Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

vineri, 28 iunie 2019

Proloagele din 28 iunie


Luna iunie in 28 zile: aflarea cinstitelor moaste ale Sfintilor Mucenici Chir si Ioan.
    Acesti Mucenici ai lui Hristos au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian, chiar fiind din cetatea Alexandriei, iar Ioan, din cetatea Edesei. Si umblau impreuna, pentru trebuintele mestesugului lor, ca doctori fara de arginti, tamaduind toata boala si toata slabiciunea si indemnand, pe multi, spre marturisirea lui Hristos.

    Deci, pentru credinta lor, dupa ce au indurat grele chinuri in zilele Imparatului Diocletian, Sfintii Chir si Ioan au primit moartea, prin taierea capetelor cu sabia. Atunci, niste crestini au luat trupurile lor si le-au ingropat, cu cinste, in loc tainic, unde au ramas multa vreme, incat, cu timpul, locul ingroparii lor a fost uitat. O suta de ani mai tirziu, pe vremea imparatiei lui Arcadie, vrand Teofil, patriarhul Alexandriei, sa ridice o biserica in orasul Canopus, s-au aflat cinstitele moaste ale celor doi Mucenici ai lui Hristos, Chir si Ioan. Si, cum, aproape de Canopus, era un sat, care se numea Manutin, cu o veche capiste idoleasca si o puternica lucrare de duhuri necurate, ingerul Domnului, s-a aratat Sfantului Chiril, nepotul si urmasul lui Teofil la scaunul Alexandriei, poruncindu-i ca cinstitele moaste ale Sfintilor Chir si Ioan sa le duca la locul numit Manutin, ca, astfel, va fugi, de acolo, diavoleasca putere. Deci, Sfantul Chiril, facand aceasta, a adus sfintele moaste, din Canopus, la Manutin, si, indata, s-au izgonit, de acolo, necuratele duhuri. Si s-au facut cinstitele moaste izvor de tamaduire, incat indracitii se izbaveau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, si se dadea oamenilor tot leacul si tamaduirea. Si, asa aflarea si mutarea minunata a acestor sfinte moaste a ajuns praznicul duhovnicesc al zilei de astazi. Dumnezeului nostru slava in veci! Amin.



Intru aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, doctorul.

    Cuviosul Pavel era din cetatea Corin de neam bun, nascut din parinti crestini, crescut in dreapta credinta. Si, iubind pe Dumnezeu, din tinerete, a intrat intr-o manastire si s-a facut monah, ostenindu-se mult in pustnicestile nevointe, devenind barbat iscusit. Dar se lupta cu el dracul desfrinarii. Intr-o noapte, stand Cuviosul Pavel la rugaciune, a venit, inaintea lui dracul in chip vazut, si i-a zis: "De nu vei face pofta trupeasca, macar o data, ma voi intoarce asupra ta cu tarie". lar el, certandu-l pe diavol, cu numele lui Hristos cu semnul crucii, l-a gonit. Dupa aceasta dracul a indemnat asupra lui pe o oarecare femeie desfranata, care, nascand un prunc nu de mult, l-a adus la Cuviosul si l-a pus pe el pe numele lui, zicandu-i: "De la tine, pe acesta l-am zamislit si l-am nascut". lar staretul a primit pruncul cu bucurie. Si venind niste eretici, i-au legat mainile la spate si, agatandu-i pruncul de grumaji, il purtau pe el prin cetate, batjocorindu-l.

Si Pavel, stand in mijiocul poporului a zis: "Ascultati fratilor. Iata, sa intrebam pe prunc, ca sa ne spuna noua cine este tatal lui". Si avea pruncul nu multe zile de la nasterea lui. Si a zis catre prunc: "Spune noua, cine este tatal tau?" lar pruncul, rupandu-si scutecele, a aratat cu mana spre un oarecare fierar si a zis: "Acesta este tatal meu, iar nu Pavel monahul". Iar poporul, auzind aceasta, s-a inchinat monahului, cerandu-si iertaciune. De atunci, i-a dat lui Dumnezeu darul de tamaduire, ca isi punea mainile pe cei neputinciosi si se faceau sanatosi. Si, vietuind saptezeci de ani, si mai mult, Cuviosul si-a dat sufletui in mainile Domnului, Caruia bine i-a placut si, numarandu-se ceata Sfintilor, impreuna cu dansii, pe unul din Treime, Dumnezeu, sa-L marim, in veci! Amin.






Intru aceasta zi, cuvant despre iubirea de straini.

    Sa fiti, fratilor, ravnitori de fapte bune, ca pana la sfarsit, sa petreceti in Domnul, cu pace. Sa nu ocarasti pe cei straini, ci sa-i primesti pe ei in casa ta. Adu-ti aminte de Domnul lisus Hristos, Care s-a facut strain pentru tine. Sa nu te rusinezi a spala picioarele, ca poate strainul acela va fi ingerul, ispitindu-te pe tine: si te vei pagubi de plata dreptilor. Asculta ce a facut Avraam: Stand el la stejarul din Mamvri la umbra, pe la amiaza, a cautat si a vazut trei barbati, trecand pe langa el si, sculandu-se, a alergat pentru intampinarea lor si li s-a inchinat pana la pamant, zicind: "Doamne, de am aflat dar inaintea Ta, sa nu treci alaturea de robul Tau, ci vom aduce apa si vom spala picioarele voastre. Si voi pune inainte, paine ca sa mancati si, dupa aceasta, veti merge in calea Voastra". Deci, ce folos i-a adus lui iubirea de straini? Mai intai, s-a numit prieten al lui Dumnezeu. Dupa aceasta, a auzit in acea zi: "Iata, Sara va naste tie fiu si tatal multora vei fi". Asemenea si Lot, pe cei doi straini, i-a rugat sa gazduiasca la dansul; si aceia l-au scos pe el din Sodoma, ca sa nu arda, impreuna cu cei fara de lege. Tot asa, Sfsntul Tobie, orb fiind, a primit pe inger si acesta l-a facut pe el sa vada. Afara de aceasta, si Domnul, inca, ne invata pe noi, zicand: "Cela ce primeste pe prooroc, ca prooroc, plata proorocului va lua si cela ce primeste pe drept, in nume de drept, plata dreptului va lua".

Drept acela, fratilor, pe cei straini sa-i iubiti si sa-i faceti pe ei partasi la masa voastra, ca si voi sa auziti pe Hristos graind: "Pentru ca ati facut aceasta unuia din acesti frati, mai mici, ai Mei, Mie Mi-ati facut si Eu voi da voua viata cea vesnica".






Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului, Parintelui nostru Efrem Sirul, despre lupta cea duhovniceasca.

    Monahul se aseamana cu tarina cea semanata, care, cu ploi, crescand, rodeste rod de bucurie. Iar, cand a ajuns la vremea rodului, in si mai multa pripa, il arunca pe lucratorul de pamant, ca nu cumva grindina sau jivinele salbalice sa-i strice roada. Si, dimpotriva, daca la seceris isi va dobandi rasplata, adunand in jitnita rodul holdelor, atunci se bucura si se veseleste, multumind Domnului. Asemenea si monahul, cata vreme este in timpul acesta, dator este sa se ingrijeasca de viala lui cea vesnica, ostenindu-se in pustnicie, pana in ziua cea din urma, caci, daca se va lenevi, va alerga in zadar, si, sfarsindu-si drumul, va duce roadele ostenelilor sale in cer, ca si lucratorul de pamant, facandu-se bucurie si veselie ingerilor. Deci, nimeni sa nu se trandaveasca, sau sa se sperie de ispite. Ci, cel tare, sa sprijineasca pe eel neputincios. Cel harnic sa mangaie pe eel putin la suflet si cel ce se trezeste, sa destepte pe cel biruit de somn. Cel asezat, sa sfatuiasca pe cel fara de asezare si cel infranat sa-l certe pe eel fara de randuiala. Si, asa, unii pe altii intarindu-ne, intr-un cuget sa rusinam, biruindu-l pe potrivnicul nostru. Si sa slavim pe Dumnezeu si pe Sfintii Ingeri sa-i veselim si pe cei ce ne vad si pe cei ce aud despre noi, sa-i zidim, in Hristos, Mantuitorul nostru. Ca, precum este tabara Sfintilor Ingeri este si multimea monahilor, cand au, totdeauna, mintea lor la Dumnezeu. Si, precum e mierea si fagurul in gura, asa-i si raspunsul cu dragoste al fratelui, fata de aproapele sau. Si, precum apa rece, in vreme de arsita, este pentru cel insetat, asa este si cuvantul de mangaiere al fratelui, la necaz. Si, precum da cineva mana celui cazut si-l ridica pe el, asa ridica cuvantul indemnarii si al adevarului sufletului cel trandav si lenes. Si, precum este samanta buna si bine odraslita in pamant gras, asa sunt si gandurile bune in sufletul monahului.

    Rogu-te pe Tine, Mantuitorul lumii, Hristoase, cauta spre mine si ma miluieste si ma izbaveste de multimea faradelegilor mele, ca toate bunatatile pe care Le-ai facut cu mine, din tineretile mele, le-am pangarit. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.


Proloagele din 27 iunie



Luna iunie in 27 zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si facatorul de minuni Samson, primitorul de straini (†530).


Preacuviosul Parintele nostru si facatorul de minuni Samson, primitorul de straini
    Sfantul Samson a fost, cu neamul, din Roma si rudenie lui Constantin cel Mare. Din tinerete, aratandu-se plecat spre milostenie si spre ajutorarea celor saraci. Fericitul Samson si-a impartit saracilor averea ramasa de la parinti, si si-a eliberat robii si se bucura, vietuind ca un sihastru si implinind porunca Domnului. Ca ajutorarea sarmanilor era bucuria cea mare a vietii lui, dupa cum firea soarelui este sa lumineze si a focului sa arda.

    Mergand in cetatea Constantinopol, si-a gasit o casa smerita, in care gazduia pe nevoiasii ce veneau in cetate, cu nevoile si necazurile lor. A invatat si mestesugul doctoricesc si a ajuns doctor iscusit si nu-si cruta nici o osteneala, tamaduind, nu pentru plata, nici pentru fauna, ci din dragoste pentru oameni, ca si Mantuitorul Hristos, pe cei ce se aflau in suferinte trupesti, si se desfata in dumnezeiestile Scripturi.

    Patriarhul Mina, al Constantinopolului, afland de dansul si cunoscand credinta si curatenia vietii lui si gasindu-l in cunoasterea dumnezeiestilor invataturi, l-a sfintit preot al Bisericii lui Hristos; dar fericitul se ostenea mult spre milostenie. Cu mestesugul sau doctoricesc a izbutit sa tamaduiasca pe insusi marele imparat Iustinian de o boala grea.

    Si, vrand imparatul sa-l rasplateasca, pentru osteneala, smeritul doctor n-a cerut nimic pentru sine, ci l-a rugat pe imparat sa porunceasca sa se zideasca, langa locuinta sa, doua case mari, una pentru tamaduirea bolnavilor, iar alta, pentru gazduirea strainilor. Deci, imparatul, vazand ravna evanghelica a preotului, a dat porunca de s-au zidit acele case, iar pe Samson l-a randuit purtatorul lor de grija.

    Si asa, ingrijind pe bolnavi si gazduind pe straini, fericitul Samson si-a petrecut viata lui, cea placuta lui Dumnezeu, raposand, la adanci batarnete, si facandu-se multora pricina de mantuire. Intru slava si lauda lui Hristos, Dumnezeul nostru!






Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Sever, preotul din invatatura Sfantului Grigorie (†530).

    In partile cetatii Tuderia, intre doi munti si o vale, la un loc care se numea Entiroclina, era o biserica a Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria. La acea biserica era un preot, anume Sever, foarte minunat, prin viata lui cea placuta lui Dumnezeu. Iar un barbat, vietuitor din cei de acolo, imbolnavindu-se si de moarte apropiindu-se, a trimis, degraba la preotul acela, rugandu-l sa vina la el, ca, prin marturisire si prin pocainta, sa-si curete pacatele facute si sa ia dezlegare, mai inainte de iesirea lui din trup. Si, s-a intamplat ca preotul acela era in via lui, indeletnicindu-se cu strangerea strugurilor. Si a zis celor ce venisera la el: "Mergeti voi inainte, iar eu va voi ajunge pe voi". Si, vazand ca nu ramasesera multi struguri, preotul a gandit sa zaboveasca putin si sa-i culeaga si pe aceia si, sfarsind lucrul sau, sa porneasca si sa se duca la cel bolnav. Si asa a si facut, dar, pe cand mergea el, l-au intampinat pe cale, cei ce au fost la cel bolnav si i-au zis: "Pentru ce, parinte, ai zabovit ? De acum, nu te mai osteni, ca, iata, a murit omul acela". Acestea auzindu-le, preotul s-a cutremurat si a inceput a plange, numindu-se, cu mare glas, pe sine, ucigas al aceluia. Deci, plangand, a ajuns la casa unde zacea trupul mortului si, aruncandu-se inaintea patului, la pamant, cu lacrimi se tanguia mult si se lovea cu capul de pamant, zicandu-si ucigas, adica pricinuitor al mortii aceluia.

    Asa tanguindu-se el, deodata mortul a inviat. Si aceasta vazand-o cei ce stateau de fata s-au inspaimantat foarte tare de acea minune, si s-au bucurat de invierea lui. Si, de bucurie, au plans si-l intrebau pe el: "Unde ai fost? Si cum te-ai intors, cu sufletul, in trup ?" Iar acela, raspunzandu-le le-a zis: "Niste arapi infricosatori si foarte mandri, din gura si din narile carora iesea foc, m-au luat pe mine si m-au dus in niste locuri intunecoase, pline de frica si de cutremur. Si, iata, deodata, s-a aratat un tanar prealuminos, cu alti purtatori de lumina, venind intru intampinarea noastra si au zis, cu hotarare, catre cei ce ma duceau pe mine: "Intoarceti-l pe acesta, ca Sever, preotul, plange pentru el, iar pentru lacrimile lui, Domnul i l-a daruit lui pe acesta". Atunci, Sever, preotul, sculandu-se de la pamant, cu negraita bucurie a dat multumire lui Dumnezeu. Apoi, pe omul acela a inviat invatandu-l pentru pocainta si marturisirea lui ascultandu-i si dezlegandu-i pacatele, l-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, cu Trupul si Sangele lui Hristos. Si a fost omul acela sapte zile in viata aceasta, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu, iar intr-a opta zi, veselindu-se, s-a mutat din aceasta viata.

    Iar noi putem sa intelegem, ca multa dragoste avea Domnul pentru Sever preotul: ca n-a vrut sa-l mahneasca pe el, ci, degraba, i-a ascultat rugaciunea lui si voia lui a facut-o. De aici, sa cunoastem ca Sever preotul mult iubea pe Dumnezeu si, intru toata viata lui, L-a slujit din inima. Si, placand Domnului, s-a savarsit si s-a dus la Dansul si sta, inaintea Scaunului dumnezeiestii slave, in cetele Sfintilor celor ce slavesc pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul in Treime, Dumnezeu. Caruia, si de la noi, sa-I fie slava in veci. Amin.






Intru aceasta zi, cuvant ca bun lucru este a cerceta pe cei bolnavi.

    Sa nu va leneviti a cerceta pe bolnavi, pentru Domnul, pentru ca cercetarea bolnavilor este asemenea cu milostenia. Ascultati pe Domnul, Cela ce zice: "Bolnav am fost si M-ati cercetat pe Mine". Iar cel ce-si astupa urechile sale, ca sa n-auda de bolnavi, se va ruga si el, si nu va fi cine sa-l ajute. Caci, chiar in cinste mare de esti, mai mare plata vei afla de la Hristos si vei fi iubit, pentru aceasta, iar de esti sarac si nu ai ce sa duci, pentru trebuinta bolnavului, atunci, pe tine sa te duci si mangaierea cea prin cuvinte, sa-i aduci lui. Si, asa, in ziua aceea, vei auzi de la Domnul: "Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua; ca bolnav am fost si M-ati cercetat pe Mine".




Intru aceasta zi, cuvant din minunile Maicii Domnului.

    In vremea Sfantului Sava, erau, in lavra lui, multi monahi imbunatatiti. Deci, s-a dus ca sa se faca monah si un dregator, de bun neam si bogat, pe care Sfantul l-a primit, cu bucurie. Si, fiindca nu era obisnuit cu osteneala, il cruta si nu-l lasa sa se duca cu altii, la munca cea grea a pamantului. Ca se lucra pana la ceasul al noualea si, atunci, veneau sa citesca slujba de obste si, dupa Vecernie, mancau, o data pe zi, dupa randuiala vietii de obste. Deci, fiindca nu putea sa faca aceasta acel incepator, i-a poruncit sa se nevoiasca in manastire, dupa putere, si sa posteasca pana vin toti fratii, ca sa manance toti impreuna, dupa randuiala. Iar acela nici macar porunca aceasta n-a pazit-o, ci manca in chilia lui, pentru ca ii aduceau rudeniile felurite bucate. Deci, Sfantul stia aceasta, dar, pentru ca era monahul acela incepator nu-l certa, ca sa nu-l ingreuieze. Il ruga numai, pe Dumnezeu, sa-l indrepteze.

    Deci, a venit praznicul Adormirii Preasfintei, Nascatoarei de Dumnezeu, cel din ziua a cincisprezecea a lui august, si, in ziua cea dinaintea praznuirii, pe cand se duceau fratii la ascultare, ca sa lucreze, le-a spus Sfantul sa vina la ceasul al noualea, ca sa cante Vecernia. Iar acelui incepator i-a zis sa se duca la biserica, la ceasul Vecerniei, sa caute cand toti fratii se aduna, ca sa-i dea si lui vreun cuvant. Asa, s-a si facut. Si, dupa ce au venit parintii, incepatorul a avut o aratare minunata fara sa doarma, ci treaz, adica, a vazut o femeie preafrumoasa intre doi ingeri, stralucind mai mult decat razele soarelui, si un inger tinea un potir plin de paine cereasca si celalalt tinea o mahrama subtire, iar femeia aceea frumoasa, care era Stapana noastra, tinea o lingurita de aur. Si se ducea cate un frate si ingerul ii stergea fata lui cu mahrama. Apoi, se inchina Preasfintei si ea lua lingurita si ii da painea cea cereasca. Acestea vazandu-le, incepatorul se minuna si, apropiindu-se, ca sa se invredniceasca si el de un dar ca acesta, nu si-a dobandit dorinta, caci nici ingerul nu l-a sters, nici Preasfanta nu l-a impartasit, ci i-a zis lui: "Mancarea aceasta este trupul Fiului meu, si-l iau numai cei ce postesc pana seara, in ceasul acesta, si se curata. Insa, tu nu postesti; cum, dar, te vei impartasi cu painea aceasta ?" "Sa ma stearga, macar ingerul, cu mahrama aceea sfanta". Iar ea i-a raspuns: "Daca vrei sa te stearga cu aceasta, sa te ostenesti si tu, cu ceilaiti, pentru ca aceia asuda de osteneala si, pentru aceasta, se sterg, dar pe tine, de care sudoare sa te stearga ingerul ?" Acestea auzind, s-a ingrozit si, alergand la egumen, a zis: "Ati vazut oare, aratarea pe care am vazut-o eu, nevrednicul ?" Iar egumenul i-a raspuns: "Ceea ce ai vazut, a fost spre indreptarea ta. Ca fratii sunt incredintati, ca Preasfanta ii sfinteste, ca sa fie vrednici in tot praznicul sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine".

    De atunci inainte, se ostenea si el, mai mult, si manca mai putin si, asa, sfarsindu-se in fericita ascultare, s-a invrednicit de fericirea cea cereasca. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor Amin.

 Sursa:

joi, 27 iunie 2019

Proloagele din 26 iunie

Luna iunie, in 26 de zile: pomenirea Precuviosului Parintelui nostru David, cel din Tesalonic (†548).
   Acest fericit parinte David, s-a nascut si a crescut in stralucita cetate a Tesalonicului. Si, din pruncie, supunandu-si poftele trupului, cu infranarea si curatia, s-a aratat ca un inger in trup, stralucind ca un luceafar. Asemenea, si-a parasit prietenii si averea, pe care impartit-o saracilor si a mers la manastirea Cunuliaton, unde s-a facut monah. Deci, a ramas acolo, nevoindu-se in post si rugaciune si pazind toata fapta buna, iubind, mai ales, infranarea si smerenia, ca unul ce socotea ca traiul imbelsugat aduce trandavia sufletului, iar alergarea dupa laude intuneca si risipeste faptele cele bune.

   Citind, fara odihna, minunatele fapte si patimiri ale Sfintilor, se minuna de puterea credintei lor si se osandea pe sine, socotindu-se nevrednic si slab in sufletul sau.

   Afland, din acele carti, ca stapanindu-si trebuintele cele trupesti, dobandeau Sfintii tarie de nezdruncinat, pentru sufletul lor, tanarul calugar nazuia sa le urmeze pilda, infranandu-si pornirile pamantesti si cautand a creste in dragostea pentru cele duhovnicesti. Iubea, cu deosebire viata Sfantului Simeon si indelunga rabdare a Sfantului Daniil Stalpnicul. Asa a crescut in inima Cuviosului David hotararea de a se face urmasul acestora.

   Drept aceea, facandu-si cuib intr-un migdal, ca o pasare ce canta, din acel loc bucura pe toti prin cuvintele sale, legandu-se sa nu coboare de acolo, trei ani de zile. Si rabda, cu vitejie, gerul si viscolul, ploaia si arsita soarelui. Si, cu cat isi chinuia mai mult trupul, cu atat cobora, in sufletul sau, mai multa liniste si pace. Si, s-a imbogatit, astfel cu lucrarea minunilor. Iar, cand s-au implinit trei ani, ucenicii i-au ridicat o chilie si a fost multora povatuitor.

   Deci, primind a merge la Constantinopol, ca trimis, cu cererea cetatii sale, fericitul David a minunat pe marele Iustinian imparatul prin intelepciunea cuvantului sau si cu nepatimirea, cea mai presus de fire, a trupului sau. Ca, luand in mana sa carbuni aprinsi si tamaind pe imparatul, focul nu-i ardea mana. Si si-a aflat obstescul sfarsit, pe drumul de intoarcere, cu vestea buna a dobandirii celor cerute de tesalonicienii sai, de la imparat.

  




Intru aceasta zi, cuvant din Pateric..

   Ne-a povestit noua Paladie, ca el, oarecand, intrand in Alexandria impreuna cu ava Daniil, pentru o anumita trebuinta, a intalnit pe un oarecare tanar, iesind din baie, ca se scaldase. Si, vazandu-l pe el, batranul a suspinat si a zis catre ava Paladie: Vezi, pe acest frate? Se va defaima numele lui Dumnezeu, printr-insul. Deci, sa mergem dupa el, ca sa vedem unde petrece. Si, mergand pe urma lui, au intrat dupa el. Si, batranul, luandu-l deoparte i-a zis: "Frate, tanar fiind si sanatos, nu ti se cuvine sa te scalzi la baia de obste. Ca, sa fii incredintat, fiule, ca pe multi smintesti." Raspuns-a acela batranului: "De as placea oamenilor, n-as mai fi sluga lui Hristos, dar scris este. Nu judecati si nu veti fi judecati." Atunci, batranul i-a pus lui metanie, zicand: "Iarta-ma pentru Domnul ca am gresit, ca un om." Si am iesit de la dansul. Iar batranul, suspinand si lacrimand, a zis: "Sa te incredinteze pe tine adevarul, frate: mai multi decat cincizeci de draci am vazut inconjurandu-l pe dansul si turnand peste el noroi, iar, o arapoaica, sezand pe umerii lui, il saruta pe el, si alta arapoaica, jucand inaintea lui, nerusinari il invata, iar dracii, mergand imprejurul lui, se bucurau de el. Iar pe Sfantul Inger nu l-am vazut, nici aproape, nici departe de el. Pentru aceasta socotesc ca era el plin de toata necuratia. Si o dovedesc aceasta si hainele lui care sunt de caprioara, moi si impodobite cu fir: apoi, si, petrecerea lui asa fara de rusine, in mijlocul acestei cetati, intru care si cei ce au imbatranit in nevointa, cand intra pentru trebi de neinlaturat, se sarguiesc sa iasa indata, ca sa nu sufere vatamare. Apoi, de nu era el iubitor de sine si iubitor de dezmierdari si iubitor al desfranarii, nu s-ar fi dezgolit pe sine fara de rusine in fata tuturor, si n-ar fi privit si pe altii, asemenea goi, ca si el, cand Sfintii, Parintii nostri, Antonie si Pahomie, Amon si Serapion si ceilalti purtatori de Dumnezeu parinti, au legiuit ca nimeni intre calugari, fara de mare boala si nevoie, sa nu se dezgoleasca pe sine. Ca si ei insisi, pentru oarecare trebuinte, avand nevoie sa treaca rauri si nefiind luntre, nu sufereau sa se dezgoleasca, pentru ca se sfiau de Sfantul Inger, care urma dupa dansii si de soarele care-i lumina, desi nu-i vedea vreun om; ci se rugau lui Dumnezeu si treceau prin vazduh, fiindca Iubitorul de oameni si Atotputernicul Dumnezeu primea indata cererea lor, plina de evlavie, si, preaslavit, o implinea si o savarsea cu fapta." Acestea spunandu-mi-le, batranul a tacut. Iar, dupa ce ne-am intors noi la Schit, n-au trecut multe zile si au venit fratii de la Alexandria, care ne-au povestit ca fratele cutare, cel ce, cu putin mai inainte, venise de la Constantinopol, acela despre care vorbise batranul, s-a aflat ca se desfranase cu femeia lui Selentarie si, fiind prins de slugile lui si de vecini, a fost ucis, facandu-se tuturor rusine si ocara. Iar eu, auzind, sculandu-ma, m-am dus la ava Daniil si i-am povestit lui cele ce s-au intamplat. Si, auzind, batranul a lacrimat si a zis: "Pedeapsa celui mandru, este caderea." Cu aceasta batranul arata ca acela, de nu bolea cu mandria, si ar fi primit sfatul sau, nu ar fi patimit una ca aceasta, pe care si altii mandri o vor suferi, daca nu se vor invata, prin aceasta cadere, sa fuga de o prapastie ca aceasta. Drept aceea, parintele a poruncit sa se scrie acestea, ca vrednice de scris, si sa se puna in cartea de semne a purtatorilor de Dumnezeu Parinti, spre folosul si zidirea celor ce o vor citi.

  




Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, ca nimeni sa nu se deznadajduiasca de mantuire, cazand in multe pacate, ci sa se pocaiasca..

   Nimeni, umbland in rautatea pacatului, sa nu deznadajduiasca, stiind ca, pentru boala sufletului, leacul sufletesc este pocainta. Pentru ca, prin ea, se poate tamadui toata neputinta si, chiar stalpul cel de intarire de ar cadea, poate, prin pocainta, sa se indrepteze. Frate, sa nu fie hulite de tine ierburile cele de leac, nici sa ti se inchida cetatea marturisirii, nici sa te lasi pe tine in adancul rautatilor si nici sa te dai singur ucigasului de oameni, pentru ca Domnul stie a scula pe cei cazuti. Daca nadejdea mantuirii te-a parasit pe tine, frate, sau pomenirea lui Dumnezeu sau cugetarea bunatatilor, ce vor sa fie, sau frica chinurilor, care sunt gatite celor care nu s-au pocait, nu sunt in mintea ta, apoi, trezeste-te degraba, ridica-ti ochii la cer si vino-ti in simtire, inceteaza cu rautatile tale, scutura de la tine betia ce te-a cuprins si adu-ti aminte de indurarile lui Dumnezeu, ca tamaduieste cu undelemn si cu vin. Sa nu deznadajduiesti de mantuire, ci sa-ti aduce aminte de cele scrise: "Cel ce cade, oare nu se va ridica? Si cel ce se abate, nu au se va intoarce? Cel sfaramat de fiara neimblanzita, oare, nu va birui? Iar cel ce se marturiseste, nu este lepadat, pentru ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa se mantuiasca."

   Chiar si in adancul rautatilor, daca ai cazut, sa nu deznadajduiesti. Este vreme de infranare, este vreme de vindecare, este vreme de indreptare. Ai alunecat? Scoala-te! Ai gresit, paraseste greseala; sa nu stai in calea pacatelor, ci sa fugi. Ca, daca, intorcandu-te, te vei scula, atunci sculandu-te, te vei mantui. Ca, dupa boala, este sanatate si, din pocainta, vine mantuire. Indrazneste, nu deznadajdui. Ca nu este legea lui Dumnezeu, ca legea stapanitorilor, celor ce judeca, care osandesc la moarte, fara mila. Caci traind sub har, harul departeaza osanda, asteptand indreptarea, pana cand este inca deschisa usa, iar, dupa ce se va inchide usa, atunci, Mirele nu se mai auzi pe cei ramasi afara. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sursa:





marți, 25 iunie 2019

Proloagele din 25 iunie

Luna iunie, in 25 de zile: pomenirea Sfintei Preacuvioasei mult-patimitoarea Fevronia (†334)


Sfinta Preacuvioasa mult-patimitoarea Fevronia
    Aceasta Preacuvioasa, din frageda varsta, luand asupra ei jugul Domnului Hristos, isi petrecea viata sub canonul unei manastiri care se afla la hotarele persilor cu romanii, cetatea numindu-se Nisibi. In aceasta manastire se facuse monahie Fevronia, la varsta de douazeci de ani. Si era nepoata Cuvioasei Vriena, egumena manastirii. Si era Fevronia atat de frumoasa, incat nici zugravii nu ar fi putut zugravi frumusetea ei si intrecea pe toate surorile ei, atat in nevointa sihastreasca si in intelepciune, cat si la citirea cartilor dumnezeiesti, fiind iubitoare de invatatura si isteata la minte. Iar vestea despre ea se raspandise in toata cetatea.
    Deci, in zilele lui Diocletian si din porunca lui, sosise, in partile acelea, un mare dregator imparatesc, anume Selin. Si era dregatorul acesta mai sangeros decat imparatul. Vestea despre ticalosiile lui razbatuse pana in cele mai indepartate locuri. Pentru aceea, in ziua in care s-a aflat, la Nisibi, ca Selin soseste acolo, multime de crestini si-au parasit casele si au alergat sa se ascunda. Mare tulburare a fost si printre cele cincizeci de calugarite, care vietuiau in acea manastire si, de aceea, temandu-se de moarte, au fugit. Iar Fevronia, fiind bolnava, a ramas in manastire, cu maica Vriena si alte doua surori.
    Dregatorul Selin era insotit de nepotul sau Lisimah. Acesta era scarbit de faptele unchiului sau, dar nu indraznea sa ridice cuvant impotriva. In taina, insa, se sfatuia cu varul sau Prim, capitanul ostasilor care-l insoteau pe Selin, sa se arate cu mila fata de crestini. Deci, venind ostasii lui Selin la manastire, au spart, cu topoarele, portile si, intrand inlauntru, au vrut sa o taie cu sabiile pe cuvioasa Vriena, dar Prim i-a oprit, cu aspre cuvinte. Atunci, ostasii au luat pe Fevronia si au dus-o la dregatorul Selin. Si, mergeau dupa dansa Vriena, Ieria si Tomaida, intarind-o in credinta si invatand-o sa nu se teama de cazne si sa nu vanda credinta in Hristos. Si o indemnau sa-si aduca aminte de Livia si de Leonida, surorile, si de Eutropia. Ca Liviei i se taiase capul, pentru Hristos, Leonida a fost aruncata in foc, iar copila Eutropia, auzind-o pe mama sa, zicandu-i: "Nu fugi, fiica", si-a pus mainile la spate si si-a plecat grumazii si a murit cu barbatie. Deci, Vriena, dupa ce a invatat-o din destul, s-a intors la manastire, plangand si tanguindu-se si temandu-se pentru sfarsitul Fevroniei. Pentru aceasta, se ruga lui Dumnezeu ca sa nu o biruiasca diavolul. Iar Tomaida si Ieria, imbracandu-se in port mirenesc, urmau dupa Sfanta, amestecate cu poporul. Si, daca au adus-o pe Fevronia a stat mai intai, inaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a intrebat-o sa spuna care-i este numele, neamul si credinta. Deci, Mucenita, raspunzand, a zis ca este crestina. Apoi, dupa aceasta, Selin, unchiul lui Lisimah, o ispitea cu amagiri si cu fagaduinte, ca s-o intoarca de la credinta. Deci, neputand sa o desparta de Hristos, Selin a poruncit ostasilor, ca sa rupa hainele de pe dansa si sa o infatiseze dezbracata inaintea tuturor, apoi sa o intinda in patru parti, sa aprinda foc dedesubt si sa o bata patru oameni cu toiege pe spate. Si, batand-o cumplit, curgea sangele din trupul ei. Si, ca sa nu se stinga focul, turnau peste el undelemn, ca astfel sa faca mai multa vapaie si s-o arda mai cumplit, incat se topea carnea fericitei Fevronia si curgea pe pamant. Dupa aceea, au poruncit sa o spanzure pe un lemn si au ars-o cu torte, apoi i-au taiat limba si i-au dezradacinat dintii. Dupa aceea, i-au taiat sanii amandoi, iar, mai pe urma, i-au taiat mainile si picioarele si in sfarsit, si capul.
    Se spune despre Lisimah ca, fiind nascut din mama crestina, socotea o grea nenorocire mucenia aceasta si a plans cu amar moartea Sfintei Fevronia, precum si cruzimea unchiului sau, fata de dansa. Se mai spune ca, putin timp dupa aceea, Lisimah, impreuna cu Prim, varul sau, au crezut in Hristos si s-au botezat, iar despre Selin dregatorul, se spune ca, iesindu-si din minti, se uita la cer, zbierand si, asa, lovindu-se cu capul de un stalp de marmora, si-a lepadat blestematul sau suflet. Deci, a poruncit Lisimah celor credinciosi sa ia moastele Sfintei si sa le duca in manastirea ei. Si s-a strans adunare mare de episcopi si monahi si de popor, care au ingropat trupul ei, cu laude si cu cantari. Pentru rugaciunile ei, Hristos sa ne mantuiasca pe noi toti. Amin. 




Intru aceasta zi, cuvant pentru cei din lume.
    Am auzit pe unii din lume, care traiesc in lenevire, zicand catre mine: "Cum putem noi, casatoriti fiind si plini de griji, sa vietuim calugareste?" Si le-am raspuns eu: "Tot lucrul bun, pe care puteti sa-l faceti, este ca pe nimeni sa nu vorbiti de rau, nimanui sa nu faceti sminteala, de femei straine sa nu va apropiati si destul sa va fie castigul vostru. Inca, sa mai intelegeti ca toti cei placuti lui Dumnezeu, din lume, desi intru bogatie se aflau, fiind insa, adevarati robi ai lui Dumnezeu si prieteni, si ei si fiii lor, impreuna, s-au apropiat de Dumnezeu. Zic aceasta de Avraam, de Iov de David si de cei asemenea lor.
    Deci, daca asa veti face, ca acestia, nu departe veti fi de Imparatia Cerurilor."

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iunie/Proloage25Jun.shtml

Proloagele din 24 iunie

Luna iunie in 24 de zile: nasterea Sfantului, slavitului Prooroc, Inainte-Mergatorul si Botezatorul Domnului, Ioan.


Nasterea Sfantului, slavitului Prooroc, Inainte-Mergatorul si Botezatorul Domnului, Ioan
       Vrand soarele cel nespus, Hristos Mantuitorul nostru, sa rasara lumii,plecand cerurile si pogorandu-Se in pantecele fecioresc, cel mai curat decat cerurile, se cadea ca, mai intai, sa iasa luceafarul  din cea stearpa, adica, Sfantul Ioan, Inainte-Mergatorul, ca un inainte vestitor, propovaduind  si zicand: "Vine dupa Mine Cel mai tare decat mine. "Deci, implinindu-se vremea Sfintei Elisabeta, ca sa nasca, a nascut fiu, la batranete, din pantece sterp, precum, de demult, Sara pe Isaac si minunea mergea inainte minunii. Mai inainte, adica, de a naste Fecioara pe Hristos, a nascut cea stearpa, in zilele sale, pe Mergatorul inainte al lui Hristos, pentru ca cei ce vor vedea nasterea cea peste fire, din cea batrana, sa creada si nasterea, cea mai presus de fire, care avea sa fie din Fecioara cea nenuntita, si sa zica, in sine lor: Puterea cea nebiruita a lui Dumnezeu, care a dezlegat nerodirea celei batrane, acea putere este in stare ca, si pe Fecioara, cea nestricata, sa o faca maica. Si a fost nasterea cea minunata a lui Ioan, Inainte-Mergatorul inaintea Nasterii lui Hristos, cea si mai minunata. Si aceasta minune, pregatea alta minune dupa maica cea stearpa, Maica cea pururea Fecioara; dupa nasterea cea minunata a Elisabetei, nasterea cea straina a Fecioarei. Pentru ca, intru amandoua maicile, randuiala nasterii covarseste randuielile firii, Dumnezeu voind asa. Caruia, ca unui Ziditor, toata firea Ii slujeste.
        Iar. dupa ce a nascut Elisabeta, au auzit vecinii, cei ce vietuiau imprejur, rudeniile si cunoscutii, si se bucurau impreuna cu ea, ca a facut cu dansa, Domnul, mila, ridicand de la ea ocara nerodirii. Si s-au implinit cuvintele Sfantului bine-vestitor Gavril, care a zis catre Zaharia: "Femeia ta va naste un fiu si multi se vor bucura de nasterea lui." Deci se bucurau, pe de o parte, rudeniile, iar pe de alta parte, se bucurau cei care erau cuprinsi, cu mare dorire, de Mesia cel asteptat, desi nu stiau ca a sosit, atunci, taina intruparii lui Hristos. Dar, in vremea nasterii, Inainte-Mergatorului lui Hristos, duhul lor se pornea spre bucurie, Duhul Sfant veselindu-se inimile lor, ca si cum le-ar fi dat o instiintare pentru implinirea asteptarii lor. Si, in ziua a opta, au venit preotii si prietenii in casa lui Zaharia, ca sa taie imprejur pruncul. Si voiau sa-l numeasca pe el Zaharia, cu numele tatalui sau, dar mama sa nu se invoia, pentru ca, sotie de prooroc fiind si nascatoare de prooroc, Sfanta Elisabeta era ea insasi plina de darul proorocesc. Si poruncea prooroceste ca, pe pruncul cel nascut al lor, sa-l numeasca cu acel nume, de care nu auzise de la barbatul sau, de vreme ce acesta s-a intors, de la templu, la casa sa, avand limba legata prin mutenie, si nu putea spune, sotiei sale, despre ingerul care binevestise zamislirea fiului si i-a zis: "Vei chema numele lui Ioan." Deci, povatuindu-se de Duhul Sfant, maica numea Ioan pe prunc, ca o proorocita, ea care a cunoscut, mai dinainte, prooroceste, venirea la dansa a Maicii lui Dumnezeu, cand a zis: "De unde mie, cinstea aceasta, ca sa vina Maica Domnului la mine?" Iar, cei ce voiau sa taie imprejur pruncul, faceau semne tatalui lui, cum ar voi sa-l numeasca pe el. Iar acela, cerand o tablita a scris: "Ioan sa fie numele lui!" Si, indata, s-a deschis gura lui Zaharia si limba lui s-a dezlegat din mutenie. Si graia, binecuvantand pe Dumnezeu. Si se minunau toti de atatea minuni mari, ca cea imbatranita a nascut, iar maica si tatal, cel mut, s-au oprit la acelasi nume, cu care sa-l numeasca pe fiul lor. Iar, dupa scrierea numelui, indata a grait mutul si ceea ce a scris cu mana, aceea a grait gura si s-a facut numele lui Ioan, ca o cheie a gurii parintilor, deschizand-o spre preamarirea lui Dumnezeu. Si a cazut peste toti cei dimprejur frica si mirare, pentru ca, toti cei ce auzeau aceasta, cu spaima se minunau si se povesteau toate cuvintele acestea, in toata partea muntelui Iudeii, adica, in hotarele Hebronului, cetatea cea preoteasca, unde era casa lui Zaharia, la care, de la Ierusalim, era cale de opt ceasuri. Si sta acea cetate de la Betleem, la un loc mai inalt si se numea cetatea muntelui, pentru muntii ei, iara hotarele ei se numeau partile muntelui, precum la Evanghelie se scrie, despre Nascatoarea de Dumnezeu: "Sculandu-se Maria din Nazaretul Galileii, a mers la munte cu grabire, in cetatea Iudeii, adica in Hebron, si a intrat in casa lui Zaharia si s-a inchinat Elisabetei."
        Deci, intru acea parte a muntelui, se minunau mult cei ce auzeau de maririle lui Dumnezeu, ce se faceau in casa lui Zaharia. Si graiau intre ei: "Ce va sa fie pruncul acesta?" Si mana lui Dumnezeu era cu pruncul si crestea intru el darul lui Dumnezeu. Si a petrecut in pustiu, pana la ziua aratarii lui, catre popor. Si asa, mana Domnului pazea si acoperea pe Sfantul Ioan, ca sa mearga inaintea fetei Domnului, cu duhul si cu puterea lui Ilie, ca sa gateasca Lui cale, Celui ce venea sa mantuiasca neamul omenesc. Iar pentru toate acestea slavit sa fie Hristos Dumnezeu, Mantuitorul nostru, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci, Amin. 




Intru aceasta zi, invatatura la nasterea Sfantului si Inainte-Mergatorul si botezatorul Ioan.

        Se cuvine, fratilor, sa facem toata dreptatea, cu deamanuntul, si sa tinem cu cinste, praznicilor placutilor lui Dumnezeu, pentru ca, daca ne apropiem de ei, cu credinta curata si cu fapte bune, luam iertare de pacate si castigam vindecare de tot felul de boli. Pentru ca, despre dansii a zis Domnul nostru Iisus Hristos: "Pe cei morti, sa-i inviati, pe cei leprosi, sa-i curatiti, dracii sa-i izgoniti, precum in dar ati luat, in dar sa dati." Ca, luand un asemenea dar, ei, au si suferit, de la cei necredinciosi, multe chinuri si, nu numai atat, ci si sangele si-au varsat, pentru Dumnezeul lor si al vostru, dorind foarte mult a noastra mantuire. Precum si acest mare Prooroc si Mergator-Inainte al lui Hristos, Ioan Botezatorul, care minunata nastere avand, a avut si o viata mai presus decat toti oamenii. Ca, asa se cadea, sa rasara raza care avea sa propovaduiasca venirea lui Hristos, soarele dreptatii, adica, sa propovaduiasca insasi Nasterea lui Hristos, cea mai presus de minte si de puterea omeneasca, al caruia propovaduitor, Mergator-Inainte, a si fost. Cine a auzit, candva, sau cine a vazut ca o fecioara, fara de barbat, sa primeasca in pantec pe Facatorul oamenilor? Dar, de vreme ce ne-a vazut pe noi, ca eram intru rautatea diavolului, n-a suferit ca sa ne proveasca pe noi robiti de vrajmasul si, pentru aceea, a intrat intr-o smerenie ca aceasta. Insa, mai-marele, a trimis la Zaharia, preotul, pe Arhanghelul Gavriil, ca bine sa-i vesteasca lui bucurie, prin zamislirea lui Ioan si prin nasterea cea din pantece imbatranit si neroditor, precum ati auzit luminosul grai al Evanghelistului.
        Drept aceea, si noi, fratilor, sa ne indulcim de acest luminos praznic al mergatorului-Inainte al Domnului si, cu fapte bune impodobindu-ne, sa urmam acestui mare Prooroc Ioan, pe care l-a pus Dumnezeu drept chip, toturor celor ce vor sa se mantuiasca. Pentru ca Ioan nu vietuia in case cu multe slugi, ci in pustie vietuia, ca un inger, implinind proorocia, pana la Botezul Domnului si propovaduind Imparatia lui Dumnezeu, pe care, si noi, dorind-o, sa ne iubim unul pe altul, cearta calcand-o, mania lepadand-o, de la vorbirea de rau, intorcandu-ne, lenevirea izgonind-o, curatenia si milostenia iubindu-le. Si, daca cineva, pe toate acestea mai sus-zise, le va castiga, atunci, acela, fara de osteneala, va urca spre cer si fiu al lui Dumnezeu se va numi si la scaunul lui Dumnezeu inainte-statator va fi. Fiindca cu milostenia, ca si cu o apa, se sterg pacatele. Drept aceea, fratilor, curatia si milostenia sa le iubim, pentru ca, pe cei care fac milostenie, Dumnezeu ii fericeste, zicand: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui." Pentru ca, nu ni se cade noua, sa fim, numai prin cuvant crestini, ci si fapte bune sa castigam, ca sa ne aflam si sa ne aratam nerusinati la infricosatoarea Judecata, unde nu va ajuta sluga pe stapanul sau, nici tatal pe fiul sau, nici maica pe fiica sa, nici fratele pe fratele sau, decat numai faptele cele bune ne vor duce pe noi in viata cea vesnica, iar cele rele, cu rusine ne vor duce in osanda, de care sa ne izbaveasca pe noi Domnul Dumnezeul nostru. Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin. 



Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iunie/Proloage24Jun.shtml

Proloagele din 23 iunie

Sfanta Mucenita Agripina
Luna iunie in 23 de zile: pomenirea Sfintei Mucenite Agripina (sec. III).

   Sfinta fecioara Agripina s-a nascut si a crescut in preaslavita cetate a Romei. Din tinerete, s-a inchinat pe sine lui Dumnezeu, facindu-se "buna mireasa a lui Hristos" (II Cor.2,15) printre cei ce se mintuiesc. Ca, precum intr-o gradina un trandafir cu bun miros impodobeste toata gradina, tot asa si ea, prin chipul vietii sale curate, desfata inimile credinciosilor, stingind ispitele patimilor. Ca si-a infrumusetat sufletul cu curatia fecioarei, logodindu-se mireasa neprihanita lui Hristos si s-a ales bucuria cea nepieritoare a rugaciunii si desfatarea faptelor bune in smerenie. Si asa pe multi indemnindu-i sa paraseasca robia patimilor si inchinarea la idolii cei inselatori, fericita Agripina lumina cu glas blind cugetele altora, aducindu-i la Legea cea noua a crestinilor si la harul eliberarii de pacate.

   Deci, pornindu-se in anul 257, o noua si inversunata prigonire impotriva crestinilor, in zilele imparatului Valerian, a fost prinsa si Agripina si dusa inaintea prigonitorului. Marturisind, cu indrazneala, ca este crestina si nevrand sa se desparta de dragostea lui Hristos, a fost supusa la grele casne. A fost batuta cu toiege, a fost stransa cu legaturi, pana la desfacerea oaselor si, in acele chinuri, si-a dat duhul sau lui Dumnezeu. Iar celelalte mirese ale lui Hristos, Vasa, Paula si Agatonica, luand, pe ascuns, trupul Sfintei, din Roma, l-au dus in Sicilia, unde, prin rugaciunile ei, se dau vindecari tuturor celor ce cer de la el ajutor, cu credinta. Dumnezeului nostru, slava!
   
 
 
Intru aceasta zi, povestirea despre pocainta lui Teofil, iconomul Bisericii din cetatea Adam, cea din Cilicia (Din Minunile Maicii Domnului)..
   Dupa venirea cea in trup a Domnului nostru Iisus Hristos, in anii 537, era, in eparhia Ciliciei, un epitrop, iconom al episcopului cetatii Adaminilor, cu numele Teofil, om cinstitor de Dumnezeu si cu fapte bune. El chivernisea, cu intelepciune, averile bisericesti si, cu atata frica de Dumnezeu, incat toti ii multumeau. Si voiau sa-l hirotoneasca episcop, dar Teofil n-a primit, ca un om smerit, ce era. Deci, arhiepiscopul, vazand socotinta lui nestramutata, a hirotonit episcop pe altul si i-a spus acestuia sa-i iubeasca pe Teofil si sa-l aiba pe el mai departe epitrop, asa incat Teofil a trait, multa vreme, in fapte bune.
   Vrajmasul adevarului, insa uneltind, niste oameni invrajbitori au inceput a-l vorbi de rau, pe iconomul lor, catre episcop, defaimand fapta lui cea buna. La inceput, episcopul nu credea, dar de vreme ce nu incetau a-l vorbi de rau, episcopul a inceput a asculta defaimarile lor. Si atata a ajuns sa-l urasca noul episcop pe Teofil, incat l-a izgonit cu nedreptate si din biserica, lipsindu-l pe dansul de toata dregatoria si alegand epitrop pe altul.
   Surparea aceasta nedreapta, Teofil, mai intai, a rabdat-o si nu s-a necajit, dar, mai pe urma, l-a starnit pe el dracul maniei, zicandu-i: "Te-a necinstit pe tine, episcopul, dispretuind ostenelile tale si facandu-te de ras si de batjocura la toti." Si, Teofil a inceput a lua aminte la cuvintele si gandurile cele rele, pe care i le insuflase diavolul si l-au adus intr-atata, incat, uitand obisnuita lui nadejde spre Dumnezeu, se imputina cu sufletul si, din mahnirea cea fara masura a cazut in desnadajduire. Acestea, si altele, mai multe, i-a pus vrajmasul in minte lui Teofil, incat l-a plecat sa faca episcopului o oarecare vrajitorie, ca sa-l primeasca, iarasi, in dregatoria lui, ca mai inainte.
   Deci, era in acea cetate un necredincios, care facea mari vrajitorii. Pe acesta, l-a intrebat Teofil, daca are puterea sa-l ajute. Si acela i-a zis lui: "Eu te voi face sa te intorci la dregatoria ta si sa ai, chiar mai multa cinste, ca inainte, numai sa te inchini invatatorului meu si sa faci orice-ti va cere el; sa te pazesti sa-ti faci cruce, ca, altfel, ramanem fara de folos." Teofil a primit, fiind biruit de manie. Si, ducandu-se intr-un loc pustiu, a inceput spurcatul vrajitor sa strige pe draci, care indata, s-au adunat, multime nenumarata, iar, in mijlocul lor, a stat cel mai mare, cu multa ingamfare. Atunci a zis vrajitorul catre Teofil: "Inchina-te domnului nostru." Aceasta facandu-se, a zis vrajitorul, catre demonul cel mare: "Stapane al nostru, omul acesta a fost izgonit de episcopul sau si ti l-am adus tie, ca sa-i ajuti." A zis demonul: "Daca se va marturisi rob al meu si se va lepada de Hristos, o sa-l fac sa aiba mai multa cinste decat inainte si o sa-i dau toata indulcirea, asa cum, cunosti puterea mea. Numai sa-si faca inscris, cu a sa mana, cum ca se leapada de Fiul Mariei, ca sa nu ma batjocoreasca pe urma."
   Atunci, Teofil, ingamfat fiind de slava lumii cea desarta si, mai bine-zis, ingamfat de acel incepator al mandriei, a scris, nebunul, lepadarea lui de Hristos si s-a unit cu dracul, apoi, iscalind inscrisul, i l-a dat vrajitorului, care l-a imbratisat si l-a sarutat, zicandu-i: "Acum, ai sa cunosti puterea mea." Acestea zicand, s-a facut nevazut cu toate duhurile rautatii, iar Teofil, cel lepadat si vanzator, s-a intors in cetate. Deci, a doua zi, l-a chemat episcopul pe Teofil si l-a randuit iconom, cerand de la el iertare, pentru necinstea care i-a facut-o, si i-a facut metanie pana la pamant, incat s-a minunat cei ce stateau de fata. Aceasta s-a facut din lucrarea demonului, care s-a dus noaptea si l-a inspaimantat.
   Deci, s-a inaltat Teofil la o cinste mai mare ca cea dinainte, dar nu era smerit, ca atunci, ci mai mult, mandru si se temeau toti de el, si il cinsteau, mai ales episcopul. Iar vrajitorul se ducea de multe ori si-l sfatuia sa pazeasca fagaduinta, fata de acela, care i-a dat lui din nou cinstea, precum si ca sa nu cugete, in mintea lui, sa se lepede de demon si sa nu se faca nemultumitor, catre acest facator de bine al lui. Iar nebunul acela, mai intai, i-a multumit, dar, mai pe urma, socotind adancul pierzarii pe care i l-a pricinuit, a inceput sa-l urasca, aducandu-si aminte de munca cea vesnica si zicea, intru sine, acestea: "Vai mie, nebunul, cum am ratacit si m-am facut rob vrajmasului, pentru cinstea aceasta vremelnica? Nu puteam eu, mai bine, sa sufar pierderea epitropiei si sa ma fi gandit, eu, cel de trei ori ticalos, la paguba fericirii celei vesnice, cand ma va judeca Imparatul cel ceresc, ca sa ma arda in focul nestins? O, nebunia mea! Cine nu ma va plange pe mine, cel fara de minte?"
   Acestea gandindu-le, se tanguia, ziua si noaptea, si se temea sa faca rugaciune, ca un nevrednic. Ci, numai plangand cu amar, zicea: "Vai tie, ticalosule Teofil, cum ai innebunit, de te-ai lepadat de Stapanul tau? Cine poate sa ia inscrisul, cel scris cu mana ta, din mana diavolilor? Vai mie, ticalosul. Mai bine imi era mie de s-ar fi deschis pamantul, ca sa ma inghita, sau sa cada vapaie din cer sa ma piarda, decat sa ma fi lepadat de Ziditorul si Mantuitorul meu." Acestea, si altele, mai multe, zicand, a luat putina indrazneala si nadejde de la dumnezeiasca mila, si, ducandu-se la o biserica a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a cazut inaintea Sfintei icoane plangand cu amar, si suspinand din adancul inimii si marturisind faradelegea lui, si zicea, ca nu se va scula de la pamant, pana ce nu va vedea o cat de mica milostivire de la Maica milei. Si, a petrecut patruzeci de zile, rugandu-se. Cu ajutorul Presfintei, care i-a dat putere sa posteasca atata vreme, nu a lasat pe demonul sa-i faca vreo suparare. Deci, dupa patruzeci de zile, adormind, a vazut pe Doamna luminii, scaparea pacatosilor, izvorul milei, care i-a zis: "Tu te-ai lepadat de Fiul meu, cum sa ma rog eu pentru tine?" Iar acela, cu lacrimi, i-a zis ei: "Doamna si Stapana, mantuitoarea lumii, cunosc ca mare este faradelegea mea, am gresit Stapanului meu, dar cunosc si milostivirea Lui, cea nemarginita, si nemasurata Lui iubire de oameni si ca, pentru pacatosi, a patimi si pe talhari si pe vamesi i-a mantuit. Macar ca faradelegea mea este mai mare si mai grea decat a tuturor si mai rea, insa, la acoperamantul si ajutorul tau alergand si la noianul milostivirii Atotinduratului Fiul al tau aruncand deznadejdea sufletului meu, nadajduiesc sa aflu putina milostivire, iar, putina mea pocainta si cu marele tau ajutor, vor indupleca nemarginita mila a Facatorului si mantuitorului meu. Da, Stapana mea, chezasa celor ce se pocaiesc, da-mi mie o mica mangaiere si, precum nu te scarbesti de cel desfranat, sa nu intorci fata ta de la mine, cel intinat. Si fagaduiesc, Doamna mea, ca prin mica pocainta, sa amagesc pe dracul acela, pe care l-am veselit cu fagaduinta si unirea mea cu el, cea fara de pricepere si nebuneasca. Si, dupa cum am mahnit pe ingeri, asa, iarasi, sa-i veselesc cu faptele pocaintei mele, care, desi nu va ajunge sa fie mare cat este faradelegea mea, rog milostivirea preabunului Stapan, care Si-a varsat, pentru pacatosi, sangele Sau, cel preascump, sa plineasca lipsa mea. Si pe Acela de care, pentru nebunia mea, m-am lepadat, pe Acela, din toata inima mea. Il marturisesc si Il cred Dumnezeu si Mantuitorul lumii. Si sunt gata sa-mi vars sangele meu pentru dragostea Lui, ca sa se increada in marturisirea mea. Iar, pe vrajmasul meu il defaim si ma lepad de el, iar pe tine, cinstita Imparateasa a intregii zidiri, te cinstesc si ma inchin rugandu-ma tie sa-mi dai ajutorul tau." Acestea zicand, i-a raspuns Stapana: "Fiindca, iarasi, cu tot sufletul, marturisesti pe fiul meu, Dumnezeu adevarat, voi face rugaciune pentru tine, ca sa-ti primeasca pocainta."
   Asa zicand, s-a desteptat Teofil si, luand nadejde si indrazneala de mantuirea sa, a adaugat lacrimi peste lacrimi. Si, dupa trei zile, iarasi, asemenea, a vazut pe Stapana, care a zis catre dansul, cu fata lina: "Sa te bucuri, ca a primit Fiul meu pocainta ta, si-ti iarta faradelegea. Deci, sarguieste-te, pana la sfarsitul vietii tale, sa faci lupta si nevointa ta, precum se cuvine, aducandu-ti aminte de o facere de bine, ca aceasta." Iar el multumind, a zis ei: "Fiindca mi-ai alungat intristarea mea cea nemasurata, ma rog tie, atotputernica Stapana, porunceste ca sa pot lua zapisul meu cel prea nebunesc, spre incredintarea iertarii mele, ca aceasta ma necajeste si ma intristeaza de moarte, cand imi aduc aminte ca il are in mana vicleanul demon." I-a zis lui Nascatoarea de Dumnezeu: "Teme-te de Dumnezeu, ca face voia celor ce se tem de El."
   Atunci, s-a sculat cu multa bucurie, Teofil si rugandu-se alte trei zile, i s-a aratat, ca si mai inainte, in vis, Prealaudata, zicandu-i: "Pentru ca sa te incredintezi ca ti-a primit Domnul pocainta ta si te-ai izbavit de robia demonului, iata si zapisul, cel scris de mana ta." Iar el, desteptandu-se l-a vazut in mainile sale, cum era facut si iscalit. Deci, cine va povesti veselia care l-a cuprins? Ca slavea pe Domnul si multumea Pururea-Fecioarei, propovaduind mila cea nemasurata a ei si puterea cea neasemanata. De acestea afland episcopul, si toti ai cetatii, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face niste minuni ca acestea. Iar Teofil a murit, cu totul, pentru lume, urand toate voile trupului si lepadandu-se de toata slava desarta si de cinstea cea vremelnica si a slujit, in biserica Preacinstitei, toata viata lui, cu multa sarguinta si smerenie. Si, mutandu-se din viata, si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu si a Preacuratei Maicii Sale. Si a fost ingropat inaintea icoanei Preacuratei fecioare, la locul unde si-a adus pocainta. Si, din marea pocainta si pentru alte fapte bune, au slobozit moastele lui buna mireasma, intru slava lui Dumnezeu, Cel cu totul milostiv, si a Maicii Lui, celui fara de prihana.
   Aceasta povestire a scris-o un ucenic al lui, Eutihian cu numele, care a fost de fata la toate, ca sa le stim noi pacatosii, cat poate Stapana ingerilor si folositoarea noastra. Pentru ale carei rugaciuni sa ne invrednicim fericirii celei ceresti. Amin.
   
 
 
Intru aceasta zi, cuvant din invataturile Sfantului Grigorie Dialogul si ale lui Petru..
   Dupa bucuria cea din Rai, stramosul neamului omenesc, facand pacatul neascultarii, a fost izgonit si a ajuns in surghiunul orbirii si mahnirii, de care patimim acum. Pentru ca, dupa ce a gresit si afara din Rai a iesit, n-a mai putut sa vada bucuria patriei aceleia ceresti, pe care o vedea mai inainte. Pentru ca, in Rai fiind, omul se obisnuieste a auzi cuvintele dumnezeiesti si era, acolo, intru asezarile fericitilor ingeri, cu curatia inimii si cu inaltimea vederii. Iar, dupa ce a cazut el din randuielile acelea, s-a departat de asezamintele prin care se umplea de lumina.
   Drept aceea, noi, din trupul lui Adam si intru acest surghiun al orbirii nascandu-ne, auzim de patria cea cereasca si de locuitorii aceleia, adica de ingeri, inca, si de partasii fericitilor ingeri, adica, de duhurile dreptilor, celor ce s-au savarsit, auzim. Dar unii, fiind trupesti, si neputand sa vada pe cele nevazute si, pentru neiscusinta lor, cad in frica si in indoiala credintei, socotind a fi acela, ca unele ce se pot vedea cu ochii trupesti. Dar, aceasta frica nu era la stramosul nostru. Ca, desi au fost izgoniti din desfatarea Raiului, parintii neamului omenesc isi aduceau aminte de ceea ce vazusera, desi erau lepadati din desfatare. Iar noi nu putem a gandi si a ne aduce aminte de cele auzite, fiindca nici o vedere adevarata a Raiului nu avem, precum avea stramosul nostru, din cele ce petrecuse. Pentru ca, precum un prunc nascut intr-o temnita si crescut acolo, nu stie decat numai intunericul temnitei, si, macar ca ar auzi, de la mama sa despre soare, luna si stele, de munti si campii, de pasari zburatoare si de cai alergatori, nu le crede, ca sunt, pentru ca nu le-a vazut cu ochiul, asa oamenii, in acest surhiun, al orbirii lor, nascandu-se si, auzind de cele inalte si nevazute, nu le cred cu inlesnire ca sunt cu adevarat, pentru ca vad numai pe cele proaste si vazute, adica, pe acelea intru care s-au nascut, iar, de cele de acolo, era randuit ca, numai singur. Ziditorul celor vazute si nevazute, unul nascut Fiul Tatalui, sa vina, spre ajutorul neamului omenesc, si salasuind Duhul Lui in inimile noastre si, prin el, vii facandu-ne, sa credem in acelea, la a caror intelegere, inca, n-am ajuns. Deci, cati am luat Duhul si arvuna aceasta, a mostenirii noastre, sa nu ne indoim de viata cea nevazuta, iar cel ce nu este, inca, intarit, intru adeverirea aceasta, dator este sa primeasca in sine, fara indoiala, cuvintele cele despre credinta ale barbatilor, celor desavarsiti, care, adica, de la Sfantul Duh au iscusinta in cele nevazute, si printr-insii sa se intareasca. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin. 
 



Proloagele din 22 iunie



Luna iunie 22 de zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Eusebiu, episcopul Samosatelor (+379).
    Acesta a trait in zilele imparatului Constantin, fiul lui Constantin cel Mare si a fost episcop in cetatea Samosatelor, sub stapanirea Patriarhiei din Antiohia, cunoscandu-se indeaproape cu sfintii Vasilie cel Mare si Grigorie de Nazians.

    A trait intr-o vreme cand, urmasii lui Arie ocupau cea mai mare parte a episcopiilor de Rasarit, intr-o vreme cand episcopii dreptei credinte, de la Niceea, erau izgoniti si trimisi in surghiun, intr-o vreme cand insisi imparatii erau arieni.

    In aceste imprejurari tulburi, de lupta si de barbatie, s-a aratat Sfantul Eusebiu al Samosatelor, ca un stalp neclintit al Ortodoxiei. Ravna lui pentru credinta cea adevarata se vede, mai intai, din alegerea Sfantului Meletie, ca patriarh al Antiohiei. Ca, stiind bine pe Sfantul Meletie ca este drept-credincios, fericitul Eusebiu a indemnat pe toti, sa-l aleaga patriarh, pe Meletie. Pana si arienii l-au ales, socotind ca lesne il vor indupleca sa primeasca erezia lor, o data cu inaltarea lui la scaunul patriarhicesc. S-a intocmit, apoi hrisovul alegerii, intarit cu toate semnaturile, si hrisovul a fost incredintat Sfantului Eusebiu, spre pastrare. Iar, cand Sfantul Meletie a inceput a propovadui dreapta credinta, arienii l-au izgonit din cetate, macar ca era la treizeci de zile dupa inscaunarea sa.

    Plin de ravna pentru slujirea lui Hristos, Eusebiu, s-a imbracat in haine ostasesti si a cutreierat cetatile din Siria, Fenicia si Palestina, pana la Eufrat, punand preoti si episcopi si intarind in sufletele lor, credinta cea adevarata. La anul 365, un sinod de episcopi s-au adunat in Antiohia si cu totii, au intarit invatatura bisericii asa cum fusese stabilita la Sinodul de la Niceea.

    Sub imparatul Valens (364-378), Eusebiu a fost surghiunit in Tracia, langa Dunare. Vestea aceasta a facut mare tulburare in poporul cetatii, care iubea si cinstea pe episcopul sau. Si s-a ridicat multime mare si au vrut sa impiedice implinirea voii imparatului. Dar bunul episcop, nevrand sa faca varsare de sange pentru el, i-a indemnat sa ramana in liniste, punandu-si nadejdea in Dumnezeu, Care le chiverniseste pe toate. La anul 379, dupa moartea lui Valens, Eusebiu s-a intors din surghiun, si si-a continuat calatoriile lui apostolesti. Dar, o femeie eretica, vazandu-l pe strada, l-a lovit in cap si, putin dupa aceea, el si-a dat sufletul, in mainile Domnului, rugandu-se sa fie iertata femeia ucigasa.

  
 




Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.

    A zis ava Isaia: "Bogatul cel cu minte buna isi ascunde comoara sa inlauntru camarii sale, pentru ca, daca aceasta comoara este aratata poate fi jefuita, sau de alti bogati, este pizmuita. Tot asa, si calugarul, cel smerit si imbunatatit, isi tainuieste faptele bune, ca si bogatul comoara sa, si nu-si face voile sale, ci in tot ceasul, se defaima pe sine si se deprinde la cugetarea cea tainuita, dupa cum este scris: Infierbantatu-s-a inima mea inlauntrul meu si in cugetul meu se va aprinde foc (Ps. 38, 4). Care foc? Ascultati Scriptura care zice: Dumnezeul nostru este foc mistuitor ca, precum focul topeste ceara si usuca tina spurcatelor necuratii, asa si cugetarea, cea ascunsa, usuca gandurile cele spurcate si vestejeste patimile cele sufletesti, lumineaza mintea, limpezeste gandul si bucura inima. Cugetarea cea tainuita raneste pe draci si goneste gandurile cele rele. Pentru ca, fiind luminat, omul cel dinlauntru se intareste de catre ingeri si se slaveste de oameni. Cugetarea cea tainuita si citirea este casa sufletului, nefurata de nimeni, si stalp neclintit, adapostire lina si netulburata si pazeste sufletul in pace. Mult se tulbura si se cearta dracii, cand se inarmeaza calugarul cu tainuita cugetare si invatatura din rugaciunea mintii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!

    Cugetarea cea ascunsa usuca desfranarea, imblanzeste mania, goneste iutimea, ridica si scoate amaraciunea, leapada nepregatirea, strica mahnirea si trandavirea. Cugetarea cea ascunsa lumineaza mintea cea stapanitoare si goneste lenevirea. Cugetarea cea ascunsa naste umilinta si salasluieste frica lui Dumnezeu si aduce lacrimi, Cugetarea cea ascunsa se face mijlocitoare calugarului, de curatia cea neamagita, de primejdia cea smerita, de rugaciunea cea netulburata. Rugaciunea ascunsa izgoneste gandurile cele spurcate si bate pe draci si curateste trupul. Cugetarea cea ascunsa invata la indelunga-rabdare, este partase infranarii si arata gheena. Cugetarea cea ascunsa pazeste mintea de ganduri desarte si o face a se gandi la moarte. Cugetarea, din rugaciunea cea ascunsa, de tot lucrul cel bun este plin, si cu toata fapta buna este impodobita si de la tot lucrul spurcat este departata si fiecare o poate avea."

  
 




Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, pentru învăţători.

    Să nu doreşti a stăpâni suflete, ca, nu cumva, să ajungi în pragul netemerii de Dumnezeu şi, apoi, să fii în primejdie şi tu însuţi şi cei de sub mâna ta. Iar, dacă, fără de voie, te-ar ispiti duhul stăpânirii, iar seama ca, la a ta voie lăsându-te, să nu aduci asupra ta mustrarea Domnului, pentru oile cele cuvântătoare, încredinţate ţie. Că zice, prin Proorocul lezechiil: „Amar vouă, păstorilor, pentru că n-aţi păscut bine oile Mele. Pe cele bune le-aţi înjunghiat şi cu lâna lor v-aţi îmbrăcat şi nu v-aţi îngrijit de oile Mele. Pe cea slabă, n-aţi ridicat-o, pe cea bolnavă n-aţi tămăduit-o, pe cea rănită, n-aţi legat-o şi pe cea rătăcită n-aţi căutat-o. Şi s-au risipit oile Mele prin munţi, şi, prin tot dealul înalt, s-au împrăştiat oile mele, peste toată faţa pământului, şi nimeni nu se îngrijeşte de ele şi nimeni nu le caută." Pentru aceasta, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului: „Viu sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu, că voi face dreptate. De vreme ce oile Mele au fost lăsate pradă şi fără păstor şi oile Mele au ajuns mâncare tuturor fiarele cîmpului, iar păstorii Mei n-au purtat grijă de oile Mele, ci, păstorii s-au păscut pe ei înşişi, pentru aceea, voi lua oile Mele din gura lor şi ele nu vor mai fi pentru ei o pradă de mâncare."

    Cunoaşteţi, dar, înţelegeţi ce trebuie celor ce cârmuiesc, cât de mare primejdie vor avea, cei ce nu iau seama la cei ce li s-au încredinţat lor. Deci, egumenul, se cuvine să fie iscusit, isteţ şi treaz, spre mântuirea celor ce-i are sub stăpânire, şi să cunoască drumul şi umblarea fiecăruia. Pe cei necuvioşi, să-i mustre, de mână să-i ducă şi învăţăturile cele mai grele să-i înveţe, şi nu numai învăţăturile scripturilor să le arate ucenicilor, ci se cade, şi cu fapta să-i îndemne, spre osteneli; şi să adune şi să unească între ei, pe fraţi, spre mântuirea lor, de la cei mai înainte-stătători, până la cei mai mici, şi să le spună chinurile cele groaznice, pregătite leneşilor. Şi, aşa, lupii, văzând sârguinţa păstorului, vor fugi, şi turma oilor celor cuvântătoare se va păzi şi păstorii vor fi lăudaţi de Dumnezeu. A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.


 
Sursa:

vineri, 21 iunie 2019

Proloagele din 21 iunie de la Ohrida

Sfîntul Mucenic Iulian din Tarsu Ciliciei
        Iulian provenea dintr-o familie foarte nobilă, senatorială. El a vieţuit în Tarsul Ciliciei şi a luat mucenicia sub Diocleţian. Chiar dacă la vremea martiriului lui el nu era decît un tînăr în vîrstă  de  optsprezece ani, el era suficient de educat şi întărit în Sfînta Credinţă Creştină,  aşa încît    să-şi  dea viaţa pentru ea. Cezarul l-a tîrît după el din cetate în cetate timp de un an întreg, torturîndu-l în toate chipurile, ca să-l facă să se lepede de Hristos. Mama lui Iulian urma acestui cortegiu mereu, de departe.  Cezarul  a  arestat-o  pe mama lui  Iulian,  silind-o  să-şi convingă fiul să se lepede de Hristos, dar ea, stînd trei zile întregi de vorbă cu el în închisoare, l-a sfătuit şi l-a întărit tocmai dimpotrivă: adică să meargă la moarte cu mulţumire, cu nădejde  şi cu bucurie, arătîndu-i că a lui va fi marea biruinţă. Torţionarii atunci l-au legat  pe Iulian într-un sac, împreună cu şerpi, cu scorpii şi alte animale veninoase şi l-au aruncat în mare, iar pe mama lui Iulian au omorît-o în torturi. Dar sfintele moaşte  ale lui Iulian au fost aduse de valuri la mal, iar credincioşii le-au găsit şi le-au îngropat cu cinste  la Alexandria,  în anul 290. Mai după aceea aceste sfinte moaşte au fost mutate la Antiohia. Sfîntul Ioan Gură de Aur însuşi a rostit o minunată şi dumnezeiască predică la Sfîntul Mucenic Iulian: «Din gura mucenicului ieşea glasul lui cel  sfînt, iar împreună cu glasul şi o lumină care lumina mai  puternic decît razele soarelui [...] Luaţi un om bolnav, indiferent cît de groaznic, un posedat de diavol sau care şi-a pierdut minţile, şi aduceţi-l la racla în care se odihnesc  rămăşiţele  sfinte ale acestui sfînt  şi veţi vedea cum demonul sare şi fuge de la om, ca şi ars de foc. » Vădit este din aceste cuvinte că multe şi mari trebuie să fi fost vindecările de la moaştele Sfîntului Iulian.

Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Iulius şi Iulian
           Aceştia  erau  fraţi  de sînge ce se trăgeau din provincia grecească Mirmidonia. Ei din fragedă  copilărie  au  fost crescuţi  în credinţa creştină, sub legămîntul că toată viaţa  lor şi-o vor  închina  în  feciorie  Bisericii.  Iulius era presbiter [preot], iar Iulian era diacon. Ei au primit carte împuternicitoare de la împăratul Teodosie cel Mic, ca să distrugă capiştile idoleşti în întregul imperiu. Ca doi apostoli, aceşti doi fraţi au întors la credinţa creştină mulţi păgîni din Răsărit şi din Apus, şi au zidit biserici. Ei,  în timpul vieţii lor, au ridicat mai mult de una sută de locaşuri sfinte. S-au odihnit în Domnul cu pace, într-o localitate aproape de Milano. Locuitorii Milanului îl invocă pe Sfântul Iulius, mai ales cînd se află în primejdii din partea lupilor.


Sfântul Mucenic Archil al II-lea, Regele Georgiei
       Archil a fost fiul Regelui Ştefan şi nepotul marelui rege Georgian Wachtang. Regele Archil, mare Creştin şi apărător al Creştinismului, pentru aceea că nu s-a lepădat  de  Hristos, a fost torturat  de musulmani şi omorît prin tăierea capului la anul 744, în douăzeci de zile ale lunii martie. Era în vîrstă de optzeci de ani cînd a luat cununa  veşnicei   şi fericitei împărăţii a lui Hristos.
Pomenirea Sfântului Mucenic Luarsab al II-lea, Regele cetăţii Kartli din Georgia
          Tatăl lui Luarsab, George al X-lea, a luat mucenicia pentru credinţă, fiind silit să bea otravă de către Şahul Persan. Luarsab fiul lui a fost însă aruncat într-o temniţă din apropiere de Şiraz, în care a zăcut vreme de şapte ani. Apoi la porunca Şahului Abbas Întîiul, el a fost spînzurat în închisoare împreună cu doi dintre slujitorii lui, în douăzeci şi una de zile ale lunii iunie, la anul 1622. Deasupra mormîntului lui a fost văzută o lumină cerească.

Cîntare de laudă la Sfinţii Cuvioşi Iulius şi Iulian
             După ce a nouăzeci şi noua biserică Aceşti Sfinţi fraţi în Numele Celui Preaînalt au gătit de zidit, Diaconul Iulian pentru fratele lui sfînt Iulius Un mormînt a zidit. Iar cînd mormîntul i-a arătat, Iulius cu blîndeţe a zis:«Găteşte-te, frate al meu după trup, căci acest mormînt nu al meu, ci al tău este. Găteşte-te, căci tu, Mai înainte decît păcătosul tău frate Iulius La Domnul vei pleca.» Şi astfel după a Domnului voie, Iulius şi pe a o suta biserică O a zidit, La un anume loc  pustiu. Precum slăvitul Iulius a grăit, Astfel a şi fost. Căci fratele tînăr înaintea celui mai vîrstnic  S-a odihnit, Iar fratele mai vîrstnic a adăugat şi a suta biserică în salba sfântă de zidiri. Pe care săvîrşindu-o, Şi el însuşi întru Domnul întru sfântă adormire s-a săvîrşit.

Cugetare
         Cînd omul începe să se educe în lupta de  înfrînare a limbii şi păstrare a tăcerii, tăcerea i se pare lui, de-a lungul acestor eforturi, a fi ceva mai mic decît vorbirea. Un frate i-a zis odată Sfîntului Sisoe: «Aş vrea să-mi ţin inima mereu trează, dar nu pot.» Iar bătrînul a zis: "Dar cum vom putea noi oare să avem trezvia inimii, cînd uşa de intrare a gîndurilor în inima noastră, adică limba, stă veşnic deschisă?" Charillos, nepotul lui Lycurgus, a fost întrebat odată de unchiul lui de ce a promulgat atît  de  puţine  legi.  Iar  el a răspuns: «Celor ce vorbesc puţin nu le trebuie legi multe.»

 Cugetare
        Să  luăm  aminte  la vindecarea minunată a orbului Bartimeu(Marcu 10:46-52) La cum Bartimeu a strigat tare şi cu credinţă către Domnul ca să-l vindece, iar Domnul  l-a vindecat; La cum şi eu, avînd sufletul orbit,  şed lîngă drumul pe care trece Hristos, şi doar dacă voi striga către El, El mă va auzi, şi mă va vindeca.


Predică - Despre semănat şi secerat - Cel ce seamănă nedreptate seceră nenorocire
(Pildele lui Solomon 22 : 8).
               Dacă  lucrezi  fărădelege,  atunci  poate  că nenorocirea trece pe lîngă tine chiar în ziua în care ai nelegiuit fără ca să-ţi facă nimic, dar să ştii că ea a auzit glasul nelegiuirii şi negreşit va lovi la un timp pe care nici nu-l gîndeşti. Unele seminţe sînt dulci atunci cînd le semeni, dar amar este culesul lor. Uneori semănarea aceasta seamănă cu viaţa, dar la vremea culesului, vezi că roadele ei sînt  moartea. Fii cu băgare de seamă şi învaţă din Sfînta Scriptură: Eva prin prosteasca ei mîndrie neascultătoare a semănat nelegiuire, şi au venit peste ea chinurile naşterii de prunci în cumplite dureri. Cain a semănat fărădeleagea prin uciderea de frate şi a cules durerea unei cumplite  morţi. Sodoma şi Gomora au semănat fărădelege  şi au cules iadul unei morţi năprasnice. Fiii lui Eli Preotul cel Mare au semănat fărădelege, căci s-au întinat lîngă Cortul Legămîntului, şi au cules chinuri cumplite, căci rău au pierit în război. Adu-ţi aminte de Saul, de fărădelegile lui, şi de chinurile pe care le-a suferit pentru aceasta. Şi iară, adu-ţi aminte de Ahab şi de Izabela. Şi iară, adu-ţi aminte de Irod şi de Iuda. Şi iară, adu-ţi aminte de ieri, şi de alaltăieri, şi de răsalaltăieri, şi de toate zilele vieţii tale trecute, şi ascultă cuvintele acestea de toate zilele: "Cel ce seamănă nedreptate seceră nenorocire". Oare există loc locuit de oameni pe pămînt care să nu  aibă  aceste cuvinte ca învăţătură înaintea ochilor lor? Oare există acoperiş care să nu adăpostească sub el această cunoaştere? Oare există om viu care să nu fi văzut pe pielea lui adevărul acestor cuvinte în exemplele vii din jurul vieţii lui? O Atotînţelepte Doamne, dacă nu am cunoaşte Sfîntă Voia Ta, noi păcat nu am avea. Dar dacă Tu ne-ai dat nouă să o cunoaştem, O, Atotmilostive, dăruieşte-ne şi puterea să o împlinim pe ea cu scumpătate pînă la sfîrşitul zilelor vieţii noastre şi cea mai de pe urmă suflare de viaţă, Căci Ţie Se  cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.

Sursa:
http://www.doxologia.ro/sfantul-mucenic-iulian-din-tars#icoane
http://oca.org/saints/all-lives/2013/06/21

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4