Luna octombrie în 26 zile: pomenirea Sfântului, Slăvitului,
Marelui Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni.(+303)
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu(284-311) şi era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creştinilor. Şi îl învăţau părinţii în cămara cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credinţe, luminându-i cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi milostenia cea către săraci, săvârşind, adică, faceri de bine, celor ce trebuiau. Şi aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar, mai ales, a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu. Şi tânărul creştea cu anii şi cu înţelepciunea, urcând ca pe o scară, din putere în putere. Şi, ajungând la vârsta cea mai desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsând pe tânărul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci şi al bunului lor nume. Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia şi, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Şi a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe faţă dreapta credinţă şi aducând pe mulţi la Hristos. Nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că voievodul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat foarte tare. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor şi a venit împăratul şi la Tesalonic. Şi, Dimitrie fiind întrebat, de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Şi îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale. Şi se bucura împăratul, mai ales, văzând pe un luptător vestit, Lie, vandal de neam, înalt, puternic şi înfricoşător la chip, că se lupta cu cei viteji şi-i ucidea, aruncându-i în suliţe. Şi era acolo un tânăr creştin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acesta, văzând pe Lie ucigând fără cruţare pe oameni, mai cu seamă pe creştini, s-a aprins de râvnă. Şi vrând să se lupte cu Lie a alergat la Sfântul, în temniţă, cerând de la dânsul rugăciuni şi binecuvântare ca să-l poată birui pe acel ucigaş de oameni. Şi, însemnându-l cu semnul crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: "Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi !" Şi intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!" Şi îndată, trântindu-l jos pe Lie, l-a omorât. Şi s-a întristat împăratul de moartea lui Lie. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşi, poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele pe Sfântul, în temniţă, căci el a fost pricina morţii lui Lie. Şi aceasta, făcându-se îndată, marele Dimitrie şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezcu. Şi s-au făcut la moaştele lui multe minuni şi prea slăvite tămăduiri. Tot atunci, din porunca împăratului, s-a tăiat capul şi Sfântului Nestor.
cum a făcut milă cu o femeie şi nu s-a atins de ea
În cetatea Tirului a fost un oarecare vameş, anume Musha, şi de multe ori ne spunea nouă, zicând: "Fiind eu întru cele de acolo şi luând zeciuială de la oaspeţi, odată am înserat. Şi fiind seară, mă duceam să mă spăl la baie şi am aflat în cale o femeie, stând pe întuneric, şi, apropiindu-mă de dânsa, am început a-i grăi ei cuvinte de desfrânare, iar ea a făgăduit, să vină după mine, iar eu, de poftă şi de bucurie diavolească, nu m-am mai dus să mă spăl, ci îndată, luând femeia, m-am pornit înapoi la cină. Iar ea n-a gustat cu mine, nici n-a băut, măcar că eu mult am silit-o, dar ea n-a ascultat şi m-am sculat, vrând a mă duce să mă culc. Şi, luând de mână pe femeie, am vrut să o sărut pe ea, iar ea cu lacrimi a strigat cu glas mare: "Vai mie, străina şi ticăloasa, cea de tot pierdută, cu sufletul şi cu trupul !" Şi atunci am început a o întreba de pricina ţipătului ei, iar ea, plângând, mi-a spus: "Bărbatul meu a fost negustor, şi înecându-i-se corabia, a pierdut şi pe ale sale şi pe cele străine, şi acum este în temniţă. Iar eu, neavând ce să fac, ca măcar pâine să aflu pentru el, am voit, de multă supărare, să-mi spurc trupul meu şi să-i câştig lui hrana. Că pe toate le-au jefuit străinii. Şi i-am zis ei: "Ce datorii mai sunt încă?" Iar ea mi-a spus: "Cinci litre de aur." Deci eu, luând aurul i l-am dat ei, zicându-i: "Pentru frica lui Dumnezeu, nu mă ating de tine, dar primeşte acestea şi-ţi răscumpără bărbatul tău şi te roagă pentru mine, păcătosul." Iar după ce a trecut un an, se făcură rele clevetiri asupra mea la împăratul, că am pierdut birul. Şi, trimiţând împăratul, mi-au jefuit casa mea, şi, degrabă aducându-mă pe mine la Constantinpol m-au pus şi în temniţă, numai într-o cămaşă veche fiind îmbrăcat. Şi în fiecare zi auzeam că împăratul voieşte să mă omoare, spre pilda altora, şi eram deznădăjduit pentru viaţa mea. Deci, plângând eu şi tânguindu-mă, am adormit în grijă şi în întristare şi am văzut pe femeia aceea, căreia îi dădusem cele cinci litre de aur, care mi-a zis: "Ce ai stăpâne? Şi pentru ce eşti ţinut aici?" Iar eu am zis: "Sunt clevetit şi mi se pare că vrea împăratul să mă omoare." Iar ea mi-a zis: "Vrei, oare să mă duc pentru tine la împăratul, ca să te slobozească pe tine?" Şi i-am zis ei: "Dar te ştie pe tine împăratul?" Şi mi-a zis: "Mă ştie." Deci, după ce m-am deşteptat, nu pricepeam ce va fi cu acest vis. Şi, în cealaltă noapte, asemenea, mi s-a arătat ea, zicându-mi: "Nu te teme, eu te voi slobozi." Iar a doua zi, a poruncit împăratul şi m-a adus în palatele împărăteşti. Iar după ce am intrat şi m-a văzut împăratul în haină urâtă şi ruptă, mi-a zis: "Iată, te iert pe tine acum." Şi căutând, am văzut şi pe femeia aceea, stând de-a dreapta împăratului şi zâmbind la mine. Atunci a poruncit împăratul ca să mi se întoarcă toată averea mea şi de la sine mi-a dat multe daruri, şi cu multă cinste m-a rânduit iarăşi, la locul meu, încă m-a făcut căpetenie peste toţi vameşii. Iar în cealaltă noapte, mi s-a arătat mie, aceeaşi femeie, zicându-mi: "Ştii, oare, cine sunt eu? Eu sunt cea cu care tu ai făcut milă şi nu te-ai atins de trupul meu, pentru Dumnezeu, ci mi-ai răscumpărat bărbatul de la amară moarte din temniţă, iar pe mine m-ai făcut a nu cădea în desfrânare, pentru pâine. Drept aceea, şi eu te-am izbăvit pe tine de primejdie." Acestea auzind, fraţilor, să cunoaşteţi puterea milosteniei. Vedeţi încă şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, că iată s-a arătat preabunul Dumnezeu şi i-a zis: "Tu pentru Mine ai făcut milă, apoi şi eu am mărit mila Mea spre tine." Cu adevărat, mare este puterea milosteniei, că şi în acest veac face bine, şi în veacul ce va să fie, printr-însa, mai înainte mergem, să vedem faţa lui Dumnezeu, Care ne răsplăteşte nouă de şaptezeci de ori câte şapte. Deci, dar, acestea auzindu-le, părinţilor şi fraţilor, să fim milostivi, precum şi Părintele nostru cel ceresc milostiv este, Căruia Se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu