Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

miercuri, 26 aprilie 2017

Proloagele din 26 aprilie


Luna aprilie în 26 zile: pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Vasilie, episcopul Amasiei (+322)
        Slăvitul Mucenic al lui Hristos, Vasilie, a fost mitropolit în Amasia pe vremea lui Liciniu, cumnatul marelui Constantin când Constantin, îl făcuse pe Liciniu părtaş cu el la împărăţie. La început era pace şi linişte pretutindeni. Dar, întărindu-se împărăţia Răsăritului, Liciniu s-a îndepărtat de Hristos şi s-a întors la necurata închinare de idoli, la prigonirea creştinilor, la nestăpânirea patimilor trupeşti. Şi a fost cel din urmă împărat roman păgân, prigonitor al creştinilor. Deci, avea Constantina, împărăteasa, în slujba ei, o fecioară frumoasă, cu numele Glafira, creştină cu credinţa, din Italia, pe care, văzând-o Liciniu s-a aprins de poftă asupra ei şi voia să fie cu dânsa. Cu sfatul împărătesei şi de scârba păcatului, Glafira a răspândit vestea că este bolnavă şi că şi-a ieşit din minţi şi a trebuit să fie eliberată din slujba împărătească, fiind de fapt, răsplătită, în taină, de aceasta, cu mulţime nenumărată de daruri. Încredinţată, apoi, unor oameni credincioşi, a fost dusă în părţile Armeniei, prin grija împărătesei. Pe drumul spre Armenia, s-a făcut un popas în cetatea Amasia Pontului, unde, aflând o mulţime de creştini şi un episcop, au hotărât să rămână o vreme acolo, pentru frumuseţea locului, la un creştin, anume Quintus. Şi, destăinuindu-se episcopului Vasilie, omul lui Dumnezeu a hotărât să nu descopere taina înstrăinării lor, nici chiar creştinilor. Iar, aflând că creştinii de acolo zidesc o biserică în cetate, Glafira a dat mult aur Sfântului episcop, pentru cinstirea lui Hristos, şi a scris şi împărătesei unde se află şi a trimis şi împărăteasa mulţime de daruri episcopului Amasiei, pentru ridicarea bisericii. Dar, oamenii împăratului au prins aceste scrisori dintre împărăteasă şi Glafira şi s-a umplut împăratul de mare mânie şi, îndată, a scris conducătorului Amasiei, ca pe Vasilie, episcopul creştinilor şi pe Glafira, slujitoarea, să-i trimită în fiare la dânsul, în Nicomidia. Însă, mai înainte de a ajunge scrisoarea împăratului în Amasia, fericita Glafira s-a dus către Domnul. Deci, dregătorul, prinzând numai pe Vasilie, l-a pus în lanţuri şi l-a trimis la împărat, înştiinţându-l că Glafira a murit. Şi au mers cu dânsul doi diaconi, Partenie şi Teotim. Şi a fost închis episcopul în temniţă, iar diaconii locuiau într-o casă vecină şi aveau intrare liberă la episcopul lor şi se rugau împreună. Iar în noaptea când l-au scos la cercetare, şi-l îndemna împăratul a se lepăda de Hristos şi a se închina la idoli, episcopul a dat acest dumnezeiesc răspuns: "Niciodată nu vei putea să-mi dai, atâta cât voieşti să-mi iei, dacă te sileşti a mă despărţi de Dumnezeul meu cel viu."Şi aşa s-a mutat la Domnul, tăindu-i-se capul, iar trupul lui, fiind aruncat în mare, a fost scos şi înmormântat cu mare cinste, la 26 aprilie.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem,
despre deşertăciunea lumii şi despre veacul ce va să fie
      Iată, vremea vieţii veşnice vă îndeamnă pe voi la lucru şi la slava cea nestricată, pentru că pe viaţa aceasta o moşteneşte moartea şi pe slavă o ajunge ruşinea. Că mulţi din cei puternici, ca fiarele fiind mai înainte, în iad s-au pogorât şi ca cei mai răi s-au osândit de Dreptul Judecător: bogaţii au sărăcit, înţelepţii s-au primejduit, cei tari au slăbit, cei sănătoşi s-au îmbolnăvit şi pe cei ce se bucurau i-a cuprins necazul şi cel ce făcea pierzanie în popor, însuşi, în loc de pierzanie a nimerit, de vreme ce nici un bine n-au făcut în viaţa aceasta. Şi altele multe ca acestea s-au arătat în lumea aceasta. Fiii nu-şi cinstesc părinţii lor, iar părinţii îşi urăsc fii, femeile sunt lăsate de bărbaţii lor, iar bărbaţii nu-şi păzesc credinţa faţă de femei. Cei tineri nu cinstesc pe bătrâni, iar bătrânii se ridică împotriva tinerilor. Nu putem avea încredere unul în altul, nici să avem nădejde în fratele, că grăieşte cele de pace cu gura, iar în inima sa gândeşte cele rele. Sunt invidioşi, vrăjmăşesc, înşeală, sunt stăpâniţi de nesaţiu şi nimeni nu ia aminte la Dumnezeu, nimeni nu se aşteaptă că s-ar putea să fie osândit. Pentru aceasta s-au înmulţit răutăţile, că ne depărtăm de Dumnezeu. Ne-a dat nouă cugetul, ca printr-însul să ne sfătuim la cele bune, iar noi, la cele rele ne sfătuim. Voie liberă ne-a dat nouă, ca printr-însa să cunoaştem dreptatea, iar noi lucrăm cu ea fărădelegea. Bogăţie ne-a dat nouă, ca din ea să dăm la săraci, iar noi, şi pe cele de care săracii au nevoie le luăm de la dânşii. Putere ne-a încredinţat nouă Dumnezeu, ca să ocrotim, cu ea, pe cei ce trăiesc în nevoi, iar noi, cu ea ne chinuim şi nu apărăm pe nimeni. Nu mai este calea adevărată, nici judecata dreaptă, a secat dragostea şi urâciunea s-a înmulţit. S-a defăimat fapta bună şi s-a făcut iubită făţărnicia. Smerenia s-a făcut de ruşine şi cinstită s-a făcut mândria. S-a stins adevărul, iar minciuna a acoperit pământul. O, adâncul bunătăţii şi al îndelung-răbdării lui Dumnezeu! Că, petrecând noi în toate răutăţile El ne aşteaptă la pocăinţă. Că nu Se mânie, ci se milostiveşte, ca un Părinte, pentru ca mai multă plată să ne dea. Că, pocăinţa şi întoarcerea noastră voieşte, iar moartea păcătosului nu o voieşte. Amin.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, 
despre cei ce zic că nu este osândă pentru cei păcătoşi
         Cum dar vom scăpa noi, fraţilor, de osândă, făcând lucrurile rele ? Sau cum ziceţi: "Dumnezeu este milostiv şi nu osândeşte pe păcătoşii neamului creştinesc ?" Spune-mi mie, frate, dacă furi sau asupreşti, sau desfrânare faci, te mânii, sau pizmuieşti, cleveteşti, spui minciuni şi te îmbeţi şi alte rele faci şi nu te pocăieşti, apoi, cum zici că nu-ţi va fi ţie osândă ? Spune-mi mie, pentru ce Sfinţii s-au ostenit în lumea aceasta ? Că unii s-au trudit şi s-au dat la moarte şi în multe feluri s-au chinuit. Iar alţii, cu postiri şi cu privegheri şi cu viaţă aspră şi-au înfrânat trupurile lor. Iar alţii, prin pustietăţi şi prin munţi, în primejdii şi în dese ispite au fost şi în lacrimi multe; şi aceştia toţi, pentru Împărăţia Cerului s-au ostenit. Dacă zici că cei răi nu se vor osândi, apoi nici cei buni nu vor lua împărăţia. O, fraţilor, să nu vă amăgiţi ascultând pe diavolul, pentru că a lui este înşelarea aceasta. Că am auzit pe un oarecare iubitor de păcate, zicând că Dumnezeu ne îngrozeşte, doar, cu frica de osândă. Dar unii ca aceştia, împreună cu ereticii, se vor osândi. Spuneţi-mi mie, voi cei ce faceţi pe Dumnezeu amăgitor: Cine a poruncit să-l izgonească pe Adam din rai ? Şi pe vremea lui Noe, cine a înecat toată lumea ? Sau la Sodoma şi Gomora, cine a trimis piatră şi foc ? Cine a aruncat pe egipteni în mare ? Cine a hrănit în pustie 600.000 ? Cine a ars adunarea lui Aviron ? Cine, pe vremea lui Core şi a lui Datan, a poruncit pământului să se desfacă şi l-a făcut să înghită de vii 200 de oameni şi apoi 3000 ? Cine a pierdut pe alţi 70.000, pe vremea lui David ? Încă şi acum, câte primejdii suferim pentru păcatele noastre ? Că uneori şi boli grele se fac între noi şi, pentru păcatele noastre, toate se fac nouă primejdioase: focul ne arde, apa ne îneacă, tunetul ne răneşte, fulgerul ne arde. Şi multe pricini de moarte se fac lucrurile noastre, cele mai de trebuinţă. Că dobitocul din mâinile noastre, se hrăneşte, iar uneori el ne ucide. Şi pâinea ne este dată nouă spre mâncare şi totuşi ea ne omoară, oprindu-se în gât; încă, unii şi din beţie mor. Că, pe mulţi spurcaţi, aici, în lumea aceasta, îi osândeşte Dumnezeu şi, dacă nu părăsesc răutăţile lor şi nu se pocăiesc cu adevărat, dincolo, pedepsei celei veşnice îi dă pe ei. Să credeţi, fraţilor, cu adevărat, că este osândă pentru cei păcătoşi. Întrebaţi pe păgâni şi pe eretici, chiar şi pe diavoli; şi toţi, cu un glas, vă vor răspunde vouă, că este judecată şi osândă şi răsplătire, după faptele fiecăruia. Că Dumnezeu pedepseşte pe cei ce greşesc, iar pe cei ce vieţuiesc cu dreptate îi încununează. Deci, să-ţi încredinţezi, acum, sufletul tău şi să-l înveţi pe el să nu se amăgească fără de minte. Că Adam, strămoşul nostru, a greşit, însă nu ştia şi nici nu auzise că s-ar fi pedepsit cineva, pentru păcate, mai înainte de el. Iar noi, toate acestea, cu adevărat auzindu-le, de ce să nu credem, de vreme ce am auzit că pentru ucidere, invidie şi răutate, a fost pedepsit Cain şi cum a pierit, cu potopul, neamul omenesc, pentru desfrânare şi că, mai mare decât acea pedeapsă, a fost arderea sodomitenilor, pentru aceeaşi desfrânare, dar că Noe s-a izbăvit din potop şi Lot din foc ? Deci, vedeţi, oare, cât de drept este Dumnezeu ? Că nu pierde pe cel drept, împreună cu necuraţii. Încă, şi la stăpânitorii cei pământeşti, se vede că pedepsesc pe cei ce fac vreun rău. O, fraţilor, să credeţi, cu adevărat, că este pedeapsă, pentru cei păcătoşi. Patru mii de ani au trecut de la arderea sodomitenilor şi, până astăzi, încă fumegă fumul, spre învăţătura şi îngrozirea păcătoşilor. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Sursa:

Niciun comentariu: