Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

duminică, 15 martie 2015

Proloagele din 15 martie

Luna martie în 15 zile: pătimirea Sfinților Mucenici: Agapie, Plisiu, Timolau, Romil, alți doi cu numele Alexandru 
și, iarăși, alți doi cu numele Dionisie (303-305). 
       Acești Sfinți, mult pătimitori, au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Agapie era de fel din Gaza, cetate așezată între Mediterana și pustiul Arabiei și era bărbat cinstit și încercat între creștini și slăvit pentru nevoința sa cea purtătoare de chinuri, de vreme ce, încă mai înainte, de mai multe ori, arătase mare îndrăzneală întru mărturisirea numelui lui Hristos și multe feluri de chinuri suferise. Deci, acest Agapie, râvnitor a se face urmaș Apostolilor, a făcut legământ cu alți șapte tineri, să nu înceteze a propovădui Evanghelia Domnului, gata fiind să îndure orice primejdie. Iar ceilalți șapte tineri înfocați vestitori ai Cuvântului Scripturilor, erau: Timolau cel din Pont, Plisiu și doi bărbați ce se chemau Alexandru, de fel din Egipt, Romil, care era ipodiacon din Diospolis și doi cu numele Dionisie, unul fiind din Tripolisul Feniciei, iar celălalt din Egipt și slujitor al lui Agapie. Deci, dându-se păgâna poruncă împărătească, prin toate țările și cetățile, ca, adică, să fie siliți creștinii la închinarea la idoli și la spurcatele lor jertfe, toți acești tineri au pătimit în Cezareea Palestinei, de la dregătorul Urban. Că, întocmindu-se, atunci, în Cezareea Palestinei, unde era dregătorul acesta, un mare praznic păgânesc și de Dumnezeu urât, s-a adunat la acest praznic popor fără număr, din satele din jur, iar pricina praznicului era pătimirea unor creștini, care, de mai înainte, erau osândiți la moarte și ținuți în legături și temniță. Văzând că se săvârșea o priveliște sângeroasă ca aceasta, cei opt viteji tineri, pe care astăzi îi cinstim ca mucenici, aprinzându-se de râvna cea după Hristos, au alergat și degrabă au stat în mijlocul mulțimii și au strigat cu glas mare: "Și noi suntem creștini." Deci, auzind această neînfricată mărturisire a credinței celei noi, Urban dregătorul nu voia ca, îndată, să-i piardă, văzându-i frumoși și tineri cu trupul, ci a încercat să-i amăgească cu daruri și făgăduințe de cinstiri, dregătorii și averi și-i sfătuia să nu se piardă singuri, întru o frumusețe ca aceea a tinereții lor fiind. Dar, Sfinții au rămas neclintiți în credința lor. Atunci a poruncit să fie puși în legături și aruncați în temniță. Și așa, mult fiind ținuți în legături și de multe ori fiind ispitiți și în felurite chipuri chinuiți, de vreme ce nu s-au lepădat de Hristos și toate pătimirile cu vitejie le-au răbdat, Urban a poruncit de li s-au tăiat capetele și toți, în aceeași zi și-au pus capetele lor pentru credința cea nouă a Capului tuturor, Hristos Domnul și cununile biruinței de la Dânsul și-au luat în Biserica cea din ceruri.

Întru această zi, cuvânt despre mai înainte-văzătorul Serghie pustnicul. 
        Ne spunea nouă monahul Gheorghe din Armenia, zicând: "De multe ori, mă silea pe mine ava Grigorie, egumenul Lavrei Faranului, ca să-l duc pe el la Serghie pustnicul, care era în părțile Mării Moarte. Deci, o dată, l-am dus pe el la stareț, iar acesta i s-a închinat lui, cu dragoste și a adus apă și i-a spălat picioarele și toată ziua a vorbit cu dânsul, de folosul sufletului și a doua zi l-a slobozit pe el. Iar după plecarea lui Grigore, am zis starețului: "Oare știi, părinte, că m-am tulburat, de vreme ce episcopi și preoți am adus la tine, însă nici unuia nu i-ai spălat picioarele, în afară de cele ale lui Grigore?" Mi-a zis mie starețul: "Cine este Grigore, fiule, eu nu-l știu pe el. Însă știu că l-am primit pe el, ca pe Patriarh, în peștera mea. Că l-am văzut pe el cu omoforul la gât și Evanghelie în mâini având. Că noi nu căutăm la față, ci străbatem cu privirea cele dinlăuntru ale fiecăruia, precum Domnul ne-a dăruit nouă," Iar, după cinci ani, a învrednicit Dumnezeu pe Grigore să fie făcut Patriarh, în sfânta cetate a Antiohiei, precum a proorocit starețul despre dânsul.
Întru această zi, cuvânt 
despre semnul creștinului desăvârșit.
         Credința cea dreaptă și lucrările cele cuvioase sunt semnele adevăratului creștin. Creștinul este o adevărată casă a lui Hristos, alcătuită din faptele bune și din învățăturile cele sănătoase. Iar adevărata credință, prin fapte se arată. Credința fără de fapte, este moartă, precum și faptele, fără de credință. Drept aceea, se cuvine ca cei curați să se păzească cu toată puterea de faptele cele necurate, ca nu, pentru noi, să se zică acel cuvânt: "Cu gura ei mărturisesc, că știu pe Dumnezeu, iar cu faptele se leapădă de El." Pentru că a zis Domnul: "Dacă cineva Mă iubește pe Mine apoi păzește și cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi pe el și la dânsul vom veni și locaș întru el Ne vom face." De aici, să cunoaștem că, din credința cea dreaptă și din faptele cele bune, se zidește casă sufletului. Și așa, Dumnezeu petrece întru noi, precum este scris: "Mă voi sălășlui întru dânșii, zice și cu ei voi umbla." Aceasta arătând-o și Apostolul zice: "Sau nu știți că Iisus Hristos este întru voi, fără numai de sunteți neiscusiţi și neluători în seamă." Deci, diavolul nu știe de este, sau nu, Stăpânul Hristos în mintea ta. Dar, de te vede pe tine mâniindu-te, sau sfădindu-te, sau grăind cuvinte necurate, sau jurându-te, sau clevetind, sau urând pe cineva, sau trufindu-te, sau râzând mult, sau glumind, sau nerugându-te adeseori, nici aducându-ți aminte de moarte, atunci el cunoaște că nu este în sufletul tău Acela ce te păzește pe tine. Și așa, ca un tâlhar, intră diavolul cel viclean, fiindcă nu este luminarea lui Dumnezeu în inima ta și-ți fură casa sufletului tău. Și se fac cele mai de pe urmă, mai rele decât cele dintâi. De acestea să ne izbăvească pe noi Domnul, cu darul Său și cu iubirea Lui de oameni.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Teodor Studitul, 
despre cum să petrecem zilele postului. 
         Fraților și părinților, bun este postul, numai de va avea și pe însoțitoarele lui, pe cele care i se cuvin lui, care sunt: pacea, buna voire, buna ascultare, blândețea, milostivirea și toate celelalte, câte sunt în îndreptările bunătății. Ci diavolul, ca un vrăjmaș și tulburător al mântuirii noastre ce este, ce meşteşugeşte și ce iscodește? Toate cele potrivnice pune în postitori și îi face pe ei să fie obraznici și să întoarcă vorba, aspri, mânioși, iuți, măreți în zadar, pizmuitori, grăitori de cele urâte. Și în ce chip? Pricinuindu-le celor ce postesc, mai multă vătămare și pagubă din patimile acestea, decât folosință prin postirea lor. Ci noi să cunoaștem înțelegerile și meșteșugirile lui și să petrecem aceste cuvinte și, totdeauna, cu pace, cu blândețe și cu liniște, suferind fiecare pe cei mulți, cu dragoste, cunoscând că, o postire ca aceasta, este plăcută și bine primită la Dumnezeu. Iar dacă ne vor lipsi acestea, orișicâtă osteneală vom face, ea va fi zadarnică și ne alegem numai cu greaua pătimire a postului. De trebuință este, dar, să postim, pentru că postul veștejește trupul, iar sufletul îl împuternicește, îl înnoiește. Că pe cât omul nostru, cel din afară, slăbește, pe atât cel dinlăuntru, se înnoiește, din zi în zi precum grăiește Apostolul. Și ușurința cea de un ceas a necazului, ne pregătește nouă multă mulțime a slavei celei veșnice, în ceruri. Deci, socotind și aducându-ne aminte de răsplătirea cea viitoare, să răbdăm ostenelile bunătății, cu îndelungă-răbdare, mulțumind lui Dumnezeu, Tatăl, că ne-a învrednicit pe noi să avem parte cu Sfinții, întru lumină, ne-a izbăvit pe noi din stăpânirea întunericului și ne-a mutat întru împărăție. Au nu ne împărtășim în toate zilele din preacuratul Său Trup și Sânge? Și ce altceva ar fi mai dulce decât Sfânta Împărtășire, care dăruiește viață veșnică, celor ce se împărtășesc cu conștiință curată? Au nu vorbim în toate zilele și nopțile împreună cu dumnezeiescul David și cu ceilalți Sfinți Părinți și luminători ai Sfintei noastre Biserici? Ce altă mângâiere a sufletului, mai mare decât aceasta, este? Au nu ne-am despărțit și am ieșit din prieteşugul lumii celei mincinoase și din rudeniile noastre cele după trup, pentru Domnul? Ce altă viață, iarăși, ar fi mai fericită sau mai înaltă decât aceasta, că viețuirea noastră este în ceruri, de unde așteptăm Mântuitor, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care va schimba trupul smereniei noastre, spre a se face el asemenea cu Trupul slavei Lui, prin lucrarea care I-a supus Lui toate? Deci, fraților, să avem bucurie și veselie, defăimând și călcând tot felul de pofte rele ale trupului. Pentru că tot trupul este ca iarba și toată slava omului, ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba și floarea ei a căzut, iar lucrul bunătății rămâne în veac. De pătimește rău cineva dintre noi, să se roage, precum grăiește Scriptura. Dacă, altul este voios, să cânte. Altul este ispitit de patima cea rea a păcatului, de vreme ce și diavolul nu contenește niciodată lupta cu noi, să rabde, auzind pe cela ce grăiește: "Fericit este acela care rabdă ispita, că, iscusit făcându-se, va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Domnul celor ce-L iubesc pe El." Dacă pe acestea le cunoașteți, a zis Domnul, fericiți sunteți de le veți face. Acestuia slavă în veci. Amin.
Sursa:

Niciun comentariu: