Pomenirea Sfântului Mucenic Vasilisc
Sfântul Vasilisc era rudenie de sînge cu Sfîntul Mucenic Teodor Tiron. El a fost torturat împreună cu mucenicii Eutropie şi Cleonic. După ce aceştia doi au fost răstigniţi şi după ce au murit, Vasilisc a fost aruncat din nou în temniţă; în timpul acela tocmai se făcea înlocuirea trimisului împărătesc însărcinat cu anchetarea şi torturarea creştinilor, de aceea Sfântul Vasilisc a rămas în temniţă foarte multă vreme. El se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca să nu-l lipsească de moarte mucenicească. După ce s-a rugat îndelung, însuşi Mântuitorul lisus Hristos a venit la el, i-a făgăduit să-i împlinească dorirea, şi l-a trimis în satul lui spre a-şi lua rămas bun de la mama şi fraţii lui. Când a sosit noul trimis împărătesc, Agrippa, el a poruncit ca Vasilisc să fie rechemat din satul lui de îndată. Pe cînd Vasilisc se afla pe cale dinspre satul lui spre cetatea Amasiei, Stăpânul Hristos a lucrat o minune mare prin mucenicul Său, în urma căreia mulţime mare de oameni au crezut în Hristos. Agrippa i-a poruncit lui Vasilisc să aducă jertfe înaintea idolului lui Apollyon. ,,'Apollyion' însemnează, distrugător,'" a zis Vasilisc, şi, cu rugăciunea săvîrşită cu ardoare în inimă a sfărâmat idolul la pământ, şi a făcut să se pogoare foc din cer care a ars cu desăvârşire capiştea în care se afla. Înspăimântat, Agrippa a atribuit această minune unor puteri vrăjitoreşti pe care le-ar fi avut Vasilisc, şi a poruncit ca mucenicul să fie omorât prin decapitare; în chiar acea clipă el a înnebunit, în nebunia lui, el a s-a dus la eşafodul pe care fusese tăiat Vasilisc, a găsit în ţărână sânge închegat de-al mucenicului, l-a luat, şi l-a pus sub centura cu care era încins şi s-a vindecat pe loc. Venindu-şi în simţiri, el a luat Sfântul Botez. Marinus, un cetăţean din Comana, a ridicat după oarecare vreme o sfântă biserică deasupra moaştelor Sfântului Mucenic Vasilisc, aşezate chiar pe locul execuţiei lui şi mulţi suferinzi de boli cumplite şi-au aflat vindecarea la ele.
Iovan Vladimir cobora dintr-o spiţă princiară din Zahumlie. Bunicul lui se numise Hvalimir, iar tatăl lui Petrislav. Ca rege, el a fost înţelept, milostiv, blînd, feciorelnic şi viteaz. El s-a rugat cu fervoare lui Dumnezeu şi a zidit multe biserici pe care le-a înzestrat din belşug. Cu toate acestea, el a avut de înfruntat necazuri grele, atât dinăuntrul, cât şi din afara regatului: dinăuntru de la eretici şi de la bogomili, iar din afară de la Ţarul Samuil şi Ţarul Vasile care voiau să-l cucerească. Prin intrigă şi trădare Ţarul Vasile l-a prins pe Iovan Vladimir şi l-a aruncat în temniţă. Cum zăcea acolo, s-a înfăţişat înaintea lui un înger al Domnului care i-a vestit că în scurtă vreme îşi va recăpăta libertatea, dar că va muri cu moarte de mucenic. Ajungând să îl cunoască mai bine, Ţarul Samuil l-a îndrăgit pe Iovan şi i-a dăruit pe fiica lui, Kosara, de soţie. După ce Samuil a murit, pe tronul lui a urcat fiul său Radomir. Dar el a fost omorît de către Vladislav, fratele lui geamăn, care l-a chemat cu vicleşug la curte şi pe cumnatul lui, Iovan Vladimir, spre a-l ucide şi pe el prin tăierea capului în anul 1015. Sfintele moaşte ale lui Iovan Vladimir se păstrează nestricate la mănăstirea lui de lîngă Elbasan. De atunci şi pînă în vremea noastră la ele s-au lucrat nenumărate minuni. În 1925 s-a ridicat o biserică închinată acestui rege sfânt lîngă Mînăstirea Sfîntului Nahum, căreia în timpul vieţii regele Iovan Vladimir îi fusese un mare binefăcător.
Acest sfânt sinod ecumenic a fost convocat în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare la Constantinopole, la anul 381. Scopul lui principal a fost anatematizarea lui Macedon, ereticul luptător împotriva Duhului Sfânt. Macedon, Patriarh al Constantinopolului, învăţa mincinos că Duhul Sfînt este o creaţie a lui Dumnezeu, iar nu Persoană Dumnezeiască(Ipostas Dumnezeiesc), şi prin urmare nu este de o fiinţă şi de o închinare cu Tatăl şi cu Fiul, Unul din Sfânta Treime. Macedon a fost dat anatemei la acest sfânt sinod, şi astfel învăţătura despre Duhul Sfînt a fost adăugată Simbolului de credinţă niceean.
Cuvânt al Sfântului Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei, despre Melhisedec
Pentru ca să cunoaştem cum s-a făcut Melchisedec preot al lui Dumnezeu şi cum tot el este şi împărat străin, şi în ce fel s-a numit fără de mamă şi fără de tată şi fără spiţă de neam, făcându-se lui Hristos vie preînchipuire şi care este orânduiala lui, după care s-a făcut şi Domnul nostru Iisus Hristos ,,preot în veac”, precum s-a scris (Psalmi 109, 4; Evrei 7, 17), trebuie dintru început să povestim a lui Melchisedec sfântă istorie, pe care ne-o scrie marele nostru părinte Atanasie. Mai întâi, şi până a nu veni şi a se sălăşlui dumnezeiescul Avraam din părţile Canaaneenilor, după dumnezeiasca poruncă, era la hotarele Palestinei o împărăteasă, anume Salim, purtând acelaşi nume cu cetatea, întru care împărăţea ea. Deci, această împărăteasă a născut pe Salaad şi Salaad a născut pe Melhi. Iar Melhi a luat ca soţie pe o anume Salim, asemenea cu numele împărătesei, care era mătuşa sa şi cu ea a născut doi fii, pe unul Melhi şi pe celălalt Melchisedec, numindu-l. Deci, era Melhi, tatăl acestor doi fraţi, închinător la idoli şi desfrânat. Şi, după ce a venit anul rânduit, în care se făcea o jertfă la idoli, cu mare rânduială şi cu tot poporul, împăratul acela Melhi a poruncit fiului său Melchisedec, zicând: ,,Să iei din slugile noastre împreună cu tine şi, mergând la cireada vitelor, să-mi aduci 7 viţei, ca să-i jertfesc la dumnezeii mei”. Deci, Melchisedec, mergând la cireada vitelor, şi pe drum ridicându-şi ochii la cer, după dumnezeiască insuflare, privea cu luare aminte frumuseţea soarelui şi luminoasa lui strălucire, cunoscând de asemenea, şi pe cea a stelelor şi strălucirea, cea cu luminoase raze, a lunii. Apoi, cugetând întru sine, zicea: ,,Acela care a făcut aceste luminoase şi înfrumuseţate zidiri şi se află dincolo de ele, mai sus şi mai înalt, acesta este singurul Dumnezeu şi adevărat şi domn a toate, nestricat, nevăzut şi nemuritor. Şi numai Aceluia se cuvine a aduce jertfe, iar nu la idolii cei muţi şi fără de suflet. Deci, să mă întorc la tatăl meu, să-i spun dumnezeiasca socotinţă ce-am făcut şi, poate, mă va asculta şi-şi va veni în fire şi va lăsa amăgirea aceasta şi deşertăciunea”. Deci, Melchisedec s-a întors către al său tată, neaducând nimic. Şi, fiind întrebat de acela, pentru care pricină s-a întors fără împlinirea poruncii, dreptul Melchisedec, de curând luminat, a zis: ,,Eu am socotit, tată, că nu este cu dreptate ca noi, oamenii, fiinţe cuvântătoare fiind, să aducem viţei şi oi, ca jertfă la idolii cei muţi şi fără de simţire, ci numai Împăratului-Dumnezeu se cuvine să jertfim, care a făcut cerul atât de luminos şi atât de mare, stelele, soarele, luna, lungimile şi lăţimile pământului, marea, dobitoacele şi oamenii şi toate văzutele zidiri. Cel singur nezidit, nestricat, nevăzut, nemuritor, şi mai presus de toate, neajuns şi necuprins cu mintea”. Acestea auzind, de la fiul cel de Dumnezeu luminat, acel fără de Dumnezeu tată, s-a tulburat mult şi de o mare mânie fiind cuprins, a zis cu necurată cunoştinţă şi cu mare urgie: ,,Mergi şi săvârşeşte îndată porunca mea, iar, dacă nu mă vei asculta, nici a doua oară, cu hotărâre, te voi omorî”. Deci, ducându-se Melchisedec, a doua oară, la cireada vitelor, ca să aducă cei 7 viţei ai jertfei, după părinteasca şi păgâna poruncă, împăratul şi tatăl său Melhi a intrat la Salim, femeia sa, zicând: ,,Eu, femeie, am hotărât să jertfesc la zeii mei pe unul din cei doi fii ai noştri, la viitorul praznic”. Aceasta auzind şi cunoscând, ca o mamă iubitoare de fii, că sub chipul jertfei, vrea să omoare pe fiul lor Melchisedec, care a jignit păgâneasca evlavie a tatălui său, împărăteasa a început a plânge fără de mângâiere şi a se tângui mult, căci iubea mai mult pe Melchisedec. Deci, împăratul, văzând plângerea femeii lui, cu tânguire şi cu lacrimi, a zis: ,,Lasă, că punem sorţi între noi, şi la cineva va cădea soarta, acela să dea spre jertfă pe fiul său”. Şi a luat împăratul pe Melhi, de partea lui, iar pe Melchisedec l-a luat, de partea ei, împărăteasa. Dar, după dumnezeiasca rânduială, a căzut soarta de partea împăratului. Şi, ticălosul, a pregătit îndată pe fiul său Melhi, spre jertfă idolilor. Şi tot în acel ceas a sosit şi Melchisedec, cu viţeii, la casa lor părintească şi, înştiinţându-se de cele ce se făcuseră, a găsit pe mama lui plângând, cu amar, şi tânguindu-se pentru înjunghierea copilului ce avea să se facă. Şi a plâns cu amar şi el şi s-a tânguit, atât pentru amara moarte a fratelui său, cât şi pentru sălbatica cruzime a tatălui. Dar, urmând acelui păgân împărat, şi alţi mulţi taţi şi mame au pregătit spre jertfă pe fiii lor şi s-au adunat atunci ca la 500 de suflete, iar oi şi boi şi alte multe dobitoace, încât nici a le număra nu se putea. Deci, venind acel rânduit şi pângărit praznic, şi toţi cei din cetate şi cei din satele dimprejur, intrând în capiştea idolească, fericitul şi de Dumnezeu luminatul Melchisedec, neputând suferi a tatălui şi a mamei lui şi a tot poporului păgânătate şi cruzime, în acea zi, a diavoleştii lor sărbători, de bunăvoia lui, fugar s-a făcut şi s-a dus. Şi, suindu-se în Muntele Tabor, a intrat înăuntru, în desimea codrului, singur de tot fiind, şi, plecându-şi genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: ,,Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce ai făcut cerul şi pământul, marea şi toate câte sunt într-însele, văzute şi nevăzute, auzi-mă pe mine, nepriceputul şi nevrednicul robul Tău, şi pe toţi câţi s-au adunat la înjunghierea fratelui meu Melhi, în vremea acelui diavolesc praznic, pe aceştia, pe toţi, de la mic până la mare, scufundă-i în prăpastie şi pierde-i cu totul. Facă-se iad tot locul acela, ca să înghită de vii de păgâni şi pe nebuni”. Şi, slăvită minune, îndată, cuvântul dreptului Melchisedec, într-acel ceas, lucru s-a făcut, fiindcă pământul şi-a deschis gura sa, fără de veste, şi i-a înghiţit pe toţi şi n-au rămas nici capişti idoleşti, nici oameni, nici dobitoace, nici zidiri, nici copaci, nici nimic altceva. Şi, văzând tot acel loc scufundat şi nelocuit, de frică şi de spaimă fiind cuprins, s-a întors fericitul la Muntele Taborului, degrabă şi, în desimea codrului acelui munte, a locuit vreme de 7 ani, singur, hrănindu-se precum mai în urmă Ioan, Mergătorul-Înainte, din mugurii copacilor şi miere sălbatică şi adăpându-se din roua ce cădea de sus. Apoi, după cei 7 ani, a venit glas de sus, către dumnezeiescul Avraam, zicându-i: ,,Avraam, Avraam”. Iar el a zis: ,,Iată-mă, Doamne”. ,,Pune şaua, îi zice, peste asinul tău şi, luând împreună cu tine, îmbrăcăminte nouă, suie-te în Muntele Taborului degrabă; şi, suindu-te acolo, strigă de 3 ori către desimea codrului, cu strigare de glas mare, zicând: Omule al lui Dumnezeu, Celui Preaînalt”, şi, după al treilea glas, va ieşi din desimea codrului un om sălbăticit. Văzând pe acest om, să nu te înfricoşezi nicidecum, ci rade-l pe cap şi taie-i unghiile lui şi îl îmbracă şi îl încalţă pe el şi de dânsul să fii binecuvântat”. Deci, dumnezeiescul Avraam, suindu-se în munte, şi, făcând după a Domnului poruncă, a strigat de 3 ori spre desimea codrului, cu strigăt de mare glas şi, iată, îndată a ieşit Sfântul Melchisedec, om sălbăticit, pe care, văzându-l, dumnezeiescul Avraam, s-a înfricoşat mult şi s-a înspăimântat. Iar el a zis: ,,Nu te înfricoşa, omule, ci spune-mi cine eşti ? Şi pentru ce-ai venit la această pustietate ?” Iar dumnezeiescul Avraam a răspuns: ,,Domnul m-a trimis, ca să te rad pe cap, şi să-ţi tai unghiile şi să te îmbrac şi să te încalţ, ca pe o credincioasă a lui slugă”. Apoi, Melchisedec a zis: ,,Fă precum a poruncit Domnul”. Şi aşa, dumnezeiescul Avraam a făcut toate câte i s-au poruncit lui. Iar Sfântul Melchisedec, după 3 zile, pogorându-se din Muntele Taborului şi luând un corn cu untdelemn, l-a uns şi l-a binecuvântat pe Avraam, zicând: ,,Binecuvântat eşti de Dumnezeul cel Preaînalt şi, de acum, vei fi tată a multor neamuri, după cum ţi-a făgăduit ţie Domnul”. Apoi, iarăşi, după puţine zile, a venit glas din cer, către dumnezeiescul Avraam, zicând: ,,Fiindcă n-a mai rămas din neamul lui Melchisedec, pentru aceasta, se va numi fără tată, fără mamă, şi fără spiţă de neam, nici începutul zilelor având, nici sfârşit, ci, ca fiul lui Dumnezeu, preînchipuit, rămâne preot în veac”.
Deci, pentru că singur Melchisedec, dintr-un atât de mare număr de popoare, a cunoscut, numai din îndemnul său, pe Atotputernicul Dumnezeu, cum că Acesta, singur, este adevăratul Dumnezeu, atoatefăcătorul a întregii zidiri văzute şi nevăzute, şi, pentru că, din însăşi dragostea lui de Dumnezeu, a defăimat şi a părinţilor dezmierdare şi a rudeniilor împărtăşire şi a prietenilor însoţire şi a patriei odihnă, precum şi slava împărăţiei părinteşti, şi a cinstit pe Dumnezeu, mai presus decât toate acestea, preţuind mai mult viaţa grea şi aspră a pustiului, pentru aceasta s-a învrednicit de la Domnul cu atât de mult dar, încât s-a sfinţit ca un profet, preot al lui Dumnezeu Celui Preaînalt. Şi, înaintea venirii darului, i s-a dat să lucreze, ca o preînchipuire, toate cele ale darului, ce avea să vină şi să ungă împăraţi şi preoţi şi să binecuvânteze, sfinţind, şi să aducă pâine şi vin pentru dumnezeiescul Avraam şi cele 318 slugi ce erau cu dânsul, în casa lui, când Avraam s-a întors de la tăierea lui Hodorlaomer. Că, mai înainte, a zugrăvit, cu dumnezeieşti vopsele, pe Domnul care avea să Se nască din fecioară şi a fost preot în veac, ca unul ce a făcut vie preînchipuirea celui ce, în anii cei de mai târziu, a venit cu trup în lume şi S-a sălăşluit cu oamenii, ca să ne înalţe pe noi către cele cereşti. Că Melchisedec, când s-a întors Avraam de la tăierea lui Hodorlaomer, pâine şi vin i-a adus înainte. Tot aşa, şi Hristos, la cina cea de taină, pâine şi vin le-a dat dumnezeieştilor Lui ucenici şi apostoli, zicând: ,,Luaţi, mâncaţi, Acesta este trupul Meu şi beţi dintru acesta toţi, Acesta este sângele Meu”. Melchisedec a fost fără tată şi fără mamă şi fără spiţă de neam, pentru că n-a cunoscut pe nimeni, pe părinţi lui şi pe rudeniile lui. Iar Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu a toate, este fără mamă, pentru că Se naşte din Tatăl, fără patimă, fără de ani, fără stricăciune şi mai presus de cuget, cum se naşte lumina din soare şi cuvântul din minte şi puterea cuvântătoare din sufletul cugetător. Şi, iarăşi, Hristos Însuşi este pentru noi şi Fiul Omului şi desăvârşit om, dar fără tată, pentru că, fără sămânţă bărbătească, S-a zămislit din Duhul Sfânt, în pântecele Maicii lui Dumnezeu. Vezi, dar, iubitule, adevărate şi tainice lucruri, pentru noi duhovnicească împărtăşire. Deci, ai aflat, iubitule, cu darul lui Dumnezeu, cine este străinul împărat şi, totodată, preot al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, şi pentru ce Melchisedec se numeşte, şi este, a lui Hristos preînchipuire vie, în timpul Vechiului Testament. Urmează dar şi iubirii lui fierbinţi către Dumnezeu şi dragostei lui dumnezeieşti, pentru ca să te învredniceşti, ca şi el, de cununile date lui, întru fericirea cea neîmbătrânitoare. Amin.
Pomenirea Sfântului şi Dreptului Melchisedec, Regele Salemului
Acest mare Melchisedec a fost contemporanul strămoşului nostru Avraam. După cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, el a fost rege, preot, şi preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos.
Cîntare de laudă la Sfîntul şi Dreptul Melchisedec, Regele Salemului
Lui Melchisedec, Regele Salemului, Care îi este neamul ? El rege şi preot a fost Al Celui Preaînalt. El mai mare decît Avraam a fost; El a fost şi rămîne o taină. El pre Avraam a binecuvîntat; Lui Melchisedec, Avraam i-a dat zeciuială din toate. El a fost şi rege şi preot în acelaşi timp, a Domnului Hristos înainte de închipuire. El pacea şi dreptatea a propovăduit; El a fost şi rămâne o taină. Neamul lui şi sfârşitul lui nimeni nu le ştie, nimeni nu ştie lungimea zilelor lui pe pământ. Dar ştiut este că el pe pământ a trăit Pildă de urmat oamenilor. Rege, sfânt şi drept, Acesta a fost Melchisedec: Prooroc şi tip al lui Hristos. Prooroc a fost, fără cuvinte, Ci cu pilda vieţii lui pe pământ. Prooroc a fost, fără cuvinte, Prooroc - întru dreptate şi milă.
Cugetare
Cum de a putut să postească Moise timp de patruzeci de zile? Cum au putut nevoitorii din mănăstiri şi pustiuri să trăiască până la adânci bătrâneţi înfrînîndu-se pururi de la mâncare şi băutură ? Omului trupesc care nu cunoaşte nimic din viaţa duhovnicească, aceste lucruri îi rămîn cu neputinţă de înţeles şi de necrezut. Lucrurile acestea nici nu i se pot demonstra, pentru că ele nu pot fi înţelese decât doar prin experienţa vieţii. Cînd chinuitorii l-au lipsit pe Sfântul Mucenic Vasilisc timp de trei zile întregi de mîncare şi de băutură, iar în a patra i-au oferit să mănânce, el a refuzat, zicând că nu-i este foame. „Eu m-am îndestulat cu hrană cerească," a zis el, „iar din aceasta pământească, acum nu mai voiesc. Voi vă hrăniţi cu pâine stricăcioasă, dar mie pâine cerească îmi este cuvântul lui Dumnezeu, care mă hrăneşte; pe voi vă bucură băutura de vin, pe cînd pe mine harul Duhului Sfânt; pe voi vă satură cărnurile, iar pe mine postirea; pe voi aurul vă îmbogăţeşte, iar pe mine dragostea lui Hristos; pe voi vă împodobesc hainele, iar pe mine faptele bune; voi sunteţi fericiţi când rîdeţi mult, iar eu când vine la mine Duhul, în rugăciune." Iată fraţilor, bărbat întru care se adevereşte cuvântul Domnului: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu"(Matei 4: 4).
Să luăm aminte la harul Sfântului Duh Dumnezeu de la Taina Sfântului Botez:• La cum curăţeşte El omul de păcatul strămoşesc;• La cum aduce El omul în comuniune cu libertatea lui Hristos.
Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri ? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ !(I Corinteni 6: 19-20). Dar cum adică, fraţilor, sunt trupurile noastre temple ale Duhului Sfânt ? Ele sunt astfel deoarece am fost cumpăraţi cu preţ. Stăpînul Iisus ne-a cumpărat cu preţul grijilor Sale, a chinurilor Sale şi a suferinţelor Sale, cu preţul morţii Sale. Din cauza acestui preţ noi am fost făcuţi vrednici ca să fim temple ale Duhului Sfânt. Dar, va zice cineva: „Acest preţ s-a plătit demult, iar noi acum trăim cu atîtea zeci de veacuri mai târziu !" Nu are nici o importanţă aceasta, căci preţul nu s-a plătit doar pentru un timp sau pentru o generaţie de oameni, ci pentru toate timpurile şi pentru toate generaţiile de pământeni, de la Adam şi până la înfricoşata Judecată. Şi oricâte bilioane de bilioane de oameni s-au născut sau se vor mai naşte de aici înainte pe pământ, preţul este plătit pentru toţi şi pentru fiecare dintre ei. Preţul este atât de mare şi de bogat încât, dacă toate firele de nisip din toate mările şi oceanele s-ar face oameni, preţul acesta ar fi de ajuns. Fraţilor, dar din ce moment anume începe trupul nostru să fie templu al Duhului Sfânt ? El începe să fie Templu al Duhului Sfînt din ceasul Botezului nostru. Căci, deşi preţul este plătit pentru toţi oamenii de pe pămînt, numai trupurile celor botezaţi se fac din această cauză şi temple ale Duhului Sfânt. Fraţilor, dar care este urmarea faptului că Duhul Sfint se sălăşluieşte în templul trupului nostru ? Urmarea aceasta este: că noi de acum înainte nu mai suntem ai noştri. Când Duhul Sfânt vine şi Se sălăşluieşte în trupurile şi sufletele noastre, atunci El devine Stăpânul nostru, şi nu mai suntem noi stăpâni peste trupul nostru sau peste noi înşine. De aceea, fraţilor, noi sîntem în stăpânirea Duhului Sfânt. Fraţilor, dar ce a fost aceea, când la Cina cea de Taină, Mântuitorul a spălat picioarele chiar şi ale lui Iuda, şi Iuda a primit bucăţica de pâine de la Stăpânul, când Scriptura zice: "A intrat atunci satana în el ?"(Ioan 13: 27) O, cumplite cuvinte! O, cumplită pedeapsă a vânzătorului de Dumnezeu ! Fraţilor, oare nu înseamnă aceasta că, atunci când Îl respingem pe Dumnezeu, Care ne spală pe noi şi ne hrăneşte pe noi, Duhul lui Dumnezeu pleacă de la noi, iar Satan îi ia locul ? O, cumplit este înţelesul acestor fapte ! O, cumplit avertisment către noi toţi cei botezaţi ! Duhul Sfânt S-a sălăşluit întru noi din ceasul Botezului nostru şi Şi-a făcut Lui Însuşi templu din trupul nostru. Dar fraţilor, Duhul Sfânt nu vrea să locuiască în noi cu forţa, ci numai şi numai cu acordul bunei noastre voiri. Dacă păcătuim împotriva Lui, El pleacă de la noi; plecând El de la noi, locul Lui este îndată apucat de Satan, iar templul trupului nostru se transformă într-o cocină de porci. O, Atotsfinte Duhule Sfinte, nu ne părăsi pre noi. Miluieşte-ne şi ne iartă pre noi, Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu