Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

vineri, 31 octombrie 2008

Proloagele 1 noiembrie



Luna lui noiembrie in ziua dintai:
Pomenirea Sfintilor de minuni facatori si fara de arginti doctori Cosma si Damian.


    Acesti Sfinti erau din Asia, din partile Ciliciei, din tata pagan si din maica crestina, al carei nume era Teodota, spre deosebire de alti doi Sfinti Cosma si Damian, care se trageau din Roma si care se praznuiesc ca Mucenici, in fiecare an, la 1 iulie.

    Deci, ramanand mama lor vaduva, asa precum cauta ea sa placa lui Dumnezeu cu viata ei cinstita, asa invata si pe fii ei, hranindu-i cu buna invatatura, in credinta lui Hristos si povatuindu-i spre toata fapta buna. Si la unele scoli inalte i-a trimis pentru a se desavarsi in iscusinta. In aces chip au ajuns tinerii nu numai adanc cunoscatori in mestesugul doctoricesc, ci au primit de la Dumnezeu si darul de a tamadui orice suferinta sufleteasca si trupeasca, folosind atat oamenilor, cat si dobitoacelor. Iar ceea ce uimea pe toti era impotrivirea lor de a primi vreo rasplatire pentru osteneala lor cu cei bolnavi, caci nu tamaduiau pentru plata sau sa adune bogatii, ci ca sa-si dovedeasca dragostea lor fata de Dumnezeu si fata de semeni, dupa porunca lui Hristos: "In dar ati luat, in dar sa dati" (Matei 10, 8). Singura lor plata era ca cel tamaduit sa creada in Hristos, de la Care ii venea tamaduirea.

    Pentru aceasta purtare a lor, ei au fost numiti de cei credinciosi "doctori fara de plata" sau "doctori fara de arginti." Deci, astfel petrecandu-si viata lor, cu pace si in dreapta credinta, s-au savarsit. Si sunt pomeniti in Biserica in fiecare an, ca niste calzi folositori si doctori aparatori ai sufletelor si ai trupurilor noastre.
 


Intru aceasta zi, cuvant despre o femeie pustnica.

    Un oarecare calugar s-a dus in pustia cea mai indepartata si a vazut o femeie sezand pe o piatra. Si, socotind ca este o fiara, a inceput a striga si a-i porunci, zicand: "De esti om, pogoara-te aici sa vorbim." Iar ea a zis: "Ce voiesti, omule ? Du-te de aici, ca sunt femeie goala". Si i-a zis staretul: "Primeste o haina, scufia si braul". Iar ea primindu-le, s-a incins si a pogorat spre staret. Si i-a zis batranul: "Pentru Domnul, spune-mi mie, cine esti tu ?" Iar ea a zis: "Eu sunt fiica unei capetenii de ostasi. Si voiau parintii mei sa ma dea pe mine dupa barbat si sa ma faca stapana casei. Iar eu m-am gandit ca toate lucrurile lumii acesteia sunt trecatoare. Si am fugit noaptea in pustie si am ajuns la piatra aceasta; si sunt de atunci saizeci de ani pana in ziua de astazi, iar om n-am vazut, fara numai, pe tine. Si am un vas de apa, iar altul de bob muiat si Dumnezeu in toate zilele le umple pe ele".

    Deci, a mancat dintr-insul staretul si a baut din apa ei si, saturandu-se, a laudat pe Dumnezeu. Si voind ea sa se duca la chiliuta sa, dezbracandu-se, i-a zis lui: "Primeste-ti ale tale, parinte". Iar el i-a zis: "Nu face asa, maica sfanta, ci sa le ai cu tine acestea". Insa ea nu voia, ci i-a zis lui: "Mergi de-mi adu mie alta haina, scufie si brau si degraba sa vii la mine". Iar el, mergand si luand cele trebuincioase, iarasi a venit la piatra ei si a inceput a striga si a grai si nu era glas nici auzire si o piatra lata era pravalita pe dinaintea pesterii. Iar fiarele cele salbatice, scrasneau cu dintii impotriva staretului. Si facand el rugaciune, s-au risipit fiarele si piatra s-a rasturnat. Si, intrand in pestera, a aflat-o pe ea moarta. Apoi a imbracat-o cu haina, cu scufia si cu coltuni si a pus-o pe ea in pestera.

    Si era staretul beteag de un ochi, din tineretile sale si, indata a vazut, tot umbland cu cinstitele ei moaste si a proslavit pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat ei un dar ca acesta si rabdare. Dupa aceea, facand rugaciune, a pravalit piatra peste usa pesterii si s-a dus intru ale sale.
 


 

Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul.

    Ati auzit ca doi de vor fi in tarina, unul se va lua si altul se va lasa, doua de vor macina la moara, una se va lua si alta se va lasa, iar doi in casa si celelalte. Cei din casa sunt judecatorii si povatuitorii cei ce sunt in inalta stapanire si imparatii si asupritorii. Ca este judecator drept si este judecator nedrept. Cel drept se ia si se scoate din foc, iar cel nedrept se lasa. Iar cei din tarina, adica din lumea aceasta, sunt taranii, cei de rand si cei prea mici cu neamul si cu bogatia, slavitii si neslavitii, dreptii si cei nedrepti. Si dreptii se iau, iar nedreptii se lasa in foc. Iar cele ce macina sunt multimea femeilor, iar in parte si sufletele celor ce au luat jugul robiei si si-au savarsit in boala viata lor. Ca sunt femei drepte si sunt si nedrepte, sunt robi drepti si sunt si nedrepti. Sunt bolnavi drepti, precum Iov si Lazar si sunt nedrepti, precum Cain si Gheezi; pentru aceea zice: "Doi de vor fi in pat, aratand astfel boala lor, dreptii se vor lua, iar nedreptii se vor lasa".

    Iar cum se vor lua dreptii, sa spuna Pavel: "Cei vii in Domnul se vor rapi in nori, in vazduh, si totdeauna cu Domnul vor fi". Si cum se lasa nedreptii ? Vor aduna ingerii pe cei alesi din cele patru vanturi, iar pe necredinciosi ii vor arde cu focul cel nestins. Deci, sa nu socotesti ca focul nestins al osanditilor va fi cu lemne, nici ca sunt oarecare slujitori care il aprind pe dedesupt, precum socotesc multi barfitori. Ci cauta la Sodoma si vezi cuptor fara de lemne. Cugeta la impietrirea femeii si minuneaza-te de ingrozirea focului. Ca si Lot era impreuna cu femeia si cu cele doua fiice ale lui. Dar nici Lot nu s-a ars de foc impreuna cu fiicele si nici femeia lui n-a scapat de groaza focului. Ci fiecare a luat plata dupa starea sa. Asa va fi si la judecata. Dreptii, adica, se vor lua ca Lot, iar cei nedrepti se vor lasa ca femeia lui Lot. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage01Nov.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1219

joi, 30 octombrie 2008

Proloagele 31 octombrie




Luna octombrie in 31 de zile:
Pomenirea unor Sfinti Apostoli, din cei 70:
Stahie, Amplie, Urban, Aristobul, Nareis si Apelie.

    Pe cei sase Sfinti Apostoli ii intalnim pentru prima data in Sfanta Scriptura, lucrand impreuna cu marele Apostol Pavel, la intemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 8-11). Dar ii intalnim si in Traditia Bisericii, ca facand parte din cei 70 de apostoli ai Domnului, de care aminteste Sfantul Luca in Evanghelia sa (Luca 10, 1-4). Si ii pomenim pentru osteneala lor, nu atat din timpul vietii Domnului pe pamant, cat mai ales pentru dumnezeiasca lor lupta de a duce mai departe lucrarea mantuirii si Biserica lui Hristos, dupa mutarea la cer a marilor Apostoli, cu fapta, cu cuvantul, cu minunile si cu sangele lor, luminand lumea ca un alt soare, in diferite parti ale crestinatatii de atunci. Si facem pomenire, pe cat se stie din Traditie, si de locul ostenelii lor.

    Astfel, Sfantul Stahie a fost asezat episcop in Bizant de insusi Sfantul Apostol Andrei si a zidit, la Arghiropol, impreuna cu dansul, o biserica, in care, adunand pe crestini, ii invata viata cea mantuitoare. Si asa, vietuind 16 ani, a raposat cu pace.

    Amplie si Urban au fost pusi episcopi tot de Sfantul Andrei: Amplie la Diospolis, iar Urban in Macedonia. Si, fiind omorati pentru marturisirea lui Hristos si-au dat fericitele lor suflete lui Dumnezeu.

    Sfantul Narcis a fost episcop in Atena, Sfantul Apelie, in Iraclia, iar Sfantul Aristobul in Britania si, marturisind pe Hristos, si-au luat fericitul sfarsit al ostenelilor celor multe. Dumnezeului nostru, slava !
 


Intru aceasta zi, Cuvant despre Teodor negustorul,
care luand imprumut, a dat chezas chipul lui Hristos, facut pe poarta, cu vopsea.


    In Constantinopol a fost un negustor Teodor. Iara dupa o intamplare i s-a inecat lui corabia si si-a pierdut toata averea sa. Insa, avea prietesug cu un pagan bogat. Si, venind, a inceput a-l ruga pe el sa-i dea lui aur din destul pentru negustorie. Iar paganul i-a zis lui: "Da-mi mie zalog si vei lua ceea ce poftesti". Iar crestinul il ruga pe el, neavand ce sa-i dea. Si, mergand cu dansul pe cale, a cautat si a vazut chipul lui Hristos pe poarta, zugravit cu vopsea si a zis catre pagan: "Pe acest chip al lui Hristos, Dumnezeul meu, il am mai cinstit decat toate si, mai mult decat viata mea, pe acesta il pun tie chezas". A raspuns pagantul: "Cu adevarat, crezi tu intr-insul ? Iata, iti dau tie cat aur voiesti". Si, intorcandu-se la casa sa, i-a dat lui o mie de litre de aur. Iar Teodor, cumparand cele trebuincioase, s-a dus in Alexandria si toate bunurile sale, precum a voit asa le-a vandut.

    Si se intorcea cu alte cumparaturi la Constantinopol si, inca neajungand acolo, i s-a inecat corabia lui. Deci, auzind acel pagan de venirea lui Teodor si nestiind de inecare, a venit la dansul, asteptand sa-si ia partea sa, cu dobanda si l-a aflat pe el, plangand in casa sa. Deci, instiintandu-se de pierderea lui, il mangaia ca sa nu se intristeze,  ci sa creada in Hristos, care se pusese chezas pentru dansul. Inca l-a luat paganul in casa sa, iarasi, i-a mai dat o mie de litre de aur si, ducandu-l pe el la poarta, a pus martor pe acelasi chip al lui Hristos. Iar Teodor, cumparand smoala, s-a dus in Egipt si a schimbat smoala pe plumb si, de acolo, s-a dus la Efes si a schimbat plumbul pe arama si, multa bogatie dobandind, mergea bucurandu-se. Si iarasi neajungand el, iarasi i s-a spart corabia si a pierdut toate ce le castigase si, venind la casa lui, sedea plangand.

    Iar paganul acela, instiintandu-se din nou de pierderea aurului sau, l-a chemat pe Teodor si a inceput a-l ocara, batjocorind pe Hristos: "Vezi, zicea, cum va inselati voi, crezand in Acela ce nu este Dumnezeu. Daca ar fi fost Acela Fiul lui Dumnezeu, spre care tu nadajduiesti, nu ai fi cazut, iata, acum pentru a treia oara, in ispita inecarii". Iar Teodor cu multe lacrimi, zicea paganului: "Nu, prietene, nu huli pe Dumnezeu cel adevarat, ca pentru pacatele mele mi s-au intamplat mie toate acestea si pentru aceea a ingaduit ca sa-mi faca nedreptate valurile marii. Dar ma rog tie, mai da-mi inca si a treia oara si cred ca, pentru hulele tale, ma voi mantui si pe toate ale tale cu dobanda ti le voi intoarce". Iar pagandul i-a dat si a treia oara o mie de lire de aur si l-a dus pe el la acelasi Chip al lui Iisus Hristos, cel de pe poarta si i-a zis: "Pe Tine, dar si acum te primesc martor si chezas, ca daca esti Fiul lui Dumnezeu, mantuieste-l pe el si pe mine cu dansul, ca si eu sa cred, iar de nu, apoi sa nu se mai insele cei ce cred intru Tine." Si Teodor, luand aurul si cumparand cele de trebuinta, s-a dus in Calabria. Iar de acolo, cumparand grau in Gundal si a luat acolo cate un galben masura si vanzand graul, a cumparat vin, cu cate un argint masura. Si venind in Antiohia, a vandut aceiasi masura cu cate un galben.

    Deci, numarand patru mii de litre de aur si punandu-le intr-un sipet, a scris o epistola asa: "Eu Teodor crestinul, scriu facatorului meu de bine, lui Avram. Iata, patru mii de litre de aur am pus in sipet si, incredintandu-le chezasului meu Hristos, socotesc ca El le va pune pe acestea in mana ta". Si, le-a asezat in sipet pecetluindu-l si, intrand la capul corabiei dinainte, l-a aruncat in mare, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Tu, precum stii indrepteaza acest sipet si il da aceluia ce mi-a dat mie imprumut". Deci, s-a facut un vant cumplit in mare, nu numai acolo intr-un loc, ci in toata lumea, cat si pe sub mal corabiile, care stateau in Constantinopol, se spargeau de furia valurilor. Si cum toti din cetate au iesit la mare sa o vada, a iesit si paganul acela sa vada marea. Si, fiind el pe mal, iata s-a desfacut un val si a aruncat sipetul cu aur inaintea lui. Iar el, luandu-l pe acela, l-a dus in casa sa si, deschizandu-l, a aflat deasupra scrisoarea cea pentru aur, de la Teodor, catre dansul. Si pe scrisoare era scris: "Eu, Iisus Hristos, de la Teodor crestinul ti-am adus tie aurul cu dobanda, ca sa nu Ma hulesti pe Mine. Ca, iata, de chezasuire M-am dezlegat si sa Ma crezi pe Mine cu adevarat".

    Iar, dupa o vreme, a venit Teodor sanatos, cu multa bogatie. Deci, luand daruri multe, a mers la paganul acel, iar el, luand darurile, l-a intrebat de aurul cel imprumutat. A raspuns Teodor: "Cred in Hristos, Cel ce m-a luat pe mine in chezasie, ca ti-a dat tie aurul si-l ai pe el in casa ta". Iar paganul, ispitindu-l, a raspuns: "Nu l-am luat de la nimeni". Atunci Teodor i-a zis lui: "Nu am cu tine nici o pricina. Daca n-ai luat sipetul cu patru mii de litre de aur, avand deasupra scrisoarea cea cu mana mea scrisa, iata sa stii ca tot aurul tau, in sipet asezandu-l l-am dat in mare, ca Dumnezeul meu si chezasul tau sa aiba a-l pune in mainile tale. De nu l-ai luat, acum sa mergi cu mine la chipul lui Hristos si sa te juri ca nu l-ai luat". Iar paganul, temandu-se, a luat scrisoarea care a fost in sicrias deasupra aurului si a zis catre Teodor: "Oare cunosti aceasta ?" Deci a vazut Teodor scrisoarea sa, inca si alta scrisoare. Si amandoi minunandu-se de scrisoare, au proslavit pe Dumnezeu. Si dintru aceasta pricina paganul a crezut in Hristos si, mergand, s-a botezat cu toata casa sa.
 


 
 

Intru aceasta zi, cuvant al lui Petru monahul, despre bogati si saraci.

    O, bogati orbi, cei ce sunteti saraci de dreptate si indestulati cu pacatele, adunand cele de la saraci in casele voastre, cele ale intunericului vesnic, O, saracilor si pacatosilor, cum, fiind pedepsiti de chinuitori pamantesti, pe Dumnezeu nu L-ati cautat ? Ca, neplacandu-le voi lor, de s-ar fi intamplat voua sa pieriti de pedeapsa lor, apoi n-ar fi fost mai bine oare sa slujiti unuia Dumnezeu ? Stim ca nu-i grabnic la manie Cel ce stie neputinta neamului omenesc, Cel ce nu are trebuinta, de la nimeni, de nimic. Ci singur tuturor le daruieste tot binele si-i sfinteste si-i umple si-i satura din inceput si pana la sfarsit. Dupa aceea si acolo inca intru toti vecii, miluindu-i si pazindu-i ii lumineaza cu dumnezeiasca lumina Sa.

    Iar voi, o, oameni, de a voastra voie, cu nebunia voastra, uitand frica de Dumnezeu, insi-va pe voi va infricosati, va napastuiti, va goniti, va chinuiti si va smintiti. Credinciosi fiind, nu vietuiti dupa credinta; stiind, nu stiti; auzind, nu auziti, vazand, nu vedeti, precum a zis de demult Dumnezeu, prin gura Proorocului Isaia: "S-a ingrosat inima norodului acestuia si cu urechile greu aude si ochii sai si-a inchis". Cu adevarat, de acest fel sunt oamenii lumii acesteia. De aceea, urata este viata aceasta si grea, iar slujba lui Dumnezeu si lucrul Lui usoare sunt si dulci.

    Deci, sa ne nevoim si sa ne silim spre dansa toti cei neputinciosi, parasind toate pacatele lumesti: minciuna, strambatatea, desfranarea, furtisagul, ura, galceava si sfadirea, necuratia si spurcaciunea, rautatea si lacomia, pentru care se bat bogatii lumii acesteia. Si taie si se lupta unul pe altul, vrand sa-l biruiasca, casa lui vrand sa-i jefuiasca si stapanirea lui sa o ia si cinstea si slava si pamantul lui sa-l apuce. Si numai ei singuri vor sa fie mari pe pamant, intre oameni cinstiti, laudati si mandri. Toate aceste ganduri si nascociri sunt ale vrajmasului. Deci, cei ce voiesc sa fie asa, nu vor afla mila lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Caruia se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Preasfantul si Bunul si de viata facatorul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage31Oct.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1218

miercuri, 29 octombrie 2008

Proloagele


Luna octombrie in 30 de zile: 
Sfintii Mucenici Zenovie episcopul egeilor si sora lui Zenovia (303-305).


    Acestia au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian (284-305) si s-au nascut din parinti dreptcredinciosi, intr-o cetate din partile Ciliciei, numita Egeea si au fost crescuti cu buna invatatura in frica Domnului. Parintii lor, mutandu-se la Domnul pe cand erau inca tineri, au lasat copiilor mostenire multa avere si ei, sfatuindu-se, au parasit toate si au urmat lui Hristos.

    Drept aceea, Zenovia a incredintat partea ei de avere fratelui sau, pentru saraci, ca sa traiasca in neprihanire din lucrul mainilor ei, dupa legea calugariei, iar fratele ei Zenovie, o data cu impartirea averii la saraci, propovaduia si cuvantul Evangheliei si pe multi aducea la Hristos, cu graiul si cu pilda faptelor bune. Pentru ravna sa, a fost pus episcop cetatii Egeea si a primit de la Domnul puterea facerii de minuni, ca, pe orice bolnav isi punea mainile lui, indata bolnavul acela lua tamaduire.

    Pornindu-se prigoana cea mare, Sfantul Zenovie a fost adus inaintea dregatorului Lisias, care i-a spus: "Ai in fata ta viata si moartea, viata, daca te vei inchina zeilor nostri si moartea, daca nu te vei inchina lor." Iar Sfantul Zenovie a raspuns cu indrazneala: "Viata cea vremelnica, pe pamant, fara Hristos, nu este viata, ci moarte adevarata, iar moartea, pentru credinta in Hristos, nu este moarte, ci viata vesnica." Deci, a fost pus la batai si la chinuri pentru credinta. Iar Sfanta Zenovia, afland ca fratele ei indura chinuri pentru Hristos, a alergat la Lisias si i-a marturisit ca este crestina. Si i-au chinuit pe amandoi. Deci, pazindu-se, cu harul lui Dumnezeu, nevatamati, si-au primit sfarsitul prin sabie. Si au luat cununa muceniciei. 
 


Intru aceasta zi, Cuvant despre o Sfanta batrana, care in pustie s-a savarsit.

    Era o manastire la patruzeci de stadii departare de Ierusalim, care se numeste Sapson. Doi parinti de la aceasta manastire au mers la muntele Sinai, pentru rugaciune si blagoslovenie si, intorcandu-se, ne-au spus noua, zicand: "Dupa ce ne-am inchinat la muntele cel sfant si am purces pe cale, ni s-a intamplat noua de am ratacit drumul si ne zbuciumam prin pustie, ca intr-o nesfarsita mare, multe zile. Si, deodata, am vazut de departe o pestera mica si, pornindu-ne spre dansa si apropiindu-ne am vazut langa ea un izvor si imprejurul izvorului putine radacini si urme de om. Si am zis catre noi insine: "Cu adevarat, un rob al lui Dumnezeu este aici." Dar, intrand, n-am vazut pe nimeni, fara numai am auzit pe oarecine gemand. Si, dupa ce am cautat mult, am aflat un loc, ca un fel de iesle si pe cineva zacand intransa.

    Iar, apropiindu-ne de robul lui Dumnezeu, l-am rugat pe dansul, sa ne vorbeasca ! Si, fiindca nu ne-a raspuns noua, ne-am apropiat de dansul si, trupul lui inca era cald, iar sufletul lui se dusese la Dumnezeu. Si, atunci ne-am incredintat ca, dupa ce am intrat in pestera, intru acel ceas, indata a si raposat. Apoi, luandu-i trupul din locul unde zacea, am sapat in pestera aceea. Iar unul din noi a socotit sa inveleasca pe batran cu o haina veche, cu care era imbracat. Si, dupa ce am inceput a-i inveli trupul, atunci am aflat ca era femeie si am proslavit pe Dumnezeu si, facand rugaciuni, am ingropat-o pe ea." 
 

 
  
 

Intru aceasta zi, invatatura a 
Sfantului Efrem Sirul, despre nevointa calugareasca.

    Fratilor, nevoiti-va ca niste ostasi imparatesti, pana ce aveti vreme, aceasta stiind ca nevointa ne este pusa inaintea noastra pentru nestricacioasa cununa, spre curatirea pacatelor si spre viata vesnica. Deci, in toate faptele faceti deplina curatia voastra, care este maica ascultarii. Si lepadati de la voi imputinarea de suflet si va imbracati cu credinta peste toti, ca, vazand Domnul gandul cel intocmit al sufletului vostru, sa va intareasca pe voi cu toate darurile cele bune. Pe lenevirea cea rea sa o urati, ca si obiceiul cel rau si zavistia, pentru Domnul, precum ati lasat pe parintii vostri cei dupa trup, pe prieteni si averile voastre. Ca daca, la inceput va veti slabi cu gandul intru ceva, apoi osteneala veti avea si paguba.

    De ni s-ar intampla noua ceva, candva, atunci sa nu cartim, pentru Domnul. Ca cel ce carteste, mustrare lui isi face, ca nu lucreaza din daruirea  lui cea dintai. Tu insa, intelept fiind, sa nu urasti pe fratii cei mai slabi, nici sa nu ravnesti celor ce vietuiesc fara frica de Dumnezeu, aceasta stiind-o, cu dinadinsul, ca, cel ce cade, singur se ucide, iar cel ce biruieste, se incununeaza. Si, iarasi, sa nu urasti pe fratele tau, ca nu cumva sa fie el cuprins de vreo patima, pe care tu nu o stii si din care ii vine neputinta. Ci, mai vartos, se cuvine a-l milui si a te ruga pentru dansul, macar ca el, cu nemilostivire se scarbeste si tu te nevoiesti bine, stiind la cine ai venit...

    Ca, iata, iti sta de fata vremea, spre adunarea bogatiei celei nestricacioase, prin slujirea si aducerea de roada, cea catre frati. Drept aceea, iubitule, daca maturi gunoiul din mijlocul casei, matura-ti si poftele cele lumesti din launtru. Sau daca maturi cenusa bucatariei, cu multa smerenie sa savarsesti lucrul acesta, aducandu-ti aminte de Proorocul ce zice: "Ca cenusa in loc de paine am mancat si bautura mea cu plangere am amestecat." (Ps. 101, 10). Inca ia aminte, iubitule si la focul cel stricacios si adu-ti aminte de vapaia cea vesnica, ce va sa arda pe pacatosi, Plangi, ca ai pacatuit, inca si pentru mine pacatosul, ca sa ne dea noua iertare de pacate Domnul, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! 
 

 
  
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, 
ca, dupa iesire, sufletul primeste infricosata cercetare in vazduh.

    Zicea fericitul Teofil arhiepiscopul: "Fratilor, cata frica si cutremur si cata nevointa sufera sufletul cand se desparte de trup, sau dupa despartire ? Ca vin catre dansul toate incepatoriile si puterile intunericului. Si ii aduc lui toate pacatele cele intru stiinta si intru nestiinta, de la nastere pana la ceasul cel mai de pe urma al lui, intru care s-a despartit de trup si stau parand cumplit. Dar stau si sfintele Puteri inaintea fetei demonilor, aducand impotriva vreo oarecare fapta buna, ce a lucrat sufletul acela. Deci, ce fel de cutremur ti se pare a avea atunci aceasta, la o infricosatoare cercetare ca aceea si la o nemasurata cercare, la judecata fiind supus ? Nu este cu putinta a povesti cu cuvantul sau a intelege cu cugetul frica aceea ce cuprinde pe suflet atunci, pana la dumnezeiasca hotarare.

    Deci, de i se va da lui izbavire, indata cei ce se impotrivesc celor rai iau putere si el e rapit de dansii si fara opreala se duce intru negraita bucurie si slava, intru care va fi asezat. Iar daca, intru lenevire traind se va afla nevrednic de izbavire, aude acel glas infricosator: "Sa fie departat necredinciosul, ca sa nu vada slava lui Dumnezeu." Atunci il ajunge pe el ziua maniei, ziua necazului si a durerii celei nesfarsite, ca se da in intunericul cel mai dinafara, in iad pogorandu-se, in vesnicul foc osandindu-se si intr-insul, in veci netrecuti va fi, muncindu-se.

    Unde este atunci nalucirea lumii si lauda ? Unde este marirea desarta si rasfatarea, dulceata desartei, a nestatatoarei vieti ? Unde banii ? Unde bunul neam ? Unde tata sau mama ? Sau frati sau prieteni ? Cine din acestia va putea sa scape sufletul cel ars in foc si cumplit muncit de alte nepovestite chinuri ? Dumnezeului nostru, slava ! 
 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage30Oct.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1217


marți, 28 octombrie 2008

Proloagele 29 octombrie





Sfanta Preacuvioasa mare Mucenita Anastasia Romana.

Sfanta Preacuvioasa mare Mucenita Anastasia Romana

    Aceasta a trait pe vremea imparatilor Deciu (250-253) si Valerian (253-260) guvernator al Romei fiind Prov, pe cand se pornise, iarasi, mare prigoana impotriva crestinilor. Romana de neam, tanara cu varsta, Sfanta Anastasia se afla pe atunci intr-o mica manastire de fecioare, pierduta printre livezi si gradini, din apropierea Romei, unde era stareta o imbunatatita calugarita, anume Sofia. Ramasa orfana la varsta de trei ani, ea fusese luata de batrana Sofia si crescuta la manastire, unde covarsea cu frumusetea si cu dragostea catre Hristos pe toate celelalte tinere de varsta ei.

    Oricat de ferita de lume era, oamenii tot aflasera de frumusetea si intelepciunea ei si multi o cerusera in casatorie. Dar fecioara ramanea neclintita in dragostea ei catre Hristos si voia cu infocare sa ramana pentru toata viata mireasa a Domnului Iisus. Auzind Prov, dregatorul, de aceasta fecioara, a trimis ostasi sa o caute si, afland-o, au adus-o inaintea lui, in lanturi. Si o sfatuia dregatorul sa-si caute un barbat si sa se marite si, intorcandu-se, sa se inchine zeilor, ca frumusetea ei sa nu se piarda in zadar. Iar ea a raspuns: "Viata si veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, pentru Care de o suta de ori, de ar fi cu putinta, sunt gata a muri."

    Auzind acest cuvant, Prov a poruncit de au batut-o peste obraz si i-au sfasiat vesmintele, au afumat-o cu fum inecacios de pucioasa si de smoala, apoi au batut-o cu toiege si i-au zdrobit pe roata oasele, in vreme ce fecioara nu inceta a marturisi pe Hristos. Infuriat, Prov a pus-o la si mai cumplite chinuri, cat se spune ca poporul din Roma, care era de fata, a inceput a murmura impotriva acestor cruzimi, iar multi s-au apropiat de credinta si s-au lepadat de idoli, botezandu-se. Cat despre Sfanta, scotand-o afara din cetate, la urma, i-au taiat capul.


 
 

Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Ioan Gura de Aur, despre rugaciune.

    Toti stiu ca incepatura a tot binele este rugaciunea, mijlocitoarea vietii vesnice si a mantuirii. Sunt nevoit, dar, sa va graiesc de dansa, pe cit voi putea, ca unora ce, deprinzandu-va a vietui in rugaciune si indeplinindu-va de-a pururea lucrurile lui Dumnezeu, cuvantul acesta si mai silitori sa va faca pe voi. Iar, pe de alta parte, ca cei ce vietuiesc molatic in rugaciune si isi lasa sufletul pustiu, sa-si cunoasca paguba pentru vremea trecuta si sa nu se lipseasca de mantuire in cealalta vreme. Deci, iata cel dintai mare lucru ce voi grai despre rugaciune:  tot cel ce se roaga vorbeste cu Dumnezeu. Dar cum se poate, om fiind, sa vorbeasca cu Dumnezeu ? Toti, adica, stiu, dar nu putem spune cu deamanuntul cinstea aceasta. Ca aceasta cinste covarseste si marea vrednicie a ingerilor, macar ca ei mai bine o stiu, precum un slavit prooroc spune despre dansii ca, facand ei cu frica rugaciunile, pe care le aduc lui Dumnezeu, isi acopera cu aripile fetele si picioarele, cu multa cuviinta, cucernicie si cu sfiala. Ca adica, nu pot tacea de atata frica. Asemenea si celelalte toate, adica firea si viata si intelepciunea si cunostinta si tot ce se poate spune, toate sunt deosebite de ale noastre. Iar rugaciunea este lucrul de obste al ingerilor si al oamenilor. Si nu este nici o deosebire intre amandoua firile de rugaciune. In taina te aseaza, deci, impreuna cu dansii si degraba vei pasi in viata lor, in cinstea si in bunul neam si intru cunostinta, prin viata ta, in tot locul si ceasul.

    Deci, sa ne sarguim catre Dumnezeu, prin rugaciuni, ca ce lucru va fi mai luminos decat al celor ce vorbesc cu Dumnezeu si I se roaga ? Si ce este mai drept ? Si ce este mai intelept ? Dar ce se cuvine a mai zice cand e vorba de cei ce vorbesc cu Dumnezeu si I se roaga ? Aceluia se cuvine cinstea si stapanirea in veci !
 



 
 

Intru aceasta zi, cuvand despre iesirea sufletului si suirea la ceruri.


    Fericitul Ioan cel Milostiv graia de-a pururea despre pomenirea mortii si despre iesirea sufletului, ca-i era lui descoperit de la Sfantul Simion Stalpnicul, zicand ca, iesind sufletul din trup si vrand sa se suie la ceruri, il intampina pe el cetele dracilor si-l intreaba, mai intai, de minciuni si de clevetiri; ca daca de acelea nu s-a pocait, apoi este oprit de catre draci. Si iarasi, mai sus dracii intampina sufletul si il intreba despre desfranare si trufie si, daca de acestea s-a pocait, se izbaveste de dansii. Si multe sunt impiedicarile si intrebarile sufletului, de catre draci, vrand acesta sa mearga la ceruri. Vin dupa acestea dracii maniei si invidiei si vorbirii de rau, ai iutimii, ai mandriei, ai grairii de rusine, ai nesupunerii, ai camatariei, ai iubirii de argint, ai betiei, ai vrajei, ai descantecelor si lacomiei, ai urei de frati, ai uciderii, ai furtisagului, ai nemilostivirii.

    Si cand ticalosul acela de suflet se duce de la pamant la cer, nu stau aproape de dansul Sfintii ingeri si nici ii ajuta lui, ci singur sufletul nostru pentru sine da raspuns, prin pocainta si prin fapte bune, iar mai mult decat toate prin milostenie. Ca orice pacate pentru care nu se pocaieste aici din cauza uitarii, apoi, dincolo, prin milostenia facuta in timpul vietii se izbaveste de silnicia vamilor dracesti. Deci, acestea stiindu-le, fratilor, sa ne temem de acel ceas amar, cand ne vor intampina pe noi acei cruzi si nemilostivi vamesi, catre care nu ne vom pricepe ce vom zice. Drept aceea, acum sa ne pocaim de toate rautatile si dupa puterea noastra sa facem milostenie care poate sa ne petreaca pe noi de la pamant la cer si sa ne slobozeasca pe noi de la draceasca oprire. Multa este ura lor spre noi si mare este frica noastra si primejdia vazduhului aceluia. Ca daca de la o cetate pana la alta cetate, aici pe pamant, avem trebuinta de un om care sa ne duca pe noi, ca nu cumva ratacind, sa cadem in locuri rele sau in rauri de netrecut sau intre talhari neimblanziti, cu atat mai vartos avem trebuinta de calauze si povatuitori dumnezeiesti, care sa ne duca pe calea cea lunga si vesnica, care incepe in ziua mortii, la iesirea sufletului din trup, pe care nu putem in nici un chip sa nu o strabatem si sa scapam. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage29Oct.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1216


luni, 27 octombrie 2008

Proloagele 28 octombrie



Luna octombrie in 28 de zile:
Sfintii Terentie si Neonila, cu cei sapte fii ai lor (+303-305).

    Fericitii Terentie si Neonila erau soti crestini de pe vremea marilor prigoane si au avut sapte fii, pe care i-au crescut in dreapta credinta. Si, traind ei in aceeasi casa, se inchinau si slujeau lui Dumnezeu intr-ascuns. Parati insa si dusi la judecata, ei au marturisit pe Hristos Dumnezeu adevarat si au defaimat pe idoli. Drept aceea ostasii ii spanzurara pe lemn, strujindu-i fara mila, apoi, stropindu-le cu otet ranile lor, ii ardeau cu foc. Dar Sfintii se rugau lui Dumnezeu in tacere, indemnandu-se unul pe altul la mucenicie. Si n-a trecut Dumnezeu cu vederea rugaciunile lor, ca ingeri nevazuti, slobozindu-i pe ei din legaturi, le dadeau tamaduiri, iar paganii se mirau foarte de taria lor. I-au legat apoi pe o roata si-i bateau, incat se parea ca-i omoara cu adevarat, iar ei nu patimeau nici o durere. I-au dat, de asemenea, fiarelor spre mancare, dar, fiarele si-au schimbat cruzimea in blandete de oaie, la porunca lui Dumnezeu. Deci, vazand paganii ca nu se ating de ei chinurile, li s-au taiat tuturor capetele, primind astfel cununa muceniciei pentru Hristos.
 



 
 
 

Intru aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Stefan Savaitul (+794).


    Acest cuvios, din varsta tanara dorind, s-a facut monah in anul 790, venind la lavra marelui Sava. Si, fiind primit de sfintii parinti ce locuiau in lavra, a fost invatat de ei frica de Dumnezeu si toata fapta buna si lucrarea pustniceasca. Deci, fericitul acesta a ramas neimpartasit de dulcetile lumii, ca s-a facut monah foarte tanar. Iar dupa ce a sporit cu varsta, cea dupa Dumnezeu si a stralucit cu ascultarea si cu linistea, atunci s-a invrednicit si de darul arhieriei. Si nu numai darul acesta, ci si preaslavitul dar al savarsirilor de minuni a luat de la Dumnezeu, dupa ce, mai intai, a omorat patimile sufletului si ale trupului cu infranarea, cu osteneala sihastriei si cu dumnezeiasca cugetare. Si a ajuns, dupa aceea, la varsta nepatimirii, cand a vindecat prin rugaciunea lui pe o fecioara indracita si a dat-o sanatoasa tatalui ei. Si, aflandu-se mereu in pustie, imblanzea fiarele cele salbatice. Si cerbilor, celor ce veneau la dansul, le da hrana cu mainile sale. Iar oarecand, insetat fiind ucenicul lui, lovind pamantul cu toiagul sau, a scos apa si l-a adapat si alte semne si minuni a facut.

    Deci, era simplu din fire, dulce la vorba si cu cugetul curat. Si asa a stralucit acesta pretutindeni, ca un soare, cu nevointa si cu minunile si pilda facandu-se prin faptele sale bune uncenicilor sai, cu pace s-a mutat catre Domnul.
 



 
 
 

Intru aceasta zi, cuvant despre un negustor,
iubitor de Hristos, caruia diavolul i-a facut mare necaz,
nesuferind milostenia lui.


    Ne spunea noua unul din Parinti un lucru minunat si plin de folos, despre un negustor oarecare, binecredincios si milostiv, care impartea la saraci toate foloasele cate i le da Dumnezeu. Iar odata, dupa obicei, ducandu-se in negustorie, a gazduit la o casa de oaspeti, pentru odihna. Si un oarecare sarac il ruga pe el si cerea de la dansul milostenie. Iar iubitorul de Hristos negustor zicea saracului: "Iata, frate, precum ma vezi, sunt pe cale si insotitorii inaintea mea s-au dus si n-am ceva la mine sa-ti dau. Ci te roaga lui Dumnezeu pentru mine si, cand ma voi intoarce, iti voi da tie cele trebuincioase." Zisu-i-a saracul: "Dar cum voi putea eu sa stiu venirea ta ?" Iar negustorul i-a aratat o scandura mica, ce se afla acolo si i-a zis: "In cutare zi sa ma astepti pe mine si, de nu ma vei afla atunci, sub aceasta scandurica, ce-mi va da mie Dumnezeu iti voi pune, iar tu sa iei ceea ce vei afla si te roaga lui Dumnezeu pentru mine."

Deci, zabovind negustorul, a venit saracul acela la vremea cea hotarata si, ridicand scandurica, a aflat o comoara de aur de mult pret ascunsa. Si a asteptat pana a venit noaptea si a luat-o toata si s-a imbogatit. Si si-a cumparat palate de mult pret si robi si roabe, sate si vii, boi si camile, cai si catari si toate cate sunt de nevoie la un bogat. Si si-a luat femeie din oameni mari si a inceput a vietui cu slava, avand multe slugi. Iar dupa multa vreme, a venit acel binecredincios negustor si, fiind la acel loc, si-a adus aminte de saracul acela si, luand aur in mana, a voit sa-l puna sub scandura aceea, precum fagaduise saracului, dar l-a lovit pe el un duh viclean si au cazut peste dansul niste rani rele, de la cap pana in picioare, ca si la fericitul Iov. Si, dintr-o boala ca aceasta, a petrecut vreme nu putina si, cautand tamaduire, si-a dat toata averea sa la doctori, incat nimic nu i-a mai ramas pentru el. Si, ca oricare din saraci, cerea milostenie. Deci, a venit si la casa bogatului celui ce fusese mai inainte sarac, la acela care, dupa sfatul negustorului, aflase, sub scandura, comoara si se imbogatise. Iar acela, primindu-l pe el ca pe un sarac, a poruncit sa-l hraneasca.

    Si, dupa aceasta, l-a intrebat: "Cum si de unde ti s-a intamplat tie durerea acelei boli cumplite ?" Iar el, pe rand, i-a spus lui toate. Si a cunoscut bogatul ca pentru aceasta i-a dat Dumnezeu lui atata bogatie. Si i-a zis: "Tu esti, dar, cutare negustor ?" A raspuns saracul: "Eu sunt." Si i-a zis bogatul: "Acestea toate care le vezi, pentru tine mi le-a daruit Dumnezeu, ca sub scandura aceea am aflat bogatia aceasta." Deci si acesta cunoscandu-l, i-a zis: "Si mie, pentru tine, mi-a adus diavolul boala aceasta." Apoi, a zis bogatul: "Daca pentru mine ti s-a intamplat aceasta boala grea, viu este Domnul, ca nu vei iesi din casa mea si de la masa mea nu te vei desparti, ci te voi odihni pe tine, intru toate zilele vietii mele." Si l-a primit pe el in casa sa. Si nu putin se ingrijea de dansul. Si a inceput a-i aduce doctori, care aveau mestesugul tamaduirii. Insa, multa vreme, nu l-a putut tamadui de neputinta aceea.

    Apoi, mai pe urma decat toti, a venit un doctor care zicea: "Cu nimic nu se poate tamadui patima aceasta, fara numai daca cineva isi va junghia pe pruncul intai nascut al sau si cu sangele lui ii va unge trupul de la cap pana la picioare si indata bolnavul va fi sanatos." Deci, bogatul, auzind aceasta, a pus la inima sa. Si, avand el un prunc intai nascut, a gandit sa-si junghie pruncul, pentru sanatatea bolnavului, ca se ingrijea de sanatatea lui. Si, pentru multa dragoste, de aproapele sau, cauta vreme priicioasa ca sa-si junghie, cu durere, pruncul. Deci, a aflat ceas, cand femeia lui s-a dus sa se spele. Si, vazandu-si pruncul sau pe pat, dormind acoperit, luandu-l pe el degraba, l-a junghiat si i-a scurs sangele lui intr-un lighean mic si iarasi a pus la loc pe prunc mort si l-a acoperit pe el. Si, luand pe omul cel bolnav la un loc ascuns si dezbracandu-l l-a lasat pe el gol. Si, luand sangele pruncului, i-a uns aceluia tot trupul, de la cap pana la picioare si, indata, s-a facut sanatos omul, precum a fost mai intai. Insa aceasta minune a facut-o Dumnezeu pentru credinta omului aceluia si pentru dragostea lui cea spre saraci si spre Dumnezeu. Deci, venind maica pruncului a intrat la prunc ca sa-l alapteze. Si, cand a descoperit fata pruncului, a inceput pruncusorul, dupa obicei, a plange. Si auzind, tatal sau a alergat la prunc inspaimantat, si vazand viu pe pruncul sau, pe care-l junghiase, pentru tamaduirea bolnavului, a multumit cu lacrimi si a proslavit pe Dumnezeu, cel ce face niste minuni ca acestea, ca si pe cel bolnav l-a tamaduit si pe cel mort l-a inviat. Iar aceasta a facut-o Dumnezeu pentru credinta amandoura si pentru mila si dragostea Lui. Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
 



 
 

Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Efrem, despre aducerea aminte de moarte.


    Frate, asteapta in fiecare zi iesirea ta si te gateste catre calatoria aceea. Ca, in ceasul intru care nu te astepti, infricosatoarea porunca va veni si, vai aceluia ce se va afla nepregatit. Iar de esti tanar, de multe ori, vrajmasul iti pune in gand, zicand: "Esti inca tanar, indulceste-te de dulcetile vietii si la batranete te vei pocai. Ca stii pe multi indulcindu-se si de dulcetile acestea de aici si, la urma pocaindu-se, dobandesc si bunatatile ceresti. Si tu ce voiesti sa-ti chinuiesti trupul inca din tinerete ? Vezi, nu cumva si in boala sa cazi." Dar tu, stand impotriva, zi vrajmasului: "O, prigonitorule al sufletelor si luptatorule, inceteaza sa-mi pui in gand unele ca acestea. Dar daca ma va apuca moartea la tinerete si nu voi ajunge la batranete, ce voi raspunde inaintea judecatii lui Hristos ? Ca vad pe multi tineri murind si batrani indelung traind, ca hotarul mortii, nu-i asezat la cunostinta oamenilor. Deci, daca voi fi luat, pot eu zice atunci Judecatorului: "Am fost luat fiind tanar, ci slobozeste-ma, ca sa ma pocaiesc ?" Nicidecum. Ci, intr-alt chip, vad cum Domnul, slaveste pe cei ce Ii slujesc Lui din tinerete pana la batranete. Ca a zis catre Ieremia Proorocul: "Adusu-Mi-am aminte de mila tineretelor tale si de dragostea faptelor tale." Tu urmeaza calea lui Israil. Iar pe cel ce a urmat din tinerete pana la batranete gandul inselaciunii, Proorocul l-a mustrat, zicand: "Tanar si tu fiind, invechitule in zile rele, acum te-au ajuns pacatele tale, care le-ai facut mai inainte." Pentru aceasta si Duhul Sfant fericeste pe cel ce se ridica din tinerete jugul lui Hristos, zicand: "Bine este barbatului cand va ridica jugul din tineretele lui." Deci, departeaza-te, de la mine, iubitorule de faradelege si viclean sfatuitor. Domnul Dumnezeu sa strice maiestriile tale, iar pe mine, din vrajmasiile tale sa ma scoata, cu a Sa putere si dar.

    Deci, iubitorule, sa ai in minte pururea ziua sfarsitului tau, cand vei zacea pe rogojina ta, gata sa mori. Vai, vai, ce fel de frica si de cutremur cuprinde pe suflet intru acel ceas ! Si, mai vartos, daca isi va cerceta cugetul de a facut, sau nu, vreun bine in viata aceasta. Adica, daca a rabdat vreun necaz si ocara pentru Domnul si cele placute inaintea Lui a facut. Atunci, cu bucurie multa se suie in ceruri, de Sfintii ingeri fiind povatuit. Ca precum cel ce se osteneste a lucra toata ziua si asteapta ceasul al doisprezecelea ca, dupa osteneala, sa primeasca plata sa si apoi, sa se odihneasca, asa si sufletele dreptilor asteapta ziua aceea. Iar sufletele pacatosilor se cuprind de multa frica si cutremur in acel ceas. Ca, precum un osandit, fiind prins de ostasi si dus la judecata, se teme si se clatina in toate partile, socotind chinurile pe care le va patimi, asa si sufletele osanditilor tremura cumplit, in ceasul acela, privind la nesfarsita munca a vesnicului foc si la celelalte chinuri nesfarsite si netrecute. Chiar de ar zice catre cei ce-l silesc sa mearga: "Lasati-ma putin sa ma pocaiesc", nu are cine sa-l auda, ci mai vartos ii raspunde lui: "Cand aveai vreme nu te-ai pocait, acum fagaduiesti a te pocai ? Cand iti era cu putinta nu te-ai nevoit, acum vrei a te nevoi, dupa ce s-au inchis toate usile si a trecut vremea nevointei ? Nu ai auzit pe Domnul zicand: "Privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul ?"

    Acestea si altele ca acestea stiind, iubitule, nevoieste-te, pana mai ai vreme si faclia sufletului tau o pazeste nestinsa pururea, cu lucrarea faptelor bune. Ca, venind Mirele si gata aflandu-te, sa intri impreuna cu Dansul in camara cereasca, impreuna cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au vietuit pentru El. Caruia se cuvine slava in veci ! Amin.
 


Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage28Oct.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1215

duminică, 26 octombrie 2008

Proloagele 27 octombrie


Luna octombrie in 27 zile: pomenirea Sfantului Mare Mucenic Nestor

   Acest Sfant, tanar si frumos, a fost din Tesalonic, pe vremea imparatiei lui Maximian Galeriu (293-311) si era cunoscut cu Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, ca unul ce, de la dansul, invata sa creada in Hristos. Si s-a aratat credinta lui o data cu venirea Imparatului la Tesalonic.

    Deci, dupa ce Sfantul Dimitrie a fost pus sub paza in temnita, pentru Hristos, imparatul lua parte la luptele din stadion, care aveau loc in cinstea sa si se desfata foarte, privind la lupta voinicilor cu Lie, luptatorul imparatului. Si era Lie acesta ca un alt Goliat, de neam vandal, cu trup mai mare decat alti oameni, infricosator la cautatura, cu chip si narav de fiara. Puterea lui era nebiruita si nimeni nu-i putea sta impotriva. Si era foarte iubit de imparatul, pentru puterea si nesatiul lui de a ucide oameni. Ca pe cei invinsi ii arunca in sulite, puse cu ascutisul in sus, ca sa-i strapunga si sa-i omoare. Si au fost ucisi astfel si multi crestini, pusi sa se lupte cu Lie, fara voia lor. La aceasta priveliste fara de lege luand parte si Sfantul Nestor, s-a aprins sufletul lui de ravna sa se lupte cu Lie si sa-l biruiasca, ridicand astfel ocara aceasta de pe numele Domnului.

    Deci, a alergat la locul unde se afla Sfantul Dimitrie sub paza si, cazand la picioarele lui, i-a zis: "Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie. Ci, te roaga pentru mine, chemand numele Domnului Hristos." Iar Sfantul, insemnandu-l cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte si pe piept, i-a zis: "Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi ! ". Deci mergand acolo unde era pus podul de lupta, sub privirea lui Maximian si zicand: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-ma !", l-a apucat pe acel grozav ucigas Lie si, lovindu-l cu lovitura de moarte, drept in inima, l-a omorat. Si s-a tulburat imparatul in sufletul lui si a trimis indata ostasi de au omorat pe Sfantul Dimitrie, in temnita, cu sulitele, ca pe pricinuitorul junghierii lui Lie, iar Sfantului Nestor a poruncit de i-au taiat capul, cu insasi sabia lui, la 27 octombrie.
 



 
 

Intru aceasta zi,
pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Dimitrie cel Nou (sec. XIII)

Moastele Sfantului Dumitru

    Acest Cuvios parinte a trait pe vremea imparatilor romano-bulgari ai veacului al XIII-lea. Era din satul Basarabi, pe apa Lomului si a fost pastor de vite in satul lui si multa vreme si-a ascuns sufletul sub haina de umil pastor la vitele satului. Ne este cunoscuta o singura intamplare din vremea aceea a vietii lui : Intr-o zi, pe cand umbla prin iarba inalta, in urma vitelor satului, a strivit din graba si din nevedere toti puii golasi dintr-un cuib de pasare. Si s-a simtit vinovat, in inima lui, ca pentru o mie de morti si si-a pedepsit piciorul cu care gresise, neincaltandu-se trei ani intregi, nici vara, nici iarna, in chip de ispasire.

    Intr-un tarziu, s-a facut calugar la schitul ce se afla intr-o pestera, nu departe de satul Basarabi. Si aici si-a dus viata lui ascunsa, tot in ascultarea de pastor la vitele manastirii, petrecand in post, in rugaciune, in privegheri si in nevointe. Inaltimea vietii lui in taina, lacrimile lui, vapaia rugaciunii, numai Dumnezeu, Cel ce vede toate le stia. A murit in pestera, pe lespedea de piatra pe care dormea totdeauna, in mijlocul vitelor, pe malul raului Lom. Dupa moarte, inchizandu-se cu pietre gura pesterii, aceasta s-a schimbat astfel din chilie in mormant.

    Deci, trecand multa vreme, a venit mare apa Lomului de a surpat copacii si pietrele dimprejurul apei. Atunci au cazut in apa si cele doua pietre dinauntrul pesterii, care cuprindea moastele Sfantului si multa vreme au stat acolo. Insa, de multe ori, la locul acela, juca peste apa o flacara de lumina, crezand oamenii ca este o comoara. Si, vrand Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat Sfantul in vis unei copile bolnave de duh necurat, careia i-a zis: "De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui." Si i-a aratat locul. Astfel, l-au gasit intreg si luminat si l-au pus in biserica satului si, din clipa aceea, prin moastele placutului sau Dimitrie, Dumnezeu a lucrat nenumarate semne.

    Nu stim care domn al Tarii Romanesti a incercat, odata, sa aduca moastele Sfantului Dimitrie la biserica din Bucuresti, dar, neizbutind, a ridicat cu cheltuiala sa la Basarabi, peste moastele Sfantului, o preafrumoasa biserica. Intre anii 1769-1774, s-a pornit razboi intre rusi si turci. Ajungand armatele rusesti, in acel sat si, gandindu-se sa puna la adapost moastele Sfantului de prapadul razboiului, au voit sa le trimita in alta parte. Atunci un crestin din Bucuresti, Hagi Dimitrie, a cerut moastele Sfantului, ca sa le aduca in Tara Romaneasca.

    Drept aceea, tot in acele zile, moastele Sfantului Dimitrie, intampinate cu mare alai, au ajuns in Bucuresti si au fost asezate in biserica cea mare a Mitropoliei, unde se afla si astazi, mitropolit al tarii fiind, pe acea vreme, Preasfintitul Grigorie.

    Si indata a simtit tot poporul ocrotirea Sfantului, ca nu numai razboiul dintre muscali si turci a incetat, ci si boala ciumii cea infricosata a contenit. Si mult ajutor si mare folos castiga toti cei ce, cu credinta, alearga catre dansul. Pentru ale carui rugaciuni, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 



 
 

Povestire despre Ivireni, cum au venit la cunostinta lui Dumnezeu, printr-o femeie roaba

    In zilele celui intru Sfinti, marele Constantin imparatul, o oarecare femeie a fost adusa roaba in Ivir. Aceasta cunoscuse din copilarie credinta si viata sihastreasca si, ajungand in robie, nu inceta a se osteni. Deci, ivirenii, fiind lipsiti cu totul de mestesugul doftoricesc, aveau obiceiul de a merge unii la altii, si a intreba de leacul bolii ce li se intampla. O femeie, avand un copil, care se ingreuia si se chinuia cu lovituri de cumplita boala, a mers la aceasta vrednica si minunata roaba, intreband-o ce sa faca. Iar roaba aceea, luand pruncul, l-a pus pe patul ei si s-a rugat lui Dumnezeu ca sa-l izbaveasca din boala. Si a auzit-o Cel ce cunoaste ascunsurile inimilor si, fara zabava, a dat sanatate copilului.

    De acest lucru a ajuns vestita acea minunata femeie, incat ceea ce s-a facut a mers si la urechile imparatesei, care indata trimise sa o ia, ca si dansa avea o boala rea. Iar femeia, smerindu-se, nu vroia sa mearga, socotind ca este nevrednica a merge la imparateasa. Deci, imparateasa, netinand seama nicidecum de maretia imparatiei, s-a pogorat de a mers ea la roaba. Si femeia, facand loc imparatesei sa se aseze pe patul ei cel sarac, unde sezuse si copilul, a adus rugaciunea, in loc de iarba de leac, pentru boli. Si, izbavindu-se imparateasa de boala, i-a daruit ei aur si argint si haine si alte daruri imparatesti, facand rasplatire celei ce, asa degraba, cu tot harul, a izbavit-o de suferinta. Iar acea minunata femeie a zis ca nu-i trebuie nici unele din acestea, ci socotea a fi plata mare cunostinta dreptei credinte. Si a rugat-o sa zideasca o biserica lui Dumnezeu, Celui ce a izbavit-o de acea boala si a mantuit-o. Auzind cuvintele acestea, imparateasa a facut pe imparatul de s-a minunat de acea tamaduire. Povestindu-i si in ce chip se adeverea ca Dumnezeul roabei, Acela este Dumnezeul cel adevarat, ii arata ca se cade, cat mai curand sa zideasca o biserica si sa intoarca pe tot poporul sau la inchinarea catre Dumnezeu.

    Deci, imparatul minunandu-se de acel lucru, nu a voit totusi sa zideasca biserica. Si peste catava vreme, iesind imparatul la vanat, ceilalti toti faceau vanatoarea fara nici o piedica, iar imparatul ramasese singur, ca nu mai putea sa vada. Si, mirandu-se de ceea ce i se intamplase si-a adus aminte de neascultare. Si, chemand in ajutor pe Dumnezeul roabei, s-a izbavit indata de intunecarea ochilor. Si, mergand la acea minunata femeie, o ruga ca sa-i arate chipul zidirii. Si ea insemna si inchipuia, iar mesterii zideau. Deci, daca s-a ispravit biserica si s-a acoperit, ramasese numai ca sa dobandeasca preoti. Si, femeia a aflat prilej pentru lucrul acesta, ca indupleca pe imparatul ivirilor sa trimita solie la imparatul romanilor, sa-l roage ca sa-i trimita invatatori de dreapta credinta. Si a facut imparatul dupa cererea ei si a trimis solia. Iar imparatul Constantin, primind solia prieteneste si cu cinste, a multumit lui Dumnezeu. Si a trimis cu multe daruri, pe un oarecare om cinstit si impodobit cu credinta, cu intelepciune si cu buna viata si vrednic arhiereu, sa propovaduiasca dumnezeiasca cunostinta la neamul acela. Acesta, mergand si aducandu-i pe toti, cu minuni si cu invataturi, spre adevarata credinta crestineasca, botezandu-i si zidindu-le multe biserici si facand preoti si intorcand toata tara ivirilor spre dumnezeiasca cunostinta, s-a mutat catre Domnul. Si intr-acest chip au cunoscut ivirii pe Dumnezeu.
 



 
 
 

Intru aceasta zi,
Cuvant al Sfantului, Parintelui nostru Evagrie,
despre umilinta sufletului

    A zis batranul: "Vai de sufletul celui ce a pacatuit dupa Sfantul Botez, ca datoria lui este sa nu fie fara de grija pana la suflarea lui cea de pe urma. Ca, omul cade si se roaga Domnului, cersind mila si plange si se mahneste ziua si noaptea, imboldindu-se cu amar de cugetul sau, asteptand singur sa iasa din temnita trupului si la Judecatorul sa mearga si nu stie ce-l va intampina pe el, pana la urma. Bietul calugar, ori de va fi facut slujba lui, ori rugaciune de va fi trimis catre Judecatorul, nu stie, insa, de sunt intoarse inapoi sau daca vor fi primite; drept aceea sa nadajduim la mila lui Dumnezeu. Ca nu stie omul cum va merge la Judecatorul Sau, pe Care L-a maniat si nici ce-l asteapta pe sufletul sau: Fara numai rani, rusine si osanda."

    Si, iarasi, zicea despre sine, dar mi se pare ca si pentru noi zicea: "Vai mie, ca ma numesc credincios si m-am facut mai rau decat necredinciosii. Ca aceia n-au cunoscut pe Dumnezeu nici nu s-au lepadat de El. Iar eu, cunoscandu-L pe El si luand de la Dansul dar duhovnicesc, m-am spurcat cu fapte rele si departe de la mine L-am gonit, iar bogatia cea data mie am risipit-o rau. Vai tie, suflete, ca, stiind, pacatuiesti ! Amar tie, suflete, ca, pacatuind, inca mai adaogi ! Amar tie, suflete, ca, adaugand, nu te rusinezi, ci inca si altele mai adaugi ! Amar tie, suflete, ca, de cugetul tau te osandesti si credinta nu ai ! Amar tie, suflete, de ori te fagaduiesti Domnului si iarasi faci rele ! Vai de tine, suflete cum calci porunca lui Dumnezeu si ca un netrebnic te amesteci intre calugari ! Vai tie, suflete, ca, pacatuiesti cu trupul si, iarasi, faci placerea trupului ! Vai de tine, suflete, ca, astepti moartea, dar limba nu-ti inchizi ! Amar tie, suflete, ca, faptele Sfintilor nu le faci, dar pomenirea lor o serbezi, numai ca sa-ti saturi pantecele ! Amar tie, suflete, ca praznicele lui Dumnezeu le cinstesti si de mancari te ingrijesti, iar praznicele cele duhovnicesti nu le stii ! Amar tie, suflete, ca nu-ti aduci aminte, nici ca de va pacatui cineva lui Dumnezeu, acela nu are praznic pe pamant, ci plangere totdeauna si sfaramare de inima ! Vai tie, suflete, ca zi dupa zi amai si singur pe tine te amagesti zicand: "Maine ma voi pocai"; si nu stii, oare, vei ajunge ziua de maine, sau nu ? Vai de tine, suflete, de cate ori te-a miluit pe tine Dumnezeu si iarasi te-ai trandavit, de cate ori te-a luminat si tu n-ai cunoscut, de cate ori te-a indulcit, iar tu nu te-ai ingrijit ! De cate ori te-a intarit, iar tu te-ai slabit ! De cate ori te-a tamaduit, iar tu te-ai ranit ! De cate ori te-a invatat, iar tu n-ai trait in acele invataturi ! Oh, suflete, amar sotule al meu ! Despre ce te vor intreba mai intai pe tine ingerii si pentru ce vei da raspuns mai intai ? De care lucru vei raspunde ? Din cele ce ai pacatuit ? Adu-ti aminte, dar, de infricosatoarea judecata si de groaznica rasplatire pentru cele ce ai pacatuit, pentru poruncile Facatorului tau, pe care le-ai calcat cu cuvantul sau cu fapta, sau cu gandul, Adu-ti aminte si de frica ce va sa fie la strasnica judecata si de cea dupa judecata osandire in foc si in intuneric si in scrasnirea dintilor, la viermele cel neadormit si de groaza cea nedomolita ! O, amar si sarman suflet, stii ca desfranatii in foc vor merge si tu esti desfranat. Stii ca talharii intru intuneric se trimit, iar tu esti talhar. Stii ca clevetitorii si hotii la viermele cel neadormit se vor osandi, iar tu esti defaimator ! Stii ca cei ce n-au miluit nu se vor milui, iar tu n-ai miluit ! Stii ca tot facatorul de rele cu diavolul este osandit intru adancul focului celui mai dedesupt si tu nici un bine de la Dumnezeu nu ai facut ! Stiind moartea, pentru ce nu-ti aduci aminte de ziua mortii si nu-ti plangi faptele tale ? Cugeta la Cine te-a zidit, Cine ti-a dat sufletul, Cine te-a inviat, cum ti-a zis tie sa faci poruncile si ce vei lua, de le vei pazi pe ele si ce, de nu le vei pazi ! Iar tu la aceasta nu te gandesti si acestui trup de tina placandu-i, i te supui, cu mancare si cu bautura si cu vorbe desarte, cu cuvinte barfitoare, cu fapte de desfranare, desi stii ca, pentru tot cuvantul si gandul, vei da raspuns.

    Acestea sa le cugeti si sa le ai la inima, cu umilinta si cu plangere si tanguire. Ca tu n-ai iubit, nici ai dorit, nici ai ravnit la viata Sfintilor barbati, cum si-au petrecut viata lor, in plansuri, in tanguiri si in umilinta. De acestea, aducandu-ti aminte, striga catre Domnul, zicand: "Eu, ca David, neudandu-mi asternutul cu lacrimi, nu am iubit smerenia, fecioria am urat, desfranarea am iubit, curatia am lepadat-o, am iubit spurcaciunea, am iubit ingrozirea, iar blandetea am urat. Ura am primit-o, iar dragostea am lepadat-o. De nesatiu m-am apropiat, iar postul l-am urat. Betia am iubit, iar trezia am urat. Zgarcenia am primit, iar milostenia am lepadat. De pat moale m-am apropiat, iar de cenusa am fugit. Haina frumoasa am iubit, iar pe cea de par am urat-o. Mancari multe am poftit, iar mancarea uscata am defaimat-o. Am iubit a face placere diavolului, iar poruncile Tale, Stapane, le-am lepadat. Ci, Doamne, Preasfinte Imparate, cauta-ma pe mine, ca pe oaia cea ratacita, sau ca pe drahma cea pierduta. Ca eu insumi sunt cel ce am luat un talant. Eu sunt robul cel lenes si netrebnic. Ci Tu, Doamne, aseamana-ma pe mine cu fiul cel desfranat, cu vamesul si cu talharul".

    Iar tu, suflete al meu, adu-ti aminte de tine si gandeste cum vei suferi napraznica despartire de trup, cand ingerii cumpliti si infricosati vor veni dupa tine si te vor rapi, in ceasul in care nu astepti si in vremea in care nu vei stii. Ce lucruri vei trimite inaintea ta in vazduh cand vrajmasii tai cei din vazduh iti vor cerceta faptele tale ? Si cum vei suferi venirea cea infricosatoare a Domnului, la cercarea si intrebarea a toata lumea, cand cerul de arderea Dumnezeirii Lui va pieri, cand stelele vor cadea, cand soarele se va intuneca, cand luna va pieri, cand ingerii se vor inspaimanta, cand Puterile inainte vor alerga, Cand Heruvimii vor canta, cand Serafimii vor striga, cand toata faptura va zice: "Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului, Cel ce judeca vii si mortii" ?

    Atunci se vor pune scaunele si Cartile se vor deschide, aratand faptele noastre cele de noapte si cele de zi. Si raul cel de foc va curge, mistuind tot pamantul. Si vom sta inainte goi, fiecare doar cu faptele sale si va porunci Domnul ingerilor Sai si vor desparti pe cei drepti de cei pacatosi. Cum, suflete, de nu-ti este jale de tine, auzind glasul Domnului, graind celor drepti: "Veniti cei ce ati facut voia Mea de imparatiti impreuna cu Mine". Sau cum nu te cutremuri, auzind glasul cel aspru pentru pacatosi: "Duceti-va de va chinuiti in focul vesnic cu diavolul, cei ce ati facut voia lui". Oh, suflete, aceasta judecata sa o primesti in minte si sa o pui la inima ta, umbland si sezand si sculandu-te. Si sa nu dai somn ochilor tai, ci pocainta si lacrimi si priveghere sa primesti. Si sa nu incetezi a striga catre Facatorul tau, zicand: "Stapane Imparate, miluieste-ma pe mine cel cazut, ridica-ma pe mine cel intinat in noroiul pacatelor. Ca macar de sunt pacatos mai mult decat toti, dar a Ta faptura sunt si cred intru Tine, Cel ce poti si pe mine a ma mantui. Ca milostiv esti si nu voi conteni a striga catre Tine pana ce ma vei albi pe mine ca zapada si ma vei curati pe mine ca pe o oglinda si pana ce-mi voi da fara prihana sufletul meu in mainile Tale. Ca binecuvantat si proslavit esti in veci, Amin".
 


Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage27Oct.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1214


Predica la Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir - Parintele Ilie Cleopa





Cel ce Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor si Eu il voi marturisi pe el

inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri (Matei 10, 32)                                            

Iubiti credinciosi,
Astazi Biserica Ortodoxa praznuieste pe unul din cei mai mari mucenici, anume pe Sfintul Mare Mucenic Dimitrie, izvoritorul de mir. Acest mucenic vrednic de lauda, s-a nascut in cetatea Solonul sau Tesalonic din nordul Greciei. Tatal sau a fost voievod si comandant al cetatii Tesalonic si era crestin, dar tinea in taina dreapta credinta, pentru marea prigoana ce era atunci asupra crestinilor. El avea un copil anume Dimitrie, pe care l-a crescut de mic in dreapta credinta si in dragoste pentru Iisus Hristos. Tatal lui Dimitrie avea in casa lui doua icoane frumoase, cu chipul Domnului nostru Iisus Hristos si a Preacuratei Sale Maici, la care se inchina el si sotia sa. La aceste sfinte icoane duceau adesea parintii pe copilul Dimitrie, inca din pruncie, ca sa se inchine Mintuitorului si Maicii Domnului, invatindu-l sa se roage si descoperindu-i taina adevaratei credinte in Hristos.

Pe cind era Sfantul Dimitrie in virsta de 20 de ani, a murit tatal lui, binecredinciosul voievod al Tesalonicului. Auzind imparatul Maximilian de aceasta, a chemat la el pe Dimitrie, fiul voievodului, pe care vazindu-l intelept si viteaz in razboaie, l-a facut voievod in locul tatalui sau; apoi Sfintul Dimitrie mergind in patria sa Tesalonic, in loc sa prigoneasca pe crestini, cum ii poruncise Maximilian, a inceput inaintea tuturor a marturisi pe Hristos si a invata dreapta credinta, slavind pe Dumnezeu Cel in Treime inchinat si cinstit. Astfel, el s-a facut tesalonicenilor ca un alt Apostol Pavel, caci pe multi ii aducea la cunostinta adevarului, risipind inchinarea la idoli.

Iar imparatul Maximilian, intorcindu-se biruitor de la un mare razboi contra scitilor si a sarmatilor, a voit sa aduca jertfa de multumire necuratilor zei in Tesalonic. Cu acest prilej l-a chemat si pe Dimitrie sa jertfeasca zeilor inaintea tuturor. Atunci viteazul ostas al lui Hristos a inteles ca a sosit ceasul sa marturiseasca inaintea tiranului imparat credinta in adevaratul Dumnezeu, Care a facut cerul si pamintul si toate cele vazute si nevazute. Apoi si-a adus aminte si de cuvintele Sfintului Apostol Pavel care zice: "Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mintuire" (Romani 10, 10). Adica nu-i de ajuns sa crezi in taina in Dumnezeu, ci trebuie sa-L marturisesti si cu cuvintul in public, ca sa te poti mantui. Aceasta credinta cu darul Duhului Sfint avand-o Dimitrie in inima sa, a iesit in mijloc si a marturisit cu mare indrazneala, ca nu zeii, ci Dumnezeul crestinilor este adevaratul Dumnezeu. El a facut cerul si pamintul si pentru nemasurata Sa milostivire a trimis pe Fiul Sau in lume si a luat trup omenesc din Fecioara Maria, dar fara de pacate, si a mantuit pe oameni din robia diavolului prin moartea Sa pe cruce si prin inviere.

Auzind imparatul ca Sfantul Dimitrie, in loc sa-l laude pe el, a marturisit ca Hristos este adevaratul Dumnezeu, s-a miniat tare si l-a aruncat in temnita, spre judecata si osanda la moarte. Intr-o zi imparatul facand mare spectacol in aer liber, dupa obiceiul romanilor, a pus pe un vestit luptator, anume Lie, sa se lupte cu crestinii pe un pod inalt si sa-i arunce jos in niste sulite cu virful in sus, spre veselia spectatorilor. In acest timp Sfantul Dimitrie era pazit in temnita din ordinul imparatului. Atunci un tanar crestin cu numele Nestor, ucenicul mucenicului, s-a aprins de ravna pentru Dumnezeu si nemaiputand sa rabde uciderea crestinilor, s-a dus in temnita la Sfantul Dimitrie si i-a spus: "Robule al lui Dumnezeu, mare nedreptate se face impotriva crestinilor, deci roaga-te pentru mine, ca vreau sa lupt cu Lie si sa izbindesc singele nevinovat al crestinilor".

Sfantul Dimitrie fiind legat in lanturi, a binecuvantat pe Nestor si, insemnandu-l cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te, frate si te lupta cu Lie, ca si pe Lie il vei birui si pe Hristos Il vei marturisi !" Tanarul Nestor fiind intarit cu rugaciunea Sfantului Dimitrie si-a facut cruce si ducandu-se in acea priveliste a strigat: "Vreau sa lupt cu Lie !" Zadarnic incercau toti sa-l opreasca pe Nestor de la lupta cu Lie ca el striga in auzul tuturor: "Vino, Lie, sa te lupti cu mine !" Apoi incepind a se lupta cu el, a zis fericitul Nestor: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi".

Si indata, cu ajutorul rugaciunilor marelui mucenic, l-a aruncat pe Lie in sulite si l-a omorit. Atunci imparatul, maniindu-se a poruncit sa-i taie capul Sfantului Nestor, implinindu-se profetia dascalului sau Dimitrie. Apoi a trimis ostasi in temnita sa-l ucida cu sulitele si pe Marele Mucenic Dimitrie. Vazand ca i-a sosit sfarsitul, Sfantul Dimitrie s-a inchinat si a multumit lui Dumnezeu pentru toate, apoi si-a ridicat mana dreapta in sus si a fost strapuns cu sulitele de ostasi in tot corpul, dandu-si sufletul cu pace in mainile lui Hristos pe care L-a marturisit. In clipa aceea un alt ucenic al sau a luat mantia si inelul Sfantului Dimitrie si inmuindu-le in sangele mucenicului, tamaduia cu ele pe multi bolnavi.
                                                          

Iubiti credinciosi,
Ajungand imparat Sfantul Constantin cel Mare care a dat libertate tuturor crestinilor, s-a facut o mare biserica din lemn in Tesalonic, peste moastele Sfantului Dimitrie, unde alergau multi credinciosi orbi, schiopi, bolnavi de tot felul si cu rugaciunile sfantului se intorceau sanatosi la casele lor. Printre acestia a fost si un dregator imparatesc anume Leontie, care, venind la biserica Sfantului Dimitrie, s-a facut indata sanatos. Drept multumita, a inceput sa faca o biserica mare din piatra in locul bisericii mici din lemn, in cinstea Sfantului Marelui Mucenic Dimitrie.

Pe cand sapau temeliile bisericii, cu randuiala lui Dumnezeu, au descoperit si racla cu moastele Sfantului Dimitrie, din care izvora mir binemirositor cu care se ungeau cei suferinzi si se vindecau. Biserica facuta de Leontie a fost marita mai tarziu, ajungand cea mai mare si mai veche biserica din Tesalonic, care se pastreaza pana astazi. Tot Leontie, fiind iubitor de Dumnezeu, a facut o racla noua din argint si a asezat in ea moastele Sfantului Dimitrie, care se pastrau sub altarul marii biserici. Mormantul Sfantului Dimitrie se afla si astazi la biserica sa din Tesalonic unde merg zilnic credinciosii in pelerinaj si cer ajutorul lui.

Un alt lucru minunat s-a intamplat si in timpul imparatului Justinian cel Mare. Dupa ce a zidit biserica Sfanta Sofia din Constantinopol, imparatul voia sa aduca in ea moastele Sfantului Dimitrie de la Tesalonic. Deci, trimitand cativa clerici si credinciosi la biserica sa, cind sa se atinga de racla, indata a iesit din ea lumina de foc si scantei, incat toti au cazut la pamint. Apoi s-a auzit un glas ca acesta: "Stati si nu indrazniti !" Cuprinsi de spaima si-au cerut iertare de la Sfantul Dimitrie si luand putin pamant din biserica lui, s-au intors la Bizant.

Altadata era mare seceta si foamete in Tesalonic. Atunci Sfantul Dimitrie, calare pe un cal se arata corabierilor care transportau grau pe mare si le zicea: "Duceti graul in cetatea mea, Tesalonic, caci este lipsita". In viata Sfantului Dimitrie se spune ca era un paraclisier, anume Onisifor, la biserica sa, care ingrijea de sfintele moaste. Dar avea obiceiul sa fure din darurile aduse la biserica de credinciosi. Sfatuindu-l preotii multa vreme, el nu se lasa de acest pacat. Odata, pe cand lua din cele aduse de credinciosi, indata a fost pedepsit de Sfantul Dimitrie si a cazut jos greu bolnav. Apoi rugandu-se preotii pentru el si marturisindu-si pacatul, s-a facut sanatos.

Odata au navalit barbarii sa prade orasul Tesalonic si toti crestinii plangeau la moastele Sfantului Dimitrie sa-i scape de robie si de moarte. Intr-o noapte s-au vazut doi tineri luminati trimisi de Mantuitorul sa-i porunceasca sfantului sa plece din cetatea sa si sa lase Tesalonicul in mainile paginilor pentru pacatele poporului. Dar Sfantul Dimitrie nu a voit sa paraseasca patria sa, ci, rugandu-se mult lui Dumnezeu pentru crestini, indata oastea paganilor s-a departat si Tesalonicul a scapat de distrugere si robie. Si multe asemenea semne, vindecari de boli si fapte minunate facea Sfantul Mucenic Dimitrie. Mai tirziu insa, inmultindu-se pacatele crestinilor, marele mucenic s-a intristat pentru imputinarea credintei in cetatea sa si cu voia lui Dumnezeu au disparut sfintele moaste din Tesalonic.

Iubiti credinciosi,
Astazi sarbatorim pe Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, ostasul cel viteaz al lui Hristos, barbatul dumnezeiestilor doriri, lauda mucenicilor, bucuria ingerilor, podoaba Bisericii Ortodoxe, mustratorul necredinciosilor, intarirea nevoitorilor si rugator fierbinte inaintea Preasfintei Treimi pentru sufletele noastre. Astazi Sfantul Dimitrie marturiseste cu tarie pe Hristos inaintea imparatilor si a paginilor. Astazi Lie, sluga intunericului, este invins, iar fiii luminii sint izbaviti. Acum diavolul a fost biruit de Sfintii Dimitrie si ucenicul sau Nestor care se roaga in cer pentru noi. Astazi mucenicul lui Hristos Dimitrie este impuns in coasta ca si Stapanul sau si se jertfeste pentru Evanghelie, ca un miel nevinovat.

Pentru aceasta il cinstim pe Sfantul Dimitrie si-i cintam cantari de lauda, caci el a biruit pe vrajmasul cel nevazut si a luat cununa biruintei de la Hristos, Dumnezeu. In aceasta zi se face mare pelerinaj cu icoana Sfantului Dimitrie la mormantul lui din Tesalonic si toti crestinii aduc flori de dumitrita la biserici si prin casele lor. Dar nu numai in Grecia, ci si in tara noastra este foarte mult cinstit de credinciosi. Avem in tara numeroase biserici cu hramul Sfantului Dimitrie si multi frati crestini poarta numele lui. Insa nu numai astazi, ci in toate zilele se cuvine sa cerem ajutorul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, pentru ca este grabnic ajutator. Sa avem in casa icoana lui si cind putem sa-i citim acatistul. Apoi sa nu uitam ca si noi sintem ostasi ai lui Hristos si fii ai Bisericii Ortodoxe. Deci, sa avem curaj si sa nu dam inapoi in fata ispitelor si necazurilor vietii. Fara rivna si barbatie, fara rugaciune si smerenie, fara iubire crestina si biserica, fara rabdare si ajutorul sfintilor nu ne putem mantui.

Sa-l rugam pe Marele Mucenic Dimitrie sa ne fie calauza, ajutator, model de jertfa si rugator inaintea lui Dumnezeu pentru mantuirea sufletelor noastre. Amin.

Sursa: 

http://www.crestinortodox.ro/Predica_la_Sfantul_Mare_Mucenic_Dimitrie_Izvoratorul_de_mir-180-11084.html

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1213

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4