Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

miercuri, 23 martie 2022

Proloagele din 23 martie

 

Luna martie în 23 zile: pomenirea Sfântului Mucenic Nicon 
şi a ucenicilor săi o sută nouăzeci şi nouă (1251).
       Acest Sfânt Nicon era din cetatea Neapole, când stăpânea acolo Cvintilian dregătorul. Se trăgea din tată păgân şi din mamă creştină şi era bărbat frumos la chip şi ostaş viteaz în războaie, biruind, cu suliţa şi cu sabia, acolo unde lupta era mai grea şi ocrotindu-se cu semnul Sfintei Cruci, cum învăţase de la maica sa, încât uimea pe toţi cu vitejia isprăvilor sale. Deci, întorcându-se, încununat de biruinţe, dintr-un asemenea război, a spus maicii sale gândul său, că voieşte a se boteza şi căuta aceasta să-l îndrumeze pe calea creştinătăţii şi în credinţa acestei învăţături. Şi era, atunci, vreme de prigoană, împotriva creştinilor, iar preoţii lui Hristos şi învăţătorii dreptei credinţe stăteau mai mult ascunşi, din pricina urgiei. Deci, l-a îndemnat maica sa ca să plece spre părţile Răsăritului, unde, în munţi şi în insule, se aflau ascunşi mulţime de preoţi şi călugări ai Domnului. A călătorit, drept aceea, fericitul Nicon spre părţile Constantinopolului şi, ajungând în insula Chios, s-a apropiat de un munte şi, stând acolo, vreme de şapte zile, se nevoia în post, în privegheri şi rugăciuni. Şi i s-a vestit lui, noaptea, în vis, de un înger, în chip de preot, ca să se pogoare la mare şi, urcându-se într-o corabie, a mers la muntele Ganos. Şi, ca din întâmplare, i-a ieşit înainte episcopul Teodosie, în chip de monah, care era egumen acolo, peste o obşte de 190 de călugări. Şi de dânsul fiind învăţat, a primit fericitul Nicon creştinescul Botez, în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-se şi cu Sfintele Taine şi s-a făcut monah. Iar, trecând trei ani, acelaşi episcop l-a hirotonit preot, apoi, şi episcop l-a sfinţit pe el. Şi, dându-i sarcină de îndrumător al tuturor celor 190 de monahi, ce se adunaseră în jurul lui, bătrânul episcop îl sfătuia să plece, din acel munte, în Sicilia. Deci, după sfârşitul episcopului Teodosie, a plecat fericitul Nicon cu cei 190 de monahi ai săi, mai întâi, în Mitilene şi apoi în Italia, iar, de acolo, după ce a îngrijit şi îngropat pe maica sa, fericitul s-a dus în Sicilia, aşezându-se la muntele Tauromeniei. Şi, ducându-se vestea despre el, pe nouă din foştii lui ostaşi, de altădată, i-a adus la adevărata credinţă. Deci, a întemeiat, aici o mânăstire, cu bună rânduială, petrecând viaţă de folos oamenilor şi plăcută lui Dumnezeu, cu toată obştea celor 199 de ucenici ai săi. A aflat şi dregătorul Cvintilian cele despre Sfântul şi, trimiţând îndată ostaşi, l-a adus la întrebare înaintea lui, cu toţi ucenicii. Şi nevoind ei să se întoarcă la păgâneasca cinstire a idolilor, i-a pus la pământ, i-a sfărâmat rău cu răni şi, la sfârşit, le-a tăiat capetele, iar pe Sfântul Nicon l-au chinuit fără milă şi, după ce l-au ars cu torţe, l-au târât pe pietrele drumului, în goana cailor, şi, zdrobindu-i chipul, i-au tăiat limba, apoi şi capul cu sabia. Şi aşa au primit de la Hrisots cununile Mucenicilor.

Întru această zi, învaţătură pentru cei 
care s-au lepădat de lume.
         Oare ştii, frate, câte zile ai suferit dinaintea porţilor mănăstirii până astăzi, când te-am primit pe tine ? Deci, de te vei deprinde de la început la obiceiul mănăstirii şi la fapta cea călugărească, atunci vei putea să călătoreşti bine pe calea aceasta, pe care ai dorit-o şi rob al lui Hristos degrabă te vei face pe tine. Că, precum celor ce slujesc cu osârdie Domnului, slavă şi cinste li s-a făgăduit, aşa şi celor ce se lenevesc şi cu nebăgare de seamă se apropie de lucrul acesta călugăresc, osânda amară li se găteşte. Că, mai de folos îţi este, după Scriptură, a nu te făgădui, decât, făgăduindu-te, să nu împlineşti, după cum s-a zis: "Blestemat este cel ce face lucrul lui Dumnezeu cu nebăgare de seamă". Că, pentru aceea, atât de multe zile ne-am întors asupra cererii tale şi nu voiam să te primim. Nu pentru că nu-ţi voiam mântuirea ta, ci, ca nu cumva, primindu-te cu îndrăzneală şi la întâmplare, să fim judecaţi de Dumnezeu, ca nişte necunoscători şi netrebnici şi să te facem vinovat de o şi mai mare osândă, ca unii ce, primindu-te degrabă şi nedeprins încă fiind, cu deamănuntul, cu viaţa călugărească, să te afli, după aceasta leneş şi fără grijă. Pentru aceasta, precum, s-a zis, dator eşti ca pricina lepădării de lume cu deamănuntul să o ştii. Că, dacă aceasta o ştii bine, vei putea cunoaşte ce ţi se cade ţie să faci. Deci, lepădarea de lumea aceasta, să nu o socoteşti că nimic nu este, pentru că ea cruce şi moarte însemnează. Drept aceea, să ştii, de astăzi, că ai murit şi te-ai răstignit, faţă de lume şi lumea faţă de tine, după dumnezeiescul Apostol. Şi să te deprinzi cu puterea răstignirii acesteia, de vreme ce nu mai viezi pentru tine, ci viază, întru tine Cela ce, pentru tine, S-a răstignit. Deci, cu acest chip, cu care Stăpânul pe cruce S-a răstignit, aşa si noi să ne răstignim, adică, pentru dorinţele şi poftele noastre. Precum şi dumnezeiescul David se roagă: "Cu frica lui Dumnezeu, să se pătrundă trupul tău". Că, precum cel ce este răstignit cu trupul pe lemn, nu poate să facă precum voieşte, sau gândeşte, aşa şi cela ce-şi are gândul său pătruns de frica lui Dumnezeu, neabătut rămâne spre nici o voie a sa. Şi precum cel răstignit pe cruce, nu se mai gândeşte la cele pământeşti, nici nu se supune voilor sale, nici nu se tulbură de dorirea vreunui lucru oarecare, nici nu se îngrijeşte să câştige cele pământeşti, nici nu se înalţă cu mândria, nici nu răspunde împotrivă, nici cu urâciunea se aţâţă, nici ştie pomenirea de rău, pentru ocările cele din trecut, ci ieşire cu moarte aşteaptă, prin cruce, aşa şi cel ce, cu adevărat, s-a lepădat de lume şi, de frica de Dumnezeu, ca pe Cruce s-a răstignit, în toate zilele, ieşirea din viaţa aceasta asteptându-şi neabătut este şi nemişcat spre orice poftă trupească.

Întru această zi, cuvânt despre un negustor, 
care, venind la călugărie, s-a mântuit.
       Cel dintre Sfinţi, Părintele nostru Pafnutie se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate lui, cu cine este asemenea ? Şi a auzit un glas, zicându-i lui: "Asemenea eşti tu cu negustorul, care caută mărgăritarul cel bun. Deci, scoală-te, nu te lenevi, şi vei întâmpina pe acela căruia eşti asemenea". Apoi, el ducându-se, a văzut pe un negustor din Alexandria, om cucernic şi iubitor de Hristos, care făcea negustorie cu două grămezi de galbeni, şi pogorându-se din Tebaida cea de sus, pe Nil, cu trei corăbii, toată averea sa, cea din negustorie, o împărţea la călugării cei săraci. Încă şi zece saci de linte aducea cu slugile saleDeci, întâmpinându-l, Pafnutie i-a zis lui: "Ce este aceasta, frate iubit ?" Iar el i-a răspuns: "Acestea sunt roadele negustoriei mele, care se aduc lui Dumnezeu, spre odihna drepţilor". Şi i-a zis lui Pafnutie: "Dar tu, oare, vei moşteni numele nostru ?" Iar el a făgăduit că se va sârgui spre aceasta. Zisu-i-a, iarăşi, Pafnutie: "Până când, dar, faci negustorie cu lucruri pământeşti, de cele cereşti neatingându-te ? Deci, acelea de acum, să le părăseşti, iar pe cele mai mari să le primeşti şi Mântuitorului să-I urmezi; apoi, puţin vieţuind, te vei duce la Dânsul". Iar el s-a făgăduit că se va sârgui. După aceea, nezăbovind cu slugile sale, şi-a împărţit averea la săraci. Şi suindu-se la munte, s-a închis pe sine la un loc, unde mai înainte alţi doi se săvârşiseră, şi se nevoia, rugându-se lui Dumnezeu. Apoi, după ce a trecut puţină vreme, a lăsat trupul cel pământesc, dându-şi obştescul său sfârşit.
Sursa:

Niciun comentariu: