Luna iunie în 3 zile: pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian,
cu cei patru tineri: Ipatie, Pavlu, Dionisie şi Claudiu
Sfântul Luchilian a trăit pe vremea lui Aurelian, împăratul Romei (270-275). A trăit mai întâi în păgânătate, fiind slujitor idolesc, bătrân cu anii, cinstit la faţă şi alb la păr, locuind aproape de Nicomidia. Deci, întorcându-se de la idoli la credinţa în Hristos, a primit Sfântul Botez şi îşi înnoia la bătrâneţe tinereţea lui, ca a vulturului, lipindu-se cu gândul şi cu sufletul de dragostea lui Hristos. Şi, fiindcă arăta şi altora deşertăciunea şi pierzania idolilor, aducându-i la Hristos, prin învăţăturile sale, a fost prins şi adus înaintea dregătorului Silvan. Şi, nevoind el să se întoarcă la slujirea idolească, i-au zdrobit fălcile, a fost bătut cu toiege şi spânzurat cu capul în jos. A fost apoi aruncat în temniţă şi a aflat acolo patru tineri, închişi pentru credinţa lor în Hristos. Şi, fiind scoşi împreună, înaintea dregătorului şi rămânând neclintiţi în creştineasca credinţă Sfântul a fost aruncat împreună cu ţinerii aceia, într-un cuptor înroşit în foc, de unde, ieşind sănătoşi, şi-au luat osânda cea de pierzare. Deci, fiind aduşi la Bizanţ, acelora li s-au tăiat capetele, iar pe sfânt l-au spânzurat pe o cruce şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Şi era acolo de faţă şi Sfânta Paula fecioara, care în timpul drumului purtase grijă de rănile lor, iar, după sfârşitul Mucenicilor, a avut grijă de moaştele lor, pentru că era creştină, de părinţii ei, şi avea această slujire, adică, putea intra în temniţe şi lecuia, hrănea şi spăla pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Deci, fiind şi ea prinsă, a fost adusă în faţa judecătorului şi, nevrând a jertfi idolilor, au dezbrăcat-o, şi au bătut-o cu bice şi, topindu-se cu durerea rănilor, s-a făcut sănătoasă prin arătare de înger, luând îndrăzneală la chinuri. Iar, la a doua înfăţişare, a fost bătută peste gură şi, nevrând să se lepede de Hristos, a fost aruncată în cuptorul ars în foc, de unde a ieşit nevătămată. Deci, dându-se hotărîre de pierzare, prin sabie, şi ducând-o la locul unde s-au săvârşit Sfântul Luchilian şi cei patru tineri, i s-a tăiat şi ei capul şi, aşa, a luat îndoită cunună: a fecioriei şi a muceniciei.
care a greşit şi s-a pocăit
Spunea ava Pafnutie: "Am gândit odată să mă duc în pustie, doar voi afla vreun om slujind lui Hristos. Şi, ducându-mă treizeci de zile, am aflat o peşteră şi urmă de om spre ea şi m-am bucurat. Şi, apropiindu-mă de peşteră, am intrat înlăuntru şi, neaflând pe nimeni, am zis: "Un rob al lui Dumnezeu, poate să fie aici." Deci, când se apropia ziua de sfârşit, am văzut nişte cămile apropiindu-se şi, împreună cu ele, pe un rob al lui Dumnezeu. Iar, după ce s-a apropiat de mine, socotindu-mă că sunt duh, a stat la rugăciune, pentru că multe ispite suferise de la draci, precum, mai pe urmă, mi-a spus. Deci, eu cunoscând de ce se ruga, i-am zis: "Om sunt, robule al lui Dumnezeu, vezi urmele mele şi mă pipăie, că sunt carne şi sânge". Apoi, după ce a zis, "Amin", văzându-mă, s-a mângâiat. Şi, luându-mă, m-a dus în peşteră şi m-a întrebat: "Cum ai venit aici ?" Iar eu am zis: "Să caut pe vreun rob al lui Dumnezeu, în pustia aceasta şi, iată, nu m-a lipsit pe mine Domnul de dorirea mea." Şi l-am întrebat şi eu pe el, zicând: "Cum ai venit aici? Şi câţi ani ai? Şi cu ce te hrăneşti? Şi cum, n-ai trebuinţă de haină?" Iar el a zis: "Eu, părinte, am fost în mânăstire, sub povăţuirea unui egumen, şi aveam lucrul ţesătoriei. Deci, mi-a venit mie un gând, zicându-mi să ies şi să petrec singur şi voi putea să iau mai multă plată, din ostenelile muncii mele. Apoi, după ce am ieşit de la mânăstire, mi-am făcut o chilie şi multă avere adunasem, pe care mă nevoiam de o împărţeam la săraci şi la străini. Însă, vrăjmaşul diavol mă pizmuia pe mine, precum asupra tuturor de-a pururea se luptă, şi se sârguia să-mi răstoarne ostenelile mele. Deci, a venit o femeie, rugându-mi-se mie, ca să-i lucrez o pânză; şi eu, isprăvind-o pe aceea, i-am dat-o ei. Încă, s-a silit să-i mai lucrez şi pe a doua. Apoi, după ce m-am obişnuit cu dânsa, am luat îndrăzneală mai multă, şi, până la urmă, am păcătuit cu ea. Şi am petrecut cu dânsa trei luni. Căzând în păcate, m-am gândit, că astăzi, sau mâine, mă va ajunge moartea şi voi moşteni osânda cea veşnică. Că, dacă cineva păcătuieşte cu orice fel de femeie, este vinovat de osânda cea veşnică. Şi aşa, părăsind-o în taină, am fugit în pustia aceasta, lăsându-mi toată averea femeii. Iar, după ce am venit aici, în peştera aceasta, am aflat un izvor şi finicul care are douăsprezece ramuri, şi, în fiecare lună, rodeşte câte o ramură, care îmi ajunge treizeci de zile, apoi, se coace alta. Iar, după mulţi ani, mi-a crescut mie părul care mi s-a făcut acoperământ trupului." Deci, iarăşi, l-am întrebat: "Când ai venit aici întâi, oare greu îţi era ţie?" Şi mi-a zis: "La început slăbeam mult, încât cădeam jos la pământ, de durerea pântecelui şi nu puteam să fac rugăciune stând, ci zăceam în peşteră pe pământ, în multă întristare şi multă chinuire, că nu puteam nici să ies afară din peşteră. Iar, după aceasta, am văzut un bărbat intrând şi zicându-mi mie: "Ce te doare ?" Iar eu, abia i-am putut răspunde, şi i-am spus lui: "Pântecele mă doare." Mi-a zis el: "Unde te doare?" Şi i-am arătat. Iar el, îndreptându-şi degetele mâinii sale, a tăiat locul acela cu un cuţit ascuţit şi scoţându-mi rărunchii, mi-a arătat nişte carne putredă şi ştergând-o cu mâna, iarăşi a pus-o înlăuntru. Şi, ungând cu mâna locul, mi-a zis mie: "Iată, te-ai făcut sănătos, slujeşte de acum Stăpânului Hristos, precum se cade." Şi, de atunci, m-am vindecat şi aşa vieţuiesc aici, fără osteneală." Deci, eu l-am rugat mult pe el, de nu cumva aş putea petrece aproape de acea peşteră. Iar el, mi-a zis mie: "Nu vei putea suferi ispitele dracilor." Apoi, l-am rugat ca să-mi facă rugăciune. Şi, după aceasta, depărtându-se de mine, nu l-am mai văzut." Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Ascultaţi, femeilor, poruncile lui Dumnezeu şi vă învăţaţi a tăcea, ca să vă mântuiţi sufletele voastre. Că din început a zis Domnul către Eva: "Din bărbat eşti luată, acesta te va stăpâni pe tine, căruia tu te vei supune în tăcere". Că femeia, cinstind pe bărbatul ei, se arată înţeleaptă şi lăudată înaintea tuturor şi, cinstită şi binecuvântată, de Dumnezeu va fi. Femeile să nu se împotrivească bărbaţilor lor. Că, precum Hristos este cap Bisericii, aşa şi bărbatul este cap femeii. Şi, precum Biserica se supune lui Hristos, asemenea şi voi, femeile, întru toate să vă supuneţi bărbaţilor voştri. Şi femeile în biserică să tacă. Că urât lucru este, ca să grăiască în biserică femeile. Iar de voiesc să întrebe ceva, acasă să întrebe, pe bărbaţii lor. Femeia bună şi tăcută este cunună bărbatului ei. Cel ce a aflat femeie bună, scoate din casa sa multe bunătăţi. Femeile cele înţelepte zidesc şi întăresc casele, iar cele fără minte le risipesc cu faptele şi cu vorbele lor. Bărbatul femeii bune este fericit; se veseleşte bărbatul de femeia cea bună şi anii lui trec fără necazuri. Cinste bună, de la Dumnezeu, este femeia tăcută. Iar femeia limbută este o încercare, de la Dumnezeu, pentru păcatele bărbatului. Şi vai de acel bărbat, care caută la faţa femeii rele şi ascultă cuvintele ei şi nu caută la faptele ei, ca numai, din acelea, să o cunoască pe ea. Este mai bine să bolească de friguri, decât să fie stăpânit de răutatea femeiască. Că frigurile, după ce îl scutură, îl lasă, iar răutatea femeiască, până şi la moarte, pe bărbatul ei îl usucă. Deci, să ascultaţi pe Pavel, care zice: "Nu îngăduiesc femeii, nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită" (I Tim. 2, 12).
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu