Luna mai în 20 de zile: pomenirea Sfântului Mucenic Talaleu (+284)
În această zi, cuvânt din Pateric
Monahul Moise, care petrecea pe o piatră, mult a fost luptat de draci, cu pofta desfrânării. Şi nemaiputând să stea în chilia sa, mergând, s-a destăinuit lui ava Isidor. Şi-l ruga bătrânul pe el să se întoarcă în chilia sa, iar Moise nu-l asculta pe el, zicându-i: "Nu pot, părinte." Deci, luându-l pe el Isidor, s-au suit la un loc înalt şi i-a zis: "Caută spre apus." Şi, privind, a văzut o mulţime de draci şi erau înspăimântători şi porniţi spre război. Apoi, i-a zis, iarăşi, ava Isidor: "Caută spre răsărit cu tot dinadinsul." Şi, privind el, a văzut nenumărate cete de îngeri, întru slavă. Deci, i-a zis lui ava Isidor: "Aceştia sunt trimişi de la Domnul, la călugări, spre ajutor, iar cei de la apus se luptă cu dânşii. Însă, mai mulţi sunt cei ce ţin cu noi." Şi atât a lăudat Moise pe Dumnezeu, încât, luând îndrăzneală, s-a întors la chilia sa. Zis-a stareţul: "Dumnezeu suferă păcatele celor din lume, iar, a celor din pustie păcate, nu le suferă. Oare, nu ştii, frate, că nu după acelaşi fel, adică, după rânduiala mirenească, va fi întrebat cel ce a ieşit din lume? Pentru că cel din lume poate să aducă multe răspunsuri, iar noi, ce răspuns vom avea să aducem? Cu adevărat, cumplit este focul şi multe chinurile celor ce ştiu voia Domnului şi o trec pe ea cu vederea şi urmează voile lor, neînfrânându-se, adică, de la desfătările cele deşarte şi de puţină vreme, ci, zicând că, pentru trebuinţele trupului, avem aurul, sau lucrurile, ca să ne chivernisim trupul. Bine zici! Dacă numai pentru trebuinţele trupului le aduni şi le chivernisesti pe ele, apoi, poartă de grijă de trebuinţele lui, fără de nici o tulburare. Dar, de ce, atât de multe având, iarăşi, altele mai cauţi şi atât de mult mâncând, încă mai multe bucate doreşti? Iată, că ţi-am pus înainte pricinile, pentru care socotesc că mai amar se va osândi călugărul, cel plin de griji, decât mireanul. Că mulţi mireni, în curăţie vieţuiesc şi fac milostenie. Iar unii călugări, nici pe fraţii lor nu-i miluiesc, ci fac casa lui Dumnezeu, casă de neguţătorie, ba chiar mai mult, loc de deşărtăciune. Deci, cum pot fi judecaţi, tot aşa ca şi mirenii? Pentru aceasta, cu deamănuntul, am zis de cele ce duc la pierzare ca, înştiinţându-ne, să fugim şi să ne mântuim. Pentru că, mulţi dintre noi socotim că suntem mari, prin îmbrăcăminte aleasă şi prin grăiri ca acestea: "Doamne, Doamne"(Matei 7,21) sau prin a auzi că suntem călugări cu făgăduinţa. Dar, cu adevărat, fraţilor, de nu ne vom păzi pe noi înşine, mai amar decât mirenii vom cădea în prăpastie, de unde nici a striga nu vom putea. Deci, trebuinţă avem de frică şi de smerenie, cu adevărat. Că cei mai mulţi din fraţii noştri, socotindu-se că sunt smeriţi şi că vieţuiesc călugăreşte, ale lor voiri caută să le împlinească şi voii lui Dumnezeu nu se supun, ci, de voile lor sunt stăpâniţi şi, prin deşarte griji şi certuri îşi pierd vremea cea dintâi, dată lor spre pocăinţă, pe care, peste puţin, o vor căuta mulţi şi nu o vor afla. Iar, pe noi, să ne învrednicească Domnul de tot binele."
Întru această zi, cuvânt din Pateric
Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: "Părinte, spune-mi mie, ce bine să fac, ca să săvârşesc voia lui Dumnezeu?" Iar stareţul i-a zis: "Fiule, de vrei să împlineşti voia lui Dumnezeu, depărtează-te de la toată nedreptatea şi să nu răsplăteşti cu rău, pentru rău sau cu ocară, pentru ocară sau cu blestem, pentru blestem. Ci, să-ţi aduci aminte de Domnul, Cel ce a zis: "Nu osândiţi, ca să nu fiţi osândiţi: iertaţi, şi se va ierta vouă, miluiţi, ca să fiţi miluiţi," ştiind cu tărie, că ochii Domnului sunt de şapte ori mai luminoşi, decât soarele, peste fiii oamenilor, şi nimic nu se tăinuieşte de Dânsul, nici gândul, nici cugetul, nici altceva, din cele ascunse ale inimii. Şi toţi vom sta înaintea judecăţii lui Hristos şi fiecare va lua, după faptele sale. Pentru aceasta, fiule, datori suntem a-I sluji Lui cu frică şi cu cutremur şi cu toată cucernicia, precum Însuşi Domnul ne-a poruncit şi Apostolii ne-au învăţat. Deci să ne trezim la rugăciune şi să răbdăm în postiri şi în nevoinţe, rugându-ne atotvăzătorului Dumnezeu, să nu ne lase pe noi, în ispită." Fratele, a întrebat pe stareţ, zicând: "Cum, cei ce vieţuiesc în lume, trecând cu vederea postul şi defăimând rugăciunea şi depărtându-se de privegheri şi de toată mâncarea săturându-se şi după poftele lor făcând, între dânşii duşmănindu-se şi în cuvinte deşarte, cea mai multă parte a zilei cheltuind-o, cum nu cad, nici nu mărturisesc că au greşit şi până şi de Sfânta Împărtăşanie îndrăznesc să se apropie? Iar noi, monahii, de-a pururea pironiţi la posturi şi la privegheri şi la culcatul pe jos şi la mâncarea uscată şi lipsiţi de toată odihna trupească, plângem şi ne văităm şi zicem că ne-am prăpădit şi că suntem vrednici de gheenă?" Iar bătrânul, suspinând, a zis: "Bine ai zis frate, că nu cad mirenii, întrucât, după ce au căzut o dată, cădere straşnică şi cumplită, nici să se ridice, nu mai pot, şi nici nu mai au de unde să cadă. Că, petrecând în căderea cea dintâi, pentru multa lor neştiinţă, ei nici nu ştiu că au căzut. Că, ce grijă are diavolul, să se lupte cu cei care totdeauna zac jos? Iar monahii, pe faţă împotrivindu-se vrăjmaşului, de-a pururea se luptă cu el. Pentru aceea, uneori, biruiesc, iar alteori, sunt biruiţi. Şi nu încetează de a cădea şi de a se ridica, de a necăji şi de a fi necăjiţi, de a lovi şi de a fi loviţi, până ce, cu darul lui Dumnezeu, îl vor birui pe diavol şi îl vor face slab şi neputincios faţă de ei. Că atunci, împăcându-se desăvârşit cu Dumnezeu, se odihnesc totdeauna, dobândind alinarea şi bucuria Lui înlăuntrul lor. Şi, să ştii, fiule, că nu numai eu şi tu, care ne socotim că suntem călugări, avem trebuinţă să ne trezim şi să plângem mereu, ci şi pustnicii, cei mari, au trebuinţă să plângă. Ascultă această socotire şi să cunoşti că şi numai să priveşti, adică, cu poftă, spre o femeie, Dumnezeu a socotit că este păcat. Iar mânia cea spre aproapele, ucidere a numit-o. Şi, pentru orice cuvânt deşart, a zis că vom da seamă şi răspuns. Deci, cine este un om ca acela şi unde îl, vom afla pe el, care, de minciună, să nu ştie - că minciuna de la diavol este - şi faţă de nimeni să nu fi fost ispitit cu poftirea, sau care niciodată spre aproapele să nu se fi mâniat în zadar sau să nu se fi aflat în vorba deşartă şi care să nu aibă nevoie de pocăinţă? Iată, dar, să ştii, că cel ce nu primeşte ispita până la sfârşit, cu înţelegere smerită şi defăimare, şi care nu rabdă ca să fie călcat de toţi şi asuprit şi vorbit de rău, şi, de nu le va suferi pe acestea, pentru Dumnezeu, cu bucurie şi cu rugăciune, încă, şi, de nu se va îndepărta de slava omenească, de cinste şi de laude, sau de dulceaţa bucatelor şi a băuturii, acela nu va putea să fie desăvârşit." Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Sfinţii zilei
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu