Luna iunie in 21 de zile: pomenirea Sfantului Mucenic Iulian, din Tarsul Ciliciei (+303).
Sfantul Mucenic Iulian s-a nascut in cetatea Anazaria, care este a doua eparhie a Ciliciei, din tata dregator cu rangul, dar pagan cu credinta si din mama crestina, care, dupa moartea barbatului, s-a mutat in Tarsul Ciliciei. Deci, botezand pe pruncul Iulian in sfanta credinta, isi crestea copilul in invatatura cartii si in crestineasca evlavie. Iar, cand avea copilul optsprezece ani, s-a ridicat prigonire mare asupra crestinilor in imparatia lui Diocletian. Si a fost prins si fericitul Iulian si l-au adus pentru cercetare la dregatorul Marcian.
Si, mult fiind schingiuit de acesta, uneori amagindu-l cu imbunari, iar, alteori, silindu-l spre jertfele idolesti, prin chinuri prin ingroziri, Iulian, de Hristos nu s-a lepadat. Timp de un an de zile, l-a purtat, marele dregator, pe Iulian, prin toate cetatile Ciliciei, punand pe slujitori sa-l bata si sa-l chinuiasca, cu gandul de a inspaimanta pe crestini, dar el se arata tare, ca un diamant, in marturisirea lui Hristos. Il bateau cu toiege, pana ce cadeau bucati intregi de carne din trupul sau, dar, tanarul Iulian rabda, fara murmur, toate chinurile. Pe tot drumul acesta era insotit de binecredincioasa sa mama, care se ruga neincetat Domnului, sa-i invredniceasca copilul sa rabde cu credinta pana la capat.
Deci, cand a ajuns in cetatea Egeea, fiind fericitul Iulian aruncat in temnita, a venit la dansul mama sa si, prinzand-o si pe ea paganii, a rugat pe dregator sa o lase vreme de trei zile langa fiul ei, ca sa-l sfatuiasca, sa se inchine idolilor. Si, indata, a poruncit dregatorul ca fara impotrivire, sa mearga la fiul ei, in temnita. Iar ea, noaptea si ziua, stand langa fiul ei, cu multe lacrimi, vorbind cu dansul, il indemna sa rabde pana la sfarsit chinurile de putina vreme, ca, vesnicelor bunatati si in cetatea mucenicilor Domnului, sa se invredniceasca.
Si cand au trecut cele trei zile, a fost adus Sfantul, impreuna cu mama sa, la judecata dregatorului. Si, socotind el ca mama si-a induplecat fiul, catre jertfa idolilor, a inceput dregatorul sa o fericeasca pe ea, cu laude. Dar ea, deschizand gura, a marturisit cu mare glas, numele lui Iisus Hristos, mustrand paganatatea idolilor. Asemenea facea si Sfantul Iulian, marturisind cu indrazneala pe Hristos, unul si adevarat Dumnezeu si blestemand multimea zeilor pagani.
Deci, maniindu-se dregatorul, i-a pedepsit pe amandoi fara mila. Pe mama Mucenicului, mult batand-o, i-au taiat calcaiele picioarelor. Iar, pe Sfantul Mucenic Iulian a poruncit sa-l bage intr-un sac cu nisip si l-au aruncat in mare. Si, asa, a luat Sfantul Iulian sfarsit mucenicesc, precum sfarsit mucenicesc a luat si sfanta lui mama. Trupul Sfantului Iulian, scos fiind la uscat de valuri, a fost dus in Alexandria, iar, mai apoi, in Antiohia. Si pomenirea a cinstit-o, cu un cuvant de lauda, si Sfantul Ioan Gura de Aur, pe cand acesta era inca in Antiohia. Intru slava lui Hristos, Dumnezeului nostru.
Intru aceasta zi, cuvant despre un staret duhovnicesc, care a scris multe cuvinte de mantuire.
Era un staret sfant si purtator de Dumnezeu, in muntele Olimpului, si la el, veneau multi frati, ca sa auda cuvant de mantuire. Deci, stand aceia, iar Sfantul staret vorbindu-le cele spre mantuire sufleteasca, a venit, din lume, un mirean simplu si, inchinandu-se, sta de fata. Iar staretul, cautand spre dansul, l-a intrebat: "Cu ce trebuinta ai venit la mine?" Si a raspuns: "Am venit, la sfintia ta, cinstite parinte, ca sa marturisesc pacatele mele cele nenumarate." Apoi, i-a zis lui: "Spune inaintea tuturor, nu te rusina". Deci, a inceput a spune unele ca acelea, ce nu sunt vrednice sa intre in auzul omenesc, nici sa se dea in scris. Iar, dupa ce a sfarsit el de spus toate, cu lacrimi, sta intristat, privind in jos, cu inima sfaramata. Si staretul, gandindu-se catva timp, i-a zis lui: "Oare, vrei, fiule, sa te imbraci in sfantul chip?" Iar el a zis: "Da, parinte, il doresc si am imbracamintea, anume pregatita, pentru aceasta trebuinta." Deci, dupa ce l-a invatat pe el sfantul staret si i-a facut randuiala cea obisnuita, l-a imbracat pe el in sfantul chip monahicesc. Si l-a eliberat, zicandu-i: "Sa mergi, fiule, cu pace si, de acum, sa nu mai gresesti." Iar el, inchinandu-se pana la pamant, s-a dus, slavind pe Dumnezeu. Deci, calugarii, minunandu-se, l-au intrebat: "Cum se face, cinstite parinte, ca marturisind el atat de multe pacate inaintea noastra, a tuturora, nu i-ai dat lui, nici cat de putin canon?" Iar el le-a raspuns: "O, fii preaiubiti, oare n-ati vazut pe barbatul acela infricosator, stand de partea cealalta, a carui fata ii era ca fulgerul si hainele lui albe ca lumina? Si avea acela, si cerneala in calimari. Si, apoi, n-ati vazut pe omul acela, cum si-a marturisit toate pacatele, inaintea smereniei mele si inaintea voastra, a tuturora, si cum ingerul, cu condeiul, i le-a sters? Deci, de vreme ce Iubitorul de oameni, Milostivul Dumnezeu, i-a iertat lui toate greselile acelea, apoi, cine sunt eu, pacatosul, ca sa-i dau aceluia epitimie sau canon?" Si, acestea auzindu-le, calugarii s-au inspaimantat, si s-au inchinat cinstitului staret, multumind Domnului nostru Iisus Hristos. Si, marind bunatatea si iubirea Lui de oameni, s-au dus, minunandu-se mult de lucrurile cele preaslavite ale Dumnezeului nostru.
Intru aceasta zi, cuvant despre Sfantul Sava, cum a tamaduit un leu in cale.
Sfantul Sava, mergand, de la Rava, spre lunca Iordanului, a intalnit un leu mare, schiopatand. Si, acesta cazand, arata staretului piciorul, ca si cum s-ar fi rugat sa castige tamaduire de la staret. Iar parintele nostru Sava, cunoscand primejdia, a stat si, apucandu-l pe leu de picior i-a scos tepusa cea infipta in carne. Si leul, de durere usurandu-se, umbla dupa staret si-i slujea lui. Deci, avea atunci Sfantul staret pe langa sine, un ucenic sirian, anume Flavian, avand un catar in slujirea lui. Si, cand trimitea Sfantul Sava pe ucenicul sau, la vreo slujba, poruncea leului sa-i pazeasca acel catar. Si in toate diminetile, leul, luandu-l cu gura de capastru, toata ziua il pastea, iar, spre seara, adapandu-l il aducea. Odata, Flavian a fost trimis la o ascultare; si de a sa mantuire neingrijindu-se sau fiind cuprins de oarecare trufie, a cazut in desfranare. Iar, intr-una din zile, leul, omorand catarul, l-a mancat. Deci, instiintandu-se de aceasta, Flavian a cunoscut ca a fost mancat catarul lui, din pricina pacatului sau, si de atunci nu mai indraznea sa vina si sa se mai arate staretului si, cazand in desnadejde, s-a apucat de cele rele. Apoi, intrand, petrecea intr-un sat, plangandu-si pacatul sau. Dar, sfantul staret, asemanandu-se milostivirii Stapanului, nu l-a parasit pe el, ci, mult cautandu-l, l-a aflat. Si, cu darul lui Hristos invatandu-l, l-a aflat. Si, cu darul lui Hristos invatandu-l pe el si mangaindu-l si din cadere ridicandu-l, i-a randuit lui sa stea in singuratate. Si s-a pocait cu tot sufletul si bine a placut lui Dumnezeu. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Sfîntul Mucenic Iulian din Tarsu Ciliciei
Iulian provenea dintr-o familie foarte nobilă, senatorială. El a vieţuit în Tarsul Ciliciei şi a luat mucenicia sub Diocleţian. Chiar dacă la vremea martiriului lui el nu era decît un tînăr în vîrstă de optsprezece ani, el era suficient de educat şi întărit în Sfînta Credinţă Creştină, aşa încît să-şi dea viaţa pentru ea. Cezarul l-a tîrît după el din cetate în cetate timp de un an întreg, torturîndu-l în toate chipurile, ca să-l facă să se lepede de Hristos. Mama lui Iulian urma acestui cortegiu mereu, de departe. Cezarul a arestat-o pe mama lui Iulian, silind-o să-şi convingă fiul să se lepede de Hristos, dar ea, stînd trei zile întregi de vorbă cu el în închisoare, l-a sfătuit şi l-a întărit tocmai dimpotrivă: adică să meargă la moarte cu mulţumire, cu nădejde şi cu bucurie, arătîndu-i că a lui va fi marea biruinţă. Torţionarii atunci l-au legat pe Iulian într-un sac, împreună cu şerpi, cu scorpii şi alte animale veninoase şi l-au aruncat în mare, iar pe mama lui Iulian au omorît-o în torturi. Dar sfintele moaşte ale lui Iulian au fost aduse de valuri la mal, iar credincioşii le-au găsit şi le-au îngropat cu cinste la Alexandria, în anul 290. Mai după aceea aceste sfinte moaşte au fost mutate la Antiohia. Sfîntul Ioan Gură de Aur însuşi a rostit o minunată şi dumnezeiască predică la Sfîntul Mucenic Iulian: «Din gura mucenicului ieşea glasul lui cel sfînt, iar împreună cu glasul şi o lumină care lumina mai puternic decît razele soarelui [...] Luaţi un om bolnav, indiferent cît de groaznic, un posedat de diavol sau care şi-a pierdut minţile, şi aduceţi-l la racla în care se odihnesc rămăşiţele sfinte ale acestui sfînt şi veţi vedea cum demonul sare şi fuge de la om, ca şi ars de foc. » Vădit este din aceste cuvinte că multe şi mari trebuie să fi fost vindecările de la moaştele Sfîntului Iulian.
Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Iulius şi Iulian
Aceştia erau fraţi de sînge ce se trăgeau din provincia grecească Mirmidonia. Ei din fragedă copilărie au fost crescuţi în credinţa creştină, sub legămîntul că toată viaţa lor şi-o vor închina în feciorie Bisericii. Iulius era presbiter [preot], iar Iulian era diacon. Ei au primit carte împuternicitoare de la împăratul Teodosie cel Mic, ca să distrugă capiştile idoleşti în întregul imperiu. Ca doi apostoli, aceşti doi fraţi au întors la credinţa creştină mulţi păgîni din Răsărit şi din Apus, şi au zidit biserici. Ei, în timpul vieţii lor, au ridicat mai mult de una sută de locaşuri sfinte. S-au odihnit în Domnul cu pace, într-o localitate aproape de Milano. Locuitorii Milanului îl invocă pe Sfântul Iulius, mai ales cînd se află în primejdii din partea lupilor.
Sfântul Mucenic Archil al II-lea, Regele Georgiei Pomenirea Sfântului Mucenic Luarsab al II-lea, Regele cetăţii Kartli din Georgia
Tatăl lui Luarsab, George al X-lea, a luat mucenicia pentru credinţă, fiind silit să bea otravă de către Şahul Persan. Luarsab fiul lui a fost însă aruncat într-o temniţă din apropiere de Şiraz, în care a zăcut vreme de şapte ani. Apoi la porunca Şahului Abbas Întîiul, el a fost spînzurat în închisoare împreună cu doi dintre slujitorii lui, în douăzeci şi una de zile ale lunii iunie, la anul 1622. Deasupra mormîntului lui a fost văzută o lumină cerească.
Cîntare de laudă la Sfinţii Cuvioşi Iulius şi Iulian
După ce a nouăzeci şi noua biserică Aceşti Sfinţi fraţi în Numele Celui Preaînalt au gătit de zidit, Diaconul Iulian pentru fratele lui sfînt Iulius Un mormînt a zidit. Iar cînd mormîntul i-a arătat, Iulius cu blîndeţe a zis:«Găteşte-te, frate al meu după trup, căci acest mormînt nu al meu, ci al tău este. Găteşte-te, căci tu, Mai înainte decît păcătosul tău frate Iulius La Domnul vei pleca.» Şi astfel după a Domnului voie, Iulius şi pe a o suta biserică O a zidit, La un anume loc pustiu. Precum slăvitul Iulius a grăit, Astfel a şi fost. Căci fratele tînăr înaintea celui mai vîrstnic S-a odihnit, Iar fratele mai vîrstnic a adăugat şi a suta biserică în salba sfântă de zidiri. Pe care săvîrşindu-o, Şi el însuşi întru Domnul întru sfântă adormire s-a săvîrşit.
Cugetare
Cînd omul începe să se educe în lupta de înfrînare a limbii şi păstrare a tăcerii, tăcerea i se pare lui, de-a lungul acestor eforturi, a fi ceva mai mic decît vorbirea. Un frate i-a zis odată Sfîntului Sisoe: «Aş vrea să-mi ţin inima mereu trează, dar nu pot.» Iar bătrînul a zis: "Dar cum vom putea noi oare să avem trezvia inimii, cînd uşa de intrare a gîndurilor în inima noastră, adică limba, stă veşnic deschisă?" Charillos, nepotul lui Lycurgus, a fost întrebat odată de unchiul lui de ce a promulgat atît de puţine legi. Iar el a răspuns: «Celor ce vorbesc puţin nu le trebuie legi multe.»
Cugetare
Să luăm aminte la vindecarea minunată a orbului Bartimeu(Marcu 10:46-52) La cum Bartimeu a strigat tare şi cu credinţă către Domnul ca să-l vindece, iar Domnul l-a vindecat; La cum şi eu, avînd sufletul orbit, şed lîngă drumul pe care trece Hristos, şi doar dacă voi striga către El, El mă va auzi, şi mă va vindeca.
Predică - Despre semănat şi secerat - Cel ce seamănă nedreptate seceră nenorocire (Pildele lui Solomon 22 : 8). Dacă lucrezi fărădelege, atunci poate că nenorocirea trece pe lîngă tine chiar în ziua în care ai nelegiuit fără ca să-ţi facă nimic, dar să ştii că ea a auzit glasul nelegiuirii şi negreşit va lovi la un timp pe care nici nu-l gîndeşti. Unele seminţe sînt dulci atunci cînd le semeni, dar amar este culesul lor. Uneori semănarea aceasta seamănă cu viaţa, dar la vremea culesului, vezi că roadele ei sînt moartea. Fii cu băgare de seamă şi învaţă din Sfînta Scriptură: Eva prin prosteasca ei mîndrie neascultătoare a semănat nelegiuire, şi au venit peste ea chinurile naşterii de prunci în cumplite dureri. Cain a semănat fărădeleagea prin uciderea de frate şi a cules durerea unei cumplite morţi. Sodoma şi Gomora au semănat fărădelege şi au cules iadul unei morţi năprasnice. Fiii lui Eli Preotul cel Mare au semănat fărădelege, căci s-au întinat lîngă Cortul Legămîntului, şi au cules chinuri cumplite, căci rău au pierit în război. Adu-ţi aminte de Saul, de fărădelegile lui, şi de chinurile pe care le-a suferit pentru aceasta. Şi iară, adu-ţi aminte de Ahab şi de Izabela. Şi iară, adu-ţi aminte de Irod şi de Iuda. Şi iară, adu-ţi aminte de ieri, şi de alaltăieri, şi de răsalaltăieri, şi de toate zilele vieţii tale trecute, şi ascultă cuvintele acestea de toate zilele: "Cel ce seamănă nedreptate seceră nenorocire". Oare există loc locuit de oameni pe pămînt care să nu aibă aceste cuvinte ca învăţătură înaintea ochilor lor? Oare există acoperiş care să nu adăpostească sub el această cunoaştere? Oare există om viu care să nu fi văzut pe pielea lui adevărul acestor cuvinte în exemplele vii din jurul vieţii lui? O Atotînţelepte Doamne, dacă nu am cunoaşte Sfîntă Voia Ta, noi păcat nu am avea. Dar dacă Tu ne-ai dat nouă să o cunoaştem, O, Atotmilostive, dăruieşte-ne şi puterea să o împlinim pe ea cu scumpătate pînă la sfîrşitul zilelor vieţii noastre şi cea mai de pe urmă suflare de viaţă, Căci Ţie Se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.Sursa:
http://www.doxologia.ro/sfantul-mucenic-iulian-din-tars#icoane
http://oca.org/saints/all-lives/2013/06/21
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu