Luna ianuarie în 3 zile: Sfântul Prooroc Maleahi (+450 î.Hr.).
Acest Prooroc s-a născut într-un sat din Palestina, după întoarcerea din robia Babilonului a poporului evreu şi a trăit cu patru sute de ani înainte de venirea Domnului Hristos. Numele lui, Maleahi, se tâlcuieşte: înger, adică trimis al lui Dumnezeu. Vremea lui Maleahi a fost o vreme de decădere a cinstirii lui Dumnezeu; până şi animalele de jertfă aduse la templu, erau dintre cele mai slabe. Profetul a arătat, însă că Dumnezeu şi-a pregătit "o jertfă curată", în numele tuturor neamurilor, care va fi jertfa Domnului Hristos şi a pregătit, totodată şi "o întoarcere a inimilor la Dumnezeu", săvârşită de un Înainte-mergător al Domnului, care va fi Ioan Botezătorul, cel cu duhul lui Ilie. În felul acesta, Proorocul Maleahi a chemat preoţii şi poporul la datoria credinţei. El a propovăduit pe vremea lui Ezdra şi Neemia şi este cel mai din urmă prooroc al Vechiului Testament.
Acest Sfânt Mucenic Gordie a fost din Cezareea Capadochiei, ostaş de seamă şi bun creştin, trăind în zilele lui Licinius al Romei. Şi s-a pornit atunci prigoana împotriva creştinilor şi a Bisericii lui Hristos; casele creştinilor erau arse, copiii ucişi fără milă, temniţele gemeau de mulţimea creştinilor închişi, altarele dărâmate şi risipite, pustietăţile pline de izgoniţi. Scârbit de atâta sălbăticie şi nemaiputând răbda să vadă îndrăzneala păgânilor şi defăimarea lui Hristos, Gordie şi-a lepădat cingătoarea ostăşească şi a fugit departe în munţi şi a petrecut cu fiarele. Viaţa aceasta în munte nu putea mulţumi pe un fost ostaş, deprins cu lupta. Deci, aprinzându-se de dragoste faţă de Hristos şi luând îndrăzneală, a alergat ca un leu, din pustie în cetate, căutând lupta cu prigonitorii.Şi, găsind bun prilej, la marea sărbătoare a zeului războiului, Marte când se aduna mulţime multă de necredincioşi, Gordie a stat în mijlocul poporului şi, cu îndrăzneală, propovăduia pe Hristos, încât a întors tot poporul cu faţa spre sine. Deci, a poruncit împăratul, care era de faţă, să fie adus înaintea lui. Şi nevoind el să se lepede de Hristos, împăratul a poruncit de i s-a tăiat capul.
Întru aceastã zi, cuvânt de suflet folositor,
despre Sfântul Vasilie cel Mare şi despre Sfântul Efrem Sirul.
Precum am auzit din Scriptura, care zice: "Să deşteptaţi pe cei ce dorm, să ridicaţi pe cei somnoroşi şi să îndemnaţi pe cei leneşi", drept aceea, toţi, cu frică, să ascultaţi şi, cu înţelegere, să luaţi aminte, la cele ce se spun mai departe: Au fost doi fraţi, care aveau copii mulţi şi pe toţi la fel îi învăţau şi le porunceau ca să se ostenească fără de lenevire şi în toate zilele îi îndemnau pe ei ca să se nevoiască şi în nici o zi nu-i lăsau să umble în zadar, ci de noapte îi deşteptau pe ei la lucru şi, iarăşi, târziu se culcau şi numai puţin somn primeau şi, iarăşi, de osteneală se îngrijeau. Şi aşa s-a umplut casa lor de grâu şi de vin. Însă un frate, din cei doi, chemând pe copiii amândoura, le-a zis lor: "Fratele meu este rău şi nu vă spune vouă o anume zi, ca numai în aceasta, ostenindu-vă, să vă îmbogăţiţi şi niciodată să nu vă mai nevoiţi. Că noi, nevoindu-ne toate zilele, nimic n-am sporit, iar, după ce ne-am înştiinţat de ziua aceea, ne-am nevoit numai întru dânsa şi de multe bunătăţi ne-am umplut. Şi acum să întrebaţi pe al vostru tată şi al meu frate, ca să vă spun vouă, că eu am uitat-o." Iar ei, de bucurie, au alergat degrabă să întrebe pe tatăl lor, ca să nu se mai nevoiască niciodată. Deci, mergând la tatăl lor au zis: "Părinte, de ce ne-ai ostenit aşa pe noi, nespunându-ne ziua în care, de ne-am fi ostenit, de multe bunătăţi ne-am fi umplut şi cu nescădere ne-am fi îndestulat din casa ta?" Iar tatăl lor le-a zis: "Nici eu, fiilor, nu-mi aduc aminte de ziua aceea. Dar să mă ascultaţi pe mine şi bunătăţile pământului veţi mânca. Mergeţi şi să păziţi cu grijă anul până se va împlini. Iar după ce veţi afla ziua aceea, să veniţi la mine îndată." Iar ei s-au nevoit cu bucurie tot anul şi au venit, precum le-a poruncit tatăl lor. Apoi tatăl lor le-a zis: "Oare, aţi aflat ziua aceea?" Iar ei au răspund: "N-am aflat-o." Şi le-a dat lor plată după osteneala lor şi i-a slobozit, zicându-le: "Să deosebiţi anul în patru vremi, adică: în primăvară, în vară, în toamnă şi în iarnă, şi la care vreme vă veţi apuca de osteneli şi veţi avea prisos, întru aceea este ziua căutată. Iar ei, ostenindu-se şi nevoindu-se, au venit la vreme şi i-au zis: "Părinte, mult ne-am ostenit, dar ziua n-am aflat-o." Iar tatăl le-a zis lor: "Apoi, dar, să luaţi plata, după osteneală. Ci încă să mă mai ascultaţi pe mine: Sunt într-un an douăsprezece luni şi fiecare lună să păziţi, însemnând-o şi întru care lună veţi avea prisos, întru aceea se află ziua." Iar ei au făcut precum le-a poruncit lor şi cu dinadinsul s-au ostenit, însă n-au aflat ziua, cum nimeni nu ştie ziua morţii. Şi au venit la tatăl lor şi i-au zis: "Pentru ce, părinte, atâta ne-ai ostenit pe noi? De acum nu ne vom mai nevoi, că s-a înmulţit averea noastră: adică ariile, tocitorile, dobitoacele, caii, destule sunt şi celor ce vor veni după noi." Deci, le-a zis tatăl lor: "Fiilor, au vi se pare că atâta nevoindu-vă, aţi adunat mult? Ci, o dată un foc le ia, sau apa, sau tâlharii. Tot aşa şi vrăjmaşul, diavolul, pe cei ce petrec în lene îi pierde. Ci, căutaţi ziua şi ceasul acela, întru care zi nici tâlharul nu le sapă, nici focul nu le arde, nici apa nu le înneacă, ceasul care ne va afla pe noi gata întru Hristos. Dar încă una am să vă zic vouă. Sunt într-un an trei sute şase zeci şi cinci de zile, iar ceasuri douăsprezece în zi, tot aşa şi în noapte. Deci, mergeţi şi nevoiţi-vă în fiecare zi şi ceas. Că precum ochiul clipeşte, aşa şi sufletul sare din trup afară." Dar luaţi aminte şi mă ascultaţi pe mine, ca să vă spun învăţătura pildei acesteia: Cei doi fraţi sunt: Vasilie cel Mare şi Efrem Cuviosul, care au avut copii mulţi. Vasilie, în lume, a semănat cu învăţătură tot pământul, iar Efrem, în pustie, a hrănit fii mulţi cu lacrimi şi cu post. Au învăţat, adică, copii mulţi, unul în lume, iar altul în pustie. Şi i-au învăţat să facă lucruri bune: rugăciune, post, înfrânare, blândeţe, smerenie, milostenie, pentru că acestea, fără de altă osteneală, ne duc la Împărăţia cerurilor. Şi i-au mai învăţat să nu umble în zadar, ci să lucreze totdeauna, fiecare în meşteşugul său, că împotriva celor leneşi se întrarmează diavolul. Tot aşa, să petreacă întru curăţie, iar în zilele Sfintei Învieri să primească Sfânta Împărtăşanie, că aceasta este bogăţie necheltuită, este plata ostenelilor lor. Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu sunt Darurile cele nestricăcioase şi mai cinstite decât toată lumea, pe care cei ce le primesc cu credinţă, se mântuiesc. Anul este Biserica, întru care apostoliceştile porunci, părinteştile învăţături, prooroceştile vorbe şi muceniciile purtătorilor de chinuri sunt mai dulci decât mierea şi fagurele. Întru care, cei ce vin, în toate ceasurile şi vremile, îşi aduc aminte de moarte, plângându-şi păcatele. Iar lunile şi zilele şi ceasurile sunt diferite feluri de morţi, care de la Dumnezeu se trimit oamenilor: ori în apă se afundă şi acolo le este moartea, ori cad de pe cal, ori mergând, se prăvălesc şi mor, sau din băutură multă; toate acestea sunt ceasuri. Pentru aceea şi de anul şi de lunile şi de săptămânile şi de zilele şi de ceasurile zilei morţii şi de ceasul întru care se va despărţi sufletul de trup, se cade a ne îngriji, precum se zice: "Întru ce te voi afla, întru aceea te voi şi judeca." Că dacă ne va apuca moartea în lucruri bune, adică în pocăinţă şi în lacrimi, este ca şi cum nici n-am muri, ci ca şi cum ne-am muta, dintru această rea viaţă, întru cea bună. Drept aceea, auzind pilda aceasta şi întru toate ceasurile aducându-ne aminte de moarte, să petrecem cu iubire şi cu osteneală, ca aici, întru puţină vreme, să ne ostenim, iar în veci, să ne bucurăm.
Întru aceastã zi, cuvânt din Scarã, despre fericita ascultare.
Un oarecare bărbat, cu numele Isidor, din tagma dregătoriei cetăţii lui Alexandru, lepădându-se, cu mulţi ani mai înainte, de lume, a venit la mânăstire, unde şi eu l-am apucat. Privindu-l, cuviosul păstor al mănăstirii, preaînţeleptul stareţ şi văzându-l foarte pornit la rău şi crud, cumplit şi obraznic, a păcălit viclenia diavolului prin iscusinţa omenească şi a zis lui Isidor: "Deci, dacă te-ai pornit să porţi pe grumaji jugul lui Hristos, vreau mai înainte de toate să te deprinzi cu ascultarea." Iar el a răspuns: "Precum ascultă fierul de fierar, aşa şi eu mă dau la ascultare." Iar stareţul, mulţumit de acest cuvânt, a pus îndată pe Isidor la şcoala de fier, grăindu-i: "O, frate, voiesc ca tu să stai la poarta mănăstirii şi fiecărui om care va intra şi va ieşi, să-i faci metanie, cu genunchii la pământ, zicând: "Roagă-te pentru mine, părinte, că sunt lunatic." Şi el a ascultat cum ascultă un înger de Domnul. Şi, după ce a petrecut el aşa şapte ani şi a ajuns la multă smerenie şi la pocăinţă, a vrut vrednicul de laudă stareţ, după ce au trecut legiuiţii şapte ani şi după neasemănata răbdare a acelui bărbat, să-l numere, ca pe un vrednic cu fraţii şi să-l învrednicească de hirotonie, dar el a făcut foarte multe rugăciuni şi prin alţii şi prin mine, neputinciosul, pe lângă stareţ, să-i îngăduie să-şi termine călătoria vieţii în acelaşi chip, lăsând să se înţeleagă prin cuvânt, oarecum acoperit, că s-a apropiat sfârşitul şi chemarea lui, precum s-a şi întâmplat. Şi îngăduindu-i Stareţul să rămână în aceeaşi stare, după zece zile, s-a dus la Domnul în chip minunat, prin viaţa fără de slavă, luând cu sine la Domnul întru a şaptea zi de la adormirea sa şi pe portarul mănăstirii, că îi spusese fericitul: "Dacă voi afla îndrăzneală la Domnul, vei fi şi tu acolo, cât de curând, nedespărţit de mine, precum ai fost, pentru deplina încredinţare a ascultării cea fără de ruşinare şi a smereniei, cea asemenea cu Dumnezeu." Şi am întrebat pe acest Isidor, pe când era încă în viaţă, ce lucrare făcea mintea lui când stătea la poarta mănăstirii? Şi, vrând de-a pururea-pomenitul să-mi folosească, nu mi-a ascuns nimic: "Întru început, zicea el, gândeam că, pentru păcatele mele, am fost vândut rob, de unde şi metania o puneam cu toată amărăciunea, în silă şi cu sânge; dar, după ce s-a împlinit anul, inima nu-mi mai era întristată, nădăjduind a primi plată, de la Domnul, pentru răbdare. În sfârşit, după ce a mai trecut şi alt an, m-am socotit însumi, după simţirea inimii, nevrednic de a petrece în mânăstire la vederea părinţilor, de întâlnirea cu ei, de împărtăşirea cu Sfintele Taine şi de privirea cuiva, în faţă. Şi, plecând ochii în jos şi cugetul încă şi mai jos, rugam fără şovăială pe cei ce intrau şi ieşeau din mânăstire, să se roage pentru mine." Dumnezeului nostru slavă !
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu