Proloagele din 6 octombrie

Luna octombrie în 6 zile: pomenirea Sfântului, slãvitului Apostol Toma.

Sfântul Apostol Toma, numit şi Geamănul, era din cetatea Galileii, cu numele Paneada şi era pescar. A avut fericirea de a trăi pe vremea Mântuitorului Hristos, de a-L cunoaşte, de a crede în EL şi de a-L urma. Nu era un cărturar, dar el aducea lui Hristos un suflet cinstit şi curajos, care-L iubea până la moarte. Drept aceea, a şi fost el ales de Hristos şi numărat între cei doisprezece ucenici ai săi. Evanghelia vorbeşte şi de căderea lui Toma. Este vorba, adică, de îndoiala lui Toma, de a crede că Domnul a înviat din morţi, atunci când toţi ceilalţi Apostoli îi mărturisesc lui că Domnul a fost văzut de ei toţi înviat şi viu că a vorbit cu ei. Toma nefiind de faţă în ceasul acela, le-a zis: "Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede" (Ioan, 20, 25). Deci primind apostolul aceasta bucuros, intră în cămara cea de nuntă, şi întărind pe tineri spre curăţenie, şi convingându-i ca să urască dulceaţa poftei trupeşti, dându-i în seama lui Dumnezeu s-a dus de acolo. Deci peste puţină vreme a văzut mirele pe un oarecare, ce semăna cu apostolul, şi vorbea cu mireasa, şi pârându-i-se că este Toma, îi zise: "N-ai ieşit tu mai înainte decât toţi? Dar cum iarăşi ai venit?" Iar cel ce se arătase zise: "Eu nu sunt Toma, ci după har frate îi sunt lui, şi cine va urma după Mine ca dânsul, lepădându-se de lume, va fi la a doua naştere nu numai frate, ci şi dimpreună moştenitor împărăţiei Mele". Şi zicând aceasta s-a făcut nevăzut. Deci, aceia păzind la sine cuvântul ca un mărgăritar, au făcut rugăciune toată noaptea, către Cel ce li se arătase, iar dimineaţă s-au dus tatăl şi socrul la casa în care se culcau tinerii, şi aflându-i şezând osebiţi, s-au mâhnit, şi întrebând pricina, pentru ce şed osebiţi, ei au zis: "Ne rugăm, ca să se ţină această osebire între noi până la sfârşit, ca să rămânem nedespărţiţi la vremea cununiilor în cămara de nuntă cea veşnică, după făgăduinţa celui ce ni s-a arătat în asemănarea străinului. De aceasta tulburându-se tatăl şi socrul, făgăduiră daruri ca să fie găsit înşelătorul acela, să fie adus înainte, şi trimiţând căutau pe cel ce se arătase. Iar cercetătorii după cuvântul psalmistului, s-au stins iscodind multe căci cel ce se arătase tinerilor, nu se afla în chip văzut, iar în chip nevăzut arătându-se noilor săi ucenici, îi întărea. Fiindcă tinerii rugau pe Domnul, ca să îmblânzească mânia tatălui şi socrului lor, şi să-i învrednicească a cunoaşte credinţa cea adevărată. Auzindu-i Dumnezeu, a rânduit ca şi acela să se facă creştin. Şi a fost învăţat de către înşişi tineri cinstirea de Dumnezeu, şi a crezut în Hristos cu tot sufletul. Iar după ce s-a făcut aceasta, auzind aceşti ispitiţi ucenici ai lui Hristos, cum că Toma zăboveşte în India, au mers la el cu sârguinţă şi s-au desăvârşit cu sfântul Botez; aceştia apoi altora s-au făcut propovăduitori ai Sfintei Evanghelii. Iar când a mers apostolul Domnului la Gundafor împăratul Indiei, l-a întrebat acesta ce meşteşug ştie, la lemn sau la pietre a lucra? Apostolul răspunse că la lemn ştie a face pluguri, juguri, cârme şi vâsle; iar la pietre, coloane, temple şi case împărăteşti. Atunci împăratul zise: "Oare, putea-vei să-mi faci nişte palate după voia mea la locul care îmi va plăcea? Apostolul zise că poate; şi se tocmiră şi fără să-şi facă grijă, porunci să se dea apostolului aur, ca să ia cele ce-i trebuie şi să pună temeliile, arătându-i şi locul. Însă apostolul zise: "Acum, împărate, nu este vreme a zidi cineva, ci în luna lui octombrie". Aceasta mi se pare să o fi zis apostolul, pentru răsplătirea ce este să se dea în veacul cel viitor, pentru cele ce am făcut în viaţă; şi aşa prea lesne înduplecă firea împăratului, mai ales că luă în mâinile sale şi dreptarul şi desemna cu meşteşug locul de construit, şi-l linişti ca să nu aibă nici o grijă. Deci mirându-se împăratul de isteţimea apostolului, dându-i şi de cheltuială de ajuns, se întoarse la casa sa. Iar apostolul împărţi tot aurul la săraci, şi ca un apostol făcu împăratului case nefăcute de mână de om, în curtea celor întâi-născuţi. Deci trecând câtva timp, împăratului îi era aminte să ştie despre lucru, şi auzind că lipsea numai acoperişul de bucurie socotind că este adevărată vestea, trimise şi altă măsură de aur la apostol, zicând să-i facă acoperişul foarte frumos şi mai curând. El iarăşi luând aurul, îşi ridică mâinile şi ochii către cer, şi zise: "Multumescu-Ţi Iubitorule de oameni, că în multe feluri de chipuri ştii şi rânduieşti mântuirea fiecăruia; şi aflându-se tot în acel gând, îl împărţi tot la cei lipsiţi. Deci în cele din urmă, unii din cei ce se aflau cu apostolul, au spus împăratului că nu va ieşi nici un fel de zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a împărţit la săraci, şi încă propovăduieşte pe un Dumnezeu neştiut, face nişte lucruri minunate către cei ce merg la dânsul, şi nu mănâncă nimic". Împăratul umplându-se de nespusă mânie, a trimis şi a adus pe apostol şi l-a întrebat dacă a zidit palatul? Iar el răspunzând a zis: "Ţi-am zidit împărate palat foarte frumos, precum am învăţat eu să lucrez, de la marele meşter Hristos". Şi împăratul zise: "Ia să mergem să-l vedem". Iar apostolul zise: "Nu-ţi va trebui acum, ci când te vei muta de aici, atunci cu bucurie vei avea sălăşluirea palatului ce s-a zidit. Iar împăratului părându-i că-l ia în râs, strigă sălbăticit: "Luaţi pe acest înşelător şi-l băgaţi într-o groapă, care va fi mai întunecoasă, împreună cu neguţătorul, care mi l-a adus". Deci aflându-se la închisoare în legături apostolul, fratele împăratului căzând în multă inimă rea, chemând pe împăratul îi zise: "Pentru mâhnirea ce ţi s-a întâmplat de la acest înşelător, îngreunându-mă la suflet, acum voi să mor"; şi vorbind amândoi aşa, îi pieri firea şi muri. Atunci luându-i sufletul îngerul, şi purtându-l pe la sălaşele Domnului îi arătă frumuseţea lor şi-l întrebă unde-i place să locuiască? Iar sufletul văzând unul mai ales şi osebit pe urma tuturor, îl arătă pe acela îngerului, şi se rugă a se sălăşlui în o parte a acelui palat; îngerul însă îi zise: "Nu vei putea să te sălăşluieşti în acesta că este al fratelui tău pe care i l-a făcut Toma străinul". El îi zise: "Rogu-te lasă-mă să mă duc la dânsul, că-l voi cumpăra de la el cu puţin preţ şi mă voi întoarce; că el nu-i ştie frumuseţea. Atunci îngerul întorcând sufletul în trupul cel mort, şi trezindu-se mortul ca dintr-un somn greu, a trimis să cheme pe fratele său. care venind îi zise: "Ştiu fără îndoială că ai fost tu bucuros să dai jumătate din împărăţia ta pentru mine, ca să înviez. Cer dar de la tine un dar mic, şi te rog a mi-l da". Împăratul zise: "Ceea ce este în puterea mea, voi da bucuros, iubitului meu frate", adeverindu-i cu jurământ. Atunci fără nici o sfială spuse frate-său cererea, zicând: "Dăruieşte-mi palatul pe care-l ai în ceruri; câţi bani vei vrea să-ţi dau să mi-l dai?" Împăratul la aceasta rămase ca un mut; apoi întrebă: "Eu să am palate în cer? De unde?" "Cu adevărat ai, măcar că tu nu ştii; cele ce ţi le-a zidit străinul care este închis în temniţă". Atunci punând împăratul în mintea sa cuvintele acestea, urni pe frate-său în acest chip, zicându-i: "De ar fi ceea ce pofteşti din cele ce sunt sub împărăţia mea, ar fi păcat a se călca jurământul; dar fiindcă este din cele ce sunt osebit la ceruri, judecă tu singur! Fiind însă meşterul de faţă, ţi-l ia şi-ţi va face mai frumoase, decât cele ce ai văzut". Acestea zicând, scoase pe apostol şi pe Avan din temniţă; şi căzând împăratul la picioarele lui, i-a cerut iertare pentru greşeala ce a făcut din iuţeala mâniei. Iar apostolul mulţumind lui Dumnezeu de aceasta, şi luminându-i pe amândoi cu cuvântul harului, dându-le şi arvună împărăţiei celei veşnice, adică dumnezeiescul Botez, se duse în alte cetăţi propovăduind şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.

Întru aceastã zi, cuvânt din viaţa Sfântului Andrei şi a lui Epifanie.

Odată, fericiţii, şezând şi vorbind, iată şi diavolul a venit acolo şi îl ispitea pe Epifanie, pe care numai Andrei îl ştia. Şi se mâniase asupra lui blestematul şi a zis Andrei către el cu mânie: "Du-te de aici, necurate vrăjmaşule!" Zis-a demonul lui Andrei: "Aşa netrebnic şi leneş ca tine, nu este nici unul în tot Constantinopolul. Iar de voieşti ca să-ţi spun ţie mai drept, să ştii că vor veni vremi, când meşteşugirea mea va pieri, căci, în acea vreme, oamenii vor fi mai răi decât mine, încât şi copiii cei mici vor fi cu vicleşugul mai mari decât cei bătrâni. Atunci eu voi începe a mă odihni şi nu voi mai învăţa nimic pe fiii oamenilor, pentru că ei singuri, de la sine, vor începe a făcea toată voia mea".

Şi a zis Andrei către dânsul: "Cum ştii tu, de vreme ce demonul nu poate şti nimic mai dinainte?" Şi a zis demonul: "Tatăl nostru, satana, a cunoscut că, în iad şezând, vrăjeşte de toate şi de acolo ne spune nouă toate, că neamul nostru nu ştie nimic". Zis-a Andrei: "De care păcate se veseleşte neamul vostru mai mult?" A zis demonul: "De slujirea idolilor şi de făţărnicie, de răutatea faţă de aproapele, când cineva începe a urî pe altul şi de păcatul sodomiei, de beţie, de iubirea de argint, de acestea ne veselim mai mult". Iar Andrei a zis: "Dar când cineva se leapădă de lucrurile voastre, pe care le-a făcut mai înainte, cum îl suferiţi?" Şi demonul a zis: "Ştii mai bine decât mine, cât este de cumplit, dar nădăjduim a-l întoarce pe el la noi şi-l răbdăm, luând mângâiere dintr-aceea că mulţi, lepădându-se de noi şi venind la Dumnezeu, apoi, iarăşi, s-au întors la noi şi s-au făcut de ai noştri". Iar când demonul şi-a dat răspunsul de lucrurile sale, atunci Sfântul a suflat asupra lui şi îndată s-a stins.

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Antioh, despre lăcomie.

Tuturor le este de trebuinţă să se nevoiască a-şi înfrâna pântecele, dar mai vârtos, cei ce voiesc să slujească lui Dumnezeu este bine să mănânce cu tocmită măsură, că, de nu se vor înfrâna de mâncare, asemenea sunt corăbiilor prea încărcate. Că trupul de hrană are nevoie şi nu de răsfăţ, de săturare, iar nu de lăcomie. Pentru că înfrânarea este la fel spre întărire şi sufletului şi trupului, iar neînfrânarea şi pe unul şi pe altul le vatămă, stricând nu numai sănătatea, ci născând şi boli de sminteală. Căci, celui ce se nevoieşte, puţină hrană îi trebuie şi cel ce-şi înfrânează pântecele îşi depărtează gândul de la păcate. Iar celui ce se lăcomeşte, îi cresc poftele cele rele. Şi, precum lemnele cele multe fac focul mare, aşa şi mulţimea bucatelor nasc gânduri rele. Mâncarea bună numai cât veseleşte gâtul, iar mai pe urmă hrăneşte viermii cei neadormiţi. Şi precum pământul cel pustiit naşte spini, aşa şi mintea celui mâncăcios creşte gândurile rele. Omul lacom face deseori pomenirea sfinţilor, ca să placă pântecului, iar cel ce se înfrânează se aseamănă prin viaţa sa, cu Sfinţii. Mâncăciosul cu nimic nu se laudă mai mult fără numai cu mâncarea. Iar Duhul din omul nesăţios se scârbeşte şi se duce de la dânsul. Că, precum fumul goneşte albinele, aşa şi mult-mâncăciosul goneşte darul Duhului Sfânt. Deci, mai bine este a lepăda bucatele alese şi cu mâncarea cea obişnuită a ne plini trupească trebuinţă, ca să nu ne asemănăm cu norodul cel ce a slujit pântecelui în pustie: "Că a şezut," zice, "norodul să mănânce şi să bea şi s-a sculat să joace, atunci a uitat poruncile lui Dumnezeu şi la idolească îndrăcire s-a abătut." Deci, bine scrie Pavel despre moştenitorii lor: "Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti" (Fil. 3, 19). Şi iarăşi: "Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celălalt" (I.Cor. 6, 13). Şi iarăşi: "Dacă pentru bucate se sminteşte fratele tău, iată că nu umbli după porunca dragostei." Şi mai zice: "Unii ca aceştia nu slujesc lui Dumnezeu, ci pântecelui lor, şi prin bune cuvântări amăgesc inimile celor fără de răutate." Şi iarăşi: "Înţelepciunea trupească, nebunie este la Dumnezeu. Iar înţelepciunea duhovnicească este viaţă şi pace. Bine este cu dar a întări inima iar nu cu mâncări." "Şi iarăşi: "Nu este împărăţia lui Dumnezeu mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt, iar nu lăcomie şi beţie". Precum şi Iacob, osândind pe robii pântecului, zice: "Veselitu-v-aţi pe pământ şi v-aţi desfătat şi v-aţi hrănit inimile voastre, ca pe o oaie în ziua de junghiere". Iar necredincioşilor evrei, Domnul le-a zis: "Adevăr grăiesc vouă, Mă căutaţi pe Mine, nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat". Şi le-a mai zis: "Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne în viaţa veşnică, pe care Fiul Omului o va da vouă." Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage06Oct.shtml;

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1193

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie06.htm