Proloagele din 24 iunie

Nașterea Sfântului, slăvitului Prooroc, Înainte-Mergătorul și Botezătorul Domnului, Ioan

       Vrând soarele cel nespus, Hristos Mântuitorul nostru, să răsară lumii, plecând cerurile și pogorându-Se în pântecele fecioresc, cel mai curat decât cerurile, se cădea ca, mai întâi, să iasă luceafărul  din cea stearpă, adică, Sfântul Ioan, Înainte-Mergătorul, ca un înainte vestitor, propovăduind  și zicând: "Vine după Mine Cel mai tare decât mine. "Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta, ca să nască, a născut fiu, la bătrânețe, din pântece sterp, precum, de demult, Sara pe Isaac și minunea mergea înainte minunii. Mai înainte, adică, de a naște Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale, pe Mergătorul înainte al lui Hristos, pentru ca cei ce vor vedea nașterea cea peste fire, din cea bătrână, să creadă și nașterea, cea mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită, și să zică, în sinea lor: Puterea cea nebiruită a lui Dumnezeu, care a dezlegat nerodirea celei bătrâne, acea putere este în stare ca, și pe Fecioara, cea nestricată, să o facă maică. Și a fost nașterea cea minunată a lui Ioan, Înainte-Mergătorul înaintea Nașterii lui Hristos, cea și mai minunată. Și această minune, pregătea altă minune după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după nașterea cea minunată a Elisabetei, nașterea cea străină a Fecioarei. Pentru că, întru amândouă maicile, rânduiala nașterii covârșește rânduielile firii, Dumnezeu voind așa. Căruia, ca unui Ziditor, toată firea Îi slujește.

        Iar. după ce a născut Elisabeta, au auzit vecinii, cei ce viețuiau împrejur, rudeniile și cunoscuții, și se bucurau împreună cu ea, că a făcut cu dânsa, Domnul, milă, ridicând de la ea ocara nerodirii. Și s-au împlinit cuvintele Sfântului bine-vestitor Gavril, care a zis către Zaharia: "Femeia ta va naște un fiu și mulți se vor bucura de nașterea lui." Deci se bucurau, pe de o parte, rudeniile, iar pe de altă parte, se bucurau cei care erau cuprinși, cu mare dorire, de Mesia cel așteptat, deși nu știau că a sosit, atunci, taina întrupării lui Hristos. Dar, în vremea nașterii, Înainte-Mergătorului lui Hristos, duhul lor se pornea spre bucurie, Duhul Sfânt veselindu-se în inimile lor, ca și cum le-ar fi dat o înștiințare pentru împlinirea așteptării lor. Și, în ziua a opta, au venit preoții și prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie împrejur pruncul. Și voiau să-l numească pe el Zaharia, cu numele tatălui său, dar mama sa nu se învoia, pentru că, soție de prooroc fiind și născătoare de prooroc, Sfânta Elisabeta era ea însăși plină de darul proorocesc. Și poruncea proorocește ca, pe pruncul cel născut al lor, să-l numească cu acel nume, de care nu auzise de la bărbatul său, de vreme ce acesta s-a întors, de la templu, la casa sa, având limba legată prin muțenie, și nu putea spune, soției sale, despre îngerul care binevestise zămislirea fiului și i-a zis: "Vei chema numele lui, Ioan." Deci, povățuindu-se de Duhul Sfânt, maica numea Ioan pe prunc, ca o proorociță, ea care a cunoscut, mai dinainte, proorocește, venirea la dânsa a Maicii lui Dumnezeu, când a zis: "De unde mie, cinstea aceasta, ca să vină Maica Domnului la mine?" Iar, cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau semne tatălui lui, cum ar voi să-l numească pe el. Iar acela, cerând o tăbliță a scris: "Ioan să fie numele lui!" Și, îndată, s-a deschis gura lui Zaharia și limba lui s-a dezlegat din muțenie. Și grăia, binecuvântând pe Dumnezeu. Și se minunau toți de atâtea minuni mari, că cea îmbătrânită a născut, iar maica și tatăl, cel mut, s-au oprit la același nume, cu care să-l numească pe fiul lor. Iar, după scrierea numelui, îndată a grăit mutul și ceea ce a scris cu mâna, aceea a grăit cu gura și s-a făcut numele lui Ioan, ca o cheie a gurii părinților, deschizând-o spre preaslăvirea lui Dumnezeu. Și a căzut peste toți cei dimprejur frică și mirare, pentru că, toți cei ce auzeau aceasta, cu spaimă se minunau și se povesteau toate cuvintele acestea, în toată partea muntelui Iudeii, adică, în hotarele Hebronului, cetatea cea preoțească, unde era casa lui Zaharia, la care, de la Ierusalim, era cale de opt ceasuri. Și sta acea cetate de la Betleem, la un loc mai înalt și se numea cetatea muntelui, pentru munții ei, iară hotarele ei se numeau părțile muntelui, precum la Evanghelie se scrie, despre Născătoarea de Dumnezeu: "Sculându-se Maria din Nazaretul Galileii, a mers la munte cu grăbire, în cetatea Iudeii, adică în Hebron, și a intrat în casa lui Zaharia și s-a închinat Elisabetei."

        Deci, întru acea parte a muntelui, se minunau mult cei ce auzeau de măririle lui Dumnezeu, ce se făceau în casa lui Zaharia. Și grăiau între ei: "Ce va să fie pruncul acesta?" Și mâna lui Dumnezeu era cu pruncul și creștea întru el darul lui Dumnezeu. Și a petrecut în pustiu, până la ziua arătării lui, către popor. Și așa, mâna Domnului păzea și acoperea pe Sfântul Ioan, ca să meargă înaintea feței Domnului, cu duhul și cu puterea lui Ilie, ca să gătească Lui cale, Celui ce venea să mântuiască neamul omenesc. Iar pentru toate acestea slăvit să fie Hristos Dumnezeu, Mântuitorul nostru, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci, Amin. 

Întru această zi, învățătură la nașterea Sfântului și Înainte-Mergătorul și botezătorul Ioan.

 Se cuvine, fraților, să facem toată dreptatea, cu deamănuntul, și să ținem cu cinste, praznicile plăcuților lui Dumnezeu, pentru că, dacă ne apropiem de ei, cu credință curată și cu fapte bune, luăm iertare de păcate și câștigăm vindecare de tot felul de boli. Pentru că, despre dânșii a zis Domnul nostru Iisus Hristos: "Pe cei morți, să-i înviați, pe cei leproși, să-i curățiți, dracii să-i izgoniți, precum în dar ați luat, în dar să dați." Că, luând un asemenea dar, ei, au și suferit, de la cei necredincioși, multe chinuri și, nu numai atât, ci și sângele și-au vărsat, pentru Dumnezeul lor și al vostru, dorind foarte mult a noastră mântuire. Precum și acest mare Prooroc și Mergător-Înainte al lui Hristos, Ioan Botezătorul, care minunată naștere având, a avut și o viață mai presus decât toți oamenii. Că, așa se cădea, să răsară rază care avea să propovăduiască venirea lui Hristos, soarele dreptății, adică, să propovăduiască însăși Nașterea lui Hristos, cea mai presus de minte și de puterea omenească, al căruia propovăduitor, Mergător-Înainte, a și fost. Cine a auzit, cândva, sau cine a văzut ca o fecioară, fără de bărbat, să primească în pântec pe Făcătorul oamenilor? Dar, de vreme ce ne-a văzut pe noi, că eram întru răutatea diavolului, n-a suferit ca să ne provească pe noi robiți de vrăjmașul și, pentru aceea, a intrat într-o smerenie ca aceasta. Însă, mai-marele, a trimis la Zaharia, preotul, pe Arhanghelul Gavriil, ca bine să-i vestească lui bucurie, prin zămislirea lui Ioan și prin nașterea cea din pântece îmbătrânit și neroditor, precum ați auzit luminosul grai al Evanghelistului. Drept aceea, și noi, fraților, să ne îndulcim de acest luminos praznic al mergătorului-Înainte al Domnului și, cu fapte bune împodobindu-ne, să urmăm acestui mare Prooroc Ioan, pe care l-a pus Dumnezeu drept chip, tuturor celor ce vor să se mântuiască. Pentru că Ioan nu viețuia în case cu multe slugi, ci în pustie viețuia, ca un înger, împlinind proorocia, până la Botezul Domnului și propovăduind Împărăția lui Dumnezeu, pe care, și noi, dorind-o, să ne iubim unul pe altul, cearta călcând-o, mânia lepădând-o, de la vorbirea de rău, întorcându-ne, lenevirea izgonind-o, curățenia și milostenia iubindu-le. Și, dacă cineva, pe toate acestea mai sus-zise, le va câștiga, atunci, acela, fără de osteneală, va urca spre cer și fiu al lui Dumnezeu se va numi și la scaunul lui Dumnezeu înainte-stătător va fi. Fiindcă cu milostenia, ca și cu o apă, se șterg păcatele. Drept aceea, fraților, curăția și milostenia să le iubim, pentru că, pe cei care fac milostenie, Dumnezeu îi fericeste, zicând: "Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui." Pentru că, nu ni se cade nouă, să fim, numai prin cuvânt creștini, ci și fapte bune să câștigăm, ca să ne aflăm și să ne arătăm nerușinati la înfricoșătoarea Judecată, unde nu va ajuta sluga pe stăpânul său, nici tatăl pe fiul său, nici maica pe fiica sa, nici fratele pe fratele său, decât numai faptele cele bune ne vor duce pe noi în viața cea veșnică, iar cele rele, cu rușine ne vor duce în osânda, de care să ne izbăvească pe noi Domnul Dumnezeul nostru. Căruia este slava, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin. 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iunie/Proloage24Jun.shtml