Proloagele din 12 iulie

 

Luna iulie în 12 de zile: Pomenirea Sfinţilor Mucenici Proclu şi Ilarie (100)

         Aceşti Sfinţi Mucenici Proclu şi Ilarie au trăit în cetatea Calipta, aproape de Ancira, pe vremea împărăţiei lui Traian şi au fost daţi la chinuri, pentru Hristos, lui Maxim dregătorul. Mai întâi, a fost prins Sfântul Proclu, pe care împăratul, încercându-l şi aflându-l nesupus, l-a dat lui Maxim dregătorul, ca să-l chinuaiască. Deci, stând Maxim la judecată, l-a întrebat, zicând: “De ce neam eşti ?” Iar el a răspuns: “Neamul meu este Hristos, iar nădejdea mea este Dumnezeul meu.” Zis-a dregătorul: “Mă jur pe dumnezeii mei că nu te voi cruţa pe tine.” Şi, iarăşi l-a întrebat: “Ştii poruncile împărăteşti, ca toţi creştinii să aducă jertfă zeilor?” Răspuns-a Sfântul: “Am auzit de poruncile fără de lege.” Dregătorul a zis: “Vorbind aşa, ia seama, că ocărăşti pe împărat. Nu vezi chinurile ce te aşteaptă, ticălosule ?” Răspuns-a Mucenicul: “Fă, ceea ce voieşti ; eu nu voi jertfi zeilor tăi.” Zis-a dregătorul: “Alegeţi, omule, ce vrei: ori viaţa, ori moartea. Noi aşteptăm răspunsul tău.” Răspuns-a Sfântul Proclu: “Dacă voi vă temeţi a călca porunca împăratului, cu atât mai mult, ne temem noi, creştinii, să călcăm poruncile lui Dumnezeu, ca să nu cădem în chinurile veşnice, gătite celor ce se leapădă de El.” Zis-a dregătorul iarăşi: “Dar, şi pe zeii noştri îi ocărăşti, ci îţi spun că, şi fără de voie, te voi face pe tine să mărturiseşti slava zeilor mei.” Răspuns-a Mucenicul: “Nădăjduiesc în Dumnezeul meu, că mai înainte de a mă sili tu pe mine ca să mărturisesc pe zeii tăi, eu mai degrabă, te voi face pe tine să mărturiseşti pe Stăpânul meu şi să scrii cu mâna ta că Dumnezeu adevărat este Dumnezeul lui Proclu şi nu este altul afară de dânsul.” Atunci, dregătorul, mâniindu-se, a poruncit să-l spânzure pe Mucenic, gol, pe un lemn, şi o piatră grea să-i lege de picioare şi să-i rupă trupul cu unghii de fier. Şi fiind muncit aşa multă vreme, Sfântul Proclu răbda cu vitejie, negrăind nimic, ci doar, privea spre cer . Apoi, luându-l de la chinuri, l-a legat. După aceasta, dregătorul s-a dus la cetatea Calipta, poruncind ca şi pe Mucenic, să-l ducă după el. Şi a fost dus Sfântul, cu sila, pe lângă caii, care mergeau iute. Iar, când erau ei la jumătatea căii, s-a rugat Mucenicul, cu mare glas, lui Dumnezeu, zicând: “Dumnezeul meu, Iisus Hristos, pentru Care pătimesc, dus fiind cu batjocură, de ostaşii aceştia, ascultă-mă astăzi pe mine, robul Tău, ca să se proslăvească numele Tău în veci. Întinde-Ţi mâna Ta cea atotputernică şi ţine pe acest fără de lege dregător şi nu-l lăsa pe el să călătorească, până ce nu va mărturisi, înaintea norodului, că nu este alt Dumnezeu, afară de Tine.” Aşa rugându-se Sfântul, deodată, s-a oprit dregătorul în calea sa, ca un legat. Şi nici caii lui nu puteau să meargă, nici el însuşi nu putea să se mişte din loc, ţinut fiind de nevăzuta putere a lui Dumnezeu. Şi, mult se osteneau, bătând caii şi schimbându-i cu alţii, la trăsura dregătorului, şi înhămând cai mai mulţi, dar nimic n-a sporit, nici pe însuşi dregătorul n-au putut să-l scoată din trăsură. Atunci dregătorul a zis către cei ce erau cu dânsul: “Vedeţi, oare, puterea vrăjitorească a creştinului acestuia, ce ne-a făcut nouă ?” Iată că nu putem păşi din loc.” Deci, a trimis dregătorul pe una din slugile sale, anume Ermic, la Mucenic, care era înapoi, departe , zicându-i: “ De ce ai făcut aceasta, oprindu-ne pe noi, în mijlocul drumului, cu vrăjile tale ?” Iar Sfântul Proclu a răspuns, către sluga dregătorului: “Viu este Domnul Dumnezeul meu, că nu veţi putea să vă mişcaţi din locul acesta, până ce dregătorul nu va mărturisi numele Domnului meu Iisus Hristos, precum şi mai înainte i-am spus lui.” Zis-a Ermic: “Chiar şi dacă va mărturisi dregătorul numele Dumnezeului tău, tu cum vei putea să auzi, atât de departe de drum fiind ?” Grăit-a Mucenicul: “Să scrie dregătorul mărturisirea aceasta pe o hârtie şi să o trimită la mine şi întru acel ceas veţi putea pleca în calea voastră, la cetatea Calipta.” Şi, întorcându-se, Ermic a spus dregătorului cuvintele Mucenicului. Iar acela, deşi nu vroia, a luat o hârtie şi a scris: “Mărturisesc că Unul este Dumnezeul Cel adevărat, Acela pe care Îl cinsteşte Proclu şi nu este alt Dumnezeu afară de Acela.” Aşa scriind, dregătorul a trimis hârtia la Mucenic şi, îndată, s-au pornit caii şi ostaşii, pe calea dinaintea lor. Şi, ajungând la cetatea Calipta, a sosit dregătorul la judecată şi au dus de faţă şi pe Sfântul Proclu şi i-a zis lui: “Tu toată puterea farmecelor tale ai arătat-o pe cale, iar eu, aici, îmi voi arăta puterea stăpânirii mele. Şi precum tu m-ai silit pe mine să mărturisesc pe Dumnezeul tău, aşa te voi sili şi eu pe tine să mărturiseşti pe dumnezeii noştri şi să le aduci jertfe.” Acestea zicând, a poruncit să se aducă lumânări aprinse să-i ardă pântecele şi coastele lui, şi atât a fost ars Mucenicul, încât toată carnea lui a ars. Iar el nici un semn de nerăbdare arătând, tăcea, ca şi când în trup străin era. Şi a zis către el dregătorul: “Oare nu iei în seamă chinurile ?” Răspuns-a Sfântul: “Nu, pentru că de cele veşnice mă tem.” Iarăşi, a zis dregătorul: “Te vei supune dumnezeilor noştri ?” Răspuns-a Mucenicul: "Mă voi supune lui Hristos, Celui ce petrece în veci, pentru că Acela este nădejdea mea.” Zis-a dregătorul: "Dar voieşti să mori în chinuri ?” Răspuns-a Sfântul: ”Chiar de voi muri, însă iarăşi voi fi viu.” Atunci, dregătorul a poruncit ostaşilor să-l scoată pe el afară din cetate şi răstignindu-l pe un lemn, să tragă într-însul cu săgeţi. Şi, ostaşii, luând pe Mucenic, i-a zis lui: “Ascultă-ne pe noi, şi jertfeşte zeilor şi, cu mare dregătorie vei fi cinstit.” Răspuns-a răbdătorul de chinuri: “Eu dregătorie am în ceruri, cu care mă va cinsti Hristos, Dumnezeul meu.” Aşa grăind ei şi mergând, i-a întâmpinat pe dânşii, pe cale, un bărbat tânăr, anume Ilarie, nepot de frate fiind Sfântului Proclu. Acela alergând, s-a închinat unchiului său şi s-au sărutat amândoi. Şi striga Ilarie: “Şi eu sunt creştin". Deci, ostaşii, prinzând pe Ilarie, l-au aruncat în temniţă, iar pe Sfântul Proclu l-au dus la locul de moarte şi l-au răstignit pe lemn şi încordându-şi arcurile lor, l-au săgetat pe el. Iar răbdătorul de chinuri, primind multe săgeţi prin tot trupul lui, se ruga lui Dumnezeu, zicând: “În mâinile Tale îmi dau duhul meu. Izbăveşte-mă Doamne, Dumnezeul adevărului.” Şi aşa plecându-şi capul şi-a dat duhul. Şi s-a sfârşit Sfântul Mucenic Proclu în ziua de 12 a lunii iulie. Iar credincioşii, în taină, luând cinstitele moaşte, le-au îngropat.

            Iar Sfântul Ilarie, şezând în temniţă, cânta: “Iubite-voi Doamne, puterea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea” şi celelalte ale psalmului acesta. Şi, adormind el, i s-a arătat îngerul Domnului, în vis, zicându-i: “Îmbărbătează-te şi te întăreşte, că eu sunt cu tine, de la Dumnezeu, ca să te întăresc.” Iar a treia zi după sfârşitul Sfântului Proclu, au scos pe Sfântul Ilarie la cercetare şi l-a întrebat pe el dregătorul, zicând: “Eşti creştin ?” Răspuns-a Mucenicul: “Cu adevărat, sunt creştin, precum tot neamul meu a fost în creştinătate şi toţi s-au sfârşit, cinstindu-L pe Hristos.” Atunci, dregătorul, umplându-se de mânie, a poruncit să-l spânzure pe Mucenic gol, spre chinuire, şi să-l bată multă vreme cu asprime. Apoi, l-au osândit la moarte, poruncind să-l scoată afară din cetate şi să-i taie capul. Iar ostaşii, legând mâinile Mucenicului, l-au aruncat pe el la pământ şi, legându-l cu o frânghie, l-au târât pe drum, iar Mucenicul fiind târat, cânta psalmi. Şi se zdrobea trupul Mucenicului, fiind târât, şi pământul se înroşea cu sângele lui. Iar, pe când se aflau ca la trei stadii de la cetate, şi-a scos călăul sabia, iar Sfântul s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: “Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu.” Şi i-au tăiat capul. Şi s-a sfârşit Sfântul Mucenic Ilarie, în ziua lui 15 a lunii iulie, a treia zi după sfârşitul Sfântului Proclu. Şi a fost aruncat trupul Sfântului Ilarie la locul unde i-au tăiat capul. Şi mergând credincioşii, noaptea, l-au luat pe el şi, împreună cu Sfântul Proclu, i-au pus în mormânt, slăvind pe Hristos Dumnezeu, Cel Care, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, este slăvit în veci ! Amin.

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

  

       Părintele Paisie Aghioritul a fost trecut în rândul sfinților. Sfântul Sinod, sub președinția Sanctității Sale, întrunit în ședința ordinară marți, 13 ianuarie 2015, a aprobat în unanimitate referatul Comisiei Canonice pentru trecerea în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe a monahului Paisie Aghioritul. 

  

 "A vorbi despre părintele Paisie înseamnă a avea simțământul copilului mic care încearcă să vorbească despre ceva mare, care depășește măsura lui, dar nu găsește cuvântul și modul potrivit pentru a face aceasta", spunea ieromonahul Isaac, unul din biografii părintelui Paisie Aghioritul.  

  

 Părintele Paisie Aghioritul, pe numele de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut la 25 iulie 1924, la Farasa, la câteva sute de kilometri de Cezareea. În jurul anului 1950 încep căutările pentru intrarea în monahism. Ajunge la Sfântul Munte Athos, dar la rugămintea tatălui său, revine în lume. În a doua sa călătorie la Muntele Athos, va lua hotărârea de a rămâne definitiv aici. În anul 1953 ajunge la Sfânta Mânăstire Esfigmenu. După un an este făcut rasofor, primind numele de Averchie. După trei ani pleacă la mănăstirea Filotheu. Aici a primit schima mică și numele de Paisie. 

În 1958 se mută la Sfânta Mânăstire a Nașterii Maicii Domnului, la Stomio-Konita, unde a rămas până în 1962. În anul 1962, a plecat în peninsula Sinai și a locuit la Chilia Sfinților Galaction și Epistimi. În 1964, a revenit la Sfântul Munte și s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfinților Arhangheli. Atunci s-a legat și mai mult duhovnicește de sfântul stareț Tihon, care viețuia la chilia Cinstita Cruce a Mănăstirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11 ianuarie 1966. 

  

 După o lungă ședere în spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpată o mare parte dintr-un plămân, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a așezat la chilia unde viețuise un român, Ipatie. În anul 1968 ajunge la mănăstirea Stavronikita. Aici va face o schimbare în ceea ce privește modul de viețuire al obștei - va face trecerea acesteia de la viața idioritmică la cea chinovială. 

  

 În martie 1969, după moartea duhovnicului său, merge la chilia Sfânta Cruce. Aici viețuiește până în anul 1979. 

 Începând cu anul 1988, starea de sănătate a părintelui Paisie s-a agravat. Părăsește pentru ultima oară Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. În data de 4 februarie 1994 a fost operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic și apoi a fost dus la mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi îngrijit. 

  

                                                       Părintele Paisie Aghioritul 

  

  

 A trecut la cele veșnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorinței sale, a fost înmormântat la Sfânta Mânăstire a Sfântului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic). 

  

 Poemul de pe mormântul părintelui Paisie Aghioritul 

  

 Deasupra mormântului său, pe o placă de marmură, este prezent poemul scris de el însuși: 

  

 "Aici s-a terminat viața mea, 

 Aici și răsuflarea mea. 

 Aici trupul mi se va îngropa, 

 Iar sufletul mi se va bucura. 

 Sfântul meu aici locuiește, 

 Iar aceasta mă cinstește. 

 Și cred că el se va milostivi 

 Și pe Izbăvitorul Îl va îmblânzi,

 Ca sufletul meu cel ticălos 

 Să aibă alături pe Maica Domnului Hristos." 

  

 Cine a fost Părintele Paisie Aghioritul? Părintele Paisie Aghioritul a fost om de rugăciune și astfel, un mare teolog. De regulă noi îi numim teologi doar pe cei care au studii teologice. Dar Părintele Paisie este teolog în sensul patristic, pentru că el a fost om al rugăciunii. Părintele Pavel Florensky spunea că multe se scriu și multe s-au scris, dar puține ajung la sufletele oamenilor. Toate cărțile lăsate de Părintele Paisie au ajuns la sufletele credincioșilor. Cărțile sale nu sunt cărți care se citesc doar acum și doar o singură dată. Cărțile Părintelui Paisie sunt cărți care se citesc și se recitesc. Părintele Paisie a fost un om simplu, dar în același timp un om harismatic, un om care a adunat în el chipul apostolului, al teologului, al omului duhovnicesc, a adunat în el chipul părintelui.  A spus că cel mai mare dușman al lui a fost numele lui. La un moment dat, când a venit cineva și a încercat să-i spună cât de mare este el în lume și cât de mult îl apreciază oamenii, el a spus:"Venind spre coliba mea, ați trecut pe lângă o grămadă de gunoi. Și acolo ați văzut și niște cutii de conserve goale. Și când v-ați apropiat de ele ați văzut că străluceau în lumina soarelui. Ei bine, să știți că eu nu sunt altceva decât acele cutii de conserve goale." 

  

 Părintele Paisie Aghioritul-Învățături 

  

 "Încercările pe care le îngăduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastră de a răbda, dar, din păcate, de multe ori la ele se adaugă și batjocurile și grosolăniile oamenilor nemilostivi și atunci ne încovoiem. Vântul puternic de obicei rupe copacii sensibili și dezrădăcinează pe cei ce nu au rădăcini adânci. Iar celor ce au rădăcini adânci le ajută să înainteze și să se înrădăcineze încă mai adânc. Bunului Dumnezeu însă nu îi place modul sălbatic și nemilostiv prin care unii sunt dezrădăcinați, iar alții rupți, ci modul milostiv (pentru că și El este milostiv) prin care sunt ajutați semenii noștri cu dragoste și compătimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu. Firește, nimeni nu poate vătăma sufletul omului, decât numai el însuși.  În încercările pe care le îngăduie Dumnezeu, fiecare este probat și își vede singur starea lui duhovnicească. Și astfel este nevoit să se smerească, după care primește har de la Dumnezeu, atunci când în chip smerit primește încercările cu bucurie, ca pe niște medicamente pentru sufletul său și cu răbdare îl slăvește și îi mulțumește. Bine este nouă că îngăduie Dumnezeu să fim încercați, pentru că altfel am fi avut patimi ascunse și pretenții nesăbuite în Ziua Judecății. Căci dacă le-ar trece cu vederea pe acestea și ne-ar lua în răi așa cum suntem, am crea și acolo probleme. De aceea îngăduie aici ispitele, ca să ne curețe de praf, să se purifice sufletul nostru cu întristările și plânsetele și astfel să fim nevoiți să scăpam la Dumnezeu și să ne aflăm mântuirea. Când păcatul se învechește în om, diavolul în mod firesc dobândește mai multe drepturi și ca să plece, va trebui să stricăm casa veche și să o zidim pe cea nouă. Cel care caută dreptatea omenească este fără de minte, dar mai neghiob este cel care nu uită nedreptățile pe care i le-au făcut alții și binele pe care l-a făcut el altora.  Din păcate, duhul lumesc mereu ascute mintea în viclenie, iar cel care nedreptățește pe semenul său consideră aceasta o izbândă. Unuia ca acestuia i se spune: "Acesta este diavol. Pe toate le reușește", în timp ce lăuntric suferă mustrarea conștiinţei (micul iad). Nu există foc mai mare ca arderea lăuntrică a sufletului de către conștiință, care îl chinuie și-l roade mereu ca un cariu încă din această viață. Iar în cealaltă, cea veșnică, îl va roade și mai mult viermele cel neadormit, dacă omul nu se va pocăi în această viață și nu va căuta să îndrepte nedreptățile făcute semenilor lui, fie numai și cu buna sa intenție, în cazul că nu poate în alt fel.  Omul nepocăit este cel mai fără de minte din lume, deoarece pe lângă faptul că este chinuit de o necontenită neliniște, pentru că nu se pocăiește ca să scape de acest mic iad, care-l va duce în cel mai mare, cel veșnic, se lipsește și de bucuriile paradisiace de pe pământ, care vor fi cu mult mai mari în rai, alături de Dumnezeu." 

  

 La Editura Evanghelismos au apărut până acum mai multe cărți cu scrieri ale Părintelui Paisie său cu mărturii despre viața sa minunată: 

 "Epistole", Cuviosul Paisie Aghioritul 

 "Starețul Hagi Gheorghe Athonitul", Cuviosul Paisie Aghioritul 

 "Sfântul Arsenie Capadocianul", Cuviosul Paisie Aghioritul 

   "Părinți aghioriti", Cuviosul Paisie Aghioritul 

 "Cuviosul Paisie Aghioritul-Cuvinte duhovnicești"-4 volume 

 "Părintele Paisie mi-a spus", Athanasie Rakovalis 

 "Viața Cuviosului Paisie Aghioritul", Ierom. Isaac Aghioritul 

  

 Sursa: CrestinOrtodox.ro 

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul - Viaţa şi Minunile - video la adresa de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=AdDsITrkoF0