Luna decembrie în 12 zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru şi fãcãtorul de minuni Spiridon (+347).
Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Constantin cel Mare şi a fiului său Constanţiu. De neam era din insula Cipru, simplu la chip şi, la inimă, smerit. Mai întâi, a fost păstor de oi şi, însurat fiind, a avut o fiică Irina, care a trăit în feciorie toată viaţa ei. Pentru sfinţenia vieţii lui, murindu-i soţia, a fost făcut episcop în cetatea Trimitundei, aproape de Salamina, şi a primit de la Dumnezeu şi darul tămăduirilor, încât s-a numit, din pricina minunilor ce le făcea, de minuni-făcător. Că în timp de secetă, a făcut de s-a pogorât ploaie şi, iarăşi, a oprit necontenirea ploilor. Prin rugăciune, a potolit încă şi foametea, că a făcut de s-au spart de ploaie grânarele unde era ascuns grâul. Şi a prefăcut şi un şarpe în aur, iar dacă a izbăvit pe cel sărac din nevoile lui, iarăşi a adus aurul la starea cea dintâi şi l-a făcut şarpe. Oprit-a şi revărsarea apelor. A întors pe păcătoşi şi păcătoase, făcându-i de şi-au mărturisit păcatele. În vremea prigonirii creştinilor de către Maximian-Galeriu, Sfântul a fost prins şi, mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept, i s-a tăiat pulpa stângă şi a fost trimis în temniţă. A luat parte la Sinodul cel dintâi de la Niceea (325), fiind unul din cei trei sute optsprezece părinţi episcopi şi a mărturisit apostoleasca învăţătură că Hristos, pentru Care a pătimit, este cu adevărat de o fiinţă cu Tatăl, arătând cu puterea minunii, taina Sfintei Treimi, ascunsă într-o cărămidă. Murind Irina, fiica lui, o femeie, care încredinţase moartei un odor de preţ, spre păstrare, a cerut Sfântului odorul său, iar acesta, neştiind unde este, a întrebat pe cea moartă şi, aflând de la ea locul unde este pus, l-a dat înapoi femeii. Acestui Sfânt i se arătau îngerii şi-i slujeau la Sfânta Liturghie şi a luat mărturie de la cer că avea îngeri privitori, care cântau împreună cu dânsul. Iar cât era de îndurător şi milostiv se vedea din aceea, că pe când era păstor de oi, au venit noaptea hoţii să-i prade turma lui şi, deodată, au fost opriţi cu orbirea, că n-au mai putut să facă nimic, nici măcar să scape, iar Sfântul, văzându-i în acea stare dimineaţa, nu numai că i-a izbăvit de orbire, ci încă şi câte un berbec le-a dat la fiecare, îndemnându-i să-şi schimbe viaţa. Şi aşa, ocârmuind bine turma ce i s-a încredinţat de la Dumnezeu, s-a mutat la cetatea şi petrecerea îngerilor. Iar sfintele lui moaşte se află în mare cinste, într-o raclă de mult preţ, în insula Corfu, până în ziua de astăzi. Şi se face pomenirea lui în biserica Sfântului şi Verhovnicului Petru, aproape de Sfânta Biserică cea mare.
Întru aceastã zi, minunea Sfântului Spiridon, cu un vânzãtor de grâu.
O foamete mare cuprinsese toată ţara Ciprului. Dar bogaţii cetăţii, care erau vânzători de grâu, se bucurau de scumpete şi au început a vinde mai scump grâul cel strâns de mulţi ani, dar când s-a isprăvit grâul, nu mai aveau în cetate de unde să mai cumpere. Însă, aceasta a rânduit Dumnezeu, pentru păcatele noastre, smerindu-ne pre noi, că toate cu judecata şi cu purtarea de grijă le face. Deci, era în cetatea Trimitundei un oarecare vânzător de grâu, nesăţios pentru iubirea de arginţi şi toate cele din lăuntrul său, erau flămânde de lăcomie. Acesta, strângând cu neguţătorie, de prin alte părţi, mulţime de grâu şi aducându-l cu corabia în cetate, nu vroia să-l vândă cu acel preţ cu care se vindea în cetate, ci l-a strâns în hambare, până când se va mări foametea în cetate, pentru ca să-l vândă mai scump şi să câştige avere mai multă. Şi, făcându-se foamete mare şi, din zi în zi, îngreunându-se traiul, a început bogatul acela a vinde grâul său foarte scump. Şi a venit, căzând către dânsul, un sărac, cerând şi rugându-l cu lacrimi să-l miluiască şi să-i dea lui puţin grâu, ca să nu moară de foame cu femeia şi copiii lui, iar vânzătorul, cuprins fiind de nemilostivire şi de pofta aurului, n-a vrut să-l miluiască pe acel sărac, ci a zis către dânsul: "Să mergi şi să aduci preţul şi vei avea ceea ce vrei să cumperi." Iar săracul, slăbit de foame, a venit către Sfântul Spiridon, spunând cu plângere sărăcia lui şi nemilostivirea bogatului. Iar Sfântul i-a zis lui: "Nu plânge, ci mergi la casa ta, pentru că aşa grăieşte Duhul Sfânt, că, dimineaţă, casa ta se va umple de grâu, iar pe bogatul acela îl vei vedea că te va ruga pe tine şi-ţi va da ţie grâu fără de preţ." Iar săracul, socotind că Sfântul i-a zis aceasta numai spre mângâierea necazului său şi crezând deşartă şi nelucrătoare nădejdea ce i s-a dat, s-a dus la casa lui, suspinând. Şi, cum s-a întunecat de noapte, din porunca lui Dumnezeu, s-a vărsat ploaie mare pe pământ şi, prin acea vărsare multă de ape, hambarele bogatului aceluia nemilostiv şi iubitor de arginţi s-au spart şi apa a risipit tot grâul. Iar acel nemilostiv vânzător de grâu a alergat prin toată cetatea, strigând şi rugând pe toţi ca să-i dea lui ajutor. Iar poporul cel sărac, văzând grâul cel risipit pe drumuri a început a-l strânge şi a-l aduna prin casele lor. Asemenea şi săracul acela şi-a adunat şi el grâu pentru sine cu prisosinţă. Încă şi bogatul, văzându-l, a început a-l ruga să-şi ia grâu fără de preţ, cât va voi.
Întru aceeaşi zi, cuvânt despre doi sihaştri, adevãraţi fraţi, care în Schit, plãcând Domnului, s-au mântuit
Povestit-a ava Vitinie, că spunea ava Macarie: "Şezând eu odată în Schit, s-au pogorât doi tineri străini acolo: şi unul avea barbă, iar celuilalt abia începuse a-i creşte. Şi au venit la mine, zicând: "Unde este chilia lui ava Macarie?" Şi eu le-am zis: "Ce voiţi de la dânsul?" Şi ei au zis: "Auzind noi cele despre dânsul şi de Schit, am venit să-l vedem." Le-am zis lor: "Eu sunt." Şi au făcut metanie, zicând: "Aici voim să petrecem." Iar eu, văzându-i gingaşi şi că erau din părinţi bogaţi, le-am zis lor: "Nu puteţi şedea aici." Şi a zis cel mai mare: "Dacă nu putem şedea aici, ne ducem în altă parte." Deci, am zis eu în gândul meu: "Pentru ce să-i gonesc şi să se mântuiască? Osteneala îi va face ca ei înşişi să fugă." Şi le-am zis lor: "Veniţi de vă faceţi chilie dacă puteţi." Şi ei au zis: "Arată-ne locul şi ne vom face." Şi le-am dat lor un topor şi o traistă plină de pâine şi sare şi le-am arătat lor o piatră vârtoasă, zicând: "Săpaţi în piatra aceasta şi aduceţi-vă lemne din luncă şi acoperind-o, aşezaţi-vă acolo." Că socoteam eu că vor pleca din pricina ostenelii. Şi m-au întrebat: "Ce lucrează călugării aicea?" Şi le-am zis: "Împletire de coşniţe." Şi am luat zmicele de finici din luncă şi le-am arătat lor începutul împletiturii şi cum trebuie să le coase. Şi le-am zis: "Faceţi coşniţe şi le daţi păzitorilor şi vă vor aduce pâini." După aceea, eu m-am dus. Şi ei, cu răbdare, toate le-au făcut, câte le-am zis lor. Şi n-au mai venit la mine trei ani. Şi am rămas luptându-mă cu gândurile, zicând: "Oare ce fel este lucrarea lor, că n-au venit la mine să mă întrebe de vreun gând. Cei de departe vin la mine şi aceştia de aproape n-au venit, nici la alţii nu s-au dus, decât numai la biserică mergând şi tăcând, se împărtăşesc cu Sfintele Taine?" Şi m-am rugat lui Dumnezeu, postind o săptămână, ca să-mi arate faptele lor. Şi, sculându-mă după o săptămână, m-am dus la ei, ca să văd cum stau. Şi, bătând eu la uşă, mi-au deschis şi mi s-au închinat, tăcând. Şi eu spunând rugăciune, am şezut. Şi cel mai mare, făcând semn celui mai mic să iasă, a şezut să împletească împletitura de coşniţe, negrăind nimic. Şi în ceasul al noulea a venit cel mai tânăr şi, făcând puţină fiertură, a aşezat masa, după cum i-a făcut semn cel mare. Şi a pus pe ea trei posmagi şi au rămas aşa tăcând. Iar eu am zis: "Sculaţi-vă să mâncăm." Şi sculându-se, am mâncat. Şi ne-a pus vasul cu apă şi am băut. Şi dacă s-a făcut seară, mi-au zis: "Te duci?" Iar eu am răspuns: "Ba nu, ci aici voi dormi." Şi mi-au pus o rogojină de o parte şi, pentru ei, iarăşi, într-un colţ, de altă parte. Şi au lepădat încingătorile lor şi paramanele şi s-au culcat împreună pe o rogojină înaintea mea. Iar dacă s-au culcat, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi descopere lucrarea lor. Şi s-a deschis acoperământul chiliei şi s-a făcut lumină ca ziua, dar ei nu vedeau lumina. Şi când socoteau ei că eu dorm, a îmboldit cel mai mare pe cel mai mic în coastă şi s-au sculat amândoi şi s-au încins şi şi-au întins mâinile la cer şi eu îi vedeam pe ei, iar ei nu mă vedeau pe mine. Şi am văzut pe diavoli că veneau ca nişte muşte spre cel mai mic: unii veneau să se aşeze pe gura lui, iar alţii pe ochii lui. Şi am văzut pe îngerul Domnului că ţinea sabia de foc şi-l păzea pe el, gonindu-i de la dânsul. Şi de cel mai mare nu puteau să se apropie. Iar către dimineaţă s-au culcat. Şi eu m-am prefăcut că m-am deşteptat; şi ei, asemenea. Şi mi-a zis cel mai mare numai acest cuvânt: "Vrei să citim cei doisprezece Psalmi?" I-am zis: "Aşa, să citim!" Şi a cântat cel mic cinci psalmi, câte şase stihuri şi un "Aliluia." Şi la fiecare stih ieşea câte o făclie de foc din gura lui şi se suia la cer. Asemenea şi cel mai mare: Când deschidea gura lui şi cânta, ca o funie de foc ieşea din ea şi ajungea până la cer. Şi am rostit şi eu puţin pe de rost. Şi, ieşind afară, le-am zis: "Rugaţi-vă pentru mine." Iar ei mi-au făcut metanie, tăcând. Deci am cunoscut că cel mai mare este desăvârşit, iar cu cel mai mic încă se luptă vrăjmaşul. Iar peste puţine zile, a adormit fratele cel mai mare şi a treia zi, cel mai mic". Şi, când mergeau vreunii din părinţi la ava Macarie, îi lua el şi îi ducea la chilia celor doi fraţi, zicându-le: "Veniţi de vedeţi mucenicia străinilor celor mici". Dumnezeului nostru, slavă !
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage12Dec.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1260
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie12.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu