Luna iunie în 27 zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru și făcătorul de minuni Samson, primitorul de străini (†530).
Preacuviosul Părintele nostru și făcătorul de minuni Samson, primitorul de străini Sfântul Samson a fost, cu neamul, din Roma și rudenie a lui Constantin cel Mare. Din tinerețe, arătându-se plecat spre milostenie și spre ajutorarea celor săraci. Fericitul Samson și-a împărțit săracilor averea rămasă de la părinți, și și-a eliberat robii și se bucura, viețuind ca un sihastru și împlinind porunca Domnului. Că ajutorarea sărmanilor era bucuria cea mare a vieții lui, după cum firea soarelui este să lumineze și a focului să ardă.
Mergând în cetatea Constantinopol, și-a găsit o casă smerită, în care găzduia pe nevoiașii ce veneau în cetate, cu nevoile și necazurile lor. A învățat și meșteșugul doctoricesc și a ajuns doctor iscusit și nu-și cruța nici o osteneală, tămăduind, nu pentru plată, nici pentru faimă, ci din dragoste pentru oameni, ca și Mântuitorul Hristos, pe cei ce se aflau în suferințe trupești, și se desfată în dumnezeieștile Scripturi.
Patriarhul Mina, al Constantinopolului, aflând de dânsul și cunoscând credința și curățenia vieții lui și găsindu-l în cunoașterea dumnezeieștilor învățături, l-a sfințit preot al Bisericii lui Hristos; dar fericitul se ostenea mult spre milostenie. Cu meșteșugul său doctoricesc a izbutit să tămăduiască pe însuși marele împărat Iustinian de o boală grea.
Și, vrând împăratul să-l răsplătească, pentru osteneală, smeritul doctor n-a cerut nimic pentru sine, ci l-a rugat pe împărat să poruncească să se zidească, lângă locuința sa, două case mari, una pentru tămăduirea bolnavilor, iar alta, pentru găzduirea străinilor. Deci, împăratul, văzând râvna evanghelică a preotului, a dat poruncă de s-au zidit acele case, iar pe Samson l-a rânduit purtătorul lor de grijă.
Și așa, îngrijind pe bolnavi și găzduind pe străini, fericitul Samson și-a petrecut viată lui, cea plăcută lui Dumnezeu, răposând, la adânci bătrânețe, și făcându-se multora pricină de mântuire. Întru slava și lauda lui Hristos, Dumnezeul nostru!
Întru această zi, pomenirea Sfântului Sever, preotul din învățătura Sfântului Grigorie (†530).
În părțile cetății Tuderia, între doi munți și o vale, la un loc care se numea Entiroclina, era o biserică a Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria. La acea biserică era un preot, anume Sever, foarte minunat, prin viața lui cea plăcută lui Dumnezeu. Iar un bărbat, viețuitor din cei de acolo, îmbolnăvindu-se și de moarte apropiindu-se, a trimis, degrabă la preotul acela, rugându-l să vină la el, ca, prin mărturisire și prin pocăință, să-și curețe păcatele făcute și să ia dezlegare, mai înainte de ieșirea lui din trup. Și, s-a întâmplat că preotul acela era în via lui, îndeletnicindu-se cu strângerea strugurilor. Și a zis celor ce veniseră la el: "Mergeți voi înainte, iar eu vă voi ajunge pe voi". Și, văzând că nu rămăseseră mulți struguri, preotul a gândit să zăbovească puțin și să-i culeagă și pe aceia și, sfârșind lucrul său, să pornească și să se ducă la cel bolnav. Și așa a și făcut, dar, pe când mergea el, l-au întâmpinat pe cale, cei ce au fost la cel bolnav și i-au zis: "Pentru ce, părinte, ai zăbovit ? De acum, nu te mai oșteni, că, iată, a murit omul acela". Acestea auzindu-le, preotul s-a cutremurat și a început a plânge, numindu-se, cu mare glas, pe sine, ucigaș al aceluia. Deci, plângând, a ajuns la casa unde zăcea trupul mortului și, aruncându-se înaintea patului, la pământ, cu lacrimi se tânguia mult și se lovea cu capul de pământ, zicându-și ucigaș, adică pricinuitor al morții aceluia.
Așa tânguindu-se el, deodată mortul a înviat. Și aceasta văzând-o cei ce stăteau de față s-au înspăimântat foarte tare de acea minune, și s-au bucurat de învierea lui. Și, de bucurie, au plâns și-l întrebau pe el: "Unde ai fost? Și cum te-ai întors, cu sufletul, în trup ?" Iar acela, răspunzându-le le-a zis: "Niște arapi înfricoșători și foarte mândri,din gura și din nările cărora ieșea foc, m-au luat pe mine și m-au dus în niște locuri întunecoase, pline de frică și de cutremur. Și, iată, deodată, s-a arătat un tânăr prealuminos, cu alți purtători de lumină, venind întru întâmpinarea noastră și au zis, cu hotărâre, către cei ce mă duceau pe mine: "Întoarceți-l pe acesta, că Sever, preotul, plânge pentru el, iar pentru lacrimile lui, Domnul i l-a dăruit lui pe acesta". Atunci, Sever, preotul, sculându-se de la pământ, cu negrăită bucurie a dat mulțumire lui Dumnezeu. Apoi, pe omul acela înviat învățându-l pentru pocăință și mărturisirea lui ascultându-i și dezlegându-i păcatele, l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos. Și a fost omul acela șapte zile în viața aceasta, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu, iar într-a opta zi, veselindu-se, s-a mutat din această viață.
Iar noi putem să înțelegem, că multă dragoste avea Domnul pentru Sever preotul: că n-a vrut să-l mâhnească pe el, ci, degrabă, i-a ascultat rugăciunea lui și voia lui a făcut-o. De aici, să cunoaștem că Sever preotul mult iubea pe Dumnezeu și, întru toată viața lui, L-a slujit din inimă. Și, plăcând Domnului, s-a săvârșit și s-a dus la Dânsul și stă, înaintea Scaunului dumnezeieștii slave, în cetele Sfinților celor ce slăvesc pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul în Treime, Dumnezeu. Căruia, și de la noi, să-I fie slava în veci. Amin.
Întru această zi, cuvânt că bun lucru este a cerceta pe cei bolnavi.
Să nu vă leneviți a cerceta pe bolnavi, pentru Domnul, pentru că cercetarea bolnavilor este asemenea cu milostenia. Ascultați pe Domnul, Cela ce zice: "Bolnav am fost și M-ați cercetat pe Mine". Iar cel ce-și astupă urechile sale, ca să n-audă de bolnavi, se va ruga și el, și nu va fi cine să-l ajute. Căci, chiar în cinste mare de ești, mai mare plată vei afla de la Hristos și vei fi iubit, pentru aceasta, iar de ești sărac și nu ai ce să duci, pentru trebuința bolnavului, atunci, pe tine să te duci și mângâierea cea prin cuvinte, să-i aduci lui. Și, așa, în ziua aceea, vei auzi de la Domnul: "Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția cea gătită vouă; că bolnav am fost și M-ați cercetat pe Mine".
Întru această zi, cuvânt din minunile Maicii Domnului.
În vremea Sfântului Sava, erau, în lavra lui, mulți monahi îmbunătățiți. Deci, s-a dus ca să se facă monah și un dregător, de bun neam și bogat, pe care Sfântul l-a primit, cu bucurie. Și, fiindcă nu era obișnuit cu osteneala, îl cruța și nu-l lăsa să se ducă cu alții, la munca cea grea a pământului. Că se lucra până la ceasul al nouălea și, atunci, veneau să citească slujba de obște și, după Vecernie, mâncau, o dată pe zi, după rânduiala vieții de obște. Deci, fiindcă nu putea să facă aceasta acel începător, i-a poruncit să se nevoiască în mănăstire, după putere, și să postească până vin toți frații, ca să mănânce toți împreună, după rânduială. Iar acela nici măcar porunca aceasta n-a păzit-o, ci mânca în chilia lui, pentru că îi aduceau rudeniile felurite bucate. Deci, Sfântul știa aceasta, dar, pentru că era monahul acela începător nu-l certa, ca să nu-l îngreuieze. Îl ruga numai, pe Dumnezeu, să-l îndrepteze.
Deci, a venit praznicul Adormirii Preasfintei, Născătoarei de Dumnezeu, cel din ziua a cincisprezecea a lui august, și, în ziua cea dinaintea prăznuirii, pe când se duceau frații la ascultare, ca să lucreze, le-a spus Sfântul să vină la ceasul al nouălea, ca să cânte Vecernia. Iar acelui începător i-a zis să se ducă la biserică, la ceasul Vecerniei, să caute când toți frații se adună, ca să-i dea și lui vreun cuvânt. Așa, s-a și făcut. Și, după ce au venit părinții, începătorul a avut o arătare minunată fără să doarmă, ci treaz, adică, a văzut o femeie preafrumoasă între doi îngeri, strălucind mai mult decât razele soarelui, și un înger ținea un potir plin de pâine cerească și celălalt ținea o mahrama subțire, iar femeia aceea frumoasă, care era Stăpâna noastră, ținea o linguriță de aur. Și se ducea câte un frate și îngerul îi ștergea fața lui cu mahrama. Apoi, se închina Preasfintei și ea lua lingurița și îi da pâinea cea cerească. Acestea văzându-le, începatorul se minuna și, apropiindu-se, ca să se învrednicească și el de un dar ca acesta, nu și-a dobândit dorința, căci nici îngerul nu l-a șters, nici Preasfânta nu l-a împărtășit, ci i-a zis lui: "Mâncarea aceasta este trupul Fiului meu, și-l iau numai cei ce postesc până seara, în ceasul acesta, și se curăță. Însă, tu nu postești; cum, dar, te vei împărtăși cu pâinea aceasta ?" "Să mă șteargă, măcar îngerul, cu mahrama aceea sfântă". Iar ea i-a răspuns: "Dacă vrei să te șteargă cu aceasta, să te ostenești și tu, cu ceilalți, pentru că aceia asudă de osteneală și, pentru aceasta, se șterg, dar pe tine, de care sudoare să te șteargă îngerul ?" Acestea auzind, s-a îngrozit și, alergând la egumen, a zis: "Ați văzut oare, arătarea pe care am văzut-o eu, nevrednicul ?" Iar egumenul i-a răspuns: "Ceea ce ai văzut, a fost spre îndreptarea ta. Că frațîi sunt încredințați, că Preasfânta îi sfințește, ca să fie vrednici în tot praznicul să se împărtășească cu dumnezeieștile Taine".
De atunci înainte, se ostenea și el, mai mult, și mânca mai puțin și, așa, sfârșindu-se în fericita ascultare, s-a învrednicit de fericirea cea cerească. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu