul nu se poate izbăvi singur de urgia potopului, numai Domnul îl poate mîntui. Dumnezeu este Stăpînul norilor şi îmblînzitorul patimilor. Cu adevărat, El este Adăpostul cel de sus. Noi alergăm la El şi ne ascundem sub marginea veşmîntului Lui. Cîinele se repede ca un leu la traista săracului, dar el se face ca un sac de cîlţi înaintea picioarelor stăpînului lui. O Stăpîne Doamne Cela Ce şezi pe tronul cel din înălţime, Tu eşti Adăpostul nostru cel de sus. Milostiv fii nouă Doamne Ziditorul nostru, şi tinde mîna Ta şi ne ridică la adăpostul Tău cel de sus. Mîntuieşte-ne pre noi de potopul care purureane îneacă, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.
Sursa:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4