Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

duminică, 6 iunie 2010

Proloagele din 7 iunie




Luna iunie în 7 zile: pomenirea Sfântului, sfinţitului Teodot, episcopul Ancirei

Acesta a trăit în Ancira Galatiei şi a fost pârât, către dregătorul Teotechi, că a scos trupurile sfintelor fecioare, celor aruncate în lac şi le-a îngropat. Pentru această pricină a fost adus înaintea dregătorului. Şi, acolo, a zis cu îndrăzneală că, deşi este simplu şi smerit, însă, pentru credinţă şi mărturisirea lui Hristos, este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii. Pentru aceasta, deci, l-au bătut cumplit, apoi, l-au strunjit pe coaste şi, în sfârşit, i-au tăiat capul. Şi aşa a luat fericitul cununa Mucenicilor, pe vremea lui Diocleţian împăratul.



Întru această zi, pătimirea Sfintelor Muceniţe femei Chiriachi, Caleria şi Maria

Muceniţele lui Hristos, Chiriachi, Caleria şi Maria, au fost din cetatea Cezareea Palestinei, învăţate în credinţa lui Hristos, de un oarecare creştin. Deci, lepădându-se de jertfele cele urâte ale idolilor, s-au apropiat de Hristos şi s-au botezat. Şi locuiau într-o colibă, petrecând în tăcere şi rugându-se lui Dumnezeu, ca să se stingă cu totul înşelăciunea idolească, iar credinţa lui Hristos să strălucească în toată lumea şi ca să înceteze prigoana asupra creştinilor. Aşa vieţuind, în postiri şi în rugăciuni, au fost pârâte la căpetenia slujitorilor de idoli, care le silea pe ele să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor. Iar ele nicidecum n-au vrut să facă aceasta. Deci, chinuite au fost în bătăi fără de milă şi, în acele chinuri şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.



Întru această zi, Sfinţitul Mucenic Marcelin, papă al Romei (304)

Papa Marcelin a luat scaunul Romei după Sfântul Gaie, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi în zilele cumplitei prigoniri a creştinilor, când, în treizeci de zile, au fost ucişi în Roma, şaptesprezece mii de creştini, bărbaţi şi femei, cu felurite chinuri. Fiind prins, deci, şi Papa Marcelin şi adus înaintea lui Diocleţian, s-a temut de chinuri şi a pus tămâie pe altarul păgânesc şi a adus jertfă în capiştea Vestei şi a lui Isis. Şi împăratul, dându-i cinste pentru aceasta, l-a îmbrăcat pe el într-o haină de mult preţ, şi l-a numit prieten al său. Deci, întorcându-se Marcelin la casa lui, plângea şi se tânguia cu amar, precum oarecând şi Sfântul Petru Apostolul, când s-a lepădat de Hristos. Şi se osândea pe sine şi singur se ruşina, ca unul care pe mulţi alţii, îi întărise în credinţă şi i-a îndemnat la muceniceasca nevoinţă, iar el a căzut în cumplita lepădare şi i se zdrobea inima nespus. Pe vremea aceea, în ţara Campaniei şi în cetatea ce se numea Sinuesa a fost un sobor duhovnicesc, la care se adunaseră 180 de episcopi şi preoţi. Deci, la acest sobor a alergat şi Marcelin şi, îmbrăcându-se în sac de păr şi presărându-şi cenuşă pe sine, a intrat în sobor, la părinţi, întru sfărâmarea inimii. Şi stând ca un osândit înaintea lor, îşi mărturisea deschis păcatul, înaintea tuturor, şi multe lacrimi vărsa, plângând şi tânguindu-se şi cerând hotărâre de judecată asupra sa. Iar ei au grăit: “Singur, cu gura ta, judecă-te pe tine. Din gura ta să iasă şi judecata. Ştim că, încă şi Sfântul Petru din frică, s-a lepădat de Hristos, dar, plângând cu amr, a câştigat cea dintâi milă de la Domnul său. “ Deci, Marcelin a hotărât asupra sa o judecată ca aceasta, zicând: “Străină de mine fac treapta arhieriei cea sfinţită, de care nu sunt vrednic. Şi după moartea mea, trupul meu să nu se dea obişnuitei îngropări, ci să fie lepădat câinilor, spre mâncare, iar cel ce va îndrăzni să-l îngroape pe el, acela să fie blestemat.” După soborul acela, Marcelin s-a întors la Roma şi luând în mâini haina cea de mult preţ, pe care o primise de la Diocleţian, a alergat la împărat şi aruncând-o înaintea lui, l-a mustrat pe el şi a blestemat pe zeii lui cei mincinoşi, iar, pe sine, se mărturisea, plângând, că greu a greşit. Deci, umplându-se de mânie, împăratul l-a dat la chinuri, apoi l-a osândit la moarte. Şi a fost dus, astfel, fericitul Marcelin, afară din cetate, la tăiere, cu încă trei credincioşi, Claudiu, Chirin şi Antonin, iar după dânsul, venea preotul Marcel, care avea să ia, după Marcelin, scaunul de episcop al Romei. Pe acesta, mucenicul lui Hristos, Marcelin, chemându-l îl sfătuia să fie tare în credinţă. Şi a poruncit ca trupul său, nimeni să nu îndrăznească a-l îngropa în pământ, ci să fie aruncat spre mâncare la câini. ”Că nu sunt vrednic, zicea, de îngropare omenească, nu sunt vrednic să mă primească pământul, de vreme ce m-am lepădat de Domnul meu, Făcătorul cerului şi al pământului.” Iar după ce a ajuns la locul cel de moarte, sfinţitul Mucenic Marcelin s-a rugat cu nădejdea în Hristos Domnul, care primeşte pe păcătoşii cei ce se pocăiesc. Şi cu osârdie şi-a întins grumazul său spre tăiere şi a murit pentru Hristos, de Care, de frica morţii, se lepădase. Şi au fost tăiaţi împreună cu el, şi acei trei bărbaţi: Claudiu, Chirin şi Antonin, şi au fost aruncate trupurile pe câmp, fără îngropare. După câteva zile, însă, trupurile lui Claudiu, Chirin şi Antonin, luându-le credincioşii, noaptea, le-au îngropat. Iar trupul lui Marcelin, nimeni nu îndrăznea să-l ia şi să-l îngroape , de vreme ce el pusese blestem , ca să nu fie dat trupul lui îngropării. Şi a zăcut pe câmp treizeci şi şase de zile. Şi s-a arătat Sfântul Apostol Petru, lui Marcel, noul papă, zicându-i: „Pentru ce n-aţi îngropat, până acum, trupul lui Marcelin ?” Grăit-a Marcel: „Mă tem de blestemul lui, pentru că pe toţi i-a blestemat, ca nimeni să nu îndrăznească a-i îngropa trupul lui.” Grăit-a Apostolul: „Oare, nu-ţi aduci aminte de acea scriptură: "Cel ce se smereşte, pe sine se va înălţa ? Deci, ducându-te, îngroapă pe el, cu cinste.” Iar Marcel papa, sculându-se, a mers şi a luat cinstitele moaşte ale Mucenicului şi le-a îngropat în gropniţa Priscilei, cea de lângă calea Salariei. Aşa s-a sfârşit Sfântul Mucenic, papa Marcelin, lăsând chip de pocăinţă, multora din cei ce, în acea vreme, cădeau într-un păcat ca acesta. Că mulţi atunci, înfricoşându-se de chinuri, se lepădau de Hristos. Iar noi slăvim negrăita milostivire a lui Dumnezeu, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.



Sursa: Proloagele - Editura Mitropoliei Olteniei

Niciun comentariu: