Isaachie Marturisitorul era din partile Rasaritului si a venit la Constantinopol, in zilele rau credinciosului Valens, care era arian cu credinta si incepuse razboi impotriva gotilor. Deci, intampinand pe imparat, fericitul Isaachie l-a sfatuit sa deschida biserica dreptcredinciosilor, daca vrea sa nu piara in razboi. Minunandu-se de atata indrazneala, Valens a poruncit sa-l bata si sa-l arunce in maracini. Dar Sfantul, iesind inaintea lui, in alt loc, i-a apucat calul de frau, spunandu-i curat ca, de nu va deschide bisericile, va pieri in razboi. Si proorocia s-a implinit intocmai. Ca, fiind biruit de goti, imparatul a pierit in foc. Dar viata cea placuta lui Dumnezeu, a Cuviosului Isaachie, ravna lui cea mare pentru dreapta credinta, precum si fericitul lui sfarsit sunt scrise, mai pe larg, in ziua de 30 mai, cand Biserica a randuit praznuirea acestui Cuvios.
Cat priveste pe Cuviosul Dalmat, acesta, in viata lui de mirean, a fost ostas, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare si era cinstit mult de imparat. Apoi, lasand toate cele lumesti, a luat cu sine numai pe un fiu al sau, anume Faust, si s-a dus la manastirea Cuviosului Isaachie, aproape de Constantinopol. Si a fost primit de aceasta impreuna cu fiul sau, in randuiala monahiceasca. Si au trait amandoi in post si in rugaciune, ostenindu-se sa implineasca pustnicestile indatoriri. Cand Cuviosul Isaachie a ajuns la adanci batraneti, dorind sa lase manastirea in grija unui om vrednic cu fapta si curat cu inima, a ales pe Dalmat, pe care l-a asezat egumen, in locul lui. Dar la el, mai pe urma, si-a luat si acest asezamant numele de "manastirea lui Dalmat". Si, staruind pe langa patriarhul de Constantinopol, pe Dalmat l-a sfintit preot. Acesta s-a nevoit inca si cu diavolii cei vazuti, cu ereticii nestorieni, care invatau ca Sfanta Fecioara Maria n-ar fi Nascatoare de Dumnezeu, ci numai nascatoare de om. Si Dalmat a fost de mare ajutor Sfintilor Parinti la cel de-al treilea Sinod a toata lumea, ce s-a tinut la Efes (431), pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450). Si era iubit de imparat si de Sfintii Parinti si l-au randuit pe el arhimandrit in manastirea Dalmatului. Si, placand cu desavarsire lui Dumnezeu, s-a mutat la El, la adanci batraneti. Asemenea si fiul sau Faust, strabatand cu dumnezeiasca ravna toata scara nevointelor pustnicesti, s-a mutat la vesnicele lacasuri si cu Sfintii Parinti s-a numarat, in viata cea fara de moarte.
Intru aceasta zi, cuvant despre calugar si despre o femeie desfranata, care s-a pocait.
Intr-o cetate oarecare, un calugar mergea la o slujba. Iar, cand trecea el pe la un anumit loc, l-a strigat o femeie desfranata, zicand: "Mantuieste-ma pe mine, parinte, precum Hristos pe desfranata." Iar el, de rusinea omeneasca neingrijindu-se nicidecum, i-a zis ei: "Vino in urma mea." Si, luand-o de mana, a iesit prin poporul din cetate, in vederea tuturor. Deci, s-a facut vorba in cetate, ca un calugart a luat ca femeie pe Porfiria, ca asa era numele ei. Si, ducandu-se ei, ca sa o lase pe aceasta la o manastire, a aflat femeia un prunc aruncat langa biserica si l-a luat, ca sa-l hraneasca. Iar, dupa un an, a mers cineva in acel loc, unde era desfranata si, vazand-o pe ea ca avea pruncul, i-a zis ei: "Buna calugarita, ai nascut calugaras." Apoi, ducandu-se la Tir, ca de acolo o luase pe ea calugarul, oamenii care o cunosteau au spus ca femeia Porfiria a nascut de la batranul acela, ca au vazut pruncul cu ochii lor si-i semana lui. Iar, cand a cunoscut calugarul, de la Dumnezeu despre moartea sa, a zis calugaritei Pelaghia, ca asa o numise pe ea, cand se calugarise: "Sa mergem la Tir, ca eu acolo am o trebuinta si as vrea sa mergi cu mine." Si ea, neputand sa-l lase singur, a mers pe urma lui, luand si pe prunc cu dansii, fiindca acum, era de sapte ani. Iar, cand s-a imbolnavit calugarul de moarte, au iesit, la cercetarea lui, din cetate, o suta de oameni. Iar el le-a zis: "Aduceti-mi foc." Si dupa ce i-au adus cadelnita, luand carbuni aprinsi, staretul i-a turnat in haina sa si a zis: "In stiinta sa va fie voua, fratilor, ca, precum Dumnezeu a pazit rugul cel nears de foc si precum si de haina mea nu s-au carbunii acestia, asa si eu n-am cunoscut pacat cu vreo femeie, de cand m-am nascut". Si toti, minunandu-se ca nu s-a ars haina sa de foc, au proslavit pe Dumnezeu, Cel ce are robi ascunsi, ca acest calugar. Cat despre maica Pelaghia, care a fost oarecand desfranata, multi pentru dansa, lepadandu-se de lume si ducanduse la manastiri, s-au calugarit.
Iar aceasta istorisire s-a spus voua, o fiilor, ca sa nu fiti gata spre osandire si hulire a pacatelor altora. Ca, de multe ori, am vazut pe desfranati gresind, dar pocaindu-se, nu i-am mai vazut. Sau, am vazut pe cineva furand, iar suspinele si lacrimile pe care le aduce Domnului, noi nu le stim si nu stim nici daca au fost primite de Dumnezeu, in taina, pocainta si marturisirea acestuia. Si toti se minunau de invatatura cea lucratoare a pastorului si invatatorului acestuia. Dumnezeului nostru, slava!
Intru aceasta zi, cuvant despre milostenie.
Fiilor, zicea Isus Sirah, ascultati invatatura mea si sa fiti milostivi, ca pe focul cel aprins il stinge apa, iar milostenia curateste pacatele. Nu va intoarceti ochiul de la cel lipsit si sarac si sufletele celor flamanzi sa nu le necajiti. Sa nu treceti, fara sa dati, celui ce cere, pentru ca scris este: "Izbavirea sufletului omului este bogatia lui". Si iarasi: "Cel ce miluieste, miluit va fi". Pentru ca pe omul cel milostiv il iubeste Domnul. Drept aceea, cautati spre cel sarac, faceti bine celui neputincios si veti afla rasplatire, nu de la acela, ci de la Cel Preainalt. Pentru ca milostenia omului este ca o pecete a sa, ca cel ce face milostenie, imprumut da lui Dumnezeu si Acela il va izbavi pe el din tot raul si va sta impotriva vrajmasilor, celor ce lupta impotriva lui. Pentru ca stie Domnul sa izbaveasca din ispite pe cei credinciosi, iar pe cei drepti, stie sa-i pazeasca, ca sa nu fie osanditi in ziua Judecatii. Zdrobi-va Domnul coapsele celor necurati si nu va fi bine pentru cel ce nu da paine, celui ce o cere. Pentru ca zice Stapanul Hristos: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui". Ca judecata este fara de mila, celor ce n-au facut mila.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem Sirul, despre fapta buna.
Smerite monah, cugeta la chipul cu care te-ai imbracat si vezi cata deosebire este intre acesta si cel mirenesc si intreaba-te, in inima ta: "Oare ce inseamna aceasta?" Ca, adica, aceasta deosebire arata o lepadare si de obiceiurile lumesti si de toate lucrurile si mai aduce aminte si de lucrarea cea duhovniceasca. Deci, nu te lenevi de fapta buna ci, cu toata puterea, ingrijeste-te de sfintenie, fiindca pentru aceasta ai iesit din lume. Deci, castiga-ti curatia, ca sa locuiasca in tine Duhul cel Sfant. Asculta sfatul bun intru Domnul, iubite, si nu-l defaima pe acesta, ca sa afli odihna in tine. Sa nu iei aminte la pofte urate si la momeli desarte. Sa nu te amageasca pe tine prin cuvinte zadarnice, si sa nu ravnesti la cele rele, nici sa nu iei aminte la pacatele altora. Pazeste-te curat pe tine. Si, daca a inceput a se aprinde in tine vapaia pacatului, stinge-o cu lacrimi. Ca mantuieste Domnul pe cei ce se roaga catre El. Acestea, dar, sa le ceri, pentru tine, de la Domnul. Ca iubeste Domnul pe cei ce Ii slujesc Lui in sfintenie. Avutie scumpa este curatia, cugetand drept. De o vei iubi pe aceasta, vei fi slavit de catre Domnul si, intru toate, bine vei spori.
Acestea auzindu-le, vezi sa nu umbreasca cumva diavolul ochii mintii tale, cu lucruri desarte. Ca acela nu-ti va ajuta tie, cand vei fi tras de ingerii cei rai, ca nici macar lui nu poate sa-si fie de ajutor. Ca aceluia, si ingerilor lui, li s-a pregatit gheena. Iar tie, bucuria Raiului ti s-a pregatit, daca te vei departa de lucrurile lui. Diavolul se bucura cand petreci in rautati si se intristeaza cand tu sporesti in fapte bune. Deci, nu defaima fapta buna, cea mai sus-zisa. Ca, la savarsirea ei, putin te vei osteni. Ci cuteaza, ca, degraba, vei gusta roadele ei. Iar, de vei socoti mincinoase sfaturile cele folositoare, mai pe urma, te vei cai, cand iti vei zdrobi carnea trupului tau si vei zice: "Cum am urat certarea si cum s-a abatut inima mea de la mustrari? Si nu ascultam glasul celui ce ma certa si ma invata pe mine, nici nu mi-am apropiat de el urechea mea. Cat de curand am ajuns la tot raul, in mijlocul multimii si al adunarii."
Deci, sa nu ne lenevim de mantuirea noastra, iubite, nici sa nu ravnim la cei ce traiesc in inversunare, in mandrie si fara de frica. Ca rusinea si ocara va acoperi pe cei ce urasc pe Domnul. Zilele noastre fug si sfarsitul se apropie. Sa plangem inaintea Domnului Dumnezeului nostru, mai inainte de a fi lepadati in intunericul cel mai dinafara. Cum vom cauta noi, cu multe lacrimi, macar o parte din zilele acestea. Iata, acum, este vreme bine primita, iata, acum este zi de mantuire. Fericiti cei ce se trezesc, ca aceia se vor incununa cu bucurie. Fericiti cei ce plang, acum, ca aceia se vor mangaia, impreuna cu cei alesi ai lui Dumnezeu. Fericiti cei ce ostenesc intru Domnul, ca desfatarea Raiului ii asteapta pe ei, pe care, fie, ca noi toti sa o aflam, cu solirile tuturor celor ce au bineplacut Domnului nostru Iisus Hristos Caruia I se cuvine slava in veci! Amin.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage03Aug.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=25&p2000_imageid=1129
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu