Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

luni, 7 martie 2011

Proloagele din 8 martie


Luna martie în 8 zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru 
și mărturisitorul Teofilact, Episcopul Nicomidiei (sec. IX). 
        În zilele când Biserica era tulburată de prigonitorii Sfintelor icoane, trăia în părțile Răsăritului un binecredincios bărbat, Teofilact cu numele, prieten cu Sfântul Tarasie, încă de pe când amândoi erau mireni și mari dregători ai împărăției. Și era pe vremea când, murind împăratul Leon, pe tronul împărătesc se urcase fiul său Constantin și maica sa Irina, iar pe scaunul patriarhal era Sfântul Tarasie, sub care se ținuse și cel de al Șaptelea Sinod a toată lumea (787), cel care hotărâse dreapta credință a Bisericii, cu privire la cinstirea Sfintelor icoane, odată pentru totdeauna. Deci, într-o vreme ca aceea, a intrat în cinul monahicesc și Sfântul Teofilact, cel pomenit, și, o dată cu el, s-a făcut monah și un alt prieten al său, Sfântul Mihail al Sinadelor; și, părăsind lumea, au fost trimiși de Sfântul Tarasie Patriarhul la o mânăstire, pe malul Mării Negre, unde, cu ostenelile monahicești nevoindu-se, au sporit mult în faptele cele bune și au câștigat îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciunile lor, încât și semne și minunate se lucrau printr-înșii. Vestindu-se pretutindeni multele lor fapte bune și adânca lor înțelepciune, Sfântul Tarasie Patriarhul a judecat că asemenea monahi sunt vrednici de rânduiala cea înaltă a arhieriei, spre a cârmui lucrul Domnului în Biserică, după cuviință. Deci, pe Mihail sfințindu-l, l-a trimis la Sinade, iar pe fericitul Teofilact, în Nicomidia l-a pus Episcop. Aici a strălucit Sfântul, prin râvna arhipăstoriei sale: purta grija celor sărmani, ridica spitale și case de adăpostire pentru străinii călători, iar, pe bolnavi, el singur îi cerceta și îngrijea, tămăduindu-i. În vreme ce Sfântul Teofilact cârmuia cu dragoste de părinte pe dreptcredincioșii din Nicomidia, a murit Sfântul Tarasie patriarhul și, în locul lui, s-a ridicat Patriarh Nichifor cel Înțelept, iar pe tronul împărătesc a ajuns Leon Armeanul (813-820), care a pornit un nou val de prigonire împotriva sfintelor icoane. A adunat, atunci, preafericitul Patriarh Nichifor pe cei mai de seamă arhierei ai vremii, între care se aflau Emilian al Cizicului, Eftimie al Sardicei, Iosif al Tesalonicului, Mihail al Sinadelor și pe acest Sfânt Teofilact al Nicomidiei și a mers cu dânșii la răucredinciosul împărat, și-l sfătuiau să nu facă tulburare Bisericii, cu acea rătăcire, care a fost osândită la cel de al șaptelea Sinod a toată lumea. Dar, împăratul s-a arătat neînduplecat în erezia lui și a poruncit ca, îndată, toți acei Episcopi să fie alungați din scaunele lor și trimiși în surghiun. Și astfel, împăratul i-a alungat pe toți în locuri deosebite în frunte cu Patriarhul Nichifor, iar pe fericitul Teofilact l-a izgonit la Strovilon, cetatea care este în locul chiverioţilor, lângă mare. Și, acolo, mărturisitorul lui Hristos și-a petrecut toată cealaltă vreme a vieții sale, ca la 30 de ani, în strâmtoare și chinuire; și, făcându-se el mare ajutător al dreptei credințe, s-a mutat la Domnul, la adânci bătrâneți, aflându-se în surghiun. Iar pe vremea împărătesei Teodora (842-856) erezia cea fără de lege, cu totul pierind, moaștele Sfântului Teofilact au fost aduse, din izgonire și așezate în biserica zidită de el în Nicomidia, în mijlocul păstoriţilor săi. Dumnezeului nostru, slavă !
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, 
pentru poruncile cele legiuite creștinilor. 

       Legea lui Hristos și poruncile Apostolilor Lui nu s-au dat numai călugărilor, ci și mirenilor. Și dovadă este că, atunci când zice Pavel: "Privegheați întru toată răbdarea și rugăciunea și îngrijirea trupului să nu o faceți pentru pofte", arătat este că nu către călugări a scris și nici către cei ce țineau viața pustnicească și liniștită, ci, a scris acestea, mai ales, către toți cei ce viețuiesc prin cetăți și prin sate, cu femei și cu copii. Au doară i se cuvine mireanului să aibă ceva mai multă slobozenie decât călugărului? Ba nu. Fără numai atâta iertăciune are mireanul, ca, împreună cu femeia să viețuiască, iar alte iertăciuni nu are, ci, toate câte are călugărul să le lucreze, aceea este legiuit și mireanului. Și nu fără primejdie mare va fi, adică, mireanului care calcă poruncile. Drept aceea, puțini sunt cei care au putut, prin multă sârguință, să scape de gâlcevile cele omenești și să fugă de strigătele cele din cetăți, de viața cea deșartă, de griji și de împătimiri; în afară de cei ce au ieșit afară din gâlcevile lumești și au ales viața călugărească și au îmbrățișat-o. Și s-au umplut de ei Egiptul și Libia, Etiopia și India, Mauritania și Tebaida. Apoi Siria și Cilicia, Galatia, Pontul și Armenia, Mesopotamia și Persia toată. De aceștia s-a umplut Palestina și Arabia și Ciprul, precum și insulele cele dimprejur și țara grecilor toată. Încă și Roma și Spania și Galia și până la marginile pământului, pline sunt locurile de mânăstiri și de pustnici și tot pământul se blagosloveşte și sfințește. Deci, arătat este că David, înțelegând această monahicească rânduială, prin a sa cântare a psalmilor, cu o mai înainte cunoștință cântă, zicând: "Iar eu am cinstit mult pe prietenii tăi, Dumnezeule și mult s-a întărit stăpânirea lor. Și-i voi număra pe ei și mai mult decât nisipul se vor înmulți" (PS. 183, 17-18). Că aceștia stăpânesc peste patimi și peste draci și, mai mult decât puternicii lumii, mai stăpâni, s-au arătat și mai întemeiați. Cine, dar, să nu-i laude pe aceștia, care au scăpat de mrejele cele mult împletite ale vieții și crucea purtând și lui Hristos urmând, în toată ziua și ceasul se roagă lui Dumnezeu, pentru neamul omenesc ? Încă și Grigorie, preaînțeleptul, cel numit Teologul, lăudându-i pe aceștia, le zice: "Cântând și slăvind și învăţându-se în legea lui Dumnezeu, ziua și noaptea și înălțările lui Dumnezeu în gura lor purtându-le, cu hainele își smeresc înălțarea, cingătoare fără podoabă, împodobirile cele frumoase le micșorează, pășire au cu bună rânduială, ochi nerătăcit, zâmbire cuvioasă, cuvântul cu folos rostit, tăcerea mai cinstită decât cuvântul, lauda cu sare dreasă, iar nu cu fățărie. Înstrăinarea de râs, certarea mai iubită decât lauda, măsura umilinţii și a zâmbirii, bogăția cea întru sărăcie, rânduiala cea în pământ străin, slava, din necinste, puterea cea întru neputințe, fiii duhovnicești, cei bine născuți din neînsurare, smerenia cea mai presus de ceruri, nimic fiind în lume și mai presus de lume, în trup fiind, sunt afară din trup, săraci pentru împărăție și a căror parte este Dumnezeu, iar, pentru sărăcia lor, împărățesc împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos. Dumnezeului nostru, slavă ! Amin.

Întru această zi, cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, despre mândrie. 

          Precum răsadul și pometul cel necurățit de crengi uscate nu poate să crească, așa și omul mândru nu poate să se mântuiască, dacă nu-și va curăți mândria prin smerenie și prin pocăința cea plecată. Că la înălțime se suie sufletul celui mândru, iar, de acolo, întru adâncul iadului se pogoară. Deci, precum rodul cel putred, netrebnic este grădinarului, așa rugăciunile celui mândru neprimite sunt la Dumnezeu. Sufletul celui mândru nu are parte cu Dumnezeu, ci, dracilor bucurie le face. Că, pentru mândrie, au fost lepădați îngerii din cer și diavoli s-au făcut. Gândul cel smerit la ceruri urcă pe om și, împreună cu îngerii a dănțui îl face, iar mândria îl pune în rândurile dracilor. Rugăciunea celui smerit vine la Dumnezeu, iar a celui mândru mânie pe Dumnezeu și, precum greutatea de roduri rupe ramurile, așa mândria pierde sufletul cel îmbunătățit. Omul cel mândru este ca pomul ce nu are rădăcină și degrabă cade, așa și cel mândru, în prăpastia iadului se pogoară. Pentru ce te înalți, omule, tină fiind și cenușă, pentru ce cu mândrie iscodești, o, nerecunoscătorule, de ești mare cu dregătoria, să ai smerenie și să nu disprețuiești pe nimeni. De păcate străine să nu întrebi, ca să fii slăvit în ziua judecății și să nu lași scârbit pe cel ce plânge, ca să nu ți se treacă cu vederea rugăciunile tale. Omule sărac, cine te-a zidit pe tine, sau de unde ești luat? Întru ce îți pui nădejdea, că nu te temi de Dumnezeu, ci, te mândrești și, prin trufie, rău îți pierzi sufletul tău? Pentru ce te umfli ca o picătură de ploaie, că pământ ești și nu după multă vreme, în pământ, iarăși, vei merge; acum mândru, iar, după puțin, hrană viermilor. O, omule, cunoaște-ți neputința ta și nu te mai mândri ! A lui Dumnezeu zidire fiind, nu te lepăda de Ziditorul tău. Cercetează firea ta și vezi pe rudeniile tale, pentru că și ei, de aceeași fire sunt. Și nu te lepăda, prin mândrie, de firea ta. Măcar de ai fi și tu bogat, iar acela ar fi sărac, înaintea lui Dumnezeu, acela poate fi mai sus decât tine. O, bogaților, nu vă mândriţi cu averile voastre, cu cele stricăcioase nu va lăudați. Dumnezeu singur este bogat, având bogăție nestricăcioasă, căci averea voastră nu este a voastră. Până este liniște, rânduiți-vă în pace, cele spre mântuirea voastră. Pentru că bogăția omului lui îi este dată spre izbăvirea lui. Dumnezeului nostru, slavă !

Niciun comentariu: