Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

miercuri, 30 aprilie 2014

Proloagele din 30 aprilie

Luna aprilie în 30 de zile: pomenirea Sfântului Apostol Iacov
al lui Zevedei (+42)
       Sfântul Iacov, fiul lui Zevedei, era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari şi a fost frate cu Sfântul Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, şi era unul din cei doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie "de la vânarea peştilor". A fost numit Iacov cel Mare, spre a-l deosebi de Apostolul cu acelaşi nume, care a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului şi care s-a numit Iacov cel Mic. La chemarea Domnului, cei doi fraţi au lăsat mrejele şi pe tatăl lor şi au urmat pe Hristos. Ei ştiau, ca foşti ucenici ai Botezătorului, că Iisus este Mesia-Hristos şi credeau în El, luând aminte la învăţăturile ce ieşeau din preacurata Lui gură şi fiind martori la minunile făcute de El. Şi atât îi iubea Domnul, încât unuia i-a dat spre rezemare pieptul Său, iar celuilalt i-a făgăduit paharul pe care El Însuşi l-a băut. Însă şi ei atât L-au iubit pe Domnul şi atâta râvnă au arătat faţă de Dânsul, încât şi foc din cer au voit să pogoare peste cei ce nu credeau în El. Pe aceşti doi fraţi şi pe Petru, nicidecum nu-i lăsa Mântuitorul fără să le descopere mai mult decât celorlalţi Apostoli dumnezeieştile Lui taine, precum s-a petrecut pe Tabor, când a voit să-Şi arate slava dumnezeirii Sale, iar, mai târziu, în Ghetsimani, când le-a descoperit, tot lor trei, taina cea adâncă a Crucii şi a smereniei Sale. Tradiţia mărturiseşte că, după patima cea de bunăvoie, după Învierea şi Înălţarea Domnului la cer, după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacov a fost în Spania şi în alte părţi şi, acolo, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu şi că s-a întors la Ierusalim, învăţând cu toată îndrăzneala că Iisus este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii. Aceasta văzând-o, păgânii s-au pornit cu mânie mare şi au îndemnat pe Irod Agripa (41-44) să ridice prigoană asupra Bisericii lui Hristos, iar pe Iacov să-l ucidă. Deci, Irod a pus mâna pe câţiva din fruntaşii Bisericii, ca să-i piardă şi a ucis pe Iacov, fratele lui Ioan, cu sabia, iar pe Petru l-a închis în temniţă. Şi, spune tradiţia, că, după tăiere, ucenicii Sfântului Iacov, luând trupul învăţătorului lor, după dumnezeiasca povăţuire, l-au dus în Spania, unde şi până acum, la mormântul lui de la Compostella, se săvârşesc minuni, întru slava lui Iisus Hristos Dumnezeu, Cel ce este slăvit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, de toată făptura, în veci.
 
Întru această zi, cuvânt despre ascultarea de părinţi
        În zilele lui Teodosie cel Mare (379-395) era în Constantinopol un om, cu numele Iulian, îmbunătăţit cu viaţa şi foarte bogat în tinereţile lui. Şi avea un singur fiu, numit Teofil. Iar la bătrâneţe a sărăcit mult şi, neavând cele de nevoie pentru trup, a zis fiului său: "Fiul meu, iată, după cum vezi, eu sunt neputincios, şi atâta de sărac, încât nu am cu ce să te hrănesc şi nici cu ce să-mi petrec viaţa mea. Dar vreau să te rog pe tine ca să-mi faci o voie, pentru ca să mă uşurez şi eu, smeritul, să te învredniceşti, pentru ascultarea ta, de fericirea cerească." Iar acela a zis: "Spune-mi tată, orice pofteşti şi eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase." I-a zis lui bătrânul: "Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduinţă şi s-a dus la munte, ca să-l junghie, şi acela nu s-a dat înapoi, ci, şi lemnele le purta cu bucurie, cu osârdie purtând urma tatălui său. Şi nu numai aceasta ci şi mulţi alţii au ascultat pe părinţii lor. Aşa fă şi tu, fiule preaiubite, ascultă porunca mea şi nădăjduiesc de la Dumnezeu, cel iubitor de oameni, că nu te vei necăji pentru aceasta." Deci i-a zis lui Teofil: "Au voieşti şi tu să mă omori?" Iar tatăl a răspuns: "Să nu fie fiule, ca să fac o fărădelege ca aceasta; ci o poruncă să-mi împlineşti, să primeşti să te vând ca pe un rob al meu, ca să-mi uşurez bătrâneţile mele şi să nu umblu cerând, ca un sărac lipsit. Şi milostivul Dumnezeu va face milă cu tine pentru bunătatea aceasta, ca să-ţi dea ţie bogăţie nemăsurată întru această lume, iar sufletul tău să-l odihnească în sânurile lui Avram. Şi încă a doua poruncă să o păzeşti, până în ceasul morţii tale: de vei avea un lucru sau o slujbă, la care te va trimite domnul tău, să-ţi aduci aminte ca să te duci mai întâi la Sfânta Liturghie, când este vremea, apoi, iarăşi, du-te la slujba ta, după sfârşitul Liturghiei. De asemenea, să ai către Preasfânta Fecioară multă evlavie. Şi dacă vei face aşa, te va izbăvi Domnul de la o mare şi nesuferită furtună." Iar acela a răspuns: "După cum voieşti, părintele meu, aşa fă." Deci, a doua zi, a vândut Iulian pe fiul său unui dregător al palatului, Constantin cu numele. Acesta ţinea mult la tânăr, pentru multa lui ascultare, pentru înfrânarea şi păzirea curăţiei şi smerenia lui, pentru frumuseţea feţii lui, pentru cunoştinţa şi învăţătura lui. Şi îl însoţea totdeauna la plimbare şi la masă, pentru că-l slujea cu sârguinţă. Deci, într-una din zilele acelea, ducându-se la palatul împărătesc, domnul său a uitat acasă un hrisov cu însemnări de seamă şi l-a trimis pe Teofil să alerge, în grabă, să-l aducă. Iar tânărul a alergat, pe cât a putut, şi, intrând în cămara dregătorului cu îndrăzneală a luat hrisovul. În ceasul acela, însă, acolo, femeia dregătorului se desfrâna cu un rob al ei, iar tânărul n-a căutat la ei, în graba lui. Însă ticăloşii aceia, care au făcut păcatul, au cugetat rele asupra lui. Deci, venind dregătorul, i-a zis lui femeia: "Pentru aceasta ai cumpărat pe neruşinatul de rob, ca să vină în pat să se desfrâneze cu mine? Că dacă n-aş fi strigat ca să-mi ajute cutare, lua cinstea mea păgânul acela. Au sunt de neam prost şi nenorocit, de m-ai defăimat? Aşa mă jur pe părinţii mei şi pe mântuirea sufletului meu, de nu voi vedea mâine tăiat capul întru tot îndrăzneţului şi al obraznicului robului aceluia, nu stau nici un ceas mai mult în casa ta, ci mă despart de tine şi îmi iau zestrea mea." Acestea auzindu-le, dregătorul s-a mâniat asupra robului şi a făgăduit să-i facă voia ei. Şi, a doua zi, s-a întâlnit în palat cu judecătorul cetăţii şi i-a zis: "Mâine de dimineaţă îţi trimit pe un rob al meu, să-i tai capul lui, şi să-l pui într-o pânză, să-l pecetluieşti şi să mi-l trimiţi". Iar judecătorul a zis: "Eu nu fac nedreaptă judecată, trebuie să mărturisească trei oameni, în scris, că este vrednic de moarte, ca să-l omor." Atunci, dregătorul a zis înaintea a trei martori: "Am cumpărat un rob tânăr şi acela a silit pe doamna mea, ca să doarmă cu dânsa." Acestea zicând, a luat mărturie scrisă şi aşa a primit judecătorul ca să-l omoare.Deci, când s-a făcut ziuă, a strigat dregătorul pe acel nevinovat, zicându-i lui: "Du-te la judecător şi îi spune lui că îl felicit şi să-mi trimită răspuns." Şi Teofil ducându-se, a trecut pe lângă o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în care se slujea. Atunci şi-a adus aminte de părinteasca poruncă şi, intrând în biserică aceea, a rămas până la încheierea slujbei. Deci, robul cel rău, acela care se desfrânase cu femeia dregătorului, văzând că a zăbovit judecătorul ca să trimită capul lui Teofil, a zis dregătorului: "Să mă duc eu să-l aduc, dacă porunceşti." Iar acela a zis lui: "Du-te." Şi acesta, alergând, ca şi când ar fi vrut să ia o comoară de mult preţ şi ajungând la casa judecătorului, a intrat, felicitându-l pe dânsul, în numele dregătorului. Dar acolo sta ascuns călăul, cu sabia ascuţită, şi i-a tăiat capul lui îndată. Şi, spălându-l, l-a înfăşurat într-o pânză. Iar, când a vrut să-l pecetluiască, iată, a ajuns şi robul cel credincios şi fără de vicleşug, după ce s-a isprăvit Liturghia. Şi, felicitând pe judecător, a luat de la dânsul capul pecetluit într-un sorţ, neştiind ce are înăuntru.Când s-a întors la stăpânul său, toţi s-au minunat şi, mai ales doamna lui; că l-au trimis să-i taie capul, iar el s-a întors sănătos. Şi, întrebându-l pe dânsul ce a adus acela a răspuns, zicând: "După cum mi-ai poruncit, doamne al meu, am felicitat pe judecător şi, îndată, mi-a dat lucrul acesta, să ţi-l aduc, eu nu ştiu ce este înăuntru." Deci, luându-l şi despecetluindu-l, au aflat capul desfrânatului. Iar, desfrânata s-a îngrozit şi a rămas fără glas mult timp. Apoi, după ce şi-a venit în mintea ei, a înţeles judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu. Şi, fiindu-i frică, ca nu cumva, să pătimească ceva asemenea şi ea, ca o pricinuitoare a răului, a plâns din toată inima şi a mărturisit cu îndrăzneală fărădelegea ei, zicând: "Domnul meu, eu ticăloasa şi nenorocita sunt pricina răului acestuia. Şi mă tem să nu pătimesc, cumva, după lucrurile mele, că nu este lucru ascuns, cum zice glasul Domnului, care să nu se facă arătat. Iată, sunt astăzi trei ani şi jumătate de când fac păcatul acesta, cu robul tău cel omorât şi tu n-ai ştiut, iar robul acesta tânăr este curat şi păcat nicidecum nu a făcut, ci, cu nedreptate l-am defăimat, eu ticăloasa. Pentru aceasta, Domnul cel drept a iubit dreptatea, dând fiecăruia după lucrurile lui. Deci, iartă-mă pe mine, domnul meu, pentru îndurările lui Dumnezeu, că de astăzi, înainte nu-ţi voi mai greşi ţie." Şi au luat toţi frică şi spaimă, slăvind pe Domnul cel iubitor de oameni, că niciodată nu trece cu vederea pe cela ce face voia Lui. Atunci, dregătorul a întrebat pe Teofil, să-i spună toate cele despre dânsul, adică petrecerea lui şi faptele lui cele bune. Şi acela i-a povestit despre bunul neam, cel mai dinainte al tatălui său, şi sărăcia cea mai de pe urmă, despre ascultarea pe care a făcut-o, de s-a vândut ca rob, ca să hrănească pe tatăl lui cel bătrân şi despre porunca pe care i-a dat-o, ca să se ducă la Sfânta Liturghie şi celelalte. Iar dregătorul, acestea auzindu-le, l-a luat pe dânsul nu ca pe un rob, ci ca pe un fiu al lui adevărat, mâncând împreună cu dânsul şi împreună petrecând. Şi nu numai aceasta, ci şi moştenitor l-a scris, la toată averea lui. Pentru aceasta, şi noi iubiţilor, să ne tememe de judecata lui Dumnezeu şi să ne ducem la biserică şi să stăm cu frică şi cu cutremur până la sfârşitul Liturghiei, ca şi cum am vedea cu ochii cei trupeşti pe Însuşi Stăpânul Hristos, care va să ne judece pe noi, în ziua cea înfricoşătoare a învierii celei de obşte; şi să nu ieşim afară până nu se va sfârşi slujba, şi nici să nu îndrăznească cineva să vorbească în biserică. Iar acela care iese din biserică, fără de mare nevoie, sau va vorbi de grijile trupeşti, se aseamănă lui Iuda, care s-a sculat de la Cina cea de Taină şi, ca un nemulţumitor, s-a dus şi l-a vândut pe Hristos.

Întru această zi, cuvânt din Limonar,
despre un tânăr izbăvit de la moarte
          Ne-a spus nouă ava Paladie: "Un oarecare om a fost prins făcând furtişag şi, după lege fiind pedepsit, grăia că şi altul a fost tovarăş cu el. Deci, acela de care zicea hoţul era un tânăr, ca de douăzeci de ani. Şi au fost mult bătuţi amândoi, iar tânărul grăia: "N-am făcut furtişag şi nici n-am fost cu el." Şi mult chinuindu-i pe dânşii, i-au osândit ca să-i spânzure pe lemn. Şi, dacă au ajuns la locul osândirii, au vrut ostaşii dregătorului să-l spânzure întâi pe cel tânăr. Iar tânărul s-a închinat ostaşilor, zicând: "Vă rog, pentru Domnul, întoarceţi-mă spre răsărit, ca să iau aminte la Cel răstignit." Au grăit lui ostaşii: "Pentru ce grăieşti aceasta?" A răspuns lor tânărul: "Domnii mei, am numai şapte luni, eu, ticălosul de când am luat Sfântul Botez şi m-am făcut creştin." Şi, auzind aceasta, ostaşii au lăcrimat pentru tânăr. Iar, bătrânul, auzind a răcnit foarte şi a zis ostaşilor: "La Serapis şi la Cronos, faceţi-mă pe mine a lua aminte." Atunci, aflând ostaşii credinţa cea rea a bătrânului, au lăsat pe tânăr şi l-au spânzurat pe bătrân. Şi, spânzurând ei pe bătrân, iată un ostaş călăre, trimis de la dregător a venit degrabă, cu porunca de a nu spânzura pe tânăr, ci a-l aduce la curtea împărătească. Şi s-a făcut bucurie mare ostaşilor şi tuturor celor ce erau de faţă şi l-au dus pe el înaintea divanului şi l-a slobozit pe el împărăţia. Iar tânărul, aflând de izbăvire, când nu mai nădăjduia, îndată s-a dus şi s-a făcut călugăr. Iar aceasta am scris-o, să-mi fie, şi mie şi vouă, de folos ca să cunoaştem că ştie Dumnezeu a-i izbăvi din năpastă pe cei binecredinciosi. Căruia este slava acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
  
Proloagele de la Ohrida 30 aprilie 
Pomenirea Sfîntului Apostol Iacov
      Iacov a fost feciorul lui Zevedei, fratele lui Ioan şi unul dintre cei Doisprezece Apostoli. La chemarea Stăpînului Hristos lacov a părăsit mreaja lui de pescar şi pe tatăl său şi, împreună cu fratele lui Ioan au urmat fără preget chemării Mîntuitorului. El era unul din acea treime de apostoli în faţa cărora Domnul a descoperit cele mai mari minuni, căci în faţa lor S-a schimbat la faţă pe Muntele Thavor, şi lor le-a fost dat să fie martorii agoniei Lui din Grădina Ghetsimani, mai înainte de Patima Lui. După Pogorîrea Sfîntului Duh, Sfîntul Apostol lacov a predicat Evanghelia în mai multe locuri, călătorind pînă în Spania. După ce s-a întors din Spania, iudeii au început să se certe cu el din pricina interpretării Sfintei Scripturi, dar nici unul dintre ei nu a putut să-i stea împotrivă, nici măcar un anume vrăjitor, Hermoghenes. Hermoghenes şi discipolul lui, Filip, au fost învinşi de puterea adevărului predicării lui Iacov, şi binevoind Domnul, amîndoi au venit la Sfîntul Botez. Dar iudeii nu s-au lăsat, ci l-au clevetit pe apostol înaintea lui Irod, înduplecîndu-l pe un anume Iosia să îl atace pe faţă pe Iacov. Dar Iosia, văzînd purtarea nobilă şi curajoasă a apostolului, şi ascultînd predica lui cea limpede care arăta fără putinţă de tăgadă adevărul, s-a pocăit şi a crezut în Hristos. Cînd Iacov a fost osîndit la moarte, acest Iosia a fost osîndit şi el împreună cu apostolul. Pe drum înspre locul de ucidere, Iosia îl ruga cu lacrimi pe Apostolul Iacov să îl ierte pentru atacurile lui josnice şi mîrşave la care îl înduplecaseră iudeii. Apostolul l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat şi i-a zis: „Pace ţie şi deplină iertare!" Amîndoi şi-au plecat capetele sub sabie, şi murind s-au înălţat la Domnul, pe Carele L-au iubit şi Căruia I-au slujit. Sfîntul Apostol Iacov a luat cununa muceniciei la Ierusalim, în anul 45. Trupul lui a fost mutat în Spania, unde la sfintele lui moaşte se lucrează minuni pînă în ziua de astăzi. 
Pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru 
 Donat, Episcopul Evirei
       Acest sfînt părinte a fost Episcop în oraşul Evira din Albania. El a fost hărăzit de Domnul cu marele dar al facerii de minuni, cu care el lucra mari şi minunate lucrări spre folosul oamenilor. Sfîntul Donat a preschimbat apa amară în apă dulce, a adus ploaie în timp de secetă, a vindecat-o pe fiica regelui de nebunie, a înviat un om din morţi. Mortul cel înviat îşi plătise, înainte de a muri, datoria pe care o avea către oarecine. Dar acel ticălos creditor voia să mai capete de la acel om banii o dată, şi aşa, auzind că a murit, s-a dus la văduva lui şi a cerut cu glas mare şi ticălos să i se dea înapoi păruta datorie. Văduva a plîns şi a alergat la episcop. Sfîntul Donat l-a sfătuit pe ticălosul creditor să aştepte cel puţin pînă cînd se îngroapă mortul şi numai după aceea să aducă vorba de datorie. Dar creditorul a bătut din picior cu obrăznicie. Atunci Sfîntul Donat a venit lîngă mort şi a strigat: „Scoală-te, frate, şi vezi-l pe creditorul tău!" Atunci mortul s-a ridicat din coşciug şi cu privire mînioasă a căutat către ticălosul creditor şi i-a spus răspicat unde şi cînd i-a întors toată datoria. I-a cerut şi hîrtia cea scrisă şi semnată care arăta împrumutul banilor. Creditorul înfricoşat a scos tremurînd chitanţa, pe care omul înviat a rupt-o în bucăţi, după care s-a întins înapoi în coşciug şi a murit. Sfîntul Donat a adormit cu pace la bătrîneţe adîncă strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti, la anul 387. Sfintele sale moaşte se odihnesc la Evira, în Albania, fiind de ajutor minunat credincioşilor, pînă în ziua de astăzi. 


Pomenirea Sfintei Muceniţe Arghira
          Această Nouă Muceniţă s-a născut la Brusa, din părinţi binecredincioşi. De îndată ce Arghira s-a cununat după rînduială cu un bărbat creştin, un anume turc din vecinătate s-a aprins de necurata poftă faţă de ea şi a chemat-o cu neruşinare să trăiască cu el. De Hristos iubitoarea Arghira a respins cu hotărîre murdara îndrăzneală a necuratului turc. Acesta, turbat de ură, s-a dus şi a clevetit-o la judecător, cum că mai întîi ar fi vrut să treacă la Islam dar mai apoi s-a răzgîndit. Această Sfîntă Arghira a petrecut începînd cu acel ceas cincisprezece ani de temniţă grea, fiind tîrîtă din tribunal în tribunal, şi din oraş în oraş, pentru că nu a voit să se lepede de credinţa ei în Hristos, pre Carele L-a iubit mai presus decît orice pe pămînt. Ea la sfârşit a murit într-una din închisorile din Constantinopol, la anul l725. 
Cîntare de laudă la Sfîntul Apostol Iacov
       Iacov al lui Zevedei unul dintre cei trei ucenici a fost Care de vederea tainelor Domnului s-au învrednicit. El pre Domnul a văzut Carele schimbatu-Sa la faţă, în veşmînt alb ca lumina, Faţa Lui ca soarele strălucind. El pre Domnul a văzut rugîndu-Se cu picuri de sînge, În Grădina Ghetsimani, Ca un prizonier în temniţa lumii. De această nepotrivire Iacov s-a tulburat, Pînă cînd însuşi Domnul cu Lumina învierii Pre Apostolul Său l-a luminat. Domnul înviind, Iacov a crezut; Tulburarea lui grea s-a risipit ca un fum. Iar cînd Duhul S-a pogorît pre Apostoli luminînd, Iacov de nebiruită putere s-a covîrşit. El războiul în contra a demonilor stăpînire Cu putere, zi şi noapte, a purtat. El cu minuni mari, de Hristos hărăzitul, Numele lui Dumnezeu către popor şi popoare, Spre a Domnului slavă, a purtat: Pînă cînd Numele lui Hristos Dumnezeu În întreaga lume a stălucit. Zadarnic Irod sîngerosul Capul Apostolului L-a tăiat; Căci pe al viteazului său cap Domnul Cununa biruinţei A aşezat.
 

Cugetare
       Un bătrîn şi plin de cucernicie monah se afla pe patul de moarte. Fraţii şi prietenii lui s-au strîns în jurul lui să-l plîngă. Din această pricină, bătrînul a rîs de trei ori. Fraţii l-au întrebat: „De ce rîzi?" Iar bătrînul a zis: „Am rîs prima oară pentru că vouă tuturor vă este frică de moarte, a doua oară pentru că nici unul dintre voi nu este gata de moarte şi a treia oară pentru că eu plec de la muncă la odihnă." Iată, aceasta este moartea dreptului! Anume, că lui nu îi este frică de moarte. El este pregătit pentru moarte şi gata de ea. El vede că prin moarte trece de la viaţa cea grea şi împovărătoare la veşnica odihnă. Cînd natura omului contemplă starea care era a sa dintru început în Grădina Raiului, atunci el vede moartea ca fiind ceea ce şi este: ceva cu totul nefiresc, precum nefiresc este şi păcatul. Căci moartea îşi are izvorul în păcat. Pocăindu-se în timpul vieţii şi curăţindu-se prin lacrimi de păcat, omul vede că moartea nu mai este ultima anihilare, ci dimpotrivă, poarta spre veşnicie. Dacă uneori drepţii se roagă lui Dumnezeu pentru prelungirea vieţii lor pe pămînt, atunci ei nu fac aceasta pentru că ar iubi viaţa lumească sau pentru că le-ar fi frică de moarte, ci numai şi numai spre a mai cîştiga timp de pocăinţă şi de curăţire a păcatelor, astfel încît să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu mai vrednici şi mai curaţi. Iar dacă unii drepţi arată frică în ceasul morţii, frica lor nu este frica de moarte, ci de Dreapta Judecată a lui Dumnezeu. Oare, văzînd o astfel de frică a drepţilor, ce fel de spaimă nu ar trebui să-i cuprindă pe cei care trăiesc şi mor veşnic nepocăiţi?!
 
Luare aminte
       Să luăm aminte la Stăpînul Iisus Hristos Cel Care S-a înălţat la ceruri: La cum toată forţa gravitaţională a pămîntului nu a putut să împiedice înălţarea Trupului Domnului la cer; La cum, prin Sfîntă înălţarea Lui, Domnul S-a arătat pe Sine deasupra legilor fizice ale firii.
 
Predică - 
 
Despre luminarea lui Hristos
Deşteaptă-te, cel ce dormi, şi te scoală din morţi şi
te va lumina Hristos
(Efeseni 5: l4).
 

         Sfântul Apostol Pavel, ca şi toţi ceilalţi apostoli şi sfinţi ai lui Dumnezeu, învaţă tot ceea ce învaţă întotdeauna din propria lor trăire şi experienţă, căci Credinţa în Hristos este trăire, iar nu teorie şi sofisticărie omenească, însuşi Pavel fusese mai înainte ca şi unul ce duhovniceşte dormea somnul necunoaşterii, fiind duhovniceşte ca şi mort, atîta vreme cît îi prigonea sîngeros pe Creştini şi Credinţa Creştină. Dar Sfântul Apostol Pavel s-a deşteptat, s-a ridicat, s-a sculat din moartea duhovnicească şi atunci l-a luminat pre el Hristos. Sfântul Apostol Pavel se cunoaşte pe sine încă din timpul în care duhovniceşte dormea somnul morţii, el cunoscînd şi ţinînd pururea minte cum s-a deşteptat, s-a ridicat, a înviat şi l-a luminat Hristos. Iar ceea ce el însuşi cunoaşte despre sine în calitate de creştin, acelea le recomandă şi credincioşilor. Ca apostol, el se vede pe sine în acea lumină mare care l-a luminat, şi crede că toţi oamenii, dacă doresc, pot să o cunoască şi ei. Căci lumina nu este a lui sau doar a lui, ci ea este Lumina lui Hristos. A lui este doar dragostea pentru acea Lumină, Care este Hristos.Dar lumina lui Hristos trebuie să fie chiar de la început, aşa cum ea trebuie să fie şi la sfîrşit. Căci, fără lumina lui Hristos, omul nu se poate deştepta, ridica, şi învia din morţi, tot aşa cum nici după această deşteptare şi înviere nu poate singur, prin singurele lui eforturi, să vieţuiască mereu şi mereu mai mult în credinţă, sau să moară cu nădejdea învierii. Hristos este de trebuinţă şi la început, şi la sfîrşit. Aşa cum braţul şi mîna părintelui îi trebuieşte copilului care este în pericol să se înece, ca să se prindă de ea şi să iasă la uscat, ca să se ţină strîns de ea spre a nu fi în pericolul de a se îneca din nou, aşa şi Hristos le trebuieşte celor care stau mereu în pericolul înnecării în marea păcatelor. Apostolul Pavel însuşi a primit lumina lui Hristos pe drumul Damascului, încă de mai înainte de a fi creştin, şi apoi a primit-o din nou, mai tîrziu. Prima luminare a fost convertirea sufletului lui la Hristos, iar a doua luminare a fost consfinţirea lui în Hristos. Prima luminare o primim şi noi toţi prin Sfîntul Botez, iar a doua prin credinţa vieţii noastre conştiente şi păzirea poruncilor Domnului. Toţi cei care nu au această luminare a lui Hristos, sau care primind-o, au pierdut-o, sînt ca şi unii ce dorm somnul morţii. O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Atotmilostive, deşteaptă-ne pre noi, ridică-ne pre noi şi ne învie pre noi, căci acestea toate noi singuri nicicînd nu le putem fără Tine, Căci Ţie Se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.
 

Sursa:

marți, 29 aprilie 2014

Proloagele din 29 aprilie

Luna aprilie  în 29 de zile, pomenirea Sfinţilor nouă Mucenici, care au pătimit în Cizic (303-305).
     Cetatea Cizicului se află în Asia Mică, lângă marea Helespontului, care desparte Asia de Europa. Și era Cizicul acesta la hotarul cu Troda, unde vasul alegerii, Sfântului Pavel, a pus, cel dintâi, sămânța cuvântului lui Dumnezeu. Dar, până la marele Constantin, cetatea Cizicului nu avea mulți creștini, din pricina păgânilor împărați ai Romei, care prigoneau Biserica lui Hristos. Că dădeau înfricoșate porunci și trimiteau crânceni dregători, prin toate țările împărăției romanilor, și-i sileau pe toți cetățenii să se închine la idoli, iar cei ce nu se supuneau, cu groaznică moarte erau pedepsiți. Atunci, mulți credincioși se ascundeau, fugind prin munți și prin pustii, iar alții, mai tari în credință, râvnind să mărturisească la arătare numele lui Hristos, își puneau sufletul lor pentru El. Așa a fost și cu acești nouă bărbați viteji, nemișcați în dreapta credință, arzând de râvnă pentru Dumnezeu, ale căror nume sunt acestea: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostin, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie și Filimon. Că, fiind ei din locuri și țări diferite, s-au adunat în Cizic, și nebăgând în seamă groaznicile chinuri împărătești și frica de tirani, preaslăveau pe Hristos-Adevărul și defăimau cinstirea idolilor, ca pe o închinăciune adusă diavolului. Aceasta văzând-o slujitorii, îndată, ca niște lupi pe oi, i-au prins cu sălbăticie, pe cei nouă bărbați și fără de omenie legându-i, i-au dus la judecată înaintea dregătorului cetății Cizic. Și au fost aruncați în temniță și chinuiți, ca să se lepede de Hristos și să jertfească idolilor, dar Mucenicii lui Hristos nu s-au depărtat de Domnul, rușinând și ocarând pe stăpânitori. Drept aceea, li s-au tăiat capetele și tot în acel loc li s-au îngropat și trupurile. După câțiva ani, însă, împărățind Marele Constantin, a încetat prigoana și lumina dreptei credințe a răsărit în toată lumea. Atunci și în Cizic, binecredincioşii creștini au scos din pământ moaștele Sfinților nouă Mucenici, pe care, găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă și au zidit o biserică pentru pomenirea lor. Și s-au înmulțit, de atunci, creștinii în Cizic și multe tămăduiri și minuni s-au făcut prin acele sfinte moaște. Tot prin puterea lor a fost eliberat, din temniță și Elevsie, episcopul Cizicului, murind în războiul cu perșii împăratul Iulian, luptătorul împotriva credinței, care-l băgase la închisoare. Și strălucea cetatea Cizicului cu lumina sfintei credințe, întărindu-se, ca și cu un zid nesurpat, prin mijlocirile acelor Sfinți Mucenici, către Dumnezeu cu ale căror sfinte rugăciuni, să ne învrednicim și noi de darul și de mila Domnului nostru Iisus Hristos, totdeauna acum și în veci. Amin.  
  


 Întru această zi, cuvânt despre călugărul cel învăţat de o femeie.
     Ne-a spus nouă un părinte că, din viața de obște, a fost trimis un frate, la slujbă în sat. Și era un mirean, care locuia în sat la care de multe ori venea călugărul, iar el îl primea pe dânsul cu credință. Și avea omul acela o fiică văduvă, care puțin viețuise cu bărbatul ei. Iar fratele, de multe ori intrând și stând la dânșii, a fost biruit cu gândul spre dânsa, iar ea, cuminte fiind, a priceput gândul lui și se păzea să nu vie înaintea lui. Iar, într-una din zile, s-a dus tatăl ei în cetate, pentru oarecare trebuință, lăsând-o pe ea acasă. Și, venind fratele a aflat-o pe dânsa singură în casă și i-a zis ei: "Unde este tatăl tău?" Iar ea a zis: "În cetate." Iar el a început să se tulbure spre dânsa și a vrut a se atinge de ea. Iar ea, cu înțelegere, a grăit lui: "Nicidecum să nu te tulburi, părinte; tatăl meu până mâine nu vine și aici numai amândoi suntem. Însă știu că voi, călugării, nimic nu faceți fără de rugăciune. Scoală-te, dar, și te roagă lui Dumnezeu și ce-ți va spune ție în inima ta, aceea să faci. Iar el, nevrând, mai mult se tulbura. Iar ea, văzând aceasta, a grăit lui: "Avut-ai cândva femeie?" Iar el a zis: "Nu, și pentru aceasta, vreau să știu ce este." Iar ea a zis: "Pentru aceasta te tulburi?" Și, vrând a-i potoli patima lui și a-i astâmpăra aprinderea lui, a zis: "Acum sunt la sorocul femeiesc și nimeni nu poate a se apropia de mine." Și fratele, auzind de la dânsa unele ca acestea și altele mai multe, venindu-și în sine, a început a plânge. Iar ea, văzându-l pe el că și-a venit în sine, a început a-i grăi lui: "De te-aș fi ascultat pe tine și am fi săvârșit păcatul, cu ce ochi aș fi căutat la fața tatălui meu? Și, tu, mergând la mănăstirea ta, cum ai fi ascultat ceata sfinților părinți, cântând și slăvind pe Dumnezeu? Deci, rogu-te pe tine, deșteaptă-te și să nu cutezi, pentru o mică poftă, să-ți pierzi ostenelile faptelor celor bune, de atâția ani, și să te lipsești de veșnicele bunătăți." Și, auzind acestea, fratele s-a dus mulțumind lui Dumnezeu, că, prin bună înțelegerea ei, nu l-a lăsat pe el a pieri până la sfârșit. Și a mărturisit tuturor ceea ce s-a întâmplat. Dumnezeului nostru, slavă, acum și pururea şi-n vecii vecilor, Amin! 
 

Proloagele de la Ohrida din 29 aprilie 
Pomenirea Sfântului Vasile al Ostrogului
      Sfîntul Vasile s-a născut la Popova, un sat din Herţegovina, din părinţi simpli şi temători de Dumnezeu, încă din tinereţe el era plin de dragostea de biserică şi de Dumnezeu, şi ajungînd la vîrsta adultă el a intrat călugăr în Mînăstirea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Trebinie. Ca monah el s-a făcut repede cunoscut pentru viaţa lui plină de rîvna tuturor nevoinţelor monahiceşti. Căci Sfîntul Vasile lua asupră-şi nevoinţă peste nevoinţă, fiecare tot mai grea faţă de cea pe care o avusese mai înainte. După o vreme, el a fost ridicat, în pofida voinţei lui, Episcop de Zahum şi Skenderia. Ca ierarh el a locuit mai întîi la Mînăstirea Tvrdoş, iar de acolo, ca un bun păstor, şi-a întărit toată turma în Credinţa Ortodoxă, păzind-o de cruzimile turcilor şi de viclenia latinilor [romano-catolicilor]. Dar cînd sfinţitul Vasile a fost împresurat din toate părţile de duşmanii lui care voiau să-i scoată sufletul, pe al lui şi pe al turmei, şi cînd Tvrdoş a fost devastată de turci, el a hotărît să plece la Ostrog, unde a dus o viaţă de încă şi mai aspre nevoinţe, păzindu-şi de acum turma sa cu rugăciunea cea cu picuri de sînge, făcută noaptea şi ziua. El a adormit în Domnul cu pace, în veacul al şaisprezecelea, lăsînd în urmă sfintele sale moaşte întregi şi făcătoare de minuni, pînă în ziua de astăzi. Minunile care se lucrează la racla Sfîntului Vasile din Ostrog sînt nenumărate. Creştini, dar şi musulmani vin la aceste sfinte moaşte şi îşi află vindecarea celor mai grele şi mai cumplite boli. La aceste sfinte moaşte are loc un mare pelerinaj anual, la Sfântul Praznic al Pogorârii Sfântului Duh.
Pomenirea Sfîntului Preacuvios Memnon,  Făcătorul de Minuni
      Memnon s-a dăruit încă din tinereţe postului şi rugăciunii, curăţindu-şi sufletul de patimi pînă la o asemenea măsură încît inima lui s-a făcut sălaşul Duhului Sfânt. El a vindecat boli incurabile şi a făcut nenumărate alte feluri de minuni. El apărea pe mare în mijlocul furtunilor şi mîntuia corăbieri de la moarte, cu tot cu corăbiile lor. El a adormit cu pace în Domnul în veacul al doilea, strămutîndu-se la cereştile curţi ale Stăpînului Hristos.

Cîntare de laudă la Sfântul Vasile de Ostrog
         O Sfinte Părinte Vasile, plăcutule al lui Dumnezeu, Minunatule vindecător a toată neputinţa ! Tu cu puterea lui Hristos, pre Carele L-ai iubit, Bolile cele grele ale oamenilor le-ai vindecat ! Şi întru această zi tu vindeci pe cei ce te cinstesc, Pre cei ce fierbinte cred în Dumnezeul Cel Viu. Nu pregeta de la a noastră ajutorare, O tu cel ce eşti slava poporului sîrb ! Nu pregeta rugăciuni s-aduci pentru noi păcătoşii înaintea Tronului lui Dumnezeu. Tu eşti sfântul lui Dumnezeu, de El încununat cu veşnică slavă. Iar sfinţii cei mai adevăraţi oameni sunt, cu duhul viu, puternic. În tine noi un om adevărat vedem, liber de păcat, şi plin de darul vindecării, din belşug. În tine focul harului Duhului Sfânt pururea este, statornic în tine sălăşluieşte dragostea lui Hristos Cel înviat. Noi ţie îţi mulţumim şi lui Dumnezeu Cel Atotputernic, căci prin tine către noi Domnul îşi varsă mare milostivirea Sa: prin tine, sfîntul Lui, cel cu chip minunat de înger; prin tine, Vasile al neamului nostru sârb, plăcutul lui Dumnezeu!
Cugetare
      Nimic nu se poate ascunde de la faţa Atotcunoscătorului Dumnezeu. El în fiecare clipă cunoaşte cele ce se lucrează pe pământ, atât în afara, cât şi înlăuntrul sufletelor oamenilor. Nici o singură intenţie, nici o singură dorinţă, nici un singur gând nu poate ascunde omul de Dumnezeu. Căci cum ai putea să ascunzi de Dumnezeu ceea ce nu poţi ascunde nici de oameni, atunci când ei sînt sfinţii lui Dumnezeu? Într-o zi Ţarul Ivan cel Groaznic a venit la biserică să se roage lui Dumnezeu. În aceeaşi biserică stătea la rugăciune şi Fericitul Vasile cel Nebun pentru Hristos. Este adevărat că Ţarul venise să se închine, dar el în biserică se afla doar cu trupul, căci cu inima se afla pe Dealul Rîndunicii, unde la ora aceea îşi zidea un palat, în tot timpul Sfintei Liturghii Ţarul nu s-a gîndit la nimic altceva decît cum să-şi lărgească şi să-şi zidească mai bine acel palat. După încheierea sfintei slujbe Ţarul l-a remarcat pe Vasile şi l-a întrebat: „Unde ai stat până acum?" Vasile a răspuns: „În biserică." După care îndată Vasile l-a întrebat el pe Ţar: „Dar tu, Ţarule, unde ai stat până acum?" „Şi eu am fost aici, în biserică," a răspuns Ţarul. Dar la aceste cuvinte sfântul cel mai înainte văzător a zis: „Nu grăieşti adevărul, Ivanuşca, căci eu te-am văzut cum în gând te învîrteai încoace şi încolo pe Dealul Rîndunicii, ca să îţi zideşti palat!"
Luare aminte
        Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Cel Care S-a înălţat la cer: la cum El, după ce i-a binecuvântat pe ucenicii Săi, a fost înălţat deasupra pămîntului şi purtat la cer; la cum ucenicii au privit la El cum se înalţă, pînă când un nor L-a ascuns vederii lor.
Predică: Despre iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoştinţă
           Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, 
ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu(Efeseni 3, 19).
Iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă!
         Mai presus, nu de cunoştinţa lui Dumnezeu, ci de cunoştinţa omului celui întunecat şi otrăvit de păcat. Cunoştinţa lui Dumnezeu este egală cu iubirea lui Dumnezeu, nici una dintre acestea două nefiind mai mare decît cealaltă. Dar cunoştinţa omului celui înstrăinat de Dumnezeu nu are cum să cuprindă dragostea Lui, dată la iveală prin Stăpînul Iisus Hristos. Dumnezeu îl cunoaşte pe om, dar omul nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Dumnezeu l-a hărăzit pe om cu facultatea cunoaşterii tocmai ca, din contemplarea zidirii şi din descoperirile şi prorociile Legii Vechi, omul să poată să vină până la cunoaşterea lui Dumnezeu Însuşi. Dar omul nu a voit să se plece urcării acestor trepte către El. Dumnezeu a binevoit apoi să învingă răul din om prin arătarea iubirii, prin care să-l tragă pe om către Sine. De aceea Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, S-a răstignit şi a suferit pentru oameni pînă la moarte. Asemenea iubire negrăită a lui Dumnezeu faţă de oameni, care covîrşeşte toată mintea, a rodit în mulţi şi i-a întors pre mulţi la Dumnezeu, adică i-a făcut să cunoască pe Dumnezeu, căci prin această iubire primiseră deja o cunoaştere nouă, curată şi luminată. Dar pe mulţi i-a şi nedumerit iubirea lui Dumnezeu, căci ea nu se potrivea cu înţelegerea lor întunecată şi otrăvită de păcat. Ca să cunoaşteţi, zice Apostolul. Dar cum putem noi, fraţilor, să cunoaştem ceea ce este dincolo de cunoaştere şi dincolo de înţelegere ? Noi nu vom putea cunoaşte altfel decît prin schimbarea minţii noastre, printr-o trezire şi ascuţire a minţii noastre, printr-o iluminare şi privire în sus a minţii noastre, pe scurt: prin dobândirea unei noi minţi, care să aibă putinţa de a cunoaşte iubirea lui Hristos, cea care este mai presus şi dincolo de mintea păcătoasă cea de obşte a omului. O, adâncimea înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu ! Oricine se apropie măcar un pic de Tine simte că Tu eşti totodată şi adîncimea iubirii lui Dumnezeu. O, Stăpâne Iisuse Hristoase Carele Te-ai înălţat la ceruri, luminează mintea noastră cu lumina înţelegerii Tale, ca să putem şi noi dobândi iubirea Ta de oameni cea necuprinsă, şi ca să putem să ne plângem cu amar inimile noastre împietrite şi întunecate de păcat şi răutate, şi ca apoi Ţie să-Ţi mulţumim cu lacrimi de bucurie pentru iubirea Ta cea mare către noi păcătoşii, căci Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumita în veci, Amin.
Sursa:
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/

luni, 28 aprilie 2014

Proloagele din 28 aprilie

Luna aprilie in 28 de zile: pomenirea Sfintilor Apostoli Iason si Sosipatru (sec. I.), din cei saptezeci.
   Sfantul Apostol Iason era din Tars, cetatea de nastere a Sfantului Apostol Pavel, iar Sfantul Sosipatru era din Ahaia Greciei; si au fost amandoi rudenii cu marele Apostol si ucenici ai sai, precum insusi o spunea (Rom. 16, 21). Deci, Iason a fost pus episcop al cetatii sale, in Tarsul Ciliciei, iar Sosipatru a luat ocarmuirea Bisericii din Iconia. Si pastoreau bine amandoi bisericile lui Dumnezeu si le inmulteau, aducand pe multi la credinta. Au mers impreuna, apoi, in partile Apusului si, ajungand in insula Cherchira, au zidit acolo o biserica preafrumoasa, cu numele intaiului Sfant Mucenic Stefan, unde, slujind lui Dumnezeu, au adus, si aici, pe multi la credinta lui Hristos. Deci, au fost parati la Cherculin, conducatorul acelei insule, si au fost inchisi intr-o temnita, in care se aflau prinsi sapte talhari. Pe acestia, Sfintii Apostoli, cu vorbele lor cele de Dumnezeu insuflate, i-au adus la sfanta credinta si, din lupi, i-au facut oi; si inca si de sfarsit mucenicesc s-au invrednicit ei, ca, pentru marturisirea noii lor credinte, fiind aruncati intr-o caldare de smoala in clocot, si-au dar sufletul in mainile lui Dumnezeu, de la Care si-au luat cununa Si au crezut in Hristos insusi strajerul temnitei, caruia, pentru aceasta, i s-a taiat capul si s-a numarat si el in ceata Mucenicilor. Acestea vazandu-le, fiica dregatorului din Cherchira a crezut, si ea, in Hristos si, marturisind ca este crestina, si-a scos de pe dansa toate podoabele, pe care le purta, si le-a dat saracilor. Iar tatal ei, instiintandu-se de aceasta, a dat porunca sa fie inchisa in alta temnita. Apoi, spanzurand-o de un lemn, o inabuseau cu un fum greu si cu sageti au sagetat-o, pana si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu. Cand a venit alt dregator in Cherchira, instiintandu-se ca Sfintii Apostoli Iason si Sosipatru sunt in temnita, a poruncit sa-i aduca la infatisare. Deci, a pus sa-i arunce pe ei intr-o baie de smoala, cu pucioasa si ceara in clocot si au iesit Sfintii, prin iconomia lui Dumnezeu, nevatamati si nearsi din baia aceea. Si s-au inspaimantat toti si multi, pana si dregatorul insasi, au venit la credinta lui Hristos. Pusi in libertate, Sfantul Apostoli au adunat pe cei ce crezusera si, invatandu-i cuvantul adevarului, i-au botezat pe toti in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, iar dregatorului i-au pus numele Sebastian. Si s-au facut si alte minuni, multe, de catre Sfintii Apostoli si au zidit biserici frumoase, impreuna cu dregatorul, toate savarsindu-le cu bine si cu sfintenie, iar obstea credinciosilor sporea. Si ajungand la batranete, Sfintii Apostoli si-au sfarsit viata, trecand cu pace la doritul lor Hristos Domnul, la 28 aprilie.
   
Intru aceasta zi, Sfintii Mucenici Maxim si Quintilian (+303)..
   Acestia au trait pe vremea lui Diocletian si Maximian, imparatii si a dregatorilor Tavrinie si Gavinie, cand a fost mare prigoana asupra crestinilor. Ca, neplecandu-se Sfintii acestia a aduce jertfa in fata idolilor, au fost parati, catre dregatorul Tavrinie. Deci, indata, prinzandu-i in satul lor, care se numea Ozovia, unde se aflau pururea in lucru si in rugaciuni catre Dumnezeu, i-au legat cu lanturi de fier si degraba i-au dus pe ei la cetatea Dorostului, fiind acolo amandoi dregatorii, care le-au zis Sfintilor: "Spuneti-ne, mai intai, numele vostru." Si, spunandu-si fiecare numele sau, cuvintele lor le-a scris un notar. Apoi le-a zis Tavrinie: "Iata, viata voastra este in mainile mele: deci, de voiti sa traiti, mergeti de aduceti jertfa mamei zeilor si veti fi preotii ei, ca a murit preotul ei si s-a dus catre marele Zeu, imparatul, ca sa-i slujeasca lui acolo." Iar Sfantul Maxim a raspuns paganului Tavrinie: "Cum indraznesti, nerusinatule, sa-l numesti imparat pe Zeus desfranatul, cel prea spurcat? Cunoasteti, deci, oameni fara minte, ca Hristos este Imparatul cerurilor, Care are grija de toate si in palma le tine, toate cate sunt, iar noi, la idoli facuti de oameni, nu ne vom inchina." Iar Gavinie dregatorul a chemat la dansul pe Dada si pe Quintilian vorbind multe vorbe de defaimare, socotind ca ii va amagi spre paganatatea sa cea pierzatoare. Deci, neplecandu-se ei, i-au dus in temnita, unde prin ingereasca aratare se intarea marturisirea lor, laudand pe Dumnezeu. Apoi, scotandu-i la judecat, i-au dezbracat de hainele lor si, legandu-i, i-au intins pe pamant si i-au batut cumplit. Si ducandu-i, iarasi, in temnita, i-au scos, din nou, si i-au dus la mai sus-numitul lor dat, Ozovia, si, acolo, le-a taiat captele, dandu-si sufletele in mana lui Dumnezeu, in douazeci si opte de zile ale lui aprilie.
   

 Întru această zi, cuvânt din Limonar despre un călugăr ce vindea scufioare..
   In Alexandria Egipului, in casa Sfintei Marii, adunandu-se oamenii de Dumnezeu iubitori, au vazut pe un staret, sezand inaintea usii si vanzand impletituri de paie si scufioare. Si ziceau, unul catre altul: "De vreme ce vedem pe staretul acesta vanzand si nu l-am auzit pe el tocmindu-se pentru nimic, cunoastem ca omul lui Dumnezeu este." Deci, s-au sfatuit ca sa-l ispiteasca pe el. Drept aceea, apropiindu-se au zis lui: "Spune noua, batrane, oare le vinzi acestea?" Iar el a zis "asa". Si ei au zis: "Cu cat le vinzi?" "Cu zece bani.". Şi i-au zis lui: "Mult ai cerut, ci sa iei patru bani." Si a zis staretul: "Precum voiti, luati-le." Ei iarasi i-au zis lui: "Mult este si atata: ci sa iei cate un ban pe dansele." Si le-a zis lor: "Precum voiti, luati-le." Apoi, dandu-i lui banii, au luat de la el si scufioarele. Dupa aceea, staretul, luandu-si toiagul sau, s-a dus la chilia sa. Iar ei, daca au cunoscut lucrurile lui cele bune, l-au ajuns si i-au zis lui: "Parinte, ce ai facut?" El a zis: "Ce am facut?" Si au grait lui: "Mai intai ne-ai cerut noua cate zece bani pe scufie. Noi ti-am zis tie: "Scumpe le tii; ci sa iei cate patru bani". Iar tu ai zis: "Precum voiti, luati-le". Si iarasi ti-am zis tie: "Sa iei cate un ban, daca vei voi; apoi si cu aceia ne-ai suferit pe noi." Si au cazut inaintea lui, cu fetele la pamant si au zis lui: "Pentru Domnul. spune-ne noua, de ce faci aceasta?" Iar acela a zis: "Asa imi este mie obiceiul, adica, mai intai, spun pretul cel cuvenit, apoi, ce-mi dau, eu aceea iau." Deci, l-au rugat pe el, zicand: "Sa mergem cu tine in chilia ta. Si mergand cu el, au aflat acolo o tigva cu apa o oala si un causel. Si i-au zis lui: "Oare, vei voi ca sa facem putina fiertura si sa gustam impreuna cu tine, ca sa ne binecuvantezi pe noi?" Iar el le-a zis: "Sa se faca." Insa era chiliuta lui cu patru usi. Si dupa ce au facut cina, le-a zis lor bunul staret: "Mergeti catre usa lui Teodosie si veti afla acolo un batran, tot scufioare vanzand, si sa-i ziceti lui: "Te cheama, pe tine, prietenul tau, sa vii ca sa mananci verdeturi cu fratii." Iar ei, ducandu-se, au aflat asa precum spusese acel bun staret. Si i-au zis lui: "Te cheama, pe tine, prietenul tau, ca sa vii sa mananci verdeturi." Iar el a zis catre dansii: "Cum a zis parintele sa vin sa mananc cu fratii? Ca iata, el a murit." Si ei s-au inspaimantat de cuvantul acesta. Deci au luat si pe acel staret impreuna cu ei si scufioarele si, venind, au aflat pe staret mort si l-au ingrijit pe el si, plangand mult, l-au ingropat. Apoi au rugat pe batran, zicandu-i: "Sa sezi, stapane, tu in chiliuta aceasta, iar noi iti vom aduce cele de trebuinta trupeasca si sa te rogi lui Dumnezeu pentru noi." Iar el le-a zis lor: "Sa veniti intru a saptea zi si, de ma veti afla pe mine viu, veti face precum ziceti. Ca sfat aveam cu fericitul staret, care a murit, ca oricare din noi ar muri, mai intai, acela sa roage pe Dumnezeu, ca si celalalt, intru a saptea zi, sa-si sfarseasca ostenelile." Si asa, acei iubitori de Dumnezeu oameni, venind in ziua a saptea, l-au aflat pe el adormit si l-au ingropat langa celalalt staret si au facut plangere mare. Dupa aceea s-au dus, slavind pe Dumnezeu. Care le-a daruit lor sa vada atatea bunatati ascunse.
   

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Anastasie, despre dreapta judecată a lui Dumnezeu..
   Iubitorul de oameni Dumnezeu si Dreptul Judecator, de multe ori, ne da pe noi potrivnicilor, nu spre pierzare, ci spre invatatura, precum a zis catre Israel, prin Ieremia: "Indrazneste, poporul Meu, ca nu va pieri pomenirea lui Israel, ca v-ati dat neamurilor, nu spre pierzare, ci pentru ca ati maniat pe Dumnezeu, v-a dat pe voi potrivnicilor. Ca ati maniat pe Cel ce poate a va certa pe voi si va poate da pedeapsa cea mai de pe urma." Deci, ni se cade noua a sti ca, pentru faradelegile noastre, suntem dati in mainile vrajmasilor nostri, dupa dreapta judecata a lui Dumnezeu, precum a zis Isaia: "Cine a dat, spre jefuire, pe Israel, oare nu Dumnezeu Caruia I-ati gresit, nevrand sa umblati in caile Lui si ati adus asupra lui Israel Mania iutimii Sale si a intarit asupra voastra mania si razboiul?" Ca, nimic, fara de dreptate, nu vine asupra noastra. Adevarat, greu ne este noua, pacatosilor, dar numai dreapta judecata a lui Dumnezeu aduce toate acestea asupra noastra. Ca pacatele noastre ne mijlocesc noua relele acestea, de vreme ce suntem liberi spre castigarea mantuirii sau a pierzarii noastre, precum este scris, ca Dumnezeu a pus dintru inceput inaintea omului, spre alegere, viata si moartea. Iar martori la aceasta sunt Adam si Eva, care, cu inselaciunea vrajmasului s-au rapit si asemenea cu Dumnezeu au voit sa fie si porunca lui Dumnezeu au calcat si, apoi, din Rai izgonindu-se, au mostenit moartea. Drept aceea, si in lege zice: "Orice ar face omul, i se va rasplati lui." Ca de va gresi cineva cu orisice, intru aceea si pedepsit va fi, de nu se va pocai. Iar de se va intoarce si se va pocai cu adevarat, isi va mantui sufletul sau. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin. 


Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/

duminică, 27 aprilie 2014

Proloagele din 27 aprilie

[2704.jpg]
Luna aprilie în 27 de zile: pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului, unul din cei şaptezeci de Apostoli (+107)
     Sfântul Simeon, care se numea frate al Domnului nostru Iisus Hristos, era fiu al lui Cleopa, fratele bun al lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului, precum mărturisesc vechii scriitori, vrednici de credinţă ai Bisericii: Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Zantopol. Că, după întoarcerea lui Iosif din Egipt, acest Cleopa a luat, întru însoţire, pe rudenia mai depărtată a lor, Maria, şi a născut cu dânsa pe acest Simeon, care ajungând la vârsta înţelegerii şi văzând minunile Domnului nostru Iisus Hristos, a crezut în El. Iar, după patima cea de bună voie a Domnului şi după învierea şi înălţarea Lui la cer, fericitul Simeon a fost numărat în ceata sfinţilor şaptezeci de Apostoli. Şi se ostenea, ca şi ceilalţi Apostoli, la bunăvestirea lui Hristos, umblând prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi făcând minuni, luminând poporul la lumina dreptei credinţe şi înfrângând întunericul închinării idoleşti. Şi era pe vremea când Iacov, altă rudă a Domnului, ţinea scaunul ierarhiei creştinilor din Ierusalim, fiind întâiul episcop de acolo. Dar necredincioşii doborâseră pe Iacov de pe scaunul Bisericii, fiindcă acesta şi-a mărturisit credinţa lui în Hristos, şi, lovindu-l cu un lemn în cap, l-au ucis. Deci, la câtăva vreme, după această ucidere, Apostolii şi ucenicii, adunându-se în Ierusalim, au dat un nou urmaş Sfântului Iacov, alegând cu un singur glas, pe fericitul Simeon, al doilea episcop al Ierusalimului. În acest timp, au venit romanii, conduşi de Tit, fiul lui Vespasian, împăratul (69-79) risipind Ierusalimul, după zisa, cea mai dinainte, a Domnului Însuşi. În tot acest timp, creştinii, ascultând de glasul lui Dumnezeu, au plecat, cu episcopul lor şi s-au retras dincolo de Iordan, într-o cetate numită Pella. Era prin anul 70. Deci, după risipirea Ierusalimului, creştinii s-au întors în Ierusalimul dărâmat şi au început a înflori din nou, mulţi locuitori îmbrăţişând noua credinţă. Şi era fericitul Simeon ca şi sufletul noii înfloriri a Bisericii din Ierusalim, fiind, el însuşi, biserică a Duhului Sfânt, împodobind scaunul Ierusalimului şi aducând, pe cei rătăciţi, la Hristos Dumnezeu. Şi aşa, lucrând cu înţelepciune la înflorirea Bisericii din Ierusalim, până la vârsta de peste o sută de ani, Sfântul Simeon şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, sub Traian, împăratul romanilor, fiind osândit la răstignirea pe cruce, ca şi Stăpânul său, pentru mărturisirea că este creştin şi iubeşte pe Hristos Dumnezeu.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, 
despre miluirea şi cinstirea casnicilor şi a feţelor bisericeşti
        Dacă te-ai săturat de bucate, să-ţi aduci aminte de cel flămând. Băut-ai, adu-ţi aminte de cel însetat. Încălzitu-te-ai, încălzeşte şi tu pe cel ce tremură de frig. Ori, dacă în case înalte şi frumoase stai, adu în casa ta pe cei ce se zbuciumă. Veselitu-te-ai la masă, veseleşte pe cel scârbit. Bucuratu-te-ai de ceva, mângâie pe cel necăjit şi trist. Cinstitu-te-au pe tine ca pe un bogat, cercetează şi tu pe cei săraci. Ieşit-ai vesel de la stăpân, fă şi tu la fel, ca şi în casa ta, fără de frică să umble casnicii tăi. Că nu puţină milostenie este ca, adică, pe casnicii tăi, să-i faci fără de frică şi fără de suspine şi fără de lacrimi, măcar de ar fi vrednici de pedeapsă, ca, în locul acesteia, să fie miluiţi. Că nu atât cu bătăile, cât cu mila se cutremură şi se pedepsesc ei. Deci, de vei face aşa, apoi şi tu, în loc de pedeapsă, la ieşirea sufletului tău, milă vei afla. Încă, să fie casa ta odihnă slujitorilor lui Dumnezeu, preoţilor şi a tot cinul bisericesc, du pe unii ca aceştia în casa ta şi, cu mare cinste să-i odihneşti pe ei. Adu-ţi aminte de cei ce sunt în mânăstiri, care ţin rânduiala îngerească şi poartă chipul cel călugăresc du-i pe ei în casa ta şi să le pui masă, după rânduială mănăstirească şi pe femeia ta şi pe copiii tăi să-i înveţe ca, în frică şi cu tăcere, să le slujească, precum îngerilor lui Dumnezeu. După putere, să le dai lor cele trebuincioase la mânăstire, că mult este şi aceasta, dacă vor zice ei odată: "Doamne miluieşte" că îţi vei avea, de la dânşii, binecuvântare, care fără de preţ este. Că, scris este: "Mult poate rugăciunea dreptului"(Iacob5, 16). Deci, dacă unul poate, apoi, cu atât mai mult, dacă mulţi vor striga către Dumnezeu. Încă, şi mai mult, cu cei ce sunt în munţi, să te osteneşti, că stau în peşteri, ca nişte îngeri în trup, înstrăinându-se de lumea aceasta şi Unuia Dumnezeu slujesc, să le duci cele trebuincioase lor şi să iei rugăciune de la dânşii; pune în inima ta cuvintele lor, unge-te cu binecuvântarea lor. Roagă-i, încă, să mijlocească la Dumnezeu, pentru păcatele tale şi te vei întoarce în casa ta curat. Iar clevetiri să nu primeşti despre călugări şi nici despre vreunul din cei sfinţiţi. Iar, de vei vedea pe vreunul greşind, să nu-l judeci pe el, ci să asculţi pe Domnul, Cel ce a zis: "Nu osândiţi, ca să nu fiţi osândiţi." Slujitorilor lui Dumnezeu, care trec alături pe cale, să nu te ruşinezi a-ţi pleca capul tău. Şi de vei petrece aşa, nu-ţi face ţie necaz nici stăpânirea, nici bogăţia, ci, dimpotrivă, îţi vor fi ţie de ajutor la dobândirea Împărăţiei cerului, ca nişte prieteni buni. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1Vieţile Sfinţilor2Vieţile Sfinţilor3,Vieţile Sfinţilor4,
Sursa:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4